FINCANTIERI REPLICĂ

Fincantieri

Abu Dhabi enhanced Sursa: hotnews.ro

Referitor la articolul intitulat „SCANDAL de amploare la licitație privind procedura de achiziție a corvetelor: Liviu Dragnea, presiuni uriașe în favoarea italienilor de la Fincantieri S.p.A. „, publicat ieri de Psnews.ro, Fincantieri precizează că informaţiile conţinute în acesta sunt false și lipsite de orice fundament. Niciun reprezentant al companiei nu a avut vreodată contact cu reprezentanții politicii românești sau cu orice altă instituție a statului, în afara desfășurării normale a licitaţiei. Prin urmare, Fincantieri și-a mandatat, deja, avocații să acţioneze pentru a-i proteja imaginea și integritatea.

Compania, care dintotdeauna s-a angajat să respecte cu strictețe procedurile de licitație în conformitate cu normele, nu a primit, până în prezent, nicio comunicare oficială din partea autorităților competente cu privire la valoarea ofertelor licitaţiei. Aceste detalii au, într-adevăr, un regim de confidențialitate, având în vedere caracterul secret al procedurii. În cazul în care aceste zvonuri, prezentate în mod repetat de presă, ar fi confirmate, ne-am confrunta cu o situație de extremă gravitate, cu siguranță de natură penală, deoarece ar însemna că informații secrete ar fi fost dezvăluite către mass-media înaintea celorlalte părţi. Având în vedere acest lucru, și neavând cunoștinţă de detaliile celorlalte oferte, Fincantieri precizează că oferta sa este „fully compliant“ cu întregul program pentru reînnoirea flotei Marinei Române, propunând, datorită experienței dobândite în domeniul militar și credibilităţii atinse de-a lungul anilor la nivel internațional, nu numai un produs avansat tehnologic, ci construit și la termenele și cu costurile stabilite. De asemenea, compania subliniază că nu au existat niciodată motive de îngrijorare cu privire la desfășurarea procedurii de licitaţie, deoarece prelungirea termenilor este un factor fiziologic care se poate întâmpla ca atare.

Fincantieri exclude în mod categoric faptul că a plătit vreo sumă oricărei persoane pentru a influența rezultatul licitaţiei și a respectat întotdeauna  cele mai înalte standarde etice, precum și legislative, fiind și o companie controlată de statul italian.

Indiferent de rezultatul licitației, este evidentă pentru toată lumea importanța Fincantieri pentru România, unde compania a fost prezentă de mai mulți ani prin filiala sa VARD. Pe șantierele de la Tulcea și Brăila nu numai că a investit peste 150 de milioane de euro, făcându-le printre cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din Europa, dar a adus aici și construcția navelor sale emblematice în sectorul de croazieră. În acest sens, corvetele destinate marinei române vor fi construite într-un șantier activ și viu, unde 7000 de persoane lucrează zilnic, cărora Grupul le oferă un serviciu cu perspective de dezvoltare și muncă în următorii zece ani.

 

Trieste, 11 ianuarie 2019

 

Fincantieri Relații cu mass-media

Share
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...

10 comentarii:

  1. Ficantieri are nevoie de un profesionist de PR:
    „De asemenea, compania subliniază că nu au existat niciodată motive de îngrijorare cu privire la desfășurarea procedurii de licitaţie, deoarece prelungirea termenilor este un factor fiziologic care se poate întâmpla ca atare.” (fiziologic?!)

    „[…] oferta sa este „fully compliant“ cu întregul program […]” – dar în română chiar nu se poate formula?

    • Comunicatul pare scris de avocati :).

    • Comunicatul este scris de cei din Italia, ca nu degeaba scrie jos „Trieste, 11 ianuarie 2019”, nu de cei din Romania. De la cei din Italia il avem si noi. In aceste conditii este chiar destul de „romaneste” scris. Vorba ‘ceea, avem ministri care nu stiu sa vorbeasca fluent si corect limba romana…

  2. Radu Tudor, dezvăluiri: Culisele stopării procedurii de achizitie pentru corvetele Armatei Române
    Potrivit unor surse judiciare, suspendarea procedurii privind achizitia de corvete de catre Ministerul Apararii Nationale s-a facut in urma unor “suspiciuni” ale secretarului de stat, sef al Departamentului Armamente din MApN, Andrei Ignat.

    Stoparea procedurii nu are legatura cu reclamatia depusa la instanta de catre Santierul Naval Constanta, detinut de omul de afaceri Gheorghe Bosanceanu prin intermediul unui vehicul offshore din Cipru. SN Constanta este partenerul companiei franceze Naval Grup pentru aceasta licitatie. Justitia nu a pronuntat nici o solutie pana in prezent la plangerea companiei detinuta de miliardarul roman cu domiciului in Monaco, scrie Radu Tudor pe blog-ul personal.

    Surse mentionate afirma ca plangerea depusa la Parchetul Militar de secretrul de stat Ignat nu are elemente consistente si ridica unele semne de intrebare. Drept pentru care procurorii militari au decis sa nu o inregistrare ca pe o plangere penala, ci o trateaza ca pe o lucrare la capitolul “diverse”.

    In plangerea MApN se mentioneaza destul de vag despre “incalcarea unor regulamente in timpul licitatiei” si se face trimitere la posibile “scurgeri de informatii” in timpul procedurii. De vreme ce MApN a trimis o astfel de sesizare la Parchetul Militar, suspiciunea sefului Departamentului Armamente se indreapta spre subordonatii sai militari. Fara insa a preciza clar : cine, cum, unde.

    Plangerea MApN mai implica si alte elemente chestionabile, sesizate si de procurorii militari :

    Daca secretarul de stat Ignat invoca incalcarea unor regulamente, de ce nu a fost sesizat ministrul apararii, pentru a se dispune unele masuri administrative impotriva celor suspectati?
    Daca se vorbeste despre scurgeri de informatii, exista un raport al organului specializat – Directia Generala de Informatii a Apararii?
    Daca s-a trimis o plangere la Parchetului Militar, exista o cercetare prealabila a organismului de specialitate al MApN, Directiei de Prevenire si Investigare a Coruptiei si Fraudelor, subordonata direct ministrului apararii?
    Avand in vedere “subtirimea” plangerii trimisa la Parchetul Militar, unele surse presupun ca s-a dorit in mod intentionat blocarea atribuirii licitatiei pentru corvete, cu serioase consecinte in planul securitatii si apararii nationale, date fiind serioasele dificultati ale Fortelor Navale Romane pentru indeplinirea misiunilor nationale si aliate in Marea Neagra.

    Probabil urma sa castige “cine nu trebuia”. Decizia fiind stoparea licitatiei si amanarea pana la calendele grecesti a procedurii de achizitie a corvetelor, in speranta unei anulari in instanta in urma unei lucrari penale.

    https://www.antena3.ro/actualitate/radu-tudor-dezvaluiri-incendiare-culisele-stoparii-procedurii-de-achizitie-pentru-corvetele-armatei-503631.html

    • Radu Tudor s-a prostit de tot sau manipuleaza. Pai e logic – daca HG care sta la baza licitatiei e contestata nu au cum sa continue procedurile pana nu se transeaza problema in justitie.

      Ce ar fi daca Romtehnica ar face acordarea contractului, aia se apuca de treaba sa construiasca corvete, iar peste 6 luni cand termina aia de judecat se anuleaza HG pe baza caruia s-a facut licitatia si contractul?

      Nu au cum sa continue procedura din moment ce e contestata in instanta. Ce e ciudat e ca s-au trezit abia acum sa o suspende. Trebuiau sa sisteze procedura imediat dupa ce a aparut cazul in justitie si sa astepte concluzia instantei inainte sa continue.

      In alta ordine de idei – daca preturile care s-au scurs in presa sunt reale, atunci toata procedura e viciata, competitorii care pierd o pot ataca si ei in instanta pentru ca s-au divulgat informatii confidentiale din punct de vedere comercial. Firmele pot sa ceara daune.

      Aceasta licitatie e moarta.

      Si mai ciudat e comportamentul idiot al francezilor sau al celor de la Constanta, care timp de 9 luni dupa aparitia HG stau negociaza, depun oferta, dupa care isi dau seama ca HG nu e legal si il contesta in instanta. Ba dupa ce zice presa chiar aveau pretul cel mai mic! Auto-sabotaj ca la astia mai rar.

      Am impresia ca au vrut sa incurce lucrurile ca sa omoare licitatia si sa incerce o afacere G2G.

      Motivul ar fi ca in aceasta licitatie, organizata pe baza acelui HG (de care vor sa scape) erau conditii aproape imposibile pentru Naval Group – productia locala si livrarea rapida (fara ca Naval Group sa aiba un santier ca lumea in Romania ar fi fost imposibil sa livreze intr-un grafic rezonabil). In plus, offsetul, marja de profit prea mica din cauza ca s-au batut in pret cu olandezii, etc. Naval Group si-a dat seama ca a dat chix si nu poate face corvetele la pretul respectiv, in graficul respectiv si atunci incearca stricarea licitatiei si inlocuirea procedurii cu o alta, in care sa poata veni cu prima corveta fabricata in Franta, cu pret mai mare si alte conditii si eventual sa mai degradeze performantele cerute la fregate.

      Nu stiu daca le va merge schema asta, dar pana acum sunt in grafic cu partea de stricare a licitatiei.

  3. Article publication de « La Tribune » désire chestier asta.
    https://www.latribune.fr/entreprises-finance/industrie/aeronautique-defense/comment-bucarest-s-emploie-a-couler-naval-group-en-roumanie-803669.html

    Se dau si preturile

    1,2 milliarde Naval Group
    1,25 D’amener
    1,34 Fincantieri

  4. Deci ori Fincantieri ori Damen. Treaba cu Naval Group e moarta-moarta?

  5. Ce mishto e facut catargul-turn principal pt antenele de comunicatii…zici ca e minaret…special facut pt arabeti ca sa aiba de unde sa-i cheme muezinu la rugaciune…lol!!!
    Acum fara gluma…parere personala : la care sunt de facut si modernizat pt FMRo atat la mare cat si la fluviu, aveau toti o paine de mancat : si Fincantieri, si Damen, si Groupe Naval, si Navantia, si BAE Systems, si americanii si nemtii+suedezii cu submarine., bineinteles ca totul sa fie fabricat si modernizat in Romania!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *