I.A.R 80 redivivus

Știm că vi s-a pus mult răbdarea la încercare, dar acum gata, gata, începe, începe marea aventură, reconstruirea celui „The Most Famous Fighter You Never Heard of“ cum a zis Radu Brinzan, cel care a scris două cărți despre IAR 80/81.

IAR 80

Dar, cum spune proverbul chinezesc, O călătorie de 1000 mile începe cu primul pas”, primul pas e facut. Că or să fie 1000 de mile, sau 10000, că va dura trei ani, sau cinci, nu știe azi nimeni. Desigur se va încerca să se facă planuri precise, să se monitorizeze fiecare pas, dar rămâne o aventură, o călătorie în viitorul unui trecut glorios.
Cine e curios să afle mai multe e rugat să acceseze site-ul proiectului disponibil aici.
Și, nu în ultimul rând, e nevoie, multă nevoie, de entuziaști, de voluntari. Nu contează ce specialitate are unul sau altul, nu contează cât știe despre avioane, sau motoare, sau materiale, sau tehnologii, sau regulamente de proiectare, certificare etc. Fiecare amator își va găsi locul, va reuși să fie util, suntem convinși de asta. Ca student, în fabrica IRMA București, Băneasa, erau multe doamne care curățau piesele, la Craiova și chiar și la Airbus erau/sunt multe doamne care protejau capetele de nituri cu vopsea… deci avem locuri în față și pentru doamne.
Desigur, sunt o mulțime de întrebări, unele au deja răspuns, altele sunt doar enunțate și multe altele nici nu s-au pus încă.
Nu vrem să vorbim de patriotism, de mândrie ci doar de bucuria de a ne preocupa de o joacă atât de serioasă!
Haideți fraților să dovedim că putem să ne unim pentru un scop nobil!
Actualizare 08 martie 2019, echipa RoMilitary
Trăim într-o lume în care valorile au fost bagatelizate iar istoria tinde să fie uitată. Prin urmare, un astfel de efort merită să fie susținut, inclusiv de noi, toți, cu mic cu mare. Un astfel de proiect nu poate fi realizat fără bani și, după cum spune și proverbul, unde-s mulți puterea crește!
Vă invităm prin urmare să donați, atât cât poate fiecare, informațiile necesare sunt mai jos:
Asociatia Sky Legend
CIF 40636571
IBAN RO88 INGB 0000 9999 0890 2278
Iar cei dintre voi care depuneți declarația 230, aveți o bună oportunitate de a contribui, redirecționând 2% din impozitul pe venit către acest demers! Pentru că merită!
Evident, antreprenorii își pot aduce și ei contribuția, sponsorizările fiind deductibile în anumite limite, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal. Evident, cei care intenționează să sponsorizeze acest proiect, sunt rugați să-și consulte contabilul înainte!

55 de comentarii:

  1. Vreau si eu unu!

  2. Bafta!

    Pe partea de voluntariat, acum vad ca e nevoie de proiectare (ceea ce-mi pare normal pentru un inceput de drum). Si de bani, bineinteles.

    Multumim pentru semnalare! Asteptam si vesti cu realizarile si progresul proiectului. Cat mai multe.

  3. intodeauna mi s-a părut că seamănă puțin cu zero-ul dar mult mai elegant
    http://www.aviation-history.com/mitsubishi/a6m-7a.jpg

  4. Pacat ca nu ne-au dat nemtii BMW 801…

    • Ştiau că ar fi stricat orzul pe gâşte…

    • Sunt motoare cam diferite: BMW 801 este cu injectie, distributia diferita, cilindree mai mare (e un motor patrat 156×156), gabarit diferit
      Cred ca se mai gasesc insa Gnome-Rhône 14N si M (licenta IARk14 era dupa Gnome-Rhône 14K): atat motoare, cat si documentatii (inclusiv desene 3D relevate dupa motoare)

      • Ca sa zboare, trebuie un motor certificat. Disponibile sunt Pratt&Whitney R 1830, majoritatea de pe DC 3. Sunt inca firme in SUA ce repara si vand cu certificat FAA si 1000 ore pana la RK. La fel si pentru elice.

    • Dar ar fi fost si un motor Gnome et Rhône 14 R de 1200-1600 cp

      • Dupa 14 k, a urmat varianta 14 N produsa incepand cu 1938, cu performante ceva mai bune, dar putere max 1150 CP. Guvernul francez a interzis exportul sau acordarea de licente.
        Gnome Rhone a inceput sa produca dupa armistitiu din 1940 motoare BMW 801.
        Au facut produse doar cateva14 R . In 1943, sub supraveghere germana , zburat prototipul MB 157 care atingea 710 km/h echipat cu K14 R. Nu a fost produs in serie
        Fabrica a fost puternic bombardata.
        Motorul a fost denumit dupa razboi SNECMA 14 R dar nu a echipat decat un prototip de avion de transport.

        • Eu ma gandeam la o licenta …..

          • Ar mai fi ceva.. 80 redivivus ar trebui sa fie cit mai apropiat de original, se vorbeste de 55%, deci si motorul trebuie sa fie apropiat de original.
            Deja sunt necesare ceva modificari necesare certificarii

  5. Frumos. O legenda care merita sa zboare iarasi.

  6. Dupa 14 k, a urmat varianta 14 N produsa incepand cu 1938, cu performante ceva mai bune, dar putere max 1150 CP. Guvernul francez a interzis exportul sau acordarea de licente.
    Gnome Rhone a inceput sa produca dupa armistitiu din 1940 motoare BMW 801.
    Au facut produse doar cateva14 R . In 1943, sub supraveghere germana , zburat prototipul MB 157 care atingea 710 km/h echipat cu K14 R. Nu a fost produs in serie
    Fabrica a fost puternic bombardata.
    Motorul a fost denumit dupa razboi SNECMA 14 R dar nu a echipat decat un prototip de avion de transport.

  7. Grigore, ma-nclin cu respect.

  8. Intrebarea mea este daca acest avion, la final, va zbura? Sau va fi prezentat doar static?

  9. Se activeaza in cateva zile.Multumim anticipat.

  10. Poate la finalul proiectului, daca avionul va fi o reusita, vor trece la pasul urmator si vor produce replici dupa scest avion, pe care sa il vanda!
    🙂

  11. Superfaain ! Felicitari pt. initiativa !

  12. In atentia organizatorilor pt a beneficia de sponsorizari
    http://mobile.hotnews.ro/stire/22947509

    • Grigore Leoveanu

      Multumim !

      • Apropos de finantare. Se va prelungi (cel mai probabil) termenul de depunere a declaratiilor pana pe 15 iunie, ar putea fi o buna oportunitate de a beneficia de cei 2%. N-ar strica, poate, o campanie in presa. Probabil v-ati gandit la asta deja… da’ am zis ca nu strica sa mai zic si eu o data. 🙂

        Deci donati oameni buni, e un proiect care merita! 🙂

  13. De de nu se coopteaza si pensionari de la Ghimbav, din cei care ar fi tare bucurosi sa mai faca cate ceva ca oricum pensia nu e o fericire cand esti in putere de munca dar stai degeaba.
    Sunt sigur ca inca exista entuziasti.
    Incercati sa aflati de sindicatul IAR si sigur veti primi multe informatii valoroase.

    • Grigore Leoveanu

      Multumim. Este o idee buna.

    • Neamtu tiganu

      Am luat eu legatura cu un fost coleg de la Brasov.. iata un fragment din discutie..
      Cand s-au fabricat la noi la fabrica cele doua replici neavionabile, am beneficiat de ajutorul lui Ghiorghiu, al lui Berențan etc. Care au lucrat la fostul I.A.R. si au fost chiar specialisti acolo. Daca ei nu au putut scoate mai mult decat niste exponate statice, ma intreb cum vor performa mai bine cei din acest proiect?!? ?

      • As spune ca acum e mai realist scopul. Cu acces la planuri si materie prima (care acum si ea e mai accesibila), cu posibilitatea de a folosi masini de precizie (care si ele sint mai accesibile) e foarte realizabil.

        Ca amator, provocarea o vad in principal financiara si de digitizare a tuturor planurilor, urmata de modelari. Si motorul.

        • Mai baieti, la ICA+IAR, sunt SDV-urile pe pozitii, trebuie doar discutat cu conducerea sa va lase sa va ajutati de ele. Pana faceti voi toate acele SDV-uri renuntati!

          • Atunci:
            – de ce au iesit asa cum au iesit cele doua exemplare expuse static?
            – de ce crezi ca trecerea termitelor sovietice prin Romania a mai lasat infrastructura? (daca vorbesti de cele originale)

          • Grigore Leoveanu

            SDV-istica pentru avion inseamna in mare:
            – 800-1000 calapoade pentru piese presate din tabla ( nervuri, invelis, etc..)
            – gabarite pentru : aripa (stg-dr), fuselaj, grinda, suport motor, ampenaj vertical,ampenaj orizontal, profundor, eleroane, flapsuri, etc

            Calitatea unui avion incepe cu o buna proiectare si SDV-uri precise. Acestea vor fi toate realizare prin CAD-CAM.

            Nu cred ca ceva de la machete poate fi folosit pentru un avion care trebuie sa zboare.
            PS. „Baietii” intamplator au mai facut avioane : IAR 93, IAR 99, YAK 3U.
            PPS. Oricum o sa iau legatura cu Banea , care sunt convins ca ne va sprijini.

        • Grigore Leoveanu

          Fabricarea este mult mai simpla datorita CNC. In schimb este o problema gasirea muncitorilor calificati cu experienta. Se rezolva.
          Peoblema mare este proiectarea. Nu e vorba de digitalizare. Exista doar 170 desene de ansamblu originale si cateva manuale . In total probabil avion+ SDV istica trebuie in jur de 2500-3000. Deci pornim vu 0.7% din documentatie. E totusi suficienta pentru start si definirea avionului. Totul e pe site. Aceasta munca se poate face numai de persoane care au cunostintele necesare.
          Motorul e cel mai simple. Costa in jur de 60000 $ +15000 $ elicea, dupa RK cu certifcare FAA. ( motorul P&WR 1830 nu cel original)

  14. Frumoasa initiativa! Felicitari!!! Abia astept sa zboare.
    Sper ca cineva pasionat si cu bani sa construiasca si antitancul Maresal.

  15. Frumoasa initiativa, initiatorii ar trabui sa intre in legatura cu conducerea Aerostar Bacau, din cate stiu construiesc pentru clienti privati replici functionale si sunt sigur ca veti gasi sprijin.

  16. Am luat legatura cu un nr mare de fosti colegi rezonanta e f redusa.
    Chiar si pe aici, au aparut des patrioti de serviciu, unii spuneau, despre ei, ca sunt Romania, dar cind sa faca ceva…
    Vorba lui Kennedy, nu intreba ce face tara pt tine ci…

    • Nu va descurajati! Voi fi fiind eu de un optimism tembel dar chiar cred ca se poate face.
      Daca vreti, imi puteti trimite planul de actiune pe partea de finantare si pot incerca sa mai vorbesc cu diverse persoane. Voluntariat, bineinteles! 🙂

      • Grigore Leoveanu

        Multumesc Nicolae. Problema principala este realizarea proiectului. Estimarile de circa 24 000 ore proiectare ar insemna foarte multi bani. Fara voluntariat masiv mai ales in proiectare, nu se poate sustine . Sunt convins ca vom gasi suficienti pasionati pentru aceasta activitate.

        • Scuze ca ma bag ca musca-n ###il calului
          Insa fara palnurile orijinale (stiu! Inexistente!) nu ricatai sa obtineti ceva cam ca o reconstituire istorica la Hollywwod?
          Si in acest caz .. nu ar fi mai simplu sa „machiati” un avion deja existent?

          • Ghita, si eu am crezut mult timp ca nu exista planuri originale, gresit, exista saci de documentatie originala, greutatea e sa o poti sistematiza.
            Ideea e sa faci ceva Istoric, daca ar fi dupa mine as incerca chiar sa folosesc acelasi tehnologii de atunci
            Fara CADAM etc.

            • Nu stiu daca mai gasesti specialisti care sa poata sa lucreze asa… Eu si multi colegi de-ai mei suntem buni pe CATIA, dar daca ne pui un creion si hartie in mana… iese trist 😀 .
              Daaaar, urmeaza sa ma inscriu si eu in acest proiect. Studentii fosti si actuali de la FIA va stau la dispozitie. D-abia astept 😀

  17. Va recomand sa inregistrati video cat mai mult din munca la acest proiect si sa faceti un canal YouTube, o sa aveti mai multa expunere, poate o sa prindeti asa si mai multe donatii, si ar fi super fain de urmarit video tot proiectul.

  18. Pentru ca tot suntem la capitolul acesta, Mig 21 Bison, o sa pun aici un prototip (Varianta imbunaratita) ale batranului Mig 21, care nu a intrat niciodata in productia de serie.

    Practic sovieticii au abandonat cateva proiecte excelente, (privind azi la ele) preferand sa mearga pe varianta Mig 21 BIS (este practic varianta produsa de indieni sub licenta) si binenteles pe Mig 23, care s-a dovedit a fi cel mai mare esec al Sovieticilor. (Un avion fff prost – e punctul meu de vedere. Poate ca gresesc).

    MIG 21 Analog – acesta s-a mai pus pe aici, pe site.

    MIG 21 /Prototype E8 (Ye-8)
    Acest avion rezolva 2 probleme ale batranului mig 21 care e si in serviciul armatei romane: Spatiul pentru radar-priza de aer fiind mutata sub fuselaj iar in locul castigat, fiind montat un radar si un rezervor suplimentar. Astfel beneficiaza de o raza de actiune marita.
    Are si un motor mai performant.
    https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft_id=1431

    Acest avion ar fi putut avea o dezvoltare (imbunatatire) la fel ca si F16. Dar… sovieticii nu-s americani.

  19. Ar fi frumos sa ne povesteasca cineva câte ceva depre istoria acestui proiect, cum a venit ideea, cine sunt oamenii din spatele lui, cum a evoluat pana acum, cum s-au format echipele si cum s-au destramat. Fiindca anul trecut, la prima strigare pe un site prieten, m-am oferit sa ajut si nu prea vreau sa-mi iau vorba inapoi. A intervenit atunci un domn din Canada care parea sa fie cel ce taie si spânzura in proiect, ne-a explicat cum stau lucrurile, a vânturat ideea a 3 milione de dolari si a apucat sa roage ceva pentru o treaba concreta.
    M-am oferit sa fac aceea treaba concreta, dar am avut diferente de opinii legate de modul de colaborare si de ce e un voluntariat pe persoana fizica si pe timpul ei liber si ce este o investitie a unui patron care pune resursele firmei la dispozitie. N-a iesit nimic si acum ma bucur. Fiindca vad ca proiectul nu se face in Canada ci in România, iar domnul acela nu apare in lista membrilor. Daca apucam sa ma inteleg cu el si sa fac si vreo treaba ce valoare mai avea acum?

    • Walter, total a inceput cu Sorin, un pasionat aeromedelist, care s-a propus initial sa faca o macheta zburatoare. A muncit, singur, singurel si a modelat totul in 3D. O munca titanica, bazata pe documentatia originala aflata in saci la muzeul Aviation. Si povestea documentatie ar fi interesant de povestea. Grigore si cu mine ne-am intilnit cu Sorin in Ro si am fost absolut Impresionat de ce a realizat. Mai apoi a aparut canadianul, a fost prezentat proiectul si la Fac Aviatie Bucuresti.
      Cind a aparut canadianul eu m-am retras, nu–mi place sa birfesc dar m-am avut incredere.
      Acum se porneste pe baze noi, eu ii cunosc pe o parte din membrii echipei si-i consider f seriosi.
      Desi eu sunt doar membru simplu iti spune bine ai venit in team.
      PS Am relatii bune cu decanul de la fac Aviatie, in Prof mi-e prieten, le voi propune sa faca proiecte de an pt studenti din executare desene de detalii. Desigur acestea vor fi verificate de noi cei cu multi ani de experienta

  20. Grigore Leoveanu

    Walter, ce ai povestit este exact experienta prin care au trecut majoritatea membrilor echipei. Inceputurile au fost de fapt o relatie informala intre cativa pasionati de IAR 80. La un moment s-au ridicat aceleasi probleme mentionate de tine. Nu se poate face nimic „pe persoana fizica”.
    Neexistand nici un fel de entitate juridica avand ca obiect acest proiect, s-a infiintat Asociatia Sky Legend, la care au fost invitati absolut toti cei interesati. Unii au refuzat.
    Proiectul se face in Romania, la fel si fabricatia.
    Un astfel de proiect se poate numai lucrand deschis si transparent, cu totul la vedere.
    Oricine poate deveni membru sau voluntar in conditii clare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *