Șantierul Damen Galați va deveni șantier naval militar de la 1 iulie

despre stadiul programelor de inzestrare a Fortelor Navale Romane

Începând cu data de 1 iulie 2025, șantierul Damen Galați va fi transformat într-un șantier naval militar, a anunțat Gheorghe Savu, directorul Damen Naval România, în cadrul conferinței Defense Romania Security Dialogue 2025 – First Edition.

Potrivit acestuia, șantierul se află într-un proces de tranziție către standardele militare, întrucât producția de nave se va axa cu precădere pe segmentul militar. Savu a precizat că planurile companiei includ livrări de nave militare la Galați inclusiv după anul 2034.

Directorul a explicat că Damen este o companie deținută de familia Damen și nu este listată la bursă, fapt care îi oferă avantaje semnificative în ceea ce privește flexibilitatea decizională și dinamismul. Compania deține peste 30 de șantiere la nivel global și are mai mult de 12.000 de angajați.

El a subliniat că cea mai mare investiție a grupului este la Galați, unde lucrează aproximativ 2.000 de persoane, dintre care în jur de 300 sunt ingineri români, în special arhitecți navali, implicați în proiectare sau producție.

Savu a menționat că Damen produce în medie 160 de nave pe an, iar segmentul militar a devenit prioritar. De la preluarea șantierului din Galați, în anul 2000, au fost construite peste 300 de nave militare, dintre care peste 30 au fost livrate către state membre NATO și UE.

Damen Damen Shipyards Group a semnat cu marina portugheză un contract pentru proiectarea, construcția și echiparea unei nave multifuncționale de ultimă generație – un portavion de drone, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Viitorul portavion de drone va fi dotat cu laboratoare și spații de cazare, punte de zbor de 94×11 metri și hangare pentru UAV, punte de marfă de 650 metrii pătrați și un spațiu pentru 12 containere.

Damen a dezvoltat această navă multifuncțională de 107 metri lungime pe baza cerințelor specifice ale Marinei portugheze. Designul rezultat este cu adevărat al unei platforme multifuncționale, cu roluri primare de misiune, care includ cercetarea oceanică, căutarea și salvarea, precum și ajutorul în caz de urgență, în plus fată de operațiunile de siguranță maritimă și de sprijin naval. În acest scop, nava va fi înzestrată cu un sistem care să lanseze drone și elicoptere fără pilot.

Contractul a fost semnat de Contraamiralul Jorge Pires și de Directorul General al Damen Shipyards Group, Jan Wim Dekker. Proiectul este rezultatul unui proces de licitație europeană și este finanțat de Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) a Uniunii Europene, care face parte din NextGenerationEU (pachetul de redresare economică pentru a sprijini statele membre ale UE, afectate de pandemia COVID-19).

Pentru activitățile de cercetare și monitorizare oceanică, nava va fi dotată cu laboratoare și spații de cazare pentru personalul științific. În ceea ce privește aspectul de sprijin naval, nava construită de Damen va avea numeroase caracteristici de proiectare pentru a permite astfel de operațiuni. Acestea vor cuprinde o rampă pentru UUV (vehicule subacvatice fără pilot) și USV  (vehicule de suprafață fără pilot), precum și o punte de zbor de 94×11 metri și hangare pentru UAV (vehicule aeriene fără pilot).

Mai aminitim faptul că, în prezent, Marina portugheză mai are două nave în serviciu construite de Damen. Acestea sunt fregatele multifuncționale NRP Bartolomeu Dias și NRP D. Francisco de Almeida, din clasa Bartolomeu Dias, cu o lungime de 122 de metri. Ambele nave au servit inițial în Marina Regală Olandeză (ca fregate din clasa Karel Doorman) înainte de a fi supuse unui program substanțial de modernizare de către Damen și agenția olandeză COMMIT (Command Materiel and IT).

Gheorghe Savu a vorbit și despre cluster-ul militar naval de la Galați, pe care l-a descris ca fiind unic nu doar în România, ci și în Europa. Totodată, a evidențiat contribuția Marine Engineering Galați, companie specializată în proiectarea celor mai moderne și complexe nave militare produse de Damen.

Șantierul Naval Galați, achiziționat în 1999, a fost catalogat de Savu drept cel mai important din portofoliul Damen, precizând că investițiile în acest loc au fost constante. A adăugat că au fost necesari 20 de ani pentru a-l aduce la standardele unui șantier militar complet compatibil cu cerințele NATO.

În încheiere, directorul Damen Naval România a afirmat că societatea este singura companie din țară care proiectează și produce nave militare pe teritoriul național. Valoarea totală a proiectelor militare livrate depășește 2 miliarde de euro, cu un total de 31 de nave construite pentru 13 state.

corveta usoara pentru fortele navale romane

 

El a menționat că anul trecut au fost produse două nave de patrulare pentru Pakistan și a subliniat că cea mai complexă navă construită vreodată în România este Combat Support Ship – CSS ”Den Helder”, destinată Forțelor Navale Regale Olandeze. Nava este una dintre cele mai mari nave militare construite vreodată în România, fiind devansată doar de nava de tip Joint Support Ship (JSS) „Karel Doorman”, construită tot la Galați, tot pentru Forțele Navale Regale Olandeze.

24 de comentarii:

  1. Arata bine …portavionul ala de drone !
    Ar fi fain ca de ziua marinei sa defileze prin fata politrucilor ipocriti si tradatori navele ,construite la santierul Damen [in acel an ] inainte sa plece pe la casele lor . Asa ca sa aiba un fundal vorbelor goale si oamenii de la parada sa stie cu ce se ocupa santierele Romaniei pentru altii pe bani europeni

    Astia au produs 31 de nave in valoare de 2 miliarde de euro iar gaura realizata de guvernul ciuca -ciolacu e de vreo 40 de miliarde de euro ?

    13
  2. Santier ca santier ,, intrebarea e ce face Romania cu el afara de faptul ca acorda multe locuri de munca
    localnicilor si taxe bineinteles….
    Ce valoare in plus adauga Romaniei acest santier ?
    Corvete ?…..Pret ??

    11
    • Ca si cand ne-am permite , nu-i asa, sa neglijam chiar aspectele aratate de tine, salariile si taxele la buget! Apropos, faptul ca eventualele comenzi primite de Damen Galati, ar dinamiza si chiar rentabiliza inclusiv combinatul Liberty, nu ar fi un indicator laudabil pt Romania? Ce zici?

      6
    • Wtf ! „..la Galați, unde lucrează aproximativ 2.000 de persoane, dintre care în jur de 300 sunt ingineri români, în special arhitecți navali, implicați în proiectare sau producție.”

      2
    • Ce drak de „valoare” sa ne aduca noua, am pus noi vreun euro la el?
      Santierul, asa cum a fost el la un moment dat, a fost platit de olandezi. Ca pretul o fi fost corect sau nu e treaba DNA-ului, nu a ta.
      In rest, know how, cash flow si contractele sunt pur Damen.
      Mai terminati cu milogeala, decat sa cersiti… MARSH LA MUNCA!

      7
  3. Cătălin Cojocaru

    Dar scobitori? Cum rămâne cu scobitorile?

    5
  4. Ma întreb dacă or cumpara tabla sau alte produse siderurgice de la Sidex.

    1
  5. Nu au cum să facă 160 de nave pe an, ce dracu’, lansează 2 nave la 3 zile? Asta e fie o prostie spusă de intervievat, fie a înțeles aiurea reporterul. Normal că va rămâne pe net și va fi preluată fără discernământ de unul și de altul.

    P.S. Un search scurt m-a dus la un articol din 2024 când s-au aniversat 25 de ani de la preluarea de către Damen a SNG, în acei 25 de ani scria acolo că s-au livrat 500 de nave (deci 20 în medie pe an). Din câte stiu fac și remorchere mici, pilotine s.a.m.d., se pun și alea la număr. Nave militare doar 30 din cele 500!

    4
  6. Sper ca nu doar tabla sudata si restul de echipamente si tehnologia de la bord sa fie ansamblata prin Olanda

    2
    • Cătălin Cojocaru

      OK, ne facem că nu știm cât de importantă este componenta românească de proiectare/dezvoltare de la Damen.

      Ar trebui să presupunem că sudura unui corp de navă e o chestie trivială, de complexitate redusă, care nu presupune cine știe ce calificări deosebite sau vreun control de calitate deosebit?

      3
    • Tu când ai vorbit te-ai gândit că dacă toată tabla aia nu e sudată bine restul de echipamente și tehnologie de la bord asamblată oriunde nu mai contează că sunt ude?
      Nu cred!

      1
      • nu va mai luați de om ca a întrebat bine.
        Sudura profilelor groase si poate de compoziție diferita este tehnologie de secol 20 si partea de low lavel a complexității acestui echipament.
        Vrea sa spună ca ar trebui sa înceapă integrarea in industria locala a echipamentelor hi-tech, gen radare, sisteme de comunicații, management etc. Cam ce au facut turcii trecând de la sudori de coca catre producatori E2E, o sa spuneți ca nu au calitatea necesara, dar intre a fi sudor sau lacatus si electronist/programator este o mare diferenta, iar experienta vine muncind nu stand pe banca si comentând ce fac alții.

        8
        • Orgoliul sudorilor si al zugravilor ‘strikes back’ 🙂
          Asta nu ca ii desconsider dimpotriva, dar de avut bun simt si educatie/intelegere ca exista diferentiere a produsului finit, ca sudura de otel e alta valoare adaugata vs electronica, armament, propulsie, aliaje speciale, etc)

          De acord 100% cu comentariul

          1
        • @ADR, dar poate că tocmai asta vrea Damen anunțând transformarea șantierului Galați în unul militar.
          Până acum corporația Damen împărțea comenzile între șantiere, unul face coca și instalează motoarele apoi eliberează șantierul și lasă pe altul să instaleze echipamentele, ca o bandă de producție, ambele operațiuni durând fiecare cel puțin un an.
          Să nu uităm că Damen are o comandă de șase fregate pentru marinele belgiene și olandeze, unde le vor construi?

          1
  7. Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei

    https://defenseromania.ro/634204

    Gigantul naval sud-coreean HD Hyundai Heavy Industries se află în pline discuții privind oportunități de cooperare industrială cu România, în contextul în care noi suntem în proces de modernizare a forțelor navale. Despre aceste discuții reprezentanții HD Hyundai Heavy Industries au vorbit în exclusivitate cu DefenseRomania, în contextul în care publicația noastră a fost prezentă la expoziția Madex 2025, care a avut loc în Busan, Coreea de Sud, la începutul acestei luni.

    La Busan, DefenseRomania a discutat cu Kim Jae-rak, director executiv responsabil cu vânzările de nave speciale în cadrul HD Hyundai Heavy Industries. Amintim că luna trecută reprezentantul HDD a avut o întrevedere la București cu Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), unde a fost atins și subiectul cooperării industriale.

    Despre această cooperare, DefenseRomania s-a interesat în discuțiile purtate în Coreea cu reprezentanții companiei HD Hyundai Heavy Industries.

    „Există un potențial mare în zona industriei de apărare navală în România. La Mangalia, Constanța, sau în alte locații”, a subliniat Kim Jae-rak.

    În ceea ce privește situația de la Mangalia, acesta a subliniat că nu e o misiune ușoară transformarea șantierul în unul atractiv, pentru a fi cumpărat astfel de investitorii străini.

    „Am recomandat Guvernului vostru o abordare în doi pași: Prima o cooperare cu parteneri internaționali pentru mai multe tipuri de nave, nu doar comerciale, dar și pentru a face mentenanță și diferite operațiuni de reparații navale în același timp. Pe termen scurt dacă Mangalia ar aduce profit poate că atunci cineva ar fi interesat de achiziția șantierului naval pe termen lung”, ne-a mai precizat reprezentantul HD Hyundai Heavy Industries.

    El a mai subliniat că pe lângă programul viitor al corvetei europene, un program cu perspectivă de implementare după 2030, România ar putea urma pașii dezvoltării locale.

    „Guvernul vostru țintește programul european al corvetei europene (EPC), ceea ce poate fi o idee bună, dar prima astfel de corvetă va fi disponibilă abia în jurul anului 2030. Cred că e un timp îndelungat iar România poate începe propriul ei program și în același timp să revitalizeze Șantierul Naval din Mangalia”, a mai afirmat acesta.

    În ceea ce privește programul EPC (corveta europeană) sprijinit de European Defense Agency prin PESCO, trebuie menționat că scenariul cel mai optimist de livrare ar fi după 2030, în contextul în care alte state partenere europene sunt deja implicate masiv în program iar calendarul livrărilor e deja plin.

    În ceea ce privește HD Hyundai Heavy Industries, după Polonia și Canada, compania intenționează să își extindă activitățile de dezvoltare în România, intensificând exportul de nave de luptă.

    HD Hyundai Heavy Industries a contribuit semnificativ la protejarea apelor teritoriale sud-coreene, construind diverse tipuri de submarine și nave de luptă de ultimă generație. Au început cu dezvoltarea primei nave de luptă autohtone, Ulsan, în 1975, și au ajuns la distrugătorul Aegis Sejong Daewang, fregate moderne de diferite deplasamente sau submarine din clasa Son Won-il sau Dosan Ahn Chang-ho.

    La nivel internațional compania a câștigat contracte pentru 14 nave de luptă și participă la licitații pentru submarine în Polonia și Canada.

    Ultima șansă pentru Mangalia?

    Situația la Șantierul Naval Mangalia e foarte complicată după retragerea Damen din cauza impactul negativ al birocrației excesive și al ingerinței politice asupra mediului de afaceri.

    Damen a decis să renunțe la operațiunile sale de la Mangalia, după ani de frustrări cauzate de cadrul legislativ rigid și de blocajele administrative impuse de autoritățile române. Deși compania a investit know-how, tehnologie și resurse semnificative în modernizarea șantierului, parteneriatul cu statul român, care deține pachetul majoritar prin Ministerul Economiei, a fost marcat constant de interferențe politice și lipsă de autonomie decizională.

    Legea românească impune ca deciziile în cadrul șantierului să fie aprobate cu votul ambilor acționari, ceea ce a dus, în practică, la o paralizie instituțională. Multe proiecte au fost întârziate sau blocate, iar planurile de dezvoltare au fost tergiversate. În cele din urmă, Damen a ales să se retragă.

    https://defenseromania.ro/634204

    5
    • ramane fata mare si de data asta ca daca erau cu adevarat interesati toti astia care sunt vanturati de presa de partid ca sa dea impresia ca uite ce muncim noi, erau deja cumparate actiunile de la Damen dar asa cine dracu crezi tu ca isi risca banii in cuibul ala de viespi din judetul constanta

      1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *