Înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est

The Shadow Tower, Castle Black, Eastwatch-by-the-Sea

Parlamentul României a adoptat joi, 18 iunie, în ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților, Hotărârea pentru înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-East – HQ MNC-SE) în garnizoana Sibiu, cu dislocare temporară în garnizoana Bucureşti.

Hotărârea de înființare a comandamentului a fost adoptată în urma propunerii Președintelui României la solicitarea Ministerului Apărării Naționale și cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în conformitate cu prevederile Legii nr.291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, actualizată.

În contextul modificării radicale a mediului internațional de securitate și în baza angajamentelor internaționale asumate de România, țara noastră a prezentat o ofertă de constituire pe teritoriul național a unei capabilități multinaționale de comandă și control în domeniul terestru – HQ MNC-SE, care va fi pusă la dispoziția NATO, ca element integrator al planurilor naționale și aliate de apărare.

„Inițiativa României a fost apreciată la nivelul NATO și acceptată de aliați, reliefând astfel importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune. Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est va contribui la întărirea posturii de descurajare şi apărare a flancului estic al NATO şi va conferi coerenţă lanţului de comandă şi control în plan regional,” a declarat ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.

MNC-SE va avea statut de comandament militar internațional, subordonat unui comandament aliat, în afara structurii naționale de comandă și control.

În ceea ce privește organizarea, funcționarea, încadrarea cu personal și alte detalii necesare îndeplinirii misiunii MNC-SE, acestea vor fi stabilite prin înțelegeri încheiate de către MApN cu autoritățile militare ale NATO și statele aliate participante, iar dislocarea Comandamentului la misiuni în afara teritoriului statului român se va executa la ordinul autorităților militare ale NATO.

Biroul presă – MApN

Rondul de Noapte se întărește ca răspuns la Vodka Walkers

21 de comentarii:

  1. Turcia mai este in NATO? grecii si alte tari membre cred ca nu,poate dupa ce dispare pasa Erdogan

    5
  2. Intrebare pe langa subiect, dar ma arde… Ati mai auzit careva ceva de P5? Au venit? N-au venit? Inca nu le-au acceptat? Cum mai e situatia? De produs, nu mai stim. Apoi macar de cumparat… Sau? Merci!

    1
  3. Noi suntem ca generalii aia nord-coreeni care au 40 de medalii la piept (defapt pe toata uniforma ca nu mai au loc doar la piept)…

    Avem comandamente peste comandamente dar, mai exact, ce comandam prin comandamentele alea ? Aviatie ? Marina ? Infanterie echipata corespunzator care sa lupte eficient ?

    Intr-o situatie de conflict armat real (care incepe pe neprevazute si cu ceva actiuni de razboi hibrid inainte de toate, cum a fost la ucraineni de nu stiau impotriva cui lupta o perioada de timp) toate „acareturile” astea cad… Ramanem noi sa ne aparam pe noi insine si eventual americanii… Vorbesc de regiunea noastra, nu de alte „fronturi”.

    9
    • Sansele sa avem noi un conflict real cu Rusia sunt extrem de mici,spre zero,le-a mai ramas o singura cale si aia e mai mult teoretica,pe mare,si acolo dau bot in bot cu americanii,crezi ca sunt retardati mintali pt a efectua o astfel de misiune?Pericolul de la ei pt noi nu vine armat,vine de la conservele lor kgbiste de pe la noi,din media servita lor + extrem de multi politicieni in mana lor,acolo e adevaratul pericol,nu actiuni militare de gen UCraina cu un stat Nato.ASa ceva nu o sa vezi,in schimb destabilizari economice si sociale,acolo vor incerca la maxim,pt ca noi spre deosebire de Polonia stam mult mai rau pe partea asta.

      25
  4. Un comandament fara trupe este o nulitate care toaca bani.-pai sunt niste polonezi la Craiova cum sunt si niste militari romani in polonia…DECI MECI NUL.Comandamentul acesta va comanda si bastimentele SUA din mediterana??

    3
    • E de tip LCC (terestru) si multinational, de ce sa-ti comande vase de razboi americane in Mediterana?

      Pentru asa ceva ai United States Naval Forces Europe – Naval Forces Africa (NAVEUR-NAVAF) la baza navala din Napoli.
      Flota a 6-a.

      3
      • Razvan Mihaeanu.Pai dupa cum stiu eu(poate prost)de pe unul din acele bastimente este condus Deveselul,si apoi puterea cam sta in acele bastimente ale sua.Eu sunt pentru ca sa vina,dar sa vina americanii,englezii si chiar francezii ca doar aia au cu ce, ceilalti politruci militarizati peste noapte gen mircea geoana sa stea pe la casele lor.Deci dupa ce am fost mustrat eu tot nu am inteles-comandamentul este cu trupe si tehnica de lupta in afara de ce punem noi???

        1
        • Pentru ca e la tine in tara, pentru ca „e multinationale vericule”, pentru deocamdata e nevoie de minimul necesar.

          Craiova – brigada multinationala HQ MN BDE-SE care e unitatea de baza/prima pentru…
          Bucuresti – divizie multinationala HQ MND-SE care e baza/prima pentru…
          Sibiu – corp de armata multinational HQ MNC-SE.

          Problema mea personala e cu divizia, pentru ca:
          – n-am vrut-o si n-o vreau in Bucuresti (mai degraba Pitesti sau Ramnicu Valcea) deoarece e capitala;
          – si n-am vrut-o constituita pe structura de comandament a Diviziei 1 Dacica, care a trebuit desfiintata din acest motiv (unitatile sale fiind imprastiate la SMFT, Div.2 si Div.4). As fi preferat (re)infiintarea pe o „Divizie a 3-a” (vorbesc de Armata a 3-a de dupa 1968, la Craiova) care sa devina multinationala, ramanand noi cu trinitatea initiala:
          1 (Tara Romaneasca),
          2 (Moldova),
          4 (Transilvania).
          Cam pe aceeasi idee au mers si polonezii cand au propus o brigada divizie blindata americana din Germania sa fie transferata/constituita la Bidgoszcz/Torun (cam la 200 km NV de Varsovia).

          2
          • Asta era sansa sa infiintam o unitate suplimentara, sub comandament NATO, in timp ce cele 3 initiale sa fi ramas sub comandamentul national cu o impartire mai judicioasa pe cele 3 regiuni in locul absorbtiei celor ramase in cele 2 divizii.

            1
  5. Patriot si ka…vorbiti ca sa va aflati in treaba?
    Muieti-va-s posmagii?

    E un comandament de corp de armata, preconizat sa aiba 3 divizii in subordine (una cica va fi din Turcia).
    (condus de un general cu 3 stele si avand vreo 400 de ofiteri de stat major…care se vor muta cu tot cu familii, pe perioada celor 3-4 ani cat dureaza mandatul fiecaruia)

    Ieri – „Daca am intrat in NATO de ce nu se muta trupele americane mai la est, din Germania?”
    Azi – „Da ce cauta astia la noi”?

    Hotarati-va!

    19
  6. Este foarte bine! Îl puteau pune în Polonia, dar este la noi.
    Însăși prezența acestui comandament le va face viața vodkarilor mai grea.

    1
  7. plus asigurarea informativa a acestei structuri militare… alte trupe cu alte haine…. mai putin vizibili…..
    creste economia…..

    4
  8. …si un pic de politica UE in cafeaua NATO de dimineata…

    Oh, what’s this…are you worried, Ms. Verhofstadt?

    Am zis-o mereu: mUE sau SUE, cale de mijloc nUE!
    (ori state „nationale” ca pana acum ori federatie – Statele Unite ale Europei). Insailarea de pana acum trebuie sa se termine!

    7
  9. Cred ca trebuie sa lucram la un nou concept, cum este prietenul imaginar m-am gandit sa reationalizam macar conceptul de armata imaginara. In acest concept un comandament fara trupe este chiar fezabil.

  10. This time, a very interesting interview: https://youtu.be/DT2HoB3CpkU

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *