Trei cetati surori

… au fost odata ca niciodata, strajuind valea Muresului.

 

Sa incepem cu legenda (extrasul de mai jos provine din articolul de pe pagina publicatiei „Adevarul”) :

Se spune despre cetăţile din Şiria, Şoimoş şi Lipova că ar fi fost ridicate de către trei surori. Cele trei fecioare s-au întâlnit la Şiria. Prima a spus: ”Dacă mă ajută bunul Dumnezeu, cetatea mea va fi gata mâine.” A doua, pentru a nu fi mai prejos, a spus: ”Şi cetatea mea va fi gata tot mâine”. Cea de-a treia exclamă sfidător: ”Chiar dacă nu mă ajută bunul Dumnezeu, cetatea mea va fi gata mâine.” După ce meşterii au terminat construirea celor trei cetăţi, acestea s-au prăbuşit. Fecioarele se transformară în şerpi albi, fiecare purtând câte o coroană de aur pe cap şi o cheie de aur în gură. Astfel, ele apar în fiecare an, aşteptând eliberatorul care să le ia coroanele şi cheile, după care ele se vor transforma iarăşi în fecioare iar cetăţile vor reapare în toată splendoarea lor.

Tot despre Cetatea Şiria, există o altă legendă despre un uriaş care avusese trei fete. Datorită înălţimii lor, nici un fecior nu a vrut să le ia drept soţie. Uriaşul a avut un vis: se făcea că atunci când fetele vor construi o cetate, vor veni peţitorii. Uriaşul ordonă imediat construirea unei cetăţi cu trei turnuri, exact cum a avut în realitate Cetatea Şiriei. După terminarea construcţiei, un vultur se aşeză pe metereze şi grăi: ”Trei cavaleri vor veni să ceară mâna fetelor. Dar ai grijă, dacă în seara asta va cere cineva să-i deschizi poarta cetăţii, să nu îl laşi să intre pentru că este un om rău.” Sculat din somn, de bătăile în poarta cetăţii, uriaşul se trezi în faţa unei bande de hoţi care jefuiră cetatea. În ziua următoare au sosit cei trei cavaleri în armuri sclipitoare. Fecioarele le-au deschis poarta şi au plecat cu ei. Uriaşul se trezi singur şi lacrimile lui îndurerate înmuiară zidurile cetăţii care se prăbuşiseră în prăpastie.

 

Cetatea Soimos

Cetatea Soimos, aflata pe dealul Cioaca Tautului de pe malul drept al Muresului (cu vedere asupra campiei Aradului si defileului Muresului), vizavi de Lipova, a fost zidita dupa primele invazii ale tatarilor si este atestata documentar din anul 1278 (donatia banului Pál a „Castrum Somos” catre fiii fratelui sau), aflandu-se in prezent pe lista monumentelor istorice, cod LMI AR-II-a-A-00618.

Dupa ce a fost in stapanirea voievodului transilvan Kan al II-lea prin intermediul comitilor de Arad (1310-1311), iar incepand cu 1315 devine domeniu regal, ajungand in 1456 si in posesia lui Iancu de Hunedoara. Dupa ce in 1509 trece la Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg, cetatea condusa de voievodul de Ciuci se raliaza dupa un scurt asediu, rasculatilor lui Gheorge Doja in 1514. In 1541 devine resedinta principelui Ioan Sigismund si  a mamei acestuia, regina Isabela.

Pentru a o vizita in prezent, din cauza degradarii puntii suspendate, accesul in cetate dinspre vest spre poarta fortificatiilor exterioare, intarita cu turn de aparare, este interzis, fiind preferata cararea de-a lungul santului spre spartura zidului dinspre est. Turnurile interioare sunt de forma aproape triunghiulara iar curtea interioara a cetatii cu dimensiunile 35×22 metri este marginita de turnul portii, turnul vechi si Palatul reginei Izabela pe al carui perete interior se pastreaza inca balconul.

 

Cetatea Siriei

Daca localitatea Siria (in limba maghiara – „Villagos”, iar în germana „Hellburg”, adica “Cetatea luminata”), aflata la poalele Muntilor Zarand, este atestata documentar incepand cu 1169 iar in secolul XIV este resedinta de cnezat, cetatea aferenta situata pe inaltimea din apropiere este mentionata la 1331 ca dispunand deja de o garnizoana condusa de un castelan.

Caramizi romane, stampilate cu marca Legiunii a XIII-a Gemina au fost gasite in cadrul portilor vechi ale cetatii. Legiunea Gemina a fost insarcinata cu paza zonei aurifere si a traseului vaii Muresului, o cale importanta de comunicatii intre Transilvania Daciei Romane si Panonia, detasamente fiind detasate de la sediul acesteia din Apulum in statiunile militare de la Micia, Bulci, Sanicolaul Mare, Cenad, fapt atestat de inscriptiile gasite pe caramizi in aceste localitati.

 


Stampila legiuni ia XIII-a Gemina

La 1440 este mention un voievod Stefan din Siria, intre1444 si 1445, face parte din domeniul voievodului Iancu de Hunedoara iar dupa 1461 ajunge in posesia familiei Bathory, fiind ocupata si de rasculatii lui Gheorghe Doja. Siria ajunge sub otomani fiind doar temporar garnizoana a lui Mihai Viteazul (1599-1600), si apoi reocupata de otomani intre 1607-1693. Dupa alungarea turcilor si sosirea habsburgilor, cetatea este daramata la 1784 de acestia din urma pe considerente strategice, folosind tunurile.

 

 

Cetatea Lipovei

 

Din pacate cetatea a disparut… pentru a lasa orasul sa se dezvolte. In anul 1324 Lipova este mentionata sub denumirea de „castellanus de Lypua”, specificandu-se constructia fortificata a acesteia.

 

 

Iar adevarul este ca cele trei surori erau de fapt… patru: cu cetatea Dezna.

Pozitia celor 4 cetati pe harta

Aflata in depresiunea Ineu-Gurahont (la poalele Muntilr Codru-Moma) la confluenta raurilor Moneasa si Sebis, la 1318 apare prima atestare documentara a cetatii Deznei, iar importanta ei creste dupa pierderea Ineului la 1566 catre turci, fiind ocupata la 1574 de otomani si recucerita la 1596 de ardeleni. Intre 1599-1601 este mentionata in proprietatea lui Gaspar Kornis iar la 1658 este din nou ocupata de turci.

Arhitectural, este oarecum similara Soimos, cu elemente specifice Renasterii, cu zidaria realizata din piatra de stanca intarita cu caramida, piatra de rau si mortar obtinut din varul de Agris.

Starea de conservare a cetatii este mult mai rea decat a celorlalte doua, ramanand doar cateva fragmente de zid si fundatii, cu greu vizibile in vegetatie.

 
Este pacat ca astfel de vestigii nu au fost macar partial reabilitate si mai bine puse in valoare, datorita apropierii respectivele cetati putand fi incadrate intr-un circuit turistic care sa se continue apoi cu valea Muresului, unde exista si alte obiective turistice.
Reabilitarea a cate unui turn mai important, consolidarea unor sectiuni de zid si amenajarea portilor cu ajutorul unor pasarele de acces din lemn de tip pont-levant, pentru a face totul mai vizitabil,  nu ar trebui sa implice costuri semnificative, investitia putand fi ulterior usor recuperata din cresterea afluxului turistic.
 

Marius Zgureanu

 

Surse:
http://www.aradcityguide.ro/_/monument-istoric/cetatea-medievala-siria-ruine-sat-siria-comuna-siria-situata-deasupra-localitatii/
http://www.ziarulnatiunea.ro/2018/11/18/cetatea-de-la-siria-jud-arad-a-avut-statut-de-cetate-regala/
https://adevarul.ro/locale/arad/cetatea-dezna-arad-ruina-ascunde-multe-secrete-cladirea-fost-distrusa-fata-crestina-dat-foc-depozitului-afla-praful-pusca-1_56228e1ff5eaafab2cc31ea5/index.html
http://ariergarda.org/cetatea-lipovei-in-descrierea-lui-osman-aga-de-timisoara-i/

https://www.pressalert.ro/2015/10/cetatile-aradului-i-ce-constructie-spune-legenda-ca-ar-fi-numita-dupa-decebal-si-ce-familii-celebre-au-stapanit-cetatile-siria-si-soimos-foto/

https://adevarul.ro/locale/arad/legenda-cetatilor-Soimosdezna-Siria–trei-fecioare-s-autransformat-serpi-albi-1_54d3baaf448e03c0fd504b61/index.html

http://bulciu3.blogspot.com/2009/?m=0&_sm_au_=iVVHnQ5VHHsGN5TsL4NsBK74vLG0t

https://coil.com/p/Scoverzi/Soimos-citadel-and-the-legend/Kgs_NQxta

36 de comentarii:

  1. Am fost urcat in 2018 la Soimos si Lipova…daca prima ar fi reconstituita, un efort considerabil insa…ceva de vis.
    https://specialarad.ro/o-reconstituire-digitala-a-cetatii-soimos-de-radu-oltean-galerie-foto/

    Am trecut si prin Dezna cand m-am dus la Moneasa.

    Apropo, la sud-est de Lugoj, vreo 15 km, Cetatea Jdioara…daca aveti ocazia, vizitati-o, e in paragina dar merita sa lasi masina langa rau, unde face lumea gratare si sa urci 15 minute pana sus.

    5
    • Draga Razvan de urcat ai urcat la Soimos ( suburbia a Radnei) , Radna care este despartita de orasul Lipova de raul Mures deci implicit unite printr-un pod , care sunt de fapt doua ca sa-l parafrazez pe nenea Inacu, unul istoric care astazi este in stare avansata de degradare ce este inchis traficului ( doar pietonii il mai pot traversa) si unul relativ nou care este destinat autovehiculelor. Unora le place sa considera Radna suburbie a Lipovei ( Lipova fiind mai mare) dar nu este asa. Sunt localitati diferite. In ceea ce priveste satul Soimos astazi acesta este satelit ( suburbie ) a Radnei. In consecinta avem de a face cu o singura cetate si nu doua cum gresit am putea intelege … Am inteles ca ai vizitat acesta zona incarcata de istorie. si cred ca nu ai ratat ocazia sa vizitezi si Manastirea ridicata de franciscani, Maria Radna ( Basilica Papala) loc de pelerinaj nu numai pentru catolicii din zona in majoritate svabi ( atat cati au mai ramas) si maghiari dar si pentru romani … Maria Radna este Sumuleul svabilor banateni … aici putand fi admirata o orga veche de cateva secole fabricata daca nu ma-nseala memoria la Viena sau Insbruk orga care are doar doua „surori” una in Austria si alta in Germania … Maria Radna nu este singurul monument cu valoare istorica din Lipova/ Radna .. mai sunt bazarul turcesc ridicat pe la 1400, biserica ortodoxa romana veche de cateva sute de ani, biserica germana iar la cativa km se poate bea una din cele mai bune ape minerale din tara in statiunea Baile Lipovei … Zona e cu adevarat frumoasa si aici ma refer si la Siria lui Slavici cu cetatea ei de fapt la toata Podgoria Aradului … Pacat ca dupa 90′ au fost lasate de izbeliste multe lucruri de valoare … cum ar fi spre exemplu punerea pe butuci a liniei de tramvai veche de peste o suta de ani care unea localitatile Podgoriei cu Aradul si Lipova. Asemenea tramvaie mai pot fi intalnite azi doar in Audstria si Elvetia. Zona e cu adevarat superba pacat insa ca cei care au avut fraiele puterii in maini dupa revolutie au facut tot posibillul sa o distruga. Pacat, mare pacat !

      2
      • vizitat Lipova „pe ambele maluri” si Baile.

        2
        • Am uitat sa ma refer la istoricul militar mai recent al zonei ( as fi fost la subiect)… in Lipova fiinta o unitate de tancuri care avea propriul ei poligon iar in Radna era o unitate de infanterie, ambele pentru TR -isti … Astazi si acestea sunt amintire … Nu stiu cand ai vizitat zona dar astazi e cam pustie … aproape toti locuitorii capabili de lucru au luat drumul strainatatii, Germania si Italia fiind destinatiile preferate. Au mai ramas batranii , atat cat mai sunt cainii si pisicile … Trist, trist de tot …

  2. Este superb. O investitie masiva pe fonduri UE(nici macar banii nostrii) ar insemna un plus cultural enorm, turism, festivaluri, spectacole etc.
    Prin 2016 am fost pentru un client in Germania la Nüremberg. M-a invitat asta dupa program la o bere in Castelul Nüremberg, o nebunie. Castelul era viu efectiv, birturi medievale in el, cavaleri, Bierfest anual in santul castelului, turisti cat incape. Asta ca sa nu zic ca in ww2 castelul a fost bombardat una cu pamantul.
    Si stanta legio XIII Gemina te ia cu fiori.

    1
  3. Eu rămân uimit când merg spre Sibiu și văd că bisericile fortificate parcă lăsate intenționat să se autodemoleze. Prin aceleași sate apar tot felul de clădiri cu cruce, cu aparență de biserică. Zic, nu dau cu paru’. Tre’ să se șteargă orice urmă a ungurilor și sașilor?

    1
    • Gabi, eu cred ca nu are legatura nici cu ungurii nici cu sasii ci nu este dezinteres general.
      Eu ma autointitutlez iubitor de istorie, nu ii vorba de studii sau mai stiu eu ce, ci realmente o dragoste pentru istorie si atunci pot sa insumez asa:
      La fel de in paragina sunt culele oltenesti, casa lui George Enescu, lui Alecsandri, lui Maniu plus monumente peste monumente. Asta ne spune un lucru: pe decidenti ii doare in cur de istoria noastra, indiferent de provenienta monumentelor.
      Spectacolul suprem de imbecilitate l-am citit chiar aici pe site, cineva a publicat un articolul prin care un avocat fan PRU si un nationalist mizer se ofusca ca o parte din castelele transilvanene sunt date inapoi propietarilor, unguri. Sunt sigur ca el nu ar fi dat 2 lei pe renovarea unui castel insa sa scriem pe FB, putem, ca este ieftin.Boul ala a bagat in aceeasi zama si casetlul Kandeffy(Cindea in Romana). Cum boul ala nu a auzit in viata lui de cneazul Cindea si mai tarziu voievodul roman Cindea de Hateg habar nu are despre paragina in care se afla castelul si biserica de acolo, ingrijita de familia Cindea, veche de… 800 de ani! Biserica, culmea la inceputuri a fost ortodoxa. Cindea = Kende / Kende-ffy= Fiul lui Cindea.Pe de o parte lipsa de interes si pe de alta parte, prostie crunta, rautate si micime umana.
      De asemenea la Orlea se mai gaseste si vechiul blazon al fam cavaleresti pe vremea aia Cindea, o cruce inconjurata de trei inele. Argumentabil cele trei inele sunt rosu galben si albastru. Nu putem presupune si proba istoric faptul ca exista o legatura contiuna cu tricolorul romanesc dar cert este ca aceste trei culori sunt legate de romani din cele mai vechi timpuri.
      Pe istoria asta noi ne pisam cu bolta si de multe ori ma intreb daca suntem intregi la cap.

      11
    • In 2015 am facut un sejur in jurul Sighisoarei si am vizitat multe biserici fortificate(Darjiu, Saschiz, Cloasterf, Viscri, Mosna, Valea Viilor, Malancrav, Biertan, Dealu Frumos, Cincu), iar lucrurile stau asa: toate apartin de Consistoriul Evanghelic din Sibiu care nu permite autoritatilor locale sa se preocupe de administrarea lor. Unele biserici au fost reabilitate prin programul Regio, dar cand vrei sa le vizitezi trebuie sa cauti in localitate cine are cheile fortificatiei, uneori sunt batrane de 70-80 ani de nationalitate saseasca, iar altele sunt pur si simplu inchise(Sarosu pe Tarnave, Apold) pt ca nu mai sunt sasi in comunitatea respectiva. Daca biserica at fi mai flexibila si ar face parteneriate cu autoritatile locale pt accesul turistilor platind bilete ar fi bine!

      4
      • Am avut un periplu foarte asemanator, dedicat bisericilor fortificate sasesti (dar nu numai). Cel mai mult m-a impresionat Carta, mi-a parut a fi ceva deosebit. Am procedat la fel, am cautat in sat persoana care sa ne dea acces, si am fost mai norocosi, caci am intrat peste tot (dar nu toti ne-au dat acces si in turnuri).
        Nu discut despre insemnatatea istorica (care probabil tine de autoritatile centrale), dar pot sa spun ca in putinele ocazii cand am vorbit despre implicarea autoritatilor locale, am aflat ca nu exista prea mare interes, din cauza laturei economice (reparatiile cladirilor istorice nu se pot face ieftin sau cu mesteri din zona, iar beneficiile pecuniare ulterioare sunt foarte mici, pentru ca sunt foarte putini turisti – multi dintre ei straini, si multe sunt relativ izolate sau greu accesibile), si religioase :nu sunt biserici ortodoxe, sasii sunt putini si batrani, iar comunitatea (preponderent ortodoxa la ora aceasta) este interesata de investitii in propriile biserici. In plus, comunitatile vazute de mine nu pareau nici mari, nici foarte bogate, asa ca si daca ar vrea, nu sunt sigur ca ar putea face ceva.
        Experienta proprie data de vizitarea obiectivelor istorice (si chiar fac asta) ma face sa cred ca restaurarea de succes in Romania este legata mai mereu de fondurile si programele UE. Dar comunitatea saseasca e pe cale de disparitie, si asta nu prea incurajeaza nici macar astfel de proiecte,
        Partea buna e ca noi avem amintiri frumoase si satisfactia ca am apucat sa le vedem, iar generatia urmatoare va avea destul de multe poze usor de gasit pe internet.

        2
    • Da, trebuie.
      Exact cum au procedat și ei ( vinituri ) au împărățit Transilvania , în defavoarea românilor!

      1
  4. din pacate uitarea, nepasarea si dispretul ptr civilizatia dacica si apoi protoromana si romaneasca din cam toata tara face ca incet incet sa dispara istoria noastra. pacat. putea avea ceva de spus in lume. din pacate doar ne maimutarim si inganam vocile europene , care de cele mai multe ori fie sunt antiromanesti fie sunt ignorante si nepasatoare la chinurile disparitiei unui popor-cel roman

    1
  5. din pacate uitarea, nepasarea si dispretul ptr civilizatia dacica si apoi protoromana si romaneasca din cam toata tara face ca incet incet sa dispara istoria noastra. pacat. putea avea ceva de spus in lume. din pacate doar ne maimutarim si inganam vocile europene , care de cele mai multe ori fie sunt antiromanesti fie sunt ignorante si nepasatoare la chinurile disparitiei unui popor-cel roman

  6. dar poate exista speranta. cetatea feldioara era in aceeasi stare. casinoul constanta intra in proces de renovare. conacul marghiloman din buzau era in ruina. cine stie poate si cele 4 cetati intr-o zi isi vor arata din nou gloria si maretia

  7. Cu fonduri europene și dorința autorităților se pot reconstrui toate. (Și așa ar trebui) există experți, există noi tehnologii, dacă se vrea se poate.

    Avem o grămadă de fortificații interesante care aproape sunt una cu pământul. Unele sunt de pe vremea dacilor și romanilor. Trebuie amenajate cât mai multe ca să susținem turismul în țară să nu se mai îngrămădească toți în aceleași locuri și ca să distribuim mai uniform zonele turistice din țară.

    Foarte trist e ca oamenii habar n-au despre majoritatea.

    https://www.historia.ro/sectiune/travel/articol/top-10-cetati-din-dobrogea

    Mi-aș dori să vad toate zonele astea reconstruite. Pt zona Dobrogei ar fi super bine pe partea de turism.

    Din păcate ai noștri dau banii pe cu totul alte porcării.

    1
  8. ce se-ntimpla? Se schimba profilul blogului? Nu ca n-ar fi f interesant, si chiar f frumos, dar intreb si eu!
    Am facut un turneu asta vara prin zona din care au plecat nemtii, sa vad urmele inaintasilor mei, zona ocupata acum de alti urmasi ai mei. M-au impresionat enorm bisericile fortificate…

    Nu am pretentia unor reconstructii scumpe, dar ceva curatenie nu ar strica..

    • Castele fortificate = istorie militara… deci nu se schimba cu nimic profilul. Eu le-am vizitat si fotografiat si am vrut sa impartasesc asta altfel decat cateva poze pe FCBK.
      … pentru ca ma doare sufletul la cum arata, fata de cum ar putea arata

      2
      • Yup, deja pregatesc dezvoltarea spre unitatile de infanterie usoara si cavalerie din perioada respectiva care foloseau fortificatile in discutie.
        Si tot aici, daca imi dati voi o paralela cu soon-to-be republic of scotland.
        Castelul din Edinburgh, la fel ca si mai multe casetele din ceea ce se numea UK sunt administrate de unitati militare, respectiv o companie, doua in functie de castel. Au evenimente ceremoniale acolo si sunt legati de o istorie frumoasa. Vedeti spre exemplu ca unele unitati englezesti au denumiri precum the Duke of Edinburgh’s own yeomanry sau The Earl’s own. Aia insemna ca unitatile respective au apartinut istoric unui nobil si erau dislocate in castele respective. Desigur ca in prezent unitatile au cazarmi moderne insa o parte sunt detasati la Castel insa, si asta da acel fler istoric aparate si cremonialele sunt extraordinar de spectaculoase. De la un foc ceremonial cu un tun de artilerie saptamanal vineri la demonstratii de manuiri de arma. Toate astea se fac platind un bilet desigur, bani care jumtate merge la armata.
        https://www.youtube.com/watch?v=sIuiK-qQ95c
        https://www.youtube.com/watch?v=25e8SmHJWFk

        5
        • Foarte buna ideea Lt! Ar fi intr-adevar ceva grozav sa implici Armata intr-un fel de administrare a acestor vestigii minunate. Scotienii au mare traditie in genul asta (si nu numai ei) si ceremoniile la astfel de castele sunt un adevarat magnet pentru turisti culminand cu Royal Edinburgh Military Tattoo. Am fost acum 2 ani si era o mare de oameni acolo. Si probabil alta mare de venituri generate.
          O astfel de idee transpusa in practica si la noi, ar fi de-a dreptul excelenta.
          Bravo! You make my day cu ideea asta! Poate e vreo sansa sa fie transpusa in realitate.

          1
        • armata română nuare timp de mizilicuri de astea,ea investește in adevaratele valori ale țării și anume ….corina chiriac,marina voica,mirabela dauer,octavian irsulescu si toti guriśtii si artistii lui ceașcă.
          imi cer scuze dacă am omis pe cineva.

          5
        • Un exemplu serios e chiar cetatea Aradului, a doua fortificatie Vauban ca marime din Romania, dupa cea de la Alba-Iulia.
          https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Aradului#/media/Fi%C8%99ier:Cetatea_Aradului.png
          Inauntru sta inca un batalion, iar biserica franciscana de la marginea platoului a ajuns asa, cu copaci crescand prin cladire, asta e nivelul de interes.
          https://reptilianul.ro/wp-content/uploads/2016/11/Biserica-Franciscana-din-Cetatea-Aradului-1.jpg

          Se incearca zadarnic trecerea cetatii in circuitul turistic de zece ani, dar degeaba. Aia din armata au zece tab-uri amarate din anii 80, care nu ies niciodata din cetate. S-au inchis unitati mai mari cu terenuri de instructie disponibile langa ele in judet, dar ei vor sa stea central…

          • Offf Hadrian, cand vad imagini de genul turbez. Ma apuca dracii. Deci am demonstrat inca o data ca orice idee aplicabila si functionala in vest vine in Romania sa moara.
            Pe la Arad nu am mai fost de mult timp, sa stau sa admir orasul. Stiam de cetate, este un monumet arhitectonic construit din ordinul Mariei Tereza si a Imparatului Francisc cel Bun, insa nu stiam de halul in care a ajuns biserica respectiva. Inca o dovada la ce am scris mai sus, suntem boi efectiv. Si popimea asta ortodoxa nu s-au putut intelege cu catolicii sa faca un schimb de biserici, si sa o renoveze.Sau chiar catolicii, care-i problema, ca au crezul mai scurt sau ce? Ca Dumnezeu nu-i catolic sau ortodox. Stau si se uita ca tampiti cum se distruge. Mai fac si ceremoniale pe platou, cu curul la biserica si la cruce, si eu nu sunt prea dus la biserica, dar nici chiar asta.
            Este perfecta devarat insa ca un UK, o companie/doua are grija de castel, ceremoniale si din astea insa investitile de acolo nu se fac de catre armata in mod cert. Cazarma unitatilor respective este in afara orasului lanaga M-uri de obicei(autostrazi).
            Astia suntem. Dupa noi praful si de vine sunt altii tot timpul.

    • Ai vizitat Cincu? Daca nu, ai ratat o lectie de istorie militara extraordinara povestita de un batran trecut de 60 de ani care are cheile bisericii! Am stat doua ore ascultand si vizitand pana si cele doua capete de tunele secrete din spatele orgii care ieseau la circa 100 de metri dincolo de zidurile bisericii.
      Bisericile fortificate sunt o pagina de istorie militara, iar unele din ele au mai mult decat un simplu zid imprejmuitor, au contraforturi, tunele secrete, turnuri prevazute cu spatii pt varsat ulei fierbinte, etc

    • Veniamine Franqueline

      Vreți ceva curățenie? Rugati-i pe urmașii Dv. cei care au luat locul inaintasilor dv. blonzi.

      1
  9. Un relativ exemplu ar fi Cetatea de Scaun de la Sv. Amenajată cât de cât, luminată cât de cât , dar kitch-uială înăuntru cât cuprinde. Și mizerie. Iar statuia mamut al lui Fane e de un prost gust desăvârșit. Desigur, multe, multe drapele de jur împrejur.

    1
  10. La Tîrgoviște au pus termopane și gresie la ruinele Cetății de Scaun, iar scările de lemn din Turnul Chindiei stau să se prăbușească

  11. Lipsa de educatie. Ca in 1990 unii, mai escroci, au facut plinul la vechi icoane pe len si pe stical dand in locul lor niste sclipicuri aurii tare kitsch. Da foarte aurii si sclipicioase!!!

    Si ar mai fi ceva.. Unii nu prea gareaza strainii , nici sub forma de turisti. mai ales prin Ardeal ….
    Asa la mica barfa ce credeti ca mansatirile bucovineri au ajuns in circuit turistic fara dorinta localnicilor ? A ! Nu!!! Erau tare mandri sa rate ce au ei .. si tare bucurosi de bani! manstirile chiar aveau de acu activitate hoteliera . Darla Agapia puteai caza mai multi turisti decat la Sighisoara …Da Sighisoara ….
    Dar ti vazut corcuit turistic .. ceva in genul Sighisoara- Alba – Hunedoara (castelul) ?
    De ce nnu? Api localnicii nu prea au fost dornici!

  12. E elocvent pentru cum ne tratam istoria trista poveste a turnului cetatii din Rotbav – Brasov. Dupa ce ani de zile a pârâit de vechi si putred ce era, in februarie 2016 pur si simplu s-a prăbușit, dupa 600 de ani. Asa e, biserica evanghelica detine toate cetatile astea, dar nici statul român nu mișcă un deget sa bage putina frică sub sutana popilor, ca sa fi facut ceva sa salveze patrimoniul asta construit medieval, atit de sarac la noi fata de alte tari. La Rotbav numai Dumnezeu a facut sa nu fie victime, turnul cazand noaptea, peste un drum circulat intens in timpul zilei.

  13. 10+++
    Mulțumim Marius!
    Plus că Valea Frumoasei chiar își merită numele…
    Dacă ajungeți în zonă, nu evitați Feredeu, Wine Princess so Moneasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *