Fitilul e aproape de capat

Ma uit la ticalosii astia care nenorocesc, in parlament, legile justitiei si ma gandesc “Doamne ce bine ca nu sunt parlamentar!”

Si nu e usurare ca nu fac parte dintr-o sleahta injurata de toata tara.

Urmarindu-i pe Iordache, Nicolicea, Serban Nicolae si alte lichele care continua sa impinga inainte proiectele ticaloase, precum porcul cu ratul, fara a tine cont de protestele societatii civile, ale corpului magistratilor, ale parchetelor, ambasadelor si oficialilor europeni si americani, sunt din ce in ce mai sigur ca, daca eram parlamentar, as fi luat o decizie care mi-ar fi adus foarte multi ani de puscarie.

Este incredibila frenezia cu care masacreaza legislatia, la fel cum este incredibila prostia guvernului care ne baga intr-un cacat din care nu stiu cum si cand vom reusi sa iesim.

Creste inflatia, creste deficitul bugetar, scade cursul leului, cresc datoriile guvernamentale, creste deficitul balantei de plati, cresc dobanzile la imprumuturi, s-au prabusit investitiile in infrastructura iar idiotii astia par sa nu inteleaga ca vor tranti economia. Sau nu le pasa.

Nu se mai vorbeste despre alianta PSD-ALDE, se vorbeste despre grupul de crima organizata PSD-ALDE care, cu sprijinul PSD-ului maghiar (UDMR), distruge Romania.

 

Din ce in ce mai multa lume simte ca protestele pasnice nu mai sunt suficiente pentru ca-i doare in cur de protestele noastre. Din ce in ce mai multi oameni vorbesc direct despre pus mana pe furci si topoare.

Si nu e vorba ca as spune-o eu sau George sau altii care am fost in strada la Revolutie sau am participat la Piata Universitatii – 1990, cu toate violentele la care s-a ajuns in final.

Nu, o spun oameni pasnici, jurnalisti si analisti politici pe care-i urmaresc de multi ani si care in viata lor nu s-au gandit la masuri violente.

Se dau citate din Tudor Vladimirescu, se vorbeste despre intrat peste ei in Parlament, se vorbeste ca singura solutie este sa facem o nefacuta.

 

Pe de alta parte, este dezgustatoare slugarnicia Ministerului de Interne (dupa chipul si asemanarea sinistrei care-l conduce) care a inceput sa sicaneze demonstrantii pasnici, sa-i salte de pe strada si sa-i amendeze cu sume cat mai mari.

Din aparatori ai legii, angajatii Ministerului de Interne se tranforma in bodyguarzi ai unui grup de crima organizata.

Au inceput sa-i ameninte si sa-i ancheteze pe cei care vorbesc, pe retelele de socializare, despre “furci si topoare” in loc sa se intrebe de ce, dintr-o data, oameni absolut normali au inceput sa vorbeasca despre recurgerea la violenta.

 

Partidele de opozitie par sa miste ceva, venirea lui Barna la conducerea USR pare sa fi fost benefica, se misca mai bine in parlament, ies pe media si pe retelele de socializare cu mesaje pe care oamenii le asteptau demult.

PNL pare fericit ca a fost acceptat in Piata Victoriei fara flegme; intre timp unii PNL-isti mai scapa, in Parlament, cate un vot pentru legile care nenorocesc justitia sau propun chiar ei amendamente in directia asta. Sunt necredibili.

Ciolos a venit si el la manifestatii si ne anunta ca “O SA” adica o sa se desprinda un partid din miscarea Romania 100 care sa ofere o solutie la alegerile din 2020. Ciolos nu pare sa priceapa ca nenorocirea se intampla ACUM.

Iohannis, ca de obicei, doarme in ghete, sta la cutie, mai iese cu cate un mesaj papal si cam atat. Daca spera ca mai pupa vreun mandat in 2019 inseamna ca e complet paralel cu realitatea sau are consilieri cretini.

 

Nu-mi dau seama, in acest moment, cum ar mai putea fi indreptata aceasta nenorocire, fara sa fim nevoiti sa iesim cu ranga in strada.

Nu stiu, poate sa se adune cei 4000 de magistrati care au semnat impotriva pachetului de legi de distrugere a justitiei, sa-si imbrace robele si sa vina la Bucuresti, in fata Parlamentului.

Poate o actiune in justitie care sa duca la dizolvarea PSD.

 

Pur si simplu, astia distrug Romania, ne distrug viitorul.

Nici nu mai trebuie sa ne gandim la amenintari din partea Rusiei pentru ca dusmanul este in interior.

 

In momentul asta, imi vine in minte Articolul 55 alin (1) din Constitutia Romaniei:

“Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România”.

S-o apere de gruparea de crima organizata PSD-ALDE si, daca va trebui, de Ministerul de Interne.

Tineti minte, in 1989 am facut o mare greseala: nu i-am aruncat pe toti pe fereastra.

 

P.S. Trebuie sa recunoastem aici si ironia sortii, pe de o parte – in orice tara civilizata – parlamentul este institutia de baza a democratiei, la noi insa aceasta „institutie” a fost inca de la inceput cuibul neo-bolsevicilor, aparatoarea coruptiei si, in general, cea mai odioasa structura a statului roman, institutia care s-a opus cel mai mult justitiei si, bineinteles, structura statului cea mai detestata din Romania. Parlamentul a avut mai mereu cel mai scazut nivel de incredere a populatiei dintre toate institutile statului roman, asa cum scriam in 2015: https://www.rumaniamilitary.ro/parlamentul-romaniei-cea-mai-dispretuita-institutie-a-statului

Iar solutia gasita inca din 2015 este exact aceeasi cu cea propusa astazi de Eroul Bula: luati-i la bataie pe unde ii prindeti, astia stiu doar de frica si, slava Domnului, sunt extrem de lasi. Daca o aplicam atunci astazi nu mai aveam necazuri, noi i-am lasat sa respire, ei ne pregatesc sfarsitul… (GeorgeGMT)

De citit si Moise Guran: „Decembrie 1947 -Decembrie 2017” , unde in „47 bolsevicii l-au detronat pe Rege si au instalat de facto „democratia populara”, iar in decembrie 2017 ne putem trezi ca puii bolsevicilor din „47 instaureaza din nou o „democratie originala”…

Ciudat cum bolsevicii nu vorbesc niciodata de democartie pur si simplu ci intotdeauna folosesc sintagme: populara, originala etc…

Eroul Bula

222 de comentarii:

  1. Am inteles ca peste 20 000 de oameni au iesit in strada ieri ca sa-l conduca pe ultimul drum pe ultimul rege…

    20 000+…

  2. Somnul națiunii si al ratiunii de la ultimele alegeri parlamentare a născut monștrii ăștia. Poate dupa episodul asta o sa priceapa lumea cat de important e sa mergi naibii la vot. Stiu ca e cumva absurd ce zic , dar mai bine te duci si pui votul pe un tantalau despre care stii sigur ca nu va face nicio brânză acolo, decât sa-i lasi pe alții să-l trimită pe unul despre care esti absolut singur ca va face mult rău. Mie ca ieșean mi-e rusine și acum ca slaba participare la vot de aici a permis ajungerea în parlament din partea Iașului a unuia ca Vosganian care a plîns în fața tuturor ca sa nu fie dat pe mina justiției, sau a lui Banicioiu, cel care i-a condamnat la moarte pe mulți din tinerii răniți la Colectiv. Iar în timpul protestelor de iarna trecută ma uitam la zecile de mii de manifestanți din coloană cu care marsaluiam și ma întrebam ” Oare cati dintre ăștia or fi fost la vot?”

  3. Si cine-i vinovat ca se intampla toate astea ???? Noi frate suntem vinovati ….unii ca i-au votat pe astia care au venit la putere sa dea legi sa poate fura legal si sa scape de puscarie , altii ca au stat acasa si nu si-au rupt o ora sa mearga se voteze s-au altii care nu au votat ca oricum nu au cu cine . Opozitia este sublima dar lipseste cu desavarsire Nu au un lider , nu au curaj si poate la unii le convine ca doar sunt si ei parte din sleahta asta puturoasa si cleptomana . Noi am comis-o , noi trebuie sa indreptam lucrurile . Cu ranga daca nu se poate cu vorba buna .

    • Asta cu „noi suntem vinovati” este si nu este adevarata, datorita faptului ca orice roman a presupus ca psdul va respecta democratia cat de cat, nimeni nu se astepta la o astfel de ordinarie…
      Dar, pe de alta parte, ar fi trebuit sa invatam din istorie ca dictatorii au ajuns de multe ori la putere folosind exact slabiciunile democratiei si pasivitatea oamenilor…

      Acum, nu avem nici un folos sa tot repetam obsesiv ca „noi suntem de vina”, bineinteles ca in principiu NOI suntem de vina, dar acum atitudinea asta contemplativa: „uite domne ce-am facut” trebuie inlocuita cu una activa: „hai sa vedem cum le dam la cap” si cum scapam dracului de ciuma rosie!

      Asa cum a scris si Bula, Constitutia ne da dreptul legal sa-i spanzuram de gardul cladirii parlamentului. Dupa ce scap[am de ei, noul parlament da o amnistie invocand articolul Articolul 55 alin (1) din Constitutia Romaniei:

      “Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România”, precum si dreptul sacru la autoaparare.

      • „datorita faptului ca orice roman a presupus ca psd-ul va respecta democratia cat de cat,”
        ZAU ! De cate ori a respectat pdsr-psd ceva ? Tot de atatea ori cat a respectat si rusia-urss din spatele lor, o semnatura pe un tratat ! Presupunerea = incprostie
        Acum vrem sa indreptam in strada prostia crasa de a sta acasa sau la munte, in loc sa votam !
        Ne legam sperantele de un mort. Peste 20.000 la… alai = era soare si cald. Ce au realizat ? Uniunea de nezdruncinat dintre psd-alde si regalitate ! Asa va trece prin parlament si instutionalizarea Casei Regale (???), cu cheltuieli din bugetul statului de zeci de milioane de Euro, sustinuta de psd-alde-udmr ! Cine o sa-i imparta ?!? Asa zisa Casa Regala este la pozitia 81 ca bogatie in Romania, cu 6o milioane Euro !!!
        Diseara cati au sa mai vina la protest, pe ploaie si frig ? Eu, am sarit de 70 si m-au lasat si picioarele(la marsul din ianuarie au trecut zeci de mii pe langa mine). Guvernul o sa mai dea „o suta” la pensii si salarii ca nu da de la el ! Da din imprumuturi (bancile sunt bucuroase sa ia dobanzi grase dela stat-dau si comisioane) pe care tot noi le platim ! Poate ne adoarme ca vin sarbatorile !

      • daca ii spanzurati sau ii impuscati scapa prea ieftin

      • Art. 55 – Apărarea ţării

        (1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
        (2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
        (3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.

    • Cand o sa se puna problema unei greve sud-coreene, contati pe mine. Sunt vinovati si profesorii pt. cum a ajuns Romania astazi.

  4. Circa 2000 de persoane au participat, sâmbăta 22 octombrie 2016, la marşul intitulat „Lupta pentru Basarabia”. Ei au cerut politicienilor asumarea ca proiect de ţară a unirii României cu Republica Moldova. Tinerii de peste Prut au vrut să forţeze cordonul făcut de jandarmi în apropiere de Guvern şi să depăşească zona permisă. S-au îmbrâncit cu forţele de ordine, iar cinci demonstranţi au fost luaţi pe sus de trupe şi duşi la audieri.
    Traian Băsescu a avut o reacţie dură pe Facebook: „Ticăloşilor! În România, liderii celor care au manifestat azi la Bucureşti pentru Unirea României cu Republica Moldova au fost reţinuţi şi băgaţi în dube de jandarmi. Vai de capul vostru adunătură de ticăloşi. Cioloş, cât de slugi puteţi fi voi, Guvernul României.
    Pentru violenţa jandarmilor împotriva unioniştilor din Republica Moldova şi România, Ministrul Afacerilor Interne şi Dacian Julien Cioloş trebuie să dispară din viaţa publică. Slugoilor, ce tare vă doare unionismul. L-aţi ridicat pe George Simion, unul din liderii unioniştilor ca să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Federației Ruse
    „.

  5. „Datul cu ranga la cap” e o chestiune care trebuie atent manageriata. Pentru ca toata lumea va intreba apoi ” cine a dat primul?”. Asa ca daca protestatarii ai vor fi fortat pe jandarmi intr-un mod non violent sa recurga ei primii la violenta, atunci da – acesta va insemna capatul fitilului si orice alta actiune violenta impotriva javrelor rosii va avea legitimitate.
    Totusi, pina atunci, oare nu este nicio metoda pasnica sa se ajunga la anticipate?

    • Alegerile anticipate sunt, constitutional vorbind, foarte greu de atins. In primul rand actualul guvern trebuie demis, mai apoi numit un nou premier care sa-si formeze un nou guvern care mai apoi sa cada in parlament, dupa care trebuie numit un nou premier, cu un nou guvern care si el la randul sau sa cada la votul de investire, abia atunci presedintele poate dizolva parlamentul si anunta alegeri anticipate.
      Sa nu uitam ca actuala Constitutie a fost gandita de Iliescu si bolsevicii sai tocmai pt a putea tine puterea cat mai departe de popor…

      Pe de alta parte, legal vorbind, in Romania SUVERAN (adica efectiv stapan peste Tara) este poporul roman, nu parlamentul. Poporul isi exercita suveranitatea prin parlament, dar suveren este poporul…

      • Nu este demult SUVERAN: EXEMPLU : Ca răspuns la apelul la referendum făcut de Băsescu, PNL a introdus în 2009 un proiect de lege care ar fi redus numărul de parlamentari la un total de 316 de reprezentanți – 99 de senatori și 217 de deputați.[5] Proiectul a rămas fără efect chiar daca potrivit datelor finale ale BEC, 72,32% (6.740.213) dintre români s-au exprimat în favoarea trecerii la un parlament unicameral. Acesta a fost momentul intrarii in ilegalitate a parlamentului.

    • O dictatura militara ar face ordine in jungla asta politica. Armata sa preia controlul si sa numeasca militari in toate functiile cheie pentru citiva ani, in care timp sa-i traga in tzeapa pe marii derbedei ai politicii romane si sa le confiste averile

  6. Nu mai trebuie votate aceleasi partide, mai sunt si alte partide pe buletinul de vot.

    • Pacat ca unii stiu sa stampileze doar o sigla, indiferent de ce fac dupa alegeri. Plus ca multi par ca nici nu stiu exact pentru ce voteaza.

      Imi aduc si acum aminte interviul acela de acum cativa ani in care cineva iesea din sectia de votare urland „Iliescu presedinte pe viata”, iar alegerile erau pentru primar.

  7. Corect. Doar ca pentru asta trebuie de mers la vot :).
    Daca ar fi sa ma gandesc la un mod de a provoca puterea sa reactioneze violent, cred ca as propune ca in loc sa se marsaluiasca pe strazi, manifestantii ar trebui sa blocheze accesul in incinta Casei Poporului, facandu-i efectiv captivi pe nenorociti in Parlament. Sigur, vor fi cativa care vor invoca probleme medicale si vor fi scosi cu ambulanta, dar pentru cea mai mare parte tot elicopterul va ramane singura solutie … ceea ce va genera o parabola peste timp.

  8. De aplicat metoda Boris Eltin cind a evacuat parlamentul rus.
    Tancurile trageau cu tunul in ferestrele parlamentului. Trupe inarmate pina in dinti luau cu asalt cladirea.
    Astia pricep doar cind primesc ” dulcele glont al patriei” in capatina.
    Ca sa nu plinga degeaba Iliescu , mama si tata PSD , a democratiei originale care a nascut monstri , acelasi tratament dar la Tirgoviste. In acelasi loc unde a executat pe fostul sef care a facut din el ” om”.

    • Metoda Boris Eltin va functiona doar daca armata va trece de partea celor care protesteaza.

      • Pai si armata nu a jurat ea sa apere Patria? Sa o faca !

        Adica, pararea mea, daca nu mai e nici o solutie pasnica, eu cred ca ar trebuie sa intervina armata.

        Acum eu nu stiu constitutia si nu stiu in ce masura poate sa intervina armata

        • Poate intervine doar daca este declarata stare de asediu, mobilizare si razboi.

          • Pai si asta nu o poate declara Presedintele? El comndantul suprem al armatei! Pana la urma se atenteaza la siguranta nationala, cel putin cu noua lege , legat de probele video si nu numai! Eu personal sper ca exista o cale pasnica si legala , dar daca nu Presedintele ar trebui sa mobilizeze armata. Pt ca astia din PSD pare ca nu au sentimente .

            Iohanis trebuie sa faca orice ii sta in putinta sa blocheze aceste legi (asta daca are in el o urma de sange Romanesc), chiar mobilizarea armatei, stiu ca nu e usor, dar trebuie sa riste!

            • „Pai si asta nu o poate declara Presedintele?”

              Nu cred ca Iohanis va chema armata pentru a neutraliza Parlamentul. Are un alt caracter decat Iliescu, cel care a folosit minerii pentru a pacifica Bucurestii.

            • Daca face asta, nu o sa mai aibe pe cine sa comande. E seful armatei pe timp de razboi, dar puterea lui trece prin Statul Major….

            • Domnilor, eu vad lucrurile mai simplu!

              Iohanis, ar trebui sa convoace comitetul de aparare cu tot cu statul major, si sa se intrebe….”domnilor, asta e romania in care vrem sa traim…, asta e romania in care vor traii copii nostri,…asta e romania pe care o oferim romanilor…., care m-au votat, si sunt sigur ca ar exista o solutie.

              • Poate sa ceara referendum, desi este doar consultativ.

              • Care Stat Major…Ala care face Drepti/Aport la 100 RON aruncata in scarba de PSD prin lege (ca nu dau de la ei)? Nu vezi ca Armata face gura cand nu lise platesc salariile la timp? In rest mucles…lasa ca mai bagam o septica si o UE la prospatura de la receptie.

        • si jandarmeria a jurat sa apere patria dar uite pe cine apara in realitate….

  9. In legatura cu protestele violente, puteti sa le „multumiti” lui Sandi „Bell” Matei, Angi Serban, Malin Bot si restului gastii de acum 2 saptamani.
    Oricat de tendentios ar fi prezentat Antena 3, Sandel este un dement periculos, asta nu o poate contesta nimeni. Foarte multi s-au distantat de eventualele actiuni violente, vazandu-l in actiune pe Sandel si reactiile de pe fb(ca batranul era securist, etc).
    Consider ca atunci era momentul potrivit pentru ceva actiuni mai in forta, avand in vedere pasivitatea jandarmilor.
    Inca o data, big thank you, Sandele!

    • Corect! Idiotii violenti trebuie sa fie din partea cealalta, nu de la cei care striga impotriva guvernului. Si ce metoda mai buna sa strangi astfel de exemplare decat ” mitingul de 1 milion de sustinatori PSD”, care vor fi adusi cu autocarele cu care s-au transportat pelerinii din Voluntari la Sfanta Parschiva, de-au blocat o strada de un kilometru in Iasi. Mitingul acela trebuie provocat ( au scapat nenoricitii cu moartea Regelui) pentru ca va fi nevoie doar de un singur om sa strige pe linga ei impotriva guvernului, ca sa-i faca sa-si dea drumul aia la instinctele animalice de a da cu bita, precum minerii din ’90. Si ala va fi sfarsitul.

      • psdul un milion de oameni in strada?! In februarie abia au reusit sa adune in jur de 2000 de retardati in fata Cotroceniului, Hai sa fim un pic seriosi si sa nu punem botul la tot ce spune olguta, daca aveau posibilitatea sa aduca macar 100 de mii in Bucuresti o faceau de mult.

    • Dobitocul ala care a lovit cu pumnul un batran merita calcat in picioare, n-are legatura cu ceea ce spunem noi aici.
      Daca maine voteaza o lege prin care Romania este scoasa din NATO si UE ( o lege perfect constitutionala) iesim in strada sa protestam pasnic?

      • George, se pare ca esti printre putinii care gandesc asta despre Matei. Din pacate, inca mai sunt o groaza de oameni, pentru care Matei este un idol. Si asta acum, la 2 saptamani dupa incident…
        Legat de intrebarea ta, in cazul legilor justitiei, 2-3 zile de proteste similare cu cele din februarie ar trebui sa puna suficienta presiune astfel incat PSD-ul sa renunte. Astia, pe langa faptul ca sunt corupti, mai sunt si foarte prosti, nu vor face fata unei asemenea presiuni.
        In cazul unor incidente, cati crezi ca s-ar baga? Vreo 1000 de suporteri si maxim inca 1000 din nucleul dur al protestatarilor. Ma indoiesc ca 2000 de persoane violente vor putea face mare lucru.

        • Referitor la idiotul ala, sub nici o forma n-as lovi un batran, poate sa ma ameninte cu un cutit, altfel nu.
          O multime de oameni este foarte susceptibila la contagiune fiind foarte instabila, odata ce un anumit numar face o miscare stare de spirit se schimba repede. Este nevoie doar de un imbold si majoritatea vor deveni furiosi. Logica multimilor.

  10. Sunt de acord cu fiecare literă

  11. In acest moment oricum se strang semnaturi pt greva generala via BNS si Cartel Alfa datorita mutarea contributiilor, masura care va afecta majoritatea de 4,85 milioane salariati. Redau cateva opinii mai jos:

    “Mie îmi este foarte teamă că urmare a războiului româno-român, ca urmare a situației politice internaționale grave, în care e România, am o teamă. Că 1 decembrie 2018 nu ne prinde cu țara chiar întreagă. Nu am informații, am o temere. Eu sper ca lucrurile să se schimbe. Este ceva cumplit în acest moment, România nu a fost niciodată mai expusă…Mi-a picat foarte rău știrea cu Transnistria, mă întreb dacă nu e un cal troian pentru România” a spus Bogdan Chirieac.

    Ne așteaptă o perioadă politică foarte complicată. Presimt că momentul e copt pentru o ieșire din democrație. După cum vedem deja, Poporul o vrea. Sistemul și el de-abia așteaptă, roade frîul să facă totalmente ce vrea, fără control parlamentar. Partenerii externi o doresc și ei, o colonie se gestionează mai ușor astfel.Din păcate, dragii mei, îmi cam miroase a dictatură. Vremea e coaptă…”Mirel Palada(pe Facebook)

    La aceasta se adauga postarile domnului general Dumitru Iliescu pe Facebook. Va reamintesc ca PSD-ul asa cum e el a negociat 3 escadrile de avioane, Patriot si program de inarmare de 9,3 miliarde euro fara TVA. E vina americanilor ca nu au vrut sa ne dea F-35. Prin urmare, cred ca e cazul sa fim cu totii extrem de precauti in aceste timpuri dificile. Asta o scrie cineva care a fost la proteste.

    • Exact jegurile pe care le citezi tu, Bogdan Pielea-P Chireac, golanul de Mirel Palavra si Dimitru Iliescu-sepepistul preferat al celuilalt criminal, Ion, sunt unii din cei mai activi autori ai acestei dezbinari.
      Mesajul lor este „lasati-ne sa furam in liniste ca altfel se destrama Romania.”
      Un sincer KAI SIKTIR, JEGURILOR !

    • Daca ascultam ce spune Dumitru Iliescu , ne meritam soarta. Secretar UTC in Comitetul Politic Superior a Armatei din RSR. Ca maior a participat cu TAB – urile la reprimarea demonstrantilor de la Intercontinental.
      PSD a negociat ce tovarase general cu 4 stele la apelul bocancilor ?
      Ca de platit ceva , nu se gaseste urma in imensitatea internetului planetar sau a paginilor oficiale a ministerului de resort.
      ( ca nici Raytheon nu confirma nici o plata desi are numeroase pagini dedicate sumelor primite de la numerosi clienti si pentru care programe )
      Iar F 35 nu ne dau ca nu avem bani pentru asa ceva si sint altii care au prioritate. Aia care au cotizat din greu la proiect.
      Cum se vede scoala de propaganda comunista in mintea multor cu pretentii.

      • Cum sa ne dea F35? Nu banii sunt principala problema, ci nesiguranta, din ce in ce mai clar dovedita, a unei tari ca a noastra.Cate F de care or fi fost ele, livrate de americani Iranului pe vremea sahului au ajuns unde nu trebuie dupa revolutia islamica? Asta si altele dupa nu vor fi uitate, nu cred ca vor face de mai multe ori aceeasi tampenie.

    • Vai ce baieti buni, psd-istii, cate au facut ei pentru tara…numai avioane,rachete si tancuri avem…ca sa nu spun ca mai acum cateva luni era un ciumat rosu care spunea ca ce ne trebuie noua de-astea…noua ne trebuie pensii si salarii.Ca fix cu pensii si salarii vei riposta in fata unui tanc.
      Si totdeauna psd-ul a negociat cu interesul de ai iesi si lui ceva,o maslina ceva.Niciodata nu a facut pentru ca Romania sa beneficieze ci ei,psd-istii, sa beneficieze iar Romania sa adune firimituri.
      Eu as calcula altfel cei 18 ani(scuze pentru un eventual calcul eronat)de guvernare psd-ista.Cum ai cuantifica mortii din spitale si pe sosele ca urmare a lipsei de interes,psd-ist, pentru a dezvolta aceste infrastructuri?Eu as numi-o premeditare.Pentru ei ca si pentru comunisti moartea unui om este o tragedie ,moartea a 1 milion este statistica.
      Pute a manipulare ce declara orice psd-ist.Probabil ca in anumite structuri de informatii se aduna semnele unei insurectii populare sau trendul duce catre un astfel de episod.
      Si mai este un lucru ,lipsa oricarei reactii mai hotarate din partea societatii civile sa vina si din faptul ca cei care sunt mai reactivi/implicati au plecat din tara?E doar o intrebare retorica insa stau si incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost daca in loc de 4 milioane de romani plecati dincolo aveam doar 0.5 milioane.Cu siguranta ca politicul nu si-ar fi permis ceea ce face acum.

    • Murim toti de frica postarilor unui general care ar trebui ridicat in streang alaturi de stapanul sau.

      Du-te nene si manipuleaza pe alte siteuri, nu-ti este clar ca aici suntem mai destepti decat voi?!

    • Lasa-ma cu cartelul alfa al tau. Aia sunt niste jeguri PSD-iste pe care nu te poti baza. Din pacate marea masa a populatiei nu simte pericolul si daca are ce manca si se poate uita linistita la televizor, nu va iesi cu furci si topoare.

  12. Salut Tovarasi.Din punctul meu de vedere momentul prielnic a fost cu ordonanta 13, atunci noi trebuia sa cerem demisia guvernului si sa obtinem alegeri anticipate,dupa care sa ne prezentam toti la vot,ar fi fost o lovitura dura pentru hamster si mustata lui.Eu imi amintesc ca in acea perioada pe la tv vorbeau ca nu trebuie alte alegeri pentru ca poporul a ales,scuzati-ma cea ales ,escroci ,pai voi aveti incredere in ei.Ca am ajuns aici din vina noastra, tot din vina noastra ei trebuie sa primeasca o ranga peste dinti.Credeti-ma acest articol trebuie sa fie un semnal putenic un imbold pentru a ne relua TARA inapoi

  13. Acesta ar fi momentul sai adunam pe alde ILIESCU si ai lui sa le facem o mica lectie de educatie patriotica si civica,sa le explicam pintre doua lovituri de bata ce inseamna sa fi iubitor de tara,ce inseamna sensul juramantului pe care lau depus dupa care sai trimetem in vacanta la spital pentru 6 luni,fara prea multa ingrijire medicala

  14. Si cu averile mafiotilor si politicienilor cum ramane? Nu trebuie si ele confiscate?

  15. Fac pariu pe cat vreți voi că nu vor fii manifestații violente , nu v a intra nimeni peste ei în parlament.. si cu atât mai mult nu v a mai fii nici o revoluție. Legile se vor adopta, ei vor scăpa de dosare iar noi vom plange pe rețelele de socializare și în mediul virtual, in ce tara de rahat trăim.
    NE MERITAM SOARTA!! Nu uitat atunci când Boc a tăiat salariile cu 25% se adunaseră in piata și dansau ” Dansul Pinguinului”.

  16. Ii dam jos….cumva. Ii asediem in Parlament, sau ceva. Si….apoi? Cine le ia locul?
    Daca refuza sa mai voteze legi acum…bine. O sa le voteze din nou intr-o luna, cand s-au mai calmat spiritele.
    Alegerile anticipate necesita practic participatia Parlamentului. Ori ei nu vor lasa sa se ajunga pana acolo. Si sa incercam sa….fortam ceva de genul asta e monstruos. Am fi in ilegalitate, si fara proceduri de urmat.
    Si din nou: cine le ia locul? Cum stim ca e de incredere? De unde stim ca nu actioneaza serviciile in respectivul? Sau ca nu actioneaza pentru distrugerea protestelor?
    Si americanii si europenii ce fac? Atata pot? Declaratii care pe mine nu m-ar ridica in banca la scoala?…..

  17. Eu as incepe cu anularea pomenior si indemnizatiilor date „revolutionarilor” din 1989! Nu exista asa ceva,e marea pacaleala- compromiterea atator romani si desconsiderarea altora- ! Apoi taierea altor pomeni bugetare catre oligarhie,reducerea nr de parlamentari,reorganizarea si restrangerea adtiv-teritoriala,lupta dura contra nedeclararii averilor si evaziunea fiscala,etc… Si tara va avea bani…..

    • sunt multe de facut mai multe decat putem enumera aici. problema e ca nu se va face nimic decat mai mult rau pana nu scapam de clasa politica actuala.

      prima pe agenda trebuie sa fie schimbarea clasei politice.

    • @Tralalela 45. Coane mare vorba ai spus astia ar fi primii carora ar trebui sa li se retraga absolut toate „drepturile” astea frauduloase.

    • Pai nu ce trebuie facut e problema. Orice om de buna credinta si cu mintea sanatoasa stie ce trebuie facut. Doar ca cei din gasca penala nu vor. ei au alt program. Va mai amintiti faimosul program de guvernare? Cand diversi oameni, de diverse orientari politice si meserii isi exprimau cu bunacredinta indoiala, lipsa de convingere, etc, ca asa ceva se poate face fara sa punem tara pe chituci, ei radeau in barba si-si spuneau in gand sau pe la colturi ,,ba da prosti mai sunteti, bineinteles ca nu se poate, nici nu avem de gand”, dovada ca singura masura de care se tin cu dintii e cea cu legile justitiei, masura netrecuta in programul de guvernare, deci ce era trecut acolo nu au facut, sau au amanat, balbait, contramandat, etc, in schimb se tin scai de masuri netrecute in program, pe care daca le-ar fi trecut riscau sa nu mai castige alegerile. Deci vreau sa zic ca nu-i vorba de vre-o prostie, incompetenta, etc, ci o chestie premeditata, o inselatorie patent, indelung pusa la cale, in coordonare cu Moscova, pentru care cu siguranta in alte vremuri, mai putin corecte politic, ar fi atarnat in streang de a doua zi.

  18. Din nefericire unul din vinovatii indirecti ai actualei situatii este chiar Ciolos, prin lipsa de reactie si imosibilitatea ( sa nu zic impotenta) domniei sale de a capitaliza solid surplusul de incredere si popularitate pe care l-a avut el si guvernul tehnocrat. E un personaj mult prea moale si pasiv pentru a fi o alternativa viabila unei schimbari soc. Cat depre USR – s-avem pardon domnule Musoiu – dar alde Cozette ( la naiba, si asta e tot de la mine de la Iasi), care l-a provocat in cel mai ordinar mod pe Serban Nicolae sa o faca proasta, curva, nespalata … stiti voi … nu a aratat altceva decat ca si ea este de fapt tot un Serban Nicolae, dar in in fusta, de partea cealalta a baricadei. Nu cred in salvarea venita de la astfel de personaje.

  19. Offf…majoritatea de aici iti vor spune sa plimbi ursul. Eu insa….sunt mai rabdator 🙂 .
    Deci, hai sa atbilim niste reguli de baza:
    1) Nu merge cu „fiindca au facut si ei, fac si eu”.
    2) Daca nu-ti merg argumentele, le accepti pe cele ale celor ce te combat. Cum e si logic sa faci.
    Ok, asadar: despre ce abuzuri DNA vorbim?

    • Ai si dumneata dreptate in privinta Microsoft, EADS, Schweighofer. Si poti adauga Petrom, Petromidia, Oltchim, Sidex si celelalte privatizari dubioase.

  20. lipseste scanteia! ceva trebuie sa gresasca urat de tot si atunci lumea o sa iasa in strada, sa nu uitam ca am fost 500.000 in februarie. Sa faca o greseala jandarmii sau un parlamentar sa loveasca cu masina niste protestatari si atunci o sa se spagra buba. Cred ca si dragnea si tradiceanu au destui inamici in partidele lor

  21. @nero
    Fa un efort si evita cacaturile securistice gen luju, dcnews, A3, RTV, stiripesurse si altele asemenea pentru ca-ti aplatizeaza creierul.
    Daca nu mai poti face asta (pari sa fii intr-o faza avansata de aplatizare) macar nu ne murdari site-ul cu ele. Pune-le pe siturile voastre.

  22. nu merge cu violenta. trebuie scapat de dragnea din fruntea psd. si de tariceanu. si atunci lucrurile s ar mai calma cred. sper sa nu se ajunga la violenta ca dusmanii is cu ochii pe no si ar profita imediat. sincer e o situatie grava la care in mom de fata nu ii vad solutia… poate daca l ar ” debarca ” tudose pe dragnea. si ar desfiinta ” comisia ” lui iordache.

    • tu ai vazut cine e in urma lor ? tudose, iordache, olguta….astia daca ar fi la sefie vor fi mai rai ca dragnea…

      trebuie scapat de toti ca altfel ne vom lupta vesnic cu o hidra caruia ii tot cresc capete

    • Dragnea nu-i atat de important pe cat il scoate presa, el este doar varful buboiului, in spatele lui este un intreg cortegiu de puroi…
      In privinta dusmanilor, mai mari decat psd-alde-udmr nu cred sa existe.

  23. Dar de noua taxa de poluare ce ziceti? O sa strice economia tarii, pentru ca multi au nevoie de masina sa mearga la servici pe minim pe economie. De acolo parlamentarii care au salarii enorme, vor sa rupa o bucata mare de bani. Si asa se descurca greu, da sa mai plateasca inca o taxa. Pe langa impozit pe masina care mukte tari europene nu exista. Exemplu Anglia. Dar faceti o comparatie si vedeti ca UK are taxe mai mici si mai putine decat Romania in ce priveste masina. De ce dracu nu ies romanii in strada? De ce dracu mai stau astia in parlament si ne sfideaza…de ce isi bat joc de noi?

    • Taxa pe ”poluare” este, în forma vehiculată, o mizerie. Poluarea nu apare în urma deținerii unei mașini ci în urma utilizării acelei mașini. Cine poluează mai mult, o dacia 1310 care face 2000 de km pe an, sau o mașină euro 6 care face 20000 de km pe an? Dar dacă Dacia 1310 are GPL, cât poluează în comparație cu un diesel euro 6? Atât timp cât se invocă poluarea ca motiv, dar taxa este una stabilită pe un bun mobil, din punctul meu de vedere e o dublă impozitare (proprietarul plătește deja un impozit la primărie pentru respectivul bun). De suferit vor avea oamenii cu venituri modeste, persoane care folosesc mașina pentru un număr redus de km (week-enduri la țară, navetă de câțiva km…), oameni care alimentează de zeci de lei când merg la benzinărie. Nici nu am cuvinte ca să îmi exprim indignarea cu privire la această taxă, e o jignire la adresa oamenilor ”de rând”, persoane care au făcut eforturi financiare MARI ca să își cumpere un Logan și acum sunt catalogați ca proprietari de RABLE. PSD va ieși foarte șifonat dacă introduce această taxă, lovește o mare parte din votanți, care vor reveni la înmatriculatul în Bulgaria sau vor renunța la auto! Dacă ar vrea taxă pe poluare, să o introducă în prețul carburantului și atunci chiar se plătește în funcție de poluare ! MIZERIE !

      • Nu stiu daca pun aceasta taxa pentru a atrage bani la buget sau se pregatesc pentru 2020 cand statul roman datorita ca nu-si recicleaza din deseuri intr-un anumit procent (pentru care a si luat foarte multi bani europeni sa creeze astfel de capacitati care stau cu portile legate cu lantul) iar pe cei interesati care au deschis astfel de afaceri la noi crezand ca este o industrie care va merge i-a blocat legislativ, dar dupa 2020 statul va plati UE cca 150 milioane euro anual pana va rezolva problema reciclarii deseurilor la procentul minim impus la nivel comunitar tuturor tarilor (care inseamna poluare a aerului, apei, stratului de pamant, etc).

      • Ministru mediului, Gratiela Leocadia = zdreamta ordinara.
        Ea are bani, banii romanilor, si nu ii pasa de taxa. Dar i-o baga la romanu cu minim pe economie, la care masina e vitala pentru mersul la servici. Si mai spune ca „nu va fi o taxa sau impozit”, da ce e?..jigodie ce esti. Inmatriculatul in Bulgaria si…REVOLUTIE! Daca oameni ca si cu..a asta ne conduc, nu e de mirare ca suntem mizeria europei.

        • Ma deranjeaza mai mult cum pun aceasta taxa, nu taxa in sine. Corect este asa cum ai spus, sa fie inclusa atunci cand alimentezi.
          De exemplu in UK unde m-am mutat de 2 ani, la un Ford Focus platesti taxa la primarie 110 lire lunar (este enorm) si asta fara asigurare fara altceva, dar stii exact pentru ce platesti.
          La garsoniera platesc 93 lire pe luna impozit pe propietate, taxa pe care o platesc propietarii sau daca stai in chirie o platesc chiriasii.

          • 110 lire ca si „road tax” eventual pe an, si nicidecum pe luna. Si eu stau in Anglia de 2 ani si ceva, am avut un Peugeot din 1998 si plateam 180lire pe an.

            • Varamiu atat a zis ca plateste lunar si pana la urma nu mi-ar parea mult daca vrei masina.
              Eu la anul vreau sa -mi iau driving licence si daca voi avea nevoie de masina e mult mai convenabil sa o inchiriez.
              Trecand peste taxa lor auto care imi pare mare cat plateste varamiu’ sau council tax, ma enerveaza la culme cat imi retin din salariu – imi vine sa plang luna de luna cand vad fluturasul.

  24. mai du-te-n ….. de postac

  25. sa l dea cineva afara pe cre.tinu asta ca eu cel putin sunt satul de astefl de specimene

  26. Mda ,ne minunam ca mai-ul face ce stie cel mai bine….spp-ul pesedeului.
    Pana mai ieri le gaseati circumstante atenuante si acum ne revoltam .au testat reslactiile cu jandarmeria calare si au vazut ca merge.mai rau ne trebuie,sa ne biciuiasca pana o sa intelegem ca tot sistemul are un singur scop..sa ne calareasca si sa ne umileasca.

    • Un ofiter de ordine calare poate fi combatut usor daca lovesti calul puternic in pulpa din spate, am vazut asa ceva la huliganii din Anglia mai demult pe youtube si nu mi-a venit sa cred cat de usor ii dadeau jos pe politistii britanici.
      Frontal sau dintr-o parte nici o sansa, dar le poti lasa spatii sa treaca si apoi ii ataci cum am spus si ghici unde pica sticletele, chiar in mijlocul multimii pe care o atacase 😀
      Daca intra in multime calare unul langa celalalt singura solutie este sa retragi centrul si sa-i invalui din flancuri ca sa le pici in spate si sa-i dezorganizezi (gen batalia de la Canae) apoi sa-i ataci unul cate unul.

      Am o intrebare, stiu ca poti face uz de arma atunci cand esti atacat, desigur la noi jandarmeria trage si ea cu armele de multe ori in protestatari pe strada/pe stadioane. Daca cineva are o arma la el, vede un jandarm indreptand arma spre el/spre multime sau pur si simplu se considera atacat si respectivul scoate arma si incepe sa traga in fortele de ordine sau in cine credea el ca ii ameninta viata sau ca il va vatama, care e urmarea?
      Si mai nasol decat atat, cum ar fi ca in prima linie daca s-ar afla mai multe astfel de persoane care s-ar considera atacate si ar raspunde atacarii scotand armele?

      • Stiu ca o sa mi-o iau acum, ca o sa ma trimita cativa prin locuri intretinute de stat, dar e o idee care ar trebui data de gandit.

        Personal dupa ce am vazut atatea proteste si abuzul fortelor de ordine de la noi care dau in stanga si dreapta sau care trag in multime la intamplare fara a identifica precis elementele negative, daca as vrea sa merg la un protest si am o arma acasa as lua-o cu mine sa nu ajung victima colaterala pentru ca am vazut pe stadioanele noastre fete, copii, parinti atacati de fortele de ordine fara discrimiare.

        • @Raptor. Deocamdata fortele de ordine n-au dat in stanga si-n dreapta, au fost chiar ok, faza cu caii dar si acolo s-au retras rapid…
          Eu nu as iesi cu o arma pe strada, arma de foc, of course 🙂 …

          • La protestele de anul trecut au atacat protestatarii?
            La protestele din 2012 au atacat protestatarii?
            Arma de foc ti-o cumperi daca esti un interlop (unii din ei cumpara si de pe piata neagra) sau pentru auto-aparare.
            Sa ai treaba in zona sau sa faci parte dintre protestatari si detinand o arma, stiind si ca organele de ordine te pot vatama sau iti pot pune in pericol viata doar pentru simplul fapt ca esti in acea zona (fara sa faci nimic, atentie, ca nu am spus sa faci acte de huliganism sau sa incepi sa fluturi arma de nebun si sa tragi dupa politisti) eu unul mi-as lua arma pe care mi-am achizitionat-o pentru auto-aparare. Bineinteles, nu o s-o folosesti sau scoti pentru imbranceli sau imbulzeli, doar daca esti atacat.

      • De ce nu incerci si ne spui pe urma care-i urmarea?

        • Lupte de strada, arestari, raniti, morti si interventia fortelor de ordine din judetele limitrofe.

        • Asta a fost intrebarea mea, pentru ca nici eu nu stiu urmarea.
          Daca esti atacat pe strada si faci uz de arma e ok, daca te ataca fortele de ordine tot pe strada (ca protestatarii aceia tot pe strada sunt si uneori mai sunt luati in vizor si simpli calatori care se deplasau in zona) si faci uz de arma logic ar fi sa nu fie o diferenta.
          Daca e cineva cunoscator al regimului armelor si munitiilor ar putea sa ne lumineze in cazul acesta.

          • Daca jandarmii te ataca cu gaze si tunuri cu apa iar dumneata contraataci cu arma de foc sau altceva, atunci poti sa fi arestat

            • Cand ataca cu gloante de cauciuc trase din arme, mai explicit.
              Sau cand pur si simplu scot bastoanele si incep sa dea in stanga si-n dreapta, o tactica bine cunoscuta a fortelor noastre de ordine.
              Pentru atacul cu tunuri cu apa la o anumita temperatura pot fi trasi la raspundere penal.

              • Daca fortele de ordine te ataca cu gloante de cauciuc si bastoane fara ca dumneata sa fi provocat atacul, atunci nu-ti ramane decat sa fugi.

                • De ce sa fug?
                  Tu mergi la proteste ca sa fugi, sau te deplasezi pe strada fugind?
                  Nu-mi vine sa cred ce spui, pentru ce as fugi daca nu am comis o infractiune?

                  • Fugi pentru a te putea intoarce a doua zi la un nou protest, daca este nevoie, asta ca sa nu ajungi la spital cu capul spart dupa prima zi.

                    • Pai acel atac iti da dreptul de a face uz de arma pentru a te apara.
                      Pentru ce sa fugi ca sa te intorci a 2-a zi sa fugi la fel si pentru ce te mai duci ca sa fugi? Poate ai nevoie de un stimul pentru a face miscare, aici avem caini pe strazi, deci putem gasi stimulente daca nu doresti sa faci miscare nestimulat.

                      Nu crezi ca s-a ajuns aici tocmai pentru ca poporul roman a devenit unul delasator si cu capul in pamant si pentru asta cei de la conducere, diferite organe, din administratie, etc si-au batut joc de tine cum au vrut pentru ca stiau cu cine are de a face ca popor? Acea fuga nu este exact acelasi lucru precum capul plecat, delasarea in fata altora? Si atunci daca ai asemenea caracter, oare nu esti in opozitie cu tine insuti daca mergi la un protest, adica ai ajuns la un anumit punct cu rabdarea si vrei sa iei atitudine civica desi este contrar a ceea ce ai facut o viata zi de zi, iar cand vin autoritatile si fac un abuz iti amintesti pur si simplu ca tu nu esti asa si trebuie sa fii las sa o iei la fuga, dar a 2-a zi iar iti treci peste principii si vii iar sa protestezi ca sa-ti reamintesti iar sa fugi. Nu se pupa daca ai coloana vertebrala.

                    • Raptor, protestele au loc pana cand se ajunge la un rezultat pozitiv pentru cei care protesteaza. Daca cei din strada isi mentin calmul, atunci sunt mai mari sansele sa obtina ce vor. Dar daca se enerveaza si folosesc cocktailuri Molotov, pietre, petarde, cutite, sabii si alte arme atunci asta va determina fortele de ordine sa imprastie violent multimea si se va ajunge la raniti, morti si magazine incendiate.

                    • Am mentionat, esti in trecere sau esti la protest si tu nu comiti nici o infractiune.
                      Ce fac altii e treaba lor si a fortelor de ordine, dar stim cu totii ca atunci cand intervin in asemenea cazuri nu ataca doar pe cei care fac probleme ci pe toti din jur, printre care poti fi si tu atacat desi nu ai facut nimic, doar protestai pasnic sau doar erai in trecere deplasandu-te din punctul A in punctul B si pe acest traseu erau unii care protestau iar fortele de ordine au luat decizia sa atace manifestantii iar tu erai acolo in zona. De desenat nu pot.

                      Eu ma opresc aici ca nu ajung nicaieri.

                    • Raptor, iata cum au protestat sud-coreenii pana au obtinut ceea ce au vrut:
                      https://www.theatlantic.com/photo/2016/11/south-korean-protesters-call-for-their-president-to-step-down/508907/

                      Fara arme, fara mult scandal.

                    • @ Raptor. Mai Dane in fata organelor de ordine nu exista notiunea de autoaparare decat daca poti dovedi ca n-ai stiut ca-i organ al statului cand i-ai dat cu paru-n cap. Legea te obliga sa faci ce spune ala si mai apoi il poti da in judecata.
                      Daca jandarmi trag dupa tine cu gloante de cauciuc asta nu-ti da dreptul sa tragi si tu in ei. Nicaieri in lume nu exista un asemenea principiu de drept.

  27. Andrei Cristinel Negru

    Noi aici vorbim , ne contrazicem uneori ne certam dar pe ei ii doare in p..a de noi . Si oricât ne-ar plăcea soluția nu este furci si topoare . Vor fi întotdeauna alții care sa le ia locul ăstora . Soluția este sa ne implicam in viața politica in mod activ intrând in partide sau înființând altele si sa candidam .

    • Cam cati ani domnu’ fost colonel ca pare inca bun de munca nu de penzie?

    • Un adevarat patriot. 🙂
      E si sub ancheta. 🙂
      Adica aia de la Black Cube sint arestati ca o spioneaza pe Kovesi .
      Acum , cind PSD simte ca fierbe ceva in tara , postacii si scursorile uniformei se mobilizeaza la ordin sa ne explice ca de fapt nu unu care mergea des prin Israel si un altul care a dat averi nationale altor istaelieni au cautat sa spioneze statul unde coincidenta, aveau dosare .
      Adica binomul Dragnea Tariceanu.
      Salvatori ai patriei , nu vanzatori de neam si tara.

  28. Prima instituție care trebuie recucerita este CNA. Când a3 și rtv vor primi amenzile meritate pentru minciuna, masa de votanți derutați va avea o revelație și alegerile viitoare vor avea alte rezultate.

    • Ai uitat de Realitatea.
      Tu chiar ai impresia ca inchiderea ar ajuta foarte mult? Pensionarii si asistatii social ar vota oricum PSD, cu sau fara televiziuni.

        • Mananca la fel de mult rahat ca si celelalte televiziuni, doar ca acum sunt de partea corecta a baricadei.
          Mi-a ramas in minte un exemplu de titlu legat de ceva initiativa legislativa pentru marirea vitezei maxime in localitati, de la 50 la 70 km/h. Realitatea titra ceva de genul „PSD vrea sa omoare cat mai multi romani prin marirea vitezei maxime”.
          Nu contesta nimeni ca PSD-ul ii corupt, Antena 3 si RTV sunt niste manipulatori, dar hai sa fim corecti si cu „ai nostri”.

  29. @George GMT”@ Raptor. Mai Dane in fata organelor de ordine nu exista notiunea de autoaparare decat daca poti dovedi ca n-ai stiut ca-i organ al statului cand i-ai dat cu paru-n cap. Legea te obliga sa faci ce spune ala si mai apoi il poti da in judecata.
    Daca jandarmi trag dupa tine cu gloante de cauciuc asta nu-ti da dreptul sa tragi si tu in ei. Nicaieri in lume nu exista un asemenea principiu de drept.”

    In SUA poti:“Citizens may resist unlawful arrest to the point of taking an arresting officer’s life if necessary.” Plummer v. State, 136 Ind. 306. This premise was upheld by the Supreme Court of the United States in the case: John Bad Elk v. U.S., 177 U.S. 529. The Court stated: “

    http://www.constitution.org/uslaw/defunlaw.htm

    • “When a person, being without fault, is in a place where he has a right to be, is violently assaulted, he may, without retreating, repel by force, and if, in the reasonable exercise of his right of self defense, his assailant is killed, he is justified.” Runyan v. State, 57 Ind. 80; Miller v. State, 74 Ind. 1.

      “These principles apply as well to an officer attempting to make an arrest, who abuses his authority and transcends the bounds thereof by the use of unnecessary force and violence, as they do to a private individual who unlawfully uses such force and violence.” Jones v. State, 26 Tex. App. I; Beaverts v. State, 4 Tex. App. 1 75; Skidmore v. State, 43 Tex. 93, 903.

      • La noi sincer nu stiu daca legea permite.

      • Incearca tu sa rezisti arestarii in SUA si ne povestesti dupa aia, la noi cel putin legea este clara: te supui dispozitilor organelor apoi poti contesta.

        • „Incearca tu sa rezisti arestarii in SUA si ne povestesti dupa aia”.Ce legatura are x cu y?!…eu ti-am raspuns ca sunt in anumite state din lume principii de drept care iti permit sa nu te supui autoritatiilor.Si cazuri au fost ,inclusiv recente,primul fiind Plummer v. State, 136 Ind. 306 care poate fi folosit pe post de argument pt un caz similar in a court of law.

        • Da,stiu ca in Romania este un alt sistem dar daca doamne fereste ajungi intr-o circumsntanta nedorita in care tu esti lovit fara discernamant de un ‘exponent’ al legii pt ca, datorita unei forme sinistre de rationament, asa a considerat el….. tu ce faci atunci?Astepti sa-l opreasca constiinta sau ceilalti colegi inainte sa te lase cu sechele permanente pe viata?Scenariul poate este statistic implauzibil dar cunosc cazuri…si sunt exponential de tragice atat pt cei apropiati cat si pt victima.

          Fostul meu antrenor de arte martiale, care antrenase o vreme si la MApN si in alte tari aliate,avea o vorba ,putin main neobisnuita.Sunt situatii in care trebuie sa analizezi factorul de risc si sa decizi daca vrei sa te care 6 sau sa te judece 6.

  30. Slabut cu protestele

  31. Uaaaau! Aproape sa-mi pierd respiratia cand am citit ce au unii in cap pe aici.
    In UK, daca manifestatiile devin violente, autoritatile pot folosi armament cu glont pentru a le innabusi. Ei le numesc riot, iar la noi s-ar cam traduce prin rascoala. Asta ca sa nu mi se raspunda cu idealisme care confunda anarhismul (sfidarea colectiva a legilor), cu drepturile democratice.
    Atentie la detalii. Legislatia recunoaste dreptul cetatenilor la actiune politica colectiva prin inregimentarea in partide politice, manifestatii pasnice, referendum si vot.
    Cat timp te incadrezi in acestea, orice folosire a fortei de catre organele de ordine este abuz.
    Dar daca matale insa vrei sa faci politica prin manifestatii violente, se cheama ca ai iesit din cadrul legal (care exista in toate tarile civilizate), iar atunci fortele de ordine au dreptul sa iti ceara sa reintrii in cadrul legal sau sa te forteze sa faci asta.
    Daca la actiunea legala a fortelor de ordine matale te opui mai contondent, risti sa fi saltat si sa fi judecat pentru ultraj sau in cel mai fericit caz amendat pentru tulburarea linistii publice. Nu e voie sa lovesti organele de ordine! Daca opunerea contondenta o faci cu arme albe sau de foc, organul de ordine are voie sa te neutralizeze si cu glont. Asta ca sa nu existe dubii. Legea asta e lege si in democratiile traditionale.
    Daca esti destul de agitat si devii contondent impreuna cu altii, se cheama revolta, si vei afla de ce jandarmeria are si arme de foc cu glont in dotare.
    Anarhismul nu e solutia. Mai ales ca la un anumit nivel de instabilitate genereaza amestecul puterilor straine.
    Legal, daca vrei sa dePSDdizezi tara ai doua solutii legale: fie incerci sa iti faci partid politic si sa convingi oamenii sa te voteze, dar risti sa patesti ce au patit legionarii cand s-au pus cu mafia lui Carol al II-lea si sa…patesti nasoale; fie metoda Gandi. Adica sa convingi cat mai multi oameni sa faca nesupunere civila pana paralizezi functionarea statului mafie.
    Imi pare rau pentru entuziasti, dar violenta nu e o solutie. Ea va genera inabusirea legala a violentei (chiar legitime) a protestatarilor si la intarirea mafiei.
    Daca nu reusiti sa convingeti destui romani sa va voteze sau sa va urmeze in nesupunerea civila, atunci ori voi nu stiti sa-i convingeti, ori cauza voastra nu e destul de dreapta.
    Usor cu saritul in sus ca tavanu-i aproape! Intr-o democratie majoritatea decide, chiar daca greseste. Cand decide minoritatea se numeste dictatura. Nu conteaza cine are dreptate, ci cine are majoritatea de partea lui.

    • Acum, tocmai asta-i problema…o minoritate decide si nu majoritatea.

      • Daca ati fi majoritate PSD-ul era acasa de mult. Nici un guvern, chiar sprijinit de fortele de ordine nu rezista ridicarii majoritatii populatiei.

    • Și dacă de-PSD-rizarea pe cale pașnică nu este o soluție pentru că deja suntem de ceva vreme în drum spre dictatura 2.0?

      Totul arata ca ne vom întoarce la vremurile în care alegerile erau constant manevrate (SMS-uri, autobuze, sate din Teleorman cu prezența la vot 200%) și opoziție va fi ținută jos cu un picior pe gat, ne-difuzata la TV, cu liderii atrași (mituiti) de PSD sau atacați cu dosare. Dar e ok, în direcția asta merge și Ungaria și Polonia. Nu?

      Își imagineaza cineva că PSD are în minte niște alegeri corecte în 2020? Îmi doresc sa cred, însă nu își lasă portiță pentru așa ceva.

      Pana acum planul pare a fi următorul:

      1) primul an castigam suportul prostimii, le dam tot ce se se poate. Nu trebuie sa păstrăm fonduri pentru pomeni electorale în 2020 ca pana atunci oricum economia o va lua în jos, electoratul anti-PSD va fi super mobilizat de masurile nostre iar câțiva lei la pensie sau la salariu minim nu ne va mai ajuta.
      2) atacam justiția și o demontat piesa cu piesa
      3) ne punem oamenii înapoi în locurile cheie, înlocuim tot ce are coloană vertebrală. Nu va avea cine sa se opună deciziilor unui parlament suveran.
      4) ne găsim un inamic extern pe care sa dam vina pentru acea parte din electoratul nostru care își dorește sa creadă. Diferența pana la 50%+1 o rezolvam din pix, cu autocarul, cu tiparnita, cu ce va fi nevoie. Nu va avea cine să se opună și nici nu va avea cum. La acel moment vom deține deja toate pozițiile cheie în stat și nu le vom mai lasa.

      • Eu doar am prezentat cum stam in limitele legii.
        Dar daca crezi ca esti destul de bazat ca sa organizezi o revolutie, esti invitatul meu, dar nu imi spune mie…ca unii sunt pasionati de lectura.

        • Chiar nu cred în revoluții.

          Și nu de frica „forțelor de represiune”. Sunt o glumă proastă. Ca și armata sunt o forță de pace bună să țină piept babelor la moaște și huliganilor pe stadion când sunt 5 :1. Când a fost sa tina piept minerilor la Costești până nu s-a mobilizat armata și au blocat un pod au luat bătaie ca la Rovine.
          Imaginează-ți ca în loc să dăm cu bulgări în ei ca la OUG13 o sa dam cu pvc rockets (zahăr + îngrășământ ) sau o drona de 150 lei împrăștie 200 grame de Chili tocat mărunt deasupra cordonului… Plus ca nu există o motivație: toată lumea știe ca sunt doar niște penali care nu vor sa răspundă pentru ce au făcut, ba încă vor sa fure în continuare.

          Problema e alta: nu există revoluții neconfiscate. Îi dăm jos pe PSD-isti și cine vine? PNL? Aceeași mizerie. USR? Toată stima, am votat cu ei dar sunt incapabili sa guverneze. Politic vorbit sunt niște ageamii. Cine? Oamenii cinstiți? Nu, vor apărea niște emanați pe principiu tupeului și a obrazului gros care „se bagă” și vom schimba DIN NOU o gașca de hoți cu alții. Trebuie sa scăpăm de ei instituțional. Sa nu lăsăm DNA sa devină o decorațiune iar procurorii niște pisici.

          Iar dacă asta nu merge putem să-i așteptăm pe Americani ca bunicu’. Nu pe tanc, ci în elicopter cum au încercat cu Erdogan. Ca vorba aia… decât o democrație bolnavă mai bine o dictatură sănătoasă.

          • De acord cu tine ca revolutiile nu raman la stadiul de ideal si ca sunt confiscate. De fapt revolutiile sunt niste rascoale redirectionate.
            Babele la moaste sunt cuminti. Exceptiile prezentate de televiziuni raman exceptii. Eu nu as generaliza.
            Sunt fanatic pe ideea ca numai o Justitie corecta poate vindeca Romania. Dar!
            Cand DNA vede polarizat politic, iar Basescu si Udrea sunt liberi, nu mai cred nici impartialitatea lor.
            Trebuie o Justitie impartiala, nu o Justitie confiscata de o tabara sau alta. TOTI trebuie sa plateasca, nu numai PSD-isti. Toti!
            Kovesi e compromisa de partizanatul de care a dat dovada. Trebuie ca Justitia sa nu mai fie altfel decat impartiala si in fata ei trebuie sa tremure atat politicianul roman (indiferent de culoarea politica), cat si oamenii de afaceri romani sau straini.
            Cu modestie afirm ca lucrand aproape 10 ani ca si consilier juridic m-am saturat sa vad cum doar afacerile locale erau sabotate cu proceduri administrative si juridice, in timp ce afaceristii straini nu erau intrebati de nimic.
            Vreau o Justitie ca antidot la tot raul din Romania, nu o Justitie parte a jocului politic.
            FARA O JUSTITIE INDEPENDENTA NU AVEM O ROMANIE INDEPENDENTA!

            • Drasius, Udrea e in drum spre puscarie, a stat si in arest zile bune..Base are dosar iar fratele lui a facut puscarie.Mai vrei alte dovezi legate de faptul ca Kovesi e impartiala?

              • Aici ii dau dreptate lui Drasius.

                Poate ai uitat cum a pus Base mana pe justitie si servicii cu ajutorul lui Kovesi si Morar (de ce crezi ca nu exista nici un dosar in lucru, doar tre sa se prescrie fapta, nu?).

                Sau poate ai uitat ce linistit statea PDL cu astia in frunte, ca marea luptatoare anticoruptie nu s-a atins de nimeni din PDL in vremea aia.

                Intr-un caz, persoana care si-a recunoscut fapta, a primit NUP, pt ca procurorul de caz, la ordin bineinteles, a considerat ca nu are suficiente probe pentru a trimite infractorul in judecata.

                Sa nu o uitam si pe Macovei care a extras dosare din arhiva SIPA pt a avea cu ce tov. Base sa santajeze magistrati.

                Exemplele pot continua..

                Tot rahatul de acum a inceput atunci. PSD vrea razbunare si bineinteles sa scape de dosare.

                • Răzbunare și să scape de dosare da. Independenta justițiiei sigur nu.

                  Hai să admitem că Băsescu a pus mână pe justiție cu ajutorul lui Kovesi si Morar. Cum explici atunci că fratisu a intrat la pușcărie? De bine ce controla justiția? Că dacă Băsescu nu o controlează și nici PSD-ul, logica ne spune ca este independentă acum.

                • singurele partide cu un program pro vest si pentru modernitate au fost pntcd si pdl.
                  ca drept dovada au fost impinse spre disparitie cu abilitate de sri iar in ecuatie a intrat si dna in cazul pdl.
                  curios cum un partid atat de blamat ca pesedeul reuseste sa se se reinventeaze atat de des…ghita,kovesi,maior ,ponta coldea si dragnea au fost aceiasi tabara.
                  din toata campania anticoruptie cel mai bine a iesit pesedeul si nu intamplator.

            • http://www.romaniacurata.ro/cei-675-de-alesi-pe-care-legile-lui-florin-iordache-ii-scapa-de-incompatibilitati/

              Justitie „independenta” – nici un borfas la bulau, Statul Etern-Perfect-si-Fascinant Romania nu are infractionalitate! Traiasca Ceausescu, Gaddafi, Saddam, 3 Kims, 2Castros, Putin la al 4-lea mandat pe vine si toata sleatha de patrihoti ai Planetei !!!

              Nu mai moare dracu Soros odata pt. totdeauna, ca prea v-a speriat un singur bosorog pe voi, „perfectilor”! Ati creat niste sisteme intangibile cu camarile intinse pe zeci si zeci de ani dar va ca..ti pe voi de frica unei fosile…mereu sunteti in cautare de o scuza, un chiabur, sabotor, golan, tefelist, sorosist, multinational, ceva ceva un rezistent acolo tot s-o gasi pe care sa dati vina!

              Infantili pana la capat, sa sugeti la tatele statului, sa vi se garanteze victoria in viata de catre mamuca-tatuca Sa, Statul, numai asta vreti.

              Baaa, toti gheroii vostri de stanga de dupa WWII si pana azi sunt niste borfasi si atat! Iar voi, prin complicitate sunteti pasibili de acelasi pacat, lasati dracu patriotismul pe seama unora care-l echivaleaza cu anticoruptia, nu cu pensiile, salariile si ajutoarele sociale pe care le primiti drept mita de la borfasii astia „independent-nationali”, astia v-au furat mereu infinit mai mult decat „strainezii”!

            • Partizanatul de care vorbesti exista numai pe Latrina3. In viata reala DNA si justitia au fost cat se poate de impartiale. Au cazut prea multi din jurul lui Basescu ca sa poti sa afirmi altceva.

              Mircea Basescu – daca Traian Basescu avea vreun cuvant de spus crezi ca mai avea dosar la DNA ? Il mai condamna justitia ?
              Woodrea – Are dosarul pe rol si daca scapa va scapa NUMAI SI NUMAI multumita PSD care va dezincrimina abuzul in serviciu.
              Iacob Ritzi – A facut puscarie cu tote ca nuna furat pentru ea. Daca ar fi fost votate legile de care vb presa azi (http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/proiect-a-15-deputati-psd-faptele-de-coruptie-savarsite-pentru-altcineva-nu-vor-mai-fi-incriminate-847167) nu ar mai fi fost nici intrebata de sanatate. Isi „platea” postul facand rost de bani pentru Elena Basescu si era PERFECT LEGAL.

              Dar hai sa presupunem ca ma insel, si ca justitia asta este impartiala. Cum o repara PSD-ul ? Pai dispare sintagma independent cand ne referim la procurori iar procurorul-sef (numit politic) va putea sa intervina in dosarele procurorilor de caz …. Serios ???? ASTA VA FACE JUSTITIA ROMANA INDEPENDENTA ? O va face oficial subordonata politic… deci dupa cum ai spus si tu … adio Romanie independenta.

              Legat de ce ai spus mai jos cu USR si „moralitate fara religie nu exista” da-mi voie sa iti deschid ochii. E exact pe dos. Cei mai mari mafioti ai tarii ii gasesti in poze cu popi, ca asa se castiga autoritatea prostimii.

              Uite un exemplu la intamplare: http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/video-liviu-dragnea-decorat-patriarhul-daniel-preotii-i-au-cantat-vicepremierului-vrednic-este-1_543a7e780d133766a8e0a1de/index.html si spune-mi tu, din banii cui a ajutat d-ul prim-vice de atunci biericile ? Banii lui ?

              Apreciez mai mult niste laici care isi asuma asta decat niste atei care pupa mostele doar cand e camera pe ei, sau niste comunisti care l-au fugarit pe Rege din tara dar storc o lacrima la inmormantarea lui ca sa dea bine pe sticla. Tipic

            • Asa trebuie sa fie. Dar ca sa ajungem acolo, trebuie parcursi niste pasi. Ca faza intermediara, tu cum crezi ca-i mai bine si mai spre telul curatirii tarii de toti hotii, INDIFERENT de culoarea lor politica:
              1. Pedepsirea si confiscarea averilor furate, chiar cu oarece partizanat politic (pentru mine nu-i dovedit), si mergand dupa practica conform caruia cu cat mai multi hoti in puscarie, cu atat mai putini in libertate
              2. Nu mai anchetam pe nimeni de la un anume nivel in sus, asa cum ar cam dori ,,domnii” Dragnea, Tariceanu, Iordache, Nicolicea, etc.
              In mod cert ca sistemul de justitie nu era perfect, dar asta nu inseamna sa-l darmam complet si sa-l transformam intr-o caricatura

          • Ca sa ne amintim ce poate face o dictatura „sanatoasa”: https://www.thoughtco.com/the-gwangju-massacre-1980-195726
            Sobolanii astia, daca s-ar vedea incoltiti, vor musca din toate puterile.

    • Editat! Ai de grija la limbaj si de cine te iei in mod cu totul gratuit…

      No thanks, nu vreau sa le dau motivul asta…Dar am un tel in viata, sa trag cat mai multe tepe statului si sa-i fac de bani…sa dea dracu faliment…pana FMI si altii din afara nu o sa ne mai imprumute… BITCOIN RULZ…

      • Daca toti oamenii din tara asta nu ar mai da la stat 1 luna taxele atunci aia ar durea…nu bate in cap…Cand jandarmul trage de 3 ori cu cardul in Cora sa ia pampersi ca tocmai i-a nascut nevasta si ii da tranzactie refuzata din cauza ca statul nu are bani…CE SE VA INTAMPLA? Va mai apara obiectivul militar de tot rahatul numit „Casa Poporului”?

        • E o prostie mare cat Casa Poporului. Nu exista greva fiscala. Sistemul bancar e mult mai complicat de atat. Iar asta e vizibil din faptul ca taxele se platesc anual iar jandarmul isi ia salariu lunar…

          Ca sa nu mai vb ca statul nu asteapta sa binevoiesti sa iti platesti impozitele, iti va pune poprire pe contul de salariu inainte sa devina situatia critica.

        • Si din ce b ani se vor p;lati rachetele Patriot ?

          • Nu voi intelege niciodata optimismul asta debordant al Romanilor…. Sau poate mai degraba lipsa de realism. Auzi … rachete Patriot … Ce te face sa crezi ca nu au zis ce trebuia sa auzi ?

            PSD a dat in primele 6 luni de guvernare tot ce se putea da in 4 ani. Fiscal vorbind trebuie sa treaca 2-3 ani pentru ca bugentul sa mai aiba „spatiu fiscal” pentru cresteri noi si poate nu la fel de mari (depinde de cum se descurca economia pana atunci). Au plusat si au dat comenzi de armament cat nu a cumparat Romania in ultimii 50 de ani. Poate in WW2 si inainte am avut comenzi mai mari.

            Pun si eu o intrebare, poate imi da cineva un raspuns logic, o varianta la care nu m-am gandit.

            De ce ar ramane PSD la guvernare in continuare ? Nu face decat sa se erodeze. Pomenile electorale se dau in anul electoral , nu cu 4 ani inainte, ca prostu’ nu are tinere de minte sa te voteze pentru sarmaua de acum 4 ani. Si totusi PSD a facut acesta miscare ilogica urmata de ceva ce explica oarecum pomenile electorale: asaltul final asupra justitiei.

            Marea intrebare: Ce urmeaza dupa ce isi fac baietii treaba ?

            Mai raman la guvenare ? Sau simuleaza o cearta cu ALDE, isi trantesc guvernul si forteaza unul tehnocrat sa se descurce aia cu plata pentru Rachete/ salarii/ ajutoare ?

            Sau poate raman si abia atunci voi fi ingrijorat: Vor mai exista alegeri in 2020 ? Poate ca baietii nu sunt stresati pentru ca stiu mai multe decat noi.

      • Nu stiu daca ma vizezi si pe mine cu rascoala si cu restul, dar eu cred ca ai ales o tinta gresita. Eu ma *** cu bolta atat pe PSD, cat si pe PNL si USR. De UDMR nici nu mai vorbesc sau de alte partide de buzunar.
        Nici unul dintre aceste partide nu este o alternativa reala la haznaua morala care este acum politica romaneasca.

        • Drasius, nu stiu cum sa iti zic dar prin postarile tale te cam incadrezi in tiparul celui ce posteaza pentru PSD, adica aduci vechea justificare: „si ceilalti sunt la fel”.
          Inteleg ca PNL sunt din categoria lor – sa nu uitam USL. Dar ce ai cu USR de exemplu? Lasand la o parte lipsa de experienta politica ce ai sa le reprosezi? Mai ales ca orice vor sa faca PSD ii faulteaza instant, modifica chiar si regulamente instant numai sa nu poata face USR ceva. Deci ce ai putea sa le reprosezi?

          • Amice! Nu ma trata cu bolsevisme ca am alergie. Te rog frumos si politicos!
            Aia erau cu ”cine nu e cu noi, e impotriva noastra”.
            USR este o hazna anticrestina. Cand peste 86% din cetateni sunt crestini ortodocsi, sa vi cu tampenii de genul impotrivirii la Referendumul pentru Familia Traditionala, inseamna ca esti antimajoritate. Iar eu cred in ce zicea Barnutiu: ”Tineti cu poporul ca sa nu rataciti!”
            Si inca ceva. Istoria ne-a demonstrat ca moralitate fara religie nu exista. Simpla mea dorinta de a face sau nu binele nu activeaza vointa de a-l si face daca nu exista si permanenta ideii de Dumnezeu in mintea mea. Astia fara de Dumnezeu au ucis cca. 150 de MILIOANE de oameni pentru ca ”scopul scuza mijloacele”.
            Mie mi se pare destul.
            Eu nu cred intr-o miscare numita Rezist, care sa bantuie prin toata lumea in acelasi timp. Anul 1848, numit anul revolutiilor s-a demonstrat ca a fost anul in care fortele oculte au reusit coordonarea unei ”revolutii” europene. Vorba lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun) ”daca sunt prea multe coincidente, ceva nu este in regula”.
            Ca e Soros in spate sau altii, ma doare in spiț.
            Ridicarea asta ”rezistenta” nu-mi inspira incredere. Nu este de inspiratie nationala, ci internationationalista. Nu este prima data in istorie cand anarhismul ia ca si cauza legitimatoare o problema reala a societatii. Numai ca istoria a demonstrat ca una era ce zicau baietii (si fetele) pana au cucerit puterea, iar cu totul alta au facut dupa.
            Parerea mea sincera este ca nu internationalismul revolutionar-anarhist este solutia la problemele tarii, ci un nationalism crestin, care ne-a facut sa rezistam doua mii de ani in istorie. NICI UNUL DIN ACTUALELE PARTIDE POLITICE NU SUNT ALTERNATIVA LA HAZNAUA IN CARE TARA A AJUNS! Inca e democratie si am dreptul la parerea mea.

            • Drasius, tu mirosi de la o posta a Latrina3. Ori esti troll ori esti spalat bine de tot. Lasa-ne cu diversiunile astea, nu are nici o treaba crestinismul aici

            • 86% crestini ortodocsi??? Ma apuca rasul, cati sunt practicanti, si nu doar asa, declarati la recensamant? Avem rata cea mai mare de avorturi din Europa, cele mai multe mame sub 18 ani, 20000 de minori institutionalizati, BTS-uri in floare, cea mai mare rata de agresiuni in cadrul familiei asupra femeilor si tu ai tupeul sa spui ca suntem 86% crestini (ortodocsi)???

              • Datele de la recensamant nu sunt credibile. Cand a venit la mine, recenzorul a completat fara sa-i spun eu crestin ortodox in rubrica respectiva. daca asa s-a facut peste tot e clar cat de realiste sunt datele

                • La mine la fel a facut, a completat mai intai la parinti si a presupus el ca sunt tot roman ca parintii si l-am pus sa taie si sa treaca DAC si sa mai taie partea cu religia si sa lase lipsa.
                  Recensamantul la noi e o prostie, majoritatea tiganilor trecuti ca romani de recenzori sau tigani care s-au declarat romani iar recenzorii nu au obiectat, au aparut din senin enorm de multi secui fata de precedentul referendum.
                  Iar cand vii cu o foaie si te intreaba de termopane si de alte aberatii…….

            • Drasius, lasa vrajeala; asta e exact genul de propaganda pe baza careia PSD a castigat alegerile, toti sunt o apa si-u pamant, stati voi acasa si nu votati ca rezolvam noi cu ceva pomeni. Hai sictir , haznaua e aia pe care o sustii tu indirect prin postarile tale.

    • Hopa ! A aflat Drasius ca revoltele sunt ilegale !
      Normal ca sunt ilegale.
      Si revolutia din 1989 a fost ilegala.
      Orice stat autoritar isi asigura prin legislatie acoperire pentru masurile de inabusire a revoltelor.
      What’s new?
      Cand ei au parlamentul si dau legi care darama o tara intreaga si tot ei dau legi pentru a reprima LEGAL orice incercare de schimbare, tu ce faci?
      Te duci si negociezi cu ei sa modifice legislatia ca sa-ti permita sa-i rastorni legal?
      Cand au comis-o, cam la nivelul la care o comit acum, iesi masiv in strada si si-i dai jos. Fie demisioneaza, fie trimit trupe de represiune si iese paruiala care se lasa cu Targoviste.
      C’est la vie.

    • Imediat dupa inlaturarea majoritatii corupte se va face curatenie si in BOR, stai linistit, secularizarea averilor voastre este foarte aproape.

  32. Chiar nu intelegeti ca pe nimeni nu intereseaza aceste proteste, ei nu se tem. Cei care protesteaza acum nu se aleg cu nimic, probabil cu o raceala sanatoasa.

    Greva fiscala, nimeni nu merge la serviciu. Medici, profesori, transporturi atat aeriene cat si terestre. Totul trebui paralizat pentru o saptamana.

    Alta varianta ar fi o lovitura de stat impotriva guvernului condusa de presedinte, dar aici este cu risc pentru ca nu stii cum se va reactiona.(PSD au multi corupti, acesti corupti au familii numeroase. Daca este facuta cu cap, o declaratie de presa in direct si sa se explice motivele. Si in acelasi timp sa fie arestati majoritatea coruptilor. Ei se cunosc, ridicati toti, politisti, judecatori, interlopi, parlamentari, toti in acelasi timp…

    Dar avem un presedinte fricos, nu va merge.

    Editat
    Cand ajungi sa vorbesti despre asasinate deja ne intrebam daca esti sanatos la cap sau doar agent provocator. Acolo intri la terorism si legitimitatea ta s-a evaporat.
    Iesit in strada da, greva generala da, daca trimit forte de represiune si iese paruiala asta e.
    Dar s-o iei pe aratura cu asasinate, asta e de Spitalul Obregia.

    • Daaa, imi si imaginez lovitura de stat data de Iohannis:
      „Sti….. maaaati ….. concetaaa…teeeeni, aaaastaaaazi….. aaaam…. dee….ciiiiis….. saaaaaa ….. ” pana termina discursul au fugit toti din tara sau il aresteaza pe el.

  33. Da cum anume omoara justitia?

    • Asta intreaba din ianuarie si RTV-ul si Antenele si mai nou si TVR-ul pe care sigur le urmaresti.
      Ei pretind ca aceste legi au rolul de a echilibra balanta intre puterile statului (asta plecand de la premisa ca justitia e face abuzuri, premisa la care aduc argumente false sau inventate). Ii abuzeaza pe sfintii Ghita, Dragnea si Tariceanu, saracii neprihaniti. Si repeta asta la nesfarsit pana cand indobitocesc privitorii.
      In realitate, legile dau prea multa putere Parlamentului asupra justitiei pana la punctul la care practic ideea de independenta a justitie intra in derizoriu, au spus-o chiar si oameni de la acele posturi…
      Daca legea trece, tot progresul facut pana acum este nul si ne intoarcem in 1990 cu singura diferenta ca acum am fi in NATO si UE si populatia ramasa in tara decimata.

  34. Baieti, e un prilej foarte bun acesta! Nu vedeti ca toata mizeria asta ne-a unit si ne-a deschis ochii?
    O democratie isi castiga dreptul la justitie, libertate si bunastare, drepturi care nu sunt garantate. E adevaratul test pentru democratia noastra!

  35. GREVA GENERALA este cea mai buna si eficienta

    • Si cum faci asta fara sa omoripartea sanatoasa a economiei? Oameni buni, traiam intr-o economie globala, cu afaceri interconectate si guvernate de contracte stricte.

      sa va fac un mic scenariu, eu lucrez la o companie multinationala. daca noi nu ne facem treaba si nu livram nu sufera Dragnea, ci compania nu livreaza ce s-a angajat altundeva in lume, plateste penalizari/despagubiri. In cine stie ce parte a lumii, nu in Romania.
      Sa zicem ca firma la care lucrez va trece peste, intrucat e un mastodont, dar pentru firmele mici si mijlocii, cu capital romanesc ar fi un dezastru, ar pierde imediat contractele respective. Voi probabil nu stiti, dar in ziua de azi clientul poate denunta oricand contractele, chiar si fara motiv. Nu e ca la telefonie mobila

      Nu e o solutie greva generala, aia e eficienta doar intr-o societate inchisa

  36. Salutare
    Vedeti si cine e in spatele grupului infractionale psd-alde .
    Cine ii consiliaza pe dragnea , tariceanu ( ce dosar penal are pe marturie mincinoasa si cu cine .. si cum a scos din codul penal tocmai fapta de marturie minicinoasa ) , cine l-a decorat pe dragnea si mai sunt multe , semnale care ar fi trebuit sa trezeasca mintile tuturor .
    Nu in ultimul rand , vedeti cat este de izolata puterea din Ro pe plan extern si vedeti care este singura tara care ii invita pe dragnea sau pe firea in „vizite” externe . Adica .. la raport .
    Ar mai fi multe de zis ..

  37. De unde e Black Cube cu angajatii arestati pentru spionaj ?
    Israel.

    Coincidenta , pura intimplare. 🙂

    • Dar care este scopul final?

      • Distrugerea sistemului judiciar , domnule.
        Au decapitat 2 servicii de informatii – stiti ca SIE nu are sef nici la aceasta data ?
        Baietii nici nu s au ascuns – operatiunea Tornado e descrisa la vedere de catre „contactele” BC chiar de catre o coada de topor din Ro pusa la treaba de urmaritul penal Beny Steinmetz .

        • Bun, distrug sistemul judiciar pentru ca niste mafioti evrei sa faca ce? Deja mafiotii romani, rusi si vest-europeni au luat partea leului din averea statului. Evreii au venit prea tarziu.

          • E simplu.
            Si e descris in presa ( ca sa nu ‘zic” eu ) : https://www.haaretz.com/jewish/features/1.699655
            Un joc mai amplu al lui Putin , prin oligarhul rus Kantor ( ala cu decoratiile ) de a diviza UE , a deturna parcursul euro-atlantic al Romaniei etc .
            De altfel puteti vedea si in Ungaria acelasi lucru .
            Sper sa nu fi „zis” prea mult,

            • Ma bucur ca dai detalii. Habar nu aveam cine este acest Kantor si compania lui producatoare de fertilizatori. Deci totul se reduce la legaturile comerciale cu Rusia afectate de sanctiuni.

              „Kantor, whose net worth is assessed by Forbes magazine at $2.7 billion, controls Acron Group, one of the largest global suppliers of mineral fertilizers, produced mainly in Russia, but marketed across the world”
              „Like any other oligarch dependent on global trade with Russia, Kantor has to be worried about possible trade sanctions that could cause him massive damage
              read more: https://www.haaretz.com/jewish/features/1.699655

              Deci Kantor este in spatele Black Cube?

              • Kantor e in spatele „consilierilor” – stapanul lui dragnea &co .
                In spatele BC e Steinmetz – poate se stie sau nu , exista pe rol un proces in SUA in care steimntez cere daune Romaniei de 4miliarde de dolari ;D
                O sa ne trezim si .. si cu banii luati .
                De altfel , unul dintre infractorii astia ( tal silberstein) a fost retinut chiar de politia din Israel – acolo politia e politie si legea e lege ! Cinste lor .
                In Romania au mituit tot felul de javre ajunse in functii si isi fac de cap .

                • Incredibil
                  https://www.bloomberg.com/news/articles/2017-06-29/gabriel-seeks-4-4-billion-after-decades-wait-for-romanian-gold
                  „The company was once worth more than C$2.7 billion ($2.1 billion), but its value has collapsed to a fraction of that as the chance of the mine ever being built evaporated. Gabriel, which is backed by big-name shareholders including billionaire Beny Steinmetz and Newmont Mining Corp., had planned a mine that could produce 500,000 ounces of gold a year on a site that holds 17 million ounces of the precious metal.”

                  • Credeati ca va spun minciuni ? 🙂
                    Stati sa vedeti ce vor sa faca dragnea&co si cu „fondul suveran de investitii” – parca o valoare de 10 /12 miliarde de euro . Ca omu’ a declarat cu gura lui , dinainte , ce are de gand si cu cine .

                  • Gabriel R. e o amarata de srl cotata pe bursa canadeza.
                    Nu a avut niciodata o exploatare de aur functionanta , nicaeri. A prostit superb o gramada de investitori .
                    RO nu le mai da nimic ( ultima rambursare oficiala primita , citeva milioane euro ca rambursare TVA. Care fiind un procent cunoscut la fiecare factura emisa , te intrebi ce investitii de zeci , sute de milioane au facut in RO de au primit ramburdarea. Eu nu am habar dar cred ca e fruct de spaga nu investitie)
                    Coincidenta , au vazut ca nu mai vin banii moka , au facut groase datorii consumate si nu investite. Care trebuie rambursate si deci hai cu cauza impotriva Romaniei.
                    Linistit ca Dragnea Tariceanu le da ceva ca sa se linisteasca ca doar nu dau din banii lor. Eventual „ciupesc” ceva si de acolo.

      • De luni ( sau ani) se discuta de implicarea rusilor in tarile ex socialiste.
        Prin sprijin financiar ( evident secret) , propaganda oculta in favoarea unor partide ” prietene” , care sa readuca natiunile respective in sfera rusa ( ex sovietica) de influenta.
        Unde e mai greu , ca in Ungaria , au venit si cu finantare . Gen mega programul centralei nucleare finantat de Rusia.
        In RO e si mai dificil.
        Populatia in general vede ” fratele rus” ca sarea in ochi.
        Si atunci aplica planul B. Prin implicarea israelienilor.
        Deoarece legatura Rusia- Israel e mai strinsa ca niciodata.
        De ce ? Anchetatul „bibi” conduce prin o coalitie cu partidul emigrantilor rusi + extrema radicala a evreilor ultra ortodocsi.
        Cu suspiciuni de coruptie , spaga care a mers la finantarea campaniei electorale a lui bibi.
        Ca urmare , interesul rus in RO e implementat de israelieni cu afaceri , suport , sprijin al celor mai corupte partide romanesti. PSD si ALDE. Care se vind si cel mai usor.
        Nu intimplator Dragnea merge des in OM sau chiar in Israel.
        Sprijinul trebuie materializat cumva.
        Iar Tariceanu a avut o gramada de decizii cu semnatura lui in favoarea unor israelieni.
        Intimplator , coincidenta exact aia implicati masiv in sustinerea financiara a campaniei electorale a lui Netanyahu.
        Tot coincidenta , intimplare , campania electorala a binomului PSD- ALDE a avut consilieri israelieni.
        Ca curiozitate de cercetat:
        Cine a cumparat datoriile PSD anterior alegerilor. Dragnea se lauda ca a eliminat datoriile partidului.
        Prin vest , gurile rele zic ca niste israelieni au ” cumparat” datoria partidului.
        Evident din mila si pentru a intarii democratia pro occidentala romaneasca ? 🙂

    • Nu va suparati, dar nu mai suntem in comunism, cand totul era de stat, si totul exprima vointa statului respectiv. Black Cube si consultanti israelieni au lucrat in multe tari si pt foarte multi clienti. Scopul final este unul foarte simplu, si anume profitul.
      S-a vazut cat de mult aduce (nu) Black Cube a Mossad, au fost prinsi ca ultimii amatori

      • asa , trecetii in derizoriu.
        au fost prinsi .. pentru ca se simteau stapani in tarisoara dvs .
        din urmarirea penala ” functionau ca o celula a .. ” .
        tot din urmarirea penala ” se urmarea vatamarea unui inalt functionar roman ”
        consultantii lucreaza .. nu se ocupa cu retrocedarile stimate domn .
        a bine ca v ati activat de la ‘prima ora’ 🙂

        • trolii acuza pe altii. esti amuzant

          • da , vad ca asta faceti 🙂

          • Deci , lucrezi in Mossad ani de zile.
            Serviciu de spionaj al statului.
            Treci in civilie si intri in o firma cu aceleasi obiective dar privata.
            Adica nu mai si legatura cu ordinele guvernului sau executi aceleasi ordine ca privat deoarece ” organul” oficial nu se poate baga LEGAL in anumite actiuni.
            Ar iesi scandal colosal sa zici ca Mossad o spiona pe Kovesi.
            Asa e mai putin grav ca o spiona Black Cube cu angajatii ex Mossad.
            Dosarul asta are implicatii enorme dar cineva vrea sa puna batista pe tambal.

  38. Intre timp ne trebuie 8 miliarde suplimentari in urmatorii 2 ani
    Parca statisticile erau perfecte, cea mai mare crestere din UE – parca suntem grecia, masluim din pix cifre apoi ne imprumutam sa nu ajungem in colaps
    http://www.capital.ro/ministerul-finantelor-euroobligatiuni.html

  39. http://m.hotnews.ro/stire/22182697 tocmai a fost descoperita apa calda, dar si mai interesant este momentul anuntului.

  40. M-am tot gandit la solutii. Nu prea exista si e clar ca din proteste, in cazul in care nu-s mari nu va iesi nimic, cel putin nu acum.

    Solutiile trebuie sa vina din politic si politicul trebuie sa ajute demonstrantii. Protestele singure nu pot duce la nimic acum.

    O solutie ar fi Guvernul care ar putea amana legile, eventual daca Klaus initiaza referendumul si coagularea unui pol de putere in jurul lui Tudose. Codul Penal al lui Stanoiu a fost amanat ani de zile pe baza e OUG.

    O alta solutuie ar fi coagularea unui pol in PSD care cuplat cu UDMR ar putea sa duca la pierderea majoritatii, cel putin pe acest aspect al justitiei. Dar in jurul cui? Chirica? cred ca Dragnea e inca puternic in partid si sunt prea multi cu probleme si deocamdata stau uniti in jurul lui desi ceva tatonari au fost…

    Sunt destul de sceptic cu privire la ce ne va aduce viitorul insa realist vorbind, daca Guvernul nu face ceva, nu vad cum pot fi stopati.

  41. Borfasul/puscariasul Adrian Nastase la Colegiul National Militar din Breaza: https://www.facebook.com/ionel.stoica.7/posts/1840414585969427

    „Honor et Patria”, nu?

    Rupeti-va uniformele si dati-le foc, scarbelor!

    • Recidivistul Adrian Nastase.
      Ca a fost in puscarie de doua ori.
      Se pregateste pentru reactivare. Cred ca ii scade interdictia de a fi ales prin 2018 sau 2019.
      Numai bine sa redevina mare mahar in PSD daca dispare Dragnea. Salvatorul partidului . 🙂

      PS. Masura aia propusa prin care un condamnat poate face parte din parlament , guvern , ii vine ca o manusa. La momentul potrivit.

    • nimic nu e intamplator.

  42. https://revista22.ro/70268250/legile-justitiei-sute-de-magistrati-din-bucuresti-s-au-alaturat-protestului-colegilor-din-tara.html

    Sunt cativa…Plus ce au mai fost prin tara…
    Cred ca daca au iesit astia in strada pt. altceva decat salarii mai mari e naspa rau…

  43. din cauza iubirii de dictatura, pedofobiei si drogofobiei din randul prostimii,parlamentarii criminali pesedisti sustin legi care aresteaza oameni nevinovati cum sunt pedofilii , consumatorii de droguri si oamenii pro-libertatea de exprimare.de asemenea sunt arestati pentru non-crime oameni care folosesc arme ca sa se apere de infractori.

  44. Masuri extreme , la vremuri si situatii extreme. Abra-kadavra, Iepurasi va rog scoate-ti ActiunileKaurile alea furate din deposit frigorific acu 20 de ani ca 100 de Vinatori gasim noi. Ciocolata si portocale plus zeama de varza se vor servi dupa petrecere. Bufetul rece deschis, non stop in holul Casei Poporului. La meniu carne de PORC rosie, cit cuprinde.Recomandam in Colebil inainte , greta e peste tot.

  45. Garda de onoare la latrina3????? Chiar asa de rau e???

  46. Inca nu inteleg treaba cu amenintarea Rusiei. Vad ca este o tema centrala pe aici. Si USA „se simte” „amenintata” dar colaboreaza foarte bine in spatiu si intre serviciile secrete. Eu zic sa o lasati mai moale cu amenintarea, este penibil. Nu din cauza „amenintarii rusesti” trebuie modernizata armata, trebuie modernizata pentru
    ca asa este normal.
    Iar daca cineva considera ca este off-topic subiectul, greseste. Toate au o legatura! Mai ales cu politica.

    • Bine ca mi-ai adus aminte: Uresese bastionul pacii ie !

      Hai treci pe Latrina 3 ca vorbeste Buze Moi.

      • Bag seama ca mi te adresezi ero(ule)rule. Io zic sa nu te inflamezi, face rau la inima. Poate pana acu’ vreo 28 de ani ii trageai ca te calca „imperialismu’ american”.
        Nu vine rusnacul aici cu tancul… Cum am scris mai sus, armata trebuie sa fie dotata cu tehnica de ultima generatie pentru ca asa este normal, nu din cauza amenintarii X, Y. Pacat ca baietii care o vor opera nu sunt de ultima generatie… stiu despre ce scriu.

  47. Revoluția sa vina peste ei
    Nu pot face ce fac
    Inca nu-mi pot imagina cum..oare nu exista oameni cu căpătâi…in partidul ala sa se împotrivească direcției de sus
    Oare toți is imbecili

  48. A mai crapat aseara odata cu inca o bucatica!

  49. eu stiu ca un referendum trebuie aprobat de parlament ca parte a initiativei legislative a poporului. atunci de ce nesimtitii astia care se grabesc cu asa zisele legi ale justitiei ( lor) nu au pus pe ordinea de zi NICIODATA referendumul cu 300 de parlamentari? ca vad cat platim inutil pt toti oligofrenii si toate leprele de acolo. de ce nimeni nu mai spune nimic de acel referendum?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *