Sisteme SHORAD: CAMM / Sky Sabre

Cred că, în mod cert, putem considera programul CAMM – Common Anti-Air Modular Missile un succes britanic. Ştiu că pare puţin ciudat, în condiţiile în care racheta este produsă de MBDA dar, uneori, am constatat o „uşoară” concurenţă între diferitele filiale naţionale ale companiei.

Introducere

CAMM a fost construită pornind de la ASRAAM, o rachetă IIR – imaging infrared homing – produsă de MBDA şi aflată în prezent în serviciul RAF (din 1998) şi RAAF, unde a înlocuit AIM-9 Sidewinder. Începută ca un proiect germano-britanic în anii 1980, a rămas, oareşcum previzibil, doar un proiect britanic. Echivalentul francez ar fi, în opinia mea, Mica. ASRAAM este o rachetă deosebit de manevrabilă şi de rapidă, fiind creditată cu o viteză de 3 Mach şi capabilă de viraje de până la 50 G. Senzorul este şi el unul modern, chiar dacă racheta este de concepţie mai veche.

Sky Sabre

Este sistemul destinat să înlocuiască bătrânul Rapier, complet depăşit în acest moment. Sky Sabre se bazează pe CAMM, un interceptor care se află deja în serviciul Royal Navy, fiind instalat pe fregatele Type 23, urmând a fi instalat pe fregatele Type 26 şi 31e şi, dacă mă întrebaţi pe mine, probabil o să-l vedem instalat curând şi pe distrugătoarele Type 45.

Personal, consider că britanicii se îndreaptă în direcţia cea bună atunci când urmăresc să opereze aceeaşi rachetă atât la forţele terestre cât şi la forţele navale sau la forţele aeriene, cu atât mai mult cu cât CAMM va avea și o versiune cu rază extinsă. Practic, CAMM utilizează componente ASRAAM care la rândul ei a fost modernizată cu ocazia proiectării CAMM.

Sistemul Sky Sabre a fost prezentat pentru prima dată la 5 februarie 2018 la sediul 16 Regiment Royal Artillery, Baker Barracks, Thorney Island și a efectuat primele trageri într-un poligon suedez în cursul lunii mai 2018. Va intra în serviciu în cursul anului 2020.

Sky Sabre este compus din (i) interceptorul CAMM – Land Ceptor, (ii) un radar Saab Giraffe Agile Multi-Beam (AMB) 3D și (iii) un sistem de management și control al focului – BMC4I, produs de o subsidiară a Rafael Advanced Defense Systems – mPrest, denumit Modular, Integrated C4I Air & Missile Defense System (MIC4AD).

Interceptorul

Recomandările CAMM sunt unele cât se poate de bune, având în vedere racheta de la care s-a plecat şi experienţa MBDA în materie. Principalele caracteristici, despre care puteţi citi şi pe site-ul producătorului, sunt următoarele:

  • greutate – 99 kg
  • lungime – 3,2 m
  • diametru – 166 mm
  • plafon – probabil în jur de 10 000 m
  • viteza – 3 Mach (1020 m/s)
  • manevrabilitate – aripi, tracţiune vectorială, racheta ASRAAM este creditată cu 50 G
  • raza de acţiune – de la 1 până la 25+ km
  • cap de luptă – focos cu fragmentare, senzor de proximitate laser
  • cap de ghidare – ghidare radar activă, data link bidirecţional

Douăsprezece interceptori pot fi instalați pe un camion iar lansarea de tip soft launch asigură flexibilitate, motorul rachetă al interceptorului fiind aprins de-abia după ce acesta este propulsat din container, la o înălțime de circa 30 m. Conform informațiilor pe care le-am accesat, unitățile de lansare sunt montate pe camioane MAN SV HX60 8×8, dotate cu macara pentru a facilita reîncărcarea, cele 12 tuburi fiind dispuse în partea din spate a camionului.

Nu am găsit informații privind numărul de unități de lansare aferente unei baterii dar, ceva îmi spune că nu este doar una.

Radarul

Britanicii au ales radarul Saab Giraffe Agile Multi-Beam (AMB), un radar 3D, cu rază medie ce lucrează în banda C (G/H). Acesta acoperă un câmp de 360° la o distanță de 120 km, are, iertată fie-mi romgleza un refreshment rate de o secundă și poate identifica cele mai variate ținte: aparate cu aripă fixă, drone, elicoptere, rachete de croazieră sau balistice, mortiere sau rachete neghidate de tip GRAD. La fel ca și radarul israelian prezentat în primul articol al seriei, poate identifica și anticipa locația impactului.

CAMM

Giraffe AMB Sursa: Saab

Radarul este amplasat pe un catarg telescopic fiind ridicat deasupra elementelor artificiale sau naturale de natură a-l obstrucționa și are o elevație de 70°. Suedezii îl laudă ca fiind rezistent la contramăsuri și cu o capacitate sporită de a distinge între stoluri de păsări, drone de mici dimensiuni, turbine eoliene și alte elemente din cotidianul unui câmp de luptă modern.

Este extrem de mobil, putând fi desfășurat și pus în funcțiune în circa 10 minute.

Britanicii au achiziționat prima dată acest radar în 2008 ca parte a programului LEAPP – Land Environment Air Picture Provision, alte unități fiind comandate în 2015, împreună cu pachete de modernizare a radarelor deja achiziționate.

Sistemul de management şi control

Iar aici vine surpriza emisiunii: sistemul este furnizat de Rafael Advanced Defense Systems în baza unui contract în valoare de 108 000 000 USD, acordat de britanici în 15 decembrie 2016, partenerul local fiind Babcock.

Britanicii, membri importanți ai NATO, nu au avut aparent nicio problemă să folosească un sistem de management și control al focului dezvoltat pentru Iron Dome de aceeași subsidiară a Rafael, mPrest. Modular, Integrated C4I Air & Missile Defense System (MIC4AD) va fi sistemul de management și control al focului pentru Sky Sabre, fiind integrat (sau mai degrabă invers) cu interceptorul CAMM – Land Ceptor, radarul Saab dar și celelalte sisteme solicitate de britanici. Ca să nu renunțăm complet la romgleză, sistemul MIC4AD va furniza Sky Sabre battle management command, control, communications, computers, and intelligence (BMC4I).

Practic, Rafael a devenit integratorul sistemului Sky Sabre dobândind acces la sistemele și infrastructura de comunicații NATO, Sky Sabre fiind proiectat să fie integrat în sistemul britanic de luptă antiaeriană. Așa cum ziceam, alegerea britanicilor este surprinzătoare. Însă, pe de altă parte, această alegere contrazice unele dintre preconcepțiile și argumentele care ne sunt ”vârâte” pe gât, vis-a-vis de imposibilitatea de a integra în NATO un sistem non-NATO. Britanicii sunt în cazul acesta dovada concretă că se poate.

Una peste alta, sistemul de management și control al focului face la Sky Sabre cam același lucru pe care-l face și la Iron Dome așa că vă recomand să recitiți primul articol al seriei. Ca și la Iron Dome, sistemul este containerizat pentru o mai bună mobilitate.

Unele concluzii

În opinia mea, Sky Sabre promite multă performanță. Dispune de un interceptor cu bune calități intrinseci, unul net superior, în opinia mea, interceptorului Tamir, un radar excelent, parcă special construit pentru SHORAD, cu o bună capacitate de discriminare a țintelor și un sistem de management și control al focului care și-a dovedit deja calitățile și capabilitățile în condiții reale de luptă.

Nu am găsit (sau n-am căutat eu suficient de bine, poate) informații cu privire la numărul de unități de lansare prevăzute de britanici a intra în alcătuirea unei baterii. Ceea ce știm cu certitudine este că o unitate de lansare are 12 interceptori iar radarul și sistemul de management pot duce, în mod cert, mai mult. Probabil cel puțin patru unități de lansare pot alcătui o baterie aducând numărul de interceptoare disponibile la 48. Unitățile componente ale bateriei – radarul, sistemul de management și unitățile de lansare – pot fi dispuse în locații diferite.

Greu de spus care sunt costurile aferente acestui sistem, chiar dacă britanicii au reușit deja să vândă interceptorul CAMM unor clienți externi, oarecum tradiționali. Din tot ce am citit pe acest subiect cu ocazia documentării pentru articol, aș spune că ne putem aștepta la un preț undeva în zona 800 000 – 1 000 000 USD pentru un interceptor, preț care ar putea să scadă cu ocazia producerii unui număr din ce în ce mai mare de rachete.

În opinia mea, Sky Sabre pare mult mai bine pregătit să facă față unui atac cu rachete de croazieră decât Iron Dome, în primul rând datorită interceptorului tehnic superior. Iar pentru noi, aceasta va fi principala amenințare, Kalibr fiind o rachetă matură, capabilă și utilizată deja în condiții de luptă reale. Cel mai probabil, Sky Sabre va fi dislocat în insulele Falklands de îndată ce va deveni operațional.

Nicolae Hariuc

 

Surse:

http://www.deagel.com/news/CAMM-Missile-Integrated-along-IBCS-Battle-Manager_n000018714.aspx

https://www.gov.uk/government/news/british-armys-new-air-defence-missile-blasts-airborne-target-by-baltic-sea

https://www.israeldefense.co.il/en/node/33059

https://www.army.mod.uk/news-and-events/news/2018/02/army-unveils-sky-sabre-air-defence-system/

https://en.wikipedia.org/wiki/CAMM_(missile_family)

https://www.armyrecognition.com/weapons_defence_industry_military_technology_uk/british_army_unveils_its_new_sky_sabre_air_defense_missile_system.html

Sky Sabre: inside the UK’s missile defence system

Royal Navy’s Sea Ceptor, Army’s Land Ceptor And Sky Sabre Missile Defense Systems

50 de comentarii:

  1. Interesant …am o intrebare de ceva timp, exista o racheta ce are si ir si radar in acelas timp ?

  2. Nu-mi place prima fraza… MBDA produce chestii extrem de bune… Si nu de ieri….

    • Dar nici n-am zis ca n-ar produce. Insa „spiritul competitiv” intre filialele nationale este destul de dezvoltat si l-am simtit cel putin la una din filialele nationale.
      Dovada ca MBDA si-a anuntat interesul pentru SHORAD dar ne propune Mica, nu CAMM.
      Pentru ca este vorba despre MBDA Franta.

  3. Tamir are un mare avantaj si anume pretul. Cand ai in fata adversari care arunca cu chestii primitive in fiecare saptamana, nu poti da dupa derivate de GRAD cu rachete de 1 mil bucata. La Kalibr se schimba povestea, intradevar

    • Nici Tamir nu stiu cat mai e de ieftina si probabil vor trebui trase mai multe dupa o racheta de croaziera. Fiind superioara tehnic, s-ar putea ca o singura CAMM sa fie suficienta pentru a da jos o racheta de croaziera.
      Si-atunci contabilitatea da tot pe acolo…

  4. Amiralul Cannabis

    Editat: offtopic
    Pentru offtopic exista sectiunea „Permiteti sa raportez!”

    • Amiralul Cannabis

      Era cat se poate de on topic. Dar ‘capul bagat in nisip nu pateste nimic’. Mai bine ne jucam noi de-a soldateii.

      • Pe langa faptul ca l-ai postat si la celalalt articol, aici nu vorbim de inzestrarea sau starea armatei romane. Vorbim despre Sky Sabre, punct.
        Ai ceva de zis despre asta bine, n-ai, nu e bine.
        P.S. Stiu mai multe despre armata romana decat iti poti imagina.
        P.P.S. Erai mai simpatic cand vorbeai in numele prietenului.

        • Amiralul Cannabis

          Ok, fiecare suntem liberi sa visam erotic, ca doar n-o sa luam in seama realitatea. E prea dura.
          P. S. Nu este vorba de postarile mele. Este vorba de a publica postarea domnului amiral Haldan in toate sectiunile acestui site. Desigur, puteti sa n_o faceti.
          P.P.S. Dar nu imi propun sa fiu simpatic, ci doar adecvat momentului. Despre ce prieten vorbiti?

          • Nu viseaza nimeni erotic, e un articol de prezentare, pentru informare. Stii dumneata, chestia cu omul informat. Deci ce ai pus este offtopic. Si denota lipsa de respect pentru munca autorului. Adica a mea.
            Personal, n-o sa public in veci ceva ce nu poate fi verificat din mai multe surse. Ori exact sursa pare sa lipseasca.
            Si cu asta am incheiat.

    • Si totusi e mai ieftina, sa nu mai zicem ca nu te risti sa dai dupa Kalibr doar cu 1 bucata CAMM. Daca se ajunge ca rusii sa trimita Kalibr inseamna ca vor trimite destule si atunci ieftin inseamna enorm. Chiar tu spui : „vor trebui trase mai multe….o singura CAMM sa fie suficienta…” PS. Sa nu ne speriem aiurea cu „maturitatea” Kalibr (am vazut recent ce precizie au, alea care reusesc sa ajunga spre tinta, Tamir e posibil sa fie suficient de avansat tehnologic.

      • Prin comparatie cu Amraam, care pare sa se invarta pe la 2 milioane USD – vezi recentul contract al Australiei pentru Nasams-ul mult iubit pe aici, Tamir e pomana iar Camm pare sa aiba un pret decent.
        Conteaza enorm si radarul si sistemul de management al luptei atunci cand angajezi tinte multiple.
        Probabil Tamir ar putea fi adusa la performante mai apropiate de Camm. Ramane de urmarit programul american pentru Shorad unde Tamir e propusa de Raytheon.
        N-as subestima Kalibr. Spre deosebire de cele hyper-ultrasonice, cred cu tarie ca asta chiar functioneaza bine. Ca si versiunea ruseasca a Brahmos.

  5. „un refreshment rate de o secundă” se poate referi la o perioada de 1 secunda, referitor la scanarea acoperind 360 de grade, sau la o perioada de 1 secunda, la reimprospatarea imaginii afisate (in principiu ar trebui sa fie sincronizate).

  6. CAMM, pe langa instalarea pe camioane (a zis cineva transportoare amfibii ? 😉 ), le vad instalate pe clasa Kogalniceanu.
    Asta ar insemna remodelarea suprastrcturii navei, in zona lansatoarelor si a loviturilor de rezerva.
    Practic, indepartata zona respectiva, mai putin o portiune de cca 1-1.5m, spre prova, in care sa fie instalate lansatoarele CAMM, probabil 24 rachete.
    In locul portiunii indepartate, instalate lansatoare M270 pentru lovituri M30/M31. Lansatoare fixe (doar elevare).

  7. Ce crezi despre ideea Multy-Mission-Launcher-ului, respectiv capacitatea de a lansa mai multe tipuri de rachete din aceleasi containere? Hellfire (poate si Brimstone, de ce nu?…), AIM-9X (poate si IRIS-T, de ce nu?…), Tamir, MHTK, artilerie…. Ce zici despre ipotetica capacitate de a flexa o baterie SHORAD intr-una de artilerie, anti-tanc, C-RAM, etc?

  8. O baterie dasta încape într-un C-17 sau C-5? Mă refer mai exact la avionul ăla de transport pe care îl utilizăm împreună cu vecinii in cadrul NATO.

    • Pai ar trebui intrebat un loadmaster de la baza Papa din Ungaria. 🙂 Nu stiu daca incape o baterie intreaga, dar cum totul este pe camioane, probabil parte din ea incape intr-un C17.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *