Japonia-Tara Soarelui Rasare…O natiune razboinica candva, condusa de catre samurai, la care Bushido –Calea Razboinicului, s-a manifestat dintotdeauna, fiind un adevarat cod de conduita perfect valabil si astazi. Virtutile promovate de acesta: corectitudine, curaj, bunavointa, respect, onestitate, curaj si onoare –au stat la baza formarii luptatorilor si al strategiei adoptate in WW II. Lupta pana la capat, sacrificiul suprem si atacurile sinucigase, toate in numele Imparatului si Imperiului, au dus la pierderi inutile si castiguri minime. In seria articolelor ce urmeaza ne-am propus sa aruncam o privire asupra tehnicii blindate japoneze, relativ putin cunoscuta, care, contrar asteptarilor mele, n-a fost in totalitate inferioara celor similare straine, cel putin in prima parte a razboiului. As spune chiar ca in privinta blindatelor amfibii, Armata Imperiala Japoneza (AIJ) statea chiar mai bine decat SUA si Anglia.
Spre exemplu, expertii militari americani considerau ca tancul amfibiu Type 2 KA-MI, era printre cele mai reusite din teatrul de operatii Pacific. Si n-a fost deloc singurul, insa, despre toate aceste realizari, unele absolut surprinzatoare si inovatoare (multe nici macar n-au depasit stadiul de schita, iar prototipurile care au fost totusi finalizate, erau unicat. Mare parte dintre prototipuri, erau incercari de a copia echipamente americane capturate, in special tunuri si mortiere grele, chiar initiative de adaptare a acestora pe platformele proprii, dar inspirate si de tehnica militara germana. Armata Imperiala a realizat prea tarziu ca blindatele sale erau deja de mult depasite de evolutia tehnicii blindate si a armelor AT americane, dar nu se poate spune ca n-au avut proiecte remarcabile), vom vorbi in continuare. Cu toate acestea, armata japoneza a dispus de un numar impresionant de blindate, multe fiind modernizari si reproiectari ale tancurilor consacrate, precum: aproximativ 1457 de tanchete –Type 92 JYU-SOKOSHA (cel putin 167 de unitati); Type 94 (cel putin 823 de unitati); Type 97 TE-KE (cel putin 557 de unitati)/ aproximativ 2633 de tancuri usoare: Type 95 HA-GO (cel putin 2300 de unitati); Type 95 KE-NU (100 de unitati in mai multe variante); Type 98 KE-NI (cel putin 104 unitati); Type 2 KE-TO (29 de unitati); Type 4 KE-NU (posibil 100 de unitati)/ aproximativ 3150 de tancuri medii: Type 89 YI-GO (cel putin 404 unitati); Type 89 CHI-RO (278 de unitati); Type 97 CHI-HA (1162 de unitati); Type 97 SHINHOTO CHI-HA (posibil 930 de unitati); Type 2 HO-I, destinat suportului infanteriei (cam 30 de unitati); Type 1 CHI-HE (170 de unitati); Type 3 CHI-NU (posibil 166 de unitati); Type 4 CHI-TO (2 unitati construite)/ tancuri grele au realizat doar trei prototipuri: Type 91, realizat in 1932 –un exemplar; Type 95, realizat in 1934 –un exemplar; Type O-I, realizat intre anii 1941-1944 –un exemplar/ tancuri amfibii, intr-un numar de 223 de exemplare: Type 1 MI-SHA, doar un prototip realizat; Type 2 KA-MI, 184 de unitati realizate intre 1942-1943; Type 3 KA-CHI, 19 unitati realizate intre anii 1942-1943; Type 4 KA-TSU, 20 de unitati; Type 4 KA-SHA, un prototip; Type 5 TO-KU, un prototip; SR II RO-GO, un prototip/ tunuri autopropulsate si vanatoare de tancuri, cel putin 252 de unitati realizate: Type 1 HO-HI, 124 de unitati construite intre 1942-1943; Type 1 HO-HI 2, 54 de unitati construite intre 1942-1943; Type 2 NO-NI III, vanator de tancuri realizat intre anii 1944-1945, doar 41 de unitati construite; Type 4 HO-RO, tun autopropulsat de calibrul 150 mm, 25 unitati realizate in anul 1944; Type 4 HA-TO, tun autopropulsat de calibrul 120 mm, 4 unitati realizate in anul 1943; NA-TO, tun AT autopropulsat de calibrul 75 mm, doua prototipuri nefinalizate in anul 1945; Type 4 HA-TO, mortier autopropulsat de calibrul 300 mm, un singur prototip, posibil nefinalizat; HO-RI, tun autopropulsat de calibrul 105 mm, un prototip nefinalizat in 1945; Type 5 HO-RU, tun autopropulsat de calibrul 47 mm, un prototip nefinalizat in 1945; Type 5 NA-TO, vanator de tancuri, doua prototipuri nefinalizate; Type 5 TOK, mortier autopropulsat, calibrul incert, posibil 81/120 mm, un prototip nefinalizat in anul 1945; KUSAE, tun autopropulsat de calibrul 75 mm, un prototip exista in anul 1945/ un numar mare, dar necunoscut, de vehicule blindate si transportoare de trupe, precum: Type 2593 SUMIDA, cel putin 1000 de unitati au fost realizate intre anii 1933-1942; Model 92 OSAKA, posibil 500 de unitati construite incepand cu 1932; Model 92 CHIYODA, 200 de unitati construite intre 1932-1936; Type 1 HO-HA, transportor de trupe, posibil 200 de unitati realizate; Type 1 HO-KI, transportor de trupe, posibil 200 de unitati realizate, si multe altele, destinate transportului munitiei, apei, recunoasterii –precum Type 100 TE-RE –realizate intr-un numar infim, pentru a reprezenta “ceva” pe campul de lupta.
DISTRUGATORUL DE TANCURI HO-RI
Militarii americani erau oricum impresionati de multitudinea de vehicule japoneze, incluzand aici motociclete si camioane cu diverse destinatii, capturate in cursul luptelor, multe dintre acestea fiind “adoptate”, considerandu-le mai adaptate junglei decat ale lor (cu mici exceptii, chiar asa era, despre unele dintre acestea vom vorbi in cursul acestor articole).
AMFIBIA BLINDATA EXPERIMENTALA SUMIDA
De ce au pierdut razboiul si ce anume le-a lipsit japonezilor? Le-au lipsit in primul rand resurse vitale pentru industria de razboi, precum: minereuri si oteluri speciale, petrol si derivate din petrol. Le-au lipsit capacitati industriale capabile sa sustina efortul de inarmare, lucru ce a devenit dramatic spre sfarsitul razboiului, cand putinele fabrici existente au suferit bombardamente si distrugeri, productia de tehnica si armament, si-asa scazuta in raport cu imensa putere industriala a SUA (lucru sesizat foarte bine de catre amiralul Yamamoto, comandantul Marinei Imperiale, dupa atacul de la Pearl Harbor. Acesta, pe cand ceilalti amirali si generali petreceau si se bucurau, a spus fara nicio urma de exuberanta: “Ce am facut noi acum este ca am trezit la viata un urias adormit”. Cumplita profetie s-a adeverit rapid, amiralul absolvent de Harvard, cunoscand foarte bine cum era si ce puteaAmerica, la nevoie…), ajungand la un nivel de avarie. Situatia era atat de grava, intr-un final, trecandu-se la executarea de armament de infanterie si munitii prin gospodarii si mici manufacturi –calitatea echipamentului avand de suferit (datorita penuriei de otel, aluminiu si alte materiale necesare industriei militare, pe unde s-a putut, lemnul a inlocuit otelul: pusti, pusti-mitraliere, mitraliere, etc). Si exemplele pot continua, inclusiv in ceea ce priveste blindatele si gurile de foc+munitia utilizata de acestea…
TANC AMFIBIU TYPE III KA-CHI
Mai mult decat atat, materiile prime si-asa putine, trebuiau impartite intre Marina Imperiala (considerata prioritara, datorita specificului razboiului in Pacific, izbucnit din dorinta de a acapara teritorii, influenta, dominatie si, nu in ultimul rand, resurse vitale Imperiului. Sa nu uitam totusi ca Marina Imperiala era cotata in anul 1940, ca fiind a doua ca marime din lume, dispunand de 10 portavioane si de cele mai mari cuirasate din lume, MUSASHI si YAMATO –de peste 71000 de tone, blindaj maxim 650 mm, ce dispuneau de cate noua tunuri de calibrul 460 mm, considerate a fi cele mai mari guri de foc montate pe o nava de lupta.Marinaa inghitit resurse imense…), Fortele Aeriene Imperiale si Armata. Un adevarat calvar pentru planificatorii militari si industria de resort.
Inainte insa de a patrunde in “interiorul” blindatelor japoneze este necesar sa trecem in revista gurile de foc cu care acestea au fost echipate, fie ca au fost tanchete, tancuri medii, obuziere autopropulsate, transportoare si masini blindate usoare. Gama de armament compusa din mitraliere si tunuri de diferite calibre n-a fost deloc mica, multe fiind copii dupa produse similare straine, in special franceze, britanice si germane, dupa cum vom vedea in continuare, unele chiar reusite, modificate si chiar modernizate de catre inginerii niponi. Totodata, consider ca este necesar sa ne familiarizam cu clasificarea japoneza a vehiculelor, cu care ne vom intalni pe parcursul articolelor, sper doar ca traducerea efectuata din japoneza sa fie cea corecta, insa, daca ceva este gresit, mea culpa de pe-acum: sha-vehicul, sensha-vehicul de lupta, sokosha-vehicul blindat, hosensha-vehicul blindat inarmat, jisoho/jidosha-vehicul motorizat inarmat, jitensha-bicicleta (larg raspandita in randul trupelor japoneze, pe care o foloseau inclusiv la transportul de munitie. O chestie adoptata si de catre vietnamezi, 20 de ani mai tarziu), sokusha-motocicleta cu atas, kijusha-motocicleta cu atas inarmata, joyosha-autoturism, shikisha-masina de comandament, jidokasha-camion, shuri jidosha-intretinerea vehiculelor, rikisakusha-vehicul echipat cu generator, keninsha-tractor/autotractor de artilerie, sokikasha-buldozer, heisa-transportor de trupe, jidoteisha –vehicul de cercetare, tokusyu –vehicul amfibiu. Si acum sa trecem la ceea ce ne intereseaza pe toti si anume, armamentul…
Mitraliera Type 91 de calibrul 6,5 mm, este o versiune modificata a Type 11 Taisho (aceasta tragea si cu glont tip Arisaka, de 139 grame, capabil de la distanta mica sa penetreze blindaj de 8 mm, avand energie mare-2,615 J; glontul era standard fiind utilizat si la pustile de infanterie, armele cu luneta, etc.
Mitraliera Type 91, calibrul 6,5mm
Munitie Arisaka, 6,5mm
Mitraliera avea urmatoarele caracteristici: lungime 110 cm, greutate 10,2 kg, bataie maxima 1500 m, rata de foc 500 proiectile/minut, viteza initiala a proiectilului 780 m/s. Datorita zgomotului specific, aceasta mitraliera, ca si cea de calibrul 7,7 mm, a fost poreclita de catre soldatii americani, Woodpecker/Ciocanitoarea), de acelasi calibru, utilizata masiv de catre fortele terestre pe toate fronturile, chiar si in trageri AA. Taisho, era in uz inca din anul 1922, fiind creatia renumitului armurier japonez, Kijiro Nambu, dupa celebra Hotchkiss, model 1914. Arma a fost construita pana intre anii 1931-1945, fiind racita cu aer, avand in dotare si un telescop pentru sustinerea pe sol. La unele dintre blindate, arma era sustinuta de o montura ce permitea scoaterea rapida si utilizarea ei de catre tanchisti in afara blindatului. Cu toate acestea era dificil de incarcat cu munitie, avand un sistem anacronic –era dotata cu incarcator in care se introduceau cate 5 cartuse grupate in bloc –ceea ce ducea deseori la blocarea armei, iar eficienta in lupta depindea de coordonarea incarcatorului cu tragatorul. Arma avea urmatoarele caracteristici: calibrul 6,5 mm; lungime 838 mm; 4 caneluri; greutate 10,15 kg; raza maxima de actiune 2000 m, dar, pentru eficienta, se recomanda 600 m; rata de foc era pur teoretica, constructorul indicand 500 proiectile/minut. Practic, ajungea cam la 80-120 proiectile/minut, in cel mai bun caz, cu operatori antrenati si bine coordonati; viteza initiala a proiectilului 700 m/s.
Type 97, calibrul 7,7
Mitraliera Type 97de calibrul 7,7 mm, a fost o dezvoltare a celei Type 91. Interesant este faptul ca aceasta mitraliera era influentata de cea cehoslovaca ZB, din care armata japoneza a capturat un numar mare de unitati intre anii 1935-1936, in China si, foarte probabil, de cea britanica, Lewis (nu de putine ori japonezii au incercat sa creeze propriile variante luand ceea ce li se parea bun in tehnica copiata, facand schimbari minore sau majore. Aceasta tragea cu cartus Arisaka, mai mare, de 174 grame, cu o energie de 3,007 J, dar si cu cartuse incendiare, explozive si trasoare (erau mai grele, avand peste 200 grame si o energie de 3,500 J). Arma avea incarcator modern de 20 de cartuse, usor de schimbat, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 7,7 mm; lungime 1145 mm, teava masurand 700 mm; caneluri 4; greutate 12,4 kg; raza maxima de actiune 3420 m, eficacitate aproximativ 600 m; rata de foc 500 proiectile/minut; realizata in peste 18000 de exemplare intre anii 1937-1945.
Va urma…
WW
SURSE DATE SI POZE: INTERNET, ENCICLOPEDIA LIBERA.
mailer.fsu.edu/~akirk/tanks/…/japan-tank.ht… –
google.com/site/…/generali…iii…/generali-importanti-japonezi
www.tanks-encycl… – Statele Unite ale Americii –
weaponsofwwii.com.
armchairgeneral.com
forums.revora.net
javehicles.weebly.com/armored–cars.html –
forum.paradoxplaza.com/…/showthread.ph…
forum.axishistory.com/viewtopic.php?f..
Pagini interesante despre proiecte japoneze blindate WW2:constructii avansate prin turnare,geometria turelei,motoare diesel puternice,s.a:http://hi.baidu.com/eajoncucivakuxr/item/c0de526619e8ee1d6895e6a8
Japonezii nu erau interesaţi de dezvoltarea de blindate în primul rând dintr-un motiv strategic: nu erau necesare.
De fapt, intenţiile autorităţilor japoneze (s-ar putea umple o carte întreagă cu speculaţii despre cei care deţineau de fapt autoritatea în Imperiu… 🙂 ) erau 2 la număr:
– Dominaţia asupra Chinei;
– Asigurarea Pacificului împotriva agresiunii americane – nu probabilă şi nici posibilă, ci reală, deoarece clasa conducătoare americană, clasa baronilor industriali, hotărâse că interesul Americii se află acolo unde se află China şi că America trebuie să apere China.
Ambele obiective nu necesitau o forţă de blindate, din mai multe motive: în primul rând fiindcă nici China naţionaliştilor şi nici dictatorii militari chinezi semi-independenţi nu aveau forţe blindate şi erau limitaţi în capacităţile artileriei, în al doilea rând fiindcă Pacificul necesita o flotă masivă (contrară tratatelor navale) pentru a opri flota americană în caz de război deschis, în al treilea rând fiindcă statele sud-est asiatice erau ultimul loc din lume în care ar fi folosit cineva tancuri, datorită terenului lor împădurit şi deluros. De fapt cucerirea peninsulei Malacca s-a făcut cu trupe japoneze care se deplasau pe jos şi cu bicicleta.
În plus, Japonia nu trecuse prin experienţa Frontului de Vest european şi nu vedea nevoia de o armă de asalt capabilă să rupă un front de tranşee şi fortificaţii, un înlocuitor modern al cavaleriei tradiţionale masacrate cu mitraliera între 1914-1915.
~Nautilus
corect
masinile de lupta japoneze erau proiectate si construite in idea de a sprijini infanteria aflata in atac si in nici un caz pentru executarea de actiuni independenta
ce ma mira este faptul ca nu au luat masuri nici dupa razboiul din 1939 cu rusii cand ar fi trebuit sa traga niste concluzii
Au realizat slabiciunile propriilor tancuri atunci cand au avut dea face cu sovieticii. Ideea este ca nu prea aveau resurse, ei folosind la blindaj si placi din aluminiu. Au fost voci care atrageau atentia asupra slabei calitati a blindajului si a tancurilor depasite cu armament inferior. Tancuri este mult spus, marea lor majoritate erau tanchete. Cu toate acestea aveau proiecte de tancuri grele, inca din 1935, dar abia in 1942 si-au adus generalii si amiralii aminte de ele. Prea tarziu insa!
Armata japoneza era patrunsa inca de puternice traditii feudale.Ce rost aveau atacurile de front sinucigase ,in strigate de „Banzai”,neinsotite de blindate?Sau Armata de Manciuria care tinea frontul cu URSS,cred ca avea nevoie de puternice unitati blindate.
Gloantele alea de 6.5 si 7.7 mm sunt uluitor de grele, 139 respectiv 175 de grame, saracii soldati japonezi daca aveau de carat macar 100 de gloante… :))
Gasesti aici detalii despre munitie http://world.guns.ru/ammunition/rifle-cartridges-e.html
Multumesc de info, nu stiam ca sunt atat de grele.
doar vroiam sa spun ca la munitia aia vorbim de grains si nu de grame.
1 grains = 0.06479891 grams
Adica vorbim de un glont de 9grame si nu de incarcatura de azvarlire (hai sa-i zicem pulbere desi cam arata a paiete).
Totusi munitia Arisaka este considerata o munitie slaba si cu ea au fost facute primele incercari de pusti automate. Aproape toate tarile aveau munitii mai bune.
Daca va uitati pe o cutie de munitieo sa vedeti cu siguranta 2 marcaje…greutatea glontului data in grame si greutatea pulberii data in grains.Astfel pentru a exemplifica…unul dintre cele mai mari cartuse folosit pentru o arma idividuala este 50BMG cu o medie de 60 grame glontul si 655 grains masa pulberii.Astfel incat…soldatul japonez nu cara zeci de kg. de munitie.
Ai dreptate Pavel, nu carau! In medie, fiecare soldat japonez, avea la el pe frontul din Pacific, cam 3 cutii cu cartuse, fiecare continand 30-40 de proiectile. In prima faza a razboiului din jungla, au avut mari probleme cu umiditatea care afecta cartusele (praful de pusca se umezea iar cartusele rugineau), ulterior, de prin 1943, le-au acoperit cu lac pentru protectie, ceea ce a marit greutatea acestora.