AIRACOMET 3

Continuam…Primele doua XP-59A pre-productie au fost livrate de catre Bell la Muroc AFB in iunie 1943 in urma contractului AC21931 SA1 semnat pe 26 martie 1942, USAAF dorind 80 de exemplare, insa asta avea sa se schimbe curand –se pare, conform surselor independente, ca abia acum aeronava a primit botezul P-59A Airacomet.

Designul acestora era similar in mare masura primului prototip dar existau si deosebiri minore –cel mai probabil au fost doar doua modificari. Principala deosebire era cupola cabinei, aceasta nu mai culisa inapoi ca la primul prototip ci se deschidea/culisa lateral stanga (vazut din fata).

TURBOREACTOR J-31

A doua modificare au fost motoarele, acestea erau GE I-A modificate la standard J31-GE3. J31/I-16-3 (in serviciu), primul turboreactor american produs in serie, avea urmatoarele caracteristici: turbojet derivat din varianta nr.2 a GE I-A, cunoscuta drept I-14 ce dezvolta 6,22 kN, insa functiona doar cu kerosen. La cererea US Navy, posibil si USAAF, ca motorul sa functioneze si cu benzina cu cifra octanica 100, benzina ce se gasea pe toate bazele aero-navale si aeriene americane de pe toate fronturile, inclusiv pe portavioanele aflate in Pacific, compania GE a dezvoltat urmatoarea varianta cunoscuta drept I-16-3. Acest motor a echipat prima aeronava hibrid ambarcata, piston-jet, a US Navy, Ryan FR-1 Fireball, aeronava construita in doar 66/71 de exemplare inainte ca Japonia sa capituleze, nu a vazut actiuni de lupta (era motorizat cu un Wright-Cyclone R-1820-72W/piston/1350 CP si un J31-GE3/turbojet. O singura escadrila US Navy a fost calificata pe acest avion hibrid in martie 1947 –portavionul de escorta USS Badoeng Strait/CVE-116 din clasa Commencement Bay/10.500 tone); motor realizat din aluminiu, otel, cauciuc si plastic, prima pornire aprilie 1943; compresor centrifugal cu o singura treapta; 10 camere de combustie; turbina axiala cu o singura treapta; lungime 1,82/1,83 m; diametru 1,05 m; greutate uscat 386 kg; combustibil kerosen AN-F32 sau benzina cu cifra octanica 100/130; putere maxima dezvoltata 7,33 kN la 16.000 rpm sau 7,16 kN la 16.500 rpm; construit in aproximativ 241/250 de exemplare pentru Bell P-59 Airacomet variantele XP-59A, P-59A si primele exemplare de P-59B, productia incetand in 1945.

P-59A avea urmatoarele caracteristici: 20 de exemplare produse; monoloc; lungimea aripilor  13,87 m; lungime 11,84 m; inaltime 3,66 m; greutate gol 3606 kg; greutate la incarcatura maxima 5897 kg; viteza maxima 665 kmh la 9144 m altitudine; altitudinea maxima de zbor 14.082 m; rata de urcare 16,26 ms; rezerva interna de combustibil 1098 L. Ultimele exemplare construite, conform surselor, au fost prevazute cu 2 rezervoare largabile de combustibil, incarcatura maxima de combustibil crescand la 2233 L; autonomie de zbor: cu rezerva interna de combustibil 604 km/cu rezervoare largabile de combustibil 885 km; motorizare -2 J31-GE3. Chiar si asa, in ciuda noilor motoare, castigul in viteza fata de XP-59A a fost minora, doar 8 kmh; armament dispus in bot –un tun automat Colt M4 calibrul 37 mm si 3 mitraliere Browning M2 calibrul 12,70 mm (in dotarea aeronavelor USAAF mai apare in inventar drept AN/M2, rata de foc fiind cuprinsa intre 800-1200 proiectile/minut). Conform surselor, aeronava putea acrosa sub aripi pana la 907 kg de bombe sau 8 rachete neghidate in greutate de 27 kg.

BELL P-59 AIRACOMET

  Totusi, dezvoltarea GE I-A nu s-a oprit la J31-GE3, USAAF a vrut performante imbunatatite la altitudine mare, putere marita si o mai buna racire a motoarelor. Drept urmare, GE a proiectat J31-GE5/I-16-5, motor ce avea urmatoarele caracteristici: turbojet, incorpora materiale fabricate din otel placat cu cadmiu/galvanizat ceea ce marea rezistenta la coroziune, aluminiu, magneziu, cauciuc, plastic si ceramica; lungime 1,83 m; diametru 1,05 m; putere dezvoltata 7,11 kN la 16.500 rpm; compresor centrifugal cu o singura treapta; 10 camere de ardere; turbina axiala cu o singura treapta; greutate uscat 401 kg. Din acest motor avea sa derive GE I-40/J33, motor ce avea sa echipeze primul vanator cu reactie in serviciul USAAF, Lochkeed P-80 Shooting Star/1944, si primul trainer cu reactie in serviciul USAAF, Lochkeed T-33 Shooting Star/T-Bird/1948, insa asta e alta poveste. J31-GE5 a echipat majoritatea exemplarelor P-59B Airacomet, aceasta varianta avand urmatoarele caracteristici: 30 de exemplare produse; monoloc; aripa scurtata, suprafete de control complet metalice, fuzelaj ranforsat; lungimea aripilor  13,87 m; lungime 11,84 m; inaltime 3,76 m; greutate gol 3704 kg; greutate la incarcatura maxima 6214 kg; viteza maxima 665 kmh la 9144 m altitudine; altitudinea maxima de zbor 14.082 m; rezerva interna de combustibil 1347 L. Toate exemplarele produse au fost prevazute cu cate doua rezervoare largabile de combustibil de cate 250 L fiecare/total 500 L, incarcatura maxima de combustibil crescand la 1857 L (alte surse, 2483 L. Improbabil, zic eu!); autonomie de zbor: cu rezerva interna de combustibil 604 km/cu rezervoare largabile de combustibil 1529 km (probabil); motorizare -2 J31-GE5; armament dispus in bot –un tun automat Colt M4 calibrul 37 mm si 3 mitraliere Browning M2 calibrul 12,70 mm.

P-59A AIRACOMET ESCORTAT DE UN P-63 KINGCOBRA

Rezerva de munitie pentru tun era de 44 de proiectile, iar pentru cele 3 mitraliere -600 de proiectile (200 de proiectile per mitraliera). Aeronava putea acrosa sub aripi pana la 907 kg de bombe sau 8 rachete neghidate in greutate de 27 kg fiecare (foarte probabil, e vorba despre High Velocity Aircraft Rocket/HVAR poreclite “Holy Moses/Sfantul Moise” de catre piloti). Exista supozitii ca USAAF a propus Bell realizarea unui P-59B echipat doar cu un singur motor/monomotor, propunere respinsa de “Larry” Bell dar adoptata de catre Lochkeed&”Kelly” Johnson si folosita la P-80 Shooting Star. Ultimul exemplar P-59B a intrat in dotarea USAAF pe 27 august 1945, fiind scos la pensie in noiembrie 1949.

YP-59A LA NATC PATUXENT RIVER -US NAVY

  In evidentele Bell apar mai multe prototipuri/variante Airacomet, mare parte dintre acestea fiind destinate testelor, nu toate au zburat, drept urmare le vom mentiona: XP-59, prototipul de baza derivat din Bell XP-52. Nu a fost construit; XP-59A, prototip initial, 3 exemplare produse avand seriile 42-108.784/108.785/108/786; YP-59, aeronava pre-productie cu design modificat. Aceasta este, conform evidentelor Bell, aeronava transformata in laborator zburator, avand o mica cabina deschisa in spatiul destinat armamentului, un singur exemplar realizat botezat “Superman”. Spatiul nu depasea 50 cm in diametru, cabina deschisa fiind prevazuta cu un mic parbriz. Observatorul, tehnician de fapt, avea cateva instrumente cu care masura parametrii de zbor. Primul observator a fost un inginer din cadrul companiei Bell pe nume E.P.Rhodes, laboratorul-zburator decoland prima data pe 30 octombrie 1942 –data considerata in istoria Aviatiei SUA drept ziua zborului primului biloc cu reactie din lume; YP-59A, remotorizat, platforma de test, 13 exemplare produse avand seriile cuprinse de la 42-108.771 la 42-108.783; P-59A, primul model in productie de serie, 20 de exemplare fabricate; P-59B, model imbunatatit derivat din P-59A, remotorizat, produs in 30 de exemplare; YF2L-1, denumire US Navy pentru YP-59A in timpul evaluarii aeronavei.

AIRACOMET IN CULORI US NAVY -GRAFICA

Doua exemplare YP-59A cu seriile USAAF 42-108.778 si 42-108.779 au fost cedate Marinei in vederea evaluarii posibilitatii ambarcarii pe portavion, la sfarsitul lui 1943. US Navy le-a inregistrat drept Bu63960 (numar de bord 960. Acest exemplar nu era inarmat) si Bu63961(numar de bord 961). Au fost testate in zbor la Naval Air Test Center/NATC Patuxent River. Marina a avut si 3 exemplare P-59B. Concluzia evaluatorilor US Navy a venit rapid, “P-59 nu este adecvat utilizarii pe portavion”. Marina a pensionat ultimul P-59B Airacobra pe 4 octombrie 1948.

Interesant e faptul ca cel de-al treilea exemplar de YP-59A construit, avand seria 42-22611, a fost trimis Royal Air Force/RAF fiind vopsit in culori britanice si primind seria RG362/G. Americanii au primit in schimb un exemplar de Gloster Meteor I/Mark 1, primul echipat cu motoare W2B/23C de 7,56 kN, viteza maxima 670 kmh la 3000 m altitudine, autonomie de zbor 1610 km, greutate maxima la decolare 6260 kg si probleme de stabilitate la viteze transonice. Americanii au primit chiar primul exemplar din aceasta serie, exemplar ex-RAF cu seria EE210/G care a zburat pentru prima data pe 12 ianuarie 1944 la Moreton Valence. Schimbul de aeronave urmarea evaluari comparative si mai mult decat atat, britanicii erau mai experimentati in zborul cu turboreactoare decat americanii, asa ca un schimb de informatii nu strica USAAF. Pilotii britanici au executat doar 11 zboruri-test cu Airacomet la Farnborough nefiind deloc impresionati de reactorul american, concluzia fiind “net inferior Meteor” (se spune ca pilotii britanici considerau Airacomet inferior P-51 Mustang, aeronava cu elice). Acest exemplar a fost returnat USAAF la sfarsitul lui 1945.

DRONA XP-59A -GRAFICA

Per total, conform evidentelor Bell, au fost construite 66 exemplare Airacomet, doar 6 ajungand exponate de muzeu. Cei interesati le pot vedea aici: XP-59A, prototipul original –National Air and Space Museum/Washington DC; YP-59 –Planes of Fame Museum/Chino, California –aeronava aflandu-se aici din 1991; P-59A seria 44-226.614 –March Field Air Museum/Riverside, California; P-59B seria 42-2633 –Edwards Air Force Base; P-59B seria 44-2650 –National Museum of the United States Air Force/Wright-Patterson AFB/Dayton, Ohio. Acest exemplar provine de la Kirtland AFB/New Mexico, fiind adus la muzeu in februarie 1956; P-59B seria 44-22656 –Harold Warp Pioneer Village/Minden, Nevada.
Totusi, contractul din martie 1942 n-a fost singurul fiindca pe 11 martie 1944, USAAF vine cu o noua comanda pentru 100 de P-59A/B si o optiune pentru inca 250, pretul per aeronava fiind stabilit la 123.477$ (asta insa depasea cu mult posibilitatea General Electric de a furniza rapid motoarele la acel moment. USAAF calculase ca avea nevoie de cate 3 motoare per avion, adica doua motoare montate pe avion si unul in rezerva –per total, 300 de motoare). Cu 100 de exemplare urma a se echipa 3 escadrile/un Grup de vanatoare. Insa contractul a fost anulat dupa realizarea a 39 de exemplare A/B+altele aflate pe linia de asamblare. Intr-un final au fost 20 P-59A si 30 P-59B produse.

Admisia XP 59

Au existat prototipuri XP-59A transformate in drone radio-controlate la sfarsitul lui 1946, program dezvoltat in comun de catre companiile Bell si Sperry. Aceste exemplare erau prevazute cu tub Pitot in bot, fiind exemplare XP-59A/P-59A modificate. A fost realizata si o “aeronava-mama” destinata controlului radio al dronelor, aeronava pilotata cu design similar “Superman”, operatorul dronelor aflandu-se intr-o cabina deschisa in fata postului de pilotaj –acest exemplar a fost botezat “Mystic Mistress” si avea seria 42-108.783. Exista supozitii c-au fost mai multe “mame” fara a exista date concrete. Aceste drone au fost folosite drept tinte zburatoare radio-ghidate, foarte probabil, in perioada 1946-1952. Din cate se cunoaste, au fost folosite si in programul de dezvoltare a proiectilelor antiaeriene dotate cu focos de proximitate (se pare ca e vorba de variante ulterioare ale fuzeei tip T3 dezvoltata de catre Western Electric Company si Raytheon Company, fuzee testata pentru prima data in ianuarie 1942. Prima tragere reala a avut loc pe 12 august 1942 in Golful Chesapeake. Atunci, cele 3 aeronave radio-comandate au fost distruse cu doar 4 proiectile dotate cu focos de proximitate T3, proiectile AA calibrul 130 mm trase de pe crucisatorul USS Cleveland/CL-55/11.932 tone. La sfarsitul lui 1943, US Navy primise deja 5000 de proiectile. Ehhh, o poveste interesanta ce va fi cu siguranta spusa! Japonezii aveau sa le “guste” in curand, asta este, in mare masura, explicatia extraordinarei eficiente a artileriei AA de pe marile nave americane –asta dupa 1943. Pe uscat, primele astfel de proiectile au fost utilizate in Batalia de la Bulge, 16 decembrie 1944, de catre artileristii din cadrul US 406^th Artillery Group comandati de catre Colonel George Axelson).

XP-83 IN ZBOR

  Interesant e faptul ca-n 1943, in urma cerintei USAAF pentru un vanator cu raza lunga de actiune si mare altitudine capabil sa escorteze bombardiere de raza lunga/strategice (B-29, spre exemplu), Bell vine in iulie 1944 cu proiectul XP-83 Airacomet/Model 40 derivat din P-59 Airacobra, considerat a fi a doua generatie de Airacomet. USAAF comanda realizarea a doua prototipuri pe 31 iulie 1944 si, 7 luni mai tarziu, pe 25 februarie 1945, XP-83 face primul zbor, la mansa aflandu-se pilotul de test de la Bell, Jack Woolams. Inca de la inceput s-a dovedit lipsit de putere si instabil in zbor, primul prototip fiind distrus pe 14 septembrie 1946 in timpul testarii a doua motoare experimentale ramjet dispuse sub aripi (seria 44-84.990. Unul dintre motoare a luat foc in timpul zborului-test, pilotul Chalmers Goodlin si inginerul de bord Charles Fay salvandu-se prin parasutare), cel de-al doilea fiind utilizat la trageri-test cu tunurile de bord la Wright-Field/Ohio pana la pensionare in 1947 (seria 44-84.991.Primul zbor a avut loc pe 19 octombrie 1945). Ca design, XP-83 era similar P-59 insa era mai mare si mai greu putand duce intern 3830 L de combustibil, si extern, in doua rezervoare largabile, inca 1100/1138 L (alte surse, 950 L). Cabina era presurizata. Botul era marit pentru a putea adaposti 6 tunuri Colt T17E3, calibrul 15,24 mm. XP-83 avea urmatoarele caracteristici: monoloc. La primul prototip s-a amenajat o mica cabina in botul aeronavei destinata inginerului de bord, intrarea facandu-se printr-o trapa dispusa sub fuzelaj.

XP-83 VAZUT DIN FATA

Acest exemplar nu a fost inarmat, insa exista surse care sustin ca avea 6 mitraliere M2. Cert e faptul ca prototipul 2 a avut 6 tunuri Colt T17E3, experimentale la acea vreme –varianta de inarmare fiind luata in considerare pentru aeronavele de serie planuite sa participe la invazia Japoniei; cabina tip “bula”, presurizata; turboreactor bimotor, 2 J33-GE5, 18 kN la 11.500 rpm; lungimea aripilor 16,15 m; lungime 13,67 m; inaltime 4,27 m; anvergura aripilor 40 mp; incarcatura pe aripa 270 kg/mp; greutate: gol 6398 kg/la incarcatura maxima 10.927 kg, posibil 12.474 kg; viteza maxima 840 kmh la 4773 m altitudine; plafon maxim 13.716/14.000 m; rata de urcare 28,70 ms/1722 m pe minut. Ajungea la 9144 m altitudine in 11,30 minute; autonomie: cu rezerva interna de combustibil 2784 km zburand la 9144 m altitudine/cu doua rezervoare suplimentare 3300 km; armament -6 tunuri Colt T17E3 calibrul 15,24 mm sau 6 mitraliere Browning M2 calibrul 12,70 mm, rezerva 300 proiectile per mitraliera/1800 proiectile in total (surse independente). Se avea in vedere si varianta de inarmare cu un tun Colt M4/37 mm+2 bombe de 454 kg sau 4 tunuri Hispano calibrul 20 mm, foarte probabil. Oricum, performantele aeronavei erau dezamagitoare, cu deosebire viteza maxima, programul fiind in cele din urma anulat. Insa, XP-83 Airacomet a fost ultima aeronava proiectata si construita de catre Bell, compania reprofilandu-se pe productia de elicoptere, ceea ce face si astazi (ahhh, sa nu uit! Vrem si noi niste Cobre!). La cerinta emisa de USAAF au raspuns si companiile Consolidated Vultee cu proiectul XP-81/ZXF-81 (2 construite, primul zbor 11 februarie 1945) si North American XP-82 Twin Mustang, insa acestea sunt o alta poveste…

P-59 Airacomet a avut o cariera scurta, 1943-1949, nu a stralucit pe Cer si nu a intrat in lupta, insa a fost o experienta extraordinara pentru USAAF si US Navy, zburatorii americani avand ocazia sa se familiarizeze cu zborul cu un avion cu reactie, cu caracteristicile acestuia si, nu in ultimul rand, a dat posibilitatea strategilor Aviatiei si Marinei sa-si adapteze strategia la noua era ce se intrevedea. USAAF a avut doar o singura escadrila de P-59 Airacomet operationala, 412^th Fighter Group/Grupul 412 Vanatoare, infiintat pe data de 29 noiembrie 1943 la Muroc AFB sub comanda colonelului Homer Astley Boushey (el este primul comandant al unei unitati dotata cu turboreactoare din istoria Aviatiei SUA. S-a pensionat din USAF cu gradul de General de brigada. Un profesionist, pilot de vanatoare…).

Grupul apartinea Fourth Air Force/4AF/Armata a IV-a a Aerului si e considerata prima escadrila operationala de turboreactoare din istoria Aviatiei SUA, unitatea fiind desfiintata pe 3 iulie 1946 (la acea data Grupul era comandat de Colonel Bruce Keener Holloway, viitor general si sef in Strategic Air Command. A luptat in China cu Flying Tigers, doborand 13 aeronave japoneze, revenind in SUA in 1944. In 1965 comanda USAF in Europa. Unitatea a fost reactivata in 1978 la Edwards AFB sub denumirea 412^thTest Wing. Ei sunt cei care testeaza in zbor F-35 Lightning II, inclusiv aeronave F-16 modernizate). Din datele facute publice, aceasta escadrila a operat, majoritar, varianta P-59B, insa in 1950 acestea erau deja depasite din toate punctele de vedere.

P 59B

Au mai fost folosite limitat pentru instruire si ca tinte statice, aparuse deja P-80, mult superior ca performante, aeronava ce s-a bucurat de un succes urias transformandu-i pe “Kelly” Johnson si inginerii sai de la Skunk Works in legende ale Aviatiei americane. 412^th Fighter Group a testat in zbor si noul Lochkeed P-80 Shooting Star, primul P-80A de serie fiind acceptat de USAAF in februarie 1945.

BELL XP-83 SI LOCHKEED P-80

  Din cate se cunoaste, pilotii din cadrul 412^th Fighter Group au executat exercitii de lupta simulata cu P-59 Airacobra impotriva Lochkeed P-63 Kingcobra, Lochkeed P-38 Lightning si Republic P-47 Thunderbolt. In martie 1945, au “luptat” si cu un Mitsubishi Zero de captura. Concluzia, P-59 Airacobra nu aduce niciun avantaj notabil fata de vanatorii echipati cu motoare cu piston si elice. Din putinele date publice reiese ca 412^th Fighter Group a executat si zboruri-test cu XP-59A si YP-59A pana pe 27 februarie 1944, zboruri totalizand 242,30 ore (probabil au fost 3 aeronave folosite la teste de zbor). Si ajungem la armament…

Va urma.

 

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

https://www.militaryfactory.com › aircraft › detail

https://www.popularmechanics.com › flight › 6-p…

tanks45.tripod.com › Jets45 › Histories › L133

https://www.aviationmegastore.com › product

www.flyingkettle.com › besler6

https://www.flixxy.com › besler-steam-airplane

https://www.ge.com › reports › the-story-of-the-1…

https://airandspace.si.edu › collection-objects › w…

www.enginehistory.org › GasTurbines › EarlyGT

www.enginehistory.org › EarlyGT › r-r_w2b

https://jetagemuseum.org › category › engines

https://www.space.com › 29543-edwards-air-forc..

www.aviation-history.com › bell

https://www.militaryfactory.com › aircraft › detail

https://www.nationalmuseum.af.mil › Visit › Article

https://airandspace.si.edu › collection-objects › ge..

https://www.usni.org › magazines › historic-aircraft

wp.scn.ru

www.historyofwar.org › articles › weapons_XP-83

https://www.militaryfactory.com › aircraft › detail