COMUNICATUL ASOCIAȚIEI OFIȚERILOR ÎN REZERVĂ DIN ROMÂNIA

27 iunie 2019

Rezerviştii voluntari din Asociaţia Ofiţerilor Rezervişti din România (AORR) continuă colaborarea cu Statul Major al Apărării (SMAp), pentru îmbunătăţirea programului de recrutare şi formare a rezervei voluntare

 

Eforturile lor se concentreaza pe clarificarea şi aplicarea unitară a normelor care îi privesc pe rezerviştii voluntari, astfel încât această categorie nouă de personal să se poată dezvolta, ajutând la regenerarea rezervei de mobilizare.

O nouă şedinţă de lucru a avut loc în 26 iunie, la sediul Statului Major al Apărării. Timp de 3 ore, membrii AORR au discutat cu reprezentanţi din conducerea departamentelor şi direcţiilor implicate în acest proces. S-a hotărât clarificarea procedurilor pentru trecerea rezerviştilor voluntari de la un corp la altul (soldaţi – subofiţeri sau subofiţeri – ofiţeri), precum şi stabilirea unor proceduri prin care aceştia să aibă acces la complexele de refacere și recreere ale MApN.

Pentru informarea mai bună a candidaţilor, se lucrează la un ghid destinat celor care doresc să devină rezervişti voluntari. Membrii delegaţiei AORR sunt direct implicaţi în acest proiect, prin propuneri referitoare la conţinutul şi aspectul ghidului.

Adriana Brumaru, membră a delegaţiei AORR: Am înaintat propunerile noastre pentru ghid reprezentanților SMAp și cele mai multe au fost acceptate. Chiar dacă la întâlnire am fost doar câţiva, ideile de îmbunătăţire a ghidului reprezintă un număr mult mai mare de rezervişti voluntari, ele fiind colectate şi validate pe un grup de discuţii cu aproape 100 de membri.

Tot datorită acestui grup de discuţii, rezerviştii voluntari din AORR au putut face un sondaj de evaluare a satisfacţiei, ale cărui concluzii au fost prezentate către SMAp.

Cătălin Florea, membru al grupului de lucru al rezerviştilor voluntari din AORR: Acest studiu ne ajută să punctăm exact ce îi nemulţumeşte pe rezerviştii voluntari, să definim raportul dintre aşteptările iniţiale şi concretizarea adusă de program. Este important ca, dincolo de experienţe personale, să înţelegem care sunt cele mai frecvente surse de nemulţumire, astfel încât să ne stabilim o ordine corectă a priorităţilor.

 

Au fost reluate şi discuţiile despre problemele întâmpinate de rezerviştii voluntari pornind de la perioada de selectie şi instrucție iniţială, până la implementarea neunitară a unor norme după semnarea contractelor. S-a discutat în detaliu, uneori mergând până la dezbaterea unor cazuri individuale.

Dragoş Cîrstea, membru al delegaţiei AORR: Multe aspecte necesită o perioadă mai lungă pentru elaborarea unor proceduri unitare și distribuirea în teritoriu. Vrem să îi asigurăm pe colegii noştri că se depun eforturi serioase pentru îmbunătăţirea programului, chiar dacă efectele acestora se lasă aşteptate. Sperăm ca în curând să apară primele rezultate vizibile ale colaborării noastre. De la reprezentanţii SMAp, am întâlnit deschidere și dorință de a construi şi a face lucrurile să funcționeze.

Următoarea reuniune a grupului de lucru AORR-SMAp va avea loc în septembrie. Până atunci, proiectele menţionate continuă să se desfăşoare, consolidând legătura între rezerviştii voluntari şi conducerea armatei.

aorr.org.ro

13 comentarii:

  1. Fain, bravo feciori!

  2. Limbaj de lemn, vom face și vom drege. Nici măcar gargară nu mai este ce era odată

    • Ar fi tare ca la o sedinta de nivel SMG sa poti iesi cu lista de activitati pe subpuncte. Nici de la primarie nu merge asa.
      Idee aici ii alta, niste rezervisti s-au asociat si discuta la nivel de smg/smap cu privire la problemele acestui proiect si cum poate sa faca treaba mai bine. Asta imi pare a fi apreciabil si deschiderea sefilor din SMG pt o astfel de discutie.
      Pe de alta parte tot ceea ce aud de la asociatiile de rezervisti de 30 de ani este un singur cuvant: „pensii”. Ori asa nu are nimic cu rezerva. cand ati vazut ultima daca ca asociatile derezervisti sa faca scandal ca nu mai exista sistem de pregatire in rezerva desi legea din 2006 obliga la asa ceva. Ha? Pe mine nu m-au chemat veci sa nimic si cred ca nici dracu nu stie daca mai traiesc sau am murit. Dar in rest avem rezerva cica.
      Chestia asta de mai sus ii o gura de aer proaspat.

  3. De 200 de ani incoace nici un razboi nu s-a bazat pe „rezerva voluntara”. Ori se manageriaza cu fortele active aka militarii profesionisti cu norma intreaga, ori necesita mobilizare generala.
    Dar pentru asta e nevoie de voibta political si de legislatie adecvata. Dupa cum spuneam si in alta parte, pentru natiuni mici modelul evreiesc este etalonul absolut, spre care ar trebui sa tindem. Mobilizare de 2 000 000 de oameni in doar cateva ore. In ultimii 40 de ani a fost suficient ca sa descurajeze orice inamic. Si nu duc lipsa de inamici in zona.
    Retulveste barfa si filozofeala de sant, tipic balcanica.

    • 1. Iti dai seama ca nu mai poti reveni la pre 2006.
      2. Nu-s un penibil din ala , cu ai vazut ca in america…. sistemul asta este unicul mod de a popula rezerva in conditii actuale. Merge la case si mai mari, depinde ce pricepm prin „pregatire”. de acord ca 15 zile nu-i destul
      3. 200 de ani? Iti spun cel putin o data in cadrul acela cand Romania a luat bataie, crunta, de la rezervele altor tari:
      Comandamentul General 52 Rezervă german (1916-1918)
      Comandamentul General 54 Rezervă german (1916-1918)
      -> Divizia 6 Cavalerie germană
      Divizia 7 Cavalerie germană
      Divizia 11 Bavareză germană (1916-1918)
      Divizia 49 Rezervă germană (1916-1918)
      Divizia 76 Rezervă germană (1916-1918)
      Divizia 89 Infanterie germană (1916-1918)
      Divizia 187 Infanterie germană (1916-1918)
      Divizia 217 Infanterie germană (1916-1918)
      Lupta de la Sinca unde divizia 76 rezerva germana a fost victorioasa cu toate ca rezistenta romanilor a fost dirza si demna.
      Sursa: Alexandru Ioanițiu (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918, vol. 1, Tipografia Geniului, București, 1929
      Si acum sistemul de rezerva german cu modificari este cel pus in functiune de Bismark, si presupune si rezerva voluntara.
      Dar, si mare dar, sa nu amestecam rolurile tactice ale unitatilor de rezerva. Ele nu vor fi si nu pot fi structuri principale in operatiuni, chiar daca nemtii au intins coarda si le-a functionat. Rolul lor ar trebui sa fie de suplinire si suport/sprijin a unitatilor principale.
      Scurt si pe romaneste, ai nevoie de 2 spitale de campanie de rezerva pe langa unul activ, ai nevoie de baze logistice de rezerva pe langa cele active si acolo unde se formeaza personal pentru unitati de lupta respectiv sprijin de lupta, aceste trebuie integrate in structuri operative la nivel de regiment maxim (zic eu). Pe model francez:
      Combat Squadrons
      Escadron de reconnaissance et d’intervention – Armored recon squadron
      1er Escardon blindée – 1st Armored squadron
      2e Escardon blindée – 2nd Armored squadron
      3e Escardon blindée – 3rd Armored squadron
      1er Compagnie de infanterie – 1st Support infantry company
      2e Compagnie de infanterie – 2nd Support infantry company
      Support Squadrons
      Escadron de commandement et de logistique – Command and logistics squadron
      Compagnie d’appui mixte (génie et artillerie) – Mixed engineer and artillery company
      Escadron d’intervention de réserve – Reserve squadron
      Exemplu 2:
      6e Cuirassier Groupe d’Escadron (6e CGE) – 6th Cuirassier Squadron Group (x40 MBTs)
      ECL – Command and Logistics Squadron
      1e Esq – 1st Squadron
      2e Esq – 2nd Squadron
      3e Esq – 3rd Squadron
      12e Cuirassier Groupe d’Escadron (12e CGE) 12th Cuirassier Squadron Group (x40 MBTs)
      ECL – Command and Logistics Squadron
      1e Esq – 1st Squadron
      2e Esq – 2nd Squadron
      3e Esq – 3rd Squadron
      EEI – Reconnaissance Squadron
      EMR – Regimental Maintenance Squadron
      5e Esq – 5th Reserve Squadron
      6e Esq – 6th Reserve Squadron
      Ma semnez ca rezevist nevoluntar, inca apt de scandal, dar daca vine scandalul noi suntem in plop si plopul in aer.

      • Leftenant, la noi companiile (sau batalioanele) de logistica au inclusa si intretinerea?

        • zici de companile de logistica din cadrul unor batalione/regimente arme de lupta daca asigura intretinere? Sau daca batalioanele de logistica asigura intretinere pentru unitatile din aria de responsabilitate?

          • Daca in cadrul batalioanelor/companiilor de logistica exista si companii/plutoane de intretinere care sa asigure suportul unitatilor implicate direct in actiuni militare (tancuri, artilerie, artilerie reactiva, infanterie mecanizata, etc).

            • Da, exista logistica la unitate, dar asta ii sa-i spunem logistica mica, uzuale si reparatii/mantenanta la un nivel elementar. Mai departe la nivel de mare unitate, exista baze logistice(aproape de dimensiunea unei brigazi) care au in misiune dupa cum urmeaza:
              1 încheierea contractelor cu furnizorii pentru achiziţionarea materialului militar de toate felurile;
              2 transportul, depozitarea şi păstrarea materialului militar;
              3 organizarea, planificarea şi executarea transportului în scopul distribuirii materialului militar al forţelor;
              4 organizarea şi realizarea hrănirii trupelor;
              ->5 întreţinerea, completarea şi repararea tehnicii militare;
              6 construirea, repararea şi întreţinerea căilor de comunicaţii;
              7 asigurarea asistenţei medicale, evacuarea şi spitalizarea militarilor răniţi sau bolnavi;
              8 asigurarea spitalelor de campanie şi punctelor de prim-ajutor cu medicamente şi tehnică medicală;
              9 asigurarea fondurilor băneşti necesare plăţilor;
              10 asigurarea serviciilor poştale

              http://www.clujarm.ro/evenimente/2016/00/unitati/X.05.%20Baza%204%20Logistica%20Transilvania.pdf
              Aici sunt ceva poze cu ce avem pe la Dej…

  4. Nu strica nici 50.000 de voluntari bine pregatiti care stiu ce au de facut , unde sa se prezinte , la ce unitati pe ce post de lupta.
    Daca se vrea se poate. Treaba e cu conducerea de pactid care nu prea le vede deloc sau sunt zero barat.
    Mai devreme sau mai tirziu va apare in MAPN o entitate pozitiva de conducere ce va stii cum sa puna problema.
    Speranta nu moare niciodata!

  5. Herr Von Renn Weg

    Foarte faina initiativa! Sunt oameni care vor sa faca ceva si se mobilizeaza! Bravo!

  6. „bine pregatiti” doua saptamani pe an? Inarmati cu PM-uri si cu AG-7?.

  7. În data de 10.07.2019 în cadrul întâlnirii Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) prin dl presedinte Alex Cumpanasu cu președintele Camerei Deputaților a fost abordată problema legii 270/2015 în vederea urgentarii procesului legislativ de îmbunătățire a acesteia.

    Acest demers vine în continuarea acțiunilor întreprinse de către AORR în privința îmbunătățirii cadrului legislativ care reglementează statutul rezerviștilor voluntari:

    1. 18.04.2019 – Intâlnire MAPN – Ministru şi Secretar de stat
    2. 29.05.2019 – Intâlnire SMAp – Şeful SMAp
    3. 05.06.2019 – Intâlnire Ministerul Muncii – Ministru şi Secretar de stat
    4. 06.06.2019 – Intâlnire SMAp – Şefi de direcţii/departamente
    5. 27.06.2019 – Intâlnire SMAp – Grup de lucru AORR : SMAp

    Multumim pentru preluarea comunicatului.

    Mai multe detalii despre aceste intalniri gasiti pe : https://aorr.org.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *