Buletin naval. Forțele navale nord-europene, față-n față cu realitatea

Operațiunile din Marea Roșie s-au dovedit de un real folos pentru forțele navale europene care au ales să participe. În principiu, grecii, francezii și italienii au confirmat, cu un punct în plus pentru greci, o marină mult mai săracă decât cea franceză sau cea italiană. Notabil, toți sunt din sudul “sărac și corupt” al Europei. Marina franceză a avut chiar și un angajament notabil reușind să doboare rachete balistice cu ajutorul sistemului antiaerian bazat pe racheta Aster 30, unul care cel puțin teoretic nu era capabil de așa ceva. Probabil că acesta este unul din acele exemple când capacitățile tehnico-tactice se dovedesc superioare pliantelor publicitare.

Aflate poate la primele misiuni de luptă reale de la al Doilea Război Mondial încoace, forțele navale nord europene care au participat la operațiunile din Marea Roșie au “reușit” o surprinzătoare contraperformanță în condițiile în care, cel puțin pe hârtie, navele trimise în Marea Roșie erau nave de “top”, foarte bine înarmate, proiectate și construite ca nave specializate în lupta antiaerienă.

Dacă ar fi să acordăm premii pentru această tristă contraperformanță, danezii au reușit să ia premiul I, urmați de germani cu premiul II și de belgieni cu premiul III.

Britanicii nu s-au făcut de râs, ceea ce mă așteptam și nici olandezii, participarea lor fiind lipsită de evenimente negative notabile. Norvegienii nu au participat deși, cel puțin teoretic ar fi avut cu ce, dar având în vedere numărul impresionant de petroliere din zonă, putem înțelege reținerile lor. O altă absență notabilă sunt spaniolii, o țară sud europeană cu interese în Marea Mediterană. Având în vedere că fregatele de clasă Nansen sunt un proiect spaniol, le-o fi fost frică să nu pățească precum norvegienii, cine știe…

Dar să disecăm puțin surprizele în ordinea premiilor acordate.

1. Premiul I – fregata daneză specializată în lupta antiaeriană de clasă Iver Huitfeldt
2. Premiul II – fregata germană specializată în lupta antiaeriană de clasă Sachsen
3. Premiul III – fregata belgiană de clasă Karel Doorman

Pe hârtie, fregata daneză este o navă impresionantă, foarte capabilă, chiar dacă “detractori invidioși” – cu mine printre ei, au evidențiat faptul că este o navă militară construită utilizând mai degrabă standarde comerciale decât militare. Totul în numele reducerii costurilor. Folosește același tip de radare (Thales) ca fregatele similare olandeze și germane. Armamentul este de origine americană, racheta antiaeriană cu rază medie / lungă de acțiune Standard și racheta cu rază scurtă / medie de acțiune Evolved Sea Sparrow Missile (ESSM). Sistemul de comandă și control este produs de Terma, o companie daneză destul de cunoscută în domeniu. Ca scurtă paranteză, produsele Terma se pot regăsi și pe navele Forțelor Navale Române, fregatele de clasă T22R și minunea industriei comuniste, Mărășești, crucișătorul devenit distrugător și care-și va încheia cariera probabil că pe undeva prin 2070 ca fregată.

Prin urmare, Terma, producătoarea sistemului centralizat de conducere a luptei, a avut sarcina de a integra radarele produse de europeni cu rachetele produse de americani (danezii încă mai folosesc și Harpoon în rol de rachetă navă-navă) și cu contramăsurile produse de danezi. La toate acestea se adaugă și minunea denumită StanFlex care a crescut și mai mult gradul de complexitate pentru cei de la Terma cărora, spun unii, se pare că nu prea le-a ieșit integrarea…

Fregata detașată în Marea Roșie a avut parte de câteva defecțiuni grave: o serie de erori software au condus la imposibilitatea de a utiliza racheta ESSM chiar atunci când nava era angajată în luptă. Depanarea a durat vreo 30 de minute, timp în care fregata daneză a trecut sub protecția unui distrugător american și s-a îndepărtat de zona periculoasă. Deși danezii au dat inițial vina pe radarul APAR produs de cei de la Thales, se pare că vina aparține integral companiei daneze Terma. De altfel cei de la Thales au reacționat vehement protejându-și reputația dobândită cu greu la nivel mondial.

Deschid aici o paranteză: s-ar părea că problemele germanilor cu rachetele Standard ar avea totuși legătură cu radarul APAR, însă nu e clar dacă vina nu cumva le aparține tot germanilor care nu au adus radarul la zi.

Danezii au desecretizat parțial un raport asupra misiunii care a confirmat problemele cu sistemul centralizat de conducere a luptei, probleme cu echipajul lipsit de experiența necesară unei misiuni de luptă de asemenea anvergură dar și un îngrijorător miserupism la nivelul ministerului apărării danez, demn de alte nații pe care le cunoaștem ceva mai bine. S-a lăsat cu demisii, bomboana de pe colivă fiind racheta Harpoon activă rămasă în tubul de lansare…

După o analiză a problemelor întâmpinate în Marea Roșie a venit și concluzia, surprinzătoare pentru mulți: fregatele clasei sunt pur și simplu prea scump de reparat/modernizat așa că Danemarca le va relega către misiuni de mai mică intensitate urmând să achiziționeze nave noi. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, dar partea distractivă de-abia de-acum urmează…

Decizia fiind luată la cele mai înalte niveluri, se pare că s-au inițiat discuții cu britanicii pentru achiziționarea unui derivat al fregatei multirol Type 31 “proiectată” și construită de Babcock! Dacă afacerea se materializează, danezii vor achiziționa o fregată britanică derivată din navele de clasă Iver Huitfeldt! Ironia sorții… Sau poate că nu.

Ar fi al treilea succes la export pentru Type 31 / Arrowhead 140 după contractele semnate cu Indonezia și Polonia. În apărarea danezilor trebuie spus că britanicii au adus numeroase modificări proiectului danez, un bun exemplu fiind îmbunătățirea semnificativă a capacității de luptă împotriva avariilor. Conform unor informații preluate de pe Navy Lookout s-a umblat și la înălțimea metacentrului navei cu consecințe pe partea de stabilitate. Se pare că modificările / îmbunătățirile sunt suficient de numeroase astfel încât să vorbim deja de o navă nouă. La fel au procedat și americanii cu FREMM… Doar că seria Constellation mai corespunde doar într-un procent cca. 18% cu FREMM. Britanicii au fost ceva mai ponderați cu modificările aduse Iver Huitfeldt. Ce ar mai fi notabil aici e renunțarea de către britanici la conceptul StanFlex, un indiciu că până și briceagul elvețian are limitele lui…

Pentru danezi, oricât de ciudat ar părea, are sens: iau o navă cunoscută dar semnificativ îmbunătățită și strâng legăturile cu britanicii, principala marină nord-europeană cu toate problemele ei și cea de-a doua putere nucleară europeană. Un lucru la care s-au gândit și norvegienii care au confirmat alegerea Type 26 care va deveni principala navă de luptă a forțelor navale norvegiene.

După cum se pare, norvegienii și danezii sunt în situații similare, ambele țări au decis să înlocuiască nave destul de noi și, cel puțin în aparență, capabile. Și ambele țări par să strângă rândurile și să intensifice cooperarea militară cu Marea Britanie.

Germanii iau premiul II chiar dacă navele sale – Hessen și Hamburg s-au descurcat destul de bine în cadrul Operațiunii Aspides. Însă nivelul de exigență în cazul lor trebuie să fie mai ridicat decât în cazul danezilor sau al belgienilor. Asta pentru că Germania este unul dintre cei mai mari exportatori ai lumii ceea ce înseamnă că au nevoie de o marină militară pe măsură. 60% din exporturile Germaniei sunt transportate pe apă iar flota sa comercială este a cincea la nivel mondial din punct de vedere al tonajului pentru că, în ceea ce privește transportul naval de containere, Germania ocupă locul doi la nivel mondial.

În aceste condiții, marina de război a Germaniei ar trebui să ocupe un loc important în cadrul armatei germane din punct de vedere al alocărilor bugetare. Cu toate acestea, este ultima, poate și pentru că germanii s-au bazat integral pe US Navy ca să mențină deschise liniile de navigație. Cu doar trei fregate moderne specializate în lupta antiaeriană, flota germană este clar subdimensionată prin comparație cu capacitățile de luptă ale englezilor, francezilor sau italienilor, până și olandezii stau mult mai bine din acest punct de vedere. Hessen, prima fregată detașată în Marea Roșie în cadrul Operațiunii Aspides a făcut vâlvă în presa internațională atunci când a încercat să doboare o aeronavă fără pilot cu două rachete Standard. Din punctul meu de vedere, faptul că aeronava fără pilot s-a dovedit a fi americană pălește în fața rateului celor două rachete trase spre țintă de fregata germană și evidențiază probleme grave la nivelul marinei germane. Ulterior, Hessen s-a descurcat bine dar marina sa de război s-a făcut din nou de râs atunci când cea mai nouă și mai grea “fregată” a flotei sale, în drumul său spre casă, a ocolit zona fierbinte din Marea Roșie pe la Capul Bunei Speranțe.

Recent însă, germanii au anunțat că vor contracta noi nave specializate în lupta antiaeriană, nave care vor folosi sistemul de comandă și control AEGIS și radarul american AN/SPY-6(V)1.

Detașarea fregatei belgiene este cumva cea mai simpatică… Deși au un litoral foarte mic, belgienii sunt proprietarii unuia dintre cele mai mari porturi nord-europene. Starea marinei belgiene este destul de tristă când vine vorba de nave de luptă: două nave de clasă Karel Doorman, un proiect al Războiului Rece vechi de peste 30 de ani, achiziționate second-hand de la olandezi în anii 2000. Și dacă toată povestea vă sună cunoscut, aflați că și cele două nave belgiene tot un “cuplu regal” sunt…

Povestea reginei Louise-Marie este deopotrivă scurtă și simplă: înainte de intrarea în Marea Roșie, pe când se afla în Marea Mediterană, nava a efectuat o serie de trageri cu muniție de război pentru a-și demonstra capacitatea de luptă. N-a fost cazul pentru că mai nimic n-a funcționat cum trebuie, exercițiul culminând cu o rachetă Sea Sparrow rămasă blocată în tub… De unde și importanța tragerilor periodice cu muniție de război chiar dacă rachetele sunt scumpe.

Țările nordice par mai nou să se coaguleze în jurul Marii Britanii atunci când vine vorba de nave de luptă, Type 26 fiind aleasă fără modificări față de versiunea britanică de către Norvegia iar Type 31 va fi aleasă de Danemarca (rămâne de văzut dacă chiar se va întâmpla asta și cu ce modificări față de versiunea britanică) în timp ce, așa cum spuneam mai sus, fregatele Iver Huitfeldt vor fi retrogradate și relegate către misiuni de mai mică intensitate. În ceea ce privește Germania, avem proiecte mari, ambițioase. S-a vorbit la un moment dat de o potențială colaborare cu Olanda, care își dorește înlocuirea navelor din clasa De Zeven Provincien, dar nu s-a concretizat nimic și nici proiectul fregatelor proiectate de Damen pentru germani nu merge prea bine. Așa că, în materie de sisteme de luptă antiaeriene, marina germană va merge pe mâna echipamentelor americane, capacitatea lor dovedită de a doborî rachete balistice fiind peste ce pot în acest moment sistemele antiaeriene europene bazate pe racheta Aster.

Mai rămâne să vedem ce vor alege suedezii. Ce înseamnă pentru marina militară intrarea Suediei în NATO am văzut recent într-un interviu cu șeful marinei sale publicat pe Naval News. După cum spuneam acum ceva timp într-un comentariu la rubrica “Permiteți să raportez” ar fi de reținut faptul că statutul de neutralitate al Suediei echivala cu o strategie construită în jurul conceptului de „sea denial” în Marea Baltică, în timp ce statutul de membru NATO marchează trecerea Suediei la o strategie bazată pe conceptul de „sea control” în Marea Baltică / Oceanul Atlantic. Evident, schimbarea are un impact direct asupra mijloacelor tehnico-tactice folosite de marina suedeza.

Conform contraamiralului Johan Norlen, seful marinei militare suedeze:

„Pentru a face față acestei noi provocări, trebuie să intensificăm operațiunile susținute pentru o perioadă mult mai lungă decât cea cu care eram obișnuiți. Asta înseamnă, de exemplu, nave de luptă de suprafață mai mari, deoarece astfel se poate naviga pe mare pentru o perioadă mult mai lungă.”

La asta se adaugă obligația de a contribui la efortul antiaerian al NATO precum și la grupările de luptă NATO. Prin urmare, se pare că suedezii vor patru fregate specializate în lupta antiaeriană, și asta cât mai repede. Rămâne de văzut dacă vor aprofunda relația de iubire cu francezii și vor lua FDI, dacă vor continua dezvoltarea clasei Lulea sau se vor îndrepta către Type 31 ca danezii. Până una alta, suedezii au ales Sea Ceptor pentru dotarea corvetelor de clasă Visby cu capacități de luptă antiaeriene.