Romania Military

Sistemul antiaerian Patriot, pentru prima oara in Romania

Americanii isi vor aduce in Romania o baterie Patriot, impreuna cu cei 100 de deserventi, anunta agentia Reuters, totul in urma unui ordin de dislocare rapida. Practic militarii au fost luati prin surpindere si, cel mai probabil, in acest moment isi incarca tehnica de lupta in tren cu directia Romania.

Oficial este vorba de un exercitiu nu de o dislocare permanenta, oricum sunt mai mult decat binevenite (rachetele). O alta sursa anunta ca si romanii pun la bataie tot 100 de militari, intr-un exercitiu comun, intrebarea este ce mai putem noi pune laolalta cu americanii in afara de soldati, ca tehnica AA comparabila/compatibila cu Patriotul n-avem. Poate vreun radar ceva, sisteme de comunicatii prin satelit, popota…

In alta ordine de idei, se pare ca vom avea – pana la urma – ceva trupe serioase in Divizia Multinationala cu sediul in Bucuresti. Inca nu stim exact cine, cati si cu ce vine, dar pana acum Olanda, Marea Britanie, Polonia, Germania si Statele Unite si-au anuntat intentia de a intari prezenta militara NATO in zona Marii Negre, atat la nivel de forte aeriene (avioane de supraveghere martitima si de vanatoare), cat si la nivel de forte navale (exercitiile deja obinuite dar acum cu o participare mai larga) sau terestre. Ramane sa vedem exact cine si cat ofera, dar pare-se ca Divizia Multinationala prinde contur, daca adaugam si oferta Turciei de a suborda catre Bucuresti (Div. Multin) o brigada (desi de cand Ankara si Moscova sunt din nou prietene turcii nu mai sunt chiar cei mai de incredere aliati in fata rusilor).

Acum, poate s-a remarcat deja, eu nu mai sunt chiar asa de entuziast la stirea ca “vin americanii/NATO”, nu pentru ca nu ma bucur ca vin, chiar ma bucur, ci pentru ca noi romanii nu avem ce sa punem alaturi de aliatii nostri, pentru ca in continuare – cu razboiul la doar o aruncatura de bat de granita noastra – nu suntem in stare sa modernizam niste amarate de fregate, sa lansam un program credibil pentru achizitia de transportoare blindate si masini blindate si neblindate 4×4, taraganam lucrurile…

In esenta – cu toate RfI-urile emise in utlimele luni – nu s-a schimbat absolut nimic! Nimic serios, nici o schimbare de atitudine, iar daca ar fi sa comentez as spune ca aia care fac hartiile prin MApN n-au nici o treaba cu realitatea, soareci de birou, mancatori birocrati de hartie…

PS – Stiti care-i senzatia pe care o am la auzul unor astfel de stiri?! Am vazut de muuult de tot un film american parca, slabut pana la urma, dar o anumita scena mi-a ramas in memorie: o familie saraca – cu un tata betiv si ratat plus o mama isterica – se duce de Craciun la o ruda mai asezata, mai avuta, care „detine” un cap de familie muncitor si familist, plus o femeie gospodina. Acolo intalnesc o casa frumoasa, o masa bogata. In fine, o gospodarie asa cum ar trebui sa fie, o familie fericita…

Partea proasta s-a intamplat cand au plecat de acolo iar copiii s-au intristat brusc gandindu-se la ce-i asteapta acasa, asta dupa ce „gustasera” putin dintr-o lume normala: amarciune, disperare, pareri de rau, ganduri negre, etc.

Asa simt si eu cand ii vad pe aliati venind spre noi, antrenandu-se pe aici si apoi plecand, iar noi ramanem cu saracia noastra si cu parintii alcoolici, ratati basca retardati  mintal.

GeorgeGMT

Exit mobile version