Romanii pe care toti politicienii ii urasc!

Clasa pe care o urăsc toţi politicienii pentru că nu au ce să-i ofere: nici zahăr, nici mălai, nici ulei, nici scăderea TVA-ului, nici îmbunătăţirea mediului de afaceri sau angajarea pe pile politice în administraţie

Peste patru săptămâni mergem să votăm la alegerile parlamentare unde rezultatul îl ştim de pe acum, dar ce nu ştim este cu cât va câştiga USL-ul. Ce va face USL-ul cu guvernarea deplină, asta o vom afla peste un an, când vom trage linie.

Dacă ne uităm puţin peste programele de guvernare ale celor două formaţiuni, USL (PSD, PNL, PC şi Gigi Becali) şi ARD (PDL, Forţa Civică şi Aurelian Pavelescu), toţi vor majorarea salariului minim, creşterea pensiilor, scăderea TVA, îmbunătăţirea mediului de afaceri, reforma în educaţie şi sănătate, o Românie digitală şi prosperă. Nimeni nu vrea răul României. Dar nu ştiu cum se face că după ce trec politicienii, indiferent care sunt ei, pământul este pârjolit, sunt otrăvite fântânile, iar ţara e plină de datorii.

Toate programele de guvernare şi toate discursurile politicienilor sunt îndreptate ca retorică către bugetari, pentru că Băsescu le-a tăiat salariile cu 25% şi către pensionari, ale căror venituri au fost mâncate de inflaţie şi trebuie majorate conform legii.

Nicio formaţiune nu are un discurs către clasa care se situează între pensionari şi bugetari, clasa de mijloc, care a ajuns să urască tot ce înseamnă politică şi politicieni.

Cei bogaţi oricum votează cu cei care au puterea, aşa că discursul clasei politice îi interesează aşa doar în măsura în care ştiu cine vine la putere, ca să aibă cu cine discuta. Le este indiferent dacă Videanu, Chiţoiu, Vosganian, Silaghi, Boagiu etc. ocupă un fotoliu.

În cei patru ani de criză, această clasă, formată din antreprenori, manageri, tineri profesionişti, au pierdut cel mai mult. Veniturile lor au fost tăiate, nu de Guvern, ci de piaţă, acolo unde cererea pentru produsele pe care le fac şi le vând s-a prăbuşit. La ei nu a avut cine să le întregească salariile şi veniturile prin Ordonanţă de Urgenţă. Dacă piaţa nu creşte, nici veniturile lor nu cresc.

Niciun politician nu-şi bate capul cu această clasă pentru că nu au ce să-i ofere – nu sunt bugetari şi nici pensionari, iar dacă le vând „îmbunătăţirea mediului de afaceri”, scăderi de TVA sau depolitizarea administraţiei, nimeni nu va cumpăra acest program de guvernare. Aşa că mai bine rezolvă cu bugetarii şi pensionarii.

Dar această clasă este cea care duce România înainte, munceşte peste opt ore pe zi ca să-şi îndeplinească ţintele de buget, de contract pentru că altfel şi-ar pierde jobul şi afacerile. Această clasă nu are afaceri mari şi nu are forţă de negociere cu băncile sau furnizorii. În criză întotdeauna va fi prima lovită şi cea mai crunt. Dacă îşi bagă micul business în insolvenţă, acolo moare cu el. Dacă îşi pierde jobul, în care câştiga poate peste 1.000 de euro pe lună, nu mai găseşte altul la fel imediat. Este cea mai îndatorată clasă, iar orice mişcare de curs se vede imediat în portofel. Aceasta este clasa socială care a sperat cel mai mult la un viitor bun pentru România atunci când aveam creştere economică. Pe acest fond, ei au putut să-şi ia maşină, apartament şi să se plimbe liber în străinătate, ceea ce părinţii lor nu au putut să facă.

Din păcate, fiecare guvernare fie a PDL, fie a USL, nu are un proiect nici politic, nici economic pentru cei care au fost striviţi de criză. Ce să le promită lor? Această clasă se baza pe investiţii străine, pe multinaţionale şi pe investiţiile antreprenorilor români. Toate lipsesc acum şi din acest motiv a căzut economia românească. Toţi de la putere au uitat de această clasă pentru că oricum nu vin la vot. Deci dacă rezolvă cu pensionarii şi bugetarii, rezolvă preluarea puterii. Ei sunt cei mai liniştiţi, nu protestează vehement, nu ies în stradă pentru că sunt la job şi sunt contorizaţi la sânge sau îşi rup pingelele încercând să vândă un produs sau un serviciu, măcar şi cu plata facturii la 90 de zile. Ce le poate spune Ponta, Antonescu, Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu. Niciunul nu are problemele lor, niciunul nu riscă să intre în parlament şi să-şi piardă locul de muncă.Toţi au trăit aproape numai din banii statului pe care i-a produs această clasă de mijloc. Ironia politicii.

Aşa că politicienii urăsc această clasă de mijloc pentru că nu au ce să-i ofere, nu au ce să-i promită şi să fie crezuţi atunci când bagă votul în urnă, nu pot să o „mituiască” cu ulei, zahăr, calendare şi pixuri. Singurul lucru pe care îl vrea această clasă de mijloc este linişte, un limbaj politic decent, creştere economică, investiţii şi o ţară unde pot să-şi crească copiii şi să aibă încredere în viitor. În realitate, nicio formaţiune politică nu poate livra acest lucru.

 

 

Sursa: ZiarulFinanciar

 

Nota: Daca tot am intrat in campania electorala, sa ne comportam ca atare. Pentru ca  politicieni incearca iarasi sa ne pacaleasca, RoMilitary va publica pe tot parcursul asa-zisei campanii, articole proprii sau preluate, strict pe motive economice, in incercarea de a arata cititorilor sai care sunt adevaratele probleme ale economiei romanesti si vom mai incerca sa aratam si solutiile, foarte simple de altfel, de redresare.

Din pacate clasa noastra politica nu are nimic a face cu redresarea economiei, ci dimpotriva  cu distrugerea sa, iar noi vom incerca sa aratam asta. Insa nu suntem negativisti, nu vom fi buni doar sa infieram, ci dimpotriva vom veni si cu solutii economice viabile.

GeorgeGMT

44 de comentarii:

  1. Felicitări pentru editorial, te chinuie talentul.
    Chiar în calitate mea, pot să subscriu aproape în totalitate. Partea pozitivă stă în viziunea pe care oameni ca voi și ca mine pot să o transforme în realitate. Va dura, dar nu capitulăm. Nu-i așa?

    • „Toţi au trăit aproape numai din banii statului pe care i-a produs această clasă de mijloc.”
      „Din pacate clasa noastra politica nu are nimic a face cu redresarea economiei, ci dimpotriva cu distrugerea sa”

      Nimic de spus, intru totul de acord….din pacate 🙁

  2. E cred ca cel mai sincer articol scos de zf pana acuma 🙂

    Flogger, nu pe George l-a chinuit talentul, e editorialul lui Cristian Hostiuc de la zf, a pus linkul la articol

  3. Tzz tzz tzzzzzzz mai maaaai…clasa aia politica cea rea,de parca ar veni martienii sa va guverneze.Clasa aia sifilipulitica reprezinta o buna parte din popolatia Romaniei si ajunge la putere bazandu-se pe bugetari, pensionari, handicapati si asistati sociali,pe scurt,handicapati si asistati social.Cum astia sunt majoritari si ultrasuficienti pt a lua puterea,restul nu veti conta niciodata in tara aia.Asa ca degeaba bitch-uiti. Capu’ la fund si mancati kkt in continuare.Sau plecati.Sau le dati in cap cu bordurile lui ‘Videanu’.Dar cum romanii sunt buni doar la dat din clanta,va ramane doar varianta tried and tested, mancat kkt in continuare. Ca altfel daca fo’ 10.000 din clasa aia de ‘mijloc’ ar intra peste ei in palate,le-ar scoate maruntaiele cu mainile goale…da’ nu se poa, ca aia asteapta. Aia asteapta ‘linişte, un limbaj politic decent, creştere economică, investiţii şi o ţară unde pot să-şi crească copiii şi să aibă încredere în viitor’ – mmmuuuaaaaaaahahahaaaa, spor la asteptat si pofta buna in continuare 🙂 🙂 🙂 🙂

  4. gsg… cred că acesta e cel mai acid comentariu „în stil propriu” pe care l-am citit aici. Nu sunt de acord cu tine, nu pot fi. În rest te salut cu stimă!

    • Daca nu esti de acord, nu esti de acord, sper sa ai si ceva argumente. ‘Acid’ e putin spus, indeed, da’ sorry ca nu m-am putut abtine…insa cred ca e perfect adecvat situatiei politice din Ro, care se coboara la un nivel din ce in ce mai jos. Eu tot sper ca gastile sa ajunga pana la urma sa inceapa sa se elimine si fizic, nu numai sa se bage in puscarii, suspende si sa se porceasca prin media.Si atat timp cat aia despre care se vorbeste in propozitie nu-si vor face SIMTITA prezenta, vor fi ignorati cu success in continuare. Si vor duce in continuare fericiti mizeria altora in spate. Pana la urma nu vad de ce am deschide cutia Pandorei cu mizeria politica pe aici. Mai bine sa ramanem la ale nostre, sa visam TBTuri, multiroale, SAMuri, Delfinul operationalizat, sa facem Orders of Battle etc.

      • @GSG9

        „Capu’ la fund si mancati kkt in continuare.Sau plecati.Sau le dati in cap cu bordurile lui ‘Videanu’.Dar cum romanii sunt buni doar la dat din clanta,va ramane doar varianta tried and tested, mancat kkt in continuare. ”

        Mi-ar fi placut sa incercam sa fim decenti in exprimare indiferent cat de suparati am fi 😉
        GSG9, hai sa fim ALTFEL decat cei care comenteaza pe site-urile publicatiilor sportive sau pe cele apartinand unor cotidiane nationale. Hai sa fim OAMENI normali 😉 Eu cred ca putem si sunt sigur ca vom reusi 😉

        Intr-un fel ai dreptate si inti inteleg supararea dar pe de alta parte te-as ruga sa imi raspunzi la o intrebare:

        – cati dintre cei 1 MILION de americani care si-au pierdut casele in urma izbucnirii crizei financiare s-au dus la Washington sa-i dea cu termopanu-n cap lu` nea Barack?
        Bancile americane au fost salvate de la faliment, in timp ce middle class-ul A PLATIT DISTRACTIA si LACOMIA unor jeguri morale de pe Wall Street 😉

        Poate ca generatia noastra va avea ceva mai multa ratiune si ceva mai mult curaj pentru a crea o societatea conforma cu dorintele noastre. Poate ca…..

        • „Hai sa fim OAMENI normali” Sa fiu ‘normal’ sincer m-am cam plictisit, si plictiseala creste odata cu varsta. Hai mai bine sa fim un pic anormali si sa schimbam ceva, ca mie ‘normalitatea’ asta mi se pare un pic anormala momentan.
          „middle class-ul A PLATIT DISTRACTIA si LACOMIA unor jeguri morale”: sa-i fie de bine si spor la platile viitoare.Daca au platit odata,or sa mai plateasca.Pana ce onor middle-classul nu se prinde ca e clasa exploatata si ca ‘dreptatea’ aia nu-ti pica in gura din ceruri e foarte OK sa locuiasca in taberele de corturi de la marginea oraselor. Societatea moderna are grija sa-ti atrofieze simtul revoltei si al dreptatii, si astfel devii un bun sclav. Si pe ce te bazezi in ultima fraza, pe ‘poate ca’?

          • @ GSG9

            1. „Hai mai bine sa fim un pic anormali si sa schimbam ceva, ca mie ‘normalitatea’ asta mi se pare un pic anormala momentan.”

            Eu ma refeream la decenta exprimarii si la normalitatea sa…..Chiar nu imi doresc sa fiu „anormal de cool” proferand fel de fel de invective….

            2. „Societatea moderna are grija sa-ti atrofieze simtul revoltei si al dreptatii, si astfel devii un bun sclav.”

            A fost lumea vreodata libera? 🙂 Nu prea cred 😉 Omul este o fiinta sociala si intotdeauna va trai intr-un sistem „de clase” in care unii vor avea intotdeauna ultimul cuvant 😉

            3. „Si pe ce te bazezi in ultima fraza, pe ‘poate ca’?”

            Spunand „poate” ma refeream la „sper ca”, nicidecum la „va fi” 😉 Era doar o dorinta, un vis……exprimat in scris 🙂

  5. „Din păcate, fiecare guvernare fie a PDL, fie a USL, nu are un proiect nici politic, nici economic pentru cei care au fost striviţi de criză.”

    Fara partinire, dar toata povestea se invarte in jurul unor bani colectati si apoi redistribuiti.

    Din acest punct de vedere ma bucur ca PDL a avut atata cojones incat sa taie din cheltuielile bugetare, chiar daca asta a insemnat taieri de salarii la bugetari si taieri de pensii. Asta a fost cel mai bun lucru posibil.

    Generatia actuala de pensionari a contribuit o viata la pensii dar tot ei, generatia lor, au facut praf acei bani. Nu i-au pus la pusculita si nici nu i-au investit bine. I-au cheltuit prosteste si acum n-au nimic, doar gura mare ca sa le platim noi pensiile. De parca e obligatia mea sa le platesc eu lor pensiile. Actualii pensionari ar trebui sa ia pensia din investitiile pe care le-au facut. Mai multe detalii, aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Socialist%C4%83_Rom%C3%A2nia

    Si cu toate astea, ei au gura mare.

    Legat de bugetari, o idiotenie mai mare decat sa maresti salariile bugetarilor INAINTE de reformarea sistemului nu exista. Si cu toate astea, acest lucru s-a intamplat in 2008. Cum poti sa-ti spui „liberal” si sa faci asa ceva???

    Cert e ca pana in 2008 aveam unul din putinele sisteme de pensii care se autofinantau dar dl Tariceanu a rezolvat problema: a majorat salarii si pensii.

    Va rog, o-i fi eu din Cluj si pot sa fiu acuzat de „Boc-isme” sau „PDL-isme” dar pe mine ma intereseaza doar argumentele logice, nu prostiile gloatei cu „vrem” si „sa ne dea” pe drapel.

    Tara asta e codusa de judetele Teleorman si Vaslui, daca inca nu v-ati prins si daca mai continua asa o sa punem granita pe Carpati

    • pt. didi-
      Uite și eu îs din Cluj, ardelean și transilvanist…dar îmi permit să corectez câte ceva:
      -ca idee, nu e corect, moral și legal să schimbi sistemu pentru că tu ca și stat (guv) nu ești capabil să îl faci să meargă, adică ei, pensionarii de azi, bunicii și părinții generației tinere au plătit pensiile altora – așa e sistemul „cu beneficii definite” față de „contribuții/investiții definite” – care, fie vorba între noi, e aplicat în W doar de O generație. La noi are cinci anișori… și crește. Deci trebuie să le plătești, altfel dispare orice formă de încredere (=haos de acela adevărat) și nu mai dă nimeni bani la stat (= faliment), apoi îs curios cine te apără, cine îți asigură transport cu trenul, cine îți face drum. Cred că nu te apuci să îți faci 243,6 m de alee asfaltată pe drumul pe care îl ai până la servici/magazin/școală etc.
      Pot să îți înțeleg oful, e justificat întrucâtva, dar nu cred că înjosirea unor bătrâni e soluția.
      Cred că trebuie tăiate ajutoarele sociale în cazul anumitor categorii de… cetățeni, cred că trebuie văzut ce e cu satele unde cam jumătate din populație este pensionată de boală, cred că trebuie o administrație mai puțin stufoasă și mai spartană.

      • Sper sa nu gresesc, dar esti un pic bagat in politica, intri un pic in clasa aia pe care instinctiv ai tendinta sa o aperi si sa o justifici. Dar vezi tu ca deocamdata nu rusii, chinezii, musulmanii sau martienii imi sunt dusmanii cei mai apropiati. Ci ‘statul’ ala corupt si hot, care se imprumuta in numele meu si face autostrazi la triplu pret, ingrasa firmele de partid sau cumpara avioane la mana a treia. Statul ala care nu-mi pune la dispozitie un sistem judiciar corect, un sistem sanitar decent. Etc. Dar care are grija sa ma jupoaie bine prin impozitare. Asa ca draga Flogger, lasa-ne cu bau-baul cu ‘haosul’, cu cine ‘ma apara’, cine imi mai face mie ‘243,6m’ drum. In stilul asta toate revolutiile din istorie nu sunt justificate.Intrebare pt tine si altii care gandesc ca tine: pe mine cine ma apara de ‘stat’?

        • Domnul meu, acu ai ridicat o minge dificilă la fileu, dar mă încumet. Păi cum spunea alt coleg, nihil novis sub sole est – deci nu Iliescu, nu Ceaușescu sau Băsescu a inventat statul politic. La fel cum Thatcher sau De Gaulle nu au inventat sistemu… toți lau aplicat.
          Da, este o notă de absurd în România azi și nu e de ieri, dar îndrăznesc să spun că autostrăzi la preț triplu au avut și nemții, francezii sau belgienii. Diferența e că la ei asta a fost acum două generații, la noi e nou și repetăm fazele, cu accent pe cele nefaste. Stă poate în fondul nostru cultural, mentalitate, dar și în realitatea umană. Ce încerc să argumentez este necesitatea de bază a organizării statale, care are câteva roluri pe care eu, tu și alții nu le putem face. De ex. nu pot eu cumpăra 50 de blindate și 250 de rachete… cum nu poți tu face autostradă, sau George cale ferată, sau toți trei să deszăpezim 100 km de drum… așa în regie proprie.
          Repet, de acord cu abuzul puterii și puterea aplicată primitiv. E adevărat că retrospectiv (rareori prospectiv) soluțiile de cules taxe, redistribuit venituri și utilizat resurse s-a dovedit o mare măgărie. Dar cred sincer că e la fel cam peste tot, doar că nu am ajuns la „nivel” și va dura ceva ani.
          Totuși, azi nu cred că mai reușește o figură de genul chematul minerilor să spargă capetele studenților, intelectualilor, care sunt amenințarea puterii… am evoluat, se folosesc media, incultura și prostia, dar nu se ajunge acolo.
          Statele sunt corupte de la orașele stat (cetățile urbane) grecești, apoi Roma și imperiul, Evul Mediu și prezent. Diferența e gradul și finalitatea. În România e mai rău decât în Austria, dar mai bine decât în Moldova, Ucraina sau Belarus. Sunt sigur că peste ani, vom fi tot morocănoși, dar situația va fi mai bună decât azi… nu că va conta. Ține de ciclicitatea mentalului uman și imaginarul cultural.
          Chestia cu revoluțiile în istorie nu o comentez, din motive evidente, dar sper că am răspuns suficient.
          Așa cum am mai spus, nu vreau să aud 11456 de moduri în care nu merge, ci 3 chestii care se pot face și acelea vor face diferența.
          În ceea ce privește apartenența mea la una din caste, cred că mai corect nu pot pune problema. Nu apăr și nu justific tâmpenii, nu fac politică aici (cred că e clar pt toți), însă vreau să aplic politici pentru a progresa mai cu spor.

    • @ didi74

      1. In cazul in care nu ai observat , pe acest site activeaza o comunitate de oameni care manifesta o repulsie (absolut motivata) vis-a-vis de politicienii romani si politichia lor, indiferent de partidul pe care acestia il reprezinta 😉

      2. „o-i fi ” Daca iti voi recomanda sa mai rasfoiesti si un manual de gramatica, te vei supara pe mine? 😉

      3. „Tara asta e codusa de judetele Teleorman si Vaslui, daca inca nu v-ati prins si daca mai continua asa o sa punem granita pe Carpati”

      Chiar asa??? In calitate de brasovean si de „tanar studios intr-ale istoriei” iti pot spune ca CIVILIZATIA TRANSILVANA este CREATIA MAGHIARILOR si a GERMANILOR (sashi & shvabi). Romanii din Transilvania sunt fauritorii unei extraordinare 😀 civilizatii de tip agricol 😉
      Sau altfel spus, in timp ce ei (maghiarii si germanii) construiau burguri si implementau un sistem economic si social, noi (romanii) pasteam oile si vacutzele pe dealuri si campii 😉
      Incompetenti si POLITIHOTZI de nationalitate romana exista si de o parte si de alta a Carpatilor 😉 Doar aroganta si lipsa de realism istoric ne fac sa credem altceva 😉

      Iti pot da un exemplu edificator in acest sens: mareatza cetate a Sighisoarei!!! Un banal oras medieval asemeni oricarui alt burg din arealul civilizatiei germane. Diferentza este colosala atunci cand vedem cat de bine administrata si conservata este Sighisoara, comparativ cu un banal burg medieval din Germania sau Austria 😉
      Si aici te-as ruga sa iei in considerare faptul ca cetatea Sighisoarei are statutul de obiectiv protejat de UNESCO, beneficiind din plin de fondurile obtinute cu acest statut 😉

  6. Si ma rog prin ce este mai performant actualul sector privat romanesc ,decat vechea economie socialista planificata?Cuceriti-va respectul,nu-l cersiti.Cum se explica ca am ajuns la grad foarte scazut de integrare locala la camioane,sa nu mai vorbesc de mult discutatele transportoare blindate.

  7. 1. sper ca esti de acord cu mine ca noi n-o sa mai vedem pensie. Peste 5-10 ani o sa ni se dea niste actiuni la ceva companii detinute de stat sau o sa se vireze toate drepturile de pensie la un fond privat la o paritate de genul 0,4 din cat am contribuit pentru ca „asta este” si „priviti piramida demografica”

    2. pentru ca tot suntem pe blog militar, aduc aminte ca an de an bugetul asigurarilor sociale genereaza un deficit intre 3,5 si 4 miliarde euro. Apropo, cat costa nenorocitele alea de F16 pe care nu suntem in stare sa le cumparam de 20 de ani? Repet – intre 3,5 si 4 miliarde de euro e deficitul. PE AN

    http://businessday.ro/01/2012/cum-stam-cu-deficitele-132-miliarde-lei-la-pensii-27-miliarde-la-sanatate-si-08-miliarde-la-somaj/

    3. era o vorba: nu te poti salva de la inec tragandu-te singur de par. Asa e si cu guvernarea socialista (social-democrata): nu poti sa scoti o tara din rahat daca putinul pe care-l ai il dai la saraci in loc sa-l investesti in domeniile care-ti cauzeaza deficit comercial.

    Concluzia este: suntem condusi de mentalitatile de tip judetul Teleorman. De ce crezi ca nenorocitii aia voteaza an de an Dragnea? Sunt la pamant, e campion la neatragerea de fonduri europene, dar il voteaza cu sfintenie. De ce? Simplu: pentru ca el este garantului faptului ca banii produsi la Cluj, la Timisoara si la Sibiu ajung la ei, la fel cum ajung si la pomanagiii din Vaslui (ca sa ma rezum la atat) si care nu fac nici macar efortul de a pleca la munca in strainatate. E un santaj al saracilor de care nu poti sa scapi decat intr-un singur fel: in acelasi fel in care Liga Nord vrea sa scape de pomanagiii din Sicilia.

    • @ didi74

      „pentru ca el este garantului faptului ca banii produsi la Cluj, la Timisoara si la Sibiu ajung la ei, la fel cum ajung si la pomanagiii din Vaslui (ca sa ma rezum la atat) si care nu fac nici macar efortul de a pleca la munca in strainatate.”

      Pffuuuuuu……. 🙁 Pai la fel de bine ai putea spune ca banii din Bucuresti, Ploiesti, Pitesti ( un oras mic dar cu investitii enorme), Constanta etc ajung la „saracimea” din Salaj, Covasna, Harghita, Caras Severin, Satu Mare, Mures….

      „Sicilia” noastra, spre deosebire de cea a italienilor, cuprinde parti din toate regiunile tarii 😉

  8. F
    Cum vrei sa iasa tara asta pe plus,daca ne multumim cu afaceri gen termopane,resapare anvelope,mici firme constructii si alte asemenea?Ai vazut linkul cu firma croata privata care face si transportoare,tancuri DEGMAN,revitalizeaza vechile tancuri ale armatei ex-iugoslave. Arata-mi mie ceva asemanator in RO.

  9. Jimmy, si eu am o repulsie fata de politicieni. Pentru mine exista un singur exemplu de politician, cel care se regaseste in vorbele lui Tutea – „am vrut sa intru in politica ca sa fac bine cu carul” (citat aproximativ, nu stau sa caut acum, trebuie sa muncesc pentru pensiile bunicilor 😉

    Eu am vorbit despre un lucru bun facut de un partid, lucru care a fost si este blamat la scara nationala. Ca e PDL sau PPDD tot una pentru mine. Nu mai pot eu de PDL

  10. Voi observati ceva, anume ca diversii useri cu care abordam tema asta in trecut nu au lasat nici un comentariu inca la articolul asta. Unde sunt ei acum, si ideilor lor? Unde sunt replici gen „nu ajutoarele sociale sunt problema” samd…

    Se stiu ei cine sunt. Pana la 17:00 nici unul din ei nu a lasat inca un comentariu.

    • @ sorin2

      „Voi observati ceva, anume ca diversii useri cu care abordam tema asta in trecut nu au lasat nici un comentariu inca la articolul asta. Unde sunt ei acum, si ideilor lor?’

      Mie chiar nu imi lipsesc „postacii de serviciu” 😀 Si cred ca nici tie…. 😀

  11. buna ziua, stimati prieteni
    cand am intrat pe forum am crezut ca am butonat altceva, am intrat pe ceva politichie, ceva candidaturi prin parlament…nu-mi cred ochilor, unul ne da sa mancam kkko cu polonicul, altul se ia de pensia bunicilor, parintilor – o fi orfan saracul, ori o fi al lui Tiriac si primeste pensie alimentara pe sestache – altul se lauda ca-i de la Cluj. ce are asta cu specificul forumului? refulam pentru a ne face de lucru? unuia de prin zona i-am mai spus ca postand dimineata da impresia ca nu lucreaza niciunde, eventual mananca pensia cuiva, deci nu are ce sfaturi sa ne dea, dar vad ca insista. eu sunt banatean si nu cred ca asta este o regiune saraca, dar nu consider ca trebuie sa blamam Teleormanul ca ar fi mai inapoiati. emulul tau Boc, nene didi, a fost mai mult decat elocvent despre ce sunteti in stare, limaxul cu sabia in dinti fiind exact fiara care s-ar potrivi mai nou pe blazonul lui Boc.
    ce-i aia taiere din cheltuelile bugetare mult clamate? bugetarii nu sunt decat servicii pentru mine, cetateanu. nu cumva disparitia suportului bugetar, firme mai mari ori mai mici este principala problema? nu prea vad discutii privind incurajarea IMM-urilor, firme de orice fel……..nu…. n-i s-a predat la cursul scurt ca este cel mai simplu sa taiem de la armata, melitie si pensionari, ca tot nu produc nici unii, nici altii. industria a fost comunista, ca si cum in Polonia ori Cehia, Slovacia a fost extraterestra, deci nu ne extaziem ca se vinde totul la fier vechi, tacem chitic, da-i f………te…m pe pensionari, adica pe tata si pe mama, domnul ….X, ori poate pe bunicul si pe bunical, domnul..y. ei, ce ziceti?
    nici nu s-a dat bine startul la alegeri si gata, vine primul neispravit sa ne kk cu linguroiu, el care nu este in stare sa ridice un pai de jos fara propta lu’ taticu ori mamicu si asta evident pentru a se baga singur in seama, precum pilotii (chilotii in moldoveneste) in fundal. ce are instrumentul de facut gauri cu prefectura? ce are cu inzestrarea armatei romane?
    o seara buna!

    1
  12. George, tii minte data trecuta cand, in timpul nebuniei, ne-am impus pe blog o luna de…austeritate politica? 🙂 Eu zic sa repetam smecheria, astfel se impute din nou chestia pe aici pana pe 9 decembrie si nu mai scapam de cafturi Red vs. Blue intre postacei…

  13. de acord cu antevorbitorul

  14. Uita-te aici: http://www.gandul.info/financiar/exclusiv-gandul-harta-banilor-din-romania-pe-judete-vezi-aici-cat-primeste-inapoi-judetul-tau-din-impozitele-platite-statului-8549493

    Cu cat procentul e mai mare, cu atat judetul e mai „capusa”. Cu cat procentul e mai mic, cu atat e mai „supt”.

    Judete cu peste 70% din bani care se intorc la bugetul local:
    – judete ragatene: Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Bacau, Vaslui, Vrancea. Tulcea, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Dambovita, Teleorman, Olt, Valcea, Gorj, Mehedinti. Doar doua judete din Moldova primesc inapoi sub 70% din ceea ce cotizeaza – Galati si Iasi.

    – judete din Ardeal: Salaj, Bistrita Nasaud. Aproape e Alba (68%).

    Intrebare: de ce pana mea eu trebuie sa contribui mai mult, procentual, la bunastarea acestei tari? De ce nu s-ar intoarce si la Cluj 60% din taxele si impozitele platite? Credeti ca am vreo afinitate pentru orasul Slatina sau pentru Giurgiu sa vreau sa le sponsorizez? Va inselati. Eu lucrez in Bucuresti si am delegatii prin zona. Ma simt mai strain in judetele Olt si in Teleorman decat in Debrecen sau in Sovata, plus ca in Debrecen merg de placere, iar in Craiova de nevoie.

    La un moment dat o mica granita virtuala tot va exista pe Carpati. Si fiecare cu „Dragnea” lui.

    • Pt ca suntem cu totii romani, iar ca simplu exemplu Romania Mare datoreaza mult mai mult modestei Moldove de astazi, dacat bogatului Ardeal. Una peste alta faptul ca destule regiuni ale Tarii sunt mai sarace dacat media nationala, este tot vina politicienilor, nu a oamenilor de acolo. Oamenii pot fi invatati sa munceasca, dar atunci nu vor mai depinde de pomenile politicienilor si vor deveni mai independenti, iar oameni independenti financiar pot incepe sa gandeasca. iar ganditul nu face bine clasei politice, ca s-ar putea lasa cu constructia unui nou canal, infaptuit la propriu de politicienii nostri scumpi. Scumpi tot la propriu, dar fara valoare adaugata mare.
      Astfel de topuri sunt doar un alt mod de a ne invrajbi intre noi. Divide et impera!
      E ca si cum as spune ca mama sau copilul meu nu aduc bani in casa…Este adevarat, dar sti bine ce vreau sa spun. Impreuna mai avem o sansa, nu foarte mare insa, divizati suntem deja morti, dar inca nu ne dam seama de asta.
      Din acest motiv RoMilitary se bate pt slujbele celor de la Moreni, pt ca si ei la randul lor ne ajuta pe noi…Suntem toti ROMANI, o apa si un pamant. Vom iesi impreuna din aceasta marasma, sau vom muri divizati. Stiu ca nu suna prea original, dar ideeile cu adevarat destepte nu sunt atat de multe.

  15. @didi74: daca te uiti putin pe topul celor mai profitabile judete vei observa ca Oltul este pe locul 3 (pentru ca ai adus vorba de Slatina). Probabil acel procent care revine pe plan local (din banii produsi in acest judet) este destinat pentru investitii in infrastructura, si datorita faptului ca in zona s-au facut multe investitii straine.
    Din pacate Clujul este printre ultimele 🙁
    topul il ai aici: http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/topul-celor-mai-profitabile-judete-din-romania-vezi-din-ce-judete-sunt-romanii-care-stiu-sa-faca-bani-multi.html

  16. Granița de mentalitate există la propriu, după cum ai spus, dar nu înseamnă că e în regulă. Pun următoarea întrebare retorică:
    Cam ce capacitate de apărare ar avea bogata noastră Transilvanie? așa ruptă de restul țării – așa săracă cum e. Adică ce te face să crezi că ar fi independentă și mai sigură?
    Nu ar fi Serbia, Ungaria, Ucraina pericole mai mari. Am avea o bază aeriană, dotată cu ce? și cu cât?, am avea o armată mică – că tot se vorbea de unguri – incapabilă cel mai probabil.
    Oare de ce am putut să trec peste orgoliul de ardelean și să „mă risc” la propriu și la figurat să leg Moldova de România, doar ca să fim mai mulți, mai mari, deși conștientizez că banii mei plătiți din muncă vor astupa gropi din Soroca și vor reabilita poduri la Nistru… Dacă suntem mici, nu contează cât de bogați suntem (de ex noi ardelenii), că tot vin unii și alții să fie mari cuceritori. În schimb, România ca stat, România mărită pe ici și colo este mai puternică și amenințările (militare, politice, economice) scad!!! Pentru asta accept să plătesc bani mulți prin taxe și impozite, deși ajung la centru (care centru nu mă mișcă pe mine), apoi trimise în alte zone. Este prețul unei țări, oameni buni.

  17. Se pare ca discutia a cam degenerat… bine ca s-a moderat la final.

    Scopul acestui articol era tragerea unui semnal de alarma in legatura cu programele partidelor politice pentru campania electorala, programe care nu acorda atentia cuvenita cresterii procentajului clasei medii la nivelul populatiei acestei tari, clasa medie a carei inflorire ar duce la cresterea bunastarii dar si la crearea unor fluxuri sanatoase in economie. Exista unele mentiuni cu privire la re-industrializarea Romaniei precum si cu privire la scaderea CAS, insa acest program trebuie sa aiba o continuitate, la nivel de strategie, sustinuta pentru macar 10 ani, precum si o politica fiscala similara, bazata pe calcule si planificarea unor investitii straine si intrari de fonduri europene…

    Altfel, sunt doar vorbe in vant!

  18. si eu care credeam ca pot sa vad ce secretar de stat s-a numit mai nou!……….
    m-i se pare corect sa te simti mai bine in Debrecen ori ori in Szovata, didi, dar numai daca „ha a magyar, sem a román, ismerősnek”, érti a célzást?
    mi, románok akarunk élni egy nagy ország, szép és erős, nem számít, amit egyesek azt mondják, hogy
    Török hívják sictir!

  19. SI uite asa dragii mosului , cu voia lui Doamne-Doamne sau a concurentei de la ” underground” am ajuns la capatul unei noi zile de dezbateri aprinse .Cam ca si la Rivulutie , cu voie de la Securitate .
    @resiteanu
    Poate fi si mai rau .Uita-te pe blog la perioada referendumului sa vezi acolo comentarii , nu astazi .De la interzicerea dreptului de vot pentru pensionari , pana la eutanasierea lor .Ca sa poata decide viitorul tarii romanesti ceia cu glagorie la cap ,”sprayiati” si care valoreaza unul pentru trei , dupa opinia lor , da´ care totusi nu merg la vot .
    Dupa temeinicul studiu al propunerilor avansate in acest brainstorming , Licuriciul a ales o cale mijlocie , experimentala , si anume umilirea in public a batranilor nostri care au votat , in zi de sarbatoare, la liturghie . Restul propunerilor se afla in studiu .
    @ GSG
    Desi existau temeri ca esti de la ” ochiul si timpanul ” , dupa ziua de astazi … ” e d-al nostru, din popor ” .
    Totusi , intre ” Alternativa Bordura Paris ´68 ” , ” Optiunea Samson varianta KK ” , ai ales ” hit the road ” .Ca si mine de altfel ( autocritica nu doare ).
    Clasa noastra politica va fi cam greu de schimbat , din moment ce a prins radacini bune ca mucegaiul in baie .
    Mai ales ca a avut vreme , fiind atent selectionata inca de pe vremea impuscatului , prin actiuni gen ” profesorul pedofil ” , ” meditatia „,
    ” scrisoarea ” , sau marea operatiune ” cu copiii politrucilor sa denuntam comunismul ” .
    Cand capitalul romanesc a incercat ultima zvacnire ( cu cine a avut si el de scos in fata ) a fost repede pus cu botul pe labe prin interventii ” de sus ” .
    As da exemplul Ungariei vecine, care face ce vrea , sau nu are aceleasi conditii dure in relatia cu FMI , dar degeaba .
    Doar noi ne-am facu-to cu mana noastra nu ? Cel putin asa se spune .
    @ GeorgeGMT
    Acum vezi de ce am obosit sa scriu despre ce producea industria de aparare romana , doar ca sa mi se raspunda ca ” nu e bune ” ?
    In timpul acesta as fi putut face altceva .Adica sa nu fac nimic si sa comentez de pe margine , dupa tipic 🙂 .

    • @nicusor
      „Desi existau temeri ca esti de la ” ochiul si timpanul ” , dupa ziua de astazi … ” e d-al nostru, din popor ” .”
      Ha ha haaaaa, pai bine domle, tocmai pe mine sa ma bagi la benoclishti-urechishti-mirosishti 🙂 🙂 🙂 No, imi pare rau ca dezamagesc 🙂 🙂

      Oricum, shezi linistit, cred ca trafic mai mare ne face dgia, sepepeu, sereleu decat userii genuine 🙂

      „ai ales ” hit the road ” .Ca si mine de altfel ( autocritica nu doare ).”
      Bre, cand am realizat ca ACOLO SPERANTE NU-S, am ales sa inghit acelasi rahat dar pe bani mai multi. Si am realizat ca mi-s mai dragi romanii cand ai observ de la oarece departare si nu ma impiedic in fiecare zi de ei, dacat daca vreau eu 🙂

      „Clasa noastra politica va fi cam greu de schimbat , din moment ce a prins radacini bune ca mucegaiul in baie .”
      Clasa politica va fi IMPOSIBIL de schimbat in conditiile actuale. Pur si simplu furatul in politica e prea profitabil si prea lipsit de penalitati.Cine asteapta sa se schimbe ei pe ei in mai bine pur si simplu viseaza, si le va manca rahatul in continuare. In timpul generatiei actuale nu vad o schimbare majora decat daca se revolta cineva, populatia sau armata, si le sparge capetele. Ceea ce e improbabil…penca n-are cine…romanii’s atat de tampiti incat nu realizeaza ca daca zece mii de oameni ai iau pe aia la shuturi(si nu ma refer la ghilotina ca prietenul rivulutionar francez) pot schimba foarte multe in tara aia. Dar de unde sa iei zece mii de oameni in Romania…
      Romulanii de abia se deranjeaza la vreun referendum si nici asta nu prea conteaza, ca vine trimisul lu’ Inalta Poarta si le zice ca nu conteaza ce-ati votat voi, ghiauru asta-i shef 🙂

      „As da exemplul Ungariei vecine, care face ce vrea”
      Cred ca tine de sangele din vene, aia mai coiosi, veniti calare din stepele Asiei de au rascolit Europa, noi, ciobanul mioritic…

  20. @george: nu mai stiu cine spunea (Tutea? Cioran? can’t remember), dar dupa Unire, in loc ca Romania sa se ardelenizeze, in loc ca regateanul sa preia din Ardeal respectul sfant fata de autoritate, fata de lege, ardeleanul s-a balcanizat. Asta este marea tragedie a acestui neam, ca smecheria balcanico-turceasca a inlocuit rigoarea nemteasca primita de la austrieci desi am avut ACASA modelul nemtesc si piatra de temelie a fost pusa. Si as spune da, trebuie sa fim solidari ca suntem acelasi neam, dar eu NU MAI SUPORT sa vad ca in tara asta legea o face cersetoria cetateanului de rand, via alesii in parlament, pentru veniturile de subzistenta, in loc ca pe prim plan sa fie incurajarea muncii si a antreprenoriatului. Cetatenii acestei tari au exact politicienii pe care-i merita. A avea ura pe politicieni = a avea ura pe mentalitatea acestui popor, pe caracterul lui slab, de neam care cerseste ca sa aiba putin si acum dar si peste 20 de ani.

    Si sa nu crezi ca ungurii is mai breji. Si ei, la fel ca si ardelenii, datoreaza totul (asta e sigur de la Tutea citire) austriecilor si organizarii aduse de ei. Doar ca ungurii nu s-au balcanizat in halul asta.

    Granita are ca sens nu separarea neamului, ca lumea asta intelege, ci separarea administrativa, gestionarea autonoma a veniturilor PROPRII dupa contributia (la paritate 1 la 1 cu cetatenii din fostul regat) pentru armata si alte cheltuieli comune. Va asigur ca intr-o Romanie fara Ardeal cetatenii tip Dragnea n-ar mai face politica pentru ca venitul minim, asigurat de acest „tip” de politician, nu va mai fi posibil. Si toata lumea ar castiga.

    @flogger: pot sa-ti raspund in doua feluri
    1. e vorba de ceea ce-i spuneam lui George mai sus: autonomie administrativa, nu independenta, deci nu putem vorbi de armata proprie etc
    2. daca vorbim de independenta, maghiarii ar reprezenta 17% din Transilvania cu Banat, respectiv 19,52% din Transilvania fara Banat. In varianta aceasta as vedea o Transilvanie dupa modelul Belgiei. Valoni si flamanzi traind bine impreuna, romani si unguri trecand peste momentele Unio Trium Nationum, Treznea, Ip, Moisei, respectiv Garzile Iuliu Maniu. Nu cred ca Transilvania independenta ar avea diferende teritoriale cu Ucraina sau Rusia iar Ungaria nu ar cere niciodata mai mult decat o autonomie a zonei Har-Cov (ceea ce dpdv economic ar fi avantajos pentru Transilvania).

    @resiteanul: nem tudom magyaruk iar google translate nu prea m-a ajutat 🙂

    • nu prea conteaza ca goagalul nu te-a ajutat, conteaza ca nu gandesti romaneste. intr-o europa fara granite, nu astea vamale cu care ne ameninta Base (noroc cu MRU ca aproape le-a desfintat iar prapaditii astia de guvernanti de sase luni se tot opun) sa-mi spui mie de autonomia Har=Cov nu face decat sa te dea de gol. ce avantaj pentru Transilvania? de unde stii cum traesc valonii si flamanzii, ai fost vreodata acolo? eu am fost in Bruxelles iar prietenii tai flamanzi latrau la mine in olandeza la fel ca cei de la Szovata, desi primi stiau franceza iar ultimii stiau romaneste. deci du-te nene cu autonomia ta cu tot, eu vreau in tara mea sa vorbesc romaneste
      sa auzim de bine!

  21. mai domnilor ce faceti pai cu articole deastea va faceti voi singuri federalizarea bagind ura intre frati,lasativati cu regiunile si judetele,ala primeste mai mult celalt mai putin asta vreau dusmani dezbinare ura si slabiciune toti sunteti furati egal de unde sunteti tot de aceia pe care ii votati de 22 de anii sa va spun inca ceva o tara fara datori,cu bogatii minerale cu o industrie cit de cit dezvolata cu o pozitie geografica foarte buna au reusit in 22 de anii sa vinda la fier vechi toata industria, sa vinda toate bogatiile tariii si sa va mai indatoreze.spun ca nau bani pt ind,de aparare dar iarta datoriile iracului libiei etc pai cines prosti sau tradatori carei pun de 22 de ani pai nici nu mai vorbiti de polihomi asti ci angajativa cautati un adevarat stapin care se uita la tara ca la casa lui si la popor ca la fii lui caci la situatia de acum numai un asa om poate salva natiunea care inca nu sa desteptat DESTEAPTATE ROMANE e timpul ati dormit 60 de ani nu e deajuns.ma scuzati nu e treaba mea insa cum nu vedet?

  22. In mare parte Didi sunt total de acord cu tine. Din pacate faptul ca Romania nu s-a ardeledizat, cum bine spui, este din nou si voi repeta acest lucru, doar vina celor care ne conduc. Ar fi foarte bun un guvern de genul celui condus de catre Lascar Catargiu, poate cel mai bun guvern al Romaniei din toata istoria noastra.
    Nu voi fi insa niciodata de acord cu o autonomie locala pe provincii istorice, ci total de acord cu o autonomie extralargita locala, judeteana. Am asteptat prea mult sa ne reunim ca acum sa ne despartim din nou pe motive financiare.
    Avem nevoie de cativa ani si o guvernare sanatoasa de dreapta si totul reintra in normal.

  23. Doamne Dumnezeule … Citesc tot ce se scrie aici si nu mai inteleg nimic … Se tot propun solutii rationale si ma uit in jur si vad indivizi cu ochii goi ce doresc sa acceada in Parlament .. . Imi revin in minte, in mod stupid, deprinderile pe care le-am capatat in stagiul militar cu AK-47 … Si drept sa spun, am un sentiment de durere …

  24. ce ma da de gol prietene, ipoteza cu har-cov? bunicii mei au fost refugiati in timpul razboiului (la sibiu si bucuresti), deci crede-ma ca n-am eu afinitati deosebite pentru maghiari. dar nici pentru socialisti n-am, nici pentru santajul voturi contra faina. am pornit discutia de la revolta contra risipirii de resurse iar autonomia dorita de mine e economica, nici intr-un caz neromaneasca precum sugerezi tu

  25. Ai George, m-ai uns la inima cu Catargiu 🙂

  26. Suntem salvati fratilor.

    Fatuca asta de 23 de ani ne va scoate din criza: http://www.evz.ro/detalii/stiri/dansatoare-secretara-lui-liviu-dragnea-in-varsta-de-23-de-ani-candideaza-pentru-un-post-de-1011225.html

    Puteti sa va bagati la credite in euro pe termen lung. oh, yeah

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *