FAV

Acest articol nu contine arme spectaculoase si de inalta tehnologie, insa vom arunca o privire asupra unor vehicule deosebite, unice, aparute din necesitate strategica la sfarsitul anilor *70. Vehicule ce se caracterizeaza prin rapiditate, mobilitate si rezistenta, vehicule cunoscute initial drept Fast Atack Vehicles/FAV/Vehicul Rapid de Atac, denumirea de astazi fiind Desert Patrol Vehicle/DPV/Vehicul de Patrulare in Desert.

Astfel de vehicule fac deliciul fortelor speciale americane si nu numai si, asa cum istoria militara ne demonstreaza, necesitatea unor astfel de vehicule usor de intretinut, rezistente, rapide si capabile sa evolueze in teren accidentat, inclusiv in desert, nu-i deloc noua. Astfel de vehicule au fost create de catre renumita Long Range Desert Group/LRDG, unitate ce si-a castigat celebritatea in Africa de Nord facand ravagii in randul fortelor Axei. Despre LRDG s-au facut filme si s-au creat legende, insa putini stiu ca aceasta unitate speciala legendara n-ar fi existat fara vehiculele speciale, multe modificate chiar de catre ei dupa nevoile si trebuintele lor (pentru a usura vehiculele s-a aruncat tot ceea ce nu era necesar, chiar si banchetele. Asa puteau lua apa, combustibil, hrana si munitie in plus).

JEEP WILLYS -LRDG, LIBIA 1943

Cu aceste vehicule, in speta camioane Chevrolet si Ford, 4×4 si 4×2, armate cu mitraliere grele si mortiere, dar si jeep-uri Willis modificate, membrii comandourilor LRDG au imprastiat spaima in trupele germane si italiene avand la activ raiduri rasunatoare, temerare, raiduri ce sunt si astazi material didactic in multe scoli militare de prestigiu. Desi nu fac obiectul articolului de fata, aceste vehicule LRDG echipate si dotate special pentru a evolua in desert, executand raiduri cu maxim de efect la tinta, au demonstrat ca o unitate mica dotata corespunzator poate face ravagii in randul fortelor inamice. Astazi, astfel de vehicule civile transformate in vehicule militare, de voie de nevoie, armate cu ce se poate, sunt numite de catre experti „gun-truck”, astfel de camioane si vehicule 4×4 aflandu-se in dotarea tuturor „descultilor”, fiind echipate cu mitraliere grele, mortiere, tunuri cu sau fara recul, lansatoare PRND, unele avand chiar si blindaj format din table sudate (vedem astfel de vehicule inclusiv la ISIS si rebelii din Donbas/Ucraina).

M 151 si M  151 ROPS

Ei bine, revenind la „oile” noastre, fortele speciale americane, dupa Vietnam, au reclamat nevoia unui vehicul usor, rapid, rezistent, manevrabil, bine armat, aerotransportabil si aerodesantabil, cu profil redus capabil sa evolueze oriunde in lume –vehicul ce trebuia sa inlocuiasca tancul, transportorul blindat, artileria autopropulsata (vehiculele militare standard ale armatei SUA au intampinat mari probleme in Vietnam, jungla nefiind propice deplasarii tehnicii grele). Exista Jeep-ul M-151, utilizat inclusiv de catre fortele speciale si corpul puscasilor marini in rol de vehicul rapid de atac, insa acesta era un vehicul relativ greu cantarind peste 1000 kg, cu toate ca era capabil de viteze mari, era manevrabil, era aerotransportabil si aerodesantabil si se descurca relativ bine in teren accidentat. Un impediment important sesizat de catre „specialii” americani era faptul ca datorita greutatii, a profilului inalt si a suspensiei rigide pe spate, M-151 se putea usor rasturna la viteze mari in teren accidentat –schimbarea brusca de directie la viteza mare era un risc pe care soferii si-l asumau in caz de urgenta in Vietnam, spre exemplu (printre militarii americani ce operau M-151 in Vietnam mergea vorba ca asta-i „reteta dezastrului”, schimbarea brusca de directie la viteze mari. Ca sa compenseze „reteta” si a nu pierde controlul vehiculului, soferii puneau in partea spate a acestuia, cel mai adesea sub bancheta, o cutie de munitie umpluta cu nisip sau pietre. Interesant e faptul ca M-151 n-a fost niciodata lansat pe piata civila, si-asta datorita faptului ca nu respecta standardele federale cu privire la siguranta. In timp, problemele de proiectare ale suspensiei spate au fost rezolvate aparand modelul M-151A2, insa a fost prea tarziu, Departamentul Apararii al SUA considerand ca toate vehiculele seriei M-151 sunt „nesigure pentru utilizarea autostrazilor publice”. Pana in anii *80, US Army a utilizat limitat vehiculele M-151 pe autostrazile publice si, spre sfarsitul carierei operationale, acestea au fost dotate in numar mic cu „Structura de protectie impotriva rasturnarii/ROPS/Roll over protection structure”, in speta o cusca din bare de otel cu rol de protectie a pasagerilor fata-spate, sistem uzual la tractoare, buldozere, masini de pompieri, etc. Intre timp a aparut inlocuitorul, HMMWV, insa M-151 a ramas in uz pana la sfarsitul anilor *90 in unele unitati. Cu toate acestea, ROPS se va regasi si pe FAV).

M998 HMMWV

Mai mult decat atat, Razboiul Rece era in toi la sfarsitul anilor *70, iar URSS tocmai invadase Afganistanul fara ca mijloacele tehnice de care dispunea sa fie pregatite pentru clima si specificul geografic al acestei tari (praful si caldura au pus mari probleme tehnicii sovietice. Filtrele se infundau rapid ducand la uzura prematura a motoarelor, basca faptul ca nu erau echipate cu cauciucuri rezistente la caldura, cauciucuri de desert. Abia prin 1985 au aparut pe vehiculele sovietice instalatii de aer conditionat, insa acestea erau putin fiabile si foarte zgomotoase, amplificand disconfortul fonic al echipajelor).

Expertii US Army au sesizat rapid toate aceste neajunsuri intelegand un lucru important, in desert era nevoie de vehicule usoare, rapide si rezistente. Odata ideea aparuta, strategii americani au inteles ca un astfel de vehicul ar putea ajunge rapid si cu costuri minime in orice zona de conflict, inclusiv in zone apartinand unor tari in care SUA nu are baze militare si, implicit, armament stocat. Se avea in vedere chiar si Europa de Vest, fiindca in caz de atac sovietic fortele SUA ar fi putut aerotransporta rapid si in cantitate suficienta astfel de vehicule echipate cu armament capabil sa distruga si sa intarzie „pumnul de otel” sovietic (tancuri, transportoare blindate, artilerie autopropulsata) pana cand diviziile blindate ale NATO/SUA s-ar fi pus in miscare, basca proiectarea fortei din SUA (a aduce pe cale aerului din SUA in Europa de Vest o divizie blindata costa enorm, basca faptul ca necesita multe zboruri si, implicit, timp).

Pe scurt, ideea era urmatoarea, crearea unor echipamente si vehicule capabile sa fie trimise rapid, usor si cu costuri reduse pe calea aerului, oriunde in lume, acolo unde exista risc sau focare de conflict, sau acolo unde interesele SUA o cer. Idee perfect valabila si-n ziua de astazi, proiectarea fortei facand parte din strategia US Army –incepand din anii *80, armata SUA a inceput sa puna accent pe armament containerizat, usor de transportat si de inlocuit, si pe vehicule cu destinatie speciala, multirol, capabile sa indeplineasca mai multe tipuri de misiuni. Din randul acestor vehicule face parte si eroul articolului de fata, numit generic Fast Atack Vehicles/FAV/Vehicul de Atac Rapid.

Povestea sa incepe in iunie 1979 cand generalul Edward Charles Meyer ajunge seful Statului Major al Armatei (subordonatii il porecleau Shy/Timidul). Cunoscand experienta Coreei si a Vietnamului (a fost comandant adjunct al Brigazii a 3-a din cadrul Diviziei 1 Cavalerie, cunoscuta divizie aeropurtata), precum si pericolul reprezentat de fortele sovietice dispuse la granitele Europei de Vest, generalul si-a propus crearea unei unitati mobile, usoara si rapida, care sa fie dotata cu echipamente de inalta tehnologie. Aceasta divizie noua, usoara si mobila, urma a se numi High Technology Light Division/HTLD/Divizie Usoara de Inalta Tehnologie, generalul Meyer cerand Diviziei 9 Infanterie de la Fort Lewis/Washington sa dezvolte, sa testeze si sa implementeze acest nou concept de HTLD (doctrina, structura fortelor, proiectarea/dezvoltarea si testarea noilor echipamente).

FAV -TEST DIVIZIA 9 INFANTERIE

Generalul dorea ca acest lucru sa se faca rapid, fara sa se treaca prin procesul traditional de achizitie si testare al guvernului pe care-l considera greoi si de lunga durata. Ca urmare, in decembrie 1981, generalul Meyer aproba infiintarea HTLD, noua unitate de interventie rapida urmand a fi capabila sa se deplaseze rapid in zona de conflict, inclusiv pe calea aerului, pentru a angaja rapid si decisiv forte inamice superioare, incepand cu infanteria usoara si terminand cu regimente de blindate sau motorizate, intarind astfel rapid fortele NATO. Diviziei 9 Infanterie i-a revenit sarcina de a testa noile vehicule si echipamente, insa militarii nu erau siguri daca vehiculele aflate in uz ar face conceptul HTLD sa functioneze. Expertii considerau ca vechiul M-151, chiar si noul proiect, M-998 HMMWV, nu pot fi considerate FAV, ele neputand suplini pe deplin cerintele operationale ale noii divizii. Era clar ca trebuia dezvoltat un nou vehicul, insa timpul era scurt si fondurile insuficiente, solutia cea mai la indemana fiind orientarea spre un vehicul disponibil aflat deja pe piata civila.

WIESEL 1 IN BUNDESWEHR

Ca urmare, pentru a gasi solutia cea mai buna si pentru a implementa ideea, s-a creat un think thank militar, un grup de specialisti a caror misiune era, printre altele, gasirea unui vehicul ideal care sa satisfaca scopul HTLD. Expertii si-au indreptat initial atentia asupra blindatului usor pe senile vest-german, Wiesel 1, si asupra camioanelor din seria Mercedes-Benz Unimog, 4×4 (Wiesel 1 a intrat in dotarea trupelor aeropurtate vest-germane in 1982, blindat usor pe senile. Un Sikorsky S-53 Sea Stallion duce intern doua Wiesel 1, vehiculul cantareste 2,80 tone. In privinta camioanelor Unimog, foarte probabil a fost avuta in vedere seriile 416 si 435). Aceste vehicule s-au dovedit a fi prea grele, renuntandu-se la ele, cu atat mai mult cu cat se dorea doar un vehicul capabil sa duca 2 soldati, mai multe tipuri de arme si sa fie capabil sa atinga 70-80 km/h pe orice teren.

Navy Chenowth Sandrails

Nu dupa mult timp insa, unul dintre membrii acestui grup a aflat de un proiect pe care-l desfasura US Navy la Baza Navala San Diego/California, si-anume un vehicul radiocomandat numit Volkswagen Sandrails/Sand-Rail, folosit drept tinta miscatoare, vehiculul fiind produs de catre Chenowth Racing Products din San Diego/California, o companie mica la acea data, aparuta probabil in 1975. Dupa 6 luni de teste proiectul a fost anulat deoarece navele n-au reusit sa loveasca aceste vehicule rapide si manevrabile ce se deplasau pe coasta. A fost „iluminarea” mult asteptata, US Army a considerat ca aceste vehicule pot fi cu adevarat transformate in Fast Atack Vehicles/FAV, un atuu important fiind faptul ca se puteau deplasa usor pe nisip.

Dune Buggy

Acest vehicul semana foarte bine cu renumitul Dune Buggy, vehicul obtinut prin modificarea binecunoscutului si popularului VW Beetle (Broscuta), dar astfel de vehicule s-au obtinut ulterior si prin realizarea unor sasiuri special destinate acestui scop. Pasionatii numesc dragastos acest model Bug si, de regula, platforma Beetle este preferata dintr-o varietate de motive –pozitia motorului pe spate, care, prin inlaturarea caroseriei, transfera mare parte a greutatii pe rotile din spate marind tractiunea; motor racit cu aer; pret redus; suspensie robusta; piese de schimb in cantitate mare si usor de procurat.

 

Zis si facut, in 1982 compania Emerson Electric Corporation castiga contractul pentru realizarea unui Dune Buggy destinat utilizarii militare (exista controverse cu privire la modul in care aceasta companie a castigat contractul). Neavand experienta cu astfel de vehicule, Emerson Electric contracteaza Chenowth Racing Products/CRP pentru a produce FAV, initial dorindu-se 80 de unitati al caror cost s-a ridicat la 2 milioane de dolari. Intr-un final, CRP a produs 120 de unitati sub numele de Chenowth Sandrail sau FAV, pornindu-se de la modelul comercial Chenowth 2 LW. Vehiculul este neblindat avand sasiul realizat din armatura tubulara de otel ce asigura protectia echipajului, similar ROPS, in caz de rasturnare a vehiculului. Vehiculul are suspensie modificata si intarita si mai multe suporturi construite in sasiu-aceste modificari au fost necesare pentru ca vehiculul sa suporte greutatea suplimentara data de sistemele de armament, comunicatii si interfonie (ulterior s-au montat pe vehicul antene GPS si sisteme de comunicatii via satelit). De asemenea, vehiculul a primit sistem de iluminare camuflata iar sistemul electric a fost schimbat la 24 V.

Echipajul e format din doi militari, soferul dispus in centrul vehiculului, pasagerul aflandu-se in dreapta acestuia, acesta fiind comandant si tragator. Pentru a nu suporta leziuni pe timpul deplasarii vehiculului in teren accidentat la viteze mari, echipajul dispune de centuri de siguranta. Motorizarea vehiculului este pe benzina, initial motorul avea 95 CP, transmisia fiind cu 4 viteze pentru mers inainte si doua viteze pentru mers inapoi.

FAV TOW IN COREEA DE SUD -1986

In perioada 1982-1984 pe FAV au fost testate diverse variante de inarmare, precum: o mitraliera Browning M2, calibrul 12,70 mm; o mitraliera M-60, calibrul 7,62 mm; un lansator automat de grenade MK-19, calibrul 40 mm. O astfel de grenada imprastie schije la 50 m de punctul de impact, raza maxima de actiune fiind 2500 m. Era eficienta impotriva infanteriei, vehiculelor neblindate sau usor blindate, insa ineficiente impotriva BMP-1 si T-72; lansator rachete antitanc BGM-71 TOW. Operarea lansatorului necesita 3 oameni in echipajinsa a fost considerat a fi cea mai puternica versiune. La acea vreme, TOW facea praf orice tanc sovietic astfel de vehicule au ajuns in Coreea de Sud, in cadrul fortelor americane; lansator PRND M-260 LWL/Light Weight Launcher, 7×70 mm; tun automat M-230, calibrul 30 mm. Insa reculul armei era puternic ridicand botul vehiculului, s-a renuntat la aceasta echipare (ca fapt divers, tunul de pe Apache este varianta a acestei arme). Acest prototip a fost testat la Fort Lewis in octombrie 1984.

FAV VERSIUNE TELEGHIDATA+LANSATOARE PRND M260

Un prototip interesant FAV a fost cel teleoperabil, numit Teleoperated FAV. Era controlat de la distanta prin intermediul unui vizor 3D. Pe scaunul soferului erau montate camere TV de inalta rezolutie, operatorul putand vedea astfel directia de mers a vehiculului. Operatorul putea focaliza si chiar sa traga cu mitraliera M-60, insa nu s-a dovedit o solutie viabila. Astfel de vehicule au fost folosite, foarte probabil, drept tinte de catre US Navy.

TELEOPERATED FAV

In final, dupa doi ani de teste desfasurate de catre Divizia 9 Infanterie la Centrul de Formare Yakima din Fort Lewis, s-au relevat doua configuratii de inarmare preferate: o mitraliera Browning M2, calibrul 12,70 mm, dispusa pe un suport circular pe partea superioara a armaturii tubulare (plafonul vehiculului)+o mitraliera M-60, calibrul 7,62 mm, dispusa in fata celui de-al doilea scaun, in dreapta soferului; lansator de grenade MK-19 dispus pe un suport circular pe partea superioara a armaturii tubulare (plafonul vehiculului)+o mitraliera M-60, calibrul 7,62 mm, dispusa in fata celui de-al doilea scaun, in dreapta soferului.

FAV, prima generatie, avea urmatoarele caracteristici: producator Chenowth Racing Products/CRP, San Diego/California; structura tubulara din otel si crom; 4×2; echipaj 2; suspensie independenta pe toate cele 4 roti; cate doua amortizoare elicoidale pentru fiecare roata; bara de protectie fata; 2 bare de torsiune cu rezistenta de 21 kg/cmp; greutate gol 726 kg; latimea anvelopelor –fata 22 cm/spate 30 cm; motor VW modificat pentru performante inalte, racit cu aer, 4 cilindri, 1984 cc, 94 CP la 4400 rpm; viteza maxima pe sosea 140 km/h; accelereaza de la 0-50 kmh in 3,60 secunde; depaseste obstacole verticale pana 33 cm; lungime 3,70 m; latime 1,90 m; inaltime: prima generatie FAV Mk.1 -1,40 m/a doua generatie FAV Mk.2 -1,75 m; vehicul aerotransportabil si aerodesantabil. Un elicopter Sikorsky UH-60 Blackhawk poate duce acrosat doua FAV/DPV, iar un Lockheed C-130 Hercules poate lua intern 7 FAV/DPV.

FAV in armata portugheza

FAV MK.1 si FAV Mk.2 sunt denumirile folosite in armata portugheza, ei fiind si singurul client extern cert (si SAS-ul britanic a operat astfel de vehicule, nu-i clar daca acestea au fost importate sau au fost „inchiriate” de catre SUA in timpul operatiunii „Desert Storm/Furtuna Desertului” in 1991 –se pare c-au folosite de Regimentul 22 SAS in desertul irakian, localizand si distrugand TEL Scud. Interesant e faptul ca SAS n-a fost prea incantat de aceste vehicule, renuntand rapid la ele. Se stie ca britanicii au folosit aceste vehicule sub numele de Light Strike Vehicle/LSV, iar US Navy SEALS le spun Desert Patrol Vehicle/DSV. Oricum, LSV si DPV sunt FAV modificat, avand chiar si 3-4 locuri –cel mai probabil, modificarea s-a facut dupa 1985. Astfel de vehicule se pare c-au fost folosite de catre US Navy SEALS si in Afganistan, in cautarea lui Bin Laden. Cert e faptul ca DPV a fost folosit pentru prima data in operatiunea Desert Storm, primele forte ale coalitiei care au patruns in Kuweit City au fost SAS si SEAL, ambele calare pe aceste vehicule. Din cate se cunoaste, DPV are urmatoarele caracteristici: configuratie similara FAV, din care deriva, constructor CRP;motor VW, 200 CP, racit cu aer, montat in spate; viteza maxima 130 km/h. Se pare ca poate evolua cu 97 km/h pe nisip sau teren accidentat; accelereaza de la 0-50 km in 4 secunde; rezervor de 79,50 L; autonomie de aproximativ 338 km; poate lua rezervoare suplimentare ceea ce extinde autonomia pana la 1600 km; incarcatura maxima 680 kg. Echiparea cu armament e similara FAV. Se pare ca astazi, DPV e operat doar de echipa SEAL THREE, unitate atribuita Orientului Mijlociu). In 1989, Portugalia a cumparat 6 FAV pentru Corpul de Parasutisti al Fortelor Aeriene, repartizandu-le Squad Recognition Battalion Parachute No.21 Brigade Parachute Light (BRIPARAS) cu baza la Sao Jacinto (Base Aerea Sao Jacinto aflata langa orasul Aveiro. Aici se afla Scoala de Aviatie apartinand Aviatiei Navale Portugheze), aceste vehicule facand parte din cele 120 construite. Se intentiona achizitia a inca 6 FAV, insa totul a ramas doar la nivel de intentie. BRIPARAS a utilizat cele 6 FAV pana in 2011 cand au fost scoase din uz si donate unor muzee, cateva exemplare ajungand ca exponate in cadrul Scolii de Parasutisti cu sediul la Baza Aeriana Tancos. BRIPARAS a prezentat oficial aceste vehicule la parada organizata de Ziua Fortelor Aeriene, 30 iunie 1991.

 

Initial, cele 6 FAV au venit armate astfel: 3 exemplare cu mitraliere Browning M2, calibrul 12,70 mm; 3 exemplare cu lansatoare automate de grenade MK-19, calibrul 40 mm.

Din cate se stie, Corpul Puscasilor Marini SUA si US Navy SEAL folosesc astazi in rol de vehicule de atac rapid si Interim Fast Atack Vehicles/IFAV/Vehicul Intermediar de Atac Rapid, vehicul ce deriva din Mercedes-Benz G-Class/Mercedes-Benz Gelandewagen 290, Diesel, 4×4, fabricant Magna-Steyr/Austria pentru Mercedes-Benz/Germania. Au fost importate 157 de IFAV, acestea fiind repartizate astfel: 33 de exemplare in cadrul Marine Expeditionary Force/MEF la Camp Pendleton/California; 25 de unitati in cadrul MEF la Camp Lejeune/Carolina de Nord; 27 de unitati in cadrul MEF la Okinawa/Japonia; 22 de unitati in cadrul 17th Force Recon, Afganistan; 23 de unitati in cadrul 3rd Force ReconBn, Irak; 15 unitati in cadrul 1st Provisional DMZ Police Company, Coreea de Sud alte unitati -12 exemplare. IFAV este aerotransportabil si aerodesantabil –CH-46 Sea Knight, CH-53 Sea Stallion, V-22 Osprey, C-130 Hercules, etc.

Un lucru interesant dar care necesita controverse si astazi este faptul ca in 1986, US Army a dus in Israel, la Tel Aviv, 10 FAV. Aparent acestea n-au fost donate Israelului, ele fiind duse acolo pentru a participa la realizarea filmului Delta Force de catre compania Golan-Globus, actorii principali fiind Chuck Norris, Lee Marvin, Robert Vaughn si George Kennedy. FAV este vedeta acestui film pe care cu siguranta il cunoastem cu totii. Din cate se pare, aceste vehicule nu s-au mai intors in State, foarte probabil au ajuns in dotarea fortelor speciale ale armatei israeliene, Sayeret Matkal. Asta nu e totusi o certitudine, doar o supozitie ce suscita controverse si-n ziua de astazi, cert este doar faptul c-au disparut in Israel –nu se stie ce directie au luat vehiculele dupa filmare si ce s-a intamplat cu ele.

 

Desi e un vehicul interesant, FAV a aratat in scurta sa cariera militara si anumite deficiente: nu e adecvat luptelor intensive si de durata; protectie scazuta pentru echipaj; rezerva mica de combustibil si munitii; nu este adecvat operatiunilor de lunga durata. Dar se descurca excelent in misiuni de genul „gaseste-l, da-i si fugi!”

 

WW

 

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.fastattackvehicle.com/history.html

World Affairs Board

antelopevalleybajas.yuku.com

MilitaryImages.Net

olive-drab.com › Military Vehicles

https://www.warriorlodge.com/…vehicles/…/interim-fast-attac

www.fastattackvehicle.com/

31 Comments:

  1. cateva precizari :Long Range Desert Group/LRDG a început cu Lewis-uri si s-au stabilit ,din 1942, împreuna cu SAS la Vickers K, mitraliera de aviație . Cei drept armamentul era complectat de una sau doua mitraliere grele Browning sau chiar tunuri ușoare .Blindajul era standardizat pentru trăgători SAS.
    poate ar fi fost frumos sa pomenim de Hamsterul romanesc ,un vis dar ca orice vis se termina

  2. Un posibil urmas mai greu si parca usor blindat

    https://i.ytimg.com/vi/Qb4JeF2L1N8/maxresdefault.jpg

  3. Rapide, ieftine și interesante. Numai că noi nu luptăm în deșert, ci în stepă, deci vehiculul ar trebui să aibă altă configurație.

  4. Hamster era un inceput,ceva inedit la noi. Cu o nou motorizare,mai puternica decat motorul de Dacia 1310,ar fi fost ok. Era parasutabil,numai bun pentru FOS si Parasutisti. Ghinionul c-a aparut cand Armata era aproape in colaps-1999. In sfarsot,parca au cei de la ATM un astfel de proiect,chiar exista un prototip prezentat fugitiv la TVR1. Parca! Se mai stie ceva de asta?

    • Hamsteru’ parcă avea motor de Oltcit, tot pt răcirea pe aer a fost acel motor, ca și motorul de pe FAVurile din articol.
      Eu așa știam, nu motor de Dacia.

  5. Foarte frumos! Adaug ca la inceput, cei din LRDG erau un soi de taxi pentru cei din SAS, proaspat infiintat de David Stirling. De la un moment dat incolo si cei din SAS aveau propriile Jeep-uri dar inca mai foloseau serviciile celor din LRDG.

    Buggy-urile astea ar fi bune si pe la noi, nu sunt tocmai rocket science sa le construiesti si avem multa campie la dispozitie. Un soi de cavalerie usoara numai buna de hartuit liniile logistice ale inamicului. Cei din SAS si LRDG erau renumiti pentru insertia in spatele frontului dupa care se puneau pe facut prapad.

  6. Cum de lipseste Toyota Hilux? Poate cea mai utilizata in desert!

  7. O precizare: daca ARMATA transforma un CAMION, adaugand blindaj si armament, rezulta un gun-truck.
    Daca cineva (de obicei nu armata) tranforma un 4×4 CIVIL adaugand armament, rezulta un technical.
    Gun-truckul si technicalul sunt chestii diferite. Iar tot ce are la baza un 4×4 usor/civil e un technical. JEEP WILLYS -LRDG nu era gun-truck.

  8. Ma scuzati ca va intreb, nu are nici o legatura cu articolul, noi avem in jur de 75 de mlvm, masina de lupta a vanatorilor de munte. Stiu ca prin 2005 a aparut la Expomil o varianta modernizata cu o turela israeliana si doua rachete Spike. Daca ar fi sa le inloicum in ziua de azi cu ce vehicul de lupta l-am inlocui? Presupun ca ar merge un Mli-84M, dar nu sunt sigur.

  9. Masinutele din aceasta clasa (putin mai lungi) mi se par foarte utile atat pt. transport (trupe, munitie, echipamente, etc) cat si in sustinerea soldatilor (prin foc, punct radio/comanda sau cecetare drone, camere HD/IR, alt tip de senzori). Utilizarea lor nu se limiteaza doar in cazul FOS, zone unde nu pot fi folosite APC-urile ci si ca o varianta mai ieftina si rapida de transport in anumite zone.
    Pot fi inclusiv “blindate”.

    @Segment Major Roman 2.65 FAEG putin modficat (pe langa remotorizare):
    – roll cage pe care sa poti monta si o “(tele)mitraliera” 12.7mm, ceva optice sau un ATGM;
    -protejata un pic mai bine partea din fata: motorul, soferul cat si ocupantul din dreapta soferului -un blindaj usor tip scut protectie balistica cu un geam antiglont.
    Dar probabil ca ar trebui putin alungit ca sa poata transporta mai multi sodati (6+2 ideal) dar atunci va fi mult de munca.
    Ar fi o buna alternativa (mai era si cel prezentat la TVR).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *