Romania Military

29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război

Monumentul din Carei, vizibil doar din față, ascuns intenționat prin „împădurire” de primăria locală iredentistă, care în Anul Centenarului nu dorește nici măcar amplasarea Tricolorului pe motiv de…”provocare”. Se pare că acest Oraș Sfânt al Țării trebuie eliberat din nou, la propriu. Da, provoc!

Câți mai sunteti, bunici sacrificați?

În cei trei ani, zece luni şi douăzeci de zile cât a însumat participarea Armatei României în cel de-Al Doilea Război Mondial, ţara a pierdut 794.562 militari din care 92.620 morţi, 33.966 răniţi şi 367.966 dispăruţi pe cele două fronturi. La aceştia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic.

Imediat, după 1990 au fost în evidenţe au fost aproape 1.000.000 de veterani de război, iar în ultimii ani AuMaiRămas doar:

Da, o precizie fără suflet, din când în când câte 5.000 plecați la cele veșnice cu fiecare celebrare, rămași mai puțin de unul pentru fiecare sat din fiecare comună și fiecare oraș al României. În câțiva ani îi vom număra pe toți pe degete. Sau deloc.

Exit mobile version