Soldatul Sveijk fata’n fata cu starea de urgenta

Cand spun soldat Sveijk stiti in mod cert la cine ma refer, dupa cum bine v-am obisnuit in aceasta serie deja „seculara, de mai bine de 30 de ani“ vorba marelui si inegalabilul I.L. Caragiale.

Am inghit in sec de multe ori, am cautat o logica in tot si toate si m-am gandit ca poate nu sunt eu destul de inteligent sa inteleg maretul plan din spatele a ceea ce pare din fata o instutie publica care solicita respect, in virtutea unei inertii istorice. Ca sa sar peste meandrele concretului si sa ajung azi, articolul prezent il am in lucru de mult-mult timp insa nu l-am publicat deoarece in conditile exceptionale generate de pandemia de COVID – 19 nu vroiam sa contribui la neliniste, ci daca pot sa contribui la efortul sustinut al autoritatilor in combaterea acestei pandemii. Cu activitatea economica pe butuci, am contribuit cum am putut, nu mi-au murit laudatorii asadar am sa o las doar la ce am donat, am ajutat si m-am implicat.Rasplata, ma inteleg cu Sf. Petru. Inclusiv la oaste, am lasat adversitatile deoparte, am spus fara echivoc: “Domnilor, sunt disponibil, pentru orice, oricat, oricum.” Asa am inteles eu datoria mea, poate gresesc.

Prin urmare nu am dorit sa urlu spre cer vazand ceea ce am vazut si m-am abtinut tocmai ca starea de urgenta sa treaca, tocmai sa nu fiu critic la adresa celor pe care acum si eu ii platesc sa ma apere, celora care le ofer maini de ajutor gratuit si sunt pleznit negresit si de fiecare data peste mana.

Cum am explicat din start, pentru ca nu am destula inteligenta la indemana incat sa inteleg planul doctorilor in management care se perindeaza in functii mari, voi pune niste intrebari. Incercati sa creionati un raspuns daca puteti:

  1. Cum e posibil sa se scoata posturi de medic la incadrare fara concurs? E pandemie, a fost stare de urgenta, si putinii medici angrenati in acest efort sunt la limita. De unde apareau medicii aia pe care ar fi trebuit sa fie angajati temporar? Si sa-i angajati temporar? Cum s-a putut gandi cineva la asa ceva? Asta-i bataie de joc fata de profesia de medic;
  2. Cum e posibil sa fie mobilizat un medic militar din retragere, omul si-a castigat dreptul sa stea la pensie, astfel incat sa avem expertiza intr-un anumit domeniu? De ce nu este folosit cadrul legislativ sa pregatim rezervistii aia si specialistii aia de care va ziceam ca avem nevoie in nu mai putin de 10 articole dedicate resurselor umane si rezervei militare?
  3. Cum s-au putut ignora efectiv registrele alea cu rezervisti “nevoluntari” atatia ani si sa nu putem mobiliza macar cativa medici militari? Fix de asta exista notiunea de rezerva. De ce nu exista un cadru legislativ pentru acrodarea de grade militare in rezerva in schimbul unei pregatiri de baza oricarui doritor specialist? Medici in principal desigur. Ca in 2011 s-au acordat grade ori avansat in grad inalti specialisti precum: E.Nicolicea, Kelemen Hunor, V. Ponta si unicul Aliodor Manolea – Memento: https://ziare.com/gheorghe-hagi/stiri-gica-hagi/hagi-belodedici-si-aliodor-manolea-plus-de-zeci-de-politicieni-cu-grade-obtinute-cu-nereguli-1182499 , ca eu nu am uitat si acum ma doare. Unii din acestia fiind colonei dupa ce au fost lt-col in rezerva. Cum? Cand si ce batalion sau regiment au comandat?

Gasim articole peste articole despre medici ajunsi la capatul puterii dupa 12 ore de munca incontinu si 45 de ambulante pe zi din care 11 venite in acelasi timp ( https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/medic-de-la-radauti-suntem-epuizati-mergem-pana-cadem-am-avut-zile-cu-45-de-ambulante-13-in-acelasi-timp-1309997 )

  1. De ce si-a batut joc ministerul de legea rezervistilor voluntari, cand era clar faptul ca urmatoarele situatii de criza vor fi de natura pandemica/bacteorologica, cataclismica natural sau cibernetica? De ce s-au scos mii si mii de posturi de soldati toate specialitatile posibile cand stiati in mod cert ca nu acesta va fi “campul de lupta” al urmatoarelor conflicte? Si acele specialitati, isi aveau utilitatea daca se aplica legea aia mai cu cap si viziune. Pe baza de grupe, plutoane si structuri integrale.
  2. Se face soare cu doua spitale ROL 2 cand pandemia asta deja o socotim la mia de morti? Daca vine valul 2/runda 2? Ce facem? Vad situatia asta ca un meci de box in care un smecheras de cartier (noi) cu vorbele la el si atitudine de atotstiutor intra in ring cu Mike Tyson (virusul).
  3. Unde ati fost domnilor? V-am vazut de cateva ori cu televiziunea pe langa voi dar in rest? Nu am vazut urma de patrula pe starzi, in 2 luni nu m-a intrebat nimeni de santate, nu m-a oprit nimeni. De ce? Eu aveam toate actele la mine, intocmite cu exactitate din respect pentru lege si instutie asa cum am fost invatat, cu manusi si masca, dar poate dadeati voi peste 5-10-100 de Sprataci, de Sherpi si in general de smecherasi, de imbecili care au ignorat flagrant orice a instituit statul.

De multe ori am vorbit de pe acest site despre similitudinile cu anul 1939 si sunt ridicol de multe insa ma intreb si eu, ne-am trezit in 1940 si ministerul tot nimic nu face?

Ridic aceste probleme la o distanta rezonabila zic eu de evenimente tocmai sa nu actionez sub impresia momentului, dar situatia in loc sa devina mai stabila, devine si mai incerta. Tot facand un apel la istorie, atunci cand in 1940 toata politica de aprare a tarii era pusa in sarcina puterilor-garante ale Marii Uniri, la caderea unuia dintre ele, Romania s-a vazut incapabila sa se apare, vorbeam in alt articol de cele 35 de tancuri cu care Romania a intrat in razboi. Daca ne uitam peste ocean, aliatul principal si strategic al Romaniei intampina probleme deosebite, probeme care pot schimba optica importantei sau mai bine spus prioritizarii problemelor in contextul actual. Ei bine, va dati seama stimati cititori cat de bine stam dupa demonstratia din teren cu ocazia pandemiei COVID 19.

Ca sa insumez acest articol voi spune asa: nici ca se putea moment mai prost si nici ca se poate sa fim mai slab pregatiti.

Astept cu ardoare sa scriu despre vremuri mai bune, despre echipamente mai bune si cum militarul activ si in rezerva, necesitatile sale de echipament si pregatire devin centrul micro-universului ministerial.De asemnea imprimarea principiului pe cortex daca trebuie, ca militarul este in slujba cetateanului. Punct.

Ma semnez al vostru,

lt (rez).

76 de comentarii:

  1. Al doilea lot de avioane F16, urmeaza sa plece saptamana asta de la baza portugheza Monte Real catre Romania

    http://www.passarodeferro.com/2020/06/primeiros-f-16-do-segundo-lote.html?fbclid=IwAR1KVHcL1rJQuVuqA6l-gGaUnUFYCctRqfAFMe0q3Hwr6fTi7FJc2yL9N5Q

    9
  2. Pt. 1 -probabil că s-au gândit și la medicii pensionari. In italia franta si spania au fost medici pensionari (mai ales cei pensionati de un an-doi) care s-au întors la serviciu, unii infectandu-se și murind de covid.

    1
    • Tot in Spania , cadre nilitare angajate temporar , la incheierea contractului su fost trimise acasa, fara sa li se faca un test Convid!

      A intrat in contact cu familia , amicii..
      In Tara bascilor , cu o sapt in urma casele medicale nu dispun de masti de fp2 lucrand cu pacienti contagiate cu Convid….

      Prea multe scapari grosolane la nivel global…

      1
  3. Raspunsurile sunt simple…

    1.) „Cum e posibil sa se scoata posturi de medic la incadrare fara concurs?” Uite asa, pe fond de stare de urgenta! Ca si achizitiile militare de urgenta cu dedicatie. Procedeul e binecunoscut si rodat.

    2.) „De ce nu este folosit cadrul legislativ sa pregatim rezervistii aia si specialistii aia ” – cum sa arunce bani pe asa ceva? Asta e prevazut doar in articolele noastre, nu in planurile lor.

    3.) „De ce si-a batut joc ministerul de legea rezervistilor voluntari” ca sa arate ca se depun eforturi, etc – mai pe scurt – de ochii lumii

    4.) „Se face soare cu doua spitale ROL?” Da, vine valul doi, iar spitalele noastre tot insuficiente sunt.

    5.) Da’ de ce sa patrulezi ,sa risti sa te contaminezi? Mai iese si cu scandal, cu cetateni care se simt persecutati. Se iese in cateva locatii din marile orase, ca sa dea bine in poze, sa se vada ca se face ceva.

    Nu e clar ca Romania e tara unde se mimeaza orice, doar sa dea bine in poze? Armata de o defilare, spitale ne-echipate sau construite si apoi abandonate, invatamant pentru simulari de examen, guvern si parlament – doar sa fie acolo cineva care sa franeze economia, initiativele – in fine – cineva care sa para ca gestioneaza.

    6
    • Ce comparatie aiurea! Italia si Anglia au mai multi morti decat Romania cazuri!

      1
      • Vezi data articolului și câte cazuri erau raportate în Italia atunci. Măsuri similare au fost luate de toți.

        • In primul rand in UK a fost baza de voluntariat, deci nici o lege a guvernului care sa oblige medicii pensionari sa se intoarca in spitale.

          In al doilea rand si daca ar fi fost asa tot e o comparatie aiurea cand Italia si UK au 3x populatia si densitatea Romaniei.

          Ce vreau sa spun este ca escaladarea masurilor trebuie luate in functie de specificul situatiei, numai cand aceasta o cere.

          Vazand situatia din UK, Romania nu s-a descurcat deloc rau.

          Cateodata nu vezi padurea din cauza copacilor.

          1
          • *pe baza de voluntariat

          • Dacă ai fi citit ce am scris mai sus ai fi văzut că vorbeam de punctul 1. Despre incadrarea medicilor fără concurs.
            Când s-a dat legea, în condițiile „suceava ” erau zeci de demisii pe masa managerilor de spitale, și mult mai multe concedii medicale, majoritatea date pe bună dreptate, datorită absenței atât a dezinfectantilor cat si a mijloacelor de protecție. Tot atunci au amânat intrarea în vigoare a demisiilor cu 30 sau45 de zile și să interzică dreptul personalului medical de a refuza detasarile. UPU suceava a funcționat cu personal de la iași, au fost aduși medici din câmpulung și fălticeni pentru a înlocui personalul de acolo.

            2
            • Prietene am citit ce ai scris de vreo 7 ori si tot nu iti inteleg logica.
              Punctul 1 vorbeste despre incadrarea medicilor fara concurs.
              Tu argumentezi cu un articol din 1 martie aparut in Libertatea care spune(exagerat) ca Anglia si Italia iau masuri extreme chemand medicii pensionari inapoi in spitale. Anglia nu a luat nici un fel de masuri extreme iar pensionarii NHS care s-au intors in sistem au fost 100% voluntari nicidecum fortati de vreo lege a guvernului.

              Ce inteleg eu este ca ai fi preferat ca guvernul RO sa aduca pensionari(prin lege/hotarare de guvern?) in locul medicilor fara concurs. Sunt curios cati voluntari ar fi acceptat sa se intoarca(in Anglia cica au fost 20k).
              Pe urma imi dai exemplul Suceava. Ai fi preferat pensionari in locul celor adusi din alte spitale + amanarea demisiilor?Eu unul as prefera sa fiu tratat de un medic care inca profeseaza.

              2
              • Tot ceea ce voiam să spun era ca legea pentru punctul 1, cu privire la angajarile fără concurs, a fost dată poate și pentru pensionarii care voiau să ajute, dar care, în conformitate cu legea în vigoare, trebuiau să susțină un concurs. In rest, au fost explicații referitoare la context și la faptul că și alte state au adus medici pensionari și nu numai, la serviciu, în pandemie. In articolul acela, în uk se discuta de aducerea pensionarilor, și nu de obligarea lor. Nu pot fi de acord să obligi un pensionar din sistemul public să muncească din nou.
                Referitor la punctul 2 din articol, nu cunosc obligațiile (dacă există) a personalului medical militar care este la pensie, ca atare, nu mă pronunț.
                Acum sper ca am fost mai clar…

                • Ce voiam eu sa subliniez este faptul ca atat Italia si Anglia sunt exemple negative in toata povestea asta si poate ar fi mai inteligent sa nu ne mai uitam peste gard tot timpul iar atunci cand o facem sa o facem mai cu atentie.
                  M-am saturat de romani zicand despre romani ca suntem cei mai prosti, hoti, corupti, cum ca noi nu suntem in stare de nimic, etc.
                  Sunt total de acord cu critica constructiva dar per total avem un talent sa ne discreditam tara cum rar mi-a fost sa vad.
                  Romania s-a descurcat cel putin onorabil in epidemia asta.
                  Asta nu inseamna cu nu se putea si mai bine.

                  3
                  • Eu n-am criticat pe nimeni. Referitor la cum ne-am descurcat per total in pandemie, sunt de acord ca se poate mai bine, pentru că nu s-a terminat, pare să revină și pare că suntem ceva mai pregătiți decât am fost la început.

          • „Vazand situatia din UK, Romania nu s-a descurcat deloc rau.”
            Am sa tin minte asta pt viitorul apropiat 🙂

  4. N-ai cu cine leftanant. Mi-a venit saptamana asta sa merg la CMZ pentru actualizarea datelor personale. Pe foaie era trecut 2 iunie (adica acum aproape 3 saptamani), taiat cu pixul si scris URGENT. Intre ora 11 si 12. Serios? Sa nu cumva sa va deranjez pe cineva de la masa de pranz ca eu plec de la birou cand mi se scoala mie si las clientul cu buza umflata ca are chef CMU. O sa merg undeva pe la sfarsitul lunii, va tin la curent.

    5
    • Dorel, ‘mi ciuda efectiv. Eu sunt din ala nebun(idealist, optimist chestii de genul) si as vrea sa am cu cine, dar orice situatie de criza in tara asta ii o oportunitate ca sa ne dam cu stangul in dreptul magistral.

      2
  5. Subscriu.
    DA, asemanarea situatiei cu cea din 1939 sare in ochi, scoate ochii !
    Incaierari politice, afaceri oneroase si sinecuri politice – cat cuprinde, dezinteres pt aliati, dezinteres pt inarmare (vezi Skoda, aviatia, etc). Doamne fereste sa mai vina si un „1940”care ne-a prins singuri si goi ! Atunci ne bazam pe Franta si a cazut. Nici SUA nu se simte prea bine acum.
    E drept ca atunci faceam locomotive, vagoane, sine, cartuse, explozivi – azi nu se mai fac ! Se exportau alimente si petrol, azi e invers ! Alta deosebire : Atunci Pcr era interzis, acum conduce prin reprezentantii sai chiar si ccr-ul ! Si importam turcisme si chinezisme.

    10
    • Exact. Faceam mult mai multe si am luat-o in freza rau de tot.

      3
      • Ce a facut Romania in 1940 a fost cel mai inteligent lucru pe care il putea face. Cu o franta proaspat invadata, o anglie cu spatele la zid si o america pacifista, singura sansa era alierea cu unul dintre cei doi viitori inamici. Cum o alianta cu stalin era exclusa, a ramas hitler. Repet, chiar cu o armata dotata cu de toate nu aveam vreo sansa in fata unui atac combinat di toate directiile. Eventual se putea duce un razboi de partizani in munti ca la yugoslavi dar tara tot ocupata ramanea.

        1
        • Si de aici rezulta ca trebuie pastrat „modelul” politicii de dotare din anii „40?!

          • Nu! Dar cand aud lamentari ca daca aveam tancuri, daca aveam avioane sau dude prajite. Daca le aveam poate aveam si idei ca suntem cool , ne ocupau aia de ne luau toti dracii, in 44 nu mai aveam cum sa intoarcem armele si dupa ww2 nu mai faceam parte din tratatul de la varsovia ci din URSS. nasol scenariu, nu??

  6. Ghita Bizonu'

    „1.Cum e posibil sa fie mobilizat un medic militar din retragere, omul si-a castigat dreptul sa stea la pensie, astfel incat sa avem expertiza intr-un anumit domeniu? „

    Simplu! Stare de necesitate! adica cum zicea Creanga goliciunea ocoleste iar foamea de de-a dreptul!
    Si nu e caz singular in ultimii 40 de ani. Cand a „explodat” TBC ul (inceput ani 80 ca uremare si a privatiunilor – frig in case, frig la serviciu, aleimnatatie de calitate proasta!) toti medicii ftriziologi si pneumologi s-au vazut „prelungiti” in stilul „e .. deja ai depasit cu 2 ani limita de varsta.. Nu–i nimic sa fii sanatos/asa ca in urmatorii 10 ani o sa mergi la scarbici!”
    De ce? Pai se miza pe disparitia TBC . SI nu se mai specializasera medici ftiziologi de vreo 10-15 ani .. era o lipsa crunta. Asa ca .. ca au fost si medici la pensie care au fots luati de acasa …. si pusi la munca „pana cand nu te vei tine in picioare sau te ramolesti !”
    C’est la vie toujorus parchive!

    2. Cum s-au putut ignora efectiv registrele alea cu rezervisti “nevoluntari” atatia ani si sa nu putem mobiliza macar cativa medici militari? Si ce mobiolizezi ? Medici chirirgi? Ortopezi? Proctologi?
    Ai nevoie de „epidemiologi” adica „infectiosi” nu de „oase-rupte”!

    A da. Si tine minte – medicii rezervisti in marea parte nu sunt militari! Sunt civilescu dar au specializarea „buna” si gradul medical cerut! A .. sa stii ca destui dintre sefii de sectii din spitale au livrete de maiori, lt colonei. Mai rau unii habar nu au ca atunci cand se angajeaza inytr-o sectie se spital … undeva automat sunt trecuti pe lista si in caz de belea .. sectia ba chiar spitalul devine „militar” si tot angalaju’ se trezeste care locotenent (medicul) , care subofiter (asistenul).

    Asa ca toa’rasi sa luptam pentru pace!!!

    1
    • Da Nea Ghita, ai matale dreptate aici dar suntem cu izmenele in vine. Notiunea militar-civil se amesteca in secolul 21. Esti bun pe un domeniu si vrei oaste, hai, gasim, facem cumva. Ca la nemti, ca la engleji, ca la frantuzi. Nu mai zic de americani. Am demonstrat ca stransi cu usa suntem pe nicaieri. Stai sa vezi valul 2, lasam scris aici, da?
      Si va mai zic una, asa din beci de unde am lucrat: astia de ani de zile la formare metei si tristi au bagat 95% infanterie, pistolar inafnterie cat incape. La ofiteri loctiitor cmd plt infanterie cat incape. Acum in nemarginita lor inteligenta scot soldati,cadre ioc si aia pe care ii avem deja trec in cat II. Deci mobilizeaza pe naiba daca poti, sa nu mai vorbim ca pe majoritatea tre sa-i aducem din spanii, italii, germanii si anglii. Specialisti? Care, cum si de unde?

  7. 35 de tancuri cu care Romania a intrat in razboi. ???!

    Care 35 ?

    Ca numai Skoda R1 erau cca 36. Skoda R2 120.
    76 de Renaut R 35

    vreo 70-74 de Renault FT 17 in remiza de sub palatul regal. Numai ptr Bucale si asta instre gara Cotroceni, Arcul de Triumf, Obor si Pta Unirii .

    • No’ da-i pace nea Ghita. Intelege si matale ca eu as fi vrut si vreau sa fie bine, dar ne contrazice istoria pe amnadoi:
      „Tema centrală a planului de reînarmare al armatei române a fost achiziţionarea de blindate, care să suplinească cele 76 de tancuri uşoare F.T. 17, cu o valoare militară scăzută, dintre care, în anul 1937, doar 20 erau operaţionale. Primul pas a fost cumpărarea, în anul 1937, a licenţei pentru producerea, la uzinele Malaxa, a unui număr de 300 de şenilete Renault UE, model aflat în serviciul armatei franceze din anul 1931. Producţia a demarat în anul 1939 dar, după fabricarea a 126 de şenilete Malaxa tip UE, a fost stopată din cauza întreruperii livrărilor de piese franceze în anul 1941. Şeniletele Malaxa tip UEau fost utilizate în Armata Română mai ales ca tractoare pentru tunurile a.t. Schneider cal. 47 mm, dar şi ca vehicule de aprovizionare sau pentru misiuni de cercetare.
      În anul 1937, România a cumpărat din Cehoslovacia 35 de tancuri de 4, 5 t CKD AH-IV, înarmate cu mitraliere ZB md. 1937, care au fost introduse în dotarea cavaleriei sub indicativul R-1. În acelaşi an, 1937, au fost comandate, tot în Cehoslovacia, la Škoda, 126 de tancuri de 10, 5 t, Škoda S-II-a, înarmate cu tunuri cal. 37 mm şi mitraliere cal. 7, 92 mm. Tancurile Škoda S-II-a, cu indicativul R-2, au format Regimentul 1 Care de Luptă, care va deveni mai târziu principala forţă a Diviziei 1 Blindate române. În anul 1938, după eşuarea discuţiilor privind asamblarea în România a 200 de tancuri de infanterie Renault R-35, au fost împortate din Franţa 41 de tancuri Renault R-35. Intrate în ţară în 1939, ele au constituit materialul ce a dotat Regimentul 2 Care de Luptă, alături de alte 34 de tancuri poloneze, de acelaşi tip, preluate în septembrie 1939.”
      De pe Historia luate. Eu sitiu ce scrie pe worldwar2.ro, dar nu-s de acord o iota.
      Vezi matale ca avem vreo 20 operationale apoi ne-am strofocat si de facto, am intrat in razbel cu 35 tanculete functionale. Daca crezi ca se face soare afara, poti sa le spui la autotunuri, senilete si niste mli-uri de cercetare tancuri. Eu v-am spus ca astea is methene vechi la noi cu „esuarea asamblarii” si cu „achiztia a 30 de tancuri” …din care 5 au ajuns in tara.
      Da fie Nea Ghita cum spui tu, rezultatele le-am vazut: 2 regimente de Care de Lupta cu ajutorul si donatile nemtilor. Trist.

      2
      • Intr-un articol din defunctul Modelism despre Skoda R2 se vorbea despre o comanda de 305 tancuri din care 126 in tara au sosit pana la ocuparea Cehoslovaciei.

        1
        • Cititi asta

          http://amnr.defense.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Aparitii_editoriale_pdf/20_Armata_evolutia_armei_tancuri.pdf

          Cea mai completa lucrare privitoare la tancurile din dotarea Romaniei intre 1919-1945.

          Conform ei, pagina 64, aveam in aprilie 1941 – 374 care de lupta, din care 75 de R17, in rezerva, alt 200 fiind ale Diviziei 1 Blindate. (R1 si R2, R35, T3 si T4).

          Confuzia lt(rez) vine de la „Din punct de vedere cantitativ, merită amintit faptul că, până la 15 iunie 1939 în ţară fuseseră primite 35 de care de luptă R1, din cele
          417 comandate, dar şi toate cele 126 care de luptă R2 comandate” pagina 57.

          2
          • Din documentul respectiv am si eu informatia, voi cauta sursa afirmatiei celor 35 de tancuri operationale(!). Tot in acelasi document am gasit repartitia unitatilor. Pe front nu statea bine problema nici calitativ nici cantitativ:

            1
            • R1 și 2, 35-ul au fost ok pentru ’41 și poate începutul lui 42, după…
              T3 și T4 ni s-au livrat cu pipeta, fata de nevoi.
              Și parcă am citit și eu pe undeva de disponibilitatea extrem de redusa, dar nu îmi vine să citesc PDF-ul, iar varianta le hârtie nu o am aici.
              In fine, ideea era că nu am intrat în război pregătiți și dotați.

            • Scuze
              da cim mama li Licifer doreai sa stkma bione pe front ca cand voz a varza era un corp mecanizatcu doar 1050 masini de lupta? asata cf datelor romano-germane.
              Ca cf planrilor rusesti ….
              După Războiul de iarnă, armata 9 a dispărut în ceaţă, apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, apare din nou. Nu este încă suficient completată. E ca un zgîrie-nori neisprăvit, dar care, prin masa sa enormă, acoperă soarele, în iunie 1941 armata 9 era ca un stup neconfigurat al celei mai puternice armate din lume. În alcătuirea ei intrau şase corpuri de armată, dintre care două mecanizate şi unul de cavalerie. La 21 iunie 1941 în armata 9 existau în total şaptesprezece divizii, dintre care două de aviaţie, patru de tancuri, două moto, două de cavalerie, şapte de infanterie (puşcaşi). Toate acestea în perfectă asemănare cu alte armate de „supraşoc”, iar în componenţa armatei 9 se planifica să se includă încă un corp de armate moto, al 27-lea, condus de generalul–maior LE. Petrov. Corpul de armată a fost înfiinţat în Turkestan şi, fără să se completeze definitiv, a fost mutat în vest. După includerea sa, în componenţa armatei vor fi douăzeci de divizii, printre care şase de tancuri. Dacă s-ar fi completat totul, în componenţa celor şapte corpuri ale armatei 9 ar fi fost 3341 tancuri
              …………………………………..
              ……………………………………………………………….

              Şi iată că facem o unică, dar însemnată descoperire: în prima jumătate a lui iunie 1941, în Uniunea Sovietică s-a înfiinţat cea mai puternică armată din lume, însă NU LA GRANIŢA GERMANĂ.
              Faptul e uluitor. Există suficiente mărturii că sporirea titanică a puterii militare sovietice la frontiera vestică (în Primul eşalon strategic, în special) n-a fost provocată de ameninţarea germană, ci de alte considerente. Poziţia armatei 9 indică limpede aceste considerente: aceasta s-a înfiinţat LA GRANIŢA ROMÂNEASCĂ.

              Da nu era „doar” Armata a 9a!

              mai erau :

              2 armete de vanatori de munte ….

              O debarcare maritimă era pregătită de forţele întregii Flote a Mării Negre, în care S.M. Gorşkov comanda o brigadă de crucişătoare.

              Si o flotila pe Dunare !!! Flotila de pe Nipru putea să fie folosită numai pe teritoriul Uniunii Sovietice şi numai în caz de război defensiv. Se înţelege că o astfel de flotilă nu-i mai era lui Stalin de nici un folos.
              În loc de o flotilă defensivă, Stalin înfiinţează două flotile noi: a Dunării şi a Pinskului. Erau acestea defensive? Să vedem.
              În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie „eliberatoare”, Stalin a rupt din România Bucovina şi Basarabia. Chiar la gura Dunării, malul estic al rîului, pe o porţiune de cîteva zeci de kilometri, a trecut la Uniunea Sovietică. Imediat a fost mutată aici Flotila Dunării, formată în prealabil. N-a fost uşor să fie strămutate vasele de pe Nipru: vasele mici au fost transportate pe calea ferată, iar cele mari au fost aduse cu măsuri speciale de siguranţă, pe timp favorabil, prin Marea Neagră.
              Flotila de război de pe Dunăre includea în jur de şaptezeci de vase şi caţere fluviale, subunităţi de aviaţie militară, artilerie antiaeriană şi de coastă. Condiţiile de bazare erau îngrozitoare. Malul sovietic în Delta Dunării este gol şi deschis. Vasele se aflau la locurile de acostare, iar trupele româneşti erau alături, uneori la trei sute de metri de vasele sovietice.
              În cazul unui război defensiv, întreaga Flotilă de pe Dunăre ar fi căzut în capcană din prima clipă. Nu avea unde să se retragă din Delta Dunării, în spate era Marea Neagră. Nu aveai unde să manevrezi flotila, în cazul unui atac, inamicul putea pur şi simplu să mitralieze navele sovietice, fără să le dea posibilitatea să ridice ancorele şi să acosteze, într-un război defensiv, Flotila de război de pe Dunăre nu numai că nu putea, datorită bazării, să facă faţă defensivei, dar această defensivă nici nu putea avea loc; Delta Dunării are sute de lacuri, mlaştini inaccesibile şi stuf pe sute de kilometri pătraţi. Inamicul nu putea ataca Uniunea Sovietică prin Delta Dunării!
              Flotila de pe Dunăre avea doar o singură variantă de acţiune: în cursul unui atac general al trupelor Armatei Roşii să ia parte la lupte în sus, pe cursul fluviului. Dacă în delta fluviului sunt adunate şaptezeci de nave fluviale, acestea h-au unde să meargă decît în amonte. Altă direcţie nu există. Dar a merge în sus pe fluviu înseamnă a acţiona în teritoriul României, al Bulgariei, Iugoslaviei, Ungariei, Cehoslovaciei, Austriei şi Germaniei.

              Si un corp de desant awerian. Nu era mare lucru – doar cca 3500 parasutisti. 3500 lanati prin surprixa la N de Ploiesti. Asa cum ar trebui sa stii intalatiile pertroliere au defectu de a fi cam inflamabile!

              Si in esalonu 2 era armata 19 a generalului-locotenent I.S. Konev. Adoua cea mai puternica!

              În 1941, în faţa lui Malinovski şi a tovarăşilor săi din armata 9 se afla o sarcină absolut simplă. Nu trebuiau să traverseze 810 kilometri ca în Manciuria, ci 180; nu prin pustiu şi prin munţi, ci în cîmpie şi pe şosele practicabile. Atacul urma să se dea nu asupra armatei japoneze, ci asupra unei alte armate, cu mult mai slabă: cea românească, în afară de aceasta, planurile prevedeau ca armata 9 să primească de trei ori mai multe tancuri decît avea să primească armata 6 tancuri de gardă în 1945.

              Citatele sunt din Suvorov

              2
              • 1940 va fi o „gluma”….politicianul roman e RETARDAT
                Are memorie de peste.
                In ww 1 , armata romana avea armament din raz de independenta.
                WW 2 ne-a prins cu armament din primul ww2
                Prin grija infatuatilor din politica ce nu sesizat pericolul

      • Mi-a placut si mie pasajul cu “esuarea asamblarii” si cu “achiztia a 30 de tancuri” …din care 5 au ajuns in tara.
        Zici ca s-au reincarnat tot cei de atunci, desi datele de acum par sa fie si mai nefavorabile cu privire la resursa umana 🙂

        1
      • Tu stii sa aduni? Da sa intelegi ce citesti?

        Deci În anul 1937, România a cumpărat din Cehoslovacia 35 de tancuri de 4, 5 t CKD AH-IV, înarmate cu mitraliere ZB md. 1937, care au fost introduse în dotarea cavaleriei sub indicativul R-1. Eu stiam de 36.

        În acelaşi an, 1937, au fost comandate, tot în Cehoslovacia, la Škoda, 126 de tancuri de 10, 5 t, Škoda S-II-a, înarmate cu tunuri cal. 37 mm şi mitraliere cal. 7, 92 mm. Tancurile Škoda S-II-a, cu indicativul R-2, au format Regimentul 1 Care de Luptă, care va deveni mai târziu principala forţă a Diviziei 1 Blindate române.
        Livrate 120 .

        În anul 1938, după eşuarea discuţiilor privind asamblarea în România a 200 de tancuri de infanterie Renault R-35, au fost împortate din Franţa 41 de tancuri Renault R-35. Intrate în ţară în 1939, ele au constituit materialul ce a dotat Regimentul 2 Care de Luptă, alături de alte 34 de tancuri poloneze, de acelaşi tip, preluate în septembrie 1939.” .
        41+ 34 = 75 Iar diferenta de 1. Ca eu stiam de 76.

        Deci oricum o dai 120+ 76(75?!) = 196 (195)
        La care se adauga 35(36 stiu eu) de R1 care de fpat erau tanchete .
        Total general 196+36= 232. Sau 195+35= 230.

        Care pricum sunt mai multe decat alea 20 de care te agati . Sau 35 cat binevoisteti sa accepti.
        Binevoiesti refuzand sa procepi cifrele si cronologia pe care o citezi .. Preferi sa treci peste, mai ceva decat gasca prin apa peste au fost împortate din Franţa 41 de tancuri Renault R-35. Intrate în ţară în 1939, Deci in ian 1940 aveam minim 41 tancuri R 35 (criticabile, numa 2 in echipaj, fara TFF, tunul Puteaux SA 18 de 37 mm nu putea strapinge nici un blindaj)
        De unde naoba te cramponezi tu pe 35?!

        Si zici cu ajutorul si donatile nemtilor..
        Ma tu esti in toate mintile tale?
        Ca care donatii ale nemtzilor in 1940?
        Nemtii faceau galagie mare insa numa gura (propaganda) era de ei! Dupa 40 , pana in iun 41 fruniturile germane au inemnat de fapt ZERO tancuri de orice productie. ZERo adica CANCI Iar artileria furnizata erau piese franceze din WW1 provenite din captura poloneza !

        Insa dotarea cu tancuri .. ei ei ei . Aici este o mica cioaca. Noi comandasema mai multe R2
        Insa germanii capturand uzinele Skoda au adoptat tancul sub numele de Panzer 35(t) si l-au folosit in Franta! Vreo 300 …

        De latfke si in 1942 parte dintre furniturile germane erau captura – tunuri AT de 45 mm , tunuri de 76,2 mm ..

        Nu stiu de und evezi tu atat generoziate. Mai ales ca furnitura lor era pe bani. Adica petrol si benzina (operatiunea aeropurtata din Creat a insedmnat 9 luni din productiade bezina a Romaniei) , haleala si AUR!!

        Oricum fii si tu mai atent cadn citezi. Cuteste si inteleg macar se scrie acolo! Nu te bizuiu ca eu urmaresc A3!
        Deocamdata vaz ca cei care ini reproseaza ca urmaresc A3 …… nu prea stiu sa adune!

        A! Si baga sub boneta .,… dupa 1939 tancurile FT , asa ciu am scis erau „batalion de garda” cu folosinta limitata . geografic …. Adica de la Palat pana la Obor !

        1
        • Ai ratat o sansa excelenta sa nu fii penibil.Tancuri, de garda, in Romania? Iara vorbesti ca melteanu’ in targ si de ultima data ai constat ca acest lucru ma calca pe coada.
          Da-i pace. Cand n-ai cu cine nu ai cu cine. La fel cum tu si doar tu credeai ca extraterestii si nu rosii au fost la putere in Romania niste multi ani.
          Daca stii sa citesti, expertule in citit, citeste aici:
          „Din tancurile Renault o parte fuseseră aduse direct din Franţa, iar altele proveneau din Polonia, ca rezultat al acordului germano-român din 30 septembrie 1939”
          Baga si tu la capul ala de antenist.
          https://www.scribd.com/doc/202527770/Armata-Romana-Si-Evolutia-Armei-Tancuri

          1
          • Ma , ca sa citez pe Basescu. ma puiutz de comunist ti-ai dat pe fata arama genetic sovietcca ma!

            ba ! Asculta comanda la nen-tu Bizonu’ (sgt mj!) in Romania o unitate „de garda” este o unitate de paza a unor obiective de o „importanta deosebita” . In 1944 erau 2 de garda :
            Regimetul 1 de garda care asigura paza Palatului Regal si a Regelui (plus a familei Regale da numa regele stabilea cine e „familia” pazita!) si Regimentul de Grada al Conducatorului (adica a lu Antonescu)
            Cele 70 si rable FT* erau constituite intr-un batalion bagat in garajul sunteran al Palatului Regal , actionand ca garda (paza) a palatului (pe distanta scurta .. max distanta Obor!) Deci erau de garda . Adica pe juma onorific . Garda adica paza. Ca aia de la regimet carer este chemata cu apelul „Prostii la apel! Prostii la apel!” Stii aia de pazesc perimetru unitatii si depoztiu de munitie a garnizoanei . Garda de cheama ma puiiutz de comunist. Era si un „Regulament al Serviciului de garda”

            la sovietci da.. „de garda” inseamna „de elita”.. armata de garda, divizie de garda samd.
            Da tu stii decat deaspre sovoetici .. si evemntual kăkănezi…

            *Rable FT .. in 1940 francezii aveau numai 1 850 capabile de luopat (inca 100 erau fara armament demontat in favoarea R 35). Choar daca erau rable , in anume condotii si azi ar fi cam neplacute daca ar fi utilizate ca „cuib mobil de mitraliera” (adica spatii cam .. de trcere obligatirie si unde sa nu se miste mai muot de 200 metrti!)

            2
            • Voi doi inebunirati de tot??? Ce importanta are ca aveam 100,200 sau 1200 de tancuri? Cu ce ne incalzea daca aveam, de ex, 1200 de panzer 3/4 asamblate in tara? In vara lui 40 ne trezeam, precum polonezii in 39,cu vreo 3500 tancuri rusesti in nord si est si vreo 2500 germane in vest. Plus ce aveau bulgarii in sudul dobrogei. Cu ce ne incalzeau alea 1200 panzer 3/4?in loc sa ii avem pe nemti aliati 4 ani ii aveam ca armata de ocupatie. Nu cred ca vreunul din voi doi isi inchipuie ca aveam vreo sansa. Poate doar daca descopeream cu 5 ani inaintea americanilor bomba atomica si lansam cate una pe moscova si berlin!!!

              1
              • In vara lui 1940 nemții nu puteau să mobilizeze 2500 de tancuri, materialul era cam uzat după excursia prin Franța.

                Am mari îndoieli legate și de ruși, au fost mai multe surse istoriografice ce au afirmat că în anii 1940-41 flota lor de tancuri, deși extrem de numeroasă, era într-o stare proastă.

                Ar fi avut superioritate covârșitoare, dar nu la numerele pe care le expui tu.

                1
              • Ce importanta aveau 1200 tancuri ??
                are you crazy ? :)))
                Pai aveau ma nene ma ca daca aveam 1200 tancuri alea 3500 tancuri rusesti de la est si alea 2500 tancuri nemtesti de la vest (sub rezerva ca cifrele astea avansate de tine sunt fortate rau dar rau de tot) s-ar fi gandit de 1222 ori daca sa atace glia noastra stramoseasca 😉 iar ai nostri politicieni de atunci ar fi avut mai mult sange in instalatie cand au venit fascistii si comunistii sa ceara pamant de la noi. Dar nahh cand esti sarac si nu ai cu ce cedezi la dictat ..nu ?

                .. panimaiu tavarisci panimaiu ??

                1
                • esti dus cu sorcova rau de tot.urla nationalismul in tine aiurea.i-a frecat grija pe nemti cand au invadat franta si aliatii aveau cam cu 50% mai multe tancuri ca ei(date oficiale le gasesti pe net)? vezi sa nu. la momentul 1940 o rezistenta in fata duo ului germania nazista + rusia sovietica insemna sfarsitul ca natiune.dar cand postezi de dragul de a posta si nu prea ai habar,orice este posibil.apropo de cifre.la declansarea operatiunii barbarossa germanii aveau pe frontul de vest cam 3500 tancuri si rusii peste 10000( proaste, dar multe).

                  • Tancurile sovietice nu ereau deloc proaste, iar din alea +3000 de „tancuri” germane, majoritatea erau tanchete in sprijinul infanteriei.
                    Panzer 1 si 2 nu pot fi numite tancuri, iar Panzer 4 a intrat in Rusia fara tun AT dedicat.

                    • „Tancurile sovietice nu ereau deloc proaste” – in prima parte a razboiului le cam lipsea radioul, semnalizau cu fanioane, erau prost intretinute, aveau probleme cu cutiile de viteze, si echipajele nepregatite.

                      Toti ne amintim de T34 si KV (967 T-34 si 508 KV in iunie 1941, adica vreo 7% din total), dar celelalte erau BT 2/5/7, T26 (cica 8500), T28…

                      Tot in perioada aia de inceput, nemtii au folosit tancurile (ce aveau radioruri) conjunct cu aviatia de asalt si artileria, asa i-au depasit pe francezi si britanici (mai multe tancuri, unele mai bune, folosite insa prost in rol de suport al infanteriei) si pe sovietici, pana cand au reusit sa se reorganizeze…

            • Bizoane, repert, ai ratat un moment excelent a nu te faci de ras. Problema este exact ce spune priam, am intrat nepregtiti in razboi ca erau 35 operationale, 36, 50, 75, 100, sau 1000 problema este exact ca azi unde pe foaie si in „rezerva” avem tancuri de rupem
              Si cu garda, citeste bai omule, citeste si baga la cap, ca numai prostii scrii:
              BRIGADA 1 INFANTERIE GARDĂ 1939-1941 care prin mobilizare devine divizie dupa cum urmeaza:
              Divizia 1 Infanterie Garda (1941-45)
              Regimentulul 6 Infanterie Garda Mihai Viteazul
              Regimentulul 1 Vanatori Garda nr.2 Regina Elisabeta a Greciei
              Regimentulul 2 Vanatori Garda Alexandru I al Iugoslaviei
              Regimentul 1 Artilerie Garda
              Regimentul 2 Artilerie Garda
              Divizia 2 Garda(1942-43)
              Regimentul 2 Graniceri
              Regimentul 3 Graniceri
              Regimentul 4 Graniceri
              Regimentul 3 Artilerie Garda
              Regimentul 4 Artilerie Garda
              I-a de aici:
              http://www.edituramilitara.ro/home/223-regimentul-30-garda-mihai-viteazul-istorie-uniforme-simboluri.html
              Bai ce enervant poata sa fie abrodarea asta a’ la a3. Subiectul era altul, recte ca daca mai vine ceva am belit-o. Tu stai sa faci inventarul la tancuri in 40′ Bravo. Si atata ai inteles tu, ca ti-am scris la primul comentariu, „fie cum zici tu”, dar nu… tu te crezi in platou la „domnule gadea”.
              Si epitetele… da-ti ma jos portretul lui Ceasca de pe perete cand vorbesti cu mine si incerca sa devii si altceva decat enervat si inutil.

              3
        • Pai…

          „deja învechitele tancuri FT-17, redenumite între timp FT, au format Batalionul Carelor de Luptă FT, o unitate independentă însărcinată cu misiuni de pază și instrucție”
          „de paza”, adica in sensul asta „de garda” 🙂

          si apoi,in timpul rebeliunii regionale, parca pusesera mana pe un FT-17, deci era al Garzii de fier 🙂

          1
  8. Poate ca legea aia a rezervistilor ar trebui sa faca niste registre cu absoloventii pe baza de voluntariat din zona civila pentru anumite domenii : medicina,constructii,inginerie-mecanica/robotica,logistica etc pe care ii pui sa faca o pregatire minimala pt ce ii folosesti …pentru astfel de situatie sub coordonarea armatei si faci o structura mixta un fel de civili cu grade.

    • Le spun de 10… 11 articole, dar nimic. „Nu avem locuri”.

      1
      • Eu credeam ca ai inteles deja: la noi coruptia a atras dupa sine prostie si incompetenta care astazi domnesc absolut peste tot, dar deasupra tuturor troneaza faptul ca efectiv nu se vrea.
        Si din cand in cand se mimeaza vointa care ascunde de fapt tot faptul ca nu se vrea.

        La fel ca si in ajunul WW2. Rusii aveau mii de tancuri, iar armata romana dormea linistita la adapostul Renault FT 17, dar nu lipsa tancurilor este abominabila ci lipsa tunurilor AT. Armata Romana s-a dus pana la Stalingrad doar ca sa se intoarca din lipsa de tunuri AT.
        OK, tancuri nu puteam sa facem, dar tunuri AT?!
        Iar cand am cumparat totusi ceva tancuri, am cumparat niste panarame bune fix de nimic, invechite moral inca de la iesirea pe poarta uzinei: Skoda R 1, iar restul- Skoda R 2 si Renault R 35 – erau tancuri cu tunuri scurte pentru suportul infanteriei, desi se stia ca rusii au tancuri cu tutnuri AT pe ele.
        Noi am intrat lejeri in razboi fara tunuri AT si fara tancuri care sa poata duce lupta anti-car.

        Astazi avem T 55 si TR 85 care nici ele nu pot duce lupta anti-tanc ca n-au cu ce, n-avem artilerie rezonabila, n-avem recunoastere aeriana, iar la nivel de infanterie ne canonim de 30 de nai sa introducem in dotare transportoare noi.
        Avem in schimb rachete AT.

        12
        • Ritmul actual este de 31 de transportoare noi la 10 ani – stabilit pentru Piranha IIIC comandat in decembrie 2006 – ala trebuia sa fie primul lot, dupa care sa producem pana la 242 de Piranha IIIC in tara.
          https://www.rumaniamilitary.ro/teste-mowag-piranha-v
          „transportoarele Piranha au renuntat la turela, pe ele fiind montate platforme de … si 24 Piranha IIIC 8×8, urmand sa mai primeasca alte 91 de Piranha IIIC 8×8. …Romania a facut si ea un contract pentru 242 Piranha IIIC 8×8, din care a primit 31 de transportoare. Armata romana urmeaza sa le inlocuiasca pe toate cele aproximativ 700 de transportoare blindate TAB77 pe care le mai are in dotare. Romania are in faza de testare prototipul transportorului Saur 3, produs de Automecanica Moreni.”

          Prin 2016 am intrat in noul deceniu pentru inca 35 de transportoare 8×8, de asta data Piranha 5.
          Sa ne reamintim ca anterior „69” TAB-uri B-33 Zimbru au fost fabricate intre 1988-1991, corespunzand a 2×35 masini pentru cele doua decenii pana in 2006, deci regula se confirma 🙂

          La fortele aeriene vom avea in curand un deceniu pentru 12+5 avioane F-16… de fapt mai mult de un deceniu, caci discutiile legate de achizitie au inceput prin 2006: vezi si sursa documentului de aici 🙂
          https://www.academia.edu/12471051/ANEXA_2_-_draft_lege_Aparam_Romania_-_necesar_strategic_dotare_armata_RO

          Autor: CAPITAL 11 iulie 2006
          https://www.capital.ro/ministerul-apararii-transforma-afacerea-mig-in-scandalul-f-16-24408.html
          „Anuntul belgian nu este primul din aceasta poveste. De curand, Conform publicatiei “Flight International” si contrar declaratiilor MApN, oficialitatile de la Tel-Aviv ar putea semna cu statul roman un contract de 200 milioane de dolari pentru cumpararea a 24 de avioane F 16. “Nu exista nici un contract pentru achizitia acestor avioane din Israel. Romania are in program, in perioada 2010 – 2012, elaborarea unui studiu de concept pentru achizitionarea unui avion multirol, care poate indeplini mai multe functii, printre ele fiind cele de cercetare sau de bombardament. In acea perioada se va epuiza resursa de zbor a avioanelor care se afla, in acest moment, in dotarea armatei romane, adica MIG 21. Inca nu am ajuns la faza de negociere cu nici o firma, desi cateva si-au aratat interesul in a participa la licitatie” a declarat colonelul Cristinel Ghica, purtator de cuvant MapN. ”

          https://stirileprotv.ro/stiri/politic/basescu-achizitia-de-avioane-multirol-trebuie-sa-inceapa-chiar-daca-luam-un-avion-pe-an.html
          „intrebat cate avioane va achizitiona Romania, presedintele a spus ca tara noastra s-a angajat ca, atunci cand va inlocui actuala flota, va achizitiona 48 de avioane. “In mod cert trebuie sa incepem, chiar daca luam un avion pe an”, a spus presedintele.”

          Pentru a ajunge la 48-51 de aparate, probabil ne mai trebuie inca doua decenii…

          Cand americanii si-au dat seama ce rau stam si noi si bulgarii, au calculat ca poate impreuna reusim sa formam ceva ce se apropie de o armata…
          https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/saracia-ne-infrateste-cu-bulgarii-am-putea-avea-armata-comuna-esti-de-acord-cu-propunerea.html

          1
  9. armata romana este oglinda statului , depasita dpdv moral si fara viziune .realitatile sociale ,economice si politice sunt inlocuite de un heirupism neo -socialist de tip iliescian creaind o casta militara plafonata intelectual si lipsita de initiativa , cu elemente decizionale sterse si fara caracter de lideri .ati urmarit vreodata emisiunea pro patria ? :)))) P.S.- la ce are nevoie armata romana de corul armatei si ansamblul doina ? 🙂

    4
    • Armata este oglinda statului si statul e oglinda societatii.

      Fara o schimbare fundamentala a mentalitatii individuale a fiecaruia dintre noi o sa ne invartim in jurul cozii mereu.Pentru multi dintre noi e prea tarziu si sincer nici pe copii din ziua de azi nu-i vad prea bine.

      Deci sa inlocuim corupti si incompetenti cu alti corupti(sau viitori corupti) si incompetenti caci doar din astia avem pe stoc.

      4
      • pentru acg – suna trist dar ai dreptate . lipsa de repere morale in societate se rasfrange si in armata.

        2
        • Ca sa fie si mai trist.
          Tin sa marturisesc ca ma iau pe mine insumi ca si reper, cat as fi dispus sa sacrific pentru tara, daca as baga mana in borcanul cu miere odata ajuns intr-o pozitie inalta, ce as face sau cat as putea face in locul decidentilor de azi, cat as respecta legile daca as locui in tara samd.
          Raspusurile nu sunt tocmai incurajatoare si sunt convins ca sunt si altii ca mine.
          Sa ne intelegem – in 43 de ani am luat o singura amenda, cand eram in liceu si am sarit barile la metrou si aia a fost cea mai grava incalcare a legii a mea.
          Nu incerc sa gasesc scuze vreunui guvern sau partid politic ci mai degraba sa inteleg de ce se intampla asa.
          Cu cat ne lamurim mai repede de ce suntem asa cum suntem ca individ si pe urma ca tara cu atat mai bine.

          1
          • Pentru acg -pai raspunsul la framantarea ta Este unul : libertate nu numai pe hartie ci si reala ,educatie , sistem juridic corespunzator cerintelor sociale , economice si politice ale timpului

            • Nu sunt chiar framantari ci mai degraba un exercitiu de onestitate

              Libertatea absoluta e utopie – toti suntem si vom fi dependenti de cineva sau ceva.
              Educatia e fundatia, foarte adevarat dar cine stabileste cum se face azi educatia copiilor nostri? noi care suntem deja corupti?
              Sistemul juridic ar face bine sa fie independent de politica si economie
              Impresia mea este ca ne consumam energia concentrandu-ne pe probleme de suprafata.
              Poate gresesc.

              1
    • ” … oglinda statului , depasita dpdv moral si fara viziune .realitatile sociale ,economice si politice sunt inlocuite de un heirupism neo -socialist de tip iliescian creaind o casta militara plafonata intelectual si lipsita de initiativa … ” – fals : situaţia e mult mai rea – capacitatea managerială de organizare este fix zero barat, în ciuda tonelor de epoleţi la hectar – cel mai bun exemplu : domeniul medical în care a încercat statul să facă ceva şi a făcut un dezastru sau un lucru bun implicând armata – decredibilizarea totală a managementului acesteia – la Institutul Cantacuzino cresc în continuare bălăriile, da, cammo-style acu’, spitale modulare de campanie funcţionale după două luni la terminarea răzbelului, management militar zero.
      Concluzie : trebuie tăiate toate pensiile militare şi aduse la echivalentul de contributivitate, cu o excepţie – la SRI, MI, MJ tăiate la 0 să crape de foame nenorociţii care-au distrus ţara cu imobilismul şi micimea lor

      1
  10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Origine_s%C4%83n%C4%83toas%C4%83

    Încă suferim consecințele ”luptei de clasă”!
    Nici în armată nu puteai intra fără ”origine sănătoasă„.

    Consecințele se văd!

    2
    • Mocioalcă ? :)))

      si fata si numele il recomanda ca facand parte din una din rasele de suine care populeaza scena politica de la noi din tara :)))

      Doamneeee Maria Ta Tepes Voda … Unde ești tu, Țepeș Doamne
      :(((((((((((

  11. totul e o mare frectie,ei vor sa fie lasati in pace sa-si rumege linistiti suficienta si blazarea bine platita de stat….ce drac’ mai vor si astia dom’le gen.

    5
  12. Ultimul milion de cazuri COVID 19, inregistrat in doar 8 zile; primul milion in 3 luni. Sa fie de vina ….relaxarea ?
    https://www.capital.ro/informatia-de-la-oms-care-rastoarna-totul-pandemia-continua-sa-accelereze-pe-plan-mondial.html

    1
    • Progresia asta e naturala. Asa functioneaza. Problema e alta: pana una alta, este in stare Romania sa produca hidroxiclorochina? Pentru ca vaccinurile nu sunt gata si nici nu constituie o solutie pe termen lung. Iar cei care se vindeca, nu dezvolta neaparat o imunitate eficienta.

  13. lt(rez)

    https://www.hotnews.ro/stiri-defense-24131558-frontex-graniceri-europeni-candidati-romani-granitele-director-fabrice-leggeri.htm

    Recrutare nationala vs. europeana:”Unul din cinci candidați admiși să facă parte din primul val de grăniceri europeni, parte din Corpul Permanent al Poliției de Frontieră și Gărzii de Coastă al Frontex, sunt din România…”

    1
  14. LT(REZ) – Stiti cumva daca anul acesta vor exista incadrari pentru rezervisti voluntari?
    Subofiteri sau ofiteri, de astfel de posturi as fi interesat.
    Multumesc!

    1
    • Va salut cu respect, da vor fi si anul acesta pe la 1000-1500 de locuri 98% soldati. Doar daca se abroga legea nu vor mai scoate locuri, legea este in vigoare ba mai mult la normele metotdologice au mai si corectat unele balarii pe care le-au facut cand le-au dat in 2017.
      Informatia vine chiar de la generalul Ciuca atunci cand a fost in comisii la audiere.

      1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *