Incepem insa cu o stire foarte recenta de pe malul Gangelui, stirea care suna ciudat si din care aflam ca sefii fortelor aeriene indiene s-au dus cu jalba-n bat catre Ministerul Apararii cu cerinta ca pe langa cele 36 de aparate omnirol Rafale deja antamate sa mai fie cumparate inca 44 de bucati, care avioane ar fi strict necesare dupa anul 2017-18 cand indienii vor incepe sa retraga masiv avioanele sovietice MiG 21 si MiG 27.
Iar avioanele sovietice sunt foarte multe, cam pe la 180-200 de bucati, reprezentand 10-11 escadrile.
In acelasi timp se pare ca francezii au oferit Indiei o reducere semnificativa de pret, pentru cele 36 de aparate initial comandate (printr-un contract inter-guvernamental), de pana la 25%, plus un acord prin care partea franceza este de acord sa prelungeasca programul de intretinere a aeronavelor.
Astfel indienii vor plati un pret per avion de “doar” 220 milioane de dolari fata de aproximativ 300 de milioane cat le iesise initial. Si ca sa vedem ca reducerea este reala nu doar pe hartie, pretul oferit Qatarului este de 290 milione de dolari per avion, incluzand aici intretinere, antrenament, piloti si cine mai stie ce, iar in cazul arabetilor probabil ca pretul include si pilotul J .
Pana aici totul bine si este posibil ca reducerea semnificativa de pret sa aiba legatura cu o prezumtiva (dar deja negociata) crestere a numarului de avioane comandate. Daca cele 44 de Rafale cerute de IAF se vor adauga celor 36 anterioare, India va ajunge sa detina o flota de 80 de bucati, aproximativ 64% din numarul total discutat in programul MMRCA.
La prima vedere s-ar parea ca hindusii fac o afacere proasta, comandand avioanele in transe si neluand in considerare vreun program de offset sau asimilarea avionului in industria nationala, dar pentru cine cunoaste cat de cat industria militara indiana si contractele sub licenta de fabricare a tehnicii de lupta pe malurile Gangelui, stie ca indienii au foarte mari probleme cu implementarea licentelor in economia lor.
Iar Rafale este unul dintre cele mai complexe sisteme de armament si senzori pe care India ii va detine si, probabil, in urma negocierilor cu Dassault au aparut doua probleme majore in cale integrarii acestui avion in India: prima ar fi ca avioanele produse local este posibil sa aiba unele probleme de calitate, de unde si incapatanarea francezilor in a nu-si asuma garantia pentru avioanele produse de catre HAL; a doua ar fi pretul.
Cu totii am vazut cum de la o estimare de 12 miliarde de dolari pentru 126 de aparate se ajunsese la peste 20 de miliarde si putem conchide ca aceasta crestere abrupta de pret are legatura stricta si cu “transplantarea” tehnologiei franceze in India.
Mergand pe aceste doua idei guvernul a renuntat la programul MMRCA – oficial cel putin – si incearca sa cumpere totusi aparatele Rafale in loturi mai mici, la costuri mult reduse si garantia calitatii, dara fara sa mai aiba pretentia Made in India. Pur si simplu le cumpara din Franta si cu asta basta.
Daca mai adaugam si timpul inimaginabil de lung pe care indienii il consuma in cazuri in care incearca sa implementeze tehnologie straina, termenele depasite cu ani de zile in cazul productiei in India a unor echipamente complexe (cazul submarinleor Scorpene), ne putem imagina ca guvernul indian nu are foarte multe alternative, daca tinem cont de timpul foarte scurt in care noile escadrile echipate cu Rafale trebuie sa ia locul avioanelor MiG 21/27.
GeorgeGMT
http://www.defenseindustrydaily.com/frances-rafale-fighters-au-courant-in-time-05991/
http://www.janes.com/article/52873/india-expects-first-engines-for-tejas-mk-2-to-arrive-by-year-end