Dronele și logistica

Autovehiculul autonom capabil să ne ducă de unul singur din punctul A în punctul B sau autovehiculul zburător sunt idei despre care citeam în Almanahul copiilor prin anii ‘80. Conform celor citite acolo, anii 2000 aveau să ne aducă mașini zburătoare, turism interplanetar și câte și mai câte… Ironic, treaba asta o făceam la lumina lumânării, ceva de neimaginat astăzi, 40 de ani mai târziu.

Dar visul autovehiculului autonom nu a dispărut, din contră, evoluția tehnologiei l-a adus din ce în ce mai aproape! Să nu uităm, acesta este visul pe care Uber și Tesla l-au vândut atât acționarilor cât și marelui public. Internetul de mare viteză, GPS-ul și hărțile digitale, camerele ultraperfromante sau sistemele LIDAR sau radar au produs sisteme de tip pilot automat din ce în ce mai performante. Pilot automat care, odată activat, preia sarcinile șoferului. Zorii mașinilor autonome tocmai au răsărit, dar mai e mult până departe! Lipsa de fiabilitate a sistemelor de conducere automată se adaugă provocărilor legate de adaptarea legislației rutiere, a celei privind răspunderea civilă în caz de accident sau a celei de asigurări. Îmi amintesc și acum un moment din serialul Rookie când polițistul oprește o Tesla pentru că nu oprise la semnalul rutier “Stop” și nu are pe cine să amendeze pentru că șoferul era lipsă la apel. Pasagerul, o fetiță. În egală măsură, autovehiculele zburătoare ridică numeroase alte probleme. În timp de război însă, aceste probleme devin secundare.

O scurtă introducere

Geografia și tehnologia au definit posibilul și imposibilul din cele mai vechi timpuri, cunoscut fiind apetitul umanității pentru conflicte și războaie. Iar războaiele moderne sunt tot mai mult definite de competiția dintre tehnologie și geografie.

În fiecare epocă, inovațiile tehnologice au încercat să depășească limitările impuse de teren, climă sau distanță. Logistica – știința și arta de a asigura resursele materiale și umane pentru susținerea efortului militar – a fost mereu elementul decisiv care a făcut diferența între victorie și înfrângere. Iar apariția dronelor autonome are potențialul de a schimba semnificativ logistica militară, lucru pe care-l vedem deja în războiul din Ucraina.

Evoluția logisticii militare reflectă în mod fidel transformările tehnologice ale civilizației. De la antichitate până la epoca industrială, transportul resurselor era limitat de geografie și de mijloacele de tracțiune disponibile. Odată cu apariția căilor ferate, statele au dobândit capacitatea de a mobiliza rapid forțe și echipamente pe distanțe mari. Primul Război Mondial a testat la maximum acest sistem, în timp ce Al Doilea Război Mondial a introdus o logistică