Până într-un final, Donald n-a primit nici premiul Nobel (deși se tot căinează singur că îl merită) și nici Groenlanda nu i-a fost vândută, deși a amenințat pe toată lumea, ba cu invazia, ba cu noi tarife vamale, totul într-o scenetă de copil oligrofen. Ce-a obținut totuși?!? Ceea ce americanii aveau încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și anume dreptul să-și facă pe cea mai mare insulă din lume câte baze militare vor ei, să aducă militari, avioane și nave de luptă…
Dar deși puteau să facă asta fără nici o problemă, a fost nevoie de tot circul trumpesc, deși El Presidente n-a pus cea mai simplă întrebare, sau prima întrebare: vor groenlandezii să devină cetățeni americani?!? Răspunsul a fost clar: NU! De ce?!? Păi de ce și-ar dori bieții oameni să ajungă fără asigurare medicală gratuită, fără concediu de odihnă plătit și garantat prin lege, fără concediu medical plătit și garantat prin lege, cum au acum, să plătească pentru facultatea copiilor lor, să ajungă plini de droguri și, mai târziu, să aibă și ei împușcături prin școli, să mănânce mâncare care nu prea este comestibilă etc, când în UE este de facto mult mai bine? Și ar mai fi câteva chestii pe care groenlandezii au refuzat să le primească de la americani.
Dar deși apele din jurul Groenlandei par a se liniști, aflăm că România n-ar spune nu dacă ar fi solicitată să trimită avioane de lupta în insulă pentru serviciul de poliție aeriană, similar cu ce se întâmplă în Țările Baltice sau Islanda. Că doar acum are avioane destule să-și permită astfel de aroganțe.
Astfel, președintele Nicușor Dan, a declarat – conform Antenei 3 CNN: “Știți că, la schimb, noi participăm în misiuni de Poliție aeriană, după cum alte țări participă pe teritoriul nostru.
În măsura în care ni se solicită sau agreăm, o să facem și asta, dar urgența noastră este, evident, Flancul Estic, pentru că aici este amenințarea imediată.”
România a participat la astfel de misiuni numai în Țările Baltice, trei la număr (2007 cu MiG 21 Lancer, 2023 – F-16 MLU și 2025 – F-16 MLU) până acum și a patra care se va desfășura în 2026 împreună cu misiuni de poliție aeriană și în spațiul aerian bulgar.
Ok, n-ar fi rău să ajungem și prin Groenlada, măcar din punctul de vedere al câștigării de experiență în operarea avioanelor de luptă în condiții grele de climă.
Și la sfârșit un salut deosebit de respectuos pentru premierul canadian Mark Carney care, nu numai că i-a ținut piept coafatului de la Casa Albă, dar la Davos a avut un discurs impresionant, l-am urmărit de mai multe ori, un discurs de mare om politic care a spus de fapt ce era pe buzele tuturor europenilor vis-à-vis de prostiile americanilor.
Drept rezultat, Canada a scăpat de taxa de un milliard de dolari pentru admiterea într-un for fantomatic, bun fix de nimic – un mini-ONU pe persoană fizică al prezidentului american – „Consiliul pentru Pace”, pentru că după discursul de la Davos, “Consiliul”, adică Trump, i-a transmis pe o rețea de socializare: „Vă rugăm să considerați această scrisoare ca o notificare a retragerii de către Consiliul pentru Pace a invitației sale de a participa la ceea ce va fi cel mai prestigios Consiliu al Liderilor reunit vreodată.” Probabil că și acum canadienii plâng de sare cămașa după dânșii. Sau râd în hohote…
De remarcat încă o dată tembelismul celui care conduce astăzi Statele Unite: „…cel mai prestigios Consiliu al Liderilor reunit vreodată.” Apăi, zic eu, să lăsăm istoria să pună astfel de rezoluții.
Până una alta, la „cel mai prestigios Consiliu al Liderilor reunit vreodată” au aderat deocamdată numai țări „una și una”, lista provizorie o găsiți AICI.
Însă trebuie să menționez încă o dată faptul că premierul canadian a dat dovadă de bărbăție politică și a spus ce-a avut pe suflet. Mare diferență între Mark Carney care-l înfruntă direct, ochi-în-ochi, pe liderul de la Casă Albă și fostul premier canadian, idiotul de Justin Trudeau care lacrimă în public pentru nerespectarea în țara sa a drepturilor… homosexualilor.
GeorgeGMT

Din ce se vehiculeaza pe diferite canale tot circul este pentru a atrage atentia de la dosarele Epstein care trebuiau facute publice in totalitate de acum vreo doua luni .
https://en.wikipedia.org/wiki/Proposed_United_States_acquisition_of_Greenland
EDITAT!
Editat. Atentie la limbaj!
Mai vedem cine are dreptate.
Romania are nevoe de F 35 si MIM 104 Patriot. Nu ne putem permite sa procedam ca Portugalia.
Ca nu e bun SAMP/T nu? Nici sculele de la isrelieni (vezi Spyder care daca chiar vrem se poate integra si cu efectorul Stunner), nici IRIS-T nu? Cat despre F35, ne-ar ajunge si Eurofighter Typhoon la ce au rusii.
@silviu
victoria iubeste pregatirea si nu de ieri de azi ci de mai mult de 2000 de ani,
ca nu degeaba exista dictonu armat victoria curam
F35 are un avantaj major, posibilitatea zborului nedectat sau cu detectie redusa in apropierea inamicului,
cum s-a vazut la atacu israelian in Iran,
sigur, sunt discutii legate de faptu ca F 35 ar fi stealth doar in arcu frontal si in lateral, pe cand F 22 ar fi stealth complet, inclusiv la ajutaju reactiv – F 22 nu este vanzare si nici nu va fi, la fel cu SR 71, F117 A, B 2 ce urmeaza a fi inlocuit de B 21, etc.
nu stiu care este capacitatea de detectie a F 35 de un radar aeropurtat, sau un satelit radar pe orbita joasa, sunt discutii,
si sigur sunt discutii ca daca nu utilizezi VTOL sau STOL s-ar putea modifica ajutaju la F35 sa scada capacitatea de detectie la radaru care bate in partea din spate a avionului, si nu prea ai justificare pt. ajutaj care isi schimba directia jetului gazelor in zbor
mai sunt discutii cu rata de disponibilitate (piese de schimb etc)
totusi F 35 este alta generatie de proiectare, alte calcule si categorii de misiuni avute in vedere,
nici EF/T si nici Rafale nu pot executa misiunile pe care le poate duce F35,
si astea sunt deja certitudini,
asa ca tb sa tinem de contractu F 35,
eventual daca intra in productie versiunea bimotor de F 35 sa stam si atunci aproape,
ca tempestu, fcas si restu sunt pe hartie, si este discutabila capacitatea lor de lupta, cata vreme nu au zburat inca si planurile de zbor sunt intr-un orizont indepartat,
pe cand NGAD a zburat de mult, selectia s-a terminat si exista si castigator,
ca razboiu de azi incepe si se termina cu atac aerian, cum au inceput si rusii in ww2 cu incursini aeriene la Chisinau (cu 23 de avioane), dar noi si atunci eram pregatiti cam ca azi – sa face orice dar sa nu se supere rusii,
este un decret a lu Antonescu legat de modu de acordare a gradelor de general, zici ca-i din ziua de azi – decretu 3049/1940
„având în vedere că următorii ofițeri generali au săvârșit acte grave de incapacitate, demoralizând prin fapta lor prestigiul oștirii și elementarele comandamente ale răspunderii de ostaș. Având în vedere că prin lingușiri și metode incompatibile cu demnitatea de ostaș au ocupat înalte comandamente, încurajând apoi neseriozitatea și lipsa demnității ofițerești; Având în vedere că prin incapacitatea acestor ofițeri generali s’a ajuns la decăderea oștirii și la acte grave prin pierderea granițelor…”.
la razboiu de azi, abia dupa finalizarea completa a atacului aerian, vine infanteria si tancurile pt resturi,
controlu spatiului aerian e fundamental,
conducatori cum or fi uni mai defecti sau mai buni, astia sunt temporari,
important este sa ne inzestram pt razboiu de maine, nu pt ww2 sau razboiu din Afganistan sau ala din Georgia evropeana,
asa ca nu se poate renunta la F 35, ca astea evropene sunt in urma,
la mintea mea din avioanele comandate, ar fi bine sa se i-a eventual si cateva din bimotoru F 35, numit de unii F 55,
ca NGAD nu cred ca va vedea cineva in afara de americani,
si eventual radare noi pt bateriile patrioate, si aia e
si integrate si cateva stunere si alte rachete mai ieftine,
si daca intra in serie NGI (nou interceptor) al LM sa ne inscriem si noi,
Eu sunt circumspect in ceea ce privește SUA ca tara nu doar de POTUS Trump. Daca tu crezi ca doar tâmpitul de Trump e împotriva Europei te cam înșeli.
Silviule taica, mai usor cu pianu pe scari, auzi la el Europhiter viseaza
Dar despre Merkel si declaratiile ei ce zici, ca o tin aici pe tusa
Dar despre Schroeder ce zici si declaratiile lui (ultima e de acum cateva zile si e despre relatia cu rusii) si el e tot prin preajma, il tin in caz de
Dar despre info referitoare la Europa cu 2 viteze iesita de la nemti (presupun cu acordul lui Mertz) de acum o zi? Ia vezi unde e bagata Romanica noastra
Dar despre ciuciul oferit Ukrainei, dar nu integrare europeana, iesita si ea acum vreo 2-3 zile, tot de la Mertz
Despre Steinmeier sa-ti mai zic si diploma oferita Maiei Sandu exact acum 1 an la pachet cu o declaratie ca Republiica Moldova e polietnica unde alaturi de moldoveni traiesc si alte minoritati – rusi, gaguzi, romani, bulgari, ucraineni.
Se pare ca nea Silviu traiesti intr-o lume imaginara
BAE Systems Tempest, Future Combat Air System, Global Combat Air Programme, Flygsystem 2020 oricare vrei dintre ele, o sa mature pe jos cu F-35 (peste 15% din piesele la F-35 sunt facute in EU, inclusiv montajul final – oare nu s-ar putea face si restul de 85%)
Cu siguranta mancatorul de tort si purtatorul de pantaloni rosii au 3 in pantaloni iar Nicusor are doar doua.
Au trei împreună cei doi
Tu gandesti 1 secunda cand scrii astea? Romania ca si putere economica este pe locul 41 iar Canada 10, cu un PIB de 5.5 ori mai mare. Canada are bogatii imense si tehnologie de top, noi niste fomisti care acum 37 de ani ne bucuram daca aveam curent si apa la robinet iar bogatiile sunt de mult secate. Canada este in Commonwealth, noi ne-am (re)descoperit ia in sifonier si credem ca dacii erau buricul universului si pe care-i mostenim, in ciuda unei ocupatii romane si o gaura suspecta de 1000 de ani despre care nu stim nimic.
Canada imparte cu US o civilizatie si o istorie comuna in razboaie, noi…niste aia de la capatul Europei care prin ww1 au incalcat tratatul cu o pace dubioasa si au reintrat in „razboi” cu cateva ore inainte de final, ca sa vina sa ceara ce era scris pe tratatul incalcat, totul prin „vicii de procedura” . In ww2 oamenii nici nu stiau de noi, numai ca le-am declarat razboi, de smecheri ce eram. Ar trebui sa-i facem statuie lui Milosevici, fara prostia astuia eram si acum un fel de Georgia sau Armenia de la capatul lumii.
Stiu bine ce a facut Nicusor in Bucuresti, este omul blocat in micromanagement, chiar o diviziune inferioara, omul asta nu a putut vedea la nivel macro un oras cu 15km diametru, ii va fi imposibil sa faca asta cu o tara.
Dar de aici si pana sa te bagi in contradictii cu Trump trebuie sa fii dobitoc cu acte in regula. Oricine a ajuns la casa varuita ori a semnat un deal din care US obtine miliarde, ori a fost pus pe coji de nuci la colt.
Intrebare, ce deal de miliarde poate oferi azi Romania?
Stai ca stiu, apa de la Vidraru?
Canadienii ne primesc la ei fara vize de cativa ani.
Trumpet a anulat decizia pro si a retras jumatate din militarii din Romania…
„oi…niste aia de la capatul Europei care prin ww1 au incalcat tratatul cu o pace dubioasa si au reintrat in „razboi” cu cateva ore inainte de final, ca sa vina sa ceara ce era scris pe tratatul incalcat, totul prin „vicii de procedura” . In ww2 oamenii nici nu stiau de noi, numai ca le-am declarat razboi, de smecheri ce eram.”
Aici greșești. La ambele puncte.
El probabil a avut impresia ca intre Groenlanda si Venezuela se poate pune semnul =
Acum se pare ca muta atentia pe Iran, dar sa nu se friga si acolo! In caz de aia simt ca le fuge pamantul de sub barba liderului suprem, cred ca de data asta raspund mult mai dur decat proportionalitatea din vara trecuta! Stiti voi, cand sobolanul este incoltit, atunci ataca! Daca blocheaza stramtoarea Hormuz, il obliga pe roscovan sa intervina dur si il face om pe Putin si al lui petrol indezirabil!
1. Negocierea noua pentru baze avut loc pentru ca danezii au schimbat in 2009 statutul juridic al Groelandei.
2. Normal ca le plac comunismele/socialismele, cat timp sunt pe banii danezilor, si nu vor in SUA, niste desculti fuduli.
3. Romania, indiferent de ce viseaza ND nu poate dobora niste drone, sa faca politie aeriana in zona artica este wishful thinking. A zis Zele cam cum a fost vazuta international trimiterea a cate 2-3 militari din UE pentru apararea Groenlandei. Adevarul, chit ca doare, e ca danezi si implicit UE nu a facut nimic sa securizeze locul si abia acum dupa scandaluri incep sa se gandeasca la subiect.
4.https://www.bbc.com/news/articles/cp377x4wwg1o parca analiza oficinei stangiste BBC este mai impartiala.
5.Sursă: CSIS | Center for Strategic and International Studies https://share.google/AyzwOJNpYRPaKDba0
6.https://www.pm.gc.ca/en/news/news-releases/2026/01/16/prime-minister-carney-forges-new-strategic-partnership-peoples
7.Sursă: CSIS | Center for Strategic and International Studies https://share.google/BwOCYLbkDTeW5lbhf
Alternativa la SUA este china, superb, traiasca comunismul, bine cativa pe aici sustin ca orezarii nu sunt comuisti sau nu sunt suficient de comuisti!
1. Negocierea nu e pentru baze, nici pentru securitate and shit. Negocierea e pentru resurse, hai sa nu ne ascundem dupa vorbe mari. Aveau si gorenlandezii tot felul de vise de independenta care cred ca s-au terminat fix zilele astea. Actul ala din 2009 la care faci tu referire a lasat resursele pe mana localnicilor dpdv decizie. Iar aia au inceput s-o arda verde si organic. O sa le treaca.
Trump vrea sa faca Groenlanda stat american ca sa puna mana pe resurse „gratis”, nu pentru ca si-au facut rusii si chinezii baze pe-acolo sau ca e vreo amenintare existentiala de securitate. Rusia nu mai are marina „blue water”, ce dracu crezi ca pot ei sa faca in Groenlanda? E perfect adevarat insa ca danezii, ca si ceilalti europeni de altfel, si-au bagat picioarele in aparare. Dar nici prezenta americana in baza tratatului din 1951 nu e tocmai stralucita, a mai ramas o singura baza si aia cu 100 de oameni…
2. De acord, niste desculti fuduli, groenlandezii. Cred ca le-a trecut deja.
3. Iarasi de acord in ceea ce priveste prezenta militara daneza si europeana la cote istorice minime. Insa doboratul de drone nu e doar o chestiune de vointa, e si o chestiune de putinta. Se putea mai bine dar nu e chiar atat de rau precum sugerezi tu (personal, nu cred ca Nicusor e potrivit ca presedinte, nu are conformatia psihologica pentru asa ceva dar l-am votat in lipsa de alternative reale). Sa dai drone jos nu e chiar ca-n Counterstrike sau ce se mai joaca zilele astea populimea: https://www.defensenews.com/global/europe/2025/12/18/turkish-defense-ministry-describes-tricky-shoot-down-of-wayward-drone/
„Alternativa la SUA este china, superb, traiasca comunismul, bine cativa pe aici sustin ca orezarii nu sunt comuisti sau nu sunt suficient de comuisti!”
Deci americanii au voie sa faca afaceri de 574,66 miliarde USD cu China dar restul lumii nu pentru ca-chinezii sunt comuisti. Ok, am inteles, esti foarte obiectiv…
IMHO, SUA nu vrea razboi cu China, nici China nu vrea razboi cu SUA, cele doua parti incearca sa ajunga la un soi de solutie reciproc avantajoasa pentru ca sunt infiorator de dependente economic una de cealalta.
Dar cand SUA vine si zice, bai, voi prostilor de europeni, nu mai faceti afaceri cu China ca vrem noi acum sa punem presiune pe ei, noi trebuie sa ne executam. Dupa care vine si ne da cu tarife in cap sau ne impune cu orice pret „libertatea de exprimare” care nu se poate manifesta decat prin intermediul FB, X si mai stiu eu ce alta porcarie care de fapt manipuleaza in spume.
In acest moment, China este puterea mondiala nr. 2. Sa ignori asa ceva tre’ sa fii idiot, nu comuist.
Zic si io…
Nicolae
1. Resursele alea sunt foarte greu de exploatat si nu merita financiar, cel putin nu acum.
2. Cat timp sunt finantati nu le trece.
3. Normal ca exagerez, la fel de exagerat e ca am putea sa face politie aeriana in zona artica. Ce sa zic, asta am avut la oferta. Chiar daca unii fac apoplexie ramane si problema cu Kremlin Georgescu, inca nu am vazut probe.
4. Problema nu e ca facem comert, problema e ca se prezinata china ca alternativa, sa nu facem cum am facut cu rusia ca au nevoie germanii sa le mearga sageata in sus.
Marius
Da ma , SUE, yeah daddy yeah !
Silviu
Am fost in SUA, prea departe de familie si prea multi nebuni, dar daca ar trebui sa aleg nu as merge ca tine in China. Poate esti tu prea negru si ai vorbit ca aici, ghinion. PS. Vezi ca nici orezarii nu apreciaza oamenii inchisi la piele.
1. Da, acum, dar astfel de chestii sunt gandite pe termen lung. Si multe resurse sunt in sud care este ceva mai accesibil.
3. Daca Nicusor a facut afirmatia asta inseamna ca au fost deja discutii. Nu m-ar surprinde sa ajungem sa facem politie aeriana sub steag NATO in Groenlanda, dar in principiu, baza ar trebui sa fie fortele aeriene din zona.
4. Cine ti-a prezentat tie China ca alternativa la SUA si in ce domeniu? Europenii sunt fascinati de China, ceea ce in trecut nu i-a impiedicat totusi deloc s-o exploateze ori de cate ori au avut ocazia. Europa trebuie sa-si gaseasca o cale a ei. Politicienii europeni trebuie treziti din somn si cred ca Trump a reusit asta.
Si oricat de mult ai bodogani tu SUE, sunt singura sansa de a conta la nivel mondial a Europei. Da, trebuie sa renuntam la tot felul de politici stupide, trebuie umblat la institutiile europene, trebuie sa revenim in arena internationala ca o putere nu doar economica ci si militara. Altfel vom fi pe post de mic dejun la masa SUA sau a Chinei. Si da, tre’ sa rezolvam cumva Rusia. Paradoxal, Europa are nevoie de Rusia iar Rusia are nevoie de Europa. Cum o sa se rezolve asta ramane de vazut…
Puri si simplu nu imi place ideea de urss 2.0, cred ca e normal sa am oroare de aceasta „federalizare”si UE cu „2 viteze”, nu de alta dar cand a fost infiintata nu era vorba de asa ceva, nu a fost vorba nici macar cand am aderat. Libera circulatie a oamenilor, capitalului si produselor, atat, pentru protectie exista NATO. Sincer nu inteleg de ce oamenii doresc sa saboteze, federalizare, o constructie ce a functionat admirabil pana la Lisabona si a adus prosperitate si apoibsa renunte la NATO, care iarasi a functionat impecabil, pentru o posibila viitoare, nu se stie cand si cum, armata europeana.
PS. Nu o prezint eu ca alternativa, o prezinta politicienii de top europeni. Oare cate tepe trebuie sa dea muscalii ca europenii sa se prinda ca nu poti colabora cu ei, indiferent de ce beneficii ar putea rezulta ? Nu a fost suficient ultima isprava din cauza careia avem razboi la granita? Am cunoscut rusi din diverse categorii sociale, nu rezoneaza cu noi sau alti europeni, au alta gandire si este utopic si stupid sa speram ca se pot schimba.
Pentru ca nu functioneaza. Europa stagneaza pentru ca nu are uniune fiscala si are 27 de economii fragmentate care se coordoneaza prin parti. Fiecare trage de propriul ciolan pentru termen scurt.
Realitatea e ca daca europa nu se uneste vor intra intr-un con de umbra tot mai mare si vor fi din ce in ce mai mici mai ales dupa ce incep sa se ridice tot mai mult puterile emergente precum brazilia.
Asta e realitatea. Unire sau trecut la grupa mica. Ori trecem peste gandirea tribala si realizam ca avem multe in comun ori nu si ne cacam pe noi si incepem sa invatam chineza.
Posibil, dar cred lipsa unei viziuni energetice, verzismele, welfare pentru toti nespalatii din Africa si Asia, lipsa de investitii in noi tehnologii, birocratia uriasa, etc.cantaresc mai mult.
Tu spui ca „fiecare trage de propriul ciolan” asa ca astept cateva idei realiste ca sa faci sa mearga 27 de interese diferite, sa treci peste animozitati istorice, sa distribui echitabil, etc.
Nu imi fac grija de Brazilia, nu vad ca in viitor sa aiba parte de un Milei si sa se ridice rapid. Nu imi fac grija nici de China, doar teatru de mucava rusesc la un nivel superior, smoke and mirrors tipic comunist.
Over the past four decades Europe’s share of global gross domestic product has declined steadily. This is not because Europe has become poorer in absolute terms, but because growth elsewhere, particularly in Asia, has been faster. The rise of China, the sustained demographic and productivity advantages of the United States, and the integration of large emerging markets into global trade have reshaped the economic balance of the world. The question is whether this relative decline constitutes a genuine danger to Europe as a geopolitical power, or whether it merely requires Europe to adjust how she translates economic weight into influence.
….
Demography, productivity, and internal constraints
The deeper causes of Europe’s relative decline lie not primarily in policy failure, but in structural factors. Europe is ageing faster than most other regions. Lower fertility rates and longer life expectancy constrain labour force growth and place pressure on public finances. Productivity growth, while respectable, has lagged behind that of the United States in key sectors, particularly those driven by digital innovation.
These trends are compounded by institutional fragmentation. Europe remains a union of sovereign states rather than a fully integrated federation. Fiscal policy, defence procurement and industrial strategy are only partially coordinated. This limits Europe’s ability to act as a single geopolitical actor commensurate with her economic size.
https://www.lvivherald.com/post/europe-s-shrinking-share-of-global-gdp
pleci de la ipoteza gresita ca noi (Romania) jucam in aceiasi liga cu tarile finantatoare din UE. Acelasi curent care a adus woke ne pune si pe noi in pozitia de egalutate cu Germania de exemplu.
Finantatorii UE, adica tarile bogate s-au plictisit de fomistii cu gura mare si fumuri de mari suverani abuzand de drepul de veto. Asa ca o pun de un booster-UE in care cei cu bani incep procesul de sincronizare in procese, standardizare si aliniere strategica. Restul raman in UE asa cum iti doresti, cu drepturi suverane si ca smecherii sa suga acadeaua pe banii lor.
O modificare subtila dar brutala, ideea e veche si tot a fost amanata de 20 de ani, dar par dispusi sa o aplice acum.
So, uniunea vamala era ceva wow acum 70 de ani, azi in epica globala este 0 absolut.
Deci, cine prinde biletul in vagoanele legate la locomotiva va merge inainte, dar atentie, fara figuri de Fiona sclifosita pe banii locomotivei.
Nu ai chef sau nu prinzi bilet ramai legat la balast si o sa mai mergi nitel din inertie pana ne oprim.
Cand mai emiti opinii suverane, nu omite cateva aspecte:
– la deficit de 9% azi trebuia sa fie aici FMI cu drujba si sa avem dobanzi cu minim 50% in plus la creditele alea fara scop luate de ala fara diploma. Singurul.motiv pentru care nu s-a intamplat este ca UE este garant in fata investitorilor, adica aia care ne dau credite cred ca le mai dam si inapoi pentru ca .. UE. Altfel iti mai refinantau deficitele.doar speculatorii la.pret de camatarie.
– noi consumam bugete UE peste contributie, daci ciocu kic si joc de glezne ca e cardul altora.
– Ca sa ai opinii in o organizatie trebuie ca cineva sa te bage in seama, ca sa te bage in seama trebuie sa contezi cu ceva relevant. Ce pune pe masa aici Roamania?
Deci, pana sa ajungem la a pune conditii si a cere cate ceva, hai sa ne uitam bine in oglinda si sa punem.mana la treaba. Cand ajungem minim la nivelul Cehiei luam geanta si mergem sa discutam de la egal. Pana atunci low profile si pe treaba.
Citeste cu atentie ce a spus Merz acum cateva zile: s- a gresit prin birocratie, focus pe obiective iluzorii si fragmentare. Germanii calca pedala pana la podea, cine se tine dupa ei bine cine nu aia e. Si apropos, vor si putere militara.
Robi.
Inteleg ca este un articol pro federalizare dar eu nu vad problema demografica in Europa ca principala cauza a scaderii productivitatii ori competivitatii economice. Exportam masini, echipamente, armament, etc. nu papuci si alte chinezarii ieftine manufacturate cu munca fortata. Ca idee, de ce importam din china masini electrice si panouri solare ? Daca la noi e criza demografica la chinezi ce este ? Cred ca problema este energia scumpa, din cauza de imbecilism verde, si reglementari stufoase si idioate, iti trebuie 10 dosare sa arati ca respecti toate cele 1001 norme in vigoare. Produsele ce inunda piata europeana din china ce standarde de calitate au fata de competitia locala ? De ce nu investim in Africa si ii lasam pe chinezi ? De ce nu avem deja 3 conducte de gaz din Kazahstan si Azerbaigian in functiune trase prin prin Georgia si MN direct in state UE ?
Ok, vrea lumea federalizare, totusi asa vrea sa vad un referendum european pe tema asta, cum o faci ? Repet, cum treci peste orgolii, certuri, diferente culturale si economice ? Din punctul meu de vedere asa ceva este imposibil fara masuri totalitare/dictatoriale.
ADR
Poate ma insel dar nu cred ca la aderare noastra la UE Dacia putea sa cumpere Renault sau Anabela sa cumpere Lidl, putem sa mergem cu exemplele pe orice ramura economica si in orice tara ce a aderat la UE dupa 2000. Plictisiti de fomisti este doar parerea ta, in realitate fac bani frumusei in tarile fomistilor ca sa ridice putin sageata in sus la bugetele alea excedentare. Vezi tu, santajul asta economic nu tine, daca se implementeaza UE cu 2 viteze inseamna acceptatea disparitiei. Nu se poate federalizare dar si UE cu 2 viteze. Daca nu conteaza pe nimic de la noi de ce ne-au acceptat ? Poate a contat piata de desfacere, posibilitatea de a cumpara ieftin diverse companii, forta de munca calificata ramasa local dar si emigrata, ceva resurse, pozitia strategica, etc ori poate sunt doar dobitoci habarnisti. Eu zic ca pune si Romania ceva pe masa si nu e chiar pomana cum lasi sa se inteleaga. Cehii au fost industrializati cand noi inca foloseam iobagi si totusi macro am trecut de ei. Germanii au pistonat pe Mercosur ca sa isi mentina sageata in sus nu noi, noi o sa concuram pe cotele agricole cu aia dar respecting normal de productie UE , si nu ma incanta cu nimic ca vor si putere militara, am vazut ce cacat au facut cu puterea militara.
@RTI
Intebi de ce ne-au acceptat… da’ ia întreabă de ce am vrut noi să ne băgăm. Europa federală e singura soluție ca să răzbatem în lumea de azi. Problema e ca federalizare nu se poate fără două viteze, asta din cauza unor conserve rusești retardate ca Orban și Fico. Cat despre România, fără UE eram acum un fel de Republica Moldova mai mare, unde tot felul de sugeranisti vindeau brasoave unei populații tampite de sărăcie.
UE e un set de reguli de bună guvernanță pe care ăia care au experiență la așa ceva le oferă ălorlalți pe gratis, plus finanțele ca să le implementeze pentru ca au înțeles ca era statelor naționale a dispărut și numai împreună ca europeni pe baza acestor reguli putem să ne asigurăm în viitor ca ne păstrăm identitatea culturală și ne creștem bunăstarea.
Am depășit Cehia… păi de ce am depășit-o după ce am intrat în UE ba expertule? Fac bani frumoși… ia fă tu ba diferența între cat intră în România și cat iese apropos de UE. Germania vrea putere militară, păi cine vrei tu ba să apere Europa? Ungaria? România? Ce nu vor să priceapă sugeranistii e ca in lumea de azi, nu Germania se înarmează ci Europa și nu pricep asta pentru ca in captelel lor pătrate ei încă trăiesc în secolul trecut și nu înțeleg lumea de azi.
Cezar
In capul tau asa este, in capul majoritatii europenilor nu.
Mda, ideea este ca si Fico si Orban nu sunt alesi pe veci, deci chill out.
UE cu 2 viteze inseamna desfiintare, citeste in puii mei tratatele de constituire si aderare, doar Germania face spume si vrea UE cu 2 viteze, fac abstractie de eurofanaticii ce urla pe net.
Si aia de care zici sunt la fel de toxici si periculosi ca si eurofanaticii din care faci parte.
Set de reguli de buna guvernanta 🤣😂🤣😂🤣 si gratuitate, citeste presa sa vezi ce scandaluri sunt si la aia cu „buna guvernanta” si incerca sa pricepi, macar acum ca esti adult, IN VIATA REALA NU EXISTA NIMIC GRATUIT.
A disparut era statelor nationale, peste tot sau doar in Europa ?
https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&opi=89978449&url=https://startupcafe.ro/fonduri-europene-cate-miliarde-euro-absorbit-romania-18-ani-uniunea-europeana-htm-30302&ved=2ahUKEwiXrcbpjraSAxU8nP0HHdfMJpQQFnoECEgQAQ&usg=AOvVaw2cbN38bYZVB7nBh05Xpgdk
Daca adaugam si repatrierea de profit (fie prin creditare inter grup sau iesire directa), undeva la o medie de 1% din PIB, facuta de mutinationalele din UE rezulta o relatie profitabila pentru ambele parti. Pricepi ca nu este pomana ? Castigam si noi si ei, asta a fost si ideea de marire a pietei libere cu noi membri veniti din comuism. Am explicat cu Dacia si Renault dar na, atat ai priceput, csf ncplmsf.
Invata istorie inaite sa aberezi cu Germania care apara Europa si numai pune egal intre interesul Germaniei si al Europei.
Lasa oameni ca Robi sau Lupul de stepa sa argumenteze ideea de federalizare, tu sau ADR mai mult o sabotati.
La tine bezna mintii este o stare naturala, somn usor BĂ !
Vroom, vroom…Merz vrea sa ridice limitatoarele de pitere la motorul bamaveziului.
Romania c7 caruta ori se prinde de carlig si spera ca o tin osiile la ritmul impus de Merz sau ne facem pilaf in stil neaos romanesc.
Si ce pana la urma este Europa asta frumoasa a viitorului nea ADR cu jmekerii si looserii, in tabere cu 2 viiteze in conditiile in care suntem pe punctul sa trecem la revolutia tehnologica unde o sa imprimi acasa in 3D lucrurii din ce in ce mai sofisticate, sau liniii de producere cu roboti umani (compania chineza CATL deja are liniii de asamlare cu 90% munca facuta de roboti unami), deci care e avantajul jmekerilor din prima liga?
Moneda si piata unica iti zic eu – dar odata trecuti fiecare pe tarla lui si cu interesul lui – o sa mai importe Timis Prim carne de porc din Olanda in suma de peste 100 mln?
Sau o sa scoata Nestle profit doar din Romania de aproape 300 mln?
Iti zci eu – nu. SI atunci se duce de rapa sandramaua ue – cu toata piata si respectiv moneda.
Eu nu sunt adeptul si fanul aluia fara diploma, dar o buna parte din deficit a mers in Ukraina – pe anul 2023 se zice ca pana-n 3 miliarde. Cine erau aia care strigau sa le dam si „haina de pe mine”? Itit spun eu – progresimea wokista, multi dintre ei prezenti pe acest forum
Ca Pesede, ca ciuma rosie – ia vezi care era deficitul cand erau la butoane userimea si Catu?
Pentru ca iti zic eu – la banii aia pe care ii bagam nemtilor prin safe (spre 10 miliarde o sa le dam), luam la pachet industrii intregi din South Korea – de la blindate, la rachete, la Himars lor care bate acum la 500 km si in perspectiva la 1000 km, la avioane, sa nu mai zic ca am fi atras SK Hynix si Samsung, care apropo produc memore LPDDR6X ultimul racnet pentru PC si smartphonuri, memorie GPDDR7 ultimul racnet pentru GPU acasa seria RTX 5XXX sii RTX PRO 6 XXX, memorie HBM4 ulltimul racnet pentru GPU in cloud de ziici ca ei dicteaza moda la AI, dar nu NVIDIA, procesoare ARM si RISC-V, dar pentru asta tre sa vezi mai mult de varful nasului
Puneai tu 10 miliarde, puneau coreienii 10 miliarde si in zece ani construiai de la 0 tot ce am scris mai sus, faceam companii mixte, managmentul lor si meseriasii nostri
„Altfel vom fi pe post de mic dejun la masa SUA sau a Chinei.” Europa deja se dă gratis Chinei. Așa gîndesc marii conducători europenii, că alternativa la dependența de Statele Unite e dependența sporită față de China. Chiar dacă, aparent, China și SUA au multe de pierdut economic dacă se iau la harță, pentru chinezi nu contează. Ei sînt puși pe cucerire și ținta lor e doborîrea Statelor Unite. Rusia nici nu contează în lupta asta, e doar un bau-bau pentru europeni.
Sunt mai alb decat multi din romani, ok, nu albinos dar am tenul deschis la culoare, deci nu ma simt. Ideea e ca nu vad o problema in a face comert cu ei, nu ne bagam in ale lor, incercam sa facem sa nu se bage nici ei in ale noastre. De ce SUA face bully altor state cand SUA face comert urias cu ei? Sunt americanii comunisti pentru asta? Astea sunt vremurile. Nu uita ca GM are joint venture cu constructor chinez, motoarele de pe copiile chinezesti de Humvee sunt Cummins. Noua Mazda 6E e facuta pe platforma dezvoltata de un joint venture cu Changan, daca si japonezii care in WW2 se intreceau in ucis chinezi fac comert cu ei…….noi in UE de ce nu am face?
Ia zi Silviu si tu esti antipesedist?
Si atunci de ce gasca voastra era neagra de manie cand a mers in China Nastase si Dancila
Ori suntem cu China, doar daca avem invoire de la stapanire?
„2. Cat timp sunt finantati nu le trece.”
Sunt 57.000, populatia Focsaniului… ce vrei sa faca, sa se apuce de codat in Python?….
Smiorc, avocatul de serviciu al schizofrenicului portocaliu. Alternativa la SUA este SUE, acum poti varsa in continuare cu comunism si tot repertoriul de invective deloc diferite de banane, blugi, muci si ce mai latra ‘suveranistii’ moscovei.
Apropos de pupători în cur la Trump. Azi Nicki Minaj. Ceva scârbos plus ca nu știai sine are curul mai mare: urangutanul sau Nicki. Ar face orice și ar plăti pe oricine ca să îl perie. A apărut suma cu care a cumpărat tinicheaua de premiul Nobel. Ce a cumpărat dobitocul are valoarea unei diplome de facultate particulară pentru un general cu patru stele.
De parca tu ai vrea sistemul de „sanatate” din SUA, ipocritule! Daca ar fi ala de acolo te MILOGEAI ca o gaina caum fac multi americani care-si deschid conturi de donatii pe Patreon :)) Vai de capu’ tau, ai o obsesie cu comunismul! De ce nu mergi in „mareata” SUA amice? Lasa-ne pe noi astia innapoiatii si mars in SUA. Ah, nu iei viza ca esti considerat TIGAN dar le canti in struna yankeilor.***
Nu cw0@ie, o sa ignoram a doua putere a lumii ca asa zici tu. Meanwhile SUA fac comert in draci cu China dar numai noi suntem aia „comunisti”. Bai omule, daca ai frustrari, du-ti sa mangaie-o pe „Manuela” dar nu mai veni si DEVERSA aici toate frustrarile tale. Zici ca esti in perioada McCarthy-ismului in SUA, vezi peste tot numai comunisti. Ziceam io ca bine ca au bagat astia iod in sare ca IQ-ul mediu se duce pe p, tie iti trebuia doza dubla!
Tu asa faci, nu ai fost capabil sa ai o relatie ? Te compatimesc, apropo, fa un control oftalmologic. Am priceput, esti suparat ca nu sunt un ratat incapabil sa se descurce si nu apreciez mocangeala de la tatucul Stat. Aia e, ghinion !
Nicusor a declarat ca daca primim solicitare trimitem F16 in Groenlanda?
Impotriva americanilor???
O fi el autist, dar nu cred ca e atat de aerian sa nu stie pe ce lume e.
Nu cumva aia ai lui Voiculescu i-au pus o intrebare-capcana, din care sa rezulte ca rusii ar vrea Groenlanda?
Se refera dacă ai fost atent la o misiune NATO de patrulare aeriana împotriva Rusiei și Chinei nici decum împotriva SUA
inteleg ca unele evenimente se intampla rapid dar mi-e greu sa cred ca n-ai remarca ca intre timp s-a agreat ceva pentru Groenlanda, s-o aparam de rusi si chinezi iar americanii sa aiba ce acces vor acolo
in contextul asta, s-ar putea sa fie nevoie de politie aeriana o perioada pana scapam de Trump si tampenii lui care intre timp a uitat de Groenlanda si si-a adus aminte de Iran
nenea XV, prin acel „autist” atribuit mai sus tocmai ai calcat pe 3 legi? Pana aici e civil, banii tai smecheria ta.
Sper pentru tine ca a fost o forma de alint si nu o forma de hartuire sau mai grav de blamare a acestor oameni. Ca in cazul asta incalci si niste legi penale.
Nu de alta, dar e site public si se uita multa lume.
PS. ca sa dai dovada de cetatean model si bun crestin, nu vrei sa-ti trimit un link al unei fundatii ce ingrijeste copii in aceasta situatie? Poate te lasa mana sa dai si tu o donatie sau daca esti angajat sa-ti distribui procentul ala din impozit catre ei.
m-a spart faza asta. nimeni, da’ efectiv nimeni nu se gandeste sa jigneasca vreun bolnav, cand foloseste cuvantul „autist”. sau „handicapat”. sau „tigan”.sau „master/slave” cand vine vorba de procese sau de IDE.
treaba asta cu politicallly correct a mers mult prea departe.
Stai linistit,XV facea pana mai ieri spume pe Tehnomil ca ucrainienii au curajul sa reziste in fata Rusiei…..ce a facut mai sus ,numind presedintele „autist” este un lucru nevinovat…
Daca nu ma crezi,intra pe Tehnomil si vezi postarile individului. Nu stiu de ce,dar aici este mai moderat.
Seba, istetule, spre deosebire de tine eu n-am uitat cand ucrainenii sapau la Bastroe si ne mutau balizele de pe Dunare, sau cand ne judecam cu ei pt ZEE, probabil in Disnaylandu tau nu ai auzit decat ce vecini buni au fost tot timpu, aia e se pricep la mancurtizare, e in traditia lor.
sunt de inteles dusmaniile vechi insa nu e cazul sa orbeasca judecata situatiei; recunosc reflexul si gresit, trebuie corectat, in toate structurile
vremurile se mai schimba, ia uite ce zice dom’ profesor:
https://www.youtube.com/watch?v=ybWHMgH3LoE
aa da, retorica Bastroe, cum sa uitam asa nemernicie, cu rusii am fi avut mai mult succes judecandu-ne pentru ZEE, stim cum totii cum rusii respecta orice hotarare judecatoreasca sau institut international.
Alternativa de a-i avea pe ruși ca vecini este mai bună decat Ucraina doar pentru cei care prefera imprevizibilitatea unui imperiu în locul unei democrații în devenire.
apropo, cum a ramas cu Bastroe, a secat partea noastra de Dunare cum balotau trolii si iubitori de rusnaci de la noi, s-a blocat bratul Sulina, mai poate fi tranzitat in prezent ?
Ai uitat sa mentionezi cum preotii romani sunt agresati in Ucraina, nu pot tine slujbele in limba materna.
Mai ADR tata, tu esti aerian rau, nu l-am facut eu „autist”, ci jurnalistii din Bucuresti, de multi ani.
Dar tre sa te agiti tu ca Pepsiul ca nu stii ca asa i se zice, cum si Matrozului ii spuneau „chioru” sau „matrafox” intr-o vreme.
Ca nu-ti place tie ca asa i se spune idolului tau e treaba ta, cand o sa cresti mare o sa descoperi ca oamenilor li se pun porecle fix cum nu le place lor si intamplator sau nu, prin porecle se surprind si realitati.
Explicatia ta este mai proasta decat a unui copil de 4 ani ce spune inocent „asa a zis X”. Faptul ca ai auzit undeva este egal cu 0, e tot fapta ta.
Sincer nu mai am idol de pe la 15 ani, doar ca nu suport nesimtitii care-si permit calificative.
Si ca veni vorba… spuneai candva ca ai fost mare sensei, spy, sniper orice… boss, te intreb sincer din pura curiozitate, asa focoase sunt contabilele de-ti vin dorintele astea?
E porecla lui, asa i se spune.
Care parte n-o intelegi?
In Bucuresti de multi ani se vorbea asta, eu de la jurnalisti stiu, dar o dam ca regele nu e gol.
Tie ti-au murit de plictiseala neuronii, serios, mai esti si un de-asta self-righteous patruns de propria importanta pe scara blocului.
Si chestia asta poarta o denumire in psihologie.
In rest, interesant ca ai pomenit contabilele, tocmai te-ai dat in fapt :))), alea erau cam cele mai urate din academie, dar probabil esti si tu ochelarist de iti fuge gandu imediat la ele, se numeste proiectie, in tipologia asta kinky se incadreaza o intreaga „fauna” cu diverse denumiri in latina.
Si de ce sa nu trimitem, eu as trimite in locul lui inclusiv un contingent de vanatori de munte proportional cu posibilitatile logistice daca se pune vreodata problema, oficial „contra Rusiei” ca nu tipa Donald Duck din toti rarunchii ca vrea Rusia sa ia Groenlanda inaintea lui? Avem nevoie sa aratam ca existam pe harta pentru ca in urmatorii ani cand se va imputi treaba ne trebuie un nivel de descurajare in plus fata de vecinii nostri iubitori, inclusiv cei maritimi (si se va imputi pentru ca retragerea SUA din pax americana inseamna vid de putere si haos nu stabilitate). Nu esti activ, nu te zbati, vei fi in meniu, cum a zis si Carney, nu poti sa stai in banca ta mereu de frica ca il superi pe King Louie pentru ca asta oricum umbla mereu sa se dea tare la aia mai slabi de inger.
Analizând cam ce scrie presa italiană , boșorogul blond începe să aibă probleme chiar în rândul oligofrenilor din MAGA.
1- frumoasele taxe vamale aplicate , mărite, reduse , anulate ( depinde de capriciu) au scumpit produsele de pe raft și John votantul îl înjură acum pe Trump.
2- Trupele alea de asalt SS , pardon ICE , au umplut paharul răbdării în țară unde stai liniștit pe stradă și te împușcă nebunii în uniforma. Și asta o va platii scump mosul în Noiembrie.
3- Groenlandia , dovada că Trump e un Putin dar de origine vestică. Oricum nu va cuceri nimic din insula . E prea mare gogomănia și pentru republicanii aia duri și puri.
Problema e alta. Pe ce criterii a ales Trump anturajul cu care conduce țara ( după cum bate vântul? Umorul de dimineață? ) Daca vă uitați bine la ei , sunt varianta americană a conducătorilor români. Fără cultură , cu pretenții de intelectuali , haine scumpe și debitând chestii de care ar fi de ras daca nu de plâns.
Cum a fost posibil că USA să decadă in acest hal , o poveste lungă legată de Dumnezeul dolar, aruncarea peste bord și a celor 7 ani de acasă în numele ascensorului social și a puterii.
Opinia mea de subversiv împuțit. 😀
Daca trump e impeached in locul lui vine jd vance. Chiar isi doreste cineva asta ?
Daca va fi vreodata impeached Trump, la fel se va intampla rapid si cu JD. Lumea de acolo il cunoaste foarte bine si stiu cu cine au de a face. Este o varianta posibla dupa midterms
da, io! si dupa aia sa-l arunce si pe vance, si sa-l aleaga pe presedintele pe care il (sic!) meritam cu totii!
Dwayne Elizondo Mountain Dew Herbert Camacho!
Bai comunistule dl George, termina-te cu servicii medicale gratuite, concedii de odihna/medical platit, concediu de nastere de1-2 ani platit, facultate gratuita, mancare decenta, 2 zile libere pe saptamana, zi de munca de 8h (ziua are 24h – nu are sens doar munca 8, ar tb vreo 12-14h) samd. Lumina vine de la free market.
Hai sa ne terminam. Oamenii tb sa invete de mici ca societatea e o jungla, sa se obisnuiasca cu violenta, abuzurile ICE si impuscaturile din scoala, sa stie de mici sa traga cu ARul, sa bata pe aia mai slabi (fete, pitici de clase mai mici). Tb sa ne vindem mama batrana pt tesut medical, sa ne dam copi de mici la produs, supravietuirea tb sa primeze. Altfel nu ajunge un cetaean exemplar al societatii.
Etc etc
Dacă prăpăditul de Biden avea demență senilă , ăsta e direct tra la la/nebun cu acte în regulă. Gen cămeșă cu mâneci lungi și cameră capitonată cu gratii la ferestre. Grandomaniile lui Kim ir sen,MaoTze dun și Ceașcă combinate sunt pistol cu apă vs gărgăunii din capul „rățoiului”. Omul se comportă de parcă e plătit de Xi,Putin și Kim să facă praf și pulbere sistemul capitalist. Intr un singur an de mandat(mai are 3!!) a izolat America mai ceva ca la începutul secolului trecut. S a certat cu toți aliații SUA(UE tocmai a semnat un contract multianual baban cu India pe motiv de taxe trumpiste tembele), îi pupă in dos pe Putin și Xi cu o fervoare dubioasă,iar în țară se comportă cam ca ăla cu mustăcioară de acum 90 de ani. Vânează imigranți uitând că bunicii și propria muiere sunt imigranți. Și că toți cei 350 milioane de cetățeni americani au in arborele genealogic cel puțin un strămoș imigrant. Că așa s a construit America.Sincer,in acest moment, China și federația rusă sunt modele de democrație vs SUA. Faza nașpa este că,teoretic,singurele metode prin care America poate fi învinsă sunt auto izolarea și implozia internă. Și cam așa ceva se întâmplă în momentele astea.
As mai pune si faptul ca e al doilea mandat. Nu mai are presiunea realegerii, ci pe cea a midterms. Asa ca orice vrea sa obtina, trebuie pe repede-inainte.
E ca Traian Basescu, incapabil sa contruiasca un sistem pe care sa-l predea unui „mostenitor” politic.
Are metehnele sale, „e jucator” cu bune si cu rele, dar dupa el.. „potopul”!
Basescu stia sa joace bine in sistemul existent, de ce sa mai creeze altul? 🙂
Pe principiul „eu te-am facut (DNA), eu te ingrop dupa 10 ani daca te apropii de familia mea”.
Greu de inteles…
Unul cu dementa senila si aminitri de pe vremea cand era samsar imobiliar a ajuns presedinte. Si viseaza la oportunitatea de dezvoltare Groenlanda.
Nimeni dinestablismentul american, care are inca sinapsele active nu-si inchipuie ca pot face o afacere din Groenlanda doar ca in sistemul de decizie grotesc de la Casa Alba nu pot sa contrazica senilul in fata ci incearca sa-l duca de nas poate-i distrag atentia de la subiect.
Realitatea cu Groenlanda este:
1. SUA pot lua Groenladnda fara sa traga un singur foc. Au deja mai multi militari pe insula decat are Danemarca. Care are vre-o zece oameni si 2 sanii cu caini.
2. Se vor alege cu un sloi mare de gheata care are pe alocuri mai mult de 1 km grosime.
3. Nici o commpanie serioasa nu va investi in Groenlanda, riscand sanctiuni directe din partea UE.
4. Nebunul se duce si urmatorul presedinte va returna Groenlanda. Dar dezastrul in relatiile diplmatice ale SUA si in general increderea in sistemul de relatii internationale bazat pe principii nu se va mai reface.
Europa va avea oricum doar de castigat din combinatia asta. Vom intelege in cele din urma ca trebuie sa fim puternici si independenti, pe picioarele noastre si poate ca vom intelege ca va trebu sa renuntam la scrupule si sa ne ceem propia „ograda din spate”. Ca pan ala urma, orientul mijlociu, Africa sau Rusia, cel putin partea sa europeana, se afla in proximitatea UE, nu a SUA sau Chinei. Deci ar trebui sa avem si sa ne exercitam dreptul de preemtiune. Daca e imperialism, pai noi suntem cu cea mai buna pozitie sa pivotam.
Hai sa terminam cu trumpismele astea de 2 lei. SUA are 100-200 de oameni in Groenlanda, din care probabil cateva zeci de trupe combatante, restul sunt tehnicieni si personal de intretinere, la mama dracului in nord-vestul la 1500 km de Nuuk. Iar danezii au acolo trupe combatante net superioare. Americanii aia ar avea o mare problema sa apere Pituffik de danezi daca prin absurd danezii ar incerca o lovitura preventiva.
Logistica unei invazii ar fi foarte complicata, chiar daca tehnic e posibila. La fel de posibil e ca armata sa refuze astfel de ordine care sunt in mod evident ilegale. Ar necesita o aprobare in Congres, unde sansele sunt zero chiar si inainte de midterms.
Nu degeaba TACO a dat inapoi. este usor sa dai din gura, dar legea si logistica te bat la fund
Aici te contrazic.
Danezii n-au. Cel putin nu in Groenlanda, si nici putere de proiectie din „metropola” n-au.
Iar „ocuparea” Groenlandei e mai simpla decat operatiunea Maduro:
1. Declari ca e a ta.
2. Trimiti un C-17 cu 10 functionari vama si controlul frontierei insotiti de 200 de militari si un drapel.
3. Aștepți furtuna diplomatica.
In fapt ar fi o prostie sa contesti militar preluarea de catre,SUA a unui ghetar. Timpul le rezolva. Trebuie doar sa actionezi diplomatic.
Nu uitati:
SUA au „eliberat” Cuba. Dupa care i-u dat independenta.
SUA au „eliberat” si Phillipine. Aceeasi soarta.
Vremea colonizarii a trecut de mult.
Ce faci dupa….
e doar fluturat din mana stanga, sa nu vezi ce face cu dreapta. n-o sa faca absolut nimic, ca mai sunt si oameni sanatosi la cap pe-acolo (asta e rolul birocratiei, pana la urma, sa puna frana avantatilor, patologici sau nu).
eu ma intreb insa ce naiba face cu dreapta…ce vrea sa ascunda; dosarele alea cu epstein? prea putin – clinton a muit-o pe monica, presa a cantat un pic si pe urma si-a vazut de treaba. mi-e ca de fapt nu e nici un soi de smecherie in capul lui trump – ci e doar nebunul ala pus in pozitie inalta (sau cum e pe la noi, sa te feresti de prostul ajuns sef)
“ clinton a muit-o pe monica, presa a cantat un pic si pe urma si-a vazut de treaba” păi ce să zică mai mult? Doar puritanii și prefăcuții au fost deranjați cu adevărat , restul l-au admirat.
„Iar danezii au acolo trupe combatante net superioare”
Danezii aveau fix 14 militari in toata Groenlanda, in sanii trase de caini, inarmati cu niste flinte M 1917, nu e vreo gluma, e mijlocul de locomotie cel mai indicat, iar pusca aia cu repetitie de pe vremea lui Noe functioneaza si in conditii de frig extrem.
Plus 2 nave trimise, una de patrulare si una mai serioasa, de lupta, de cand a inceput bubuiala, pe care era si un detasament de scafandri incursori (in jur de 15 oameni).
Uita-te pe harta ce suprafata au baietii astia de aparat.
Ca se duc astia 30 cu toti bucatarii si restu pe care ii aduna sa ii atace pe americani e in cel mai fericit caz comic.
Până la alegerile din noiembrie, încolțit, Dictatorul Oranj va încerca să provoace haos iar timpul optim pentru un atac militar în Groenlanda va fi în iunie-august. Îmi e teamă că nu a renunțat la ambiția de a anexa Groenlanda, pe care o percepe ca pe o victimă facilă. Eu cred că se înșeală grav.
Notez pozitiv temporizarea lui Nicușor, consider că e decizia înțeleaptă pentru moment, însă în cazul escaladării noi trebuie să ținem ferm cu aliații noștri europeni – inclusiv militar.
Foarte bun acest articol de sinteză și apreciez majoritatea opiniilor exprimate argumentat de colegii comentatori!
Poate seamănă cu tac-su. Cică la bătrânețe, senil fiind, îi dăduseră un birou fals, o secretară care juca teatru și bosorogul făcea afaceri virtuale: cumpăra acțiuni, vindea imobile. Acum cu AI ul ăsta poate e rândul rozaliului.
Pentru cei care ați văzut „One Battle After Another”, nu vi se pare că personajul interpretat de Sean Penn seamănă izbitor de mult cu Gregory Bovino, nazistul oligofren demis de la șefia ICE ? Și asemănarea e cam la fel de mare ca în „Don’t Look Up” din 2020 între personajul lui Jonah Hill (plodu’ POTUS-ei, un fel de Trump în haine progresiste) și Jared Kushner. Dar dacă în 2020, în era Trump 1, personajele politice erau deja clar definite, în vara 2025, când a fost definitivat „One Battle …”, încă nu prea erau atât de conturate. Nu-l suspicionez pe Paul Thomas Anderson sau pe DiCaprio de premoniție – Bovino deja se dăduse-n stambă prin Los Angeles prin august 2025, și era prea flamboiant să nu merite un rol principal interpretat de Sean Penn. Ce vreau eu să subliniez e vizionarismul filmului – mesajul politic transmis emoțional al avertismentului asupra ideii că totul e o etapă evolutivă către o societate totalitară cu formă idiocratică.
Ce legătură cu Groenlanda ? Cum naibii se face că Divizia 11 Aeropurtată, este / era ÎN STANDBY OPERAȚIONAL DIN DATA DE 18.01. !!!!!! ( https://www.alaskasnewssource.com/2026/01/27/1500-alaska-troops-standby-minnesota-deployment-legislature-seeks-answers-after-fatal-shootings/ ) de trimitere a 1500 de soldați în Minneapolis pentru susținerea ICE în operațiunea Metro Surge ( https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Metro_Surge ) ? 18.01. e o dată anterioară morții lui Alex Pretti de pe 24.01. dar ulterioară opoziției clare a guvernatorului democrat din 14.01. Adică fix forțele de luptă arctice erau în pregătire de deplasare fie pentru o baie de sânge în Minnesota fie pentru o bătaie cu bulgări de zâpadă în Nuuk cu danezii și francezii, nemții și alți europeni trimiși du-te-vino la plimbare prin Groenlanda …
Mie-mi sună chestia asta ca impas strategic de joc de șah-viteză în care a fost pus Krasnov la momentul Davos – „calul” lui (11th Airborne) are două opțiuni de mișcare ofensivă, una spre interior, una spre exterior. UE trimite și apoi imediat retrage „turnul” (gorobeții nemțălăi rebegiți de frig) în „colțul” Nuuk, în raza de acțiune a „calului” taman pregătit să susțină atacul „nebunului” din Twin Cities contra tandemului de „pioni” democrați (guvernatorul + procurorul) care tocmai se expuseseră pe frontul „ICE”. Ca orice ageamiu în șah-viteză, Krasnov vede o nouă direcție, încearcă să gândească, intră în criză de timp, se blochează și nu mai face nimic. Ghinion de neșansă pentru el, taman în momentul ăsta, doi oligofreni descarcă 10 boabe-n 3 secunde în nefericitul ăla și trebuie retras „nebunul”, probabil sacrificați și niște pioni MAGA-ioți și rezolvarea imperativului de menținere în notorietate … din nou un „raising the flag” … că o fi Iran, că o fi altceva – n-am idee. Că dacă Trump pierde popularitate … e jale de el – impeachment, acuzare, trădare din partea lui Vance, buda din fundu’ curții istoriei.
Concluzie : pinguinu’ portocaliu a căzut în copca cu rahat, și n-avea cum să cadă dacă nu era presat de o forță externă s-o facă, adică îl cheamă Krasnov. Deși el cu aripioara lui a făcut ambele copci, și pe cea din Nuuk (da, la ordinul de a se certa cu UE) și pe cea din ICE (da, la ordinul mișcării MAGA), din graba de a face sluj la Putin cu acceptarea nerecunoscută a continuării războiului, a alunecat și … shit happens. A propos de impeachment – poate că n-ar fi un dezastru așa de mare JD Vance – s-ar putea să fie anti-european doar din oportunism de lingușit Krasnovu’ (și ca orice lingău, trebuie să latre mai rău ca javra alfa), are mai mult instinct de conservare politică, deci s-ar putea să fie mai ponderat, e genul care dă rar cu pumnu-n masă (una e a lătra, alta a impune), … cine știe …
Sau o fi doar fixismul meu pe teoria Krasnov pe care o consider validă din 2020 din pandemie …
––––
Abuzul meu de semne mele de punctuație este de fapt o invitație la rațiune pentru completarea argumentației la care nu prea am chef să muncesc să o expun. Nu de alta, dar știu că sunt persona non-grata pe acest site cu de la vătaf Mihăeanu zicere și s-ar putea să-mi ajungă la junk comentariul ca multe altele și nu sunt genul să intru pe ușa din dos cu altă identitate sau altcumva. Am comentat pentru că apreciez pozitiv calitatea comentariilor celorlalți pe acest subiect.
Bun articolul. Mulțumim! Important e să ne raportăm la realitate, mai precis la noua realitate. Dacă SUA intră în căcat nu trebuie să mergem cu ei. Și, chiar sper din toată inima, să nu ajungem cu toți să spunem: SUA e mai de căcat decât China. E o frază undeva în Ivanhoe când un personaj zice: “decat să mă bateți voi în glumă ca prieteni mai bine merg la război, acolo știu la ce să mă aștept și în plus pot da și eu” citat aproximativ din memorie.
Hâmmmmm…. Vin și eu cu o idee: oare să trimiți 3 avioane în Groenlanda, nu ar ajuta opinia publică din România să priceapă până unde se întinde „propria” curte, de fapt? Adică eu spun că, în subconștient ar transmite un pic mesajul că e a noastră, a europenilor și poate în mentalul românesc ar extinde puțin arta a ceea ce „ne aparține” nouă ca europeni.
Sincer, când ai de gând să edifici o…. zone de influență să zicem, folosește să-l trimiți pe Gheorghe în Groenlanda. Nu de alta, dar cred c[ lui Gheorghe îi convine când se duce în Maroc să aibă pașaport de imperial (pardon, de Uniunea Europeană), nu? Uniunea Europeană a fost până acum o uniunea libertăților (de circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalului), dar iote că nu mai e suficient, trebuie să fie și o uniune a puterii. Adică dacă tot e să fie o lume a sferelor de influență imperiale, de ce ar sta europenii capră, mă rog…? Nu mai bine Gheorghe se duce în Groenlanda și Hans vine la Constanța când e nevoie, ca io să mă pot duce mâne la Memmingen, dacă am chef?
Maimuta asta portocalie wishy washy care se succeste de pe o zi pe alta…
USAR and MP Reprice After Policy Signal Shifts
https://finance.yahoo.com/news/usar-mp-reprice-policy-signal-175938166.html
LOL!… Alberta.
https://x.com/ikwilson/status/2010582523131109743
Adevăratul inamic al Europei este ideologia „progresistă” un paravan semantic pentru un produs rezidual al comunismului. Această doctrină acționează subversiv, erodând individul din interior și subminând fundamentele societății.
Din punct de vedere strategic, Europa fără parteneriatul cu SUA este irelevantă. Dincolo de retorica lui Donald Trump, ceea ce contează cu adevărat este validitatea diagnosticului său. Realitatea este astăzi una brutală și tangibilă: un declin demografic ireversibil, un decalaj tehnologic masiv față de marile puteri și o insecuritate cronică alimentată de flagelul drogurilor….. Asistăm, practic, la un proces de autodistrugere culturală și civilizațională …..
Au marsaluit nemtii cu green-dealul intr-o veselie, cand au vazut ca chinezii le mananca industria auto, au renuntat la interdictiille de a nu mai produce motoare cu ardere interna
Astia-s ca copiii mici – pana nu fac bubu nu invata minte, pana iar uita
Nu au renunțat. Au pompat mai mult în China. Mașinile electrice VW sînt chinezești
Si nu numai alea germanesti sunt chinezesti, Stefane
Conserva aia ce Dacia ne-o vinde in Romanica la pret de 19000 Euro sub brand Dacia Spring e produsa in china cu mai putin de 6000$
https://www.libertatea.ro/stiri/dacia-spring-benzina-renault-kwid-india-pret-4000-euro-5575411
TACO(Trump Always Chickens Out)
eu inteleg ca Trump e un individ antipatic,incoerent,care spune o gramada de tampenii,.dar daca nu v-ati agita la orice tampenie spusa de Trump si ati analiza mai bine ce face AMerica,lucrulile nu sunt asa de nasoale cum aveti voi impresia.
Trump a amenintat si ca face varza Panamaul si cate si mai cate si la sfarsit totul se termina cu o negociere care are un singur element central si anume China.La fel si cu UCraina,USa nu poate termina muscalimea pt ca sunt doua mari riscuri -unu-razboiul nuclear si riscul doi ,prabusirea RUsiei va duce la probabilitatea de a avea o China care se poate extinde pana la MN.De asta americanii incearca sa le propuna muscalilor un deal si o mana de ajutor,pt ca si asa RUsia a devenit la ora actuala un stat vasal Chinei,daca o mai si prabusesti de tot,chinezii o preiau la bucata pe toata in maxim 10 ani.
In schimb vad ca nu va ingrijoreaza nimic din ce face Germanica si sunteti extrem de multumiti ca facem afaceri cu ei de rupem
dupa ce am transformat tot safe-ul intr-o spaga germano-franceza,crezand ca vom reusi ceva in ceea ce priveste REp Moldova si integrarea in UE,imediat dupa ce am terminat noi vizita,mirificul cancelar german ,a anuntat clar si fara echivoc asta.
https://kyivindependent.com/germanys-merz-says-ukraine-joining-eu-in-2027-not-possible/
tocmai ce namtalaii au urinat cu bolta pe noi pt a n oara ,pt ca daca UCraina nu e acceptata,automat nici RepMOldova nu o sa fie,poate acum intelegeti si de ce brusc peste Prut s-a reluat o tema demult uitata ,ceea a reunirii.pt ca au primit informatiile din timp ca nu vor adera sub nici o forma la UE in viitorul apropiat si acum va intreb,cum credeti voi ca se vor mai putea castiga alegerile in REp Moldova in viitor,cand Germania face astfel de jocuri mizere?Ce se poate intampla in UCraina dpdv al moralului,cand obiectivul tau principal pt care mori pe front,este distrus cu nonsalanta de nemtalai cu o garagra care prinde la fraieri,cu procesul indelungat,criterii si toata gargara birocratica unde iti poti ascunde adevaratele intentii.
ganditi-va cum vor arata campaniile electorale in Ucraina si REp Moldova dupa mizeria asta de refuz?Ganditi-va la ce razboi informational va declansa muscalimea pe baza acestui refuz ?In ce univers paralel in REp Moldova va mai castiga cel putin in urmatorii 10 ani un partid pro european dupa ce aderarea ta la UE e refuzata brutal?
https://adevarul.ro/politica/romania-la-un-pas-de-un-nou-blocaj-al-austriei-in-2504642.html
asta iar nu va deranjeaza,e absolut normal sa santajezi viitori membri,in schimb ,tampeniile lui Trump sunt problemele noastre,mai putin porneati la lupta sa aparati Groenlanda,ca aia ne intereseaza pe noi,nu ce se intampla in Ucraina si Moldova.
nu va deranjeaza nici ca Ue a refuzat predarea activelor muscalesti ucrainienilor ,bani pe care ucrainienii ii meritau cu varf si indesat,care i-ar fi ajutat enorm intr-o situatie extrem de complicat,ar fi fost o gura de oxigen atat de bine meritata pt ei si pt economia lor,iar pt muscali ar fi fost o lovitura cu adevarat importanta,prima data de UE cu adevarat,in schimb le-au dat un imprumut,la jumatatea activelor muscalesti,ca dupa ce ai economia sfasiata,tot de ce ai nevoie e sa iti iei imprumuturi,la care o sa platesti dobanzi de o sa iti sara sange pe nas.
In schimb Trump e problema nr 1 a Europei,nu curvele care au facut afaceri cu muscalii pana au dat aia pe afara si iar se revarsa peste EUropa.
Trump e problema nr 1 a lumii occidentale. Prin acțiunile sale distruge blocul vestic din interior, si induce multora mentalitatea de fiecare pentru el. Practic ofera pe tava Rusiei ce n-a reusit URSS, slăbirea sau chiar desființarea alianțelor politice si militare ale Occidentului. Atât de simplu.
Acuzi spaga germano franceza dar uiti ca Germania e motorul economic al UE si cel mai mare contribuabil din UE. Ar fi si anormal sa nu fie incredintate contractele lor, pai ce semnal dai tu ca tara dupa ce primesti atatia bani, sa nu intorci asta? Ce nu intelegi tu e ca aceste contracte nu sunt doar niste contracte de armament, sunt niste declaratii politice de aderare la niste legaturi mai puternice cu anumite state. Acum, ca Germania si Franta au si cele mai tari industrii militare din Europa…. pai normal, daca sunt si cele mai mari economii. Au prins si italienii un contract IVECO, poate o sa prinda si Beretta. Eu ma bucur ca mai au dat niste firimituri si IOR Bucuresti spre exemplu. Stiu, era fain sa fi dat contractul de MLI sud-coreenilor dar mna,asa-i in tenis. Ce era si mai fain e sa nu fi avut oligofreni ca Dragnea, Tariceanu, Ciolacu si sa fi avut banii nostri pe care sa-i cheltuim pe ce vream muschiu’ nostru. Cat despre afacerile cu rusii, ai dreptate, nu uita cum i-au taiat microfonul lui Base in PE cand a inceput sa insire nume de politicieni relevanti care au favorizat Rusia, unii ajungand chiar in consiliile de administratie a unor companii rusesti.
Silviule,orice achizitie militare are in primul rand o componenta geostrategia,orice,iar noi am luat sculele astea germane in primul rand pt a ne asigura de sprijinul lor in ceea ce priveste REp MOldova si accesul la UE al ei,ca asta ne doare pe noi cu adevarat.IN schimb ,Germania ne ofera un scenariu de cosmar,cum am scris si mai jos,suntem exact in scenariul primului razboi mondial si riscam prin neacceptarea Ucrainei si a Rep Moldovei sa vedem o prabusire ingrozitoare a celor doua tari,mai ales a ucrainienilor dpdv moral.
NU e vorba despre Lynx vs REdback ,etc e vorba ca nemtalaii fac un joc extrem de pervers care ne poate costa enorm dpdv geostrategic.REfuzul de aderare cat mai repede a UCrainei poate produce mari probleme geostrategice pt noi,imense chiar si putem sa ne trezim cu o Ucraina care sa ajunga in mana muscalilor fara sa fi pierdut razboiul pe campul de lupta.
My 2 cents: pragmatic vorbind, aderarea UA in EU e cu bune si cu rele pt. noi.
Pe de-o parte UA neintegrata, dupa ce se opreste razboiul o sa primeasca multi bani de reconstructie investitii samd. Pe scurt mult atentie geopolitica si financiara.
Dar pt noi ca RO, daca se integreaza in UE, din gramada fondurilor UE de coeziune se va duce un mare procent catre UA, deci ne va lua noua din cascaval. Inclusiv si fonduri private, investitori institutionali – fabricute, etc etc. Integrarea in UE deschide porti f importante economice. Si UA probabil va deveni un producator maricel de armament pt europa (de drone nu mai zic – au sistemele de productie bine create, la timp de pace tb sa faca ceva cu toata infrastructura de productie ce toarna acum cica 200.000 de drone pe luna).
Asta ca gandire pragmatica, dar usor imorala. UA merita integrati in UE de 100 de ori, la ce au reusit sa faca pt tarile din europa (noi inclusiv) ca au tinut ‘chiept’ rusilor . Ajutati desigur – dar chiar si-asa.
Sa ne ia din ce? Ca nu suntem in stare sa absorbim nici jumatate [cifra din burta, o fi mai putin] din fondurile alocate…
Bai boss, e mate elementara.
100E x 50% = 50E
80E x 50% = 40E
Delta de 10E
Samd
Wtf
Foarte buni Carney si finlandezul. La inaltime Mertz, Macron si Starmer s-au achitat de fisa postului.
Bun si echilibrat Rutte, a sesizat presiunea pusa pe ruperea legaturilor cu SUA, inchideri baze etc, buy eruopean, evident, cu o discreta influenta a grupurilor europene de armament.
Trump va ramane ca un accident nefericit in istoria relatiilor atlantice, dar nu e un motiv sa rupem colaborarea cu SUA.
Da, unde a avut dreptate Trump, ca europenii nu cheltuie suficient pentru propria aparare si ca americanii trebuie sa-si reorienteze resurse spre Pacific, nu prea e de dat la intors. Trebuie marite cheltuielile ptr aparare, marite efectivele, reluata pregatirea populatiei pentru situatii de razboi.
Nu cred ca Trump va ramane un accident nefericit. Cred ca orice-ar veni dupa, europenii au vazut ca SUA o poate lua rau de tot pe aratura si cred ca toate actiunile lor viitoare o sa ia in considerare aceasta viitoare posibilitate. A aparut o data, de ce n-ar aparea inca o data, chiar si mai rau, un alt diliu + societatea americana va fi ‘pregatita’ sa-l voteze si pe ala.
Nu uita ca establishmentul american (corporate, samd) au ‘bend the knee’ f serios ca sa nu se contreze cu Trump. Multi CEO din cei ce ar fi crezut societatea ca o sa aiba mai mult sange in instalatie au facut multe lucruri reprobabile, ba chiar facut serios de cacao: perindat pe la casa alba ca sclavetii, adus cocosei de aur si statui, donat pt abominatia aia de sala de petreceri, etc. Sau ca au aparut new tech right wing hardcores (musk, thiel, ellison, zuch) care au resursele financiare sa mai genereze un trump, dar mai potent, care sa reuseasca pana la urma sa traga america pe persoana fizica (visul umed al lui trump & establishment-ul lui)
Si mai mult de-atat, in ultimii ani Trump n-a avut opozitie reala la tampeniile ce le-a facut.
Asta nu e un motiv sa ardem puntile cu America si sa facem moscova fericita.
Inchis baze americane si alte imbecilitati.
Trebuie sa facem ce am spus mai sus.
adevarul ca blocul occidental e un monolit de interese si obiective comune de te doare mintea,Orban,Fico,Babis,Borisov etc etc sunt produse made in Trump,nu sunt lideri facuti de axa ruso-germana,faptul ca pacalicii astia se dau trumpisti,gata i-ati luat drept produse made in USA,ca americanii au dominat 45 de ani peste Europa centrala si de est.
Trump e pericolul numarul unu,ca rupe aliantele lu peste prajit ale occidentului,nu alianta ruso germana de ne-a adus pe cap si razboiul asta,ca era pacat dupa ce au dat foc lumii de doua ori sa nu o incerce si pe a treia.
nu te ingrijoreaza faptul ca acum suntem intr-un scenariu exact de tipul primului razboi mondial,cand amebele parti ajunsesera la o remiza dpdv militar si diferenta s-a facut prin prabusirea sprijinului socitatii civile din Germania,nemtalaii dand vina mai apoi pe ziarele conduse de catre evreii din Germania pt prabusirea si capitulare,acum cineva incearca exact acelasi scenariu,muscalii ataca salbatic exact civilii,dau fara mila in tot ce prind,trenuri,apartamente si in special infrastructura energetica civila,iar la astea mai vine si cireasca de pe coliva si anume amanarea aderarii la UE pt altadata,altadata putand insemnand efectiv orice si la sfantul asteapta.
in schimb mirificile aliante occidentale se intaresc cu marele stat Muntenegru,o Serbie in miniatura,rusofila pana in adancul inimii,cu o biserica ortodoxa frate cu Kiril,cu o mafie balcanica tipica etc,dar aia merita in UE,in schimb fraieri care mor deja de peste zece ani pt a intra in UE,ii mai punem pe hold.
Dar da Trump e vinovatul nr 1 ca distruge mirificul bloc de curve muscale din interior.
Eu am impresia ca nebunia asta cu Trump e doar pentru a scoate la lumina americanofobiii, si nu atat in tarile adverse, cat in tarile asa numite aliate
am cateva conturi romanesti pe twitter create acum 2-3 ani si au si cateva zeci de mii de likuri, de zici ca au trecut cursuri de propaganda anteamericana la Liubianca
(unul e asta https://x.com/Daractenus/with_replies)
cum se zice prin partile noastre – in tacu zace dracu, adica ce in vremuri obisnuite multi isi camuflau intentiile, in situatii de force majeure (create artificial) au rabufnit si si-au afisat adevarata fata
Cat despre Trump, e un papagal, care joaca dupa cum i se canta, epizodul ala cu dosarul Epstein aia e, o forma de santaj – ori faci dupa cum zicem noi (serviciile), ori te punem la tabla infamiei (de parca in Romania nu e la fel)
ca i-o fi placand fatuci mai tinere, aia e, nu toti sunt macroni sa se insoare cu harburi vechi, sa-si faca mea culpa cine merge pe strada si nu intoarce capul cand vede o silueta tanara
„”ca i-o fi placand fatuci mai tinere, aia e, „”
mai tinere, adica pana pe la vreo 13 anisori asa, si prin placut, ii placea sa le violeze, singur si uneori impreuna cu altii. Am avut din pacate curiozitatea nefericita de a vedea ce se vorbeste si ce declara unii si altii despre si prin dosarele alea, si violul si pedofilia nu sunt singurele sau cele mai urate chestii de acolo (ar fi vorba nu doar de fetite ci si de baietei, e vorba si de crime, torturi, sadism, trafic de persoane, persoane „disparute” definitiv etc).
Daca e adevarat ce se spune ca ar fif acut, nu doar Donald ci si altii, plus ca ar fi spalat si banii mafiei rusesti inca din anii 80′ inseamna ca e compromis total, aia care il santajeaza cu astea (Putin sigur, se vorbeste ca si Israelul desigur) il controleaza cvasi-complet, de asta se zbate atat sa blocheze publicarea dosarelor alea.
Si de asta e periculos ca agent al rusilor, nume de cod Krasnov. E periculos atat pentru SUA cat si pentru Europa si evident pentru noi, pentru ca impinge la inaintare politica Moscovei, inamicul nostru traditional de vreo doua-trei secole deja.
Donald pune in aplicare zilele astea exact ce propunea Dugin in anii 90′ referitor la cum ar trebui sa submineze Rusia pe americani
https://en.wikipedia.org/wiki/Foundations_of_Geopolitics
„”he Foundations of Geopolitics: The Geopolitical Future of Russia (Russian: Основы геополитики: геополитическое будущее России) is a geopolitical book by Aleksandr Dugin. Its publication in 1997 was well received in Russia; it has had significant influence within the Russian military, police forces, and foreign policy elites,[1][2] and has been used as a textbook in the Academy of the General Staff of the Russian military.[„”
„”Russia should „introduce geopolitical disorder into internal American activity, encouraging all kinds of separatism and ethnic, social, and racial conflicts, actively supporting all dissident movements – extremist, racist, and sectarian groups, thus destabilizing internal political processes in the U.S. It would also make sense simultaneously to support isolationist tendencies in American politics”.””
Interesant e ca unul din mentorii principali, daca nu cel mai important dar si mai putin discutat, a lui Dugin, ar fi fost un roman emigrat in Franta, Jean Parvulescu, care s-ar fi invartit prin cercurile mai oculte de pe acolo si din vestul Europei.
radu, ti-am pus un like, imi place ca discutam civilizat, intrebarea e cine l-a protejat pe pedofil din anii 90 inoace, de cand se stie de faptele lui, caci putin e presedinte abia din 2000
referitor la evrei care l-ar controla, rezulta ca noi facem afaceri si cumparam armament (doar programul v/shorad e aproape 5 miliarde) de la potentiali adversari, odata ce ei ne pun explosibil in zona noastra
in plus de ce nu subliniem ca au facut afaceri cu putin toti, dar absolut toti, primul pe lista e Tony Blair, care l-a vizitat pe putin la doar o saptamana de la alegerile din martie 2000, cel care de fapt i-a bagat pe americani in kktul din Iraq, urmat de Schroeder si Chirac
un alt englez urma sa-i bage pe americani in 2013 intre-un nou kkt, de data asta in Siria, numele lui e David Cameron, unde pana la urma putin se va baga 2 ani mai tarziu, ai impresia ca englezii si rusii joaca la o mana
intrebare – de ce Abramovich unul din oligarhii de incredere a lui Putin nu este in lista de sanctiuni, oligarh care a avut castig de cauza in instanta din Londra intr-un dosar cu un alt oligarh rus Berezovskii, care, culmea s-a sinucis exact cu 2 luni inainte de vizita prim-ministrului Cameron facuta lui Putin in aprilie 2013
tu vezi tabloul intreg sau mergi si tu dupa fenta? Noi suntem martorii unei beliri totale intre aiati”, nu are putin nicio treaba cu asta
pentru mine a fost clara aceasta ruptura in 2023,cand englezii sustinuti de francezi si polonezi au vrut sa-l impinga pe generalul Ben Wallace secretar la nato in cadrul summitului din iulie de la Vilnius, iar nemtii si americanii s-au opus prin prelungirea mandatului lui Stoltenberg cu un an, ca in 2024 sa sustina pe Rutte
Intrebarea e, in tot acest joc Romania de partea cui e, sa nu patim ca in patruzeci, cand am pariat pe niste looseri si ne-a costat scump, nu e vorba despre trump, trump e ddoar un instrument
„ca i-o fi placand fatuci mai tinere, aia e, nu toti sunt macroni sa se insoare cu harburi vechi”
cata ticalosenie pot caca unii indivizi, colosal ba..
ca sa minimizeze gravitatea faptelor lui Trump, observati cum a alaturat o alta extrema: relatia lui Macron cu sotia lui [mult mai in varsta], carevasazica, nu exista decat o singura alternativa la pedofilie: gerontofilia, mai bine sa-ti ‘placa’ de ‘fete tinere’ decat de ‘harburi’
Vezi ca si mama ta o sa ajunga la un moment dat ‘harb’.
–––––––––––––––––––––
‘i-o fi placand fatuci mai tinere’ nu este acelasi lucru cu ce s-a mentionat pe acolo si anume relatii sexuale cu minore de 13,14,15 ani, violuri, perversiuni etc
incredibil ce fel de indivizi misuna prin societate, liberi sa verse mizerii pe internet..
Tot ce pot sa-ti zic e ca sper ca cineva apropriat tie sa treaca prin ce au trec acei copii pe insula jegului de epstein..
bai individule
daca voiau sa-l beleasca era belit, intrebarea de ce nu au facut-o, dar il lasa sa zburde pe parlaz, care-s fortele alea care foot intreg sistemul de relatii internationale de ce asa, de ce acum
de ce nu le-au scos in campania din 2016, ca era pecetluita soarta oranjului inca de atunci si nu mai devenea presedinte
toti au dat mana cu el, inclusiv presedintele Romaniei, de ce nu i-au livrat securistii nostri info, sa-i zica bai asta e pedofil, iata a violat fete de 13, 14,15 ani, lasa tu vizita aia in SUA pentru alte vremuri
abia astept vizita lui Nicusor Dan, sa vad ce o sa mai ziceti atunci
ps. si tintei kktrile in pentru tine, aici se discuta civilizat
Don Lemon arestat, era si timpul, hate-crime, Legea FACE (Freedom of Access to Clinic Entrances – 1994).
Ironie, lege facuta cand crestini au atacat centre de avort, dar in lege sunt garantate si drepturile religioase, de a nu fi hartuit si persecutat.. .ceea ce a facut exact azzfkeru’ de Don Lemon & Co.
F.A.F.O.
Cum sa facem noi politie aeriana in Groelanda, cand nu am putut face parada militara cu F16 de ziua nationala ?
Doar vara. Adica pe 3 iulie intre orele 14 si 18.
-pamflet-