Summitul NATO de la Haga – 2025

61 de comentarii:

    • Răzvan Rotaru

      4 erau în țară, 3 trebuiau a veni. Din cele 4 unul a ajuns în Ucraina. Cum de sunt acum 4 operaționale? A mai venit între timp unul? Sau am primit unul în locul celui donat? Sau din 3 complete am făcut 4 mai mici (😂) ?

      3
    • de curiozitate,cate sisteme patriot are Ucraina acum? ca sa imi dau si eu seama daca 4 is multe sau putine 🙂

      3
      • @Spectator din ce am gasit Ucraina ar avea 8 sisteme Patriot cu totul, din care 6 active si 2 inactive (aflate in mentenanta) si ar trebui sa mai primeasca unul „refurbished” din Israel in aceasta vara.

        5
      • @Spectator

        Câte nu ar avea, dar pe toate le folosește ca să apere Kievul și tot nu reușesc (ca să nu mai zic că în Kiev au de toate). Iar tu te întrebi dacă 4 îs suficiente pentru toată România :)))

        1
    • Treaba e cu ce le acoperi ca se tot cacaie cu shoradurile alea 😡

      4
  1. Iar sta nea Orban în spate, da ce-i el , usier si sub Trumpet? Sau trebuie sa deschidă ulterior ușa stăpânului Puțin🤔
    Băieții veseli de la birtul din Debretin spun că este ca un păzitor de nădejde precum VanDamme sau chiar Linda caratista😊

    15
  2. De negocierile pentru JASSM se mai știe ceva?

    3
  3. La anul se va tine in Turcia summit-ul, Turcia are importanta ei, cât nu ne ar conveni noua ca achizitionam o corveta ușoară de la ei, totusi suntem vecini la Marea Neagra.

    Nicușor Dan a avut o discuție cu Recep Tayyip Erdogan la Haga. Situația din Marea Neagră, subiect principal pe agenda bilaterală

    https://defenseromania.ro/634322

    Preşedintele român Nicuşor Dan a avut, pe marginea summitului NATO de la Haga, o întâlnire bilaterală cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan miercuri după-amiază, despre care a postat ulterior pe X că „este important să cooperăm pentru consolidarea securităţii noastre comune, în special în regiunea Mării Negre”.

    „Am avut o întâlnire foarte productivă şi substanţială cu preşedintele @RTErdogan la Haga. Am discutat despre parteneriatul strategic şi cooperarea româno-turce, bazate pe prietenia de lungă durată şi scopurile comune, cu un accent pe legăturile noastre economice solide şi pe uriaşul lor potenţial”, a postat preşedintele Dan pe X după întrevederea cu omologul său turc Erdogan.

    „În acest context geopolitic dificil, este important să cooperăm pentru consolidarea securităţii noastre comune, în special în regiunea Mării Negre, şi pentru dezvoltarea de proiecte în industria de apărare împreună, precum şi a infrastructurii strategice a regiunii noastre”, a mai apreciat Nicuşor Dan în postarea sa.

    Preşedintele României a mai avut în cursul zilei de miercuri şi întâlniri bilaterale cu preşedintele ceh, Petr Pavel, şi premierul britanic Keir Starmer.

    https://defenseromania.ro/634322

    13
    • Asta cu prietenia de lunga durata cu turcii….am tot auzit-o dupa revolutie. Asa este, timpurile de astazi, contextul actual, ne obliga aproape la o colaborare stransa cu turcii dar de aici si pana la prietenia traditionala mai trebuie sa treaca ceva timp.

      9
      • Doamne, fereste ma de prieteni ca de dusmani stiu
        eu sa ma apar, se spune. Vorba e si de turcii de azi
        care au tendinta islamului extrem trasata de Erdogan.

        12
      • Tocmai, s-a ferit de „tradițională” , „lunga durata” e mai ușor interpretabila și mai digerabila.

        5
      • ”Prietenia de lungă durată cu turcii” e doar o formulă diplomatică, dar bazată pe 147 de ani de relații mai degrabă amicale (exceptând beligeranța din WWI și animozitățile din Războiul Rece). Turcia a recunoscut independența României în 1878, relaţiile diplomatice au fost reluate, la nivel de legație, în toamna aceluiași an și ridicate la nivel de ambasadă din 1938 și până în prezent. Până în WWI, Turcia otomană a căutat și întreținut prietenia Regatului României, stabilind consulate otomane la Iaşi, Călăraşi, Tulcea, Constanţa, Giurgiu, Turnu-Severin, Brăila și Galaţi, iar consulatele române au funcționat în Imperiu la Salonic, Adana, Izmir, Monastir și Ianina (nici nu prea putea avea alți prieteni în Balcani sau la Marea Neagră). Iradeaua sultanului otoman din 10 mai 1905 pentru drepturile vlahilor, colaborarea militară din al II-lea Război balcanic și Pacea de la București din 1913 sunt alte momente importante din acea perioadă. Nici cu Turcia kemalistă relațiile nu au fost prea reci, culminând cu ”Pactul Înțelegerii Balcanice” din 1934, între România, Turcia, Yugoslavia și Grecia. Iar după 1990, lucrurile sunt destul de cunoscute… Desigur că derapajele iliberale, islamice și/sau megalo-turcice ale lui Erdoğan nu pot decât să îngrijoreze, dar trebuie remarcat faptul că unul dintre cele mai mari state musulmane mai are urme de laicitate și abordări pro-atlantice…

        22
    • mai lipseste putin si merge la mitiguri electorale cu erdo
      erdo e superdubios, ce dreaq de colaborare sa ai cu el

      1
  4. Arsenie Breahnă

    Ați observat bunul gust impecabil al Reginei Olandei?

    Stiu ca pare o temă de importanță minoră, dar putem compara eleganța rafinată – și totuși, deloc epatantă – a reginei olandeze (argentiniancă de origine) cu țopârlăneala fostei „noastre” prime doamne, madam Carmen? În lumea oamenilor civilizați, aceste semne „mărunte” chiar contează – și poate că și firescul comportamentului noului nostru președinte a contat la rândul său. Cred.

    12
    • Cap incoronat, staif, eleganta…

      9
    • Mie îmi place viitoarea a UK. După trei plozi, zici că e din cerințele lui Buhnici, corp de adolescentă

      3
    • acuma nu-s eu karl lagerfeld sau c klein (fereasca sfantu) da rochia asta de vrajitoare pe rejina olandei e de disney+

      in fine, stim cu e cu gustu omului. nevasta lu ioha arata bine, mai putin vestimentatia. aparuse cu o rochiuta peste genunchi la nusce parada

      Mirabela le are in orice caz cu vorbele

  5. Mama ce coarne i-as fi pus lui Trumpusoru’! Poza ar fi luat Pulitzerul cu siguranta

    12
  6. NATO allies agreed to boost defense spending to 5% of GDP, NATO Secretary-General Mark Rutte said after a vote of the 32 member countries on Wednesday at a summit in The Hague.

    As part of the agreement, allies committed to investing at least 3.5% of GDP on “core defense requirements,” up from the current target of 2%, Rutte said at a press conference following two days of meetings. The NATO secretary-general credited United States President Donald Trump for the result, saying the spending increase wouldn’t have happened without him.

    https://www.defensenews.com/global/europe/2025/06/25/nato-allies-agree-to-boost-defense-spending-to-5-at-the-hague-summit/

    2
  7. Trump vrea mai multe drone și rachete și mai puține avioane F-35 în cererea de buget de 893 miliarde de dolari.

    https://www.g4media.ro/trump-vrea-mai-multe-drone-si-rachete-si-mai-putine-avioane-f-35-in-cererea-de-buget-de-893-miliarde-de-dolari.html

    • in procurement pt 2026 P1 trump cere ,24 de F35 pt airforce la fel ca anu trecut , 21 de F15 ex fata de 18 anu 2025 si 26 de drone ,20 tinta si 6 rq 20 b Puma la navy cer tot 12 F35 C ca si anu 2025 si 11 B casi anu 2025 drone mq 25 3 bucati ca si in 2025

      pretul de achizitie scade pt F 35 ,asa ca io zic ca uni se manaca rahat la greu ca e eftin ,datele reale e pe site DOD publicate ,inca nu a aparut Fy 2026 ca trump e ocupat si hegsheth la fel dar e pe coming soon dar exista documentatia premergatoare

      1
  8. Un reper, pt cine e interesat, ca sa judecati cu totul altfel fotografia.
    E un militar in foto, care sta demn, cu o durere in pwla evidenta, usor sfidatoare chiar, la adresa catorva retardati din jur.
    Al nostru… poza de copil cu ursu, in parc.

    4
  9. In reportajul de la TVR al lui Adelin Petrisor s-a spus ca sunt șanse ca pe lângă cele 18 avioane sa mai primim încă 6 …

    2
  10. Nicușor Dan recunoaște că România nu a negociat să aibă hub la Marea Neagră: Din 2035, România alocă 5% pe Apărare.

    https://www.stiripesurse.ro/video-nicusor-dan-recunoaste-ca-romania-nu-a-negociat-sa-aiba-hub-la-marea-neagra-din-2035-romania-aloca-5prc-pe-aparare_3733700.html

    2
  11. Nicuşor Dan recunoaşte că România nu are o strategie la Marea Neagră, spune că MAE şi MApN ar trebui să lucreze la ea. Între timp, UE şi SUA au propriile strategii pentru securitatea Mării Negre.

    https://monitorulapararii.ro/nicusor-dan-recunoaste-ca-romania-nu-are-o-strategie-la-marea-neagra-spune-ca-mae-si-mapn-ar-trebui-sa-lucreze-la-ea-intre-timp-ue-si-sua-au-1-58517

    1
  12. Plaformele petroliere din Marea Neagră sunt cele mai vulnerabile puncte ale României în cazul unor acțiuni de sabotaj ale Rusiei și trebuie protejate cu nave, scafandri, drone submarine, poate şi un submarin, afirmă ex-comandantul Forţelor Speciale, generalul Marius Crăciun.

    https://newsweek.ro/actualitate/ex-comandant-al-fortelor-speciale-din-romania-plaformele-petroliere-din-marea-neagra-vulnerabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *