Licitația camioanelor

Ca de obicei, la noi în România licitațiile sunt mai mereu cu peripeții, evident licitația camioanelor nu face nici ea excepție. Ca orice licitație care se respectă, și aceasta a ajuns în faza contestațiilor, bătălii aprige purtându-se în instanță. Deznodământul spre care ne îndreptăm pare să fie în favoarea italienilor de la Iveco și nu pot să nu observ că Germania urmează să piardă încă un contract în România.

licitatie camioane MAPN

Sursa: Iveco Defence Vehicles

Scurt istoric

Nu trebuie să fii cine știe ce mare specialist ca să-ți dai seama că armata are nevoie de înlocuirea parcului de camioane. Lăsând la o parte accidentele care au generat o puternică reacție emoțională, așa cum era și firesc (evident exploatată corespunzător de mai toți actorii publici), armata folosește un tip de camion al cărui producător este într-un soi de moarte clinică de mai mulți ani de zile. Nu este scopul acestui articol să trateze subiectul Roman Brașov dar este suficient să dai o căutare pe google cu numele fostului patron (Ioan Neculaie) pentru a înțelege de ce s-a ales praful de singurul constructor de camioane românesc. Unul cu tradiție și potențial dar care, din păcate, s-a născut talent și a murit speranță.

Dar să continuăm. În data de 21 decembrie 2017, Iveco Defence Vehicles anunța pe site-ul propriu că, în data de 19 decembrie 2017 a semnat cu MApN un contract având ca obiect livrarea în 2018 a 173 de camioane 6X6 pentru transport trupe sau bunuri. Acest contract urma altuia, semnat în 2015 și având ca obiect livrarea a 57 de camioane sau capuri tractor în diverse configurații: 6×6, 8X8.

Iată ce declarau cei de la Iveco Defence Vehicles în comunicatul de presă dat în decembrie 2017:

The contract encompasses purpose designed 6×6 military logistic vehicles from Iveco DV’s high mobility truck range. Designed as troop and transport carriers with a self-recovery winch, the vehicles offer exceptional mobility (Central Tyre Inflation System included) and fording capability to provide tactical support to any military operation. Moreover they are C-130 air transportable. This contract results from the customer’s full satisfaction with the performance and reliability of the 57 vehicles ordered in 2015, consisting of high mobility trucks in 6×6, tractor 6×6, 8×8, 8×8 with hook lift, 8×8 with trans container configurations, which have been already fielded in Romanian territory. With this contract, the solid, established and trusted relationship between the Romanian Ministry of National Defence and Iveco DV is further extended, enhancing the company’s position as a key industrial truck supplier.

Conform caietului de sarcini, autocamioanele achiziționate în 2017 trebuiau să aibă un motor Diesel care să respecte norma de poluare Euro 5 atunci când funcționau pe motorină. Motoarele trebuiau să aibă și posibilitatea utilizării combustibilului unic, standard NATO – conform prevederilor STANAG 4362 și să dezvolte o putere de minim 13 CP/tonă și să aibă o viteză maximă pe șosea de minim 85 km/h.

Transmisia, 6 X 6, sarcina utilă de 10 tone, iar masa maximă 26 de tone, garda la sol de minim 38 cm, capacitatea de a traversa vaduri de apă cu o adâncime de minim 70 cm iar dimensiunile fizice trebuie să permită transportul acestuia în diferite tipuri de aeronave militare și nave.

Cabina trebuia să fie prevăzută cu oblon în plafon care să permita ieșirea / tragerea cu armamentul individual de către personalul însoțitor. Se mai cereau aerul condiționat, sistemul de diagnositcare OBD și sistemul de reglare automată a presiunii în pneuri. Suprastructura trebuia să conțină o platformă plană, acoperită cu o prelată impermeabilă în culoarea caroseriei (verde) și să fie echipată cu bănci rabatabile care să permita transportul a minim 24 de persoane. Se estima o durată de utilizare a camionului de minim 10 ani.

Potrivit anunțului de atribuire nr. 186173/30.01.2018, MApN a acordat contractul pentru achiziția a 173 de autocamioane de transport capacitate medie către IVECO DEFENCE VEHICLES S.p.A pentru suma de 127.898.519 lei, fără TVA. Valoarea estimată inițial era de circa 131 de milioane de lei. Criteriile de atribuire au fost prețul ofertei (60%) și oferta tehnică (40%).

Nu-mi aduc aminte de contestații la acest anunț de atribuire. De altfel, le-am văzut pe stradă, arată foarte bine.

licitatie camioane MAPN

Sursa: internet

Licitația actuală

În iulie 2018, MAPN lansa în SEAP o nouă licitație pentru platforme de transport auto multifuncționale pe roți în valoare totală de 3 423 620 527.35 lei (o sumă frumușică, nu mi-e clar dacă include sau nu TVA-ul) împărțită în două:

  1. prima, cu o valoare de 3 365 849 996.85 lei, are ca obiect achiziția în cadrul unui acord cadru întins pe durata a 84 de luni a unui număr minim de 844 până la 2 902 de autocisterne de carburanți, furgoane, tractoare rutiere, camioane cu platformă ridicătoare, vehicule de depanare și semiremorci;
  2. a doua, în valoare de 57 770 530.5 lei, are ca obiect achiziția în cadrul unui acord cadru întins pe durata a 84 de luni a unui număr minim de 100 până la 363 de semiremorci și remorci cisternă de mare capacitate (30 000 litri).

În cazul ambelor licitații, criteriul de atribuire este cel al prețului cel mai scăzut. Mai multe informații despre criteriile și cerințele de calificare la licitație puteți citi aici. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost 13 august 2018, amânat ulterior la 10 septembrie 2018.

Iveco a câștigat. Rheinmetall MAN Military Vehicles gmbh a contestat rezultatul licitației. Normal, e dreptul lor și, după cum vom vedea în soluția Tribunalului București de mai jos, nereguli au fost, unele procese verbale întocmite în cadrul procedurii fiind anulate. Astfel, instanța a dispus:

  • Respinge cererea reclamantei (n.n. Rheinmetall) de acordare acces la documentația de atribuire – ”documente confidentiale“ depusă de pârâta autoritatea contractantă (n.n. MAPN), ca neîntemeiată.
  • Respinge excepția inadmisibilității cererii privind obligarea autorității contractante de a relua procedura de atribuire.
  • Respinge excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către reclamant (n.n. acel abuz de drept de care am mai vorbit), ca neîntemeiată.
  • Admite în parte acțiunea. Dispune anularea procesului verbal al sedinței de deschidere a ofertelor nr. A3-11129/6.11.2018, pentru lotul I cu privire la procedura de licitație publică restransă având ca obiect ”încheierea acordului/acordurilor – cadru de furnizare a produselor: platforme de transport auto, multifuncționale – pe roti”. Anularea procesului verbal de verificare și evaluare a propunerilor tehnice lot I, nr. A3-11564/14.11.2018. Anularea procesului verbal de analiză documente aferente oferta lot I nr. A3-11786/16.11.2018, acte întocmite de pârâta autoritatea contractantă, ca nelegale.
  • Respinge capătul 2 de cerere privind anularea aplicării procedurii contestate, cu obligarea pârâtei autoritatea contractantă la reluarea procedurii de achiziție publică, în condiții de legalitate, ca neîntemeiat.

Prin urmare, licitația nu se va mai relua, asta dacă instanța de recurs – Curtea de Apel București nu întoarce cele stabilite prin hotărârea instanței de fond, Tribunalul București. Este posibil ca procesele verbale anulate să fie refăcute, în conformitate cu dispozițiile legislației aplicabile. Oricine are mai multe informații și/sau a lucrat în achiziții publice este invitat să le împărtășească și cu noi ceilalți, dacă dorește.

Concluzie

Contractul este unul mare pentru orice constructor de camioane, de aici și bătălia  de proporții de-a dreptul epice dintre cei doi constructori de camioane. Cererea pentru camioane militare pare să fie destul de redusă la nivel european, lucru vizibil și din numărul mic de camioane livrate armatelor țărilor membre UE în ultimii trei ani.

Ca și la corvete, și aici mai avem calea de atac a recursului, cale pe care cel mai probabil cei de la Rheinmetall o vor folosi, miza este mult prea mare. Să sperăm că licitația nu se va relua și că un contract va putea fi semnat în 2020.

Există și o obligație de offset, localizarea unei părți din producție pe plan local: cabină montaj și șasiu, ceea ce ar reprezenta cam 35% din întreaga valoare a contractului. În cazul în care Iveco va câștiga acest contract, rămâne de văzut unde ar putea fi amplasată construcția, având în vedere capacitățile de acum limitate ale României. Asta pentru că Rheinmetall a încheiat o colaborare cu Roman Brașov în vederea executării componentei de offset.

Iveco deține o unitate de reparații în Ulmi, Dâmbovița – Iveco Truck Services care, având în vedere dimensiunile terenului, poate fi transformată într-o unitate de asamblare, astfel încât mare parte din sumele contractuale să rămână “în familie”.

Știu că uneori caietele de sarcini par a fi făcute cu dedicație, dar uneori se poate pur și simplu întâmpla să-ți dorești lucruri pe care nu toată lumea le are pe produsele lor. Să avem puțină încredere în militarii noștri și să le acordăm credit în sensul în care măcar știu ce vor de la camioanele lor. Presupunând că nu și-a băgat coada vreun drăcușor…

În final, un scurt material video preluat de pe site-ul celor de la Iveco.

Nicolae Hariuc

 

Surse:

http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100004594

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22257484-armata-cumpara-173-camioane-militare-6×6-iveco-pentru-circa-128-milioane-lei.htm

https://www.ivecodefencevehicles.com/Pages/Products/tactical-vehicles.aspx

https://www.ivecodefencevehicles.com/news?year=2017

https://www.cotidianul.ro/nemtii-pierd-cursa-dar-ce-castiga-romania/

http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000851849&id_inst=3

123 de comentarii:

  1. Parcă era vorba că Iveco e cam plin de plastic (tot pe RoMil era discuția). Și dacă la Ulmi vor să treacă de la întreținere la producție, vor fi probleme care se pot întinde pe ani de zile. Eu tot cred că nemții ar fi mai valabili dpdv al investițiilor pe orizontală. Italieni sunt și la Beretta, nume de renume, dar dispuși la tot felul de acțiuni mai puțin serioase.
    P. S. Constructorii americani nu au participat?

    1
    • 1.Buna intrebare ! Constructorii americani trebuiau invitati !
      2. Rheinmetall a încheiat o colaborare cu Roman Brașov în vederea executării componentei de offset. Adica si-a pregatit mult mai bine productia viitoare. Potentialul Brasovului oricum nu se compara cu Ulmeniul Db ! Oferta pare mai serioasa dar nu se puncteaza in licitatie.
      3. De tot ce s-a atins PSD-ul s-a ales praful. Ex numai ARO si Autocamioane Brasov, corvete, …BCR….Incalzirea Bucuresti …..!
      4. Contract pe 84 de luni =7 ani ?! Cu intarzierile ….10 ani. Oare DAC-urile si ROMAN-urile mai tin atat ? Dar rusii et& ne mai asteapta ? La Brasov inca se mai lucreaza, Preventiv nu se poate da o comanda pt 20-30 buc pe an pana se gaseste o sursa serioasa ?

      2
      • „In 2016, insa, MApN acorda fabricii Roman Brasov un contract de 2,4 milioane de euro pentru un numar de 23 de camioane miltare 6X6. Autovehiculele au tractiune 6X6 si motoare MAN si sunt de doua tipuri: 11 dintre ele in configuratia transport container specializat ATCS si 12 in configuratia autocamion de transport capacitate medie ACMD.”

        Au primit o comanda de 23 de camioane in 2016. Sursa e jos in articol.

        Roman, singura, nu este capabila sa faca fata unui contract de asemenea anvergura. Roman este o companie privata in acest moment, care nu se simte prea bine „multumita” managementului „profesionist” (este in insolventa daca nu ma inseala memoria). O solutie este sa fie „rascumparata” de stat si privatizata din nou, de data aceasta cu un investitor serios.

        Colaborarea cu MAN e fireasca, Roman foloseste motoare MAN. Daca nu ma inseala memoria, au avut si licenta MAN inca de pe vremea lui Ceausescu. Amu’, explica-mi te rog frumos, de ce i-as plati „escortele” lui Neculaie? Sau cui o mai fi „patron” pe acolo…

        6
        • insolventa aia e cu cantec. sunt ultimele urmari ale bataliei intre Pro Roman (Olaru) si Niculae. Instanta a anulat imprumuturile cu cantec ale lui Nicolae catre Pro Roman, majoritatea fictive se pare. Acolo e un marasm juridic cu implicatii penale si civile de toate felurile

          1
          • Tot nu raspunde la intrebare. Eu sunt un neavizat. Cine e Olaru si ce e Pro Roman? Ce contracte au (Pakistan?) ce capacitati si ce procent?

            • Pro Roman e actionarul majoritar la Roman Brasov, iar Pro Roman e controlat de Olaru.
              Conform unor stiri din presa, Roman Brasov mai are circa 120 de angajati, de la cateva mii in perioada de glorie.
              Compania e in insolventa din 2014 si a mai prins un contract cu armata si unul cu Taiwan, cred, sursa neverificata de mine. Cu Pakistanul au fost discutii si 2 masini in teste, nimic concret din cate stiu.
              Firma importa la cheie tot ce tine de propulsie (motor&cutie) si naiba mai stie ce mai primeste de la industria orizontala, care-o mai fi, si ce mai face aingura, adica realmente singura ca si eu stiu sa asamblez un scaun de la Ikea, alt exemplu n-am avut, sorry.
              Spre deosebire de Moreni sau UMB, Roman Brasov e o firma privata, cam ca Aerostarul. Doar ca e o mica mare diferenta intre ele.
              Pentru alte detalii exista goagle. 🙂

              5
        • Pe majoritata camioanelor militare erau motoare Raba si Saviem, dupa aia s-au mai diversificat.
          Oricum cele mai tari pana s-a mai schimbat parcul au fost Tatra si Dac 665t

          3
          • Ideea e ca mereu ne-am descurcat greu cu motoarele. Astea par sa ramana apanajul tarilor foarte bine dezvoltate. Grupul motor – transmisie ramane una din partile scumpe si greu de facut.

            1
      • Lasa bre ca prostii sunt multi in poporul asta.Vor mai lua voturi tradatorii de tara.As face un profil ADN al votantilor psd.Cred ca banuiti care va fi afiliatia lor genetica .Dar asta nu impiedica atribuirea directa a contractelor ptr.aparare, eventual cu votarea lor in parlament.Pe model vanzare petrom.

        1
  2. Nu mă deranjeaza iveco, le-am întâlnit in trafic pe astea militare si chiar sunt impunatoare si suna bine.
    Nu am nimic nici impotriva nemtilor dar cred ca raportul pret-calitate este favorabil italienilor aici.
    lant logistic de distributie si concesionari au ambele companii dar ban pe ban italienii stau mai bine, in licitatiile cu pretul cel mai mic nu-i vad bine pe nemti si nici pe americani dealtfel dar in cazul ultimilor vorbim de alte angajamente politice si militare. Cand vrei sa inlocuiesti o flota atat de generoasa intri cu preturi omenesti sau alte facilitati la mentenanta nu preturi de raft. Personal cred ca unele companii merg mai mult pe lobby decat pe oferte comerciale corecte si asta e gresit. In acelasi timp nemtii tind sa-si vanda produsele cu discursuri tehologice superioare si cam rupte de realitate pentru a tine pretul de vanzare cat mai sus.după tbt,poate mbt si camioanele sunt o alta lovitira incasata de germani?se transmit mesaje?!
    La defilare am obsercat nou radar achizitionat tractat de alt model de camion intrat in dotare, Mercedes. Politica diversitatii tehnice aka ghiveci zis si carcalete trebuie sa inceteze altfel vom deveni sponsorii distribuitorilor de piese si consumabile. Si aici intram la partea dureroasa, costul de intretinere si mentenanta in garantie si post garantie. Va asigur ca vasta majoritate a dosarelor de daune si reparatii sunt umflate de catre ambele parti, client si prestator…fie direct pe factura fie prin diferite capuse aparute pe parcurs.
    Va urma.

    5
    • Capătu satului

      Calitatea camioanelor civile italiene e proastă
      Nu se compara cu cele nemțești
      Si cu atât mai putin cu cele suedeze
      Nu degeaba scania este queen of the road
      La militare situatia este mai complexa motivat de nr mai redus de producători

      Apoi, cred că armata nu va vedea alte camioane repede, asa ca analiza trebuia sa aiba in vedere faptul ca aceste camioane militare trebuie sa tina 30 de ani sau mai mult

      Totusi, se vede din avion ca ideea cu pretul cel mai mic este eronată
      Aici cumperi produse pt armată nu cumperi camioane pt parada de 1 decembrie
      Asta cu pretul cel mai mik tine probabil de strategia unor pensionari de la inzestrare care prefera second hand sau pret cat mai redus in defavoarea calității
      Regretabil ca second hand a ajuns un trend pt toate armele: avioane, tancuri, etc.
      Iar la tehnica noua nu conteaza capacitatea de lupta ci cat mai ieftin – ca la corvete

      Si este regretabil ca multa lume incearca si gaseste argumente pt tehnica veche, care nu mai este actuală comparativ cu tehnica ce va intra în dotarea potențialilor inamici
      Am mai avut noi niste tanchete renault in ww2 care fata de tancurile germane sau rusesti erau din alte timpuri trecute

      Nu exista nici un argument rezonabil pt care camionu militar italian sa fie mai fiabile si mai bun decat cel nemțesc
      Este adevarat si in alte tari camionu italian a castigat pe acelasi considerent al prețului mik
      Nu zic autovehiculele alea super sport sunt italiene
      Totusi aici e vorba de camioane militare care sunt altceva
      Ungurii au luat nemțesc si inca au si produs în tara cateva, daca am inteles bine

      Astea italiene castigatoare nu cred ca vor produce in tara nimik
      Cam ca la tramvaiele turcești la capitala iar la restu tramvaie din țară – după licenta germana

      4
      • e mult subiectivism in toata problema asta dar iti spun fara nicio jena ca pe partea de comerciale/utilitare/camioane iveco-fiat nu stau atat de rău cum se vehiculeaza.tehnologia germana este din ce in ce mai nepreietenoasa cu mentenanța din toate punctele de vedere.

        8
      • Prietene, am experienta in a-mi da cu parerea si iti zic ca Iveco sunt printre cele mai bune, civil sau militar. Iveco este camion, punct. Ia intereseaza te unde se asambleaza/produc man sau mb? La turci tati.

        7
        • @ mirica
          Fara supărare
          Dacă iveco sunt cele mai bune
          Atunci scania ce sunt ?
          Or fi scania casetofoane iar ivevo etalon de fiabilitate

          Intra pe europa camioane si restu paginilor specializate si vezi ce pret mare au camioanele italiene, prin curgerea timpului, fata de alea suedeze sau nemțești
          In realitate o sa vezi ca odata cu trecerea timpului si a anilor de exploatare camioanele alea italiene nu mai au nici un pret
          De multe ori alea italiene după 10 ani ajung la un pret comparabil cu pretu cauciucurilor de pe ele

          Sau toți din europa nu se pricep la camioane si le punem noi placa cu camioanele nemțești sunt turcisme de proasta calitate
          Dacă am inteles bine la turci se fac camioane doar din colectii ckd, colectii produse integral la nemti
          De aia o fi luat capitala tramvaie si autobuze turcești – turcesti sunt mai bune ca nemțești

          de aia camioanele italiene cele mai ieftine după ce trece timpu
          Vezi ca sunt camioane suedeze de 30-50 de ani mai scumpe decat camioane italiene de 5 ani

          Asa ca povestea asta cu fiabilitatea si calitatea camioanelor italiene e folclor
          Calitatea camioanelor italiene este egala cu pretu camionului prin curgerea timpului – pret care este praf, după cum e si calitatea

          De ce crezi că ceausescu a dorit licenta de man si nu licenta de la iveco pt camioane civile

          1
          • scania cele noi au devenit enorm de scumpe si pretentioase….au electronica si senzori in ele ca la nasa.

            1
          • Am Scania la firma. Te rupe la mentenanta. In rest se strica la fel ca MAN.

            1
          • Te-ai intrebat ca si chestie ..cand a luat fiinta iveco ..asa cum o stim azi
            Asta ca sa nu sustinem prostii ..cu Ceausescu si argumente de sant
            La fel new holland
            Cand exploatezi o flota …totul luat de nou…conteaza doar pretul si costurile pe perioada de garantie , conditiile ..restul sunt cancanisme de carciuma
            Apropo de cancanisme de carciuma …vad o gramada de iveco-magirus de prin 70 cu kilometraje date peste cap functionand impecabil
            A doua ar fi gama acoperita ..daca un fabricant precum scania nu iti acopera gama ceruta de tine ..si altii nu indeplinesc parte din criteriile cerute ..ce faci??? Sporesti ghiveciul bazat pe criterii de cancan ..si dai si un pret mai mare ..ca stii tu

            1
      • Sa nu uitam ca motorul diesel de pe ARO si tractoare U650, era licenta italiana. Simple, robuste, plecai iarna 10km fara apa ca era scump antigelul si completai pe urma…

        1
  3. As vrea MAN – RM sincer. si eventual o privatizare Roman.

    3
  4. Lucrez ca supervisor într o firma de transport reciclare în Germania și avem camioane vechi de 2 3 ani Mann și Iveco. Ei bine, dacă nu făceam tranziția de la Iveco la Mann în urma cu un an de zile acum dădeam faliment. Camioane mai proaste nu exista. Un Mann face treaba cât 3 Iveco dacă tragi linie la sfârșit de an la câte probleme are și cât de mult sunt ținute în service. Prețul cel mai mic? De ce nu raport calitate/preț? Sunt camioane militare pentru Dumnezeu, de trei ori mai forjate ca nah, nu vor merge doar pe autostrăzi. Iveco prețul cel mai mic cu cea mai proasta fiabilitate și mentenanță scumpa. Da… Arata bine când sunt noi, dar atât. Arata bine și atât. Daca se vor cumpăra Iveco sper sa nu caseze vechile camioane, minim 10 ani? No way…. No f*****g way.

    5
  5. Nemții au o mare problemă – produsele lor sunt scumpe.

    4
  6. Acuma MAN-ul este MAN oricum am discuta problema, nu degeaba este camionul preferat de totii europenii, inclusiv in Romania.

    6
    • Am auzit o tuta la tv zicand despre Maybach: „Maybach, acest rolls royce al masinilor”. Asadar zic si eu: „MAN, acest Mercedes al camionelor”…

      3
      • lt-tancurile TIGER,vinatori de tancuri elefant.eu personal sunt pentru renault sau ford pentru ca deja ii avem aici.

        • Darga Ka, poate fi desigur o solutie. Eu inclin in orice varianta care ne scoate la liman un pic. Preferintele mele sunt precum gusturile, sti tu.
          Pentru Renualt, pentru Ford, orice… nou si bun sa fie, pentru militarul roman.

  7. Cei de la IVECO au semnat luna trecută un contract pentru armata germana.

    2
  8. Ion Neculae nu mai este proprietar la Pro Roman de multi ani, de vreo 7 cel putin. Asociatia Pro Roman e controlata de omul de afaceri Ioan Olaru. Toata povestea e nasita de guvernul Nastase, si a rezultat un mare haos, cu procese care au tinut ani in sir si care au adus firma cu ambele picioare in groapa.

    1
  9. Dai 5 lei, 5 lei face !
    Trebuie eliminata aceasta regula -” produsul cel mai ieftin” deoarece investin o data pentru zeci de ani, nu schimbam camioanele la 5 ani !
    Trebuie investit mult sa luam ce este cel mai bun pe piata la ora actuala.

    1
  10. Eu as crea sa fie anulate si sa negocieze cu cei mai buni o linie mai vomplexa de asamblare si cu timpul extindere si creterea parteneriilor locali producatori de piese etc etc. .
    Sa alega ce e mai bun , pe cei care au o gama mai larga .. sa faca se toate 4×4 3×3 6×6 8×8 .
    Si inclusiv derivate din derivate ..torul de la o mama – daca stai sa e uiti cateva oiè outine pot fi inerschimbabile de la un camion mare la un TAB 4×4 sa miile de vehicule 4×4 ;blindate dau ne blindate de care are nevoie RO. Dracu stam cu 16 panharduri si 90 de UROvamTac. Astea mak merg dar trebuie aruncate in rezerva imoreuna vu Humveee.. peste vreo 5-10 ani. De ce nu se gandesc ca noi putem produce acsa 1000-1500 de autoturisme de teren..
    Da ce este eja e exceptie Iveco Mercedesuri OshKosh – daca luam multe pai sa fie multe de facute local..
    Un fel de Dacia la camioane microbuze si 4×4 –

    3
  11. Rascumpararea actiunilor ROMAN de catre stat datorita faptului ca e o unitate strategica apoi reprivatizarea ar fi cea mai buna solutie urmata de o noua licitatie pentru un numar mai mare de camioane.

    Eu as incerca poate si relocarea uzinei pe un amplasament mai ieftin intrucat actualul amplasament e numai bun pt imobiliare iar statul ar putea recupera mare parte din bani.

    Si eu cred ca MAN e altceva chiar daca in ultimii ani nu mai e masina care a fost.

    3
    • si sa mai stam cativa ani in procese si apoi inca cativa in proceduri? In plus acolo nu arata foarte bine, nu ar produce camioane moderne de unii singuri prea repede. Cel mai bine pt noi era sa fi castigat Rheinmetall licitatia

      1
  12. Singurul lucru care ma deranjeaza la afacerea asta este faptul ca nu se produce mai mult din acest camion (vorba vine, stiu ca o sa fie mai multe configuratii) in tara.

    Se zice de 35% dar e putin, si nici nu stim daca o sa fie 35% din el, poate o sa se ajunga la mai putin.

    Se spunea anii trecuti ca necesarul nostru e de vreo 3000 de camioane si ca se vor face achizitiile in loturi. Deci asta ar fi un prim lot, sper ca la loturile urmatoare sa se produca mai mult din aceste camioane in tara, asa ar fi normal. Problema e ca s-ar putea sa nu fie in stare Iveco sa colaboreze cu firmele autohtone.

    2
  13. Eu unul m-as uita cum au obtinut pretul scazut (diavolul e in detalii). Exemple: depinde ce cutii de transfer au folosit (ale Iveco sau Steyr…Steyr fiind insa tot in curtea lor insa alta calitate/alt pret), depinde ce echipamente conexe au (daca pui brate ridicatoare de la Fassi sau Palfinger nu e chiar tot una insa diferenta de pret e consistenta)

    6
  14. Aliooooo, domnu’ Ciucălău!!!!! Se aude ce mai zic unii pe aici și prin alte locuri? Puneți dreacu’ pă primul loc raportul preț/calitate nu cea mai „eftină”. Și cel care bagă cel mai mulți bani în industrie loco. Vorbiți și cu miniștrii de la interne și dezvoltare că la nivel de comunități locale este nevoie de camioane. Exemplu, spații verzi și salubritate în Iași au un parc frumos și nou de camioane de la toate firmele (MAN, Renault, DAF….). Adică, nu e vorba de n camioane pt armie ci pt Ro în general. Și chiar dau cu parul, nu doar zic.

    2
  15. Și încă una pt admini de data asta. La fiecare comentariu se poate da like (de fapt este un ador). Dar dislike, anger și restul de emoticoane unde sunt?

    5
  16. „pretul cel mai mic” e o boala nationala.
    ” cel mai bun raport pret-calitate” e nedorit la toate nivelurile.
    Conform primei cerinte , va imaginati ce camioane , tancuri , avioane ajunge sa aiba tara asta ?
    Cum de nu au avut acelasi criteriu cind au decis sa cumpere Patriot si Himars ?
    Cumva pricep si ei ca regula e gresita si o uita cind e vorba de contracte grase si miliarde de dolari in joc ?
    Si in civilie regula asta e catastrofala. Unii cumpara autobuze care se defecteaza des. Altii viseaza la centrale nucleare . Finantate si construite de chinezi. Ca a fi realizate si livrate de CANDU mama , ca primele doua , nu e rentabil. 🙂

    1
  17. Decizia de a porni fabricatia (chiar si doar asamblarea) in Romania, nu se ia asa usor la nivel de concern, mai ales daca ai Atlanticul de trecut
    Sunt multe standarde care difera pornind de Euro5 versus Tier3, sau cabina retrasa vs. cabina avansata, iar costul de a modifica productia curenta conform cu cerintele si specificatiile unui client cel mai probail depasesc eventualele beneficii (mai simplu: nu e rentabil)
    Cunosc liniile de fabricatie a lui Oshkosh din Romania. Nu sunt gandite pt camioane si nici nu pot fi adaptate. Sunt super insa…doar pt produsele JLG
    Daca armata ar cumpara inclusiv camioanele din USA, putem trece linistit la sistemul imperial
    Piesele de schimb ar fi un cosmar logistic (e vorba intreg lantul logistic, taxe, costuri)

    3
  18. Mie imi place Unimog de la Mercedes .
    Dar nu stiu daca este util pentru oaste …

    1
  19. Daca vehiculele Iveco n-o sa fie fiabile si nu se produc majoritatea pieselor aici, cele pt. fabricarea camioanelor dar si cele de schimb, atunci nu e bine deloc.

    1
    • Pai deja armata le exploateaza de prin 2015-2016, daca era ceva profund in neregula cu ele nu crezi c-am fi aflat pana acum?
      Ca sa produci majoritatea pieselor de schimb aici inseamna sa ai o industrie pe orizontala in materie bine dezvoltata. Nu cred ca mai avem asa ceva de pe vremea lui Ceausescu…
      Cat timp Roman a fost pe cai mari, da. Dar ei se zbat sa supravietuiasca de vreo 10 ani de zile. In plus, sunt dependenti de propulsie, noi n-am avut motoristi prea buni.
      Nici Rheimetall Man nu-ti poate oferi asta, de fapt nici un constructor nu cred ca-ti poate oferi asta.

      4
  20. Prefer Iveco din orice punct de vedere, daca nu ati mers vreodata cu asa ceva va rog, nu va dati cu parerea.

    5
  21. o chestie,vorbim despre camioane dedicate militar sau civile militarizate?

    1
    • Unele elemente (in special cele mecanice) sunt comune, insa in rest exista STANAG, porning de la combustibili si lubrifianti, la sistemele (bratele) hidraulice de incarcare/descarcare containere, grad de protectie balistaica,si pana la geamuri si vopsea

      1
  22. Parerea mea este urmatoarea:Fiecare firma sa se prezinte cu camionul oferit iar beneficiarii armatei romane sa aleaga cel mai bun camion dupa probele de anduranta.

  23. Am acest tip de camion la unitate. Il conduc si știu. Ca aspect, e the best, din punctul meu de vedere. Ca motorizare, foarte bun: motor cursor 13, 440 cp. Merge ca vioara. La fiabilitate, am niște rezerve. Personal, sper sa câștige MAN. Sunt mai bune.

    4
  24. Eu sunt curios care ar fi rezistența la EMP ale camioanelor Iveco? Înțelesesem că Jelcz poloneze au
    rezistentă moderată la așa ceva.

  25. Avem destula industrie auto si conexe, hai sa nu ne mai plangem atata: https://m.zf.ro/auto/primele-cifre-pe-2019-pentru-cea-mai-mare-industrie-a-romaniei-dacia-ford-si-producatorii-de-componente-duc-industria-auto-la-peste-30-miliarde-de-euro-in-2019-18659257 . Sunt sigur ca daca se doreste, autoritatile pot intermedia contacte intre Iveco si furnizorii de componente, cel putin pentru reperele mai simple

  26. Herr Von Renn Weg

    Apropo de logistica auto, dar vizand si tehnica militara auto-propulsata in general… in caz de vreo „foiala cu scantei”, Romania are/ar avea resursele necesare de combustibil? Avem rafinarii in tara, avem si unele expluatatii de titei… dar cat timp acestea sunt detinute de investitori straini, in ce masura poate statul roman sa ii determine sa lucreze pentru acesta? Dar pe langa asta, sunt suficiente resursele naturale si capacitatile de rafinare pentru consumul procnozat in perioada cand vom avea (teoretic) mii de camioane, fregate si corvete, escadrile de vanatoare (da, la plural), posibil tancuri Abrams… etc. Am cautat sa vad daca exista un articol pe tema aceasta aici pe site, dar nu am gasit. Scuze daca e prea off topic!

    1
  27. Am ajuns la EMP? Poate se-apuca rusii sa hackerasca de plictiseala camioanele cu gogonele. Trebuia sa ramanem la cai si carute,cum aveau aia la GAZ-uri.

    2
    • Cu tot respectul Vlad, un GAZ o sa functioneze dupa un EMP. Un Iveco, daca nu are o protectie adecvata, nu. Din cate stiu, Humvee are un anumit nivel de protectie la EMP, tot ce inseamna tank, mli, tbt, pe principiu custii lui Faraday si daca isi decupleaza antenele, sunt protejate la EMP, la camioane e mai greu. Intrebarea a fost sincera, si doream sa vad un raspuns. Acum, atata vreme cat rusii ne ameninta cu nucleare tactice, cat INF nu mai exista, poate fi o intrebare legitima. Altii pe care dorim sa-i urmam, si anume polonezii au facut-o. Camioanele lor sunt protejate la un nivel moderat din cate am mai citit. Nu voiam sa stiu decat daca ne-am gandit si noi la aspectul asta.

      3
      • Deocamdata nu EMP-ul e problema, deocamdata altele sunt, fiabilitatea, sa nu te lase in drum, sa poata si in afara soselelor,mentenanta facila si nu in ultimul rand confortul soferului si al militarilor, n-ai idee ce placut e sa mergi cu un coviltir deasupra capului la -20 de grade sau pe o ploaie de-aia rece cand intra vantul peste tot

        2
      • # Nu era referire la GAZ-masina,ci la fermele agro-zootehnice ale armatei numite gheazeuri,unde carau mancare la porci cu caruta

        1
  28. n-au bani de nimic….

  29. Din spusele unui conducător de astfel de mașini Iveco sunt cele mai proaste ….acuma Reinmetal a propus fabricarea acestora la Brașov…din cate stiu Iveco nu a propus asa ceva…daca ma înșel sa fiu combătut….dat pe principiu nu suntem in stare sa cumpărăm un produs calitativ si ne. alegem numai cu prostii, Vezi cazul Beretta …sper sa nu câștige niciodată Iveco

    1
    • Fabricarea sau asamblarea?

    • Eu zic sa mai citesti inca o data articolul, cu mai multa atentie. Astfel, n-o sa fie nevoie sa fii combatut… 🙂
      Din pacate pentru preferintele tale, Iveco pare destul de aproape de a castiga licitatia. Dar sa asteptam decizia finala a instantei.

      2
      • Am condus un iveco stralis euro 5 de nou nout 6 ani adica 800 000 km, doar eu lam condus, stiu ce poate, nu am avut mari probleme, NU am schimbat turbo, nu am schimbat ambreaj, au fost ceva probleme le la conductele de lichid de racire, furtunele mai precis care s au frecat si sau gaurit, am tinut apa vara in motor in lov de antigel, iar pe la 600 000 km mi sa corodat sau erodat, nu stiu cum se scrie corect, un cilindru, adica pur si simplu s a gaurit un cilindru si a intrat apa la piston insa incet, am ajuns acasa in ro din itqlia cu camionul fara sa tin motorul oprit mai mult de 1-2 minute, in rest nu am avut probleme, cunosc camioanele iveco, stateam si eu in atelier cand reparau mecanici si intrebam, stiam cam toate problemele, unele camioane euro 5 , motor 450, au avut probleme pe la 200 000 km cu pistoanele, se topeau, da, se topeau ppe belă, cam 5 masini dintrunot de 80 camioane au patit asta, insa sa rezolvat asta, sau remediat pe garantie pe bani iveco, indiferent de km, apoi sa aflat ca aliajul pistonului e slab si sa schinbat furnizori, as mai adauga ca modelele euro 6 au cu totul altu fel de motoare modificate ccomplect, sunt mai bune, mai economice, am vb cu inginerul care a fost la specializare la iveco si mi a povestit totul

        8
        • Multumim Mihai pentru contributie si lamuriri.

          Mi se pare amuzant faptul ca Iveco livreaza in draci camioane pentru armata germana. 🙂 Ca sa fie clar, vorbim de tara unde se produce Man si Rheinmetall dar care cumpara camioane Iveco. 🙂

          „Over the last decade, the company has delivered nearly 1,000 vehicles to the German Army from its wide product range, which have already been extensively fielded in operational areas such as Afghanistan and Mali. Recent contract awards with the Bundeswehr also include 280 Eurocargo 4×4 trucks to be delivered in 2018.”

          Sursa: https://www.ivecodefencevehicles.com/news?year=2018

          P.S. Daca avem si un utilizator de Man, este invitat sa ne prezinte parerile sale obiective despre camioanele Man.

          2
  30. „Ca de obicei, la noi în România licitațiile sunt mai mereu cu peripeții, evident licitația camioanelor nu face nici ea excepție.”
    Noul nostru sport national. Anularea de licititatii sau alegerea celei mai proaste dupa caz. Suntem intradevar „buni” aici, n-am ce sa spun, nu ne poate intrece nimeni intreg la minte..
    Totusi nu avem date certe precum ca modelul asta de Iveco nu ar fi fiabil.

    3
  31. Ca o concluzie:
    1) Nu avem nici experienta si nici oameni pregatiti pentru a tine licitatii de o asemenea amploare. Ar trebui sa avem un departament intreg de oameni care sa se ocupe numai cu asa ceva si, la nivel tehnic, sa profitam de cei care au terminat West Point, Annapolis si alte scoli de renume, oameni care au avut contact cu armament din secolul asta.
    2) Parerea mea e ca s-ar face contestatii indiferent daca pierzatorul are sau nu are dreptate, asa de-al dreacu’. Mai ales in cazul licitatiilor de mare amploare. Eu nu stiu ca Rheinmetall sa fi facut contestatie la precedentele licitatii pentru camioane (2015 – Iveco, 2016 – Roman Brasov, 2017 – Iveco), nici macar nu stiu daca au participat…
    3) Armata exploateaza Iveco de prin 2015-2016, daca era ceva profund in neregula cu ele cred ca ar fi rasuflat ceva pana acum. Il avem aici si pe Marian care ne zice ca le conduce, ne spune care sunt punctele forte, dar ca, pana la urma, prefera Man. Nu ne spune si de ce, doar ca re niste rezerve si ca Man sunt mai bune.

    3
    • O varianta pentru a se evita contestarea licitațiilor , doar pentru ca asa vor mușchii lor, ar fi înlăturarea pragurilor de constituire a scrisorilor de garantie de buna conduită, obligatorii in cazul depunerii contestației în cazul licitatiilor. Aceasta este in cuantum de 1% din valoarea estimata a contractului maxim 100 mii de euro (sunt mai multe praguri). Sa vedem in cazul asta daca Rheinmetall risca 7 mil de euro sau Damen 16 mil de euro.

      2
    • Ideea e ca la aproape 4000 km rulati a căzut contactul general. Nu mi se pare normal, la o masina nouă. In plus, cabestanul s-a defectat cand am incercat sa trag o sarcină de aprox. 200 kg, in condițiile in care cabeatanul e proiectat sa traga 10 tone. Fel de fel de martori de defect aprinși in bord. Defecte care, de fapt, nu existau. De asta spuneam ca am rezerve la capitolul fiabilitate.

      2
      • Marian, multumim mult! Si soferii civili se mai plangeau de „pomul de Craciun” din bord la Iveco…

        Macar au fost rezolvate problemele? Sau asteptati mult pana se rezolva? Ca e o parte extrem de importanta.

        Nu vreau sa fiu insinuant sau tendentios sau mai stiu eu ce, dar ai avut ocazia sa conduci si masina celor de la Man? Pentru ca, din ce am mai discutat cu diversi soferi (vara cand se faceau livrari de cereale), nici Man-urile nu mai sunt chiar ce erau. Din ce in ce mai multa electronica s.a.m.d.

        Oricum, asa cum pare sa mearga licitatia, in acest moment, Iveco pare favorit. Ramane sa vedem decizia finala din justitie.

        1
    • Mai lasa-ma si cu West Pointu ca stiu vreo 2 de-astia trimisi prin pile acolo (unul fiu de general) si dupa ce au revenit in tara,fara o ora intr-o unitate au demisionat,au platit datoria si au plecat. S-au dus fix pt CV. Nu toti care merg la studii pe-afara sunt si profesionisti

      5
      • Asa cum nici toti cei care merg la studii afara sunt pilosi. 🙂

        1
      • Ai o mică problema cu istorioara asta. La West Point, etc. Nu trimiți pe cine vrei tu. Americanii decid cine este numit aspirant bazat pe mai multe criterii, numirea fiind bazata aproape exclusiv pe criterii academice, criteriile fiind identice pentru toți. In afara de asta din ce pușculița scoate un țărănus din asta mai spilcuit jumătate de bulion de dolari să achite costurile educației primite?

        2
        • Serios? Tu le stii pe toate, te pomenesti ca erai acolo. Dude,habar n-ai cum se miscau unele lucruri in Ro.
          Au fost trimisi pe locurile RoArmy si la inceput plecau exclusiv pilosii la cursuri externe

          1
          • Bubi am absolvit USNA cred ca știu care sunt criteriile. Dacă au un loc rezervat pentru aspiranții străini asta nu înseamnă ca trimiti tu acolo pe cine vrei. Hai sa mai încercam încă o data cu istorioara asta.

            • Ok, zi-mi care au fost primii 4 ofiteri romani veniti in US la cursuri daca le stii tu pe toate ca un om mare. Hai sa te vad daca e doar vorbaria de tine sau cunosti

              1
              • Ce are sula cu prefectura? Procesul de admitere este similar pentru toată lumea. Faptul că un țăran prost fin Romania te sponsorizează asta nu înseamnă că ești admis. Acum te trezești că ăștia au fost mai șmecheri și au mituit un colonel american care face parte din comisia de admitere cu o sacoșă de la Carrefour plina de zbarati. Schimba scenariu că măcăne.

                https://westpoint.edu/admissions/prospective-cadets/international-cadets

                • Nu au mituit pe nimeni.
                  Tu nu cunosti cum erau trimisi ofiterii la cursuri in anii 90.
                  Pasul 1: o armata din Vest oferea locuri pt studiu in cadrul colaborarii blabla
                  Pasul 2: Info ajungea la M 100 (sper ca stii ce e) prima oara si de-acolo incepeau manarelile unor generali
                  Pasul 3: Cei trimisi indeplineau toate conditiile WP, St Cyr, Sandhurst, (au fost si-n China) ca nu erau tampiti sa trimita retardati.
                  Ce am subliniat e ca era un fel de bursa,initial info era pe circuit inchis, abia daca nu avea vreunu o odrasla se distribuia in sistem
                  Asa a fost si cu trimiteril in misiuni externe in perioada aia,unii nici macar nu stiau engleza, au fost situatii nasoale,un colonel a fost prins furand dintr-un PX in Bosnia

                  1
                • Si a fost un caz in care a fost un loc pt BUD/S (prima oara cand a fost Ro invitata in program), un baiat a indeplinit toate critriile, dar o 3.14da din minister a refuzat sa-l trimita
                  Cam despre asta e vorba

  32. ROMAN BRASIV RIP! 🙁 Du-te in pace dupa surata Tractorul, caci nu peste prea mult timp, la cum decorg lucrurile acum, te urmeaza si vecina de judet IAR GHIMBAV!

  33. https://m.youtube.com/watch?v=eNOXC5sGIKM
    avem producator de camioane in ogradă….doar să se mai creasca putin?

    1
  34. Barfa e (si luati-o ca atare) ca un fost demnitar militar din MApN a adus Iveco. Intamplator sau nu a fost sef pe la o firma care vindea masini.
    Asta nu-nseamna ca Iveco nu e ok.
    Iar cu Niculae alta barfa e ca are un frate in State si el i-a dat bani, in orice caz tipul isi luase elicopter.

    • Nu ma mai mira nimic. Cruduta era abonata la petrecerile lui, bubuia presa pe subiect in anii trecuti. Cred ca si ea a declarat la un moment dat ca si-a construit „averea” pe banii lui Neculaie…
      Important e sa ne alegem cu un camion decent.

  35. uitati-va aici niste camioane germane, pe langa altele https://www.youtube.com/watch?v=2O0j-Fr7aXA
    mai interesant e modul cum le folosesc ei…

    1
  36. Dacă am ajuns ca și pentru dotarea armatei cu camioane să depindem de importuri e de bai. Unde sunt uzinele de la Mârșa, Brașov, Mija ? Nu sunt în stare institutele noastre de cercetare militare să proiecteze un camion militar ?

  37. Din ce am vazut pe portalul instantelor sentinta e definitiva. Contractul merge la Iveco.

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *