MAESTRUL 10

Continuam Razboiul de Sase Zile cu o marturie anonima a unui fost oficial din serviciile de informatii militare egiptene, posibil defector in SUA, cu privire la momentul 5 iunie 1967. S-o luam cu paine, zic, fiindca din punctul meu de vedere nu sunt de incredere marturiile anonime…Dar e interesant ceea ce spune confirmand in mare masura actiunile Aviatiei israeliene in cadrul Operatiunii Focus.

”Luni, ora 7.00 in Israel…Ceata groasa a diminetii din sezonul estival incepe a se disipa in zonele de coasta, de-a lungul Deltei Nilului si a Canalului Suez. Vizibilitatea in toata regiunea costiera era buna, asa cum va fi toata ziua. Cele 40 de avioane israeliene decoleaza la timp din Desertul Negev, asa cum faceau in fiecare dimineata de doi ani. Si, asa cum facea in fiecare dimineata, formatiunea israeliana a luat curs spre vest, peste Marea Mediterana, neutra. Spre sud-vest, operatorii radar egipteni observa zborul regulat de dimineata al aeronavelor israeliene dar nu s-au alarmat, devenise obisnuinta…In primul rand nu era treaba lor sa gandeasca, nu fusesera incurajati s-o faca si in doilea rand, desi exista pericolul izbucnirii unui razboi arabo-israelian in orice moment, nu era cazul sa alarmeze inutil cartierul general in conditiile in care zborul israelienilor devenise o rutina plictisitoare care dura de doi ani! Totusi, le-au urmarit zborul…La timp, exact la timp ca in ultimii doi ani, avioanele israeliene coboara la altitudine mica si se intorc spre casa. In scurt timp, cerul peste coltul de sud-est al Mediteranei, intre Asia occidentala si Africa de Nord, va fi senin. De-a lungul tarmului egiptean si in interiorul tarii, la toate cele 18 baze aeriene egiptene imprastiate in Egiptul superior si in peninsula Sinai, pilotii egipteni si personalul de la sol luau micul dejun. A existat o alerta in zori –era o alerta in zori in fiecare zi –dar niciun atac israelian nu s-a materializat in ciuda situatiei extrem de tensionate de-a lungul frontierei egipteano-israeliene din Sinai. La noi, toata lumea ajunsese sa creada ca daca israelienii ar fi vrut sa atace ar fi facut-o deja in doi ani! Asa ca, pentru inca o zi, mult asteptatul atac israelian nu s-a materializat…Deci, pana la urma israelienii jucau rutina zilnica. Fortele noastre aeriene erau pregatite asteptand atacul care nu mai veneau…Inca din zorii zilei de 5 iunie, zeci de piloti de vanatoare egipteni asteptau in carlinga avioanelor ordinul de decolare in caz de atac. De la ora 4.00 pana la ora 7.35, celule de Mig-17 si Mig-21 patrulau cerul de-a lungul frontierei egipteano-israeliene din Sinai. Dar ultimii vanatori aterizasera si aproape toti pilotii luau micul dejun. Intr-adevar, la 7.40, aproape toti pilotii din Fortele Aeriene Egiptene luau micul dejun.

In alta parte a Egiptului, inalti comandanti militari cu rol de decizie si lideri ai guvernului erau in drum spre serviciu sau nici macar atat…Majoritatea dintre ei erau indisponibili pentru a putea primi informatii si a lua decizii inainte de ora 8.00. Singurii decidenti militari care in acea dimineata isi puneau intrebari legate de „ce fac israelienii” au fost maresalul Mohamed Abdel Hakim Amer, comandantul Fortelor Terestre (n.a.  General-locotenent Amer a fost seful statului major egiptean in perioada 9 mai 1959-24 martie 1964. A primit titlul de „Erou al Uniunii Sovietice” in 1964 pentru „prietenia extinsa fata de URSS” –a strans legaturile militare cu sovieticii si a fost unul dintre artizanii dotarii armatei egiptene cu tehnica sovietica) si generalul Mohamed Sedky Mahmoud, comandantul Fortelor Aeriene de atunci (n.a.20 septembrie 1959-11 iunie 1967). La ora 7.40 in dimineata de 5 iunie 1967, cei doi generali egipteni impreuna cu un ofiter de legatura sovietic se aflau intr-un Il-14 transformat de specialistii sovietici in punct de comanda zburator (n.a.Ehhhh, sovieticii au zburdat in Egipt, cu deosebire in perioada 1968-1974. Ca fapt divers, dupa infrangerea uluitoare si rapida a fortelor egiptene de catre Israel, staff-ul militar al Tarii Piramidelor a trecut la reevaluarea strategiei, redotarea si reorganizarea Armatei egiptene. Noul ministru al apararii, generalul Mohamed Fawzi/1968-1971, fost sef al statutului major egiptean in iunie 1967, impreuna cu presedintele Gamal Abdel-Nasser, orientandu-se masiv spre URSS –egiptenii aveau sa primeasca pana la atacul surpriza egipteano-sirian din 6 octombrie 1973/Razboiul de Iom Kipur, dat in Peninsula Sinai, platoul Golan, tehnica militara sovietica in cantitati monumentale, inclusiv consilieri si instructori sovietici. Generalul Fawzi era profesionist, nu a cazut in fund cand infrangerea fortelor egiptene era evidenta pe 9 iunie 1967…La acel moment, generalul Fawzi se afla in centrul de comanda al Armatei din Nasr City, in Zona de Est a capitalei Cairo, organizand retragerea fortelor egiptene si asigurarea/securizarea partii de vest a Canalului Suez impotriva altor incursiuni israeliene. El a organizat si supravegheat retragerea ordonata a armatei egiptene, demobilizarea si dezarmarea soldatilor, inclusiv retragerea lor in cazarmi, evitand astfel haosul si potentialele conflicte aduse de socul infrangerii. Sarcina ingrata a „dregerii busuiocului” a revenit generalului Shaadek Sharaf , sub supravegherea si implicarea Comandamentul Politiei Militare –prin intermediul comunicatiilor radio, Politia Militara indruma unitatile egiptene aflate in retragere spre locatiile unde urmau a depune echipamentul inainte de a se retrage in cazarmi. Ei bine, generalul Fawzi a supravegheat direct sosirea pe 9 iunie 1967 a primului transport aerian si maritim sovietic de echipament militar si munitii, vitale la acel moment pentru stoparea avansului israelian –acest echipament, gratie lui Fawzi, a ajuns rapid de-a lungul partii de vest a Canalului Suez, parte considerata „noua linie defensiva”. Da, URSS a raspuns rapid solicitarilor egiptene, pe 9 iunie 1967  ajungand in Egipt via Iugoslavia, 31 Mig-uri 21 si 93 Mig-uri 17. „Desantul” marfii sovietice a fost masiv, inclusiv efortul logistic sovietic, transportoare AN-12 aterizand din ora in ora pe aeroporturile egiptene, cargourile sovietice descarcand piese de schimb si echipamente militare in porturile Alexandria/Egipt , Tartus/Siria si Latakia/Siria. Generalul Fawzi ne spune in „memoriile” sale ca sovieticii au facut 544 de zboruri spre Egipt via Iugoslavia iar 15 cargouri sovietice au livrat 48.000 de tone de echipamente militare –avioane Mig, sisteme de artilerie, sisteme de aparare antiaeriana, sisteme de comunicatii, camioane etc. Si Pactul de la Varsovia s-a implicat la ordin sovietic in ajutorarea Egiptului –spre exemplu, Germania de Est a furnizat 20 Mig-17F+35 T-34/85+5000 Kalasnikoave&600.000 proiectile calibrul 7,62 mm+600 mitraliere PKS&5milioane de proiectile. Odata cu armele au venit si consilieri si experti militari sovietici, in 1971 acestia erau deja prin toate marile unitati egiptene si in academiile militare locale, inclusiv in Statul Major egiptean –conform CIA, in iunie 1972 erau 6600 de experti militari sovietici in aparare aeriana, intreg personalul sovietic ridicandu-se la 15.000 de oameni. Marina sovietica avea o baza navala avansata la Mersa Matruh, inclusiv submarine Clasa Foxtrot&Whiskey bazate acolo. In 1970, sovieticii opeau in Egipt o escadrila Mig-21 si un regiment de rachete sol-aer SA-3 Goa+un batalion SA-6 Gainful, cam 8300 de oameni bazati la Alexandria, Mersa Matruh, Cairo si Aswan.

  De asemenea, la ordinul lui Fawzi a inceput rapid repararea bazelor aeriene din zona, acestea urmand a primi din Algeria sub forma de ajutor militar, 40 de Mig-17. In fine, generalul Fawzi a numit un nou comandant al fortelor aeriene egiptene in persoana fostului guvernator al Aswan si fost pilot in Fortele Aeriene, Madkoor Aboul-Eez, acesta incepand reconstructia cu masiv sprijin sovietic. Ehhh, printre altele, Fawzi a avut misiunea deloc usoara de a-i convinge pe sovietici ca ”soldatii egipteni sunt capabili sa invete complexitatea armelor sovietice avansate”. I-a convins dar in 1973, odata cu infrangerea adusa de Iom Kipur/Yom Kippur, Egiptul avea sa „raceasca” relatiile politice si militare cu URSS –acum depinde din ce parte privim fiindca arabii considera acest razboi „o victorie importanta asupra Sionului” simtindu-se „razbunati” pentru categorica infrangere din Razboiul de Sase Zile. Eu zic ca si-au luat-o cu brio fiindca „succesele” au durat doar doua zile!

Mda, voci rele spun ca personalul militar sovietic traia ca-n paradis aici punandu-li-se la dispozitie totul de catre egipteni. O duceau bine in statiunile egiptene! Se spune ca trimiteau in URSS tot felul de cadouri de provenienta Vest, inclusiv prietenilor sus-pusi, fiindca se stie ca „batalia” pentru a prinde un post in Egipt era mare! Ehhh, ca fapt divers, Ministrul Apararii al URSS in perioada 1967-1976, Maresal Andrei Antonovici Greciko, le-a spus pilotilor sovietici care plecau in Egipt drept „consilieri” sa „nu se lase luati prizonieri” –conform CIA, in 1967 erau aproximativ 100 de piloti-instructor sovietici in Fortele Aeriene egiptene, majoritar pe bazele aeriene din Cairo si Alexandria, piloti cu precadere de Mig-21F-13/PM/PFM. Pana la momentul iunie 1967, conform CIA&Mossad, se confirmase existenta acestora, serviciile de informatii israeliene interceptand mesaje provenind de la piloti sovietici. Se stie ca in perioada 1968-1973 personalul sovietic din Egipt, conform propagandei moscovite, avea oficial rolul de „sprijin al comunistilor egipteni impotriva agresorilor israelieni”. Ohhh, pfoaaaa, daa zdrasvuite URSS! Egiptenii aveau sa-i dea afara etapizat pana in 1975…Ca fapt divers, sovieticii, est-germanii, cehoslovacii si polonezii sprijinisera Egiptul inainte si dupa 1956. Spre exemplu, in 1956-1957, URSS&Cehoslovacia au dat egiptenilor 230 de tancuri T-34/85+IS-3+120 T-54, 100 de tunuri autopropulsate SU-100 si 200 transportoare blindate pe roti BTR-152. In 1963 au mai primit via Cehoslovacia inca 130 T-54, urmate la inceputul lui 1967 de inca 160 T-54/55+25 IS-3M+50 PT-76+SU-100+ISU-152+BTR-40/50/60/152+BRDM-1, Egiptul avand in Sinai in iunie 1967 cam 930 de blindate, basca SPG-9&RPG-7&AT-3 Sagger. Ei bine, in perioada1965-1967, egiptenii au primit o gramada de tunuri autopropulsate antiaeriene ZSU-57-2/100 au avut in total, inclusiv tunuri AA ZSU-23-2&ZPU-4&S-60 –astea se aflau in imediata apropiere a bazelor aeriene si s-au dovedit letale pentru Maestrii care atacau la joasa altitudine. Despre mitraliere antiaeriene nu mai vorbim, aveau o gramada, inclusiv datand din WW II via URSS!). Sidki isi petrecuse ultima ora monitorizand transmisiile radio ale aeronavelor noastre care patrulau de-a lungul frontierei, insa, cu doar 5 minute in urma aeronavelor noastre de vanatoare care aterizasera la 7.35, deci la ora 7.40, cei doi generali decid sa revina acasa, Il-14 indreptandu-se spre Baza Aeriana Kibrit (n.a.125 km est de Cairo. In 5 iunie 1967 aici erau bazate Mig-15 si Mig-17). De la sol tocmai fusesera anuntati ca nu exista trafic aerian in apropierea Sinaiului, cu exceptia misiunii zilnice de zbor israeliene peste Mediterana. La ora 7.45, exact conform programului cu care fusesem invatati, avioanele israeliene dispar de pe radarele egiptene si iordaniene, fapt notat cu scrupulozitate de catre operatorii nostri, asa cum facusera zilnic in ultimii doi ani. In acelasi moment, pilotul Il-14 raporteaza generalului Sidki ca legatura radio cu baza Kibrit a disparut, ultima comunicare fiind neinteligibila constand intr-o multitudine de voci suprapuse”. Magnifica operatiune de „pacalire”, zic!

Revenim la Aviatia israeliana…Ei bine, Israel stia de mult timp „slabiciunile” Aviatiei egiptene si a aeronavelor sovietice din dotare…Da, au stiut si faptul ca primii care ii pot detecta pe radar erau iordanienii prin statia radar de langa orasul Ajloun, 76 km nord-vest de Amman (operatorii radar iordanieni i-au si detectat la ora 7.00, acestia considerand ca „poate fi un atac”, insa decidentii din comandamentul egiptean nu se aflau la post). Au stiut ca Aviatia iordaniana era in plin proces de reorganizare si modernizare, la inceputul lui iunie 1967, la Baza Aeriana Mafraq „Regele Hussein”/3 km nord-est de orasul Mafraq, Escadrila 1 Vanatoare avea 21 de aeronave Hawker Hunter in dotare, dintre acestea doar 18 fiind operationale. Mai mult decat atat, Escadrila 1 avea doar 14 piloti disponibili fiindca restul pilotilor se aflau in SUA pentru a face trecerea pe F-104 Starfighter. Au stiut ca cele mai periculoase aeronave egiptene erau bazate la Inshas, in Delta Nilului –aeronave Mig-21F-13/PF apartinand Regimentului 9 Vanatoare. Au stiut ca la Baza Aeriana Cairo Vest se afla periculoasele bombardiere Il-28 apartinand Regimentului 61 Bombardiere+Tu-16 apartinand Regimentului 65 Bombardiere+ Tu-16KS/Badger apartinand Brigazii 403 Bombardiere, aeronave considerate „periculoase” de catre strategii Aviatiei israeliene prin simplul fapt ca erau purtatoare de rachete aer-sol AS-1 Kennel. Au stiut ca aeronavele Su-7 nu puteau sta prea mult timp in aer in caz de alarma deoarece, cu motoarele in fortaj, autonomia era de maxim 8 minute…Si au stiut multe, multe altele, inclusiv tot ceea ce aveau egiptenii si arabii pe bazele aeriene vizate in vederea distrugerii…In fine, istorie, dar e cert ca Informatia face diferenta intotdeauna!

ESCADRILA 147 -RAZBOIUL DE SASE ZILE

Asa cum mentionam in articolul anterior, Fouga Magister apartinand Escadrilei 147 erau prevazute a participa la Operatiunea Focus, misiunea alocata fiind atacarea bazelor aeriene egiptene El Arish si Jabl Libni. Insa, inainte de 5 iunie, strategii Aviatiei israeliene au considerat ca nu pot face fata puternicei AA egiptene&arabe, basca autonomia redusa, atribuindu-le initial rol de inselare si distragere a atentiei operatorilor radar, ulterior interdictie si sprijin aerian apropiat. Da, intre orele 7.00 8.00, dimineata lui 5 iunie 1967, timp in care colegii lor mai fortosi si mai razboinici zburau spre tintele desemnate din Egipt si Sinai, o parte dintre Maestrii Escadrilei 147 faceau figuratie executand zboruri de antrenament, aparent de rutina, si multa”galagie” radio pentru a-i face pe egipteni si iordanieni sa creada ca Aviatia israeliana nu se afla in stare de alerta, e „cuminte” si nu are intentii belicoase (ca fapt divers, Aviatia israeliana a aruncat tot ce avea in atacul preventiv, riscand mult! Dar cine nu risca nu castiga, zic! In Israel au mai ramas doar 12 aeronave Super Mystere B.2/”Sambad” in IAF pe Baza Aeriana Hatzor, aeronave apartinand 105 Tayeset „Ha’Akrav”/Escadrila 105 „Scorpionii”, aeronave ce trebuiau sa apere Tara in caz de atac arab. Ehhh, haideti sa dezvaluim o chestie interesanta…In Razboiul de Sase Zile, Aviatia israeliana a folosit pentru prima data in lupta rachete aer-aer Shafrir 1/Libelula 1/copie sub licenta AIM-9B Sidewinder produsa de Rafael, in serviciu din 1966 cu aeronavele Super Mystere B2/Shambad, Vautour 2A  si Mirage IIIC/CJ –asta a fost prima racheta aer-aer produsa de Israel. Nu a fost reusita, pilotii israelieni preferand in continuare tunul de bord deoarece racheta nu era fiabila si sigura, basca distanta scurta de actiune ce presupunea pozitionarea aeronavei chiar in coada inamicului pentru a reusi doborarea. Au reusit sa doboare un Mig-21 pe 15 iunie 1967, dupa finalul celor 6 zile de razboi. A dobandit porecla deloc onoranta de „rezervor largabil” fiindca deseori motorul-racheta nu pornea, racheta cazand precum o piatra. In 1973, de Iom Kipur, aveau deja Shafrir 2, racheta mult superioara si fiabila care a facut ravagii printre Mig-urile arabe fiind net superioara sovieticei AA-2 Atoll). Insa, in jurul orei 8.00, timp in care Aviatia israeliana declansase deja atacul surpriza, cel putin 6 Maestrii din Escadrila 147 au primit o cu totul alta misiune, belicoasa 100%!

Aceste aeronave inarmate cu bombe si mitraliere au fost trimise la Baza Aeriana El-Arish/Sinai, pe coasta Marii Mediterane, pentru a distruge cele doua radare egiptene aflate acolo, avariate dar nu distruse complet de primul atac, inclusiv distrugerea bateriilor AA ramase inca active –au fost alese fiindca la acel moment erau singurele aeronave ale Fortelor Aeriene care puteau asigura suportul aerian reclamat inclusiv de trupele aflate in lupta la sol, toate celelalte, mult mai potente si fortoase, fiind „ocupate”. Asta au si facut insa comandantul-adjunct al Escadrilei 147,  Arnon Livnat, a fost doborat si ucis de catre artileria antiaeriana egipteana, acesta fiind prima victima Fouga Magister/aeronava cu nr.”108” in Razboiul de Sase Zile. I-au urmat la Escadrila Ha’Avir din Cer: Raphael „Rafi” Elisha, 5 iunie 1967, doborat si ucis de artileria AA egipteana/iordaniana; Maior Shabtai Ben-Aharon, 5 iunie 1967, doborat si ucis de artileria AA iordaniana; Matityahu „Matti” Birnbaum, 5 iunie 1967, doborat si ucis de artileria AA egipteana la El-Arish –obtinuse brevetul de pilot in martie 1967; Dan Giv’on, 6 iunie 1967, doborat si ucis de artileria AA iordaniana; Maior Arie Ben Or, 9 iunie 1967, doborat si ucis de artileria AA siriana.In Razboiul de Sase Zile, IAF&Escadrila147 a pierdut 7 Maestrii in lupta (ca fapt divers, prima catastrofa Fouga Magister apartinand IAF a avut loc pe 6 mai 1962, pilotii, Mordechay Nave-Yakir si Oded Coton prabusindu-se in Marea Galileei in timpul unui zbor de antrenament la joasa altitudine –aeronava inmatriculata”60”. Au urmat pe 21 aprilie 1963, Aharon Segal si Gideon Bar Sade, aeronava cu numarul „73”, bombele explodand accidental sub aripi).

  ESCADRILA 147 IAF – MAGISTER

Escadrila 147 a atacat in cursul celor 6 zile de razboi  convoaie, trenuri de aprovizionare si concentrari de trupe. La sfarsitul zilei de 5 iunie au atacat primele tinte iordaniene din Cisiordania –amplasamente de artilerie, unitati de tancuri in Valea Iordanului (armata iordaniana avea tancuri si blindate americane, M-47, M-48 Patton si M-113, artilerie grea calibrul 155 mm, M1 „Long Tom”. Spre exemplu, Brigada 40 Blindate avea 90 de tancuri M-48 de-a lungul malului de est al Vaii Iordanului. Au trecut cu ele in Cisiordania indreptandu-se spre Nablus/Shechem fiind interceptate de tancurile israeliene Sherman in Valea Dothan. IDF a pierdut 33 de soldati, tanchistii israelieni considerand ca „iordanienii au luptat bine avand tancuri mult superioare dar au ramas fara munitie si combustibil. Am avut noroc ca fortele aeriene au castigat suprematia inca din prima zi!”. Din Brigada 40 Blindate iordaniana s-au intors doar 8 tancuri M-48, restul fiind abandonate sau distruse -6 ofiteri+73 soldati iordanieni si-au pierdut viata, peste 320 fiind raniti. In atacul executat in seara zilei de 5 iunie 1967 asupra Brigazii 40 Blindate iordaniana, Escadrila 147&IAF a pierdut 3 Fouga Magister, pilotii fiind ucisi). In dimineata zilei de 6 iunie 1967, Escadrila 147 a continuat atacul asupra fortelor iordaniene din Cisiordania executand 104 misiuni/peste 1200 de rachete nedirijate trase asupra tintelor iordaniene din regiune. Conform surselor israeliene, pilotii Maestrilor Escadrilei 147 au executat in medie 5 zboruri per-pilot pe 5 si 3 zboruri per-pilot pe 6 iunie 1967. Pe 6 iunie 1967, Fouga Magister israeliene sunt creditate cu distrugerea a cel putin 50 de tancuri si a peste 70 de vehicule blindate iordaniene. In cursul zilei de 6 iunie, Fouga Magister „Snunit” au atacat si tinte irakiene. Pe 7 iunie 1967, maiorul Arie Ben Or ataca la ora 15.35 blindatele iordaniene grupate la Ma’aleh Edumim, langa Ierusalim –avea sa-si piarda viata doua zile mai tarziu.

Pe 8 iunie 1967 datorita pierderilor, Escadrilei 147 i se interzice participarea la lupte insa luptele intense de la Inaltimile Golan a facut ca strategii IAF sa revina asupra deciziei…Pe 9 iunie 1967, Fouga Magister&Escadrila147 intra din nou in lupta fiind dislocata la Ramat David.

Pe 9 iunie 1967, liderul Escadrilei 147, Maior Arie Ben Or, ataca tinte siriene la Inaltimile Golan/Platoul Golan (suprafata 1800 kmp, astazi parte a granitei siriano-israeliene) distrugand inclusiv blindate Panzer IV G/H/J&Jagdpanzer IV&Stug III Ausf.G/sirienii aveau si de astea via Franta si Cehoslovacia. Foarte probabil, sirienii aveau 60 blindate ex-Wehrmacht/WW II operationale in iunie 1967 imprastiate in trei batalioane de blindate. Aceste trei batalioane blindate mai aveau in dotare si sovietice T-34/85, T-54/55 si SU-100. Surse siriene mentioneaza ca cele 60 de blindate germane datand din WW II dotau un singur batalion, acesta fiind echipat si cu SU-100 si T-34/85. In fine, cert e faptul ca Fouga Magister israeliene au atacat aceste unitati de blindate siriene pe 9 iunie 1967. In cursul atacului, maiorul Arie Ben Or e doborat si ucis de artileria antiaeriana siriana ducand la anularea participarii Escadrilei 147&Fouga Magister „Snunit” la Razboiul de Sase Zile, strategii israelieni considerand ca aeronavele erau „usor inarmate, lipsite de blindaj si sisteme de protectie, fara scaun de catapultare pentru piloti”. Deci, cu alte cuvinte, nu se pretau participarii la conflict, nu erau aeronave dedicate de suport la sol…Asa si era, insa israelienii aveau sa schimbe peste ani aeronava, dupa cum vom vedea in cursul articolului!

In fine, Escadrila 147 e creditata cu distrugerea a 128 de tancuri, 43 de vehicule blindate, 292 de camioane, 2 garnituri de tren, 47 piese de artilerie si a 4 tunuri antiaeriene in cursul a 419 misiuni de zbor si 4384 proiectile reactive nedirijate trase. Impresionant, zic!

Pierderile Aviatiei israeliene in Razboiul de Sase Zile sau ridicat la 46 de aeronave si 24 de piloti, incluzand 6 Fouga Magister (alte surse mentioneaza 21 de piloti, dintre acestia jumatate ar fi fost luati prizonieri in Egipt si Siria, cativa fiind executati sau linsati de catre civili, foarte probabil). IAF a distrus 452 aeronave inamice, 79 dintre acestea in lupta aeriana.

Iata ce ne spune General de brigada Zvi Kanor, fost pilot de Fouga Magister in Razboiul de Sase Zile, despre aceasta aeronava si Escadrila 147 (fost comandant al Escadrilei 119, Baza Aeriana Tel Nof. Are in palmares 2 victorii aeriene la mansa F-4 Phantom, Iom Kipur)…”La o luna si jumatate dupa absolvirea Academiei Fortelor Aeriene a izbucnit Razboiul de Sase Zile. La acea vreme eram tanar pilot, aveam doar 20 de ani, si prima mea experienta de lupta a fost cu Fouga Magister care era un trainer francez biloc. Nu era avion de lupta…Intreaga tara a fost in alerta timp de trei saptamani inainte de inceperea razboiului. La acel moment eram la pregatire pentru a deveni pilot de Dassault Ouragan, acesta fiind avion de lupta, o cu totul alta filozofie…Dar pentru ca nu aveam destula experienta pentru a pilota aceasta aeronava de lupta, Fortele Aeriene Israeliene au decis sa ma transfere la noua escadrila abia infiintata, destinata inclusiv pilotilor aflati in rezerva, care zbura Fouga Magister. Retineti faptul ca Magister nu era avion de atac fiind slab inarmat avand mitraliere calibrul 7,62 mm. Cu astea nu puteam face nimic impotriva tancurilor, singura munitie adecvata pe care o aveam la acea vreme pe acest avion fiind rachetele nedirijate calibrul 75 mm. La acea vreme nimeni nu stia ce va urma…Eu si inca noua piloti am avut trei saptamani sa ne antrenam pe acest avion, sa invatam a il folosi ca avion de atac la sol. De altfel, era singurul lucru pe care il puteam face cu el, sa tragem rachete nedirijate impotriva puhoiului de tancuri si blindate arabe, chiar am atacat si statii radar si camioane cu aceste rachete…Impotriva tintelor fortificate nu aveam ce face, nu aveam munitia adecvata! Razboiul a inceput pentru mine la ora 8.00 dimineata pe 5 iunie 1967…Eram intr-o formatie compusa din 4 Fouga Magister. Primisem interdictie comunicatii radio, nimeni nu avea voie sa foloseasca comunicatia pentru a realiza surprinderea inamicului. In timpul primului zbor spre Egipt am pierdut liderul formatiei fiindca am zburat prea jos deasupra trupelor inamice care aveau artilerie antiaeriana (n.a.Acesta a fost comandantul-adjunct al Escadrilei 147,  Arnon Livnat).

L-au lovit si a cazut. Am continuat…si ne-am indeplinit misiunea. In restul razboiului, am zburat in Egipt si in Iordania. Aveam 20 de ani, si la aceasta varsta ti-e frica…Dar, nu esti casatorit. Tocmai ti-ai inceput viata de pilot, esti devotat si implicat…Aeronava, nefiind avion de atac, nu avea sistem de ochire si vizare automat, asa ca te descurcai si faceai ce si cum puteai. De exemplu, pentru a ataca un tanc, obisnuiam sa tragem de la…o altitudine/nivel foarte scazut. Foarte aproape de tanc. Puteai vedea echipajul si soldatii sarind afara pentru ca erai atat de aproape. Am zburat si la 30 m altitudine pentru a lansa cu succes munitia. A fost prima data cand am zburat asa –in razboi-pentru ca in timpul antrenamentului nu zburasem niciodata la altitudine atat de mica. In timpul pregatirii nivelul minim era cuprins intre 30 m si 100 m. Am zburat chiar si sub 20 m altitudine…Escadrila mea a pierdut 6 avioane. Nu puteai ejecta din avion pentru ca nu avea scaune ejectabile…Deci, daca tu erai ranit sau aeronava lovita, nu aveai nicio scapare, nu aveai nicio sansa. Aveam vreo 22 de piloti in escadrila si am pierdut sase dintre ei in cursul razboiului. Nu era un avion potrivit pentru lupta, dar a trebuit sa luptam cu el impotriva a trei tari, in Egipt, Iordania si Siria. Aceasta a fost prima mea experienta ca pilot intr-un razboi dur in care Fortele Aeriene Israeliene au pierdut o multime de avioane si piloti. Victoria, pentru noi, a fost uriasa! Dupa eram pregatit pentru urmatorul Razboi…Experienta a fost importanta pentru mine, si trebuie sa spun ceva…Marele avantaj al Fortelor Aeriene Israeliene a fost capacitatea de a invata, a pregati si informa. Inca de la inceputul Razboiului de Sase Zile am folosit pe avioane camere foto/video de 8 mm. Ori de cate ori lansam o racheta sau o bomba, fotografiam si inregistram. Ne intorceam la baza, vedeam, analizam si stabileam noi strategii de atac, cum e mai bine si mai putin bine sa facem atacul…Nimeni nu putea spune povesti, nimeni nu putea exagera, camera era martor. Datorita camerei ne-am dat seama de greseli, si am corectat!”. Exceptionala si interesanta marturie, zic! Va urma.

 

WW

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

H I Sutton – Covert Shores

https://www.seaforces.org › S…

https://www.agefotostock.com › .

https://warisboring.com › sw…

https://www.history.navy.mil › …

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

weaponsandwarfare.com

https://webharvest.gov › research_pubs › cmc

https://www.dassault-aviation.com › …

https://minijets.org › ms-755-…

http://www.frrom.com › …

http://aviadejavu.ru › Crafts

http://air.fouga.free.fr › unite

http://www.aerostories.org › …

https://www.cairn.info › revu…

http://www.trueblueaviapress.be › …

https://forum.flyghistoria.org › …

https://ilmailumuseo.fi › fouga

https://www.ulsteraviationsociety.org › fouga-magister-…

https://shannonaviationmuseum.com › …

https://www.jetsofthecoldwar.co.uk › ..

https://historiadafab.rudnei.cunha.nom.br › …

https://www.israeli-weapons.com › …

https://www.jewishvirtuallibrary.org › …

https://www.moore.army.mil › …