Istoria Parasutismului, partea III-a

This entry is part 3 of 12 in the series Istoria Parasutismului

Istoria Parasutsimului, partea a III-a

 

 

 

Parasutisti in Armata Rosie in timpul WW2

In februarie 1936, o divizie de vanatori (14 000 oameni) a fost aerotransportata  de la Moscova laVladivostok, intregul sau armament si materialele fiind „ancorate” sub avioane, inaugurandu-se astfel si epoca viitoarelor manevre transcontinentale de mare amploare. In acelasi an, in timpul manevrelor  de la Minsk, 1 200 de parasutisti impreuna cu 150 mitraliere  si 18 tunuri, urmati de 3000 de infanteristi  aerotransportati,  au fost parasutati,  respectiv debarcati, la peste170 km in spatele  liniei de contact, indeplinindu-si totodata si misiunile incredintate in cadrul aplicatiei de catre generalul Kamaliuk. In 1937 noi manevre aeropurtate au fost desfasurate in zona  regiunilor  Moscova, Transcaucazia si Asia Centrala. In anul 1938 au fost infiintate inca 4 brigazi aeropurtate, ridicand  la 6  numarul total  al acestora, Brigazile 201, 202, 203, 204, 211, 212 si 214. Anul  1939 a consemnat  prima angajare efectiva in lupta,  in cadrul unui razboi,  a unei mari unitati tactice aeropurtate. Este vorba de Brigada 212 Aeropurtata Sovietica  destinata sa participe, impreuna cu alte forte, in Manciuria, la respingerea fortelor japoneze.

Destituire maresalului Tuhacevskiin 1937 si inceperea  bine cunoscutelor  epurari ordonate de Stalin, care au decapitat pur si simplu  corpul superior  de comanda  al Armatei Rosii, a marcat  sfarsitul suprematiei sovietice in domeniu, precum si apusul unei perioade de stralucire  in dezvoltarea  trupelor aeropurtate, pe care URSS nu o va reedita niciodata. Experienta sovietica  ramane o buna baza de referinta pentru tot ceea ce inseamna trecut, prezent dar si viitor in dezvoltarea  celor doua  valente specifice  acestor trupe: cea de trupe specializate destinate executarii  unor misiuni de mai mica anvergura  cu un inalt risc si caracter neconventional, dar cu implicatii  cel mai adesea  la nivel strategic.

Revenind la 1937, se pune intrebarea: sa nu fi avut Stalin  nici o intentie in legatura cu „opera” inceputa de Tuhacevski? Cum acest dictator nu-si prezenta  niciodata planurile,  multi au crezut ca nici nu le avea. GRESIT ! Asa cum  avea sa aprecieze Robert Conquest  nu era decat „o  greseala tipica de intelectuali flecari „. Este clar ca, in perioada  premergatoare  izbucnirii  WW 2, Stalin se pregatea  pentru un razboi ofensiv, desfasurat sub forma  unei mari campanii  ideologice  eliberatoare.  Si cum trupele aeropurtate  sunt destinate  prin excelenta  ofensivei,  sau in cel mai rau caz executarii sau sprijinirii unor reactii  ofensive ale apararii (contraatacuri,contralovituri), rezulta ca Stalin era preocupat de munca depusa de Tuhacevski.  O astfel de idee a sustinut si scriitorul Victor Suvorov (pseudonim) fost ofier GRU.

In 1939, Stalin a desfiintat bazele si formatiunile de partizani (instruite de ofiteri GRU), menite sa actioneze  pe propriul teritoriu, iar in locul acestora  a infiintat  noi subunitati aeropurtate  (de desant). Stalin, nu numai ca nu a micsorat  numarul unitatilor  aeropurtate, ci le-a marit astfel ca existau 10 corpuri pentru desant aeopurtat  in iulie 1941; in aprilie 1941 a ordonat  intrarea in dispozitivul de lupta, in secret  a cinci corpuri  de armata de desant aerian  infiintate in raioanele vestice  ale URSS. Toate  aceste corpuri au fost dislocate in paduri sau in terenuri greu accesibile, departe de privirile curiosilor: Corpurile 4 si 5 puteau fi folosite, fara o alta redislocare, impotriva Germaniei, Corpul 3  impotriva Romaniei, iar Corpurile 1 si 2, deasemenea fara nici o alta redislocare,   fie impotriva acelorasi tari, fie impotriva Cehoslovaciei sau Austriei,  in scopul taierii  magistralelor petroliere  ce duceau  din Romania in Germania.

Studiera documentelor  privind trupele sovietice  de desant aerian  a scos   la vedere si un alt aspect interesant: fiecare comandant al unei unitati de desant  aerian (in special incepand cu gradul de colonel ) avea  in  imediata sa apropiere un soldat  sau sergent de origine  germana, sofer, agent de legatura sau simpla ordonanta . Nu se stie  care era era situatia  cu cunoasterea limbii romane  in brigazile 5, 6 si 212,  din cadrul Corpului 3 desant  aerian, dislocat  la Odessa ( comandat de  generalul-maior  V.A. Glazunov), dar se presupune ca nu era o problema, mai ales dupa  realitatea frontaliera  din 1940, Bucovina  si Basarabia fiind  in URSS  dupa acel pact   jefuitor.

La 21 iunie 1941 comandantii armatelor sovietice nu se gandeau  la un razboi de aparare  si in consecinta  toata pregatirea lor s-a dovedit inutila; intr-un razboi  defensiv nu trebuie sa  lansezi unitati in spatele inamicului, mult mai simplu este  ca  la retragere  sa lasi in paduri  detasamente de partizani.

Aceasta anticipare gresita  a caracterului viitorului razboi  explica de ce sovieticii au avut putine preocupari  in dezvoltarea laturii speciale  a misiunilor aeropurtate, foarte multe din aspectele  acesteia fiind transferate  ofensivei ideologice,  sub forma careia urma  a fi desfasurata intraga activitate  de propaganda  ce ar fi trbuit sa insoteasca  „marsul eliberator” al Armatei Rosii.

Desi  nu erau aeropurtate, primele formatiuni  si unitati  sovietice  destinate  executarii unor misiuni speciale,  au fost  pregatite inca de la crearea  lor sa lupte  „cu frontul rasturnat”, adica sa lupte cu un inamic  potential aflat dincolo de frontire, si sa supravegheze si la nevoie sa anihileze  orice dezordine  sau opozitie din interiorul  statului. Evident, avem  de -a face cu o reactie a regimurilor  totalitare care au simtit  intotdeauna nevoia sa  sa aiba si unitati „discrete ” formate din soldati de incredere,   din punct de vedere al simpatiilor politice, pentru executarea unor misiuni „delicate” ce nu ar fi putut fi  incredintate  unitatilor regulate. La inceput menirea unor astfel de trupe a fost  aceea de a conseva monopolul  minoritatii bolsevice in domeniul puterii politice.  Acest fapt  a fost cu pregnanta  pus in evidenta,  atunci cand trupele  CEKA  au ocupat Kronstadtul  in martie 1921, ele constituind  baza  fortei de asalt  cat si integralitatea  grupurilor de mitraliori  dispusi in spatele fortei de asalt , ce aveau  drept unica misiune, ”prevenirea  retragerilor sau dezertarilor „.   Unitatile speciale  ce activasera sub  directia CEKA  in timpul razboiului civil, au fost mai tarziu  constituite ca  unitati de sine  independente,  subordonate  statului  sub diferite  titulaturi: GPU, OGPU,  GUGV/NKVD. Tendinta  de a forma unitati de elita,  plecand de la diferite  categorii de forte specializate  deja existente,  a fost evidenta  la mjlocul anului 1919, cand structura separata  din cadrul trupelor CEKA  denumita   „Detasamentul pentru scopuri speciale ” a fost constituita  conform unei rezolutii  a Comitetului Central.  Astfel in timp ce partidul era angajat in „cea de a doua revolutie”  din anii 1920, adica in procesul de industrializare  si colectivizare,  existau  deja cateva categorii  de forte specializate, subordonate   securitatii statului, aflate in organica  Trupelor de Frontiera  sau  Trupelor Ministerului de Interne,  fie constituite  in „detasamente  pentru scopuri speciale ”  independente, asa cum era „Divizia Dzerjinski” din cadrul OGPU.

Acestea au fost folosite  cu destula generozitate  pentru misiuni delicate dintre cele mai diverse  mergand de la impulsionarea  colectivizarii si expropierea  taranilor  imbogatiti,  pana la  operatii  antigherila  indreptate  impotriva rebelilor Basmak  din asia Centrala,  sau recucerirea Krasnovodskului in iunie 1931, care fusese cucerit  de rebeli  cu o luna inainte.  Tacticile  si dotarea speciala  le-au  asigurat acestor categorii  de trupe  un anume  ascedent  in fata unitatilor  Armatei Rosii, mai ales atunci  cand autoritatea  partidului  era pusa  in pericol  intr-o anume regiune.

 

 

Tuhacevski, artizanul crearii si dezvoltarii trupelor aeropurtate  sovietice in perioada interbelica, a fost si cel ce a  impus conceptul  de „ofensiva continua”. In viziunea  acestuia marsul triumfator  al Armatei Rosii  trebuia sincronizat cu actiunile proletariatului ridicat  la lupta in tarile  „eliberate” . Trupele aeropurtate, actionand  in fata  armatei,  aveau misiunea  de a-si angaja batalioanele cu „destinatie speciala ” pentru realizarea legaturii cu „muncitorii insurgenti „, concomitent cu atacarea  elementelor de comanda  ale inamicului  si distrugerea  unor resurse de aprovizionare ale acestuia.

Oprima „repetitie generala ”  pentru acest scenariu  s-a dorit a fi implicarea sovieticilor  in razboiul civil spaniol (1936- 1939), eveniment ce avea sa ofere  una din primele dovezi referitoare  la rolul unui serviciu militar de informatii -in speta GRU – in organizarea si  conducerea  unor operatii speciale  in afara granitelor tarii. Sarcina lui Jan Berzin (pana atunci sef al GRU),  a fost acea de a sprijinii cauza republicanilor  prin consultanta militara, blindate si tehnica de aviatie, tinand totusi in rezerva o forta  de elita formata din ofiterisi soldati cu care la nevoie  trebuia sa mentina cu orice pret  controlul asupra  Madridului, apreciat drept  „punct-cheie ”  al influentei URSS intr-o viitoare Spanie comunista. In acest scop, in URSS fusesera puse bazele unei divizii aeropurtate,Divizia  35 Desant Aerian, incadrata cu numerosi voluntari spanioli din randul carora  unii au fost decorati in timpul razboiului, precum locotenentul Ruben Ibarruri , fiul viitorului secretar general al Partidului Comunist  Spaniol, bine cunoscuta Dolores Ibarruri.

In afara acestor misiuni, Berzin a furnizat si ofiteri de comanda /consultanta  grupurilor spaniole  de comando si gherila,  care actionau in spatele fortelor nationaliste. Unul dintre acesti  ofiteri, colonelul Constantin Rokosovski, avea sa  devina ulterior, maresal al al Uniunii Sovietice si ceva mai tarziu, ministru polonez al apararii. Berzin,  mai putin norocos, a impartasit  soarta lui Tuhacevski  care chemat la Moscova in iunie  1937, a disparut curand  dupa aceea, victima a „marii epurari”.  Omologul sau de la NKVD, Orlov, cel care  avusese grija  sa mentina in anturajul lui Berzin o vasta retea  de informatori proprii, a fugit pentru mai multa siguranta in Vest, un an mai tarziu.

 

Istoria Parasutismului, Partea a IV-a

 

 

CaporalMusat

Sursa: cartea FORTELE SPECIALE, scrisa de colonelul VASILE  SOARE si WIKIPEDIA

 

 

Series Navigation<< Istoria Parasutismului, partea aII-a. Valul SovieticIstoria Parasutismului, Partea a IV-a >>

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *