Cine vrea să-și testeze armele pe ruși, bine-venit în Ucraina

PzH 2000 aflat la „teste” in Ucraina

Ucrainenii au lansat o invitație oficială tuturor producătorilor de tehnică de luptă din lume să-și testeze armele pe capul rușilor, ivanii fiind evident mult mai ieftini și eficienți decât șobolanii în testarea de arme. De altfel sunt sigur că există niște tratate internaționale care interzic experimentele pe animale cu arme letale, dar despre șobolanul bolșevic nu zic nimic respectivele tratate…

Cine dorește și poftește, ucrainenii pun la dispoziție infrastructură, transport, masă și proprii soldați pentru ca companiile străine să-și poată testa în liniște sistemele de armament pe soldații ruși, aflați cu treaba prin Ucraina.

Evident că astfel de experimente se fac deja pe ruși de peste trei ani și mulți producători occidentali de arme și-au rafinat propriile sisteme cu ajutorul deloc debordant al ivanilor. Iar rezultatele se văd.

Și ca să fie treaba oablă, Kievul a formalizat acest sistem de tastare lansând un program intitulat „Test în Ukraine”. Astfel Ucraina invită companiile vestice să-și trimită tehnica de luptă pe front și mai apoi vor primii infomațiile necesare.

În cuvintele lor: „It will give us knowledge of what technologies are available, and companies will understand what really works on the front line.”

Până acum au fost testate diverse modele de drone americane și germane, iar programul se bucură de popularitate, pentru că este întradevăr ceva revoluționar să-ți poți testa tehnică de luptă “live”, pe soldații Moscovei și să afli rezultatele online.

Deocamdată Kremlinul nu a reacționat la oferta ucraineană dar participa de bunăvoie și cu profesionalism la testele respective, adevărat din postura de șobolan de laborator, așa cum este de altfel și armata rusă, una de șobolani primitivi, lipsiți de minte, onoare și umanitate.

GeorgeGMT

25 de comentarii:

  1. Pantsir Misses Drone FIVE Times During Strikes on S-500 Radar and BK-16 Landing Craft in Crimea
    https://www.youtube.com/watch?v=42FldQG_L38

    15
  2. Eu cred ca acest articol este unul degradant si asta fara sa fiu prorus si nici proucrainian.
    Cred ca ambelor popoare le place sa se bata si trebuie lasate in voia lor.
    In schimb noua ne place sa emigram:’ubi bene, ubi patria” parca asa se spune, NU?

    9
    • Consider invazia rusiei in Ucraina mult mai degradanta. Dar nah, valori diferite…csf, ncsf

      26
    • Problema e că dacă-i lași în voi lor, repede rușii ajung la Dunăre și doar un pic mai e să-i lăsăm din nou pe ruși în voia lor (că doar le place să se bată…), poate vin și fac pace pe aici. Tot ne place nouă să ne certăm: care cu N ATO, care cu taica Burbista Georgescu sau Decebal Simion… Rușii odată ajunși aici o să facă pace imediat, toți o să privim admirativ spre est și o să jurăm credință veșnică Marelui Cârmaci.

      10
    • Daca nu vezi diferenta intre sobolani si oameni, atunci ai o problema tipica sobolanilor.

      5
    • Oare? Când au fost ucrainenii independenți ultima oară ca să văd și eu cu cine le-au plăcut să se bată?
      Sau vorbim să ne aflăm în treabă așa….”ce mi-e rușii ce-mi sunt ucrainenii ” – cum circulă printre auriști

      2
    • Nea Carstea,tie iti place sa te bati?

      2
    • ti-ai pierdut reperele si etalonul moral. De dragul corectitudinii, iti doresc – in propria ta casa – sa fii invadat, batut samd (adica: si ce alte rele isi mai pot imagina razboinicii rusi), asa cum ucrainienii au fost invadati de invadatorii rusi.

      5
    • Macar recunoști că sunt 2 popoare.
      O să-ți pierzi rublele. Stai departe de ferestre

      11
  3. O initiativa buna si sa speram incununata cu succes

    19
  4. Repede, să sune cineva la Moreni să le spună, să trimită Saurul II la vânătoare de ruși, Oh, wait! Never mind!

    19
  5. Arsenie Breahnă

    Mi-a plăcut grozav asta:

    „Kremlinul participa de bunăvoie și cu profesionalism la testele respective, adevărat din postura de șobolan de laborator, așa cum este de altfel și armata rusă, una de șobolani primitivi, lipsiți de minte, onoare și umanitate”.

    Adevărat spus – așa au dovedit chiar ei, cu infinitele crime! Multumesc George GMT, ai punctat corect!

    33
  6. …e bine sa ai vodka…si sa fii baut bine cand aterizeaza o buomba din asta ieuropeana’..hac !

    2
  7. Și așa distrugeți planeta o să ajungă că Marte

    2
  8. Io, citind cateva comentarii suparate: bre, baieti, realizati ca exista o solutie la aceste „teste”? Rusia sa plece in grijania ma-sii din Ucraina!

    10
  9. Mejterii de la Cujir, cele doua sageti de la Tibi de-aici, nu va bagati?
    O ocazie buna sa demonstrati militarilor ce genii sunteti voi si de ce nu sunt produsele voastre apreciate la justa valoare.
    Sau fix asta nu vreti sa se afle?
    A, stai asa…

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *