Legea steagului secuiesc a trecut de Parlament. Şi PNL, şi PSD au spus: „Da!“ cererii UDMR

Legea care va permite arborarea steagului secuiesc a trecut de Camera Deputaţilor şi a fost adoptată cu un vot covârşitor: 275 de voturi favorabile, patru abţineri şi două „împotrivă” . Premierul Victor Ponta şi liderul UDMR Kelemen Hunor au bătut palma pentru susţinerea legii din toamna anului trecut. Nu doar Puterea a susţinut însă UDMR, ci şi Opoziţia, în condiţiile în care PNL a votat încă o dată alături de PSD.

Proiectul de lege care le va permite autorităţilor locale să arboreze steaguri judeţene sau regionale pe instituţiile publice a fost votat azi de Camera Deputaţilor şi urmează să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, în vederea promulgării. “Legea steagului secuiesc” a fost anunţată încă din toamna anului trecut, când vicepremierul Liviu Dragnea şi liderul UDMR Kelemen Hunor au anunţat că au bătut palma pentru susţinerea acestui act normativ. Mai mult, premierul Victor Ponta se numără printre cei care au semnat proiectul, deşi, în 2013, ironiza simpla posibilitate a existenţei unui astfel de act normativ.

Legea steagului secuiesc, votată pe şest de Senat.

Legea steagurilor a trecut rapid de Senat în toamna anului trecut, fiind votată deşi nici măcar nu figura pe ordinea de zi. Ulterior, a fost, ca şi alte proiecte de lege controversate, “uitată” în Parlament. În urmă cu două săptămâni, legea a intrat în dezbaterea Comisiei juridice din Camera Deputaţilor care a avizat pozitiv propunerea, dovadă că înţelegerea dintre UDMR şi PSD este încă în picioare.

Astfel, potrivit  Articolului 1 din proiectul de lege, “fiecare unitate administrativ-teritorială poate supune aprobării Guvernului steagul propriu şi unic pe baza hotărârii autorităţii deliberative”.

Steagul secuiesc, steag publicitar

În ultimii ani, au izbucnit mai multe scandaluri după ce autorităţile locale din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita au arborat steagul secuiesc pe sediile instituţiilor publice sau ale partidelor.

Recent, Judecătoria Tg. Mureş a dat câştig de cauză Poliţiei Locale Tg. Mureş care, în decembrie 2013, a amendat o asociaţie pentru că a arborat steagul secuiesc pe o casă particulară din municipiul Tg. Mureş. Potrivit magistraţilor, steagul secuiesc reprezintă un steag publicitar şi nu poate fi arborat în spaţiile publice decât în condiţiile legii.

În 2013, premierul Victor Ponta a fost întrebat dacă Guvernul va emite un act normativ care să permită arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice, aşa cum a susţinut consilierul său, Gyorgy Frunda.

Consilierul personal al premierului, Gyorgy Frunda, declarase anterior că problema arborării steagurilor comunităţilor locale pe instituţii trebuie reglementată.

Adevărul

130 de comentarii:

  1. Pai este steagul secuiesc o emblema teritoriala oficiala, cum sunt stemele judetelor si oraselor, sau legea permite arborarea si unui poster cu pisoiasi?

  2. Mig-21 LanceR

    neam de prosti si curve, asta suntem. ne meritam soarta, vom disparea ca natie, mi-e sila

  3. Idiotii! Legalizeaza carpa secuiasca de dragul majoritatii,pupa vartos extremismul maghiar ca de,au nevoie de UDMR. N-o sa protesteze nimeni,membrii parlamentari de partid voteaza cum le zice seful,adica reprezentantul de frunte al partidului. RUSINE NESIMTITILOR!

  4. Multumesc pt preluarea articolului , si scuze ca am pus link-ul in comentariile din articolul precedent , insa cred ca lumea ar trebui sa stie de asa ceva .

  5. Idioti tradatori. Hai sa organizam un protest…Sa linsam aceste animale

  6. Mig-21 LanceR

    Intr-o alta epoca, intr-o zi ca asta as fi pus mana pe sabie si i-as fi taiat pe toti, de la parlamentari, ministri, secretari de stat, toti, fara sa fiu tras la raspundere. Din pacate azi nu putem face nimic. Si oricum nu sunt multi care ar dori sa faca ceva, asta e cel mai dureros

  7. Maine or sa ceara si autonomie teritoriala,idiotii nostri or sa accepte,ca-i „normalitate”. Ce proteste,romanu-i docil de prost ce este,mici si bere sa fie,impanate cu ajutoare sociale si reteta manipularii prostimii este gata. Ponta este un nemernic nesimtit,ai uitat ce-ai declarat in 2013. Te plagiez nesimtitule sef al guvernului roman -„Poate in Ungaria”.

  8. Mă șterg la cur cu steagu secuiesc. Și cu PNL și PSD.

  9. Asta e o lege foarte grava !!! Steagul abordat reprezinta teritoriu sub acel steag.

  10. eventual , urarile de ” bine ” pot merge aici :)))
    https://www.facebook.com/victor.ponta

  11. De fiecare data cand sunt cupris de scarba in ceea ce priveste tara asta,ma indop de optimism cu niste cantece patriotice,mai cu vizionarea unor dansuri populare,incerc sa trec peste,apoi mai vin cu cate ceva ratatii astia….Sa-i ia naiba de criminali,nu va mai inghite pamantul.

  12. @WW
    unde sant servicile secrete care vegheaza ? la care tu le luai apararea. nu se sesizieaza la o amentintare a integritati teritoriale !!! asta este o recunoastere oficiala din partea autoritatilor romane , mai tarziu va puteti imagina ce urmeaza.
    @dany inca mai susti ca udmr-ul este controlat de serviciile secrete,
    cum afirmai in alte comentarii ?

    • serviciile sunt ocupate sa protejeze corporatiile, sa poata secatui tara de resurse in liniste

    • Pai serviciile lu’ peste pe care le platim tot noi sunt mana in mana cu: mafia locala, mafia internationala, corporatiile straine, traficul de armament, etc. 🙁

    • Gogu' de la cazane

      In contextul actual, marsul asta de forta al americanilor spre Brasov + aplicatia, nu sunt cumva masuri de prevenire/protectie pentru posibile incidente in zona secuiasca? Oare va urma ceva si mai grav?
      Putem doar aplica legea a 3-a a lui Ohm: „Ohm trai si ohm vedea!”

  13. Pas cu pas catre un nou pas…
    Dupa cum scriam Romania se ucrainizeaza, iar o confruntare cu maghiari (nu neaparat militara) este inevitabila.
    Atentie la modificarile Constitutiei, daca si cand se fac.

    • ohoooo, sa vezi acolo, asta cu carpa e nimic….sa vezi „regionalizari” „autonomie culturala” tralala etc….

      • Da’ sa-mi b…(EDITAT)! Chiar nu e nici o institutie, directie, serviciu, O.N.G., zana, spiridus etc. care sa poata face ceva, macar sa faca stirea cunoscuta?! Ce face Academia Romana, Societatea Civila? Deci cred ca fara inca o revolutie nu o sa scapam de genul asta de clasa politica… Dar lasa, ca de data asta o sa ne asiguram ca scapam de TOTI perversii de la putere, nu doar de cei mai mediatizati.

  14. Ticăloși nenorociți.

  15. @typhoon. SI eu ma-ntreb unde-s Serviciile? Insa politicul decide,Serviciile doar informeaza,oricum interesul politic primeaza in fata celui national. Bozgorii autonomisti par sa castige,nu stiu unde de va ajunge,insa-i clar ca celor de sus nu le pasa de Romania Stat National SI Indivizibil.

  16. Sunt „uimit” ca nicio televiziune nu da aceasta stire, prostimea nu trebuie sa stie,mucles. Ehee daca era Zavo ori alta „vedeta mioritica” vuiau teveurile…Parca vad in urmatoarele zile marsul bozgorilor pentru autonomie teritoriala SI desprinderea de RO.

  17. Cand am spus azi ca PSD-ul face si desface destinele Romaniei de aproape 25 de ani – cu mici sincope – mi s-a spus ca fac propaganda de 2 lei. Eheei , dragi mosului, cand am plecat din tara v-am blestemat sa aveti parte de Ponta si PSD 20 ani sa va saturati! Cineva acolo sus ma iubeste 🙂

    • BAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA TU AI CITIT TITLU???????????????????????????????????????????????????????

      • Mig-21 LanceR

        taci in pl m, sunt toti la fel, nu ai cui sa iei apararea. merita sa arda toti la un loc
        *Banat

        • tot eu sa tac bai (AI FOST MODERAT)? tu nu ai vazut ca asta e cu ponta-n gura la toate articolele?

          • Mig-21 LanceR

            conteaza ce zice asta (AI FOST EDITAT)? aici ne confruntam cu ceva mult mai grav decat micul voastru dans politic. daca te-ar durea tara nu ai avea ochi sa citesti ce zice asta de psd-ul tau

            • ce psd meu, asta (si altii) face pe trollu’ pe aici, eu sunt bagat la spam, si cand semnalez, sunt facut psd-ist in plm

              eu ii vreau pe toti morti, nu stau sa repet asta de 1000 de ori

              • Care mai crede in dreapta,stanga,Predoiu,Storfoiu,Monta,Clown Johannis,e cu adevarat naiv si penibil.

                • Raspuns corect: votantul adus la sapa de lemn.

                • @ Costin : acum cativa ani Vadim facea lobby anti-UDMR si tot ce era picior de ungur prin tara . apoi , s-a domolit , a mai scancit el ceva din cand in cand , pana cand anul trecut si-a dat mana cu … UDMR la alegeri .
                  ceea ce putini o stiu e ca langa Toplita a primit un gater ce lucra aproape non-stop , iar la Borsec , tot ce e vila in fosta statiune de recuperare i-a fost cedat tribunului , initial promis , apoi cedar , caci de aceea a batut palma la alegeri .
                  insa , el e ” sarac lipit pamantului ” …
                  e deranjant , ca ungurii atat au cautat o portita , de si pe cel ce le era ” dusman ” l-au ademenit .
                  romanul , insa nu e instare , el nu se gandeste la tara s ineam , ci doar la propriul burdihan !

            • Mig-21 LanceR, ai grija ca intrati in SPAM amandoi!

            • Adevarul e ca nu am vazut atatea injuraturi pe site la vreun articol nicidata.Pe de alta parte recunosc ca prima mea reactie cand am citit articolul a fost „ai sa-mi b…….”….Astia te scot din pepeni.

          • @ M.C : nu stiu de ce , dar incep sa cred ca esti filo-rus, asta prin prisma prin care tot timpu eviti sa-i acuzi pe PSDisti sau Ponta , cu toate ca tu zici ca i-ai acuzat . nu se vede . probabil ca esti platit cu ora si asa-ti faci norma .
            este arhicunoscut ca Tariceanu este filo-rus – nu l-ai acuzat niciodata , iar Ponta si-a aratat de multe ori admiratia fata de socialo-comunism .
            daca esti entuziast , te rog , pastreaza-ti amintirile la frigider , le servim alta data !

            • (EDITAT)

              bai tavarisi, comentariile lu’ asta trebuie sa ramana?

            • Buzzz…vezi ca sustii niste aberatii, nu insist dar poate esti mai nou pe aici…

            • Mai, credeam ca am depasit faza in care credeam ca toti PSD-istii sunt comunisti (sau ca toti liberalii sunt capitalisti 🙂 ). Ti se pare ca PNL-ul actual (care jumate’ nu mai e ca a plecat, iar cealalta jumatate s-a dizolvat in PDL) e mai sfant? Fiecare au pacatele lor si toti au un lucru in comun: pun mai presus de orice puterea si banii. Eu am votat cu Ponta la alegeri, nu pentru ca am vrut ci pentru ca Iohannis a fost de-a dreptul degeaba in dezbaterile acelea vai si-amar de capul lor, ba chiar a si refuzat sa vorbeasca de politica externa la un moment dat, probabil trebuia sa se grabeasca undeva… Bine, si Ponta a fost degeaba, de aceea regret ca am votat cu el si nu mi-am anulat votul. Ideea e ca in Romania, la momentul actual, nu e nici un partid care merita votat din apreciere pentru el, ci doar din ura pentru ceilalti.

              • Aceste lucruri fiind spuse (Ponta, Johannis, Iliescu, Basescu, PSD-PNL-PSD,UNPR etc) nu crezi ca este cazul sa nu ne mai racim gura de pomana cu si despre jigodii?
                In timp ce noi ne certam taman sunt puse in discutie granitele post WW2….

        • @ Mig.. vezi ,daca nu esti cuminte te-au trimis organele in Banat! 🙂 Ce va injurati, nu sunteti normali la cap ? Uite va zic eu una : toate partidele din Romania au furat tra si poporu! Poate cineva sa ma injure !? Nu poate ! 🙂

          • Nu mai umblati ma la text, cenzuratorilor 🙂 Puteai sa bagi si un a unde am omis eu, daca tot ai sters-o p-aia barbateasca! 🙂

    • Ce ti-oi fi facut eu tie de ti se nazari sa „ma blestemi” ca un minoritar,nu-mi dau seama.In fine…..

    • Ghita Bizonu'

      Hm .. 25 de ani?
      Pai mai banutz .. sa o luam letodic :
      la presedntie
      Ion Iliescu 2+4 +4 = 10 ani
      Emil Contatinescu : 4 ani
      Traian Basescu : 10 ani

      Deci PSD 11 ani, 14 ani dreapta …

      LA GIVERN : 1990-1996 fsn, fdsn .
      1997-2000 ; cdr+PD+ udmr
      2001-2004 :psd
      2005-2008 pnl. in primi 2 ani cu pd . Mereu cu UDMR
      2009-2012 PD cu UMER + genrearalu de izmene
      2012- azi PSD /
      Deci psd fost la guvernare 14 ani

      Cam ult pana la 25 nu crezi?

      A ca o sa zici ca primariile. Da ma ca contyeaza ce zice primaru din Curtesti (lnga Botosani vis a varza de regimentu de infanterie care nu mai este) sau rRacari din Dambiovita (unde in EBA a ormit ouhoi de voturi sa ajunga la Strasburg)
      ORICUM CINEVA SUS NE IUBESTE PE NOI! Ca ma scapat de Boc si MRU !!!

      Apropis da cand ai plecat din tara ?

      • Democratia intr-o fraza simpla: „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Ceea ce facem este o polemica sterila ce nu face nimanui bine. Istoria va pune pe locul potrivit pe fiecare. Noi o sa vorbim despre asta peste 17 ani:) Mai bine vedem dusmanii sau potentialii inamici din jurul nostru decat vanatoarea de vrajitoare pentru ca lucrurile se precipita si ne cam prinde…..cu chilotii in vine. Intrebarea mea este: avem comandanti capabili sa ne conduca? Ca fiarele….daca nu le avem ni le dau altii, la o adica.

      • Gogu' de la cazane

        De MRU nu sunt foarte sigur. Basescu si ai lui nu au fost de dreapta… nici de stanga… sau si de dreapta si de stanga – real au fost doar oportunisti – cei mai oportunusti (pentru ca si ceilalti sunt oportunisti)

      • Uiți că atunci cînd s-a spart alianța DA, PNL s-a aliat la guvernare cu PSD, așa că mai bagă doi ani la răboj. Și mai adaugă și anul formării UDMR așa pentru aducere aminte.

    • =))))))))))))))))))))))

  18. @WW
    in opinia mea personala, servicile secrete romane SRI, SIE sant niste inutili , incompetenti, rebuturi care isi urmaresc doar propile interese si nici decum apararea, integritatea teritoriala si obiectivele strategice ale statului.
    sa facem o paranteza si in acelasi timp o comparatie itre ei si mossad ,
    mossadul nu numai ca are obligatia de a informa dar are si o grupare care hotaraste, cine trece linia poate suferi vre-un accident sau altceva de genu mai scapa un glonte…

    • Da,insa Mossadul nu-i politizat,Serviciile noastre sunt. Prea putin ii pasa Israelului daca de inflameaza Lumea pentru starpiturile trimise la nani vesnic,noua ne tremura nadragii sa nu cumva sa gresim fata de toti ratatii.

    • @typhoon tifoane..cum de nu stii ca mosazii sunt ,sau au o calitate : sunt patrioti , sunt una cu neamul lor, plus ca selectia cuprinde si notiuni de atasament fata de tot ceea ce se cheama stat national evreu.
      Acum, aduti aminte ce grupare l-a rasturnat pe Ceausescu si lamureste-te de ce totul e de vanzare in tara noastra!
      Traiasca globalizarea ,traiasca internationalismul!
      Serviciile noastre nu mai sunt nationale! Ele sunt cu cine da mai mult!

      • @wandoo N
        eu am facut o comparatie intre cele 2 servicii secrete , asta trebuie sa faca sri , sie cum fac ei !!! patriotismul si dragostea fata de tara trebuie sa primeze !!!
        gruparea care la rasturnat pe nea nicu nu au fost numai mosazii , kgb , avo , cia , mi6, mai marii lumii

  19. @dan. Sa fi sanatos acolo unde esti,da’ nu-nteleg de ce te mai intereseaza de soarta noastra?

  20. „WW
    13 mai 2015 at 21:05
    @dan. Sa fi sanatos acolo unde esti,da’ nu-nteleg de ce te mai intereseaza de soarta noastra?”
    pai, plm, ma doare si nu ma doare in dos asta-i problema.

  21. Traiasca CURVELE MESERIASE conducatoare din lumea larga !!!
    (Acum o parere strict personala: SARACII secuii, ungurii, romanii, toate neamurile pamantului sunt la fel de PROASTE ca se lasa manipulate cretineste intr-o Europa unita si fara granite !!! obs. banul este la altul !!!)
    Daca iese banu mult, mult de tot ei o vand si pe mama lor, chiar si pe matusa !!
    Obs. Atentie bai zgubilitici, aici tata nu se pune !!!
    Ce „dracu” mai vreti voi (noi) astia ce mai scrieti/cititi „saitul” asta ?
    Nu va este clar, curvele sunt alesele voastre, sunt legale datorita votului vostru (sau al nostru, al prostimii majoritare), sunt LEGALE si raman legale.
    Asa ca mucles ca bagam legal jandarmii peste voi ! Voi (noi) pulimea nu sunte-ti (suntem) prea legali !
    Tutea a zis cam asa „am facut puscarie pentru un neam de cretini”. O fi avut dreptate ?? NOI si mai ales paznicii nostri (structurile, evident) nu ne ridicam la nivelul lui de Buna crestere, Educatie, Obraz, Perceptie, PATRIOTISM !!!!
    Somn usor indiferent de neam, crez si religie!

  22. De 25 de ani se fac epurari politice in servicii si armata pe motivul eliminarii ,,securistilor ceausisti”. Acum se aplica diplomatia lui Pantiusa cea in care ambasadori ….erau numiti sefi din Securitate. Suntem in razboi cu americanii? Adica impotriva americanilor?????
    Asta cu ,,legalizarea” e partea oficiala pentru multime. dar care e partea neoficiala de au acceptat si au votat in disperare? E greu de crezut ca un Parlament se mobilizeaza ca niste robotei si voteaza un steag iredentist fara presiuni din afara ascunse publicului . care e parttea secreta care se va afla peste cel putin sase luni?

  23. Lobotomia nationala: toti stau gura casca si admira caderea in iad a Romaniei . Toata lumea priveste si bolboroseste.

  24. Acum vreo 3 luni am avut o lucrare pt o rusoaica. Plecase de 20 de ani din Rusia nu ca mine de 3 din Romania. Am intrebat-o motivul pentru care Rusia face atatea arme si nimic altceva. Raspuns: pentru aparare. Si cine e nebun sa va atace pe voi? am intrebat-o. Deci , dupa 20 de ani crede inca gogosile pe care i le toarna cei de-acasa! Cum e posibil? Povestind asta unei amic englez, mi-a spus ca ei nu cred nimic din ce spun politicienii. Cine a citit Monte Cassino isi aduce aminte ca scria acolo de Razboiul Civil din Spania care a facut un milion de morti. Motivul: politicul! No comment

    • Gogu' de la cazane

      Rusoaica probabil ca a fost trimisa in misiune acum 20 de ani….
      Tu esti probabil mai tanar – doar de 3 ani….

  25. Cu așa legi. și prostii cum vreți să țineți minoritățile în frâu . eu mă gândesc cu frică viioarea Republică Populară MAghiară ,,sau Republica Polulară Găgăuză, Republica polulară de Băl-ți

  26. Cand am zis ca trebuie sa demonstram ca suntem puternici, juma’ de site a sarit in sus ca nu avem ce cauta in R Moldova…..Preferati sa stam sub fusta NATO sa numaram ouale alora…. Ca nu avem armata, ca nu suntem echipati… ca nu avem tancuri… ca nu avem avioane…. TE DUCI CU CE AI LA RAZBOI! (Asta ca apropo vad ca vreti sa mergeti si cu supertelefoane la voi….Trebuie sa stie tot neamu’ romanesc ce faceti voi acolo… sa fiti mai usor de localizat si anihilat…)
    Capu’ plecat sabia nu-l taie… da’ juma’ de glob se pisha cu bolta in capul tau dupa …
    Uite ca Rusia incepe cu actiunile impotriva noastra… mai un steag unguresc / secuiesc… mai o expulzare din R Moldova (George Simion expulzat cu complicitatea SIS pentru marsul unionist de sambata)… Probabil vor mai urma si alte expulzari, oricum cu chestia asta guvernul moldovean isi semneaza caderea….
    BAHHHHHHH….LEGE DE BAZA IN LUMEA ASTA…AI PRIMIT O PALMA PE NEDREPT ATUNCI AI TOT DREPTUL SA-I DAI 100 DE PUMNI IN CAP ALUIA, ASTFEL INCAT DATA VIITOARE SA SE GANDEASCA CU TEAMA CAND ESTE VORBA DE TINE!
    Eu nu stiu de ce va mai plangeti… sincer! Acum incepeti sa dati din buze marunt asa cum va este obiceiul….
    @typhoon… daca nu erau serviciile secrete eram destramati de mult timp… aia fac si ei ce pot…. dar cand se amesteca politicienii … chiar nu prea au ce face.
    Uite un exemplu de amestec al politicienilor in treburile serviciilor secrete…
    -Toate comunitatile romanesti din diaspora-zona vestica au popa… cu sutana, cu patrafir…si cu niste urechi imense si o pereche de ochi albastri…. Asta dupa 2001… Decizia a fost luata exact de ala care era presedinte pe vremea aia… Ca dupa aia efectivele au fost intarite cu diversi ziaristi, oameni de cultura… da’ toti aveau mirosul specific serviciilor romanesti…In loc sa trimita acesti oameni in zonele de maxim interes pentru RO, R Moldova, Bucovina, Banatul Sarbesc, Ungaria, au trimis acesti oameni exact unde nu era nevoie…Pe presedintele de atunci il interesa ce gandesc si ce vor romanii emigrati in masa in vest… nu il interesau romanii din R Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia, Bulgaria…
    Vor mai urma actiuni rusesti impotriva noastra, este doar inceputul…. Eu chiar ma miram cand vor incepe avand in vedere desantul NATO in RO…

    • @dany
      exista o diferenta foarte mare intre servicile secrete inainte de 89 si cele de dupa ( reestructurari si multe altele )
      tocmai ca actiunile rusilor si a agenturilor lor in romania au putere , asta datorita din lipsa de reactie si incapacitate de a reactiona a servicilor secrete !!!

    • @Dany. Ca eu cred ca nu ar trebui sa intram ACUM in Bugeac iar tu crezi ca ar trebui este irelevant. La discutia din jurul acelui articol am incercat de fapt sa explic ca indiferent de ce credem noi practic nu avem cu ce sa facem asa ceva, iar imaginile diin timpul exercitiului de traversare a Dunarii din poligonul Varsatura au fost elocvente.
      Iar daca logistica/geniu nu ai nu mergi nicaieri.

      Lasand ala o parte tehnica scoasa la parada si cand mai vin militari straini, starea jalnica a dotarii armatei nu ne permite sa facem absolut nimic.

      • @George
        Daca imi dai voie incercati sa nu mai bagati articole cu tenta politica (este doar o parere) sau sa incercati sa abordati anumite subiecte dintr-o maniera mai putin partinica pentru ca asa cum se observa se ajunge inevitabil la injuraturi (de multe ori m-am aflat si eu in astfel de confrutari necivilizate). Asta se intampla pentru ca noi inca nu stim sa fim altfel decat incrancenati. Chiar unele articole au o nuanta neutra, multe nu o au. Este de inteles militantismul site-ului in sprijinul interesului national insa impartirea vinovatiei nu este foarte distincta in spectrul politic romanesc. Incarcarea unei parti cu vina de a fi facut ceva ingnorand sau minimalizand contributia celorlalti incurajeaza diversi troli partinici care indreapta discutia in directia dorita de ei fapt care irita participantii la discutii cu opinii opuse si acuzatiilor vehemente le sunt opuse acuzatii.. vehemente iar de aici pana la injuraturi mai este un fir de mustata de cotoi. Sincer devin nostalgic dupa inceputurile RM cand 99% din subiecte erau exclusiv militare si exclusiv militre si lipseau boulenii care ridicau acuzatiile la rang de argument. Si atunci ne incrancenam dar nu ajungeam asa des la maceluri verbale ca cele din ultimul an. Sincer era mult mai agreabil(si chiar era) sa ma contrazic cu Stu Wilson fata de care am pareri aproape diametral opuse si multe privinte decat sa ajung ca dupa doua postari sa incep sa ma injur cu diversi plesiristi frustrati si pentru care toti cei cu opinii opuse sunt catalogati intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin antiromani sau pro-……etc. etc . De aceea te intreb iti place asa? Senzatia mea este ca ai castigat la trafic dar ai pierdut la calitate si seriozitate(cand vb de seriozitate am in vedere calitatea comentariilor si comentatorilor). Poti sa nu ma iei in seama, sa ma persiflezi daca vrei dar in timp site-ul o sa se transforme intr-un site monocolor, dominat de un cerc al celor care se aproba intre ei si deja sunteti pe calea asta. Multi din participantii la discutii din trecut nu mai dau pe aici sau intra din ce in ce mai rar. Avem in schimb o ploaie de comentatori carora subiecte politice in care se taie frunza la caini le vin ca o manusa si contamineaza cu trimiteri de genul asta inclusiv comentariile inclusiv la subiecte pure de profil militar.Iar injuraturile si exprimarea in scris a unor frustrari personale au devenit din ce in ce mai dese.

        • @ Anla Cu toate ca nu-ti inghit anumite teorii de data asta eu ala ,demagogu, ala cu crasma sunt de acord in principiu cu tine! Pentru ca doar in principiu se aplica ce zici tu acolo ! Adica intr-o societate normala!
          Uita-te in jur…nimic nu mai poate fi disociat de interventia intereselor politice in toate ramurile de unde pot stoarce ceva, un ceva care se cuantifica in bani, foarte multi bani! De unde si frustrarile celor care mai au un pic de creier si si-l folosesc.
          Era intradevar interesant ca discutiile sa fie axate numai pe teme tehnice . Societatea insa e prinsa intr-un vartej al redesteptarii constiintei iar acest lucru se vede din intensitatea ciocnirilor de opinii.
          Eu zic ca e un lucru bun incontrarea asta, mai putin deviatiile 🙂
          Oricum , ”organili” din punctul meu de vedere sunt destul de echidistante 🙂

        • Daca nu va place ca se ajunge la injuraturi atunci nu mai injurati .
          Daca doriti sa veniti cu argumente , ganditi , nu repetati ce vedeti la televizor .

      • Bre nea @GMT…
        Eu am zis ca trebuie sa demonstram ca totusi nu suntem de neglijat pana la urma… Armata aia care o avem, cu dotarea aia pe care o avem…. daca nu demonstram acum ca inca mai avem ceva in pantaloni deja la sfarsitul acestui secol nu vom mai exista ca natie. Nimeni nu observa (sau se face ca nu observa) ca taman sunt puse in discutie granitele post WW2 (vezi discutiile Merkel- Putin despre tratatul Ribentrop-Molotov iar cand se aduce acesta in discutie nici pomeneala de ce a pierdut RO in acel context)
        Sa nu ne pomenim la final ca Transnistria va fi „redistribuita” Ucrainei, R Moldova isi va continua „gloriosul” drum fara noi, iar noi sa dam marunt din buze cu macar 1 milion de morti , militari si civili, cu niscai enclave pe teritoriul nostru… Scenariul asta a mai fost pus in aplicare cu succes … Se observa din avion ca asta este ultimul conflict la care Rusia va participa cu actualul teritoriu, cine va arata ca are ceva in pantaloni isi va atribui o parte din teritoriile „cucerite” candva de Rusia… cine va sta cu capu’ plecat sub sutana NATO va da din buze marunt mai tarziu….
        Deocamdata se incearca sa fie adusa Ucraina la stadiul de putere regionala care sa garanteze granitele in zona, iar la chestia asta noi avem de pierdut… Cine garanteaza granitele , ala are painea si cutitul in mana….
        Vorbesti de starea jalnica a armatei romane… este foarte adevarat ceea ce spui… Dar foarte usor poti face viata grea unora daca trimiti „omuletzi verzi” in Transnistria…. De ce? Ca sa-i dai de lucru lui Putin, asa cum ne da si el noua… Asta inseamna sa fim ofensivi … daca am primit o palma sa-i dam 100 de pumni… SIE si alte servicii isi pot trimite oamenii pentru o ofensiva generalizata pe teritoriul R Moldovei… Acum sa nu aud ca nu avem „omuletzi verzi” competenti…
        Pur si simplu RO trebuie sa iasa din conceptul de defensiva utilizat de vreo 2000 de ani, daca ramanem in defensiva vom disparea ca natiune pana la sfarsitul secolului…

        • @dany

          astora le e frica sa sape la Sarmisegetuza (IN ROMANIA) si alte locuri sa nu cumva sa ne scoatem istoria la suprafata, istorie care ar da peste bot japitelor de langa noi si altora si tu crezi ca o sa trimita omuleti verzi in transnistria? 🙂

          nu au curaj sa faca nimic in Romania sa nu deranjeze, tu te astepti sa deranjeze in exterior?

    • Amendamentul e o chestie destul de desteapta. Permite arborarea pe 1 institutie per judet. Suficient sa poti sa zici: uite ce de drepturi au, insuficient sa te bucuri de el.

      • @Zoro
        E praf in ochi.

        „Nu e nici o problemă, de exemplu, pe steagul arborat în judeţul Harghita vom pune un H şi pe cel arborat în judeţul Covasna vom pune un C şi, în acest fel, nu vor mai fi identice. E bună forma în care a trecut legea şi am susţinut-o şi noi”, a declarat liderul grupului deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente.

        Practic Romania a pierdut „batalia steagurilor” asa cum a fost numita mica disputa diplomatica de prin 2013 parca. Daca mai tii minte ungurii arborasera steagul secuiesc pe cladirea parlamentului din Budapesta:
        http://www.politics.hu/wp-content/uploads/2013/02/szekely-flag-parliament-300×210.jpg

    • Gogu' de la cazane

      Si cine va sta sa urmareasca si sa numere? Ce sanctiuni sunt prevazute?
      Nu cumva asta este praf in ochi, sa zica lumea „uite ma s-a intors, nu ne lasa el ma asa, le-a tras-o….”

      • Scrie in articolul de pe adevarul…amenda de la 5 000 la 10 000 lei…Io zic să pună steaguri cît mai multe, și să trimită ANAF-ul peste ei. 😉 🙂 🙂 🙂

  27. Nu vreau sa enervez pe nimeni, da` n-ai cum sa nu-i admiri pe unguri pentru felul in care isi urmaresc interesele si pentru demonstratia de „politica in favoarea interesului national”, administrata dobitocilor de la Bucuresti! De-am fi stiut si noi sa ne vedem interesul, asa cum o fac ei, am fi fost departe! Cat despre republici secuiesti si alte tampenii de genul asta… sa fim seriosi, Republica de la Ploiesti a rezistat mai mult decat ar rezista o asemenea trasnaie, plus ca ei obtin imens de mult pe cale „politica”, la ce dracu` le-ar folosi intaratarea rahatului !? Nem, nem, soha… da` daca-si aduce romanu aminte versurile de la „Treceti batalioane”, e grele.. cu carpe albastre, cu autonomii culturale, cu asimilari, cu toate… iar ei sunt perfect constienti de lucrurile astea si joaca exact pe marginea de sus a tolerantei romanesti. Ip, Treznea, Ciumarna, Moisei… Or insemna ceva comunele astea pentru prostalaul de Ponta ? Da` pentru Kelemen Hunor !?

  28. Mihai-Cristian

    Off : Liderul Acțiunii 2012, George Simion, a fost reținut la Chișinpu de ofițerii SIS,chiar inaintea mitingului din16 mai, ulterior fiind expluzat(fara nici-un motiv). Gasiti mai multe detalii pe Google . 🙂

  29. Ce credeti, comentatorii regulati de aici au vreo fisa pe undeva?

    • Ghita Bizonu'

      Nu numai aici..
      Eu sper ca am fost destul de atent ca sa nu ma pomenesc cu o fisa … desi din cauza unor controverse s-ar putea sa fiu notat pe undeva ..Dar nu ptr aici ..

    • Gogu' de la cazane

      Ai vreo indoiala? Toti cei care au OPINII, in general, si mai contra, in special, au….

  30. Politica pasilor marunti. Intodeauna mai faci un pas…cand ti se permite.
    Daca permitem, nu se vor opri niciodata. Mai ales ca si-au luat inapoi proprietatile vechi (pana si criminalii de razboi) si cumpara pamant in Transilvania de parca vine potopul si nu mai au unde se refugia.
    Inca nu ne-am prins ca, la noi acasa, NOI suntem titularii suveranitatii nationale, nu politicienii, care doar ne reprezinta. Nu ne-am prins ca NOI trebuie sa iesim in strada si sa oprim iesirea treptata a HARCOV-ului de sub suveranitate romaneasca. Daca nu oprim definitiv pasii UDMR-isti, ei nu se vor opri niciodata. Vadim avea dreptate (aici, nu in alte probleme) UDMR-ul este in afara legislatiei nationale (care nu permite partide pe criterii etnice) si trebuie desfintat. Cat timp UDMR-ul va fi partidul care va face majoritatea de guvernare, romanii din Transilvania vor fi tradati de politicienii romani (asa au tradat si Basarabia in perioada interbelica incat cei de acolo nu mai vor sa auda de Romania). // Steagul ala tembel (de opereta) nu este o simpla carpa. Steagul reprezinta cine stapaneste acel teritoriu. NICIODATA! DAR ABSOLUT NICIODATA, NU TREBUIE PERMISA LEGALIZAREA ARBORARII UNUI ALT STEAG DECAT TRICOLORUL ROMANESC PE TERITORIUL NATIONAL!!!

    • Ghita Bizonu'

      Insa noi mai avem pe Boia .. Lucian.
      Si mai avem si pe aia de la GDS. Si sponsorizatii lui Soros . Si multime de prostanaci care cica este telectuali care guita de zor sovinsu si extremismu romanesc .Si da-o si lupta cu fascismu roamnesc..
      Mai avem si o diaspora mai bine lipsa. De ex bvoloxdea Tsimaneanu .. si latii care de dincolo ne zic ca cum trebe sa fim curecti si sa stam capra.

      Si multi is dobitoci. Ca le este frrica sa nu fie etichetati „sovini” , „fascisti” ca vom fi dati afara din Evropa samd. Sau ca vom pati ca Serbia (aici cam au dreptate)

      In ce ma prieste .. am accepata de ani de zile ca sunt „fascist” . Dupa vreo 2 „demonstratii” cu Heil Sieg au renunata cu titii sa mai imi zica „fascist”. Nu de lata dar si-aud ata seama ca nu imi pasa.. plus c ale-am explicat ca qui nomina ora (in sensu ca nu sunt dar daca este sa aleg intre a renunta la radacinile mele sau a deveni fascist precum Lepen , Guanfranco Fini, ei bine varinata a 2a mi se pare mai draguta …

    • Ghita Bizonu'

      Scuze UDMR nu trebuieste desfiintat.
      Sa ramana doar ce este legal – asociatei culturala. Sa recite poezele, sa faca seri cvultruale, festivaluri de dans si costume populare samd .

  31. Calm calm. Nu e chiar așa.

    http://adevarul.ro/news/politica/steagul-secuiesc-pas-devina-legal-cums-a-razgandit-ponta-semnat-legea-1_55531307cfbe376e35258f57/index.html

    Citez:
    „După retragerea UDMR din coaliţie, la sugestia Guvernului, în Camera Deputaţilor s-a făcut o adăugire, cu mâna parlamentarilor PSD: „Două sau mai multe unităţi admnistrativ-teritoriale nu pot avea steaguri identice“. În acest fel, dacă Guvernul aprobă arborarea steagului secuiesc unei primării ca Harghita, de exemplu, o altă primărie din acelaşi judeţ sau din altul nu va putea să arboreze, la rându-i, aceleaşi steag.”

  32. …altfel spus, ii obligam sa se uneasca… Sa fie doar harcov, cu o cirpa atirnata… Sa le numaram noi steagurile apoi, ca in Caragiale…

  33. Asta cu steagul secuiesc e o forma de a ne scarpina unde nu ne mananca.
    Au soarele si luna, un fond albastru si o dunga aurie.
    Soarele si luna se regasesc pe drapelele tuturor celor trei principate romane, albastrul se gaseste pe drapelul national. Ramane dunga aurie.
    In forma in care au aprobat legea vor trebui sa faca tot felul de combinatii care sa cuprinda insemnele respective pentru ca doua unitati administrativ teritoriale nu pot avea acelasi steag.
    Pe bune, asta-i subiectul zilei?
    Daca vor sa-l foloseasca si in Harghita si in Covasna n-au decat sa fuzioneze cele doua judete.
    Oricum sunt neviabile economic si trebuie sustinute financiar de la Bucuresti. Macar reducem birocratia si mai economisim bani.
    De fapt, ideea de a fuziona judetele cate doua nu e rea deloc, avand in vedere costurile ridicate de functionare a aparatului administrativ.
    Asa reduci la jumatate costurile cu nenumaratele deconcentrate plus 20 de consilii judetene plus 20 de prefecturi.
    La fuziune poti sa le numesti Galati-Braila sau Suceava-Botosani, ca sa nu fie ranit orgoliul nimanui. Nemtii au facut asta acum vreo 200 de ani si nu moare nimeni daca trebuie sa spuna: Baden-Wurtemberg, Schleswig-Holstein, Saxony-Anhalt, Rhineland-Palatinate, North Rhine-Westphalia, Mecklenburg-Vorpommern.
    Vad ca economia le merge si cu denumiri complicate.

    • Gogu' de la cazane

      Comparatia nu este cea mai buna fiind cunoscuta atractia germanilor pentru cuvintele compuse… Ex. :„Rindfleischetikettierungsueberwachungsaufgabenuebertragungsgesetz”, adică „legea monitorizării etichetării cărnii de vită”, a apărut în 1999, în landul Mecklenburg – Pomerania Inferioară, datorită unor necesităţi de exprimare în domeniu. Astăzi, însă, şi-a pierdut folosul, potrivit bbc.co.uk

  34. Sa comentez si eu, la urma, dupa ce si-au spus toti ofurile 🙂

    Nu am nimic impotriva ca o comunitate locala sa isi aleaga un simbol al lor, fara ca acesta sa contravina ideii de stat unitar national.
    Daca e sa pun in balanta cu alte cereri ale unora din asa-zisele partide politice maghiare, asta cred ca era ce mai de bun simt, ca sa nu zica ca nu au obtinut si ei ceva in acest mandat.
    http://www.rumaniamilitary.ro/lupta-comuna-a-romanilor-si-secuilor-impotriva-ungurilor-cand-a-aparut-steagul-secuiesc

    Repet, eu as fi pentru disparitia din spectrul politic a unor partide etnice si incadrarea lor la locurile dedicate minoritatilor.
    http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-secuii-nostri-sau-ai-lor

    Lupta noastra ar trebui sa fie pentru recuperarea adevarului istoric, inclusiv cu privire la secui si simbolurile lor, alaturi de aducerea de investitii in Covasna-Harghita, santierul autostrazii spre Iasi fiind extrem de important, dar alaturi de el putand fi vorba si de diguri, baraje si amenajari hidrografice. Orase si comune cu minoritati romanesti importante (cum e Balan) trebuie legate la infrastructura si sa primeasca investitii, in special pe nisa turismului.

    • Inca un lucru legat de steaguri, voi da exemplul Bretaniei, in cadrul Frantei. Exista un steag breton acceptat, dar care este de factura recenta si totusi n-are nimeni nimic impotriva, multi afisandu-l ca sticker-e pe masini:
      http://en.wikipedia.org/wiki/Flag_of_Brittany

      „The flag was created in 1923 by Morvan Marchal. He used as his inspiration the flags of the United States and Greece as these two countries were seen at that time as the respective symbols of liberty and democracy.

      The nine horizontal stripes represent the traditional dioceses of Brittany into which the duchy was divided historically. The five black stripes represent the French or Gallo speaking dioceses of Dol, Nantes, Rennes, Saint-Malo and Saint-Brieuc; the four white stripes represent the Breton speaking dioceses of Trégor, Léon, Cornouaille and Vannes. The ermine canton recalls the ducal arms of Brittany.

      The flag first came to notice by a wider public at the Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes in Paris in 1925. It was adopted by various cultural and nationalist groups through the 1920s and 1930s.”

    • Mai conteaza si ce cu cine unesti, daca vei unii, mai intaii, Transilvania cu Ungaria vei avantaja pe cea din urma, economia de la granita cu Ungaria, deoarece vor avea un avantaj de costuri si infrastructura fata de cei din restul Romaniei care ar dori sa investeasca in Transilvania. Acest avantaj va putea atrage noi investitii in zona de granita ceea ce va aduce noi populatii acolo si astfel va putea creste procentul maghiarilor in zonele de frontiera si nu numai.
      Se va face si o ocupare a pietii, care este finita odata acaparata mai greu sa isi mai faca loc si altii, de catre capitalul maghiar in defavoarea celui romanesc. Degeba vei lega dupa ce piata a fost saturata de maghiari. Economoa maghiara castiga cea romaneasca pierde…Sa fiti siguri ca ungurii vor face tot ce este posibil ca sa exploateze acest avantaj.

      Daca legi, prima data, restul Ro cu Transilvania efectul va fi invers, dai prima sansa capitalului din restul Romaniei in lupta pt. piata cu cel maghiar.

      //
      In ce priveste steagul deranjeaza cat de usor renuntam la atuuri in negocieri pt. o iluzorie „liniste”…

      • Priviti la evenimentele recente din Macedonia, problemele din Bosnia si Kosovo si puteti intelege de ce trebuie sa fim cu ochii in 4 la ce se intampla langa noi si mai ales la noi. Basarabia si falsul tinut secuiesc, inima Romaniei, trebuie sa fie prioritatile securitatii romanesti. Daca bomba interetnica se declansaza in balcani, a cata oara, cred cu tarie ca ea poate avea efecte pana in Romania si chiar mai departe. Ea a explodat deja la est de noi, in Ucraina, iara cum vad ca se amorseaza balcanii. Din pacate ne vor lua prin invaluire si vom fi prinsi intr-un arc de conflicte interetnice. Vom reusi noi oare sa ramanem imuni avand in vedere efectele aceste detonari si implicarea ochilor albastri de la Moscova? Eu sper sa da, insa fara munca nimic nu apare de la sine…..atentie mare!

  35. Spre deosebire de astia, uitati ce fac ceilalti:

    http://adevarul.ro/international/europa/cetatean-roman-expulzat-republica-moldova-1_555367b7cfbe376e352876ee/index.html

    Sa mai urle careva ca asa zisa putere ‘prooccidentala’ de la Chisinau, cei ce se recunosc etnici romani si vorbitori ai unei limbi comune cu restul populatiei latine din estul europei, izgonesc capateniile prounioniste din Basarabia, chiar inaintea unui miting de amploare, unde sunt asteptati zeci de mii de romani care vor striga UNIRE! Sa-mi fie scuzat pesimismul, dar pana cand la Chisinau nu va veni o forta politica care sa strige clar ‘solutia e unirea’, nu o vom face nicicum! Mare diferenta intre romani si unguri….nu-i de mirare ca au venit cateva zeci de mii din Mongolia lor nenorocita si au asimilat cateva milioane de locuitori ai zonelor unde s-au asezat, dintre care foarte foarte multi romani! 🙁 Ne meritam soarta prin pasivitatea asta a noastra!

    • Care „putere ‘prooccidentala’ de la Chisinau” ? Ca deocamdata sunt pro Rusia, de aia si Actiunea 2012 este considerata un spin in coasta lor… De aia si zic ca SIE si altii sa-si suplimenteze efectivele in zona, chiar si prin relocarea unora cu sutana si patrafir din zone de minim interes….

  36. jemesouviens

    Deci, pana la urma pot sa puna un steag pe o primarie, inteleg ca al doilea identic e contraventie….

    Le dadu plagiatoru una dupa ceafa, ca nu l-au sustinut la prezidentiale.

    O sa apara tot felul de variatii la steag, cu o steluta, cu 2, cu un porumbel, etc.

    Problema mare e lipsa romanilor din zona.

    • sau, cu un punct, 2, 3 aproape invizibile, de nu le deosebesti de o scama

      e plin de romani in zona, numa’ ca „si-au schimbat” numele intre timp….

    • Nu din motiv de prezidentiale le-a tras-o. Comunitatea maghiara voteaza prin traditie spre dreapta. Le-a tras-o pentru ca-i banuieste ca au batut sau urmeaza sa bata palma cu PNL pentru guvernare.

  37. Eu zic ca trebuia intrat in forta in ei. Unitatile alea militare pe care nu degeaba le tinem in Sf. Gheorghe si Miercurea Ciuc (Nu?) trebuiau sa scoata tancuri/TAB-urile in strada, fiecare tanc si TAB cu steagul romanesc pe el (ca la Marsul Cavaleriei). Eventual sa aduca si Stryker-ele americane, intr-un mic detour, sa se vada cine-i stapan in Ardeal.

    Apoi aia un milion de unguri sau cati sunt, dispersati toti in Baragan, Mehedinti, Botosani, Tulcea, Teleorman. Si sa li se tatueze tuturor un tricolor pe o parte vizibila a corpului.

    In fine, 100 din ei ar fi fost bine sa fie omorati – ca razbunare si aducere aminte pentru Ip si Traznea.

    …noi suntem aici pe veci stapani!!!

    *spam, ban si tot ce vrei, definitiv

  38. cine se pricepe, in ce conditii se pot face schimburi de populatii?

    *Editat prin adaugare
    E anticonstitutional, atat schimbul cat si relocarea, asa cum ti-au spus: Gogu’ de la cazane, Ghita Bizonu, drasius. Asa ca esti banat pana iti ceri scuze, dupa cum ti-a zis si Eroul Bula, „pana te racoresti”; stersei restul comentariilor tale si ale lor la aceasta postare

  39. Asta este pretul integritatii teritoriale. Pierderea independentei de facto si a demnitatii nationale. Ni s-a aratat pisica in ’91 la Targu Mures si cat de usor poate fi manipulata opinia publica internationala cand romanul linsat a fost aratat a fi maghiar linsat de romani. Daca faceam pe durii si independentii, am fi fost dezmembrati in stilul iugoslav. Asa ca baieti si fete ciocul mic si joc de glezne.

    • Da’ mah @Blatula… ca prea spui cu foc….Pisica ti-a fost aratata taman de Ilici… ca taman avea nevoie de „servitzii puternice”… ca sa poata organiza in liniste si nesacait de catre aia din armata taman mineriadele …Aia cu ochi albastri de la AVO au venit taman la spartu’ targului, noua putere cu emanatii revolutiei trebuia sa aiba legitimatie… Daca aia de la AVO erau pe faza spuneam adio de atunci la toata Transilvania….
      -„Daca faceam pe durii si independentii, am fi fost dezmembrati in stilul iugoslav”… las ca mai bine este daca se pisha cu bolta altii in capul nostru…
      @OvidiuB… parca mai ieri indemnai la calm in privinta rusilor… culmea ca indemni exact al violenta… exact de ce au nevoie rusii si ungurii…

  40. hohenstaufen

    Mda… Prin Strasbourg e fluturat un drapel alaturi de cel al Frantei…Prin Bavaria la fel… Pe la Bordeaux e alt steag…. Prin Barcelona e alt drapel… Ok ca e steagul secuiesc care comform istoriei s-a cam impotrivit drapelui maghiar; macar s-or mai destepta si altii cu drapelul si apartenenta la regiune (ca tbw regionalizarea e cuvant de ordine)…Btw pamantul e tot in Romania si o sa fie mereu in Romania. Catoedata se exagereaza pe filonul comunist-securitst-nationalist de te doare capul. Ok au steag si ce? RInapoiatii aia secui sau unguri (oamenii din zona aceea chiar sunt un pic retarzi) sunt tot in Romania care daca vrea se pisa pe Ungaria in ditamai capitala lor (vezi istoria). Nu se intelege ca daca vroiau ungurii de dincolo de granita ii luau la ei pe romanii de etnie ungara? Dar nu ii vor, ca nimeni normal la cap nu isi aduce in tara 800000-900000 second hand people/retarzi…

  41. jemesouviens

    O industrializare cu cap ar crea nevoia de forta de munca din alte zone ale tarii…

  42. Am sperat… degeaba. La fel ca si pana acum cand vine vorba de deciziile oamenilor nostri politici nu pot fi decat pesimist. Nu se gandesc la Tara, la romani, la averea nationala, la securitatea nationala. Nu se gandesc decat la ei insisi. Cine-mi poate spune ca o astfel de decizie s-a luat spre binele tarii? Politica pasilor marunti dupa cum spunea cineva mai sus…. spre autonomie totala. Conteaza ca o sa fie peste 10, 20 sau 30 de ani? Ideea este ca daca se continua tot asa maghiarii din Romania si cei din Ungaria isi ating telul iar noi ….?
    Nu mai este nimic de zis. este una dintre cele mai negre zile din Istoria Romaniei. 🙁
    Se intorc stramosii nostri’n mormant!

  43. Multa gargara pentru nimic…

  44. Europenii au avut si nu vor scapa vreo 500 de ani, cel putin, de balastul numit istorie. Ungurii ne vor Transilvania, noi Cadrilaterul, Moldova, Basarabia, Buceagul…ce dracu mai e p-acolo, rusii ne vor cu totul , sarbii – Banatul, aia din Flandra vor in Franta, Catalonia vrea pe dracu s-o pieptene… Este vreo tara din Europa care sa nu aiba problemele astea? D-aia sunt si vor fi mereu inaintea tuturor americanii: nu au istorie ca sa fie o piatra de moara legata la picior. Aia gandesc Star Trek si europenii….cum sa impartim Europa sa fie pe placul tuturor.
    Moldovenii!!! Lasa-i frate sa chitaie, ca s-au invatat numai la pomana! Daca nu mai au femei de trimis la produs tipa la noi sa-i ajutam ca , vezi Doamne, sunt fratii nostri. Nu suntem noi tampiti ca toata ziua le spunem: unirea! unirea! Sa nu mai fiti ultimii aurolaci ai Europei! Si ei fac pe fetele mari dupa ce au luat la rand trotoarele!? Stie careva cat a costat RFG-ul reunificarea cu RDG-ul? Si aia aveau de unde…. O sa spuneti ca sunt postac de-al lui Putin si nu tin cu romanii!? Da aia de peste Prut ce eforturi fac? Nu noi suntem tampitii care murim de grija altuia? Pai, ce-ar fi sa ne roage frumos ?!

    • Mihai-Cristian

      Cum ce eforturi fac? E plin netul de informatii la care ai acces, si poti evita sa cazi in pe… lipsa de informare 🙂 .
      Ai vazut curentul de opinie al tinerilor basarabeni ? Ca pana una alta sunt 1/3 din populatie si 3/3 din viitorul populatiei,daca intelegi. Deci ei conteaza 😉

  45. Politica pasilor marunti la fel ca si descentralizarea administratiei publice.La inceput autonomie culturala, dupa aceea administrativa, mai apoi teritoriala.Principiul dezbina si cucereste se aplica foarte bine si aici.Putinii romani care vor mai tine de cultura lor vor fi marginalizati

  46. Singura explicatie pentru ura cu care conducatorii nostri dau legi anti romani una dupa alta este ca ei nu sunt romani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *