Partea a II-a
Datoria Germaniei catre România
Economie
Scris de Radu GOLBAN, Mihaela-Brîndușa TUDOSE
Stimate Domnule Preşedinte, TRAIAN BĂSESCU
Animați de dorința de a lămuri o un aspect comercial internațional (soldul aferent relațiilor comerciale româno-germane derulate în baza acordului de cliring din anul 1935), revenim şi supunem atenției Dvs. noi argumente în speranța că acest al doilea demers va reuşisă sensibilizeze atenția celor responsabili.
Menționăm că în luna iunie a.c. am mai întreprins un demers similar, dar care s-a soldat cu răspunsuri prea puțin mulțumitoare:
-domnul Gabriel-Cristian Piscociu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, ne-a înştiințat – prin adresa nr. DRA2/19148/09.07.2010 – că petiția a fost trimisă Ministerului Afacerilor Externe;
-domnul Bogdan Alexandru Drăgoi, consilier de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ne-a înştiințat – prin adresa nr. 601128/16.08.2010 – că M.F.P. a solicitat un punct de vedere din partea B.N.R. precum şi M.A.E.; conform adresei nr. IX/1115/22.07.2010 a
B.N.R. s-a precizat că nu există documente care să ateste existența unei eventuale creanțea BNR față de Casa Germană de Compensație;
-domnul Octav-Dan Paxino, ministru consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ne-a transmis – prin adresa nr. H3/P/571 din 14.09.2010 – că a solicitat B.N.R. poziția sa cu privire la această problematică, primind acelaşirăspuns prin adresa B.N.R. nr. IX/1115/22.07.2010 (semnată de d-na Director Adriana Marinescu, Direcția Relații internaționale din cadrul BNR).
Sintetizând, puteți remarca şi Dvs. că toate răspunsurile se circumscriu unei singure formulări (cea a BNR-ului).
Unul din motivele pentru care am decis să reluăm acest demers este tocmai faptul că în cercetările noastre am menționat mai multe surse interne şi externe care recunosc oficial existența acelui sold.Răspunsurile primite nu denotă decât o informare superficială (tangențială).
În speranțacă acest al doilea demers va avea mai mult succes, reluăm câteva aspecte privind problema pusă spre dezbatere:
* În perioada subordonării României de către Germania hitleristă s-a încheiat, în anul 1935, acordul pentru „reglementarea plăților între Imperiul German şi Regatul României”. Prin acest acord s-a stabilit ca plățile dintre România şi Germania, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligații de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Națională a României şi Casa de compensație germană din Berlin. Printr-o clauză instituită în anul 1940, Banca Națională a fost obligată să achite exportatorii din România, chiar dacă sumele necesare pentru aceasta depăşeau vărsămintele în lei ale importatorilor.
* Conform lucrărilor de specialitate1, la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operațiunilor de cliring româno-german depăşea 1 miliard mărci imperiale.
* Acest sold este confirmat şi de surse oficiale externe, precum: -Casa Germană de Compensație – instituție ceținea evidența operațiunilor de cliring pe lângă Banca Centrală Reichului; -Raportul Comisiei Bergier – comisie de anchetă a Elveției, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacțiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial;
-Arhiva Germaniei; numărul de registru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensație; exemplarul pe care l-am expus spre informare opiniei publice a fost obținut la cerere; din moment ce s-a răspuns solicitării unei persoane fizice, nu există nici un impediment ca aceeaşi dovadă să fie pusă la dispoziție BNR-ului sau oricărei alte instituții abilitate din România2;
-Banca Reglementelor din Basel -Raportul de lucru nr. 14 (p. 164 -166).
Se remarcă faptul că accesul la dovezile care justifică existența soldului este destul de facil. Calitatea şi sursele informațiilor nu pot fi contestate (Ministerul de finanțe al Germaniei este cotat, în privința calității de autenticitate a materialului, la cel mai înalt nivel). Mai mult, atâta timp cât BNR invocă faptul că nu există documente care să ateste existența unei eventuale creanțe a BNR față de Casa Germană de Compensație, putem spune că nici nu mai este necesară căutarea acestora în România (deşi au fost menționate expres şi dovezi din literatura română de specialitate).
