Romania Military

Programul SHORAD in Polonia

Poland_to_begin_Narew_short_range_air_defence_system_acquisition_program_in_2014_640_001

Norwegian Advanced Surface to Air Missile System (NASAMS)

Ministerul polonez al apararii a anunta ca deschide competitia pentru achizitia unui nou sistem de aparare AA cu raza scurta, discutiile cu potentialii furnizori incepand in luna noiembrie a acestui an (programul Narew).

Astfel discutiile vor incepe anul acesta, in timp ce procedura de achizitie este asteptata sa inceapa efectiv in 2016, polonezii  dorind un sistem complet de aparare AA (o solutie integrata), nu doar oferte pe baza de componente: rachete, radar, etc.

Deocamdata pe lista optiunilor se afla: Kongsberg NASAMS, MBDA Mica VL, israelienii cu Spyder si Iron Dome, plus germanii cu IRIS-T. Oficial sunt de luat in considerare si alte oferte.

Conform cu declaratiile facute in parlamentul polonez, in acest moment industria nationala este perfect capabila sa ofere 100% din noul sistem in ceea ce priveste comunicatiile, sistemul de comanda si sistemul de senzori, fiind de asteptat ca polonezii sa implice in mod cat mai profund industria locala in cadrul procesului de achizitie, productie si mentenanta , indiferent cine va fi furnizorul ales.

Bineinteles ca polonezii vad in aceast program inca o oportunitte pentru transfer de tehnologie si pentru cresterea capabilitatilor de a-si produce singuri sisteme de armament complexe. In sprijinul acestei posibilitati putem aduce faptul ca astazi, sistemele poloneze AA de sorginte sovietica: KUB,  Osa si Neva functioneza pe baza unor sisteme de comanda si control fabricate in Polonia si folosesc radare produse in Polonia pentru identificarea tintelor…

Acum nu trebuie sa ne gandim la sistemele moderne de rachete cu raza scurta ca ar fi similare cu sistemele anilor „80, pentru ca astazi „raza scurta” se traduce de fapt printr-o distanta de lovire a tintei spre 30km, chiar mai mult.

GeorgeGMT

 

 

 

Exit mobile version