Fostul sef al Serviciului de contraspionaj roman din perioada 1974 -1989 face dezvaluiri

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989.

Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.

Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: “Mi-au făcut-o şi ei mie…”.

Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989?

 

Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce.

S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu.

La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.

Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului.

De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.

În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul.

În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu.

Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă ”ochi dulci”, în ideea de a intra în vorbă cu ei.

Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.

R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?

P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime.

De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambacian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru.

Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.

R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?

P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii:

de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat.

Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.

Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut.

Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu.

Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat.

S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.

R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?

P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite.

Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.

R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă?

P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid.

De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres.

Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”…

Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!”.

R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 89?

P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara.

Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau.

Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic.

Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.

R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?

P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria.

Când a plecat din Timişoara , Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars.

Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.

 

 

Sursa: Agentia de presa Aşii Români

Articol preluat: cersipamantromanesc

 

 

 

 

20 de comentarii:

  1. da! din pacate tot aceleasi structuri informative straine conduc si astazi romania! in special cele hune ne fac mari probleme fiind adanc infiltrate!

  2. O mandra lae si securitatea a fost implicata in debacrarea lui ceausescu. Sa nu mai vorbim de cei de la cercetare..bagaleas sarma in nas la toti securistii. Strainii au fost nu noi.. tipic romanesc..

  3. “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”

    Pe treaba lui omu’ 😀

    sarbii si evreii?
    sacali jegosi…
    de la unguri ma asteptam..

  4. Interesant…
    Ce s-a ales de Iugoslavia se stie foarte bine.
    Ungurii au fost, sunt si vor fi tot timpul cu un dinte impotriva noastra. Chiar daca ar primi Ardealul tot ar fi impotriva pentru ca asa sunt ei. Copii sunt invatati la scoala ca romanii sunt cei mai mari dusmani pentru ca le-am furat Ardealul. Cel mai grav este ca si in Romania copii maghiari invata acelasi lucru la scoala cu predare in limba maghiara, platita de statul roman.
    @M.C. de ce nu te-ai astepta de la sarbi sau evrei? de ce nu te-ai astepta de la absolut oricine din afara sau din interior? In razboi nu exista reguli, se loveste unde te doare mai tare si nu plange nimeni dupa tine. Cei care azi te pupa maine te injunghie, e un lucru bine stiut de multa vreme, defapt cam de cand lumea. E un joc de care pe care in spatele zambetelor de la televizor.

    Din acest motiv avem nevoie de servicii puternice, independente politic si dedicate tarii. Oricum ar fi sa fie, la noi nu vor ajunge informatii complete, iar din franturi putem doar sa speculam unele lucruri. Pe de alta parte nu cred ca avem pregatirea necesara pentru a interpreta corect datele culese. E greu sa tragi niste concluzii foarte apropiate de adevar.

    Trecand peste amanunte putem zice:
    – rusii ne-au secsat rau si continua sa o faca si acum. Oamenii lor gen Iliescu, Brucan (sa ii fie tarana grea!), in general – comunistii scapatati, merita tot scuipatul nostru. Prosti suntem noi ca nu le dam peste bot cand avem ocazia.
    – americanii ne-au secsat si ei, dar asa din aer… adica mai soft asa. Dovada clara ca ii doare si pe ei in brisca, la o adica, de Romania.
    – nu poti sa te increzi in absolut nici un aliat – fie el si traditional (Iugoslavia).
    – trebuie sa fii foarte vigilent acasa pentru ca e mai dureros cand esti lovit din interior.

    Nu cred ca Ceasca a cazut din cauza unei declaratii. El oricum trebuia sa cada intr-un mod cat mai nasol posibil pentru ca asa trebuia sa fie, altfel nu se justificau milioanele bagate in propaganda. Pe de alta parte Romania era prea independenta, prea razvratita si avea toate sansele sa inceapa sa o duca foarte bine. Daca nu noi atunci cine ar mai fi putut ajunge groapa de gunoi a Europei? Oricum nimanui nu ii pare rau, nu suntem catolici, nu suntem reformati iar Orthodoxia se stie, nu este unita. Eram tinta perfecta pentru scenariul cu 65 mii de morti si raboi civil. Eu cred ca le-au luat foc scaunele de la birou celor care au planificat tot acest circ. Calculele nu au functionat pe teren asa cum se asteptau ei.
    Sarumana si tot respectul celor care au luptat si lupta inca pentru Romania!

    • am spus-o in sensul ca ce dracu cautau insectele alea pe la noi, evreii nu aveau treaba cu arabii pe atunci?
      evreii sunt mereu pe pozitie sa adune de la oricine, de la masa si de la cel mai apropiat.
      Nu se gandeau ca daca nu merge sceneta mananca pamant toti?, ca totusi, atunci aveam armata…
      ungurii oricum ciugulesc de fiecare data ca ulii
      deci daca atunci au participat si evreii e clar ca s-au infipt bine pe la noi si inca ne sapa, gunoaiele.

    • „Pe de alta parte Romania era prea independenta, prea razvratita si avea toate sansele sa inceapa sa o duca foarte bine. ”
      „ca totusi, atunci aveam armata…”

      Două citate foarte amuzante. Din ce îmi amintesc, în vremurile alea eram foarte departe de ceea ce ați spus voi.
      Articolul este doar o altă dezinformare. În care se vorbește despre securitatea cea neprihănită și patrioată. Care nici usturoi n-a mîncat nici gura nu-i miroase. În 89 vestul și estul s-au înfrățit pentru a face revoluție în Ro. Cu largul concurs al eșalonului 2 al P.C.R. și al serviciilor secrete române. Șacalii ăștia au știut că atunci e momentul lor și și-ai adus tot sprijinul la mișcare. Iar acum conduc în continuare țara asta.

  5. Parlamentar maghiar: Daca Ungaria isi consolideaza pozitia, FIDESZ ar putea incerca revizuirea granitelor in 2020

    • Razvan Mihaeanu

      Zau? Ne intindem pan’ la Tisa? Misto!

    • @M.C. Tare gluma idiotului ala hun! Ce pozitie sa-si consolideze Ungaria? Pai astia in afara de pozitia ghiocelului si inturnati cu curul inainte, n-au stat niciodata in fata oricui era dispus sa-i bage-n seama ascultandu-le ineptiile revizioniste. Aaaa, da, pot sa se prinda mai bine de ceva, ca sa si-o poata lua mai bine. Asta da! Le-au mai tras-o Serviciile si inainte, poate le trag si acum; in viitor de ce n-ar fi altfel? Eu, am totusi incredere in PROFESIONISTI! Militar, sa-ncerce, chiar i-as ruga sa vina, nici nu sti ce rapid mi-aduc aminte cum se-ncarca AK-ul.

      • @Scuze! La fel, nu altfel.

      • aia chiar nu realizeaza ca de capu’ lor o sa manance pamantu’…daca nu au o super-putere cu ei.
        da totusi, declaratiile astea, ce-i cu ele?
        nu vad nici un LAROM la ei pe batatura, inseamna ca stiu ei despre ce vorbesc si ar trebui sa ne asteptam la asa ceva?
        nici un oficial de-al nostru nu a spus ABSOLUT NIMIC despre asta.

        • Ce superputere si-ar bate capul cu astia? Niste exaltati ce traiesc cu vise imperiale. Chiar si Austria si Germania, aliati traditionali ai Budei, nu cred c-ar marsa la ideile tampitilor de acolo. De unii singuri pot doar sa latre, si la asta se pricep! Oficialii nostri!? Niste copiii mari care se musca intre ei, dar, ministrul de externe, Titus Corlatean, a acuzat recent Ungaria ca-si bate joc de minoritatea romana de acolo -sper sa faca mai mult decat atat, sa-i reclame la UE, NATO sau mai stiu eu unde naiba, fiindca asta nu le place. Sa le-o platim cu aceeasi moneda, asta-i doare cel mai tare! Aia din Buda, stiu foarte bine ca de unii singuri sunt mici si neansemnati, iar un LAROM, ar fi mai mult decat suficient pentru vindecarea lor de simptomul belicos-revizionist.

  6. „Dacă România nu va profita de acest brand, o vor face vecinii, în Serbia existând o iniţiativă de a-l transforma pe Vlad Ţepeş şi legenda sa într-o poveste sârbească, tocmai pentru a o transforma într-un produs turistic al ţării vecine”

  7. Mda, interesant, dar greu de deosebit legenda si adevàrul.

    Istoria cu comando-ul împuscat si ars, fàrà nici un prizonier mi se pare neverosimilà.
    Cât despre „simulatoare”, de ce nu.
    Fiind departe, nu am tràit „revolutia” decât prin televizor si telefon sau ziare (nu vorbesc de actiuni împotriva ocupantilor ambasadei române fiindcà a fost apà de ploaie). Dar m-a intrigat si mà intrigà si acum, cuvântàtorii de la faimosul „balcon” care îsi tineau discursurile linistit în timp ce în jur ràpàia de zor.

  8. „Basescu: Nu cred ca Romania si Moldova trebuie sa devina un singur stat”

  9. @Ivan – daca R. Moldova intra in EU dam delete la granita. Ce rost are sa te iei de piept direct cu Rusia acuma pe tema asta? Problema se poate rezolva foarte elegant prin aderarea Moldovei la UE.

    Estul si Vestul nu s-au infratit niciodata sa scoata comunismul din Romania. Au colaborat, da! au colaborat sa scape de un concurent valabil in lumea civilizata. Eu altfel nu vad situatia asta. Nimeni nu iti face un „bine” gratis!

    Rugamintea mea este sa nu luati prea in serios stirile despre politicienii maghiari sau suvenirurile sarbesti – pe tema asta butoanele la tastatura se uzeaza degeaba.

  10. freeonlinefreeinro

    mdea multe speculatii ,deocamdata adevarul despre revolutie ,organizatorii ei si scopul ei nu este stiut pe deplin si as putea zice nici macar pe jumatate ……cat despre unguri ,sa indrasneasca sa ceara inapoi ardealu k dak numi iau yo gasca de vreo 40 de oameni ii bagam in portbagajele masinilor si ii transportam pana akolo sa ii batem pe ungurii astia boratzi sami zica ei catz …si majoritatea tarilor neau vrut raul ,as putea zice k mai degraba am fost si suntem prieteni cu polonia decut cu serbia ,bulgaria cu ungurii aia boratzi ,cu germani kre inca viseaza la un imperiu cu francezi cei ingamfati cu englezii ce reci cu americani profitori su cu rusii vicleni…parerea mea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *