Criza economica in termeni simpli

Nu discutam aici despre cauze ci incercam doar sa explicam, in termeni cat mai simpli, ce este criza economica si care au fost de-a lungul timpului metodele prin care guvernele au luptat (sau macar au incercat) in mod real cu ea.

Simplu de tot (si in acelasi timp, maxim de real), lasand la o parte toate opiniile presupus savante, o criza economica este definita de o scadere abrupta a cererii. Pentru ca aceasta este esenta crizei economice si de altfel si primul simptom.

Mai departe, o cerere prabusita (vorbim de zeci de procente intr-un termen relativ scurt) atrage dupa sine scaderea drastica a comenzilor in industrie si agricultura, distruge cererea pe segmentul serviciilor.

Urmeaza apoi explozia somajului, care la randul ei trage si mai mult cererea in jos, creand premizele unei crize lungi si adanci. Odata ce cererea a scazut sever, somajul o urmeaza indeaproape, companiile nu mai au comenzi, serviciile nu mai au clienti si totul o ia la vale.

Dar cererea incepe sa scada, aproape intotdeauna (exceptia ar fi criza financiara care precede scaderea cererii), din motive psihologice, oamenii nu mai au incredere in viitorul lor economic si daca nu mai ai incredere, nu mai consumi, nu mai cumperi bunuri de folosire indelungata, nu mai pleci in vacanta.

In situatia noastra speciala de astazi (pandemia) cererea a scazut artificial prin inchiderea economiei si limitarea drastica a libertatii de miscare.

Pentru ca dezvoltarea economica, economia in general, aduce foarte mult cu situatia unei monede. Moneda moderna nu are o acoperire fizica (aur, argint) ci se bazeaza foarte mult pe increderea populatiei si intr-o masura mai mica pe performanta economica a economiei care o emite.

Dar odata increderea in viitor zdruncinata, oamenii – chiar daca inca nu au fost atinsi de scaderea veniturilor – isi schimba dramatic comportamentul de consum, devin mai conservatori, economisesc banii in loc sa-i cheltuie si cum noi traim intr-o economie consumerista, unde mama dezvoltarii este consumul (si nu economisirea precum in secolele XVII, XVIII sau XIX), suntem la mila optimismului sau pesimismului mari mase a consumatorilor.

Odata ce pesimismul s-a instalat (din cauza de pandemie sau din cauza problemelor din sectorul financiar, razboi etc) consumul incepe sa scada, somajul explodeaza si cu asta basta, avem criza economica. Cat de profunda? Pai aici sunt mai multi factori de luat in considerare, incepand cu motivul/le si terminand cu structura economica din acel moment, cu nivelul datoriilor private sau de stat etc.

Cum iesim din criza economica? Metode sunt multe: injectii de capital din partea statului, scaderi de dobanzi (ieftinirea finantarii), programe de finantare pentru IMM-uri etc. dar din punctul meu de vedere, sectoarele economice care trebuiesc sprijinite prioritar sunt cele direct productive si nu serviciile. Orice ar face un guvern pe zona serviciilor (turismul este inclus aici) banii intr-o economie sunt produsi de industrie, agricultura si turism (dar aici discutam despre exportul de servicii turistice, mai exact de turistii straini si nu de cei autohtoni), ori daca sectoarele direct productive nu pornesc, nu angajeaza oameni si nu se platesc salarii, de unde sa fie bani pentru servicii?!

Metoda folosita de americani in cazul marii recesiuni sau de Germania nazista a fost investirea de sume uriase in dezvoltarea de infrastructura (orice infrastructura este buna, dar una poate fi, in functie si de nivelul de dezvoltare a tarii, mai eficienta decat alta, mai aducatoare de plus valoare pe termen mediu si lung) si lucrurile s-au miscat spre bine, adevarat ca statul s-a indatorat dar asta nu este o problema. Sau nu ar trebui sa fie daca banii sunt corecti folositi.

Statul ia imprumuturi prin cresterea deficitului bugetar, investeste, reporneste economia, vine cu un plan serios multi-anual. Oamenii incep sa aiba slujbe, increderea in viitor creste, afacerile private dau semne de redresare, in final consumul incepe sa creasca. Mai apoi statul, din taxele si impozitele pe care le va percepe dintr-o economie aflata in crestere, isi plateste datoriile sau sterilizeaza o parte din banii tipariti pe genunchi (daca este cazul) prin excedent bugetar.

Lucrurile revin la normal, serviciile incep si ele sa se invioreze, angajeaza oameni. Optimismul revine, consumul creste, veniturile cresc, sustinute si de investiile in infrastructura realizate deja care incep sa aduc plus valoare economiei.

Evident, in vremuri de restriste statul face economii drastice in privinta oricaror cheltuieli inutile sau care nu aduc cine stie ce mare plus valoare, se restructureaza, strange si el cureaua si fiecare ban pe care-l poate economisi merge catre relansarea economica. Taie din aparatul bugetar, incercand sa si-l eficientizeze la maximum (nu taie din salarii, asta-i o prostie ci iti restructurezi aparatul de stat prin concedieri acolo unde acest lucru se poate. Reducerea generala de salarii este o prostie comunistoida, in mod normal dai afara pe cei mai putin competenti si ii pastrezi pe cei mai buni ca sa poti face fata situatiei, nu sa tii pe toti idiotii pe statul de plata) si canalizezi toate eforturile catre economia reala.

In orice criza economica si veniturile statului scad abrupt si atunci banii trebuie folositi cu o si mai mare eficienta decat in vremurile bune. Pe timp de criza valoare banilor de la buget este chiar mai mare pentru ca bugetul poate fi printre putinele surse de finantare a economiei ramase disponibile.

Si intr-un final fericit consumul casnic se stabilizeaza apoi incepe sa creasca. Da, consumul casnic pentru ca el este motorul unei economii si in linii mari nu prea exista un alt tip de consum. Orice investitie in productie, servicii, agricultura etc are in vedere – in final – consumul casnic. Daca cineva construieste o otelarie, otelul respectiv va ajunge intr-o gospodarie sau intr-o fabrica care la randul ei va produce tot pentru consumul casnic.

Astfel ca economia se invarte de fapt in jurul modestelor gospodarii/familii care ele sunt baza si viitorul oricarui plan de redresare. Din acest punct de vedere, al relansarii economiei prin investitii ale statului, trebuie avuta in vedere cu maxima atentie crearea de slujbe in domeniul privat, slujbe cat mai sigure si pe termen lung (si blocarea angajarilor in sectorul de stat), cu un adaos de plus valoare cat mai mare (salarii cat mai mari) si odata ce somajul incepe sa scada, odata ce numarul de slujbe nou create il depaseste pe cel al slujbelor pierdute (trebuie tinut cont si de calitatea acestor noi slujbe) putem sa spunem ca sfarsitul inceputului este la vedere, vedem luminita.

Orice alta discutie este futila, ca sa spunem asa, asta-i criza economica, aceastea sunt efectele si tot acestea sunt remediile.

Dupa cum puteti remarca, criza in sine este ca o boala sistemica, iar remediul ei aduce foarte mult cu un tratament medical: te lasi de fumat, de baut, mananci sanatos, fara restaurante si viata dezmatata, iar pana cand organismul tau isi revine cat de cat, medicul (statul) te sustine prin medicamentatie. Dupa ce te faci bine platesti medicamantele…

Doar ca de aceasta data situatia va fi mult mai rea decat in cazul tuturor crizelor ecomonice cunoscute noua, iar criza din 2008 ar putea fi o placuta amintire. Si asta numai din vina noastra…

Motivul tine de slaba calitate a clasei politice din ultimii 30 de ani, clasa politica de sorginte socialista (neo-comunista) care a inlocuit vechiul slogan:”sa luam de la bogati si sa dam la saraci”, cu unul mai la moda: ”sa luam de la stat si sa dam la toti”.

Programe sociale extrem de generoase (si de nerealiste economic vorbind), cresteri de salarii, de pensii, varsta de pensionare tinuta artificial foarte jos in multe tari europene etc , toate aceste masuri damagogice si fals pro-popor au facut ca majoritatea tarilor sa aiba deficite neverosimil de mari la vreme buna (crestere economica), in timp ce bancile centrale au sustinut dobanzi (tot) neverosimil de mici (bani ieftini), BCE-ul european si Fed-ul american avand dobanzi de referinta inainte de criza pandemica de sub 1%, incercand in mod artificial sa forteze (dopeze) cresterea economica prin banii dati de pomana.

Astfel incat acum nu prea mai au loc de manevra. Cat sa mai scada dobanziile? Sa ajunga negative, pai asta-i tiparnita mascat pornita si duce direct la inflatie si saracirea tuturor. Statul se imprumuta, deficitul sare in aer cu 10-20% si ajungem unde? Ajungem intr-un loc in care state mari si puternice nu vor mai putea sa-si achite datoriile fara sa iasa scandal in societate, in conditiile in care sunt destule state UE care vor depasi usor un grad de indatorare de 100% din PIB, inclusiv America va depasi acest prag psihologic.

Asadar, ne-am imprumutat la vreme frumoasa ca sa ne cumparam masini scumpe, vacante exotice si sa aruncam banii in consum (ca orice manelist respectabil), iar astazi nu ne mai putem imprumuta, numai avem unde sa ducem dobanda in jos si una peste alta toate aceste derapaje cu iz comunist si demagogic vor aduce un singur lucru: saracie pentru toti.

Tarile nu au fost capabile sa se restructureze atunci cand aveau crestere economica, se vor restructura acum, cu forta, dar fara a avea loc o restructurare serioasa, pur si simplu vor taia la toti si la cei care pana acum au muncit din greu (fara sa beneficieze de pomenile statului – vouchere de vacanta, de exemplu in sistemul romanesc de stat) si de cei care au beneficiat din plin (vezi varsta de pensionare din Franta vs cea din Germania) si uite-asa sunt solidari si democrati la greu (traim toti mai prost) dar la vreme buna unii sunt mai egali la pomeni decat altii.

Va fi greu, va fi dur, va fi nemaivazut macar si pentru ca tarile lumii (si ma refer aici mai ales la UE si SUA) au fost prinse de criza cu programe economice demagogice, cu deficite enorme (pe crestere economica) si fara bani in visterie, iar odata cu avalansa de noi imprumuturi gigantice ceva, undeva trebuie sa crape. De altfel nici China nu sta tocmai pe roze, iar Rusia este in impas total…

Totul din vina socialismului si populismului demagogic cu care clasa politica contemporana a castigat alegerile de 30 de ani incoace.

Criza placuta va urez! ?

 

PS Tipa unii pe la televizor ca sa sprijine guvernul turismul. Pai turismul aduce cam 2% din PIB-ul Romaniei, tot in turism este o evaziune fiscala de nu se intelege pensiunea cu hotelul, multa munca la negru, cazeaza 10 clienti, factureaza unul, se vand 10 sticle de bere, se factureaza doua si tot asa, asadar cu ce sa sprijine statul acest sector?! Si cum sa sprijini turismul (un serviciu) daca nu exista cerere? Cum sa creezea un guvern cerere?

Sprijinul, ala putin care va fi, trebuie sa mearga catre activitati direct productive, catre investitii, nu catre activitati care nu pot fi deloc sprijinite in lipsa cererii. Serviciile, mai ales cele recreative, isi vor reveni odata cu restul economiei, odata cu reluarea productiei nu inainte, astfel ca orice ajutor ar fi bani aruncati in foc si ar genera doar inflatie.

Doar o mica problema avem si in partea productiva, de fapt trei:

  1. Majoritatea fluxurilor noastre productive sunt integrate cu ale altor tari din occident, in special in industriile automotive, aeronautica si chiar si alimentara. Deci suntem dependenti de starea economica la nivel international. Singura nisa de crestere ar fi capacitati industriale cu aproape tot lantul integrat local (de la cercetare dezvoltare la asamblarea finala), in acest caz fiind vorba in principal de procese industriale relativ scurte care permit transformarea materiei brute disponibile local in produs finit. Dar pentru a putea avea crestere economica cu  astfel de start-up-uri locale, mai e nevoie de ceva definit la punctul urmator;
  2. Capital de investit: din partea bancilor, a oamenilor de afaceri locali sau a unor fonduri care actioneaza pe bursa, capabile sa atraga inclusiv capital international. Aici stim ca iar nu stam bine deloc.
  3. Ultimul element este infrastructura: nu doar de transport, energetica, ci si existenta unor clustere de investitii regionale, precum si o infrastructura adecvata a invatamantului, atat superior cat si al scolilor profesionale, care sa permita formarea si recrutarea relativ rapida si flexibila de personal calificat, sau calificarea acestuia in parteneriat cu firmele angajatoare.

A se vedea si analiza din articolul publicat in „Ziarul Financiar” despre punctele slabe si cele tari ale Romaniei la momentul actual.

 

GeorgeGMT

44 de comentarii:

  1. Buna dimineata!
    Multumesc de articol.

    5
  2. Nu stiu ce faceti voi, dar pana pe 15 iunie eu si familia urmam aceleasi reguli ca si pana acum.

    8
    • Cam asa gandesc si eu, sa pastram regulile de distantare sociala, mai ales ca pustoaica trebuie sa sustina evaluarea nationala de clasa a 8-a, iar scoala on-line a fost un esec catastrofal, cel putin la scoala lor din Bucuresti, platformele nu au functionat deloc

      4
    • Nu știu dacă e ok sa-ti impui un target de timp. Poate pe 15 Iunie va fi jale, dacă majoritatea oamenilor inteleg greșit relaxarea asta.
      Personal, voi lua măsurile funcție de evaluarea riscului zonal. Adică, obligatoriu măști, poate și mănuși în aglomerație ( job, magazine, mijloace de transport,etc..), spălat mâini și față cu săpun odată la 30-45 minute. Ieșit din casă strict funcție de nr. De infectari raportate în ultima săptămână, (adică dacă se impute treaba, o dată pe săptămână pentru cumpărături, fără activități sportive la mașina, sau plimbat câinele vecinului câte 4 ore și dimineață si seară) folosit pe cât posibil doar mașina personală, etc….
      Practic va trebui să ne adaptăm să trăim cu acest virus. Atunci când voi fi convins că riscul este acceptabil și sub control, voi ieși poate și la o terasă sau voi renunța la mască, etc….

      1
  3. Sa nu fim excesiv de pesimisti…
    https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/video-zf-live-andrei-radulescu-banca-transilvania-cel-optimist-19131120
    Pesimismul excesiv poate genera el insusi o criza economica intr-o economie sanatoasa prin modificarea comportamentului consumatorului.
    Suntem foarte putini indatorati ca stat (pondere in PIB), deficitul bugetar in 2020 nu ar trebui sa fie o problema la finantare, dupa prabusirea din aprilie economia ar trebui (doar) sa creasca, in 2021 ar trebui sa avem macar nivel PIB din 2019.
    Daca ne jucam cartile corect atat ca stat cat si ca indivizi criza va fi mult mai soft decat 2008. Noi suntem o piata de desfacere si exportatori de forta de munca pentru UE, paradoxal in conditiile actuale asta poate fi un avantaj, se pot corecta anumite deficite, restructura economia etc.

    3
  4. „Totul din vina socialismului si populismului demagogic cu care clasa politica contemporana a castigat alegerile de 30 de ani incoace.” Daca au castigat, au facut-o cu votul oamenilor. Deci practic cam asta isi doreste marea masa a indivizilor. Greu sa alergi impotriva vantului cand gloata alege burta plina de azi cu pretul dezastrului iminent…

    8
    • „marea masa a indivizilor” NU s-a prezentat la vot!
      Au castigat prin impostura, pacalind 2,5 mil de oameni vulnerabili ca ceilalti sunt rai, ca le iau banii de paine si ca numai ei, cleptocomunistii-capitalisti pot conduce tara daca sunt votati.

      Personal, sustin ideea unui proces al comunistilor similar celui de la Nurnberg, al nazistilor!

      9
  5. Ia să vedeți ce de-a fonduri va aloca statul pentru angajări la stat, subvenții pentru turism, alte ramuri complet lipsite de cerere.

    9
  6. Eu vad că cel mai rapid este să ajuți aceste domenii cheie !!
    Construcții , Agricultură,,am zis și de un domeniu dar inca nu se vrea a fii reglementat Auto ( acesta piata este mare !!! Și aici nu mă refer numai la vânzare de bunuri noi sau vechi !!! ) Atelierele auto sunt un mare abis fiscal care este total necontrolate fara factura fără garanție etc deci miliarde de euro se pot aduce ,regândirea in acest domeniu gen USA unde au făcut modificări custom ale mașinii se pot scoate banii ,, și cel mai mare bum economic este fara să vreți și pe viitor tot va aduce aceste nenorociri este legalizarea Canabisului medicinal ! Aici pot fi adevărate drame daca nu este bine REGLEMENTATĂ !! O piață la noi total acoperita de cei marii care oricum își vând marfa la negru și să ziceți că nu avem drogați este înseamnă că trageți ceva pe nas !!
    Și cel mai bun și eficient plan este spălarea banilor la nivel european ? știu veți arunca cu pietre in mine și veți zice gar gara ieftina deja se întâmplă în multe țări fie că vreți fie că nu (Bitcoin ex etc dar este preaa mare să credeți și prea mici să gândiți prea mult ) bafta și cine zice că greșesc probabil dar până și de Einstein și Winston Churchill au zis la fel dar nu contează ce zic alți ci pe cine ai tu langa tine !!! Și să crezi cu tărie că acel lucru este posibil !

    5
    • Ai uitat legalizarea prostitutiei. Sa facem din Romania Thailanda Europei…

      6
      • Deja le exportam…Decat Cernobalul Europei mai bine cartiere rosii, curate, spalate, legalizate, totul facturat, controlat de medic nu doar pe marginea DN-urilor sau prin apartamente in Pta Alba Iulia sau Dristor.
        Nu mai fiti ipocriti, e cea mai veche si facila meserie din lume si nu va disparea oricat ar fi de ilegala si infierata de catre societate si biserica.
        Monetize it, god damn it.

        P.S O data legalizata, atunci traficul de carne vie ar trebui sa fie aspru pedepsit si dati ani grei de puscarie.
        Dar drogurile pt P.K.K(vezi barca din Delta – traseu droguri din Turcia cu transport prin Ro si desfacere in Vest) si traficul de persoane/carne vie sustin parlamentari si servicii mirobolante din tara asta.

        7
  7. Romania a pornit in 1990 cu datorie de stat de 0,00 %. In 2020 va depasi si cele mai optimiste previziuni. La datoria publica. Adica a statului.
    Si totusi nu a realizat o autostrada cap- coada. Nu a bagat apa potabila si canalizarea in comunele tarii. Nu a generalizat nici macar distributia gazului metan la locuintele intregii populatii.
    Deci , crede cineva ca ce nu au facut puhoaie de politicieni in 30 de ani , se va face acum ?
    Eu nu cred. Deoarece asa cum e construit bugetul de stat , nu permite nici o investitie care sa asigure incasari viitoare.
    Autostrazi unde se plateste .
    Apa si canalizare care e si ea cu plata clientului final..
    Gazul metan care se factureaza.

    Adica 3 linii strategice care au fost motorul occidentului post 1945, in Romania 20 20 sint o necunoscuta.
    Infrastructura asigura locuri de munca dar si cresterea distantei / vitezei cu care marfa lui Ion ajunge la altii.
    Apa si canalizarea e igiena personala , familiara care permite achizitia de bai , dusuri , wc, faianta. Peste tot nu doar la oras.
    Gazul metan generalizat e si consum de aragaze dar si reducere de defrisari.
    Pe linga toate acestea , industria autohtona agro alimentara e sublima , mareata dar subdezvoltata.
    Asa exportam porci si importam carnati. Vindem rosii si importam suc de rosii.
    Toate cele enumerate pot fi realizate cu doua conditii.
    Vointa politica.
    Deficitul bugetar sa fie clar directionat exclusiv in investitii. Leu cu leu. Unde si pe ce merge.
    Adica ce nu a fost niciodata realizat mentinand inapoierea crasa actuala cu emigrarea constanta si perena.
    Cum sa propui asa ceva in tara buzilor din curte dar si a mega pensionatului din tinerete cu 75.000 lei pensie lunara ?
    Se va merge inainte pe acelasi sablon de pina acum . Gargara multa , fapte putine.
    Cine nu vrea , liber la emigrare. Adevarata si unica supapa care a salvat Romania de noi rascoale populare.

    13
    • @stefan60
      Canalizare in comunele tarii e ceva nerealist.
      Gandeste-te cam de ce ai avea nevoie: zeci de mii de km de conducte, statii de pompare, statii de epurare, costuri cu mentenanta.
      Si cine ar fi beneficiarii? In principal persoane in varsta, cu pensii derizorii, care nu-si vor putea permite sa plateasca serviciile oferite.
      Asa ca dupa toata investitia uriasa te vei trezi ca va trebui ori sa opresti furnizarea ori sa subventionezi totul. Deci o gaura neagra.
      Politicienii nu sunt prosti deloc ca nu fac asa ceva.
      Solutia la problema toaletelor din curte e urbanizarea, adica migratia tinerilor din rural in urban, si migratia din urban in rural a celor care isi permit macar costurile folosirii unei pompe de apa si a unei fose septice.

      1
      • Uite , eu traiesc in Italia.
        Apa potabila si canalizarea exista peste tot. Orase , comune , sate.
        Satele au ajuns orasele cu industrie, magazine , servicii.
        Migrarea sat oras a existat doar 20 de ani post 1945. Pina infrastructura a fost implementata in mare masura. Asta a dus ca taranul din sat sa lucreze la oras dar ca navetist. A permis si ca ” taranul” sa produca ceva acasa la el. Vanzand oriunde ca infrastructura permitea asta.
        La mine in sat , in 1965 si in garajul casei unu a inceput sa faca mobila de bucatarie. Bani imprumutati de la prietenul frizer. Azi 2020, grupul LUBE e un jucator multinational. Primul producator de mobila de bucatarie din Italia cu vanzare peste tot. Inclus RO.
        Politici cu cap permit/ incurajeaza dezvoltarea locala care e fundamentala.
        Imposibil de inteles pentru cine a ramas mintal in comunism/ socialism.

        PS. Cind agricultura devine intensiva, mergeti dumneavoastra sa beti apa extrasa din pamint cu pompa. Recomand , nu o duceti la analizat niciodata. Ca sa nu muriti citind ce incarcare bacterica are , ce nitrati si sulfati se gasesc in ea si cit poate fi de canceroasa. Apa potabila NU E EGALA cu aia din put. Se invata la scoala. Aia generala.

        5
        • @stefan60
          Adica tu compari Italia cu Romania?!
          Miile de km de conducte sunt o problema serioasa si costisitoare in capitala Romaniei, necesitand inlocuiri si mentenanta constanta, si tu vrei sa extinzi canalizarea la nivelul intregii tari? Adica zeci (poate sute?) de mii de km de conducte, plus statii de pompare, statii de epurare?
          Tu crezi ca pentru mine e imposibil de inteles ce spui tu, eu iti spun ce e posibil in tara asta, nu in Italia…

  8. „Programe sociale extrem de generoase (si de nerealiste economic vorbind), cresteri de salarii, de pensii, varsta de pensionare tinuta artificial foarte jos in multe tari europene etc”

    1) Programe sociale foarte generoase ???
    In marea majoritate a cazurilor sunt doar pe hartie, si ca sa ne referim strict la Romania, ce da statul „saracului sub forma de pomeni” este infim in comparatie cu cat sifoneaza din banul public TOTI POLITICIENII + SERVICIILE SECRETE+ INSTITUTIILE DE FORTA si acolitii lor.
    Cred ca sunt cam un milion de asistati social (intr-o forma sau alta) care daca nu ar avea nici banii aia luati de la stat ( intre 300 si 800 lei / luna) ti-ar da in cap pe strada tie cetatean model si platitor de taxe 🙂

    2) varsta de pensionare tinuta artificial foarte jos
    pe bune ??? Dar cat ai dori dumneata sa fie ?? 70 .. 72 .. 75 ?
    Sau mai bine de ce sa se mai iasa la pensie, de la serviciu sa ne duca direct la groapa .

    Nu ar fi mai corect ca din aia 1.4 milioane de „bugetari” sa ramana doar vreo 600-700 mii (mai mult decat suficient zic eu) ?? Dar unde sa isi mai gaseasca un loc caldut toate odraslele degenerate, toate amantele, rudele si cunostintele mai marilor zilei ? 🙂

    Nu ar fi mai bine ca decat sa tot ridicam varsta de pensionare sa anulam pensiile alea speciale si sa plafonam suma maxima ce poate fi primita de un cetatean indiferent ca a fost director la minele de uraniu sau nu stiu ce jeneral sau bancher ???
    Sau in cazul alora ca dumneata care iti doresti sa muncesti pana la 83 de ani statul sa acorde facilitati firmelor care doresc sa angajeze seniori ? Ceva gen, angajezi baboiul nu platesti x, y, z dari catre stat.

    In fine …
    O zi buna (tuturor)
    Sper sa nu imi blochezi comentariul

    11
    • „Dumneata”, adica io, ma refeream la varsta de pensionare mai ales din Franta vs Germania, dar si in Romania se iese la pensie in foarte multe domenii la varste de usor peste 50 de ani…
      Asa cum exista pensii speciale, exista si varste de iesire la pensie speciale.

      1
    • Stii ce e culmea? Taman aceeasi pensionari si asistati voteaza hotii.

      Ca sa ajungem la 600-700.000 de bugetari, trebuie sa ii votezi tocmai pe aia care NU promit programe sociale 🙂 . Deci put or shut up!

      In alta ordine de idei, eu am 30 de ani. Eu deja m-am obisnuit cu gandul ca nu am sa apuc pensie 🙂 . Cred ca e si randul celorlalti sa inceteze sa mai creada ca pot opri un tsunami cu un gard de tuia.

      8
      • Corect!
        Nici eu nu cred in povestea cu „piloanele” de pensii.
        Cand generatia „decreteilor” va iesi la, cum ii spune, asa, …pensie, vor fi cam 5 „pensionari” pe cap de salariat furajat. Normal ca respectivul salariat va spune ca el nu vrea sa „contribuie” la vreun fond de pensii, ci sa aiba infrastructura ca afara, sanatate ca afara, educatie nu mai stiu dac-o sa vrea, ca isi va pierde semnificatia pana atunci.
        Fara contributii, pensia va fi un fel de ajutor social….

        1
        • Vor dispărea pensiile, așa cum le știm. Oricum, pensiile românești sunt ajutor social, cu excepția privilegiațior din armată (anumiți), miliție, justiție și segmente speciale (personal navigant spre ex). Majoritatea au pensii mizerabile, practic ajutoare sociale, iar ajutoarele sociale sunt împărțite mai nedrept, celor care ne le merită!

          Nu le-am inventat noi, mai puțin pensive speciale porcești, dar le vom abandona după ce le vor abandona și alții…

          4
      • „In alta ordine de idei, eu am 30 de ani. Eu deja m-am obisnuit cu gandul ca nu am sa apuc pensie”
        io 38 si la fel de obisnuit cu gandul asta.
        Cu ce nu m-am obisnuit (si nu reusesc sa ma obisnuiesc pana cand nu devin un evazionist) este de a plati din brut acea uriasa contributie pt pensii pe care as putea fie sa-i investesc eu, fie sa-i bag intr-un fond privat si atunci as mai trai cu ideea de pensie.

        2
        • @VladM : speranța în fonduri de pensie private tinde asimptotic catre zero .

          Câți ani ai ?
          Câte clase ai ?
          Câtă istorie financiară ai studiat ?
          Ești angajat cu norma întreagă 😉 în Marea Finanță ?

          Oare câți naivi pe fi pe aici , încât să creadă în pensii private corecte , peste aproximativ 35 de ani ?
          Deșteptarea , Alarmă !
          Aveți un intrus financiar printre voi …

          1
  9. Criza care va veni va fi o criză de lichidități- banii vor fi mai puțini și mai scumpi!
    În caz de nevoie, cei care au posibilitatea se pot muta temporar ”la țară”, pentru că munca și școala on-line se pot face de oriunde. Vor scădea cheltuielile și, în plus, dacă îți dai interesul, poți avea produsele de bază din gospodărie! (punctele tari 1 și 6 din analiza Ziarului Financiar)

    • Nu cred sa fie o criza de „lichiditati”
      Aia din 2008 a fost
      Azi banii exista, problema va fi cum ii faci sa circule din nou
      Ec9nomia e o roata in miscare, banii tin roata aia in miscare, va fi nevoie de bani, de investitii, ptr a o repune in miscare
      Criza din 2008 nu a fost una voluntara

      4
      • Imi doresc sa cred ca ai avea dreptate, dar…. e complicat. Anumite domenii au fost lovite, indiferent ce model de consum va folosi populatia in perioada urmatoare. Cum ar fi turismul si industria aero, care tot timpul e pe muchie. Si e suficient un singur sector sa o incaseze ca sa le destabilizeze pe celelalte.

        Problema e ca la cum functioneaza o moneda in ziua de azi, banii pot sa dispara subit. Vezi exemplele lui Musk, care pierde niste miliarde daca face o postare mai edgy.

        Si atunci nu raman decat investiile fizice. O sosea e o sosea, indiferent de valoarea ei. Numa’ ca nu stam f bine la capitolul asta….

  10. În 2008 statele au scos din rahat bancile, acum va fi invers. Similitudinea e ca facturile le plătește tot populația. Avem șanse să evoluăm dacă se investește pe bune în infrastructura de orice natură. Dar lucrurile se vor pune în mișcare și nu cred că va dura cât criza din 2009. Cei mai afectați și cu cea mai lenta revenire vor fi cei din horeca. Mulți vor trebui pentru a supraviețui să se reprofileze, iar aici stăm prost.

    3
  11. De acord cu ce prezintă în esență articolul, mai puțin cu vinovații, vinovații suntem toți până la urmă fie formal fie informal.

    Conducatorii nostri daca-r avea scaun la cap ar baga banii nostri ai tuturor (pe care-i vom plăti mai tarziu noi sau copii nostri, seamănă un pic a Stefan cel mare nu?!) strict in domeniile care crează cu adevărat PIB și/sau au o contributie mare la crearea acestuia și bineinteles aduc sume mari la buget dar și în domeniile fără de care nu poate exista dezvoltare, infrastructura , educatie , sanatate, justitie……..va face PNL-ul aceste lucruri?…eu zic ca nu.

  12. Am citit multe din sfaturile medicale si economice de mai sus si mi se par niste sabloane extrase din niste carti plagiate dupa alti autori care nu au trait niciodata in aceasta tara sau mai rau pe aceasta planeta.Medical multi dintre semenii nostrii se spala doar cind ploua,50%din romani nu au apa curenta in casi,la noi mona se bea-degeaba tu respecti daca 10% din romani nu respecta nimic si mai rau nu se respecta nici pe ei traind ca niste animale.Economic:cine la ajutat pe analfabetul Edison sa faca atitea inventii si basca sa puna bazele lui General Electric?De ce nu a fost ajutat inginerul TESLA om cu diplome ,care dupa ce a inventat lumea de azi a sfirsit intr-o saracie crunta?Deci dintre astia doi la care ai da bani imprumut?Personal cred ca nu trebuie ajutat neconditionat(dobinda)nimeni-viata este o competitie cu care pe care caci numai asa se va genera progres.

    4
  13. Un model de dezvoltare si pe care-l consider demn de urmat mai ales in conditiile grele ce va sa vie este cel al orasului Oradea. Ca tot vorbeam de investitii in infrastructura.

  14. George, un articol excelent – parerea mea.
    Sper sa ai dreptate cu redresarea economica, desi eu nu vad lucrurile ca se vor intimpla asa, ba din contra. Statul niciodata nu a putut crea locuri de munca care sa aduca plus-valoare, doar gauri negre in economie si impovararea sistemului de sanatate si pensie.

    Intrebai cum ajuta statul turismul – parca. Simplu, cu bonuri de vacanta pentru bugetari.
    Oare de unde sint aceste bonuri / bani, de unde se iau ?

    Lucrind la privat, ma uitam la oferta la mare … Undeva, la o pensiune mai de doamne-ajuta, pretul pe noapte era de 400 lei. Intreba cineva daca accepta bonuri de vacanta.
    Bine-nteles ca DA, doar propietarul isi scoate banii de la stat.

    Desi am un venit peste medie la privat, nu imi permit sa dau 400 lei/noapte de cazare, nu ca as fi snob sau ceva, dar mi se pare enorm, eu stiu valoarea banului, doar muncesc zilnic si in week-end-uri pentru acesti bani, nu iau pomana de la stat ci produc plus-valoare si aduc bani la buget, prin impozite si taxe.

    Nu ma refer aici la doctori, asistente, armata, politie. Dar ar trebui terminate aceste sporuri/pomeni/pensii speciale, care nu fac bine economiei, si eu as acorda numai pe baza de competenta – care oare cum se poate masura la un stat format din oameni corupti-incompetenti-prosti short-minded si fara nici un reper moral si complet rupti de realitate ?

    Mie firma nu-si permite sa-mi plateasca bonuri de vacanta, chiar daca e o corporatie straina, imi plateste asigurarile private de sanatate si cursuri/specializari, dar atit.

    De ce ajutorul social se da pe timp nelimitat ? De ce nu te obliga ca in termen de 6-9 luni sa iti cauti de munca, altfel se opreste ajutorul social? E bine sa stai acasa , sa mai trintesti un plod, sa faci cornete, mai invirti ceva cu verii din afara, etc … vorba aia, aduci +valoare la greu – la familion, si nici nu platesti nimic la stat, nici la sanatate, nici la pensie … neam de intretinuti – nu toti, nu generalizez.

    Dar ma deranjeaza maxim nemunca, mai ales cind poti munci, si indolenta statului in a da bani pentru pomeni electorale si populism socialist.

    Toate porcariile cu oameni cu handicap sau bolnavi cronic, care trebuie in fiecare luna/6 luni/anual sa mearga la evaluare, poate si-au revenit si sint apti de munca si nu mai trebuie sa aiba ajutor social … in timp ce altii fac paranghelii cind nu ai voie si nici nu vor sa munceasca, ca vorba aia, munca e pentru prosti, nu pentru oameni descurcareti, ma deranjeaza f. tare.

    Statul la noi e un organism balnav cronic, si nu sint semne ca se va face bine vreodata.
    Pina nu scapam de „rosii” si de servicii – care intretin starea de fapt – nu se va schimba nimic in bine.

    Mai zicea un coleg in acest articol, ca statul nu a fost in stare sa bage apa+ canalizare, gaz si lumina in aceasta tara. Investitiile sint 0, nimic nu se doreste sa se construiasca, doar toate utilitatile sint arvunite strainilor, pe nimic, statul cistiga „redevente” – sa fim seriosi.

    De 10-15 ani ne rugam si incercam eu si matusa mea de la tara, sa aducem curent electric la citeva case de pe deal, si nimic. E vorba de 3-4 stilpi si firele aferente, deja lumina este trasa citeva sute de metri mai jos. Dar nu este „rentabil” … enel nu aduce lumina in casa oamenilor daca nu e rentabil. Asa ca vom investi in panori solare si mori de vint , sa avem curent. Eu poate imi permit, dar altii nu. Asta-i marele ajutor de la stat.

    Toate masurile care s-ar fi putut lua in aceasta perioada de criza, sa schimbe fundamental ceva, nu s-au luat. Acum parlamentarii isi bat joc de orice ar vrea guvenul sa faca, s-a dat liber pentru toti sa faca ce faceau si inainte, etc.

    Era un studiu care arata ca in aceasta perioada de criza mai mult de jumatate din romanii care au muncit au pus deoparte bani, au economisit ceva, ceeace arata ca se poate trai si mai ieftin, fara sa consumi in prostie si sa arunci mincare si sa nu mai cumperi tv-uri, masini, etc de care nu ai stricta nevoie.

    Cine a invatat ceva din criza asta este cistigat, cine nu, la mici si gratare si manele, ca asa e la noi. Care criza ? Care Covid ? „Nu e domne nici un virus, nu’l vad, deci nu se exista” ….

    Statul nu o sa faca NIMIC sa limiteze cheltuielile, sa eficientizeze ceva, nu are cum si se bate moneda pe consum si turism … deci PIB-ul o sa fie jos de tot, numarul somerilor vor creste si cei 2% vor fi din ce in ce mai putini spre deloc.

    Privatii nu vor putea crea locuri noi de munca bine platite, salariilor vor fi mai mici decit la stat si vor creste gradual, in orice business trebuie sa ai profit sa mergi mai departe, asta e baza sanatoasa a unei economii. Statul trebuie sa colecteze mai mult de 30-35% din taxe si impozite, ca sa functioneze, altfel produce hirtii fara acoperire, somaj si adincire in groapa economica.

    La noi virsta de pesionare e avansata, nu se compara cu alte state, ai noroc daca apuci pensia, dar nu sint de acord cu pensionarea pina in 60 de ani, daca nu esti bolnav. Din politie/armata/servicii sint de acor ca nu poti sa fii Top-of la 60 de ani, dar atunci poti sa retragi acei oameni in linia 2 si sa promovezi tineri, sa capete experienta. Valorile trebuie pastrate, la planificare/instruire/achizitii/monitorizare, daca nu mai pot face fata fizic si psihic cerintelor, se poate gasi un loc pentru fiecare, nu la pensie la 50-55 ani. Astfel ai elimina incompetenta si pilele, s-ar reduce aparatul birocratic si ar ramine locuri libere pentru cei care vor sa munceasca si care pot face fata cerintelor si rigorilor serviciului.

    By the way, ati vazut doctor la pensie la 50 de ani ? Cum se face ca doar la politie/armata/servicii exista aceasta virsta de pensionare ? Ceva nu e OK in poza asta.

    Situatia nu e roza deloc, dar vom vedea ce va fi.
    In mod cert, dupa atita relaxare, in toamna va veni valul 2 al crizei – asta in varianta optimista – si atunci va fi mult mai rau.
    Oamenii ar trebui sa inteleaga ca deocamdata nu exista un vaccin, deci imunizarea se face natural, functie de organism. Acest virus nu dispare, ramii si traiesti cu el. Se lucraza la tratamente pentru diminuarea efectelor, dar nu exista solutie pentru a trata cauza deocamdata, doar pentru a ameliora si reduce efectele, si nici acestea nu sint garantate, vezi numarul de decese. In China se pare a a izbucnit in alt oras epidemia, iar este oras inchis, deci izolarea ramine solutia cea mai buna momentan. Daca nu te protejezi singur, ceilalti nu o vor face.

    Aveti grija de voi si sa ne auzim sanatosi.

    5
  15. Avem si primele date pentru T1: https://www.zf.ro/companii/economia-mers-bine-t1-2020-estimarile-analistilor-arata-primele-date-19134016

    Pare ca dracul nu e chia asa de negreu, desi in T1 au fost doar doua saptamani de blocaj. T2, cu aprilie in intregime „acasa” si jumatate din mai, in mod sigur va arata mai rau. Cat e de rau e inca greu de spus,eu inca sper la varianta optimista, dar ma uitam sieri pe niste cifre legate de contractele de munca suspendate / incheiate: inca avem un deficit de 600 000 de contracte, comparativ cu situatia de inainte de criza, din care jumatate sunt suspendate, deci exista o sansa ca macar o parte sa fie relute (numai ieri s-au reluat peste 300000 de contracte de munca).
    De greu va fi greu, asta e clar, sa vedem cat de greu.

  16. Ok, o opinie referitoare la quantitave easing-ul aplicat de SUA si care se doreste a fi aplicat din nou si in Europa:
    https://ziare.com/international/america/si-daca-este-medicamentul-gresit-nimeni-nu-are-nicio-indoiala-1611348

    Opinii?

  17. Acum vreo 7 ani un cuplu de turisti pensionari romani se chinuiau sa ma intrebe in 20% engleza si 80% romana unde e plaja. I-am lasat un minut sa ma amuz un pic si le-am spus pe romaneste unde e. Dupa surpriza, dialogul a decurs cam asa:
    -Dar ce faci aici?
    -Muncesc…..
    – Aici, in tara asta? E saracie …. vai de capul lor…
    -De ce crezi asta?
    -Pai, eu n-am vazut nici-o fabrica sau uzina p-aici….
    George, daca tu crezi ca mai multe fabrici si mai multe uzine rezolva problemele….esti pe o conceptie gresita. Ar insemna doar sa transformi Romania intr-o chinezarie pitica.
    Turismul inseamna cu mult mai mult de cei 2% raportati. N-am sa-ti fac o dizertatie dar, la relieful variat ce îl are Romania…..uzinele noastre stranse gramada n-ar acoperi nici jumatate din veniturile aduse de turism. Cred ca , dupa Franta, Italia am fi urmatoarea.

    • In acest caz, de ce sa sprijini un domeniu in care evaziunea e foarte mare, si al carei putere in termeni fizici e redusa? Imi trebuiesc fabrici, pentru ca un produs e un produs, nu-si pierde valoarea sa simplu. Daca sunt pe picior de razboi sau urgenta pot flexa o uzina in alte roluri. Cu o cabana ce fac?
      Ideea de economie „de servicii” mi-i se pare din start gresita.

      1
      • Pentru fabricile si uzinele alea avem nevoie de tehnologie. Cu ce bani o cumperi? Sau, cu ce o dezvolti? E capabila scoala romaneasca sa recupereze din handicap? Laserul de la Magurele e facut cu tehnologie de import . Fabricile si uzinele cum le stim noi vor fi foarte curand depasite. Vorbim de trecut sau de viitor? Lumea se transforma si noi trebuie sa sarim peste etape la ce va fi. Curand se va lucra mai mult de acasa, ce conditii pregatesti pentru cei ce au obiectul muncii sub brat? Generatia care ne urmeaza nu au sabloanele noastre, sunt foarte inteligenti, creativi si nonconformisti, nu-i subestimati. Trebuie sa-i atragem altfel….n-ai sa-i vezi in fabrici si uzine. Saltul tehnologic din ultimii ani a fost asa de mare ca tarile industrializate si-au permis sa -si mute industriile energofage in tarile din lumea 2-3a . Au pierdut ceva? Da, au pierdut munca slab calificata. Crezi ca, daca ai fost un strungar de top mai intereseaza pe cineva? Esti dat la o parte de un pusti inca la școală dar care stie sa programeze strungul. Si lucrarea o va face mai ieftin, mai repede si mai bine decat tine.
        In turism evaziunea e mare? In ce domeniu nu e? Nenorocirea e ca nici turismul nu stim sa-l facem cum trebuie. Se spune ca suntem primitori si calzi….asa o fi? Parerea mea e ca nu e chiar adevarat. Avem priviri care aduc a animale de pradă, nu suntem relaxați, suntem banuitori si artagosi.

        • Lacomia si miopia geostrategica i-a facut sa isi duca afacerile in China (si alte tari) iar acum cinezii ii santajeaza cu accesul la acela produse. Faci ce spunem noi sau nu mai vezi medicamente, echipamente, etc. Sa le fie de bine…

          Din ce in ce mai mult competanta a fost inlocutia cu originea sanatoasa. nu te amagii nimeni nu are nevoie de oameni inteligenti. De inteligenta si gandire se ocupta „elitele” restul cu executia crezand ca sunt mai inteligenti si mai liberi. Nu sunt, copilul tau nu va avea aceleasi libertati si drepturi ca si tine, totul in numele binelui absolut.

          Se va lucra mai mult de acasa si nu este rau sau bine.

          Turismul este dependent de vreme, incredere/percepti/certitudini, dezastre sau pandemii. Daca in cazul turismului poti sa renunit la vacante si atunci mai incasezi 0 lei in oricare din situatiiile enumerate trebuie sa mananci, bei, imbraci, incalti, etc deci fabricile, in general, sunt mult mai “stabile” decat serviciile.

          In criza economica precendenta Polonia si Germania au fost mult mai putin afectate si si-au revenit mult mai rapid tocmai pt. ca au avut industrie (evident si programe anticriza inteligente). Ar fi mai greu sa convingi, in plina criza, cetacenii straini sa vina in Romania, o vacanta este ultmul lucru la care te gandesti in perioade de incertitudine.

          Paradoxal genul nu industrie la care te-ai gandit (“supertehnologizata”) este mai afectata de criza decat unele “de baza” si mult mai ieftin de cumparat. O “masina” mai poti sa amani sa iei, macare haine, curent electric, etc mai greu.

          Romania exporta grau, porumb si importa coca de paine, biscuti, prajituri si acest model este aproape generalizat. La un moment dat exportam busteni in Ungaria si importam “lemen de foc”/brichete pt. centrale…. se importa plastic.
          Deci ne lispeste prelucrarea primara si secundara, nu este cine stie ce si nici costuri prea mari dar trebuie ajutor.

          Am avut o indiustrie petrochimica dezvoltata si am distrus-o, ca acum sa constam ca cel mai mare profit/investitie in UE este in aceasta industrie (ce ar mai rade ceasca). Ca importam, ce producem mult mai ieftin, din tarile care ne-au cumparat-o si au tait-o este o coincidenta…

          Ai si tu partea ta de dreptate cu turismul dar in industrie este stabilitatea, industria tine serviciile. Ea este nucleul in jurul careuia graviteaza restul. Avem nevoie de reindustrializare chiar “de baza” de la producerea de curent ieftin pana la “AK-uri”.

          • Industria aia de baza, cum o numesti, este o industrie moarta, subventionata.Este ceea ce îngroapă Rusia. Lipsa tehnologiei le e fatala, exporta materii prime. Degeaba alearga sa o fure daca la ora cand se implementeaza e depasita – cam ce a facut Ceausescu.
            Chestia cu originea sanatoasa si competentele….nu le-am inteles
            Poate turismul de pe litoral sa depinda de vreme si anotimp dar, ala e doar o mica parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *