CHAR RENAULT G1 a reprezentat pana la momentul invaziei germane din anul 1940, cel mai modern proiect de blindat realizat de catre specialistii francezi in urma cerintei emisa de catre CCA (Conseil Consultatif de l’Armement), din pacate, tot in vederea sustinerii infanteriei, desi se avea in vedere si lupta cu blindatele inamice.
Renault Char G1L
Acest nou proiect de tanc urma sa fie inlocuitorul Char D-2 si a B-1 BIS, fiind extrem de performant pe atunci, avand multe inovatii si, in buna traditie galica, complicat si costisitor (de altfel, proiectul acestui tanc inovator a decurs greu, cu multe esecuri si proiecte ce n-au depasit planseta de proiectare), mai multe prototipuri fiind avute in vedere incepand cu anul 1936, acestea fiind dezvoltate de catre mai multe firme, precum: Baudet-Donon-Roussel (BDR), FCM, Fouga, Lorraine de Dietrich, SEAM (Société d’Etudes et d’Aplication Mecaniques), Renault si altele. De altfel, acest blindat va fi intr-un final, victima a propriei complexitati.
Renault Char G1B
Proiectele firmelor BDR (numit G-1B, avea greutatea mult prea mare atingand 37,5 tone si un motor Diesel de 350 CP, considerat prea slab) si Fouga (numit G-1F, avand probleme similare cu cel al firmei BDR) vor fi respinse datorita performantelor lor scazute si a greutatii foarte mari, peste 35 de tone. Acest nou blindat trebuia, conform specificatiilor, sa aiba maxim 20 de tone greutate (ideea in sine era buna, intentionandu-se ca aceste noi blindate sa poata trece fara probleme pe podurile existente pe atunci, inclusiv pe cele de pontoane), blindaj de 60 mm grosime, sa fie etans la folosirea de catre inamic a gazelor de lupta, si, extrem de important, sa fie usor transportabil pe calea ferata fara a necesita vagoane special construite; mai multe variante fiind dezvoltate de catre firmele mentionate mai sus, precum: G-1P (SEAM), G-1L (Lorraine), G-1B (Baudet-Donon-Roussel/BDR), G-1 R (Renault). Interesant este faptul ca firmele Renault si SEAM se apucasera deja de realizarea unui nou blindat inainte ca specificatiile tehnice sa fie emise in forma finala; Renault chiar avea un prototip neanarmat in anul 1936, bazat pe sasiul tancului Somua S-35, modificat substantial.
G1R
Interesant la acest nou proiect era faptul ca blindatul ar fi trebuit sa fie mai usor de realizat, mai rapid si mai adaptat realitatii campului de lupta modern, ceea ce demonstreaza oarecum o schimbare de mentalitate in constructia blindatelor franceze. Din pacate insa, desi era nevoie de el, Char G-1 a aparut mult prea tarziu pentru a avea vreun impact in luptele cu germanii –intre anul 1939-1940, doar un singur exemplar a fost definitivat (initial se doreau 600 de unitati), acesta luptandu-se si el cu hatisul birocratic cel putin cativa ani, inainte de a fi bagat in seama, in „curata” traditie galica din anii *20-*30, precum si cu multimea de proiecte ale firmelor concurente –marea lor majoritatea dezvoltandu-si proiectele prin finantare proprie, intr-un ritm lent si nesatisfacator (in Franta, incepand cu anul 1935, firmele isi dezvoltau, in majoritatea cazurilor, noile proiecte pe cheltuiala proprie, fiind rare situatiile cand guvernul si armata franceza alocau fonduri de la buget –mita, coruptia si lobby-ul din partea firmelor, adesea concurente, fiind la ordinea zilei. In general, abia dupa ce proiectul era acceptat de catre oficialii armatei, atunci primeau si ceva fonduri –de cele mai multe ori acestea erau insuficiente, platile avand mari intarzieri.
Ca urmare, multe firme ezitau in dezvoltarea proiectelor, refuzand sa riste o investitie ce putea sa nu aiba succes, ceea ce atragea dupa sine intarzieri ce nu mai puteau fi recuperate. Nu putine au fost scandalurile de coruptie, multe dintre acestea facand „deliciul” presei franceze de atunci –parca seamana cu ce se intampla si pe la noi in perioada interbelica…). Mai mult decât atât, situația a fost complicată de schimbările constante în specificațiile de proiectare ceea ce a afectat negativ progresul lucrărilor (de altfel s-a incercat remedierea acestei situatii generata de multitudinea de proiecte si viziuni diferite ale firmelor participante –unele gresite din start -prin crearea pe data de 8 iunie 1938 a unei comisii conduse de catre capitanul Deigen apartinand Departamentului Tehnic al Corpului de Ingineri Militari al Armatei Franceze.
Aceasta comisie avea rolul de a superviza lucrarile la noul tanc numit G-1, acordand consultanta tehnica si consiliere firmelor ce nu prea aveau experienta in constructia de blindate. Ea a avut in general un impact pozitiv asupra mersului lucrarilor, dar, intr-un final, doar doua firme au ramas in proiect, SEAM si Renault –firma ce avea o mare experienta in domeniu. Se va dovedi totusi o masura tardiva fiindca germanii bateau deja la usa! Timpul n-avea sa tina cu ei, desi cele doua firme vor colabora in cele din urma).
Tancul era net superior tuturor blindatelor franceze operationale in acei ani (performante asemanatoare avea doar tancul Somua S-35, aflat deja in productie de serie), avand un design superior oricarui blindat existent in lume in acei ani, de o conceptie revolutionara, remarcandu-se turela (si aceasta in mai multe variante) ce trebuia, conform specificatiilor emise, echipata cu incarcator frontal semi-automat, arma principala stabilizata, telemetru optic si echipament radio modern (varianta G-1 R –cel mai evoluat proiect dintre toate, avea in vedere toate acestea). Mai mult decat atat, acest blindat era comparabil ca performante cu blindate ce au aparut ulterior in URSS si SUA, precum: T-34 si Sherman.
Desi specificatiile prevedeau in mod clar o greutate maxima de 20 de tone si un blindaj de 60 mm (frontal, lateral si dorsal), foarte curand a devenit clar pentru specialisti ca asa ceva era greu de realizat. Noul tanc trebuia sa fie capabil sa atinga urmatoarele performante: viteza maxima pe sosea, 40-50 km/h; viteza maxima in teren accidentat, 20 km/h; autonomie de cel putin 200 km pe sosea; trebuia sa treaca santuri cu latimea de 2 m si obstacole de 0,80 m; trebuia sa urce pante de 45º; echipaj 4 oameni –comandant, operator radio, tunar si conductor.
Initial se avea in vedere ca blindatul sa dispuna de un tun de calibrul 47 mm in turela si de 1/2 mitraliere de calibrul 7,5 mm. Ulterior, cerinta pentru greutate a fost marita la 30-35 de tone (1 februarie 1938), iar tunul de calibrul 47 mm a fost inlocuit cu unul de calibrul 75 mm, mult mai puternic si performant (acesta la acea vreme putea face praf orice blindat german, fiind avut in vedere obuzierul SA-32, o varianta modernizata a celui din 1897, ce putea distruge blindaj de 46 mm de la distanta de 1000 m, rata de foc fiind de 12 proiectile/minut).
Prototipul firmei Lorraine, numit G-1L, avea inca din start deficiente de proiectare. Spre exemplu, rezervorul de combustibil urma sa fie amplasat in apropierea motorului Panhard de 450 CP (15 CP/tona, considerat de catre experti a fi foarte puternic), ceea ce expertii militari francezi considerau a fi o eroare grava. Asa si era, fiindca exista pericol crescut de incendiu, dar firma intentiona sa inceapa productia de serie cel mai devreme in anul 1941. Acest prototip urma sa aiba greutatea estimata la 36 de tone, ceea ce nu depasea cu mult noile cerinte ale CCA, fiind dotat cu o turela rotativa creata de catre FCM, ce continea tunul de calibrul 75 mm/32 calibre.
Cu toate acestea expertii CCA considerau acest proiect necorespunzator, cu deosebire turela, care, in viziunea lor, era prea mare si prea grea afectand performantele dinamice ale blindatului. Desi n-au prezentat decat o macheta din lemn, primisera pentru dezvoltare suma record de 2,8 milioane de franci (se pare ca a fost vorba de coruptie, la mijloc fiind interese ale unor politicieni si ofiteri superiori).
Si proiectul firmei BDR, numit G-1B, echipat si acesta cu o turela FCM, dar mai masiv, a fost respins pe criterii asemanatoare cu cele ale prototipului G-1L. Primul prototip avea aceeasi eroare grava ca si cel al firmei Lorraine. Interesant la acest proiect era faptul ca se intentiona captusirea peretilor interiori ai turelei cu cauciuc, pentru ai mari impermeabilitatea si nivelul de protectie al echipajului. Urma sa fie echipat cu un motor provenind din aviatie, Potez 12V/350 CP, amplasat transversal si transmisie electrica Renault. Armamentul principal era format tot din tunul calibrul 75 mm/32 calibre, SA-32.
Hilar este faptul ca atunci cand si-au dat seama ca fac o eroare grava amplasand rezervorul de combustibil in apropierea motorului (acesta urma sa fie amplasat transversal), inginerii firmei BDR au trecut la modificarea prototipului intr-o locatie secreta, pentru al proteja de concurenta. Desi nu a fost terminat niciodata, acest blindat era prea mare pentru a iesi pe usa locatiei, inginerii dandu-si seama prea tarziu de acest aspect. Daca l-ar fi terminat, ar fi trebuit sa sparga un perete al incintei pentru a-l scoate…
Firma SEAM a inceput testarea propriului prototip in anul 1936 –initial acesta nu era inarmat avand doar o mica turela echipata cu vizoare de mari dimensiuni, dar primisera pentru dezvoltare suma deloc mica pe atunci, de 1,2 milioane de franci -intentionand sa demareze productia de serie in 1939, iar primele unitati operationale in armata franceza urmau in 1940.
Char G1P (Poniatowski)
Era un proiect prea ambitios pentru aceasta firma, intr-un final trecand la colaborarea cu Renault. Oricum, proiectul acestei firme numit, G-1P, se baza mult pe cel al tancului Somua S-35, aflat deja in productie. Prototipul initial avea greutatea de 26 de tone, fiind echipat cu noua turela APX-4, ce dispunea de un tun de calibrul 47 mm. Acesta avea si un tun de calibrul 75 mm, dar montat in partea frontala a blindatului intr-o mica turela. Solutia aleasa de catre inginerii firmei SEAM, cu privire la amplasarea tunului de calibrul 75 mm, a fost considerata nesatisfacatoare de catre expertii CCA si cei ai Comisiei pentru Testarea Tehnologiei Auto (CEMAV), drept urmare trebuia ca acesta sa fie montat in turela principala –o cerinta ce n-a putut fi satisfacuta pana la urma de catre specialisti.
Prototipul SEAM a fost evaluat la Vincennes in anul 1937, dar performantele sale erau slabe. Abia reusea sa atinga 14 km/h pe sosea, cu mult in urma specificatiei de 40 km/h. Mai mult decat atat, blindatul nu era perfect etans iar transmisia putin fiabila. Blindajul era relativ satisfacator: frontal 57 mm; lateral 35 mm; dorsal 40 mm; trenul de rulare era protejat cu 20 de placi blindate de 10-15 mm grosime.
Nici firma Renault n-a fost scutita de greutati in dezvoltarea prototipului, cu toate ca avea o mare experienta in domeniu. Mai mult decat atat, lucrul la noul tanc a decurs greu, datorita faptului ca firma avea deja in fabricatie tancurile R-35 (si Romania l-a avut in dotare), D-2, seria B-1, ceea ce punea mari probleme in asigurarea resurselor materiale (otel si altele), umane si financiare.
Iata ce spunea in acest sens capitanul Deigen intr-un memoriu din data de 16 mai 1938: „...lucrul decurge foarte lent. Renault nu lucreaza mai mult de 40 de ore pe saptamana la acest proiect. Nu se asteapta livrarea produsului in mai putin de un an”.
Firma Renault estima ca va reusi sa-si prezinte prototipul abia in vara lui 1939, asta in cel mai fericit caz, ceea ce a atras nemultumirea oficialilor armatei franceze. Dar asta era situatia si oricum n-aveau ce face!
Cu toate acestea, proiectul acestei firme era extrem de ambitios, poate prea amplu si complicat pentru nivelul tehnologic atins. Tancul a fost numit G-1R, si, daca ar fi reusit, ar fi devenit cel mai modern din lume pe atunci. Expertii firmei au intampinat numeroase probleme in realizarea prototipului, in special la conceperea turelei ce era deosebit de avansata in acei ani.
Renault Char G1R
Aceasta turela era creata special pentru tunul de calibrul 75 mm, ce dispunea de incarcare semi-automata fiind stabilizat, insa, toata aceasta viziune avantgardista era extrem de complexa si costisitoare. Cu toate acestea au incercat, rezultatele nefiind tocmai incurajatoare –tehnologia trebuia creata iar timpul ii presa (abia 20 de ani mai tarziu conceptul isi va dovedi valoarea dupa ce URSS a creat pe la mijlocul anilor *60, tancul T-64). Datorita complexitatii sale, turela avea viteza de rotatie mica si urma sa fie echipata cu un sistem intern de stingere a incendiilor, inedit si avansat pe atunci (acest sistem, ce urma sa fie dezvoltat, a inghitit resurse si timp pretios).
WW
Surse date si poze: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET
www.chars-francais.net/…/index.php?…
philippe.boursin.perso.sfr.fr/autohi3b.htm –
www.lesfrancaisaverdun-1916.fr/theme-cha…
www.warwheels.net/…/WFVFrance3HAUG…
militaires-d-hier.forumgratuit.org/t13… – Franța
http://www.landships.freeservers.com/
www.warlordgames.com/…/new-french-cha… –
forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/…
WW, vad ca ai prins drag de imaginile din World of Tanks, il si joci?
Oricum, articolul e super, ca de obicei, desi nu pot sa nu fiu un mic Nemtia-lover si sa nu intreb, pe cand articole despre tancurile germane?
Multumesc Lucian, pentru apreciere! Nu joc World of Tanks, nu-s fan al jocurilor; sunt prea batran pentru asta si n-am nici timp. Pozele, asa cum a spus si GeorgeGMT, le iau de pe unde le gasesc, inclusiv de pe site-uri franceze, britanice, rusesti, germane, japoneze si chiar chineze. Imi pare rau ca unele nu pot fi luate decat contra cost, ceea ce-mi pune o mare problema. Dar, asta este! Tancurilor germane or sa le vina randul, fiindca Germania chiar a avut TANCURI. Acum, urmeaza seria tancurilor japoneze si, sper eu, sa fi placut surprins!
Acum din cate stiu eu, si site-ul asta e o resursa buna de poze, desi la capitolul franceze mai slabut, desi am senzatia ca ai mai dat peste el.
http://ww2drawings.jexiste.fr/Gate/
Preferabil ar fi sa ii dai un mesaj autorului, desi nu cred ca va avea vreo ceva impotriva sa folosesti pozele in articol. Si la sectiunea de WWII Armor au si ei date interesante, desi engleza este un pic… frantuzita si tradusa cu Google Translate.
Oricum, eu va urez mult succes si imi pare rau ca nu va pot ajuta cu mai mult.
Si imi cer scuze pentru avalansa de desi-uri… trebuie sa mai dau pe la limba romana…
Nu-ti fa probleme, Lucian, din cauza limbajului, pe acest site nu vanam asemenea greseli; de multe ori si noi gresim! Iti multumesc pentru sugestii, o sa-ncerc sa tin seama de ele. Multumesc, inca odata!
O sa-ti raspund eu primul. Imaginile sunt luate de pe unde le gaseste, nu este fan al jocuriilor, iar tancurile germane sunt departe inca, pentru simplul motiv ca am gasit de cuvinta sa mergem pe tancuri mai putin cunoscute, publicului larg. Urmeaza tancuriile japoneze.
pff ,daca tancurile franceze mi se pareau niste simple prototipuri esuate ,cu tancurile japoneze este alta treaba ,din cate stiu eu ,japonezii nu au avut multe tancuri grele nu ?
Nu, n-au avut!S-au pacalit in China cand n-aveau cu cine lupta, dar au realizat cu sovieticii in Manciuria ca tanchetele lor erau de la slabe, la foarte slabe…Ceva proiecte au avut, cu deosebire dupa 1942, in urma aliantei cu Germania. Aceste proiecte, in marea lor majoritate,erau irealizabile din lipsa de materii prime, experienta si timp, dar erau inspirate din tunurile autopropulsate germane si tancul Tiger. O sa vezi toate acestea in seria de articole, BLINDATE JAPONEZE.
Japonezii au avut efectiv cele mai de ras asa-zise tancuri dintre toti combatantii. O gluma sinistra, erau bune doar pt sprijinul foarte limitat al infanteriei.
Francezii au avut, conceptual vorbind, cele mai bune tancuri din WW2, au stat mai rau cu realizarea lor. Cele mai proaste tancuri din Europa le-au avut englezii, efeactiv niste caricaturi de tancuri, urmati apoi de americani, cu maidanezul ala de Sherman zis si Ronzon. De Grant nici nu mai vorbesc…
Rusii in schimb si partial, dupa 1942, germanii…o cu totul alta lume, o „lume buna” a tehnologiei militare adevarate.
George, ma lasa pe mine memoria sau Grantul era varianta britanica a M3-ului, cu turela simplificata si inca niste chestii. Stiu ca variantei americane i se zicea Lee si avea peste turela inca o mini turela cu mitraliera. Oricum, ala da tanc urat.
Cat despre germani si rusi, Panther-ul si Tiger II-ul sunt intr-adevar superbe, dar chiar si asa mancau mult prea mult resurse si nu prea fiabile mecanic. Iar incercarile de sfarsit de razboi gen Maus si E100 ma lasa rece. Pana si JagdTiger-ul mi se pare prea mult pentru vremea aia.
Rusii vorba aia, bunicele si multe. Desi daca te uiti ce a fost inainte de 42 te cam ia capul. T-28, T-35, SMK, T-100, T-22. IS-urile sunt frumoase in schimb, iar IS-3-ul arata mult prea frumos.
Panther si Tiger erau remarcabile ca blindaj si putere de foc, dar erau tare insetate, dificil de intretinut, avand probleme cu galetii si motorul, in special in stepa ruseasca. Nu se simteau prea bine in Rusia si erau greu de construit. Dar au fost superbe! Mie imi plac mult tancurile rusesti, care, si inainte de WW II erau astfel facute sa aiba viteza, rezistenta si sa fie usor realizabile, chiar daca n-aveau complexitatea celor germane -cel putin in prima parte a razboiului. T-34, a fost extrem de reusit, avand la baza proiectul inginerului american, J.W. Christie. Un proiect celebru, refuzat de catre compatriotii sai, fiind vorba de tancul prototip M-1928, dar bine primit de catre sovietici in 1930. Se pare ca a primit peste 150000 $ de la rusi, pentru doua sasiuri numite M-1930 (la baza fiind de fapt, M-1928), si a ajutat la crearea a peste 1000 de tancuri din seria BT -considerate a fi in acei ani, cele mai rapide din lume. Japonezii au simtit asta pe pielea lor, in Manciuria si China, si nu le-a placut deloc! J.W. Christie, a murit in 1944 in Rusia, in conditii nici astazi elucidate si, se pare, ca ar fi fost platit de catre Stalin cu 3000000 $, pentru serviciile sale si contributia clara la blindatele sovietice. IS-urile, sunt cu adevarat niste mastodonti, si au fost un cosmar pentru germani. Nici anglo-americanii nu s-au simtit prea bine cand au vazut IS-3, la parada victoriei, din 1945 (daca-mi aduc bine aminte).
Da BT-urile erau foarte rapide, dar erau facute din hartie, iar cand te gandesti la blindatele rusesti de la inceputul razboiului, numeric cel mai important era T-26-le, care nu e nici rapid, nici bine blindat, nici bine inarmat, nici …. nimic.
Iar daca tot zicem de chestii remarcabile ca blindaj, nu poti sa nu zici de KV-1 si KV-2.
La inceputul razboiului URSS-ul detine aproximativ 1400 de T-34 si un pic sub 700 de KV-1
T-26 slab?! In comparatie cu ce?! Panzer I era o biata automitraliera pe senile, iar Panzer III avea un tun inferior T-26. Iar tinand cont ca a fost proiectat cu 6 ani inainte de Panzer III, eu zic ca era destul de decent. La inceputul razboiului cu URSS, Germania avea in jur de 2400 de tancuri, din care Panzer IV, sub 150 de bucati, restul Panzert I, II si III, o gluma fata de T-34, iar de KV-1 nici nu are rost sa vorbim. Daca atacu rusii primii, ajungeau la Atlantic intr-un…
Da, BT-urile din primele serii aveau un blindaj maxim de 13 mm, pe cand Type 89 I-GO japonez, ajungea si la 17 mm. Pare o mare diferenta, dar, in realitate diferenta consta in calitatea blindajului. O sa vezi in articolele despre blindatele japoneze, ca, de fapt, blindajul creat de catre niponi era slab, americanii il considerau „otel usor”. Asa si era, fiindca, in Manciuria, soldatii sovietici invatasera sa le faca praf, doar cu pusca -daca trageau de aproape le gaureau, vai mama lor de tanchete. In multe cazuri, daca un BT tragea de aproape, proiectilul trecea prin blindajul tancurilor usoare japoneze. Otelul a facut diferenta in conflictul cu Aliatii; acesta era de slaba calitate, datorita, in principal, lipsei de materie prima si a continutului mare de impuritati.
Panther si Stug III, desi nu era tanc, mi se par cele mai reusiote blindate germane, si bineinteles principalul tanc german Panzer IV, mai ales cel cu tun lung.
or fi fost ele risuri de tancuri, nimic de zis, dar pentru infanteria coloniala britanica au fost un cosmar…Cind au invadat Singapore, trupele indiene efectiv si-au murdarit pantalonii cu ciocolata, cind s-au trezit cu tancurile japoneze in fata…:)) Bine, nici infanteria britanica din zona nu a fost mai departe…:))
Singapore a fost un dezastru produs de generalii britanici, vai mama lor…Iar cand nu ai deloc tancuri, orice conserva face impresie.
Breeeee…ma inseala pe mine ochii, sau G1B (cred), seama a strabunicul lui T-54 & Co. ???
Asta?
http://wiki.worldoftanks.com/BDR_G1B
Pare rau, dar nu prea
Nu bre… a 2-a, a 4-a si a 6-a, de sus in jos…Aia cu tancul de se plimba prin peisaj, cea cu tancul cu turela rotunjita, si cea cu tancul din lateral, de scrie sub el ” Vue d-artiste…bla-bla „
Ala e G1R
* cam aduce cu t-54 ….
( t-54 pare a fi o combinatie de g1r cu tiger 🙂 )
http://www.alternatewars.com/BBOW/Tanks/Object_416-4.jpg
http://forum.worldoftanks.eu/index.php?/topic/89563-bdr-g1r-and-bdr-g1p/page__st__20
stramosul T54 ar cam trebui sa fi fost T43 sau mai tarziu T-44 (Ob’yekt 136):
http://en.wikipedia.org/wiki/T-44
Designul frantuzesc a dat rezulttate interesante, insa uneori cam exotice si pretentioase pentru o intretinere facila si productie in serie…
Se vede si la AMX-56 Leclerc, un tanc foarte bun, care mie imi place destul de mult, insa cu pret destul de ridicat: 9.3 milioane € ?!
Mentenanta, am vazut pareri ca ar fi pe la 4000euro/ora ?!
http://lemamouth.blogspot.de/2009/12/lheure-de-leclerc-coute-4000-eur-rien.html
sunt discutii interesante in care se intreaba daca nu mai bine ar fi optat pentru Leopard2 decat sa dezvolte propriul tanc…
O mare problema a constructorilor francezi de blindate, ce pare ca persista si astazi, este pretul ridicat de cost al acestora. Erau dificil de realizat, complexe, necesitand echipamente scumpe si, de cele mai multe ori, acestea nici macar nu existau decat pe hartie, ca proiecte. Pe cand la sovietici, lucrurile stateau cu totul altfel -simplitatea era cuvantul de ordine. Spre exemplu, primele serii de T-34 erau asa de prost finisate, in special turela, pe care se vedeau clar bavurile din turnare, incat nemtii s-au prapadit de ras. Le-a trecut insa repede, cand au vazut senilele late care-i permiteau sa evolueze in mocirla ruseasca; tunul de 76/85 mm, cu mare putere de distrugere (ultimul, fiind de fapt, la origine, un tun AA) si blindajul inclinat. Era usor de realizat, chiar daca n-avea complexitatea si modernismul blindatelor germane, precum Panther (raspunsul germanilor la T-34, ceea ce demonstreaza cat de mult il apreciau. In stepa ruseasca, echipajele germane ar fi preferat un T-34, si chiar l-au exploatat din capturi) si Tiger. Rusii au dat calitatea pe cantitate si-au castigat!Pe front conta cine avea cele mai multe blindate, inclusiv versatilitatea acestora. Unul dintre motivele pentru care in 1941 germanii au castigat in luptele cu sovieticii, a fost faptul ca tancurile T-34 existente n-au fost exploatate corespunzator, echipajele nu erau bine instruite si nici nu cunosteau intru-totul echipamentul din dotare -nici macar nu stiau sa le depaneze, asa ca multe au fost abandonate, avand defectiuni minore.Conducerea, din partea esaloanelor superioare, era asa cum era, dupa masivele epurari din armata facute de Stalin in anii *30. Insa, incepand cu 1942, sovieticii au invatat sa lupte, inclusiv cu T-34, si-atunci steaua Wehrmacht-ului a apus!