Primul submarin militar proiectat si construit in Rusia, dupa reguli ce sunt perfect valabile si astazi, a fost DELFIN. Acesta, a luat nastere in anul 1901, atunci cand comisia Ministerului Marinei Imperiale, a autorizat echipa formata din locotenenti M.N Beklemishev, I.S Goryunov si arhitectul naval, I.G Bubnov (acesta, mai tarziu, in anul 1918, avea sa devina seful Corpului Arhitectilor Navali, al Departamentului de Navigatie Subacvatica, si profesor-emerit la Academia Navala Nikolaiev), sa proiecteze si sa construiasca un submarin de lupta, pe santierul naval din St. Petersburg.
Submarinul „Delfin”
Aceasta echipa avea sa devina mai tarziu, nucleul Institutului “Rubin” –destinat proiectarii si constructiei de submarine, unic in Rusia de astazi. Sursa de inspiratie pentru echipa de proiectanti, a fost submarinul din clasa HOLLAND, realizat in SUA; submarin pe care Marina Imperiala Rusa l-a avut in dotare.
Initial, acest proiect a purtat numele de “Torpilor nr.113”, ulterior, pe data de 5 iunie 1904, fiind botezat, DELFIN. Submarinul avea doua motoare: unul pe benzina de 300 CP, destinat navigarii la suprafata, si unul electric de 120 CP, destinat navigarii in imersiune. Nava avea urmatoarele caracteristici: lungime 19,6 m; latime 3,59 m; inaltime 3 m; greutate: 113 tone, la suprafata/135,5 tone, in imersiune; coca formata din placi nituite, realizate din otel combinat cu nichel –o solutie revolutionara pe atunci, avand grosimea cuprinsa intre 4-8 mm, ceea ce permitea scufundarea la adancimea maxima de 55 m (o performanta remarcabila in acele vremuri de inceput). Motorul pe benzina, asigura viteza maxima de 9 noduri (aproximativ 20 km/h) si o autonomie de 243 mile marine (aproximativ 486 km). In imersiune, motorul electric dezvolta viteza maxima de 4,5 noduri (aproximativ 10 km/h), submarinul avand autonomie de 28 mile marine (aproximativ 56 km). Submarinul a ramas operational pana in anul 1917.
Submarinul „Delfin”, anul 1903
„Delfin”, anul 1904
Submarinul era armat cu doua torpile de 45 mm, montate extern, avand echipajul format din 2 ofiteri si 20 de marinari. Interesant este faptul ca Marina Imperiala Rusa era interesata sa-si formeze un corp puternic de submarinisti, astfel ca in anul 1909 numarul acestor militari specializati se ridica deja la peste 100 de ofiteri. Acestia, in urma unui ordin dat de catre conducerea Marinei in data de 26 ianuarie 1909, erau obligate sa poarte un pieptar din argint, pentru a se distinge ca fiind o elita intre ceilalti marinari, totodata reprezentand un stimul in vederea inrolarii si angajarii in arma “submarine” (pe atunci, submarinele nu erau considerate sigure, iar inrolarea la aceasta arma era redusa. Acest pieptar din argint a reprezentat un stimul pentru ofiterii Marinei Imperiale Ruse). Si mai interesant este faptul ca Marina Imperiala Rusa, dispunea in anul 1918, chiar si dupa Marea Revolutie din Octombrie, de un numar mare de submarine -73 de unitati, dintre care 32 erau realizate local de catre echipa lui I.G Bubnov, care mai avea inca patru unitati aflate in diferite stadii de constructie.
Submarinele din Clasa Som au fost construite pentru Marina Imperiala Rusa, intre anii 1904-1907, fiind proiectate de catre firma Electric Boat Company, din SUA, fiind de fapt submarine din clasa HOLLAND 7P, asamblate in Rusia. Aceste submarine au fost comandate in regim de urgenta, datorita razboiului ruso-japonez (1904-1905). Ele erau concepute si proiectate sa poata fi dezmembrate usor, pentru a fi transportate cu trenul –erau construite din sectiuni, fiind doar asamblate pe santierul Nevski, din Sankt Petersburg, de catre Compania Navala Neva. De altfel, aici au fost construite sapte unitati, intre anii 1905-1913, constructia lor decurgand lent. Japonia si Tarile de Jos, au construit si ele acest tip de submarin, diferenta fiind doar la suprastructura, care la cele rusesti era mai mare, datorita fosei periscoapelor.
BELUGA -CLASA SOM
SOM (Somn), primul submarin asamblat aici, avea urmatoarele caracteristici: greutate -105 tone, la suprafata/ 122 tone, in imersiune; lungime 20 m; latime 3,5 m; pescaj 2,9 m; motor: pe benzina de 160 CP, pentru navigare la suprafata/ motor electric de 70 CP, pentru navigarea in imersiune; viteza: la suprafata 8,5 noduri (aproximativ 19 km/h)/in imersiune 6 noduri (cam 12 km/h); echipaj 24 marinari si ofiteri; era armat cu o torpila si o mitraliera (aceasta probabil era de calibrul 7,62 mm, Maxim MG, avand 26,5 kg greutate, 1,107 m lungime, putand trage intre 520-580 de proiectile/minut; raza de actiune era probabil de peste 1000 m, putand trage si AA, la inaltimea maxima de 150 m. Se pare ca ulterior, rusii au asimilat in fabricatie aceasta mitraliera, cert este ca in anii *30 era inca in dotare).
Interesant este faptul ca un asemenea submarin, botezat SCHUKA (expediat cu trenul la Vladivostok, in noiembrie 1905), a participat la teste in ape inghetate, menite a determina fezabilitatea submarinelor in ape reci. Testele au fost un succes, Marina Imperiala Rusa tragand invataminte importante in ceea ce priveste pregatirea si comportarea unui submarin, in mediu inghetat si ape reci. Acest lucru a reprezentat o premiera, ulterior, submarinul fiind alocat patrularii in jurul insulelor din zona.
Cu acest tip de submarin, in data de 16 mai 1908, Marina Imperiala Rusa a efectuat un experiment inedit, ce a constat in „imbarcarea” la bordul submarinului PESKAR, a doi berbeci, a doi iepuri, si a unui caine. Dupa ce rezervoarele de balast au fost umplute, echipajul a parasit nava, trapa fiind inchisa, iar submarinul scufundat cu ajutorul unui cablu atasat la un scripete, de care era legata o greutate mare, si scufundat la adancimea de 7 m. Doua incarcaturi explozive au fost asezate anterior la aceasta adancime, simuland torpile ce ating coca unei nave. Prin detonare, s-a urmarit daca explozia „propriilor” torpile ar putea afecta structura de rezistenta a navei si integritatea echipajului. Experimentul a fost un succes, demonstrand faptul ca submarinul era rezistent, „echipajul” neavand de suferit. Acest experiment, poate fi considerat o premiera, fiind de fapt un test de rezistenta structurala a cocii submarinului, si de supravietuire in mediu ostil pentru submarinisti (dupa acest experiment, submarinele au fost privite cu mai multa incredere de catre echipajele lor).
Cu toate acestea, submarinele nu erau sigure, avand defectiuni, cu deosebire la pompe si robineti. Ulterior, in timp, acestea au fost remediate. Ele au reprezentat insa, un atuu important in procesul de formare si pregatire a echipajelor, precum si in stabilirea si invatarea tacticilor de lupta submarina.
In data de 22 noiembrie 1907, un submarin din aceasta clasa, botezat SUDAK (Bibanul), a fost transportat pe calea ferata la Marea Neagra, devenind primul submarin rusesc din aceste ape. In anul1913, acest submarin s-a lovit de un recif, fiind avariat. El a fost remorcat de catre un torpilor pana in portul Sevastopol, unde a fost reparat.
ALLIGATOR -CLASA KAIMAN 1908
Un asemenea submarin, botezat BELUGA, a fost modificat in mai 1913, montandu-i-se o conexiune de care se putea atasa un furtun cu aer, ce ar fi permis echipajului sa supravietuiasca in caz de scufundare accidentala. De altfel, Marina Imperiala Rusa a realizat in data de 18 mai 1913 un experiment inedit si inovator in acele vremuri. La acea data, un scafandru a coborat pana la submarinul scufundat anterior in port (probabil este vorba de Sevastopol), de care a atasat un furtun cu aer pompat de la suprafata –un experiment legat de modalitatile de salvare a echipajului in caz de urgenta, ce a reprezentat o premiera.
In data de 24 februarie 1918, submarinele SCHUKA, PESKAR, BELUGA si STERLJAD, au fost confiscate de catre germani, care le-au dus in Germania unde le-au casat. Ulterior, in data de 1 mai 1918, submarinele LOSOS si SUDAK, au fost si ele confiscate de catre germani, dar acestea au ajuns pe mana francezilor in noiembrie 1918, care le-au abandonat in portul Sevastopol, sabordandu-le (in vara anului 1932, ele au fost ranfluate de catre scafandrii sovietici, fara a fi insa restaurate, modernizate si repuse in functiune. Cel mai probabil au sfarsit la fier vechi, fiind casate).
Marina Imperiala Rusa, a operat un numar mare de submarine din clasa HOLLAND. Acestea erau proiectate de catre americanul, John Philip Holland, si construite de catre Electric Boat Company, fiind cunoscute in Marina Rusa si ca Holland AG (Amerikansky Golland), intrand in dotare incepand cu anul 1916, cand au fost comandate 11 unitati. Acestea, au fost livrate cu vaporul, la Vladivostok, sub forma de kituri, dupa care au fost transportate pe calea ferata Trans-siberiana la santierul naval din Sankt Petersburg, precum si la cel din Nikolaiev, la Marea Neagra. Interesant este faptul ca aceste submarine, erau echipate cu „Traductoare Fessenden” -primul sonar operational, creat de catre americanul Reginald Fessenden, posibil in anul 1914. Acesta, era un dispozitiv simplu, ce trimitea un impuls de la un traductor de sunet, si apoi masura timpul necesar pentru impulsurile de sunet reflectate inapoi, cunoscandu-se viteza de propagare a sunetului in apa, de aproximativ 1500 m/s. El incepuse sa fie montat si pe nave de suprafata, putand teoretic sa detecteze un iceberg de la o distanta de 2 mile (aproximativ 4-5 km). Cu toate acestea, sistemul nu putea sa determine in mod clar directia si localizarea certa, a obstacolului sau a tintei.
HOLLAND AG-14
Kiturile submarinelor au fost construite la Santierul Naval Barnet, in Vancouver-Canada, dar asamblarea lor in Rusia a decurs lent, aceste submarine deosebindu-se de cele din clasa SOM, fiind mai mari si mai bine inarmate, fiind asemanatoare clasei H. Asamblarea lor in Rusia a fost drastic incetinita de Revolutia Bolsevica, unele fiind finalizate abia in anii 1918-1919. Mai mult decat atat, Marina Imperiala Rusa lansase o comanda suplimentara de inca sase unitati, dar comanda n-a fost onorata datorita Revolutiei, submarinele fiind preluate in final de catre US NAVY, in anul 1918. Cu toate acestea, 17 unitati au fost realizate, mare parte dupa razboi, fiind inregistrate ca AG, dintre care doua au ajuns in 1918 la Marina Ucraineana (AG-21/26), unul a fost preluat de catre Trupele Albe (AG-22), iar cinci au ajuns in Armata Rosie. Ulterior, cinci asemenea submarine au fost alocate de catre Marina Sovietica, Flotei Marii Baltice, iar sase, Flotei Marii Negre. Finlandezii, au pus si ei mana pe doua astfel de submarine, AG-12/16, sabordate de catre rusi in 1918, in portul Hanko, la Kronstadt, datorita apropierii trupelor germane. Aceste submarine n-au putut pleca deoarece nu faceau fata marii agitate, dar finlandezii le-au ranfluat, intentionand sa le repuna in functiune. Din pacate, situatia economica grea din anii *20, precum si vechimea acestor nave, a dus in final la dezmembrarea si casarea lor.
WW