* Cadrul legal în contextul căruia am invocat recuperarea datoriilor Germaniei din relațiile comerciale cu România este reprezentat de: a) Acordul pentru Reglementarea plăților între Imperiul German şi Regatul României semnat la Bucureşti pe 24 mai 1935;
b) Tratatul pentru stabilire comerțşi navigație din 23 mai 1935;
c) Acordul economic româno-german – Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României şi Reichul German semnat la data de 23 martie 1939; acest Tratat-cadru este bazat pe Tratatul pentru stabilire comerțşi navigație din 23 mai 1935 şi Acordul de plăți romano-german din 24 mai 1935;
d) Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947;
e) Conferința de datorii de la Londra (LDA) – 1953.
Prin prisma cadrului legal menționat, se impune să mai precizăm faptul că soldul comercial ce se încearcă a fi recuperat a fost generat în baza Acordul pentru Reglementarea plăților între Imperiul German şi Regatul României (1935), iar Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României şi Reichul German (1939) a fost doar un simplu cadru care s-a bazat pe reglementările din anul 1935.
* Concomitent cercetărilor individuale am inițiat şi interpelarea autorităților germane prin intermediul doamnei Ulla Jepke (Partidul Die Linke). Deşi Guvernul Germaniei a invocat faptul că Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României şi Reichul German (23.03.1939) a fost ratificat de Germania după 1.09.1939 (dar s-a admis că a produs efecte juridice chiar din momentul semnării şi aplicării sale, conform dorinței explicite apărților contractante formulate în art. 5), acest aspect nu neagăşi nici nu blochează perspectivele recuperării datoriei Germaniei față de România. Mai mult, prin răspunsul dat, se remarcă faptul că Germania nu a interpretat textul Tratatului de Pace de la Paris (1947) în defavoarea României. În acelaşi context, se remarcăşi aprecierea domnului Corneliu Vlad (editorialist pe politică internațională) care consideră că răspunsul Berlinului la problema cliringului este, de fapt, o invitație la dialog.
* Totodată, consider oportun să vă fie aduse la cunoştință şi discuțiile purtate cu dl. Mugur Isărescu (Guvernatorul BNR), care şi-a asumat intenția de a studia şi analiza problema soldului de cliring germano-român. Totodată, pentru ca Domnia sa să se poată pronunța asupra problemei, i-am pus la dispoziție informațiile privind cazul Elveției care este extrem de similar cu cazul României, ambele state fiind încadrate în modelul Uniunii de Cliring
European de la Berlin. Aspectul central în lămurirea acestui litigiului elvețiano-german revine, pe plan juridic, tot Conferinței de la Londra (London Debt Agreement) care are statut de tratat internațional. Conform acestuia, Germania preia întreaga răspundere şi responsabilitatea pentru obligațiile fostului Reich German. Elveția a fost încadrată în art. 5 alin. 3 LDA. România se încadrează în categoria art. 5 alin.4.
* Deşi am fost primii care am supus atenției publice această problemă, pe parcursul dezbaterii sale ea atras şi atenția altor persoane (cu intenții mai mult sau mai puțin binevoitoare); fără a pune sub semnul îndoielii intenția domniei sale, menționăm acțiunea domnului senator Urban Iulian care, în baza celor relatate de noi prin mass-media, în nume propriu sau în numele Senatului (?), s-a adresat B.N.R. pentru a identifica documentele ce pot lamuri problema soldului. În consecință, pentru a asigura circumscrierea dezbaterilor într-un cadru coerent şi instituționalizat, vă rog să dispuneți desemnarea unei structuri care să supervizeze legitimitatea acțiunilor ce se întreprind; în acest context, ne anunțăm şi disponibilitatea de a conlucra pentru a duce la bun sfârşit demersul nostru.
Din punctul nostru de vedere, continuămsă credem că o soluționare diplomatică la nivel de state (pe cale amiabilă) ar fi preferabilă. În absența unui astfel de demers se poate acționa pe cale privată, perspectivele fiind însă mai puțin previzibile şi diplomatice.
În speranțacă veți găsi mijloacele necesare pentru a sensibiliza şi responsabiliza factorii de decizie pe linia lămuririi soldului şi veți susține propunerea noastră de a întreprinde un demers comun (subscris interesului național) sub tutela unei structuri direct răspunzătoare, vă mulțumim anticipat.
Aşteptăm cu mult interes răspunsul Dvs.
BNR catre senatorul Urban in problema datoriei Germaniei catre Romania : toate documentele le are BCR
15 Oct, 2010 Afacerea Germania 1935, Initiative, amendamente, declaratii politice, Politica
Povestea traseului documentelor pe baza carora Romania isi poate fundamenta si structura juridica pretentiile sale fata de datoria restanta din cel de-al doilea razboi mondial a Germaniei fata de noi, ia o intorsatura ciudata.
Dupa o tacere de doua luni de zile, BNR prin directorul Iuliu Iacobescu a trimis catre Senatul Romaniei ca raspuns la solicitarea senatorului Iulian Urban, adresa 9413/07.10.2010 inregistrata la Senat cu nr. 3821/11.10.2010.
Conform acestei adrese[ vezi facsimil ] toate documentele legate de creanta Germaniei s-ar afla in posesia unei….entitati bancare private, mai exact in arhivele BCR, banca cumparata de austriecii de la Erste Bank.
Plecand pe urmele lor, senatorul Iulian Urban a cerut conducerii BCR tot prin intermediul Senatului Romaniei, sa raspunda oficiala in legatura cu existenta acestora si sa le predea Senatului Romaniei in vederea analizarii acestora de catre Camera Superioara a Parlamentului National .
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului :iulian.urban@gmail.com
Cum ar putea stinge Germania datoria angajata de Romania in fata FMI
31 Aug, 2010 Afacerea Germania 1935
Cazul datoriei Germaniei prezinta un interes profesional in primul rand si o provocare pentru mine, dat fiind faptul ca gestiunea si managementul datoriilor este aria de activitate profesionala in care ma situez.
Cred de asemenea ca este o utopie ca eventuale grupuri de interes economic din Romania sa incerce sa se gandeasca macar ca ar putea sa valorifice in interes personal aceasta problema. Germania nu ar plati niciodata aceste solduri in mod efectiv catre Romania, insa in contextul datoriei istorice , am putea sa valorificam aceste aspecte pentru a discuta stingerea imprumutului luat de tara noastra de la FMI in 2009.
De ce nu ?
De ce sa nu usuram presiunea financiara de pe umerii cetatenilor , incercand macar initierea unor discutii oficiale ?
Sa analizam putin una din sursele care confirma soldul datorat de Germania catre Romania si care se regaseste in evidentele de la Bank for International Settlements [ BIS ] din Basel. Va rog sa mergeti direct la P. 160, 163-165.
http://www.bis.org/publ/arpdf/archive/ar1944_de.pdf
Tratatul semnat de Romania si Germania la 23.3.1939 NU a fost un tratat doar „global” deoarece a fost conceput sa subordoneze economia RO economiei germane. Art. 1 prevede ca intregul comert sa fie bazat pe compensare.
Activitatea comisiilor intraguvernamentale mentionate in Art. 2 pentru reglementarea cotelor si cantitatilor, preturilor etc. a fost deja stabilita la 23.3.1935. Tratatul din 1939 doar asigura continuarea activitatii acelor comisii prestabilite in anul 1935 .
Statele roman si german au luat o decizie in conditii de suveranitate totala infiintand acele comisii. Ca urmare , hotararile acelor comisii pe tema cotelor de productie in agricultura stabilite de la an la an sunt „din drepturi dobândite înainte de 1.9.1939” iesind astfel de sub incidenta dispozitiilor Art. 28 alin. 4 din Tratatul de Pace de la Paris din 1947 Acele comisii si-au dobandit legitimitatea in baza unui tratat ratificat de Romania si nu au fost doar simple comsii care au stabilit cotele unui comert benevol.
Aspectul livrarilor imperative sublineaza continutul acelui drept dobandit. Renuntarea fiind una calificata prin prima propozitie, ca una la pretentii pendente la 8.5.1945 cu „EXCEPTIA pretentilor dobandite anterior”…, ne asigura ca formularea din propozitia urmatoare „ACEASTA” renuntarea sa nu fie una integrala ci sa se refere la forma renuntarii specifice.
Deci ROMANIA a renuntat la creante, care pot fi diverse, insa nu la soldurile din clearing dobandite anterior datei inceperii razboiului, adica anterior datei de 01 .09.1939. „Dreptul dobandit” se refera la livrarile impuse prin tratatul din 1939 si nu neaparat la data platii. Germania a specificat mereu ca datoriile in cliring sunt datorii in marfuri in ciuda evidentei tinuta in Reichsmark [ marci imperiale ] de catre casa de compensatie germana.Aceasta institutie pe langa Reichsbank (banca centrala germana din perioada antebelica) a tinut evidenta soldurilor. ( Walter Funk – ultimul guvernator al Reichsbankului care a fost judecat , a afirmat in cadrul procesuluide la Nürnberg) ca aceste datorii ar fi fost achitate tot in marfuri la niveul preturilor etc.
Pe cale de consecinta nu poate fi vorba decat de o datorie a unui stat fata de alt stat si de datorii catre firme private conform art. 28 alin. 4 care
prevede doua posibilitati:
a) statul roman contra statului german
b) cetatenii romani succesori in drepturi ai firmelor creditoare din Romania contra statului german
Revenind la tratatul romano-german din 1939: Modul platii este reglementat in Art. 4. Acesta sae face in baza acordului pentru reglementarea platilor din 1935.
Deoarece acest tratat ratificat asigura baza comertului in compensare si sistemul de plati prin trimitere la alte norme, putem afirma ca prin Tratatul de Pace la Paris renuntarea Romaniei nu (Art. 28 alin. 4 „toate pretenţiunile interguvernamentale în legătură cu aranjamentele încheiate în cursul războiului”) cuprinde intelegerea intre Antonescu si Hitler, conform careia un sold neachitat sa fie acceptat de catre RO pana la incheierea razboiului, deoarece nu a fost un tratat ratificat de Romania ci doar o intelegere intre cei doi conducatori de la acel moment al celor doua tari . Acea intelegere nu poate fi considerata decisiva deoarece lex specialis din tratatul intre statele roman si german din 1939 are prioritate.
Un bun argument este si analiza Conferintei de datorii de la Londra [ LOndon Debts Agreement ]
(Art. 5 „Datorii care nu sunt acoperite de acest tratat”). Aceastra conferinta a fost internalizata in legislatia germana in 1953 si este – simplu formulat – dupa modelul unui plan de faliment statal .
Ce sa nu plateasaca si ce sa plateasca Gemania dupa razboi? In preambulul LDA, Germania Federala isi asuma raspunderea pentru toate datoriile Reichului, obligatii etc. In ciuda lipsei continuitatii FORMALE intre Reich si RFG, RFG a dorit prin aceasta preambola generoasa sa fie un „concurent” la RDG-ului pe acest subiect. Puterile Aliate au acceptat acest lucru si au gasit de cale sa accepte intelegerea in forma prezentata de RF Germania.
Argumentul nostru tine de formularea incongruenta din dispozitiile Art. 5 alin 2 – 4. In acest articol sunt stabilite categoriile de state:
– alin. 2 foste tari ocupate (F, B, NL, YU etc.),
– alin. 3 tari care nu au fost ocupate (CH, FL, S) si
– alin. 4 tari care au fost aliate Germaniei (RO, BG, HU, I, FIN).
Parerea meu e ca nu trebuie sa visam ca vedem acesti bani , dar ca pot fi un factor important de negociere . As fi multumit daca Germania ar veni sa deschida 8-10 fabrici in Romania , care sa nu plece mai repede de 25-30 ani din Romania, sa creeze 30-40 de mii de locuri de munca si sa aduca ceva tehnologie ….. asa as fi deacord sa incheiem discutia , oricum acele fabrici vor produce profit in mare parte pentru ei , deci nu ar putea fi considerate investitii inutile
Tot la o astfel de compensare ma gandesc si eu: investiti germane in Romania, si as fi supermultumit. Daca ne-ar da banii cash…ghici cine s-ar bucura. Noi nu prea cred ca am avea motive, s-ar duce toti pe clante de 100 de euro bucata si alte asemenea.
Investitii germane in firme cu capital mixt romano-germane ar fi varianta mai exacta si „ideala” 🙂
Pe termen mediu si lung , e de departe cea mai buna , numai ca cutiile astea de conserve care ne conduc acum nu au viziune nici macar pe termen scurt …..
Evident ca ciorile astea , care aduna tot ce luceste , ar beneficia la maxim …. pe langa aceste firme ar mai venii si altii si majoritatea produselor la export , piete internationale deschise pentru produse pe care va scrie Made in Romania … CRED CA NUMAI AICI PE ACEST FORUM SUNT CATEVA ZECI DE IDEII CU CARE AR PUTEA PORNII PE DRUMUL CEL BUN ROMANIA ……. dar ce pacat totusi ….