Scrisoare a românilor din Ucraina către românii din Țară și de pretutindeni: „Copiii noştri vor intra în şcoală români şi vor ieşi din ea… ucraineni”

Iulia Modiga 21 octombrie 2017 1

Strigăt de disperare al românilor din Ucraina. Controversata lege a Învățământului din Ucraina, care prevede desființarea treptată a actului educațional în limba maternă a minorităților, i-a determinat pe cei aproape 500.000 de români din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Maramureșul istoric și sudul Basarabiei să înainteze apeluri către președintele Ucrainei Petro Poroșenko, șeful de stat al României Klaus Iohannis și către organismele internaționale. Recent, aceștia au transmis o scrisoare deschisă către românii din Țară și din afara hotarelor, prin intermediul căreia cer sprijin în demersul de a bloca efectele legii adoptate pe 5 septembrie.

Redăm conținutul integral al scrisorii deschise adresate de reprezentanții comunităților de români din Ucraina:

DRAGI FRAŢI ŞI SURORI!

         Facem acest apel la adeziunea  dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru  comunitatea  noastră  din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul  neantului însăşi  existenţa în leagănul limbii materne. După cum deja aţi luat aminte,  la 5 septembrie curent Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă lege a învăţământului, promulgată de preşedinte  la 25 septembrie. Ea  prevede, printre altele, excluziunea  învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, prin coerciţie şi în  limba  noastră natală,  română. Potrivit acestei legi, începând cu anul de învăţământ 2018, limba maternă a elevilor noştri va fi admisă doar  în ciclul primar. În clasele a 5-a  – a 9-a  toate materiile vor fi predate în limba ucraineană, cu excepţia limbii şi literaturii române ca  obiect de studiu aparte, iar  în clasele a 10 – a 12 învăţământul  se va  efectua  doar în limba ucraineană. În consecinţă, copiii noştri vor intra în şcoală români şi vor ieşi  din ea … ucraineni.

         În decursul secolelor strămoşii noştri  din acest colţ de Ţară Ştefană s-au aflat  sub diverse regimuri  de ocupaţie, însă nimeni dintre   intruşi nu s-a atins de limba în care vorbea  populaţia băştinaşă. După raptul  nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei,  buneii şi părinţii noştri au fost duşi în Siberia şi Kazahstan,  pământul şi agoniseala de-o viaţă  le-au fost confiscate, însă de limba fiinţei noastre  nu  ne-a privat nimeni. Stalin şi Beria ne-au îmbrăcat graiul  într-o  haină   insolită, însă  vorbeam şi studiam  cu toţii la şcoală în limba maternă, deşi în rufă străină. Abia acum, la începutul celui de al treilea mileniu, după ce Ucraina a obţinut  independenţa şi a declarat că va urma calea democraţiei autentice, abia acum  limba noastră  a devenit o povară şi o piedică pentru conducătorii  ei,  care promovează faţă de minorităţi o politică de adevărat etnocid spiritual, inclusiv lingvistic. Nu credem că există păcat mai mare decât acela de a interzice cuiva să vorbească liber şi să înveţe la şcoală  în limba maternă, în limba pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu. Din nenorocire, acest lucru nu este  conştientizat doar de  ultrapatrioţii ucraineni care,  în loc să-şi vadă de problemele lor spirituale, vin cu interdicţii  şi scuipă în izvorul cristalin al altor limbi materne. Astfel,  procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina, declanşat  cu 10-15  ani în urmă, când în programa şcolară a fost redus numărul de ore la limba şi literatura română prin  introducerea cursului integrat de literatură română şi universală, a intrat acum  în faza finală –punerea totală la index a limbii române în procesul de învăţământ. Nu cunoaştem  vreo ţară în lume care  să  interzică  unei etnii băştinaşe libertatea de a învăţa  în limba maternă.  Or,  toată lumea ştie  că oraşul Cernăuţi a fost atestat pentru prima oară într-un privilegiu al Domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun şi că prima şcoală din oraş,  care a început să funcţioneze cu mai bine de  200 de ani în urmă, a fost cu predarea în limba română.

Cinismul   conducătorilor  Ucrainei   depăşeşte orice limită  atunci când  ei încearcă să demonstreze lumii întregi  că, încălcând Constituţia,  au procedat în felul acesta  din grija părintească ce ne-o poartă.  Adică, printr-un abuz de putere, ne lipsesc de posibilitatea de a învăţa la  şcoală în limba maternă, ne obturează  orizonturile civilizaţiei, mijloacele  fireşti pentru…a ne asigura  un viitor fericit în Ucraina. Chipurile, trebuie să  însuşim la perfecţie limba ucraineană ca să ne integrăm  mai temeinic în societate.  De fapt e vorba de transformarea ţării într-un spaţiu coercitiv, de o asimilare  făţişă, brutală a tuturor etniilor minoritare din Ucraina, şi în primul rând  a noastră, a românilor, pentru a nu recunoaşte că  suntem băştinaşi  dezmoşteniţi pe aceste meleaguri şi s-ar  cuveni să ne bucurăm de toate drepturile  aposteriori.

         Dragii noştri fraţi şi surori!  Ne-am adresat deja Preşedintelui Ucrainei şi Preşedintelui României,  unor instanţe  internaţionale,  iar acum  vă cerem  dumneavoastră  sprijinul  efectiv în demersul nostru  pentru prezervarea  limbii materne şi  a spiritualităţii  româneşti. Vă implorăm:  nu ne lăsaţi  singuri în faţa pericolului  letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea   şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei  universale  pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor  personalităţi marcante ale culturii  noastre  şi  ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple cea ce  şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei.       

Sperăm că vom fi auziţi, înţeleşi şi sprijiniţi în  lupta noastră  vitală pentru limba maternă şi păstrarea identităţii naţionale.

 

Cernăuţi, 17  octombrie  2017

Alexandrina CERNOV,

redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei”,

 membru de onoare al Academiei Române, 

Vasile TĂRÂŢEANU,

preşedintele  Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”

din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române,

Mircea LUTIC,

scriitor,

laureat al Premiului literar „Mihai Eminescu” al Academiei Române;

Ilie T. ZEGREA,

preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi;

Vasile BÂCU,

preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească

„Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi;

Mircea PILAT,

preşedintele Asociaţiei Ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul”

din regiunea Cernăuţi;

Iurie LEVCEC,

preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea

 şi Promovarea  Culturii Tradiţionale Româneşti.

20 de comentarii:

  1. Rusine politicienilor. Nu-i intereseaza decat sa scape de propriile probleme penale.
    Rusine romanilor de intorc spatele fratilor si surorilor lor.
    Rusine Romaniei daca in al 12-lea ceas intoarce spatele copiilor ei…
    Rusine mass-mediei din Romania. Aceste probleme nu le vedem dezbatute indeajuns la TV. Probleme cu adevarat importante.
    Acum mai bine de o luna a murit Dumitru Somlea, erou, veteran de raboi, unul dintre putinii supravietuitori de la Oarba de Mures. Nu am vazut la nici o televiziune nimic.
    Probabil nici aici nu se va lua atitudine. Pentru ca iubirea de Patrie devine din pacate ceva obscur. Prea usor se uita sacrificiile bunicilor, strabunicilor si strabunilor…

    • Treabace simpla. Chiar f simpla. Ukr depinde de Ro intr-o masura imens mai mare decat depinde Ro de Ukr. Ei stiu asta, de aia dau inapoi in chestiunea legii invatamantului. Si cu ungurii au probleme mari. Polonezii, si ei au ceva de zis pe subiectul asta. Tot ceea ce trebuie facut este o monitorizare atentă a situatiei si negociat competent cu atuurile pe care le deținem in relatia bilaterala. Simplu.

  2. un titlu edificator,

    si biserica stramoseasca ce face ?
    se intalneste si face plecaciuni in fata cotropitorului kiril,
    am inteles ca avem aceiasi credinta – obicee e clar ca avem diferite,

    rusine, rusine, rusine,
    macar pt. sangele si suferintele preotilor militari in ww2 multpreafericitu nostru trebuia sa faca o pauza de gandire, daca la poporu ruman si istoria lui nu se gandeste

    poate il au cu ceva la mana, suma viciilor e pana la urma constanta,
    sau poate s-a molispit si el de la famiglia regala si politicienii ratati ce au fost la putere incepand de la abdicarea lui Cuza si pana azi,

    daca ar fi avut rumanii ucranieni macar o biserica langa ei,
    cineva care sa pastreze vie limba rumana si obiceele rumanesti

    da acuma cred ca si biserica stramoseasca nu mai e ce era candva,
    plina de cercetati penal, pedofili si poponauti,
    nu se trezeste consistoriu de somn, decat atunci cand scandalu a ajuns pana la cer – am inteles recent ca pacatele ierarhilor nu se cerceteaza in timpu postului, deci vorba lui Caragiale: trai neneacă cu banii…..

    iubesc tradarea dar urasc pe tradatori

  3. Lasati treaba asta cu romanii din UKR. Avem probleme mai importante: s-a intalnit Dracnea cu Codruta la parlitu’ porcului sau nu?! Asta am votat, asta avem. Traiasca pretenia intre besericile surori, rusa si romana.

  4. Asa plang si secuii nostri. Intra secui in scolile din Romania si ies unguri…

  5. Cred ca e cazul sa dam mana cu ungurii de data asta si sa luptam impreuna, pentru ca avem aceleasi interese acum. Putem impune blocade economico-financiare Ucrainei la nivel comunitar, inclusiv reimpunerea vizelor de calatorie, impiedicarea aderarii la UE sau chiar suspendarea acordului de asociere cu UE a puilor de ivani.

    Nu noi suntem pusi in postura de a lasa capul jos, ci ei. Si nu doar in fata noastra, ci si in fata polonezilor, slovacilor, ungurilor si a celorlalte tari UE si non UE, inclusiv rusii, care au minoritati nationale in Ucraina.

    Daca si astia isi bat joc de noi intr-un final, avand toate argumentele de partea noastra, inseamna ca ne meritam soarta si alta nu!!!

  6. Ma doare sufletul. Am intrat in contact cu comunitatea romaneasca din Hertza. Am riscat si am dus niste carti celor de acolo. M-a bucurat faptul ca sunt o comunitate bine inchegata si foarte unita, care chiar lupta pentru drepturile lor. Ar merita din plin sa-i sustinem. In opinia personala, ucrainienii sunt la fel sau chiar mai rai decat rusii. Ar trebui sa fim cu mult mai fermi in perioada aceasta vis-a-vis de comunitatea romaneasca si interesele acesteia. Sper sa se faca o presiune destul de mare pentru a reveni asupra acestei legi.

    • Dintre toate popoarele cu care ne invecinam, de departe ucrainenii sunt cei mai rai, mai revansarzi, mai ticalosi si mai jigodii perverse.

      • Man, afirmatia iti va aduce oprobiul postacilor… multi vor sari la gatul tau considerandu-te rusofil… Vis a vis de ucrainieni, imi place cand „le-o trage” rusnacul. Asta pe principiul „dusmanul dusmanului nostru ne este (aproape) prieten”.

    • ” In opinia personala, ucrainienii sunt la fel sau chiar mai rai decat rusii.” – bine punctat dar unii o tin pe a lor…

  7. Cezar: „… Putem impune blocade economico-financiare Ucrainei la nivel comunitar, inclusiv reimpunerea vizelor de calatorie, impiedicarea aderarii la UE sau chiar suspendarea acordului de asociere cu UE a puilor de ivani.”

    Man, despre ce solidaritate este vorba? Sa ne amintim numai de canalul Bastroe. Atat de „eleganti” au considerat sa fie, numai sa nu se supere „puii de ivani”. Ca de, iernile pot fi grele si prin UE iar gazul rusesc a fost mai mereu vamuit de fiii nerecunoscatori, fapt dovedit de rusnaci comisiei de investigatii trimise de UE, careia i-au fost prezentate debitele de gaz la intrarea si iesirea in si de pe teritoriul Ukrainei. Actiunea concertata a tarilor ce au minoritati pe teritoriul U. ar putea rezolva problema. Dar de unde stim ca si ei sunt vizati? Poate ca au interes ca romanii sa o duca mai greu, sunt doar a treia minoritate (0.8%, foarte posibil mai multi).

  8. Si ce le facem? Sa nu-mi ziceti de UE, ca ei nu sunt in UE, si orice am face, nu vor intra in curand.Ajutoarele oficiale sau neoficiale americane vin oricum.De la noi nu importa mare lucru, si nici nu suntem vitali pentru economia lor. Nu au nimic de pierdut din vina noastra. Si nici nu suntem importanti ca minoritate.

  9. Dacă se va întâmpla asta nu ar fi exagerata ruperea relațiilor diplomatice iar după asta sa îl luați și pe ăsta de își spune „capătu satului” și sa îl expulzați în Donbas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *