Punctul de sprijin al Europei

Articolul original in limba engleza a aparut in numarul din septembrie 1998 in The Atlantic si poate fi citit aici in original: https://www.theatlantic.com/magazine/archive/1998/09/the-fulcrum-of-europe/377204/

Vazand unele schimburi de „idei” cu referire in special la armata in contextul dronelor ratacite pe malul romanesc al bratului Chilia, mi-am adus aminte de un articol mai vechi, care a implinit deja 25 de ani. Pentru unii, care am trait vremurile alea, nu pare asa departe in timp dar un sfert de veac nu e putin. Va invit sa-l parcurgeti si cred ca veti descoperi lucruri foarte interesante, unele dispute sunt inca actuale, unele lucruri se stiu putin si azi desi nu e nimic de ascuns, unele reflexe raman iata peste decenii si inca ne luptam cu demoni vechi. Exista insa si parti pozitive si e de remarcat viziunea studentei sau a unor oficiali romani cu privire la vecinatatea Rusiei si influentei acesteia asupra Romaniei iar in perspectiva se poate spune ca avem si un strat impermeabil fata de aceasta influenta care rezista bine in ciuda expunerii directe la razboiul hibrid. Am intervenit cat de cat asupra traducerii ca sa fac textul mai usor diferabil in limba romana, unele expresii americane fiind mai greu de tradus mot a mot.

Nu in ultimul rand, cred ca e un exercitiu interesant sa vedem cum eram priviti acum 25 de ani si unde suntem acum.

steppewolf

 

România tânjește după Occident, iar Occidentul are nevoie de România mai mult decât crede.

De Robert D. Kaplan

 

 

Una dintre cele mai mari și mai pasionate mulțimi pe care președintele Bill Clinton le-a atras vreodată a fost la București, unde s-a oprit pentru o vizită de opt ore pe 11 iulie anul trecut. Deși mulțimi de dimensiuni comparabile îl întâmpinaseră în Irlanda și Africa, mulțimea românească era unică, pentru că oficialii americani nu se așteptau. De fapt, s-au îngrijorat că oamenii care vor veni să-l întâmpine pe Clinton în acea după-amiază fierbinte pe străzile prăfuite și fără copaci din capitala României vor fi prea puțini și chiar ostili. Cu doar trei zile înainte, la un summit al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de la Madrid, alianța condusă de americani decisese să nu admită România în primul val de expansiune post-Război Rece, ci să admită adversarul istoric al României, Ungaria.

Cu toate acestea, sute de mii de oameni au strâns bulevardele largi de la Piața Universității, unde Clinton a vorbit cu Piața Romană, la o milă distanță, strigând „NATO, NATO” în extaz – mai mulți oameni decât la oprirea lui Clinton cu o zi înainte în Polonia, o țară. că împreună cu Ungaria şi Cehia tocmai fuseseră acceptate în NATO. Într-un interviu în primăvara anului trecut, la Palatul Cotroceni, din București, președintele României, Emil Constantinescu, spunea despre puterea spectacolului pentru Clinton: „În cel de-al Doilea Război Mondial, avioanele americane au bombardat România [un aliat al Germaniei naziste până în 1944]. Unii piloți americani au fost doborâți. Ce au făcut sătenii? I-au ascuns pe piloți.” Constantinescu a exclamat, frecandu-și mâinile: „A fost absurd. Sătenii i-au protejat pe riscul lor grav pe chiar oamenii care i-au bombardat. Acest lucru nu se poate întâmpla prea des în istoria bombardamentelor aeriene. Orice ar face America, românii o iubesc, pentru că America reprezintă Occidentul, căruia știm că îi aparținem. La sfârșitul anilor 1940, oricât de naiv ți-ar părea, românii priveau literalmente cerul, așteptând ca avioanele americane să-i salveze din comunismul rusesc. Când americanii nu au apărut am fost despărțiți brutal de Occident timp de zeci de ani.

Pentru români, mi-a spus Constantinescu și alții, vizita lui Clinton a simbolizat nimic mai puțin decât închiderea acelui capitol istoric întunecat, care a continuat dincolo de căderea Zidului Berlinului. Comuniștii în stil Gorbaciov au efectuat execuția din 25 decembrie 1989 a dictatorului stalinist Nicolae Ceaușescu și a soției sale la fel de sadice, Elena, care au redus aportul caloric al multor români la mai puțin decât fusese în timpul ocupației inamicului din Primul Război Mondial. Acei comuniști au deținut puterea până în 1996, când Constantinescu, profesor de geologie, a fost ales președinte. El a trecut prin tratatele istorice de reconciliere cu Ungaria și Ucraina învecinate, a început să liberalizeze economia și a ocupat posturile de personal superior ale armatei române cu ofițeri tineri, vorbitori de engleză. El a fost primul șef de stat moral al României de când coruptul și dezastruosul politic regele Carol al II-lea a urcat pe tron în 1930. Apariția lui Clinton pe podium cu Constantinescu – și jurământul său în fața mulțimilor de români că „ușa către NATO este deschisă… și te vom ajuta să treci prin ea” – și-a asumat, într-o parte a lumii în care cuvintele și datele sunt amintite patologic, aura unei încrederi sacre.

 

Scopul multor călătorii prezidențiale în străinătate este de a ridica speranțe vagi și de a ascunde realități locale insolubile, așa că nu ar trebui să fie surprinzător dacă Clinton și-a făcut un jurământ pe care nu îl poate îndeplini. Dar aceasta nu este o promisiune de rutină. Angajamentul lui Clinton față de poporul României – cea mai mare și mai populată țară din Balcani, cu un picior în Europa Centrală și celălalt la Marea Neagră – este legat de problemele care stau în centrul relațiilor internaționale: creșterea, dar pe măsură ce diviziunea economică și socială încă neobservată în Europa între Occidentul catolic și protestant și Orientul ortodox; Noua agresiune a Rusiei, exprimată prin crima organizată și monopolurile energetice; nevoia americană de baze de încredere în apropierea Orientului Mijlociu și a regiunilor adiacente bogate în petrol ale Mării Negre și Caspice; moștenirile disparate ale comunismului în diferite țări din fostul bloc sovietic; problema „caracterului național” și utilizările sale în politica externă; și, cel mai important, apetitul Americii pentru hegemonie. Hegemonia, și numai hegemonia, a realizat întotdeauna ambiția nemoderată de a-și stabili sistemul politic în mare parte din lume – ceva pe care atât liberalii, cât și conservatorii pretind că intenționează să-l facă.

CÂND am intrat în România cu trenul din Ungaria predominant catolică în primăvara trecută, șocul trecerii graniței a fost mai mare decât fusese în timpul Războiului Rece. Din cauza rădăcinilor mai adânci ale Ungariei în Europa Centrală și a reformelor sale orientate spre piață din anii 1960 până în anii 1980, Ungaria comunistă fusese mult mai prosperă decât România comunistă. Dar de la căderea Zidului Berlinului, accelerarea economică a Ungariei a fost cu atât mai rapidă decât cea a României, încât diferența pur și simplu nu poate fi depășită în viitorul previzibil. Din 1989, investițiile străine totale în Ungaria au fost de 18 miliarde de dolari; în România au fost 3 miliarde de dolari. Astfel, cu o populație mai mare de dublă a Ungariei, România a strâns doar o șase din cantitatea de investiții străine. Chiar dacă Debrețin, în estul Ungariei, devine o pădure de șindrilă din aliaj de crom, care fac reclame la bănci străine, bancomate și furnizori de programe informatice, partea românească a graniței este caracterizată de drumuri neasfaltate, puține mașini, mormane de gunoaie, fabrici ruginite și părăsite și colibe cu acoperișuri lipsă. Când trenul meu s-a oprit la câteva mile în interiorul graniței cu România, un funcționar s-a strecurat în toaleta mașinii și a pus prosoapele de hârtie și hârtie igienică în servietă. Când am schimbat 80 USD, am primit un teanc de cativa centimetri de monedă locală ieftină. Pe măsură ce trenul pătrundea mai adânc în România, am observat o Europă primitivă și sfâșietoare, care se schimbase puțin de la vizita mea anterioară, cu opt ani în urmă: hoarde de țigani care își spălau hainele de-a lungul malurilor râului și țărani cu furci călare în căruțe de lemn trase de cai. Peste tot se aflau moștenirile stalinismului lui Ceaușescu – complexe industriale hidoase marcate de rugină, beton pietriș și substanțe chimice poluante, puse pe lângă realitatea măcinată a agriculturii de subzistență.

În Cluj, orașul în care am coborât din tren din regiunea Transilvaniei, am văzut o multime de telefoane mobile, antene parabolice, buticuri strălucitoare și paznici privați. Dar mai semnificativ ca semn al modernizării au fost oamenii ca indivizi. Comunismul, prin negarea individualității, a fortificat stereotipurile naționale, transformând străzile românești într-o mare de expresii suferinde precum cele ale icoanelor. Acum populația românească era mai puțin arhetipală. Am observat potențiali hipioți, tipuri de cafenele, noi imbogatiți, pasionați de sport și așa mai departe, care, alegându-și propriile imagini de sine – oricât de derivate ni s-ar părea – lansau un atac umanist asupra determinismului caracterului național. . Femeile, cu cunștiințele lor de modă, păreau cu mult înaintea bărbaților.

Aceste schimbări, totuși, au loc în România într-un ritm mult mai lent decât în fostele republici comuniste din Europa Centrală, precum Ungaria și Slovenia, și trebuie înțelese în raport cu un grad imponderabil de conștiință națională etnică, o aproape absență a investițiilor străine semnificative în afara București și Timișoara și o infrastructură monstruos de risipitoare și distructivă din punct de vedere al mediului comunist. Fiecare dintre acești factori reprezintă un obstacol pentru dezvoltare.

Clujul, de exemplu, este un oraș predominant de români ortodocși și maghiari catolici și protestanți, care în cursul războaielor din acest secol au ocupat fiecare teritoriul celuilalt. Primarul de două ori ales, Gheorghe Funar, este un naționalist român care, în timpul unui interviu cu mine, a purtat acul organizației ultranaționaliste Vatra Românească („Vatra românească”). Funar a negat însăși existența celor 1,5 milioane de maghiari din Transilvania, spunându-mi că astfel de oameni sunt doar români vorbitori de limba maghiară confuzi în privința loialității lor. Neroziile primarului, care au inclus eliminarea indicatoarelor stradale din Ungaria și vopsirea băncilor din parc în culorile puternice ale drapelului României, au făcut din Cluj un oras greu de vândut comunității internaționale de afaceri.

Occidentalii care sunt optimisti fata de România nu se aventurează adesea dincolo de București. Într-adevăr, orașul s-a schimbat dramatic în cei opt ani de când l-am văzut ultima oară. În locul unui oraș stalinist interzis, a cărui populație, îmbrăcată în haine largi, de culoarea noroiului, arăta ca o țărănime îngrozită, am găsit o metropolă plină de viață de oameni care poartă modă italiană modernă (inclusiv o mulțime de maiouri negre și jachete de piele strâmte), cupluri tinere zgomotoase. sărutându-se cu pasiune pe stradă, cazinouri care pulseaza de viata, case de schimb privat și nenumărate magazine și standuri de pe trotuar care vând compact discuri și cărți – totul, de la muzică pop israeliană la Mein Kampf. În locul restaurantelor deznădăjduite care ofereau mâncărurile din epoca comunistă de cotlet de porc gras și țuică de prune au existat localuri intime conduse de tineri care ofereau nouvelle cuisine. Cluburile topless erau comune, iar telenovele braziliene sexy dominau televiziunea locală. Deosebit de răspândite au fost telefoanele mobile – produsul perfect pentru economiile de descurcareti – al căror bip umplea cafenelele. În anii 1980, sub Ceaușescu, era interzis să se aducă în România o simpla mașină de scris.

„Nu există limite cu noii imbogatiti români”, mi-a spus Ioana Ieronim, poetă și fost diplomat prieten apropiat. „Așa am fost în perioada interbelică; noi, românii, suntem inventivi, adaptabili, dar prea des dați exagerării. Românii se consideră complet occidentali, iar cei mai mulți dintre ei nu au nicio idee despre ceea ce separă România de Occident. consecința multor noștri ani de izolare. Fără conștientizarea propriilor noastre valori, putem apărea ca niște emigranți pseudo-cosmopoliți într-o nouă lume globală – clone latino-bizantine ale Occidentului. Adesea, ne întâlnim cu o absurditate și o directitate, care este o izbucnire de „libertate” după decenii de represiune.” Ioana mi-a spus că a văzut o tânără tânără, frumoasă, îmbrăcată destul de revelator, încercând să „cumpere” un tânăr profesionist. „Indiferentă față de ceilalți oameni din birou, ea spera în mod destul de deschis să-l convingă să consimtă la o relație sexuală cu ea, promițându-i în mod explicit că îi va pune la dispoziție legăturile ei în lumea puterii – politică și profesională – chiar și pentru scopul de a numi în mod specific aceste conexiuni”.

Deși româna este o limbă latină, marea majoritate a celor 22 de milioane de oameni ai României sunt creștini ortodocși răsăriteni. Cu excepția maghiarilor și a elitei românești din Transilvania, aici nu a existat niciodată Iluminism. „Când cumpărăm acum computere, CD-uri și haine”, mi-a spus Horea-Roman Patapievici, filosof și istoric român de prim rang, „împrumutăm consecințele materiale ale Occidentului fără a înțelege valorile fundamentale care au creat astfel de tehnologii în primul rând.” Dar nu așa, m-am gândit, încep toate infuziile culturale – superficial? De exemplu, într-o țară care a manifestat unele dintre cele mai bestiale tendințe de antisemitism, evreii sunt acum oarecum favorizați ca simbol cultural, deoarece reprezintă un cosmopolitism la care aspiră generația tânără. Ladislau Gyemant, prodecan la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj, mi-a spus că, atunci când ebraica a fost oferită recent ca limbă străină, s-au înscris sute de studenți, dintre care doar o mână de evrei.

 

Totuși, impresia mea copleșitoare după săptămâni de călătorie în primăvara trecută prin această țară pestriță și muntoasă a fost a unui loc în derivă de la Lumea a doua comunistă la Lumea a treia. România este o versiune mai puțin extremă a Egiptului, cu o masă de țărănime și o clasă de consumator precoce care se limitează în principal la câteva zone ale capitalei. Când trenul meu a intrat în București dinspre nord, am văzut kilometri de așezări de squatter din metal ondulat la fel de proaste ca multe în Africa, Asia și America Latină.

Un exemplu în acest sens este politica. În perioada de după alegerea lui Constantinescu și în continuarea vizitei lui Clinton, a fost o mantră a observatorilor internaționali că România a fost o poveste de succes democratică. Apoi guvernul a ratat termen după termen, stabilit de Fondul Monetar Internațional, pentru privatizare și celelalte reforme pe care le promisese. Elemente ale Partidului Național Țărănesc al Președintelui – ca să nu mai vorbim de Funar și alții din afara partidului – s-au împotrivit planului de reconciliere al lui Constantinescu cu Ungaria. Înclinația premierului Victor Ciorbea pentru ședințe de cabinet de până la optsprezece ore în care nu s-a decis nimic nu a atenuat temerile investitorilor. Inflația a crescut și un buget a fost amânat. În aprilie anul trecut, Ciorbea și-a dat demisia; noul premier, Radu Vasile, a fost blocat de diviziunile din cadrul Partidului Național Țărănesc și, de asemenea, de malignități din spectrul politic, în interiorul și între partide. Mulți dintre prietenii mei români s-au îngrijorat deschis de „Bulgarizarea” – neguvernabilitatea de tipul pe care Bulgaria a experimentat pentru scurt timp în primele luni ale anului trecut.

Interviurile pe care le-am realizat cu analiști români, diplomați străini și oameni de afaceri occidentali au scos la un acord aproape unanim că problema nu este una de politică sau ministru, ci de „caracter național” – rezultând mai puțin din geografie și istorie decât din moștenirea sociologică a comunismului lui Ceauşescu. Silviu Brucan, multă vreme o figură de frunte în Partidul Comunist Român, și Dorel Sandor, un impatimit de politică bucureșteană, au explicat cum Ceaușescu, nepermițând o aripă reformatoare a Partidului Comunist sau vreo disidență, a distrus complet elita politică românească și chiar mecanism pentru ca altul să apară. Consecința, a spus Sandor, este „o națiune de instituții slabe, neclare și politică de cafenea, unde, în ciuda numelor partidelor politice, nu există idei, ci doar vanitate și intrigi personale”. De exemplu, a spus el, liberalii români „nu sunt reformatorii economici de centru-dreapta care definesc grupuri liberale în altă parte în Europa”; sunt „liberali de buzunar, preocupați de profitul pe termen scurt, care nu vor ca concurența străină să le amenințe noua avere”.

În timp ce în Ungaria 70 la sută din bănci au fost deja vândute străinilor (pentru că, mi-a spus economistul maghiar Laszlo Csaba, „obliga instituțiile locale să funcționeze pentru totdeauna pe standarde internaționale”), privatizarea în România este un record de întârzieri, deseori urmărit de decidenti prin cereri ca doar acțiunile minoritare să fie oferite neromânilor. „Politica noastră este toată intriga”, mi-a spus Patapievici, explicând că o parte din motiv este obiceiul ortodox de a comunica tradițiile mai degrabă oral decât prin texte scrise, ceea ce face ca totul să fie negociabil pentru totdeauna. Un expert financiar occidental a spus cu insistență: „Aceasta este încă o societate țărănească cu o suspiciune țărănească cu privire la vânzarea a ceea ce este conceput ca patrimoniu național”. Informația nu este răspândită, ci păzită cu gelozie. Un jurnalist mi-a spus că, în timp ce biroul său din capitala Ungariei, Budapesta, necesită o nouă rolă de hârtie de fax la două zile, din cauza tuturor informațiilor trimise de ministerele ungare, în România o rolă de hârtie de fax durează o lună.

Ceea ce sta la baza tuturor acestor lucruri, mi-au spus toți cei pe care i-am intervievat într-un fel sau altul, este că dincolo de Președinte și de câțiva miniștri nu există altceva decât lemn: aproape nimeni din birocrația guvernamentală, spuneau ei, nu este nici măcar de departe competent sau potențial angajabil de către o firmă occidentală. Deși aceasta este o problemă în majoritatea societăților fost comuniste din Europa Centrală, gradul de ineptitudine este mai rău în România, unde venitul anual pe cap de locuitor de 1.545 USD nu este nici măcar la jumătate față de cel din Polonia.

Lărgirea prăpastiei dintre societățile predominant catolice precum Polonia și Ungaria și cele ortodoxe precum România și Bulgaria este o chestiune complexă de istorie, cultură și poziție geografică. Deși este adevărat că regimurile comuniste din Balcani au fost adesea mai distructive decât cele din Europa Centrală, natura acestor regimuri a fost determinată parțial de istoria și cultura locală, în primul rând. În timp ce Budapesta a fost un centru al Imperiului Habsburgic, care a văzut nașterea modernismului în persoanele lui Sigmund Freud, Gustav Klimt și alții, Bucureștiul se afla în tărâmurile mai puțin luminate și mai sărace, bizantin și otoman. De fapt, dacă în 1989 aș fi bazat o predicție pe zece ani a performanței economice a acestor țări doar pe pozițiile lor economice relative de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, aș fi fost clarvăzător. România arată că nici o țară nu începe cu tabula rasa.

Luați religia: „Ortodoxia nu a oferit niciodată o alternativă morală statului român, așa cum a făcut Biserica Catolică în Polonia”, mi-a spus Patapievici. „Ortodoxia nu este de principiu activă, precum catolicismul sau protestantismul. Mai degrabă, este pasivă și contemplativă, separată și, prin urmare, tolerantă față de lumea fizică și ordinea ei politică – oricare ar fi această ordine.” Stelian Tănase, politolog și redactor de reviste, mi-a spus: „În ortodoxie doar Dumnezeu își asumă riscuri. Noi nu”. Părintele Iustin Marchis, un cleric reformator al Bisericii Stavropoleos, din București, a spus: „Ortodoxia Răsăriteană pune relația cu Dumnezeu înaintea celei cu comunitatea. Nu ne putem alătura unui sistem global până nu ne recâștigăm identitatea ca națiune, care este parțial estică. Comunismul l-a deformat.”

Poate că americanii nu se simt confortabil cu astfel de interpretări culturale, dar faptul că cele trei țări care tocmai au fost acceptate în NATO aparțin toate Occidentului catolic și protestant reflectă cât de incontestabile sunt interpretările culturale, cu excepția celor abstracte. Într-adevăr, prin consumarea acestei extinderi, NATO a recreat o variantă a Sfântului Imperiu Roman, precum și granițele care despărțeau Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman – adevărate diviziuni civilizaționale.

Românii știu pe ce parte vor să cadă. Teritoriul lor a fost violat de Rusia de trei ori numai în secolul al XIX-lea și știu cât de vulnerabili vor fi dacă Occidentul acceptă această diviziune emergentă a Europei – în timp ce, desigur, neagă oficial că există. Nu există nici o ambivalență aici, așa cum există în Cehia, de exemplu, cu privire la aderarea la NATO. Constantinescu mi-a spus: „Vedem NATO ca reprezentând un set de valori și standarde specifice Occidentului pe care le dorim: performanță economică ridicată, o societate civilă și o democrație care funcționează bine”. Președintele a continuat: „Cel mai greu lucru în anii de după căderea Zidului Berlinului și apariția unui mediu competitiv a fost descoperirea că nu suntem cu toții egali. Unii sunt mai inteligenți decât alții, alții mai muncitori, alții în mai bine. poziții pentru a dobândi avere.Dezvoltarea economică în Europa și America a fost realizată cu cea mai mare duritate, cu închisorile debitorilor și excesele Vestului Sălbatic. A spune că suntem egali este o insultă la adresa individualității noastre. Este important doar că oportunitățile de avansare să fie egale. Comunismul a fost o reacție împotriva acestui adevăr dur. Ne-a sedus în credința nu numai în egalitate, ci și în conducerea celor mai puțin sofisticați dintre noi – proletariatul. În mod similar, nu am plecat de la aceeași linie de bază. ca Ungaria și Polonia. Problemele noastre ca popor sunt mult mai complexe. Ne va lua mult mai mult timp. Cel puțin suntem pe deplin democratici – uitați-vă doar la criza cabinetului nostru. Este tocmai pentru că situația noastră este mai fragilă că avem nevoie de înțelegerea NATO și a FMI”.

De fapt, adevărata dezbatere despre NATO este despre Balcani. Chiar și fără aderarea la NATO, Polonia, Republica Cehă, Ungaria și Slovenia sunt în siguranță în comunitatea occidentală, deoarece reformele lor aproape garantează acceptarea în Uniunea Europeană la un moment dat. Dar, în ciuda declarațiilor publice contrare, nimeni nu se așteaptă serios ca România și alte țări ortodoxe să fie admise în UE în curând. NATO este tot ce au aceste țări dacă Occidentul nu vrea să le piardă din nou. Românii intuiesc că eurocrații de la Bruxelles au puțină coloană vertebrală și că, dacă este probabil cineva să-și asume o șansă, aceiaa vor fi americanii. De aceea, sute de mii dintre ei l-au salutat pe Clinton într-un atac de bucurie. În țările balcanice sărace și izolate precum România și Bulgaria, care, spre deosebire de fosta Iugoslavie, au rezistat coborârii în tribalism, NATO este văzută ca simbolul totemic suprem al civilizației occidentale. Calitatea de membru ar avea un impact esențial asupra politicii locale și a luptei împotriva crimei organizate, cu curentele sale subterane imperialiste ruse.

Un student de la Universitatea Babeș-Bolyai și-a exprimat emoționant teama de ceea ce se va întâmpla dacă România va rămâne în urmă în urma Europei Centrale și i se va refuza încă o dată aderarea la NATO. Profesorii și colegii ei au încuviințat din cap în timp ce ea vorbea. voi parafraza:

„Românii știu că Rusia nu va fi niciodată cu adevărat democratică. Știm că întreprinderile noastre valorează puțin și că societatea noastră, ca în anii 1930, este fără etică. Noua noastră aristocrație este nomenbratura – copiii răsfățați ai fostei elite comuniste, care au furat bunurile statului după 1989.Voi occidentalii vă veți sătura de noi. Ne spuneți că trebuie să privatizăm, dar mafia și rușii sunt cei care ne cumpără companiile. O mare companie petrolieră românească (n.n. rafinaria Petrotel) a fost pusă în vânzare, dar nimeni din Occident nu a vrut. A fost vândut către Lukoil, o companie rusă.  Astfel, rușii vor deține din nou țara noastră. Veți vedea – rușii vor opera prin terți în Europa, așa că experții voștri vor putea nega temerile noastre.”

Remarcile ei au fost foarte românești în cinismul și exagerarea lor, precum și în perspicacitatea lor acută – o perspectivă rară la americani, care în general preferă să nu privească prea adânc în realitatea dură a multor societăți.

Compania rusă Lukoil a vândut de fapt o mică participatie companiei americane ARCO și în viitor ar putea vinde mai mult – un exemplu al modului în care economia globală diluează imperialismul economic de care era îngrijorat studentul. Mai mult decât atât, dovezile solide pentru implicarea Rusiei în economia românească și în rețelele criminale locale sunt, până acum, slabe. Cu toate acestea, așa cum mi-a spus un director occidental din București, „A face afaceri aici după standardele occidentale este dificil. Totul depinde de politică. Fără Constantinescu în spatele tău nu se întâmplă nimic. Nimănui aici nu-i plac deciziile. Nimeni nu știe cu adevărat cine deține cazinourile, Athenee. Palace Hotel. Prea mult este obscur și asta nu face o impresie bună. Când românii vând o întreprindere, vând doar celui mai mare ofertant care îndeplinește rata de extorcare. Ei nu investighează trecutul cumpărătorului. Asta adaugă un alt strat de incertitudine cu privire la cine deține ce. Și nu este ca în anii treizeci, când comunitățile de afaceri evreiești, germane și grecești stabileau niște standarde rezonabile – au dispărut cu toții.”

Ceea ce a fost numit „sistemul franco-otoman” al României poate limita astfel volumul investițiilor occidentale – și investițiile occidentale, mai mult decât ajutorul sau filantropia, vor transforma cultura. Valorile corporative internaționale reflectă adesea valorile occidentale. Un director european de aici mi-a spus: „Noi ne îndoctrinăm personalul cu ideologia companiei – integritate, respect, lucru în echipă și profesionalism. Le spunem că politica noastră este să ne plătim taxele și să nu facem favoruri speciale prietenilor. Românilor le plac titlurile. Le spun colegilor mei din România să nu-mi spună, Domnule sau altfel, și să mă abordeze cu orice problemă pe care o au. Managerii occidentali nu sunt distanti. Așa schimbi România: succesul depinde de proprietatea occidentală.” Alții mi-au spus că își fac griji că climatul de afaceri oferă o oportunitate mai bună pentru grupuri dubioase de genul celor legate de noii oligarhi ai Rusiei – grupuri care au făcut deja progrese în Bulgaria.

Sărăcia și criminalitatea care se manifestă în Rusia și în alte părți din fosta Uniune Sovietică sunt atât de reale pentru români, încât atitudinea lor față de compatrioții lor etnici din fosta republică sovietică a Moldovei, în mare parte vorbitoare de limbă română, la granița de est a României, a suferit o schimbare radicală. Când am vizitat România în 1990, reunirea cu Moldova era populară din punct de vedere politic. Acum este mult mai puțin populara și nu doar din cauza minorității rusofone din Moldova, care ar complica orice scenariu de reunificare. Haosul din fosta Uniune Sovietică îi sperie pur și simplu pe români. O prietenă româncă a cărei mamă locuiește în Polonia conduce să o vadă de două ori pe an pe un traseu care trece prin Ungaria și Slovacia, în loc să ia drumul mai scurt, prin Ucraina. Mi-a spus că Ucraina și Moldova, de asemenea, sunt zone cu drumurilor îngrozitoare, unde dacă îți lași mașina nesupravegheată pentru o clipă, este probabil să fie furată. Scăderea dramatică a nivelului de dezvoltare aparentă când am trecut din Ungaria în România se dublează la trecerea din România în Ucraina sau Moldova. Criminalitatea aleatorie este mult mai rara în România decât în fosta Uniune Sovietică; Neîncrederea românilor față de marele lor vecin estic nu este doar etnică și istorică, ci ancorată în experiența cotidiană.

S-ar părea că România are nevoie de noi mult mai mult decât avem nevoie de România. Dar nu este în întregime cazul.

ÎN București am petrecut o săptămână întreagă discutând cu membri ai instituției laice pe care românii o respectă cel mai mult – armata. „Românii sunt înaintea celorlalte armate din regiune în ceea ce privește eficiența”, mi-a spus un ofițer al armatei americane și expert balcanic staționat în Germania. „Băieții lor de top își asumă întotdeauna vina și nu pedepsesc ofițerii de sub ei. Este parțial un factor de onoare latină. Civilii spun că avem nevoie de armată pentru a conduce lucrurile, dar forțele armate române spun că nu. Dorința lor de a rămâne clar. a politicii este mai pură decât este în Grecia, sau cu siguranță decât este în Turcia. Ofițerilor români le este interzis să aparțină partidelor politice. În realitate, democrația există în România din cauza reținerii armatei.”

De asemenea, Pentagonului îi place pe români pentru că fac ceea ce le spune: să-și transforme armata dintr-o forță mare, prost educată, mai potrivită pentru munca manuală decât pentru luptă, într-o forță mai mică, mai bine pregătită, organizată pe linii de comandă flexibile, occidentale. Naziștii considerau armata română printre cele mai feroce dintre trupele Axei, iar când România a intors armele, în august 1944, comandanții aliați au fost la fel de mulțumiți de agresivitatea soldaților români. Atitudinea armatei române față de America nu este mai puțin entuziasmată decât a fost față de cele două părți pentru care a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul crizei din Irak din martie trecut, șeful Statului Major român, generalul de divizie Constantin Degeratu, mi-a spus: „Am acordat Statelor Unite drepturi de survol și folosirea mai multor baze aeriene. Suntem alături de SUA. Suntem gata să participăm în orice operațiune. I-am dat președintelui șefilor de stat major comun Henry H. Shelton asigurări complete. Înțelegem exact problema ta cu Irakul.”

Experiența de decenii de a trăi în comunism (stalinismul lui Ceaușescu în special), alături de nesiguranța de a fi la marginea lumii occidentale, i-a făcut pe români – care oferă vizitatorului cafea orientală și își decorează pereții cu icoane bizantine – să fie deschisi de americani. Chiar și intelectualii vorbesc despre Ronald Reagan cu evlavie. Acest lucru este în contrast puternic cu climatul din Europa de Vest, unde opinia publică despre Statele Unite este de obicei sceptică. În situații de criză, publicul din Franța, Italia și din alte părți caută cea mai mică inconsecvență în politica SUA pentru a-i nega validitatea in ansamblu. Având în vedere că Orientul Mijlociu este o regiune cu rezerve majore de petrol, dictatori îmbătrâniți, șomaj ridicat în rândul bărbaților tineri, creșteri absolute ridicate ale populației și urbanizare în creștere cu scăderea rezervelor de apă, recenta criză irakiană poate fi doar un prolog pentru urgențele militare de acolo în secolul douazeci si unu. România, mai aproape de Orientul Mijlociu decât majoritatea celorlalte țări europene, este o bază naturală inaintata pentru noi – mai ales că nivelul de simpatie pentru Statele Unite îl poate depăși chiar și pe cel din Europa de Vest imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. În democrații, amintiți-vă, politica de securitate este în cele din urmă legată de opinia publică.

Într-o perioadă în care puterea petrolieră din Orientul Mijlociu se deplasează spre nord, din peninsula Arabă spre Marea Caspică, importanța strategică a țărilor balcanice prietenoase precum România și Bulgaria – atât de aproape de Marea Neagră și Caspică (și de Turcia, a cărei rezervele vaste de apă îi conferă un efect de pârghie din ce în ce mai mare asupra statelor arabe sărace în apă) – nu poate fi ignorat. Iulian Fota, secretar adjunct in Ministerul Roman al Apararii, a fost categoric: „Strategia Rusiei, mi-a spus el, este sa recreeze in totalitate o sfera de influenta prin fosta Uniune Sovietica si Bulgaria si apoi sa lucreze cu Franta, Iranul, si Grecia să limiteze puterea SUA în Orientul Mijlociu. În fața acestora se vor afla Turcia și Israelul. Îi putem ajuta. Odată ce petrolul din Marea Caspică va începe să curgă în Europa peste Marea Neagră, profilul internațional de securitate al României va crește. România nu mai este la periferia Europei. Se află în mijlocul unei noi regiuni volatile între Europa și Marea Caspică.” Generalul Degeratu a spus așa: „România este singura țară din Europa între cele două mari regiuni ale instabilității și incertitudinii – fosta Iugoslavie și fosta Uniune Sovietică. De dragul nostru și al Europei trebuie să rămânem stabili din punct de vedere politic. Noi au nevoie de NATO mai mult decât orice altă țară din Europa”.

Săptămâna mea de interviuri a inclus o cină cu țuică abundentă de prune și vin, la care mai mulți militari mi-au dat două mesaje printre rânduri. Primul a confirmat ceea ce îmi spusese ofițerul american din Germania: armata urăște politica, poate din cauza miscarii browniene pe care o observă la ședințele cabinetului. Ea vede NATO ca o sursă de cariere bune și salarii decente, pregătire și echipamente îmbunătățite și acces la rețele internaționale – seminarii, călătorii în Occident și așa mai departe. NATO este astfel o supapă de scăpare pentru militari în cazul în care România stagnează politic și economic. Al doilea a fost că ofițerii români sunt îngroziți de o Europă în care expansiunea NATO se încheie la granița româno-maghiară, iar regiunea divizată etnic a Transilvaniei devine un câmp de luptă cultural și politic. Acest al doilea mesaj constituie un avertisment: România este pe margine; naționaliști precum primarul Funar, la Cluj, și Corneliu Vadim Tudor, șeful Partidului România Mare, sunt pregătiți cu tirade de ură împotriva minorităților, în special a maghiarilor, dacă Occidentul va dezamăgi din nou România.

Occidentul ignoră acest avertisment pe riscul său. După cum mi-a spus analistul Stelian Tănase, „Noi, românii, suntem adaptabili: la fascism, la comunism, la capitalismul global, oricare ar fi modelul dominant în Europa”. Posibilele influențe sunt diverse. Din Orientul Rusiei provin grupări criminale sistematizate, ierarhice. Și din vestul european, probabilitatea unei prosperități fără granițe este mai puțin sigură decât pare. De exemplu, dacă Frontul Național al lui Jean-Marie Le Pen își continuă marșul către legitimitate în Franța, românii și alții din țările frământate fost comuniste ale Europei ar putea avea brusc un alt model. Le Pen a vizitat România în noiembrie 1997 ca oaspete al lui Vadim Tudor.

Sfârșitul anilor 1990, cu alte cuvinte, oferă un moment rar și poate trecător pentru un spirit de stat îndrăzneț în Balcani. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureștiul era mai bogat și mai cosmopolit decât Atena. Și astăzi, cu toate problemele ei, România este încă mai salvabilă decât era Grecia la sfârșitul războiului. Distrusă de conflictele civile și lipsită de o burghezie modernă, Grecia părea fără speranță. Dar Washington a acționat cu îndrăzneală și a introdus-o în NATO. Oricare ar fi problemele pe care Grecia le-a cauzat alianței sunt minore în comparație cu ceea ce ar fi fost dacă Administrația Truman ar fi fost mai puțin agresivă.

România este acum crucială pentru noua hartă a Europei, la fel cum era Grecia la sfârșitul anilor 1940. Dacă NATO va accepta marea populație creștină ortodoxă a României, diviziunea civilizațională periculoasă rezultată din tendințele economice și din prima etapă a extinderii NATO ar putea fi depășită.

 

84 de comentarii:

  1. Tineretee,tineretee…

    Asta e un bun mesaj,intradevar,pt toti aia cu ideea cretina ca suntem praf total,ne mananca purecii.Natiunea asta a progresat imens prin propriile sale puteri.E adevarat ca am avut sprijinul vestului pt apropierea la standardele lor,dar ,dupa cum zice articolul printre randuri,era mai nasol pt ei daca noi o luam razna.Asa ca noi avem meritul a nu o lua razna si a dori mereu sa progresam,iar ei au meritul ca nu ne-au lasat de izbeliste.

    Asa ca e o intalnire fericita de interese la mijloc.Un singur perdant exista si ala e birocratul roman.In anii 90 faceai ce voiai daca te duceai cu 100 de dolari si punga de cafea si viceversa,ala nu facea nimic fara un tribut.Acum nenorocitii au ramas in continuare obstacolul principal in calea progresului,dar puterea lor s-a diminuat.Cand va ajunge la 0 si astia vor fi simpli angajati,iar puterea va fi detinuta integral de aia care voteaza nu de zisii lor reprezentanti si aia care semneaza,atunci probabil ca atat starea natiunii cat si sufletul ei vor fi mult pe roze.

    Acum 25 de ani telul national era integrarea in Europa.In zilele noastre ar trebui sa fie creearea unei natiuni sustenabile pe termen lung.

    35
    • „dar puterea lor s-a diminuat”
      Eh, nah…. Avem 1.2 milioane, majoritatea in administratii si agentii. Stricto senso, n-am avea nevoie de mai mult de 500-600 de mii.
      Deci cine a diminuat ce? E mai usor sa-i dai afara acum?
      Insufletisme….

      9
    • Tare articol, dar unde să-l vedem sa-l citim atunci când a apărut !
      Eram la ani lumina la capitolul informații !
      Ilici ne-a ținut în beznă împreună cu sclavi rusofili !
      Nu se vedea nimic la orizont ,
      Pentru părinți mei orice schimbare era soc !
      Nu ne vindem țara ,!
      Un post de radio într-un județ și câteva posturi tv naționale !
      Cojones a avut Radu Vasile și Generalul Degeratul
      Dar cu doi oameni nu aveai cum sa faci primăvară
      Armata. a fost prima care s- a democratizat , greu dar ne-a mișcat !
      Și se pregătește și acum !
      Sper sa fie un Crăciun liniștit , viforul încă bate de la răsărit !
      Și bieții moldoveni sunt singuri în calea Ursului !

      2
      • Mi se pare ca romanii din Republica Moldova sunt mai putini singuri decât au fost în ultimii 33 de ani.
        Războaiele aduc mereu nenorociri, dar și oportunitati

        6
  2. Un George F Kennan modern.Incredibila chestia cu Armata care nu se baga in politica si de-aia avem democratie in Romania.O mai fi de actualitate? Si mai misto e felul in care vedeau Armata noastra americanii.Stay the course, stay the course, the future is yours.spunea nenea Bill.Am fost acolo

    3
    • ” cu Armata care nu se baga in politica”
      Adu-mi aminte cine a fost prim-ministru inaintea covrigarului. Si ce meserie avea. Si cum o mai duce cu doctoratul.
      Armata nu se baga in politica, dar politica in Armata….

      11
  3. Dumnezeule, prin ce vremuri tulburi am trecut ca tara inainte de ‘89, dar mai ales si dupa ‘89 (ca de perioada asta vorbeste mai mult articolul).

    Si aproape ce minune ca suntem in ipostaza asta (integrati in UE, NATO, cu nivelul de bunastare pe care-l avem, institutii democratice relativ functionale samd).

    Putea sa fie mult mai rau decat a iesit. Putea sa fie si mai bine desigur.

    Efectiv, privind in trecutul ultimilor 30 de ani, de cand m-a trimis tata sa iau 1ul ziar liber dupa revolutie (la ce coada am stat cateva ore in frigul iernii pt un ziar) si pana la vremurile lui Dragnea – uneori ma minunez ca suntem decent de bine vs ce puteam fi.

    Provocarile anilor urmatori sunt multe (apa e uda), va fi interesant sa vedem cum vom reusi sa le navigam ca natie, cu tot mixul asta al nostru socio-cultural, politic samd.

    Buna mini-lectie de istorie informala articolul, multi din noile generatii iau libertatea ce-o avem ca un bun dat, se compara f facil cu societatea vestica ‘instagramizata’, n-au habar cat de aproape a fost sa fim si noi o democratie semi-ratata ajunsa integral pe mana fostei nomenclaturi (aici sunt mult de zis, desigur) .

    Salutari Romanilor, de orice fel.

    17
    • asta pe mine ma sperie cateodata, multi iau tot ce avem acum ca un dat, nu numai libertatea dar si prosperitatea si nu inteleg ca e nevoie de efort constant ca sa le mentii, mai ales in zona noastra predispusa la arbitrar, coruptie, autoritarism. si nu e vorba numai de tineri ci si de generatia mea, 40+..am un amic, altfel un tip inteligent, fara tendinte pro ruse/anti occidentale care-mi pleadeaza periodic cauza predarii Ucrainei pentru ca razboiul ne dauneaza (e.g. inflatie, degeaba ii explic ca e de la covid in principal), pericolul nuclear e imens si in general noi suntem aparati de NATO end of story.

      6
      • Subscriu 100%.

        Ca om venit din copilarie dintr-o saracie CRUNTA si care-am ajuns destul de bine vs media prin invatat continuu + munca f multa , ca tata de 2 copii care primesc tot ce au nevoie, inclusiv si educatie privata – pentru mine, pe langa provocarile schimbarilor climatice, sau cele ale societatii romanesti ce nu le pot influenta prea mult direct e.g. PSDNL-AUR, etc, cea mai mare provocare e cum sa le induc/educ copiilor faptul ca ce au nu e natural, ca bunastare materiala-sociala a tarii si a familiei, nu e normalitate si ca nu e ok sa le ia ‘for granted’ – ca un procent f. mare din romani si mai ales din cetatenii planetei traiesc cu lipsuri crunte ale nevoilor de baza: mancare, acoperis, apa, acces la educatie, minima libertate individuala-colectiva, samd.

        Si ca daca nu devii actor activ in protejarea celor dobandite, te duci relativ rapid ‘pe copca’, ca individ si tara.

        1
  4. F multumesc pt articol. Am citit de Robert Kaplan 1-2 carti si ma bucur ca a fost si aici. E o analiza serioasa a momentului anilor ’90
    Iata si o parere dupa 30 de ani dela ….lovilutie : https://spotmedia.ro/stiri/politica/thierry-wolton-romania-e-singura-tara-in-care-planul-croit-de-kgb-a-reusit-romania-a-suferit-cel-mai-mult-sufera-si-acum-video

    • nu stiu ce sa zic, mi se pare un pic hazardata pozitia istoricului francez, sa spuna ca planul KGB a reusit in Romania cand avem un Orban Viktor care promoveaza masuri active in interiorul EU, un Fico pe fata pentru abandonarea Ucrainei, o serie de vreo 3 partide franceze maricele anti-EU/NATO (Le Pen, Melenchon si mai e unul, l-am uitat – unele documentat finantate de rusi), Die Linke/AfD, UK in afara Uniunii Europene s.a.m.d.

      „Polonia de azi, de pildă, nu pare a mai avea nimic în comun cu comunismul, dar la o privire atentă se văd tot felul de mecanisme, de zone cangrenate de fostul aparat, de oameni care au profitat, de corupția de care unii au profitat, dar care a fost o frână considerabilă în calea dezvoltării țării și a creșterii nivelului de trai” – nu stiu daca asta e un plan KGB sau sunt slabiciunile inerente birocratilor, vorbeste de parca Franta ar fi fara prihana, de parca in tarile din vest nu ar fi coruptie si birocratie aiurea (Austria la tine ma uit, campioano) fara a fi trecut prin comunist; da, sunt reflexe istorice care dispar in generatii. Ca sa-ti dau un contraexemplu, armele in America, purtarea lor, un reflex al revolutiei si colonizarii cam inutil azi si generator de criminalitate violenta la care totusi nu se renunta avand in vedere experienta istorica a americanilor (Constitutia poate fi modificata, toti insa s-au ferit, e o tema sensibila inca in ciuda evidentei).

      Toate tarile din est acum putin mai mult de un secol (1919) se formau apropiat de componenta actuala din bucati din 3 imperii (Polonia, Romania) sau apareau/reapareau pe harta lumii (Cehoslovacia, Ungaria, Yugoslavia) iar apoi au trecut prin momente pe care generatiile noastre le stiu doar din carti (doua razboaie mondiale, razboiul rece). La scara istoriei un secol nu e asa mult. Sigur ca sunt multe de indreptat peste tot, nu numai la noi. In contextul asta judecata lui Thierry Wolton mi se pare nemeritata, mai degraba senzationalista, genul asta de carti sunt succes de librarie prin librariile bling bling dar dupa ce trece momentul rareori cineva isi aduce aminte de ele.

      12
      • Vezi ca istoricul francez se refera la lovitutie si perioada de dupa. Acum tot e sezonul discutiilor interminabile despre lovitutie, am gasit un interviu interesant https://youtu.be/NyS1yHxhFt0?si=8-4z_aTpOxbOU_Oe , care aduce argumente, ce sustin ideile francezului.
        Ce se intampla cu implicarea rusilor in anumite tari europene ex-socialiste, consider ca are mai mult de a face cu afacerile FSB-iste de dupa venirea lui Putin la putere. Prin reactivarea conservelor filo-rusesti si aducerea lor in zonele de putere din aceste tari.

        2
  5. Mulţumim pentru articol!
    Nu ne victimizăm dar anii 1980-2000 au fost crunţi pentru România. Nici o ţară europeană nu a dus-o mai rău ca noi, exceptând poate sora noastră Basarabia şi parţial Iugoslavia în care a fost război.
    Înfometaţi şi umiliţi de comunişti abia acum realizăm (unii) cât de greu a fost după ’89. Mort, Ceauşescu ne-a lăsat explozia inflaţiei şi o ţară căreia nimeni nu a vrut să-i mai acorde împrumuturi până prin ’96 parcă şi nimeni nu prea mai vroia să investească în ea.
    Marele nostru noroc a fost ca Rusia nu şi-a revenit repede. Şi faptul că până la urmă americanii ne-au luat în NATO, altfel….
    Am văzut recent o filmare din Bucureştiul anilor ’95-’96 şi pot spune cu mâna pe inimă: comparaţia cu Egiptul din articol este adevarată. De altfel în comentarii mulţi spuneau „zici că e India” (cam tot aia).
    Mergem greu, asta este nemulţumirea tuturor. Dar măcar suntem pe drumul cel bun!

    22
    • prin 95-96 eram cat de cat mai asezati, eu de cate ori ma uit la fimarile din dec.1989 ma gandesc cat de zdrentarosi eram. https://www.youtube.com/watch?v=m16uy0TGJg4&t=1433s
      Si cand te gandesti ca unii (inclusiv aici) plang dupa acele vremuri

      7
      • În 1995 eram extrem de departe de ce ar fi trebuit să fim. De ce erau Ungaria sau Cehia. Inflaţia şi corupţia conduceau România. În acei ani încă fiecare făcea ce vrea. Chiar arătam a ţară de lumea a treia.
        Abia cam de prin ’95 am început să ne aşezăm.
        https://fb.watch/p472qCTzeD/

        1
        • Scuze, dar termenul „ce ar fi trebuit să fim” este eronat. Eu zic ca eram fix acolo unde ne era locul.
          Cred ca ar fi mai curect „ce puteam fi” daca urmam calea celorlate state comuniste.
          Dar si asa, oricum noi am plecat cam cu 10 ani in urma restului tarilor comuniste, eram pur si simplu inapoiati din orice punct de vedere (material, mental, social etc). Sa nu uitam ce nenorociri au facut unii pe la revolutie sau prin mineriade….tot romani erau.

          8
  6. Felicitari pentru initiativa de a „scoate la lumina” pentru a putea „pune in perspectiva!
    Autorul face parte dintre acele spirite libere care au privit cu simpatie si optimism eforturile Romaniei.
    Probabil de aceea a asternut un val pudic asupra mineriadelor si a exodului masiv…
    Sper sa ne reviziteze in curand si sa avem ocazia sa-i citim impresiile despre schimbarile percepute in tara noastra!

    7
  7. Primul deceniu postdecembrist a fost crunt. Inflație cu trei cifre, Caritas, miliardarii de carton, nu ne vindem țara apoi o vindem pe un leu, salariu mediu net sub 100 de USD. Populism, neocomunism, ascensiunea WC Tudor și cei ca el, urmau noile mineriade… Occidentul părea că ne abandonase, investiții străine ioc, vize peste tot, admitere în NATO sau UE sweet dreams, fiecare făcea ce îl ducea capul, cu 50 de mii de dolari spunea o legendă urbană că puteai cumpăra tot guvernul… În 2000 era să intram în incapacitate de plată, rezervele valutare ajunseseră la 0. Acum?
    O țară mediu dezvoltată care întrece Grecia , Portugalia sau mai nou Ungaria, cu perspective de a deveni o Irlanda a Europei de Est. Părerea mea? Votați unul ca orban viktor și veți vedea că se poate și mai rău decât cu pesedepeneleudemere…
    Desigur, mai mult fură decât fac, atât s-a putut, dar măcar asculta și de licuriciul cel mare?

    25
  8. Gasiti aici pe larg opiniile autorului despre Romania. Este o carte care merita citita, dar mai intai cititi CV autorului, ca sa intelegeti perspectiva acestuia.
    https://humanitas.ro/humanitas/carte/%C3%AEn-umbra-europei

    4
  9. Eram copil. Tin minte vizita de consolare. Unde am fost si ce am ajuns. 2 pasi in fata 1 jumate in spate. Asa, sontac sontac am ajuns aici. Oare ce ar zice Kaplan daca ar vizita acum Clujul? Lasand deoparte white noise ul mioritic, am facut progrese mari, chiar daca dorinta a fost de azi pe maine, ne au trebuit niste ani.

    3
    • Ei… nu chiar unul și jumătate înapoi, doar unul, așa că am rămas cu unul dintre cei doi pași făcuți înainte. Cine a trăit anumite vremuri poate face foarte bine comparațiile și România a progresat în mod evident. Acum, fac și o paranteză (fără nici o legătură cu comentariul la care am răspuns), deh…. pentru unii perioada comunistă a fost mai bună, în comparație cu cea de acum pentru că atunci li se scula, ca să zic așa, iar acum sunt de mult la andropauză.

      4
  10. Foarte interesant si util articolul. Sper sa il citeasca si cei care sunt asa mai tinerei..multi din pacate sunt confuzi…

    6
  11. Si contextul ne-a ajutat mult . Mai ales cu intrarea in NATO . Dupa 9/11 Bush Jr si-a dat seama ca mai are nevoie de aliati in zona asta . Si de ce sa nu spunem am profitat de context aparut atunci

    6
    • Nu asta a fost logica ci blocarea Serbiei cu tari aliate. Muntenegru si Albania sunt azi in NATO.
      Daca rusii gaeseau culoar catre Serbia, azi aveam trupe ruse in balcani si Adriatica (Muntenegru era inca lipit de Serbia).

      4
    • Hai sa fie serioși, sorții ne-au fost de mute ori în istorie favorabili. Parca de prea multe ori vis a vis de acțiunile nostre.

      Mai așteptăm să ne fie odată…..cu Basarabia!

      8
  12. Dupa mine Constantinescu a fost cel mai bun presedinte ever si un patriot real, nu trompeta.
    In primul rand este singurul fost presedinte ce nu a ajuns pe mana justitiei.
    In al doilea rand este singurul care a iesit pe usa de la Cotroceni fara sa atarne prin politica.
    L-am intalnit personal la o prezentare si in realitate arata fix ca la tv. fara vedetisme (a dat mana si a stat la explicatii cu toti care doreau) dar cu un mesaj articulat ce tradeaza o minte foarte bine organizata.
    Enumar cateva actiuni pe care azi, nu cred ca ar mai avea cineva curaj si vointa sa le faca cum le-a facut el:
    – A fost artizatul reformarii totale a Romaniei de la neocomunism „original” la democratie, dar sa nu uitam ca in acei ani nu-l iubeau multi dintre cei disponibilizati „din fabrica poporului” (aveti si pe aici exemple). A platit la final acest pret, dar acum dupa 25 de ani ne dam seama ca asta era singura solutie.
    – S-a opus traversarii aviatiei ruse catre Kosovo si a ridicat o celula de Mig-uri (full load) la interceptie pe un motiv total pueril, ca aia nu au respectat orarul. Ce stie putina lume e ca celula dadea jos IL-ul daca nu se intorcea. Asta a permis trupelor NATO sa securizeze primele zona, daca ajungeau rusii stim cu totii ca nu mai plecau.
    Kosovarii ar trebui sa-i faca statuie….
    – A aprobat si a facilitat acceptul Parlamentului pentru survol NATO. A negociat abil ajutorul UK (avea o relatie speciala cu Blair), care insumat cu ajutorul neconditionat francez, a inclinat balanta US sa ne accepte in NATO (prima oara americanii ne-au respins).
    – A inceput integrarea cu Nato, chiar daca nu eram acolo deja lucram impreuna cu ei. Era un risc, Ucraina de langa noi fiind aliat rus si putere nucleara.
    – Chiar daca a ratat obiectivul NATO, a reusit sa incheie cea mai buna alinta posibila prin semnarea parteneriatului strategic cu US unde am primit garantii de securitate.
    – Cum a rezolvat problema „mineriadelor”, dupa primul incident in care jandarmii au fost batuti de mineri, din dispozitie speciala au trimis numai „adevarati” care au terminat definitiv cu excursiile catre Bucuresti. Asa am depasit si noi statutul de tara bananiera.
    – La indemnul aliatilor, a inceput reorganizarea serviciilor si armatei, mai pe sleau, i-a pus pe linie moarta pe toti ceausistii de prin servicii si armata. Sa nu uitam ca a facut toate astea cand „specialii” fosti sau papusati de secu’ erau pe forta maxima si i se opuneau cat puteau daca cineva incerca sa-i scoata de la mufa cu bani.
    Si cu toate astea, la final de mandat maxim 20% din populatie il mai vroia ca presedinte. Asta ar trebui sa dea gandit fiecarui roman despre ce mesaje primim, ce prioritati avem in viata si sa invatam sa discernem singuri versurile de zgomot. Faptul ca-ti da 200 ron in plus la pensie este un mare fix pix daca inflatia e de 2 cifre…Dar atunci ca si acum clownii aduna multi simpatizanti.

    53
  13. Fain….! Mulțumesc @ steppewolf! Cât de ușor uităm ce-a fost….

    3
  14. opinie nepopulară,am intrat în nato din cauză de terorism fundamentalist si aproape 3000 de cetateni americani morti.
    romania nu este la bilant,este la aceiasi rascruce nenorocită pe care nu o putem traversa.

    10
    • da, sigur. Dar Albania si Muntenegru ce rol au mai avut ulterior?
      Mai bine vezi pe cine au incercuit cu aliati NATO, un aliat traditional rus.

      8
      • @ ADR Ai participat la mineriada ? Ai fost acolo ? la Costesti si la Stoienesti ? Lasa ne cu ode si slavi lui Constantinescu ! Cel mai slab presedinte din istoria tarii ! Nimeni nu l baga in seama,nici din fostii presedinti,nici actualul…Sa nu mai spune m de oamenii politici din vest..

        8
        • Nu aveam varsta sa ajung acolo si oricum nu synt nici miner si nici jandarm, dar am avut un unchi jandarm ce a luat o ranga in cap la Costesti sau Stoenesti ca nu mai tin minte care a fost prima. i s-a despicat casca ca o nuca, a facut un hematom de la care a murit dupa 1 sau 2 ani.
          Dar tu? dupa tafna si cate semne de intrebare pui aduci ca MIst
          Legat de „cel mai slab presedinte”, dezvolta subiectul.cu crva palpabil, dejectiile sunt simplh de scos.
          Cat despre fostii presedinti…mda, unu condamnat pentru turnatorie la Secu si altul in instanta pentru morti la revolutie&mineriade. Ce ai astepta de la astia?

          15
          • scuze, l-am uitat pe Ceasca, un criminal notoriu condamnat si executat. Sper ca nu spui ca si asta era nevinovat.
            Astea sunt reperele tale cand spui „cel mai slab presedinte”?
            Intreb din nou, ai lucrat in MI?

            11
            • @ADR Ti se pare ca Ceausescu poate fi numit presedinte ? Ala a fost un dictator de genu lui Kim..Jong Un..Ce e deranjant ca nu ai pregatire militara, nu stii cu ce se mananca, nu ai trait acele evenimente,nu ai fot acolo si iti dai cu parerea neprofesionist ! Cauta alt subiect nu acesta……sfatul meu…

              13
              • 1. eviti subiectul, dar e clar ca ai fost in politie. Se vede dupa modul cum te adresezi prin interpelari scurte . Ai scris in 3 randuri 7 propozitii din care 3 sunt cu semne de intrebare si 2 cu semne de exclamare. Si faci asta frecvent.
                2. ai adus 3 afirmatii:
                ca nu am fost acolo = corect, nu am stofa de militian jandarm, securist si nici de miner.
                ca a fost cel mai slab presedinte, evident ca te pricepi la dat din gura dar nu ai putut aduce niciun argument. Mai mult, Ceasca a fost presedinte si sa stii ca la momentul alegerii cred ca-l votau pe bune romanii. Inainte de a pune intrebari, pune in enunt intreaga idee, altfel se intelege fix asa cum scrii.
                3. pregatirea mea militara tinde catre zero, dar nu asta era subiectul, ci faptul ca dupa precedentele incursiunile ale minerilor cand li se multumea de la balcon, asta a avut oo si i-a oprit chiar cu forta.
                Dar, daca esti asa de bine avizat, spune cum si mai ales cine i-a procesat in acea noapte pe minerii ce dormeau beti in autobuze. Ca tot emani a James Bond.
                Incearca sa porti dialoguri nu sa faci chestionari.

                15
              • nu e musai sa ai pregatire militara sa vezi ce s-a gresit la Costesti si Stoenesti..mai ales ca era totul in direct. toti am invatat la scoala despre batalia de la Posada 🙂

                3
                • Diferenta fata de Posada este ca atunci cei care se aparau erau pe inaltimi iar cei care atacau veneau pe defileu.
                  Pe cand la Costesti cei care se aparau au stat pe defileu iar mineri au atacat de sus sau din spate dupa ce au fost ajutati (benevol) de localnici sa se deplaseze pe dealurile din apropiere.
                  Deci macar ungurii au avut circumstanta celui care nu stapanea locul, pe cand ofiterii nostrii habar nu au avut sa controleze zona inalta…
                  Ca veni vorba de ofiterii jandarmilor, erau in parte ofiteri din fostele trupe de securitate, adica competenta la „superlativ” dar „baieti destepti” si pilosi, unii dintre ei avand in palmares si „Brasov ’87”. Erau oricum foarte suparati pentru ca de ceva timp ii scoteau pe linie moarta.
                  @Gerula, nu politicienii au lasat inaltimile descoperite ci geniile de ofiteri care au coordonat activitatea celor 2000 de MI-sti de la fata locului.

                  7
                  • coane ,osanele de astea a mai primit impuscatul….hai sa fim putin seriosi.

                    1
                    • ce osanale omule? Am spus ca ofiterimea era incompetenta, mult sub nivelul unor civili cu nu prea mare pregatire.
                      Uite cateva exemple alese la intamplare din acea perioada:
                      Acum cateva zile nu mai stiu cine facea caz de cei 3 civili israelieni ciuruiti de IDF, are cineva idee cati civili romani au fost ciuruiti „la ordin” in dec ’89?
                      Suntem printre putinele tari din lumea asta care ne-am dat jos propriul avion de linie civila, un AN 24 ce gafaia in urcare dupa ce facuse ~ 30 km. Sa mai spun despre elicoptere proprii date jos sau avariate?
                      Am facut armata cam dupa perioada ultimei mineriade, nu vreu sa detaliez, dar ce am vazut acolo nu e nici pe departe ce spun unii pe aici.
                      Aia era lumea de atunci.

                      5
                    • asta al matele,milica constantinescu pe nume….spuma marii,cel mai drept dintre cei drepti.

                      3
                • @ steppewolf Daca o sa ajunga si ziaristii, bucatarii, soferii medicii,care nu au tinut o arma in mana, nu au cunostinte despre modul de interventie,despre organizarea dispozitivului, sa isi dea cu parerea……O sa il chem pe Valeri Zalujnii sa se inscrie pe acest forum sa i dea sfaturi cativa baieti „priceputi la toate” cum sa procedeze in primavara cu contraofensiva…….Acei ” baieti priceputi” sunt 5-6 la numar si acum 2 ani, tot asa sustineau cand a fost discutia despre ofensiva ucrainienilor ” Ukrains ante portas”. Spuneau ca in 2 -3 luni vor elibera Crimeea.. La momentul ala le am spus ca rusii s au retras de partea cealalta a raului sa poata sa isi fortifice transeele, sa mineze si ca v a fi foarte greu sa avanseze. practic acum pentru ucrainieni, e cum a fost pentru rusi sa avanseze in Bahmut. Ei au replicat ca tin cu rusii, altii ca sunt platit cu ruble….Asta inseamna sa nu fii de profesie militar si ti se pare ca daca scrii bine pe calculator esti meserias, mare strateg. Multi sunt de genu ” daca tara o sa i cheme la arme” cum e in ukraina, vor fugi sau vor spune: ce a facut Romania pentru ei sau politicienii care s au perindat la putere ! Acesta e adevarul ! Dureros, despre patriotismul din Romania.

                  5
                  • concentreaza-te un pic, eu n-am scris nimic de Zalujni, vorbeam de niste genii militare carora le tataie curul sa ia o hotarare singuri si-si lasa oamenii sa ia bataie ca n-a venit ordinul de la presedinte (dupa spusele tale).

                    3
                    • @steppewolf Eu sunt foarte concentrat…tu nu esti atent ,nu am spus nicaieri ca ai scris de Veleri Z ceva. Eu am spus ca ar trebui sa se inscre pe forum, sa primeasca sfaturi de la genu de persoane enumerate mai sus !

                      1
        • @Gerula

          Ultima mineriada a fost în primă fază aproape un succes, pe mâna șopârlelor din MAI, cu niște băieți tineri din jandarmerie lăsați în fundul gol de cei ce trebuia să îi comande și conducă….o a treia lovitură de stat…

          Meritul lui Constantinescu, Radu Vasile și al MApN împreună a fost acela de a se pune cu adevărat de-a „curmezișul”…. dacă erau alții, naiba știe ce se alegea de România…

          9
          • @dan / Sau pus pe dracu curmezis … toti politistii si jandarmii au luat o pe cocoasa ca la” Rovine „cu furtune de presiune la Costesti, ofiterii si trupele de interventie au fost coplesite, multi au fost prinsi de mineri,altii si au dat uniforma jos ! Au fost tinuti de sperietori fara sa primeasca ordin de a folosi forta pana au fost coplesiti ! Ministrul de interne astepta ordine de la presedinte care habar nu avea ce sa faca,fiecare om din anturaj lui isi dadea cu parerea.. Intregul dispozitiv a fost spulberat. Asa e cand la conducere ajung oameni fara pregatire militara si care habar nu au…..Dudu si cu Berechet au restabilit ordinea….

            7
            • @dan Si la Stoienesti MAI „si a luat revansa” Daca era dupa Constantinescu, …..

              8
            • @dan/ Dupa Costesti, au fost luati cu autocare si dusi politisti de la toate inspectoratele. Au plecat initial o transa si a doua au ramas in asteptare echipati..plm.. Acolo un dispozitiv a fost condus de un ajunct de la BZ Duican….. Care a avut sange in instalatie si i a urcat in autobuze pe politisti si i a dus intr o unitate militara din zona si i a spus ministrului ca daca nu le da ordin de interventie si sprijin se retrag cu fortele in garnizoana…

              8
            • Păi eu ce am zis mai sus….
              și-au luat bătaie pe motiv de șefi vânduți, care i-au abandonat într-un dispozitiv de gen Posada, cu jandarmii pe post de unguri….
              un general MAi a „eliberat scena calare pe elicopter”….
              Constantinescu voiai să vină să comande personal jandarmii ?
              Au fost șefii MAI care nu au dat comenzile necesare…

              Când a văzut că nu are cu cine la MAI, a pus armata în alarmă, la un pas de stare de urgență…

              Fără Radu Vasile și negocierea dusă de el și militari la un pas de urgență nu era nici o revanșă la Stoenești, că minerii erau în București de mult.

              Șefii de la interne cam au jucat de partea „comuniștilor reciclați”, democrație originală, măi dragă….

              8
              • Original , de la băieți din Băneasa: înainte de mineriada
                Soldați ai fost puși să fac înviorare printr-o ceata roșie de dimineață !
                In 24 de ore dintr-un pluton 4-5 mai erau în picioare !
                Si aia slăbiți !
                A fost trădare la nivel de generali în Jandarmerie !
                Nu a pățit nimeni nimic !
                O țară slăbită, și acum la 10 august !
                Trădare tot de la jandarmerie !
                Acolo cred că trebuie schimbat ceva sa vina popi sa descânte !

        • Hmm, se spune ca a ajuns candidat CDR pentru ca ii cumpăra țigări de la chioșcul din colț seniorului Coposu… Despre fabulațiile lui WC Tudor referitor la relația cu regretata Rona Hartner nu are sens să povestim. Sau ca a vândut imperialistilor hărți geologice. Astea erau minciuni sfruntate. Dar să ne amintim pe cine a sprijinit la conducerea FPS… Iar după 2000 de prestațiile de la Halena 3 și căutați Institutul Levantului, o sinecura care merge și astăzi.
          Cât despre Radu Vasile, ‘pacea’ de la Cozia și unghiuta netaiata de la degetul mic spun tot…

          3
    • I beg to differ, 9.11 doar a grabit aderarea

      1
  15. Wooow, am avut pana aici un drum lung. Anii 90, anii adolescentei mele… da, te apuca nostalgia… Dar nu după sărăcia acelor ani.
    Interesant mi se pare ca o mare parte din populație nu vroia democrație, vroia un fel de perestroica, un comunism cu fata umana. De aceea, cred ca imediat după Revoluție am avut ghinionul ca Regele Mihai sa nu poate reveni la conducerea tarii, fie și simbolic. Cred ca ar fi fost un reper moral care ar fi ajutat foarte mult societatea noastră. Eu mai am un motiv de mâhnire, am strigat „Coposu’ roade osu'”.De, eram mic… iarta-i Doamne ca nu știu ce zic!
    Am avut noroc cu „tapu'”, da, pe modelul Coposu cu osu. Offff, comuniștii când nu pot sa îți combată ideile se iau de fizic.
    Am avut noroc ca Iliescu, nu știu de ce sau nu știu cum, încercând sa facă un comunism cu fata umana, a dat-o cu UE și NATO… posibil golanii aia au avut vreun merit.
    Am evoluat, daaaa enorm…. sa fim mulțumiți, nuuu. Am evoluat din inerție, economia are un potențial imens dar intr-un procent încă mic atins și statul încă nu este prietenos cu locuitorii tarii.

    7
  16. Spre atentă amintire, oarecum ca și completare la articol: https://www.youtube.com/watch?v=IqyqVDjkMhA

    2
  17. Multumiri pt articol. Generalul Degeratu, Aurescu si Presedintele Constantinescu sunt putinii care au facut cinste Romaniei. Nu trebuie uitat ca Presedintele a fost in postura de a pleca din ipostaza umilului pentru tara sa si sa joace corect ultima carte pe care o avea.
    Trista constatarea cu lemnul si actuala astazi avem o clasa poltica lemn care anuleaza o societate moderna si care s-a ridicat singura din acea caracterizare, exceptie facand lemnarii care au furat pe filiera politica si s-au trezit mari intreprinzatori azi. Dar se stiu sunt fii de neocomunisti, adica cei care au profitat de moartea lui Ceausescu si sunt tot aia care-l faceau pe Constantinescu slab.

    4
    • ma bucur ca a fost folositor, sper sa revin in curand cu alta traducere; incerc sa gasesc texte care nu sunt tocmai in „bula” de aici si au perspective diferite.

      3
      • @steppewolf
        Dacă ai nevoie de ajutor cu traducerile, dă un semn. Ăsta se vede că a fost trecut și prin google translate, și unele idei se pierd în meandrele concretului.
        Părerea mea, hâc…

        3
    • ..aceaisi la care le linge clanta onorabilul emil ,aia de il sabotau pe el si l-au infrant aia il hranesc azi si el da din coada ca un patruped.
      #suntnebun

  18. Ce vremuri. Și ce tranziție zgomotoasă și violenta (pe alocuri) am avut…
    Târgu Mureș ’90, mineriade, demonstrații violente, inflație cu două cifre, dezbinare (cam la orice) dar, înainte de toate… speranță.
    Cu fiecare an, cu fiecare pas, românii sperau „la mai bine”. Până la urmă, asta ne-a ținut în viață. Iluziile (de multe ori deșarte) dar care ne-au dus înainte pas cu pas (uneori un pas de pitic).
    Eu am luat „în plin” această tranziție, fiind practic tinerețea mea. A fost o tranziție sălbatică care a durat cam 15 ani (’90-2005).
    Am scos-o la liman cumva și acum suntem în rândul țărilor dezvoltate. Dar această tranziție este și rădăcina dezbinării noastre naționale. Dezbinare bogat-sarac, privat-bugetar, inginer-medic, medic-profesor, civil-militar, militar-functionar, cetățean-sistem de conducere, etc. Dar asta e o altă discuție, mult mai largă, vis a vis de modus operandi al serviciilor speciale rusești, începând de la NKVD, continuând cu KGB și apoi FSB/GRU. Cine citește suficient, vede acest tipar folosit peste tot: o țară dezbinată pe interior este o țară incapabilă să lupte, când va fi momentul. Iar această dezbinare se „construiește” in ani. Cu cozi de topor, cu calomii, cu exagerarea unor probleme reale (dar umflate la proporții de „problemă existențială”), cu generalizare, cu multa informație falsa, cu idioți utili. Din acest punct de vedere, Rusia nu gândește în termeni de ani ci de decenii… La bulgari această dezbinare parcă a reușit mai mult decât la noi, societatea e atât de fărâmițată încât le-a luat 2 ani sa facă un guvern. A fost același tipar: învrăjbirea bulgarului contra bulgar în funcție de statut social, ocupație, avere.

    Revenind la integrarea noastră euro-atlantică, a pornit de la lașitatea lui Iliescu, de fapt. Iliescu ca om era foarte laș. Nu prea avea stofă de dictator, din fericire.
    După problemele și demonstrațiile din anii ’90 și ’91, și-a dat seama că nu va reuși să țină situația în frâu dacă va continua așa. Soarta lui Ceaușescu îi era proaspătă in minte (doar contribuise la ea) și se temea că va fi următorul.
    Așa că a vrut să dea ceva poporului, fie ele și iluzii. Așa că a anunțat brusc că vrea în UE (sunt convins ca nu voia cu adevărat). Așa a apărut Pactul de la Snagov (pentru cei tineri: o înțelegere semnată în ’93 între absolut toate partidele politice și mișcările din Romania pentru integrarea în UE. Până și partidele extremiste, PRM și PUNR l-au semnat).
    Apoi a apărut Acordul de Asociere cu UE (prin ’95, parcă) și deja cursul fusese setat. Pentru că societatea asta voia: UE. Și când îi dai astfel de iluzii societății, iese urât dacă te retragi (cum a pățit Ianukovici, când a vrut sa renunțe la Acordul de Asociere cu UE a ieșit Maidanul, revoluția ucrainiană).

    Constantinescu a efectuat acea deschidere spre vest de care aveam nevoie, iar integrarea era inevitabilă, atât în UE cât și în NATO.

    8
  19. Am.zburat in decembrie 90 la Viena și îmi amintesc diferența clară între cum arătau ogoarele din Romania și cel din Ungaria. Astăzi, nicio diferență. La fel, Debrecenul nu mai are ce sa arate în plus Oradiei. Una peste alta, lasand la o parte statisticile economice care sunt chiar și mai tranșante, ce se vede cu ochiul liber arata o diferență mult mai mică a României față de țările Europei Centrale.
    As zice insa că problema noastră principala nu mai suntem noi, ci America. Pare că reperul nostru este în ceață internă și nu mai știe ce să facă cu el, așa că vă trebui sa ne mai ghidăm și singuri…

    7
  20. stay the course,stay the course …the future is yours.
    ..si milica cu levantul lui erou nationale.

    4
  21. nu interesează (probabil) pe nimeni opinia unui parazit ovreu neocon a cărui concepții talmudisto/rasiste se cunosc prea bine,, ei urăsc civilizația europeana-de asta au fost expulzați de peste tot.. din așa numitul „occident” de 800 ani încoace.

  22. da.. ce pacat ca ultima svacnire a Romaniei profunde s-a stins la Stoenesti. urmatoarea peste un secol.

    1
    • Bai, Red Nova, Paulica222… ruble de la Maskva… sau x.Hu forinti de la Budamaskva?
      Tu, Iliescu si cu tot esalonul 2 al minerilor alogeni din PCRusesc, care l-ati matrasit pe Ceausila… din patriotism, te pomenesti.

      3
  23. …un fel de mili-vanili in politica nea umil asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *