Turnul Dezrobirii Basarabiei a fost un monument de peste 30 metri realizat în anul 1942 de Octav Doicescu și Dumitru Chiulamila și amplasat în municipiul Chișinău (azi în Republica Moldova).
La dezvelire, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți Mihai al României și Mihai Antonescu. Monumentul a fost construit din inițiativa Guvernământului Basarabiei, pe locul de unde mareșalul Ion Antonescu, comandant al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit și a condus operațiile pentru eliberarea orașului Chișinău.
Monumentul se afla pe o colină în fața orașului Chișinău, pe drumul dispre Ungheni. La el au lucrat peste 500 de muncitori timp de 60 de zile, în lunile august-octombrie 1942, folosind piatră scoasă din carierele de la Ghidighici și Cricova. Turnul, de formă pătrată și o înălțime de circa 30 de metri, avea pe fețele lui încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stemele României, Basarabiei, Moldovei si a unor județe si orașe importante.
Intrarea în turn era străjuită de un basorelief cu un fragment din Columna lui Traian precum și de următoarele cuvinte „Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.
În interiorul turnului se afla o scară elicoidală care ducea la o cameră de rugă.
Blocul de piatră cu pisania se afla în fața turnului. Blocul era masiv de aproape 8 metri înălțime.
Colonada (propileele) era formată din 24 de stâlpi din piatră pe care erau înscrise numele unităților care au luptat pentru eliberarea Chișinăului. În cei doi ani de existenţă, până la recucerirea Basarabiei de către ruşi în august 1944, Turnul devenise un simbol al faptelor glorioase ale armatelor române, strajă neclintită a drepturilor româneşti pentru acest sfânt pământ. Întregul monument a fost distrus de către „eliberatorii” sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944. În prezent, locația este acoperită cu un strat gros de gunoi industrial.
Situatia de astazi
Subiectul acestui articol nu este o noutate absolută. Pentru prima dată am citit despre Turnul dezrobirii la Iurie Colesnic în Basarabia necunoscută, apoi la Andrei Doicescu din Paris, fiul lui Octav Doicescu, arhitectul monumentului dat, alte informaţii în câteva bloguri etc. A scris şi TIMPUL la tema data. La 1 noiembrie 2012, se vor împlini 70 de ani de când în partea de nord-vest a Chişinăului, pe o colină a moşiei satului Ghidighici, a fost inaugurat Turnul dezrobirii Basarabiei. Acest monument a fost ridicat în cinstea eliberării Basarabiei de sub ocupanţii sovietici de către trupele române, în vara anului 1941. De pe colina dată, se vedeau bine Cheile Bâcului, monument natural de excepţie, transformat de sovietici în pietriş, satele din jurul capitalei: Durleşti, Ghidighici, Buiucani, Petricani, şesul Bâcului până la gara Visterniceni. Din aceste locuri şi azi Chişinăul se vede ca în palmă.
Niciun complex memorial din Basarabia de azi, creat de bolşevici cu cheltuiala şi jertfa basarabenilor ocupaţi şi înfometaţi de ruşi, nu este atât de măreţ sau măcar asemănător ansamblului dat, care exprima esenţa adevăratei noastre Eliberări naţionale. N-am văzut nici în Rusia un asemenea ansamblu. Turnul Dezrobirii ne amintea mai mult de monumentele rămase pe întinsurile Europei de la străbunii noştri daco-latini, şi era predestinat să servească generaţiilor viitoare ca loc de reculegere, înălţare morală şi mândrie naţională. În cei doi ani de existenţă, până la recucerirea Basarabiei de către ruşi în august 1944, Turnul devenise un simbol al faptelor glorioase ale armatelor române, strajă neclintită a drepturilor româneşti pentru acest sfânt pământ.
Planuri de viitor – concept arhitectonic
Ansamblul era format din trei componente: 1. Turnul, având forma pătrată, cu latura de 10 metri, dar şi o înălţime de 30 de metri. La intrarea în turn, deasupra era un basorelief în piatră, reprezentându-i pe împăratul Traian şi generalii săi de pe Columna lui Traian de la Roma, fiind înscrise cuvintele de aur ale mareşalului Ion Antonescu: „Ca şi Columna lui Traian, suntem unde am fost şi rămânem unde suntem”. 2. Blocul masiv de piatră în faţă, de 10 metri înălţime, având pe el următoarea pisanie: „S-a înălţat acest Turn al dezrobirii Basarabiei sub domnia regelui Mihai I, conducător al Statului fiind mareşalul Ion Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri fiind dl profesor Mihai Antonescu, guvernator al Basarabiei – general C. Voiculescu. Construit pe locul de unde mareşalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit şi a condus operaţiile pentru eliberarea oraşului Chişinău”. 3. Colonada din stâlpi de piatră (de tip roman) pe partea dreaptă a turnului.
Însuşi evenimentul inaugurării a fost înălţător şi de o rară frumuseţe artistică. Iată ce scria despre acel eveniment consăteanul meu Paul Mihail în Jurnalul său în ziua inaugurării: ,,La ora 2 p.m. am fost prezent pe locul unde s-a ridicat Turnul Dezrobirii, un bloc imens de piatră aşezat într-o frumoasă privelişte naturală. Evocator şi măreţ! Am stat nu departe de oficialităţi. Am putut privi şi admira pe Regele, am văzut toată desfăşurarea programului şi am rămas profund impresionat de patriotica – dar şi de omagiere – cuvântare a prof. Mihai Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de miniştri. Ce vervă, ce expresie, şi ce ţinută oratorică! Momentul culminant: când apare Regele pe crenelurile Turnului, mulţimea ovaţionează, corul Basarabiei, din 450 de persoane, intonează Imnul Regal, iar razele soarelui ce apune ca un nimb luminează figura Regelui. Printre stâlpi şi coloanele de piatră, umbrele soarelui apus sărutau inscripţiile unităţilor şi regimentelor de eroi care dezrobiseră Basarabia”.
…De când au revenit neokominterniştii la putere, în 2001, dar mai ales de când a început grandioasa spălare de zeci de milioane de lei publici pentru renovarea memorialelor de la Şerpeni şi Chişinău (Eternitate) şi a altor asemenea monumente ce proslăvesc ocupaţia Basarabiei de către bolşevici în august 1944, nu mă lasă un gând şi un vis: să se găsească la noi o forţă politică, sănătoasă, care să includă în programul său electoral o prevedere referitor la restabilirea unui important monument istoric, construit lângă Chişinău în 1942, când România era întreagă, dar care a fost distrus de către eliberatorii sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944, să văd acest complex renăscut la locul unde a fost construit în anul 1942. Şi asta – fără a atinge măcar o puşcă din cele cinci ce străjuiesc Memorialul Eternitate din Chişinău, mai ales că acolo şi-au găsit locul de veci şi poliţiştii, şi voluntarii moldoveni răpuşi de gloanţele separatiştilor ruşi din Transnistria în primăvara-vara anului 1992… Veneticii îşi numesc locurile slavei de luptă monumente ale eliberării, uitând să deschidă un simplu dicţionar explicativ al limbii române ca să vadă că eliberare înseamnă: a da libertate, a pune în stare de libertate, a înlătura oprimarea naţională, politică, socială, a dezrobi etc. Dar ei, eliberatorii, nici azi nu-şi amintesc de casa lor natală, de mormintele străbunilor lor (că i-o fi avut şi ei, nu?), dar nici nouă nu ne permit să revenim în Europa de unde ne-au rupt, eliberându-ne…
Am hoinărit pe colina dată de mai multe ori cu aparatul de fotografiat şi camera video în mâini în speranţa să găsesc întreg măcar un bloc de piatră, măcar o părticică din el ca o relicvă a trecutului nostru glorios. De fiece dată simţeam respiraţia celor 500 de muncitori care au lucrat aici eroic 60 de zile şi nopţi în august-octombrie 1944, ridicând un Monument măreţ. Dar ocupanţii n-au lăsat niciun semn, nici o amintire despre Turnul dezrobirii… Din piatra de calitate a acestuia au fost construite mai multe case pentru „eliberatorii” neokominternişti ai Basarabiei…
…Am aşteptat şi mai aştept ziua când vom instala o piatră de temelie sub fundaţia viitorului Turn al dezrobirii Basarabiei, renăscut din propria cenuşă ca Pasărea Phoenix din legendă. Poate ne ajută Dumnezeu să reinaugurăm acest măreţ monument al istoriei noastre eroice nu mai departe de 1 noiembrie 2012, la cea de-a 70-a aniversare de la prima sa inaugurare… Mai avem vreo 700 de zile şi nopţi. Atunci, el fusese ridicat în doar 60 de zile şi nopţi… Şi tehnica-i alta acum, mai calitativă, mai productivă… Şi bani suficienţi s-ar găsi în cele două state româneşti, sau la cei 30 de milioane de români din întreaga lume… Un lucru se cere de la noi, cele 3 milioane de români basarabeni: să lăsăm pe 28 noiembrie comuniştii să zacă acolo unde şi-au găsit locul de veci, la groapa de gunoi a istoriei, unde i-a aruncat, pe 7 aprilie 2009, eroicul nostru tineret…
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
P.S. Spre bucuria noastră, teritoriul fostului monument încă nu este ocupat pentru megaproiectele milionarilor kominternisti, dar, spre regretul nostru, teritoriul dat este acoperit de un strat gros de gunoi industrial. Deci, este foarte real proiectul unui PARC AL ETERNITĂŢII, al memoriei adevăraţilor eliberatori ai Basarabiei, parc unde şi noi, băştinaşii, vom avea un loc ,, predestinat să servească generaţiilor viitoare ca loc de reculegere, înălţare morală şi mândrie naţională.
Democraţi, grăbiţi-vă. Încă nu-i târziu…
VS
Un articol de: Dr. Vasile Şoimaru
Moldova e in robie acesti 25 de ani, cine o salveaza? Romania?
FMI-ul, ca bugetul in Romaniei bate vantul. Daca erau bani , unificarea se facea de ieri.
Cum adica in robie ???
Pa eu stiu ca este in CSI, Comunitatea Statelor Independente.
E asa de rau acolo ? 🙂
Intreaba-l pe regele Mihai ca el a intors armele cu 200000 de prizonieri in Siberia si stie mai bine. Oricum pentru un asa monument intai nu sunt bani si in al doilea rand ar fi blocat fara probleme de comunistii de la Chisinau care se aproprie in sondaje de 50% .
In care sondaje si in ce dimensiune a Zonei Crepusculare au aia „aproape” 50%?
@russian Daca tot o tii langa sa scrii pe acest blog, de ce nu inveti aceasta frumoasa si melodioasa limba , romana? si din pseudonim si din exprimare se vede ca nu esti „roman de vita veche” rusisian expert-ule! Si da, ai dreptate Moldova noastra e in robie , dar ai curajul sa spui a cu-i robie , mai coada de topor comunista !?
LOL, eu nu am nici o treaba cu comunistii si topoarele…
In robia cui? Mi se pare ca trebue sa stii daca traiesti acolo)) Nu?))
http://www.publika.md/exercitii-militare-de-amploare-in-regiunea-transnistreana–militarii-invata-sa-monteze-poduri-peste-nistru-in-cel-mult-12-minute_1870901.html
Se pare ca rusii din Transnistria fac exercitii de montare a pontoanelor pestre Nistru. Vor sa bata recordul…12 minute. In cat timp anugne o rachete care trebuie sa cada drept in Nistru? 🙂 Acum, lasand gluma laoparte….se pare ca ea se ingroasa din ce in ce mai mult! 🙁
Cu IMI Extra ii rezolvi sub trei minute. Eu de ce tot spun sa ne luam dintr-astea? Le-o tragi de langa Iasi, nici nu ai nevoie sa treci frontiera.
Rezoluția în sprijinul Republicii Moldova care a fost examinată joi în Senatul american are drept scop să transfere Republica Moldova „din vizorul lui Putin, pe radarul Statelor Unite”, scrie publicația americană The Blaze, citată de UNIMEDIA.
http://unimedia.info/stiri/presa-americana-senatul-incearca-sa-transfere-moldova-pe-radarul-statelor-unite-74625.html
Senatorul american, Jim Inhofe, a prezentat joi spre examinare rezoluția al cărei scop este să pună Republica Moldova „pe radarul Statelor Unite”, scrie publicația. Inhofe speră că rezoluția „va trimite un mesaj lui Putin că fosta republică sovietică, situată între Rusia, Turcia și Uniunea Europeană, nu este accesibilă oricui”.
Totodată, senatorul american a recunoscut că SUA poate face puține din punctul de vedere militar pentru a opri agresiunea Moscovei în cazul în care președintele rus va hotărî să meargă mai departe.
„Importanța acestui proiect de lege este de a face din Republica Moldova un nume național aici în America”, a subliniat un oficial din Congresul american.
„Majoritatea americanilor nu au nicio idee despre existența Republicii Moldova, dar Putin cunoaște această țară. Ea a fost pe radar lui de ceva timp pentru a reconstrui ceea ce a pierdut în perioada Războiului Rece. Adoptând această rezoluție, Inhofe și Senatul îi ajută pe americani să afle despre țară a cărei democrația tânără, de doar 20 de ani, este vulnerabilă din cauza unei Rusii iredentiste”, a mai spus acesta.
UNIMEDIA reamintește că joi liderul grupului republicanilor din Comisia pentru Forţele Armate (SASC), Jim Inhofe, a prezentat Senatului american spre examinare rezoluția în sprijinul suveranității și integrității Republicii Moldova.
Documentul subliniază, printre alte, că poporul și Guvernul Republicii Moldova trebuie să-și determine de sine stătător propriul viitor fără careva constrângeri, sau presiuni externe; cere Federației Ruse să scoată forțele militare de pe teritoriul Republicii Moldova; și îl îndeamnă pe președintele american Barack Obama să examineze sporirea gradului de securitate și consolidarea cooperării informaționale cu Republica Moldova.
Directorul executiv al „Asociației Promo-Lex”, Ion Manole, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că autoritățile separatiste au propus locuitorilor satului Doroțcaia, raionul Dubăsari, să treacă sub administrația Tiraspolului, dacă vor să aibă acces la terenurile amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol.
http://ziarulnational.md/u/
Potrivit lui Ion Manole, reprezentantul puterii de la Tiraspol în Doroțcaia a adunat localnicii pentru a le spune că, dacă doresc să-și prelucreze terenurile, atunci să organizeze un referendum prin care să ceară trecerea localității sub controlul administrației separatiste. „Sunt foarte mulți milițieni veniți din regiunea transnistreană, îmbrăcați în civil și în uniformă. Este foarte straniu că nu sunt polițiștii noștri acolo, în condițiile în care satul Doroțcaia se află sub controlul puterii de la Chișinău”, a menționat expertul „Promo-Lex”.
Ion Manole consideră că aceste acțiuni reprezintă o nouă provocare. „Este clar că acțiunile au fost pregătite din timp. Vedem că autoritățile noastre sunt nepregătite pentru aceste provocări, sper să greșesc. Un coleg de-al meu este acolo, a încercat să filmeze, însă a fost amenințat de milițienii separatiști”, a mai spus Ion Manole.
Reprezentanții Biroului pentru Reintegrare nu au fost de găsit la telefon pentru a comenta situația. Menționăm că mai mulți fermieri din raionul Dubăsari nu au acces la terenurile aflate după traseul Râbnița-Tiraspol din cauza tergiversării procesului de reînregistrare a proprietăților.
Adica 50 de „cetateni” vor referendum pt. alipirea satului Dorotcaia la Tiraspol iar 180 protesteaza impotriva acestei cereri:
http://www.publika.md/noi-tensiuni-in-zona-de-securitate-un-grup-de-persoane-din-dorotcaia-solicita-organizarea-unui-referendum_1872471.html
http://www.dcnews.ro/din-psd-se-cere-scoaterea-udmr-in-afara-legii_440660.html
daca ar scoate udmr-ul in afara legii am putea spune ca au facut in sfarsit ceva bun pentru tara…
Perfect de acord cu cererea aparuta/izvorata in/din sanul PSD! Da’ bibicii astia nu stiau pana acum cu cine au dea face!? Ca tot sunt la „moda” referendumurile, poate facem si noi cetatenii Romaniei unul cu privire la trimiterea UDMR-ului, a rasistilor, a sovinilor, a PCM-ului si a altor comitete si comitii hortyste direct in negura istoriei. Pa si la gara cu ei! La acest Referendum ar putea participa si cetatenii romani de etnie maghiara de buna credinta, oameni respectabili si lucizi dealtfel.
Nu va faceti iluzii, Guvernul Pontos nu va face nimic in vederea reabilitarii „Turnului Desrobirii Basarabiei”, insa eu as dona bani oricarei organizatii sau firme care ar lua pe cont propriu o astfel de initiativa. Pentru mine inseamna mai mult decat un monument, ce foarte bine ar putea apare si-n Bucovina de Nord si nu numai. Ar fi o minima recunostinta pentru cei care s-au jertfit pentru pamantul romanesc, pentru cei care au suferit atunci cand au fost nevoiti sa-l paraseasca. Si, totodata, ne-ar aminti noua cat suntem de mici in raport cu faptele inaintasilor nostri!
Primul summit UE pentru integrarea romilor. Singurul sef de stat prezent – Traian Basescu:
http://www.romania-actualitati.ro/summit_european_pentru_integrarea_romilor_la_bruxelles-59936
De ce a simtit nevoia sa se duca acolo? Sa le dea apa la moara strainilor care fac asocieri gen Romania-romi-romani?
pai el si chestiile alea de pe langa el de unde crezi ca mananca?