Despre Groenlanda…

sua si groenlanda

Până într-un final, Donald n-a primit nici premiul Nobel (deși se tot căinează singur că îl merită) și nici Groenlanda nu i-a fost vândută, deși a amenințat pe toată lumea, ba cu invazia, ba cu noi tarife vamale, totul într-o scenetă de copil oligrofen. Ce-a obținut totuși?!? Ceea ce americanii aveau încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și anume dreptul să-și facă pe cea mai mare insulă din lume câte baze militare vor ei, să aducă militari, avioane și nave de luptă…

Dar deși puteau să facă asta fără nici o problemă, a fost nevoie de tot circul trumpesc, deși El Presidente n-a pus cea mai simplă întrebare, sau prima întrebare: vor groenlandezii să devină cetățeni americani?!? Răspunsul a fost clar: NU! De ce?!? Păi de ce și-ar dori bieții oameni să ajungă fără asigurare medicală gratuită, fără concediu de odihnă plătit și garantat prin lege, fără concediu medical plătit și garantat prin lege, cum au acum, să plătească pentru facultatea copiilor lor, să ajungă plini de droguri și, mai târziu, să aibă și ei împușcături prin școli, să mănânce mâncare care nu prea este comestibilă etc, când în UE este de facto mult mai bine? Și ar mai fi câteva chestii pe care groenlandezii au refuzat să le primească de la americani.

Dar deși apele din jurul Groenlandei par a se liniști, aflăm că România n-ar spune nu dacă ar fi solicitată să trimită avioane de lupta în insulă pentru serviciul de poliție aeriană, similar cu ce se întâmplă în Țările Baltice sau Islanda. Că doar acum are avioane destule să-și permită astfel de aroganțe.

Astfel, președintele Nicușor Dan, a declarat – conform Antenei 3 CNN: “Știți că, la schimb, noi participăm în misiuni de Poliție aeriană, după cum alte țări participă pe teritoriul nostru.

În măsura în care ni se solicită sau agreăm, o să facem și asta, dar urgența noastră este, evident, Flancul Estic, pentru că aici este amenințarea imediată.”

România a participat la astfel de misiuni numai în Țările Baltice, trei la număr (2007 cu MiG 21 Lancer, 2023 – F-16 MLU și 2025 – F-16 MLU) până acum și a patra care se va desfășura în 2026 împreună cu misiuni de poliție aeriană și în spațiul aerian bulgar.

Ok, n-ar fi rău să ajungem și prin Groenlada, măcar din punctul de vedere al câștigării de experiență în operarea avioanelor de luptă în condiții grele de climă.

Și la sfârșit un salut deosebit de respectuos pentru premierul canadian Mark Carney care, nu numai că i-a ținut piept coafatului de la Casa Albă, dar la Davos a avut un discurs impresionant, l-am urmărit de mai multe ori, un discurs de mare om politic care a spus de fapt ce era pe buzele tuturor europenilor vis-à-vis de prostiile americanilor.

Drept rezultat, Canada a scăpat de taxa de un milliard de dolari pentru admiterea într-un for fantomatic, bun fix de nimic –  un mini-ONU pe persoană fizică al prezidentului american – „Consiliul pentru Pace”, pentru că după discursul de la Davos, “Consiliul”, adică Trump, i-a transmis pe o rețea de socializare: „Vă rugăm să considerați această scrisoare ca o notificare a retragerii de către Consiliul pentru Pace a invitației sale de a participa la ceea ce va fi cel mai prestigios Consiliu al Liderilor reunit vreodată.” Probabil că și acum canadienii plâng de sare cămașa după dânșii. Sau râd în hohote…

De remarcat încă o dată tembelismul celui care conduce astăzi Statele Unite: „…cel mai prestigios Consiliu al Liderilor reunit vreodată.” Apăi, zic eu, să lăsăm istoria să pună astfel de rezoluții.

Până una alta, la „cel mai prestigios Consiliu al Liderilor reunit vreodată” au aderat deocamdată numai țări „una și una”, lista provizorie o găsiți AICI.

Însă trebuie să menționez încă o dată faptul că premierul canadian a dat dovadă de bărbăție politică și a spus ce-a avut pe suflet. Mare diferență între Mark Carney care-l înfruntă direct, ochi-în-ochi, pe liderul de la Casă Albă și fostul premier canadian, idiotul de Justin Trudeau care lacrimă în public pentru nerespectarea în țara sa a drepturilor… homosexualilor.

GeorgeGMT

7 comentarii:

  1. Din ce se vehiculeaza pe diferite canale tot circul este pentru a atrage atentia de la dosarele Epstein care trebuiau facute publice in totalitate de acum vreo doua luni .

    1
  2. Și mare diferență între premierul Canadei, care îl înfruntă bărbătești pe Trump, și mucușor, care fuge ca o potaie cu coada între picioare de întâlnirea cu Trump. Își mai plimbă prima concubină a țării prin Paris, și crede că este băgat în seamă. Retardatul ăsta crede că mai pupă mandatul doi? Nu, mai are loc la Cotroceni până în 2028, când HAUR majoritar îl mătură. La care majoritate contribuie din plin chiar el prin lipsă de ouă.

  3. El probabil a avut impresia ca intre Groenlanda si Venezuela se poate pune semnul =

    Acum se pare ca muta atentia pe Iran, dar sa nu se friga si acolo! In caz de aia simt ca le fuge pamantul de sub barba liderului suprem, cred ca de data asta raspund mult mai dur decat proportionalitatea din vara trecuta! Stiti voi, cand sobolanul este incoltit, atunci ataca! Daca blocheaza stramtoarea Hormuz, il obliga pe roscovan sa intervina dur si il face om pe Putin si al lui petrol indezirabil!

  4. Nicusor a declarat ca daca primim solicitare trimitem F16 in Groenlanda?

    Impotriva americanilor???

    O fi el autist, dar nu cred ca e atat de aerian sa nu stie pe ce lume e.

    Nu cumva aia ai lui Voiculescu i-au pus o intrebare-capcana, din care sa rezulte ca rusii ar vrea Groenlanda?

  5. Analizând cam ce scrie presa italiană , boșorogul blond începe să aibă probleme chiar în rândul oligofrenilor din MAGA.
    1- frumoasele taxe vamale aplicate , mărite, reduse , anulate ( depinde de capriciu) au scumpit produsele de pe raft și John votantul îl înjură acum pe Trump.
    2- Trupele alea de asalt SS , pardon ICE , au umplut paharul răbdării în țară unde stai liniștit pe stradă și te împușcă nebunii în uniforma. Și asta o va platii scump mosul în Noiembrie.
    3- Groenlandia , dovada că Trump e un Putin dar de origine vestică. Oricum nu va cuceri nimic din insula . E prea mare gogomănia și pentru republicanii aia duri și puri.
    Problema e alta. Pe ce criterii a ales Trump anturajul cu care conduce țara ( după cum bate vântul? Umorul de dimineață? ) Daca vă uitați bine la ei , sunt varianta americană a conducătorilor români. Fără cultură , cu pretenții de intelectuali , haine scumpe și debitând chestii de care ar fi de ras daca nu de plâns.

    Cum a fost posibil că USA să decadă in acest hal , o poveste lungă legată de Dumnezeul dolar, aruncarea peste bord și a celor 7 ani de acasă în numele ascensorului social și a puterii.
    Opinia mea de subversiv împuțit. 😀

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *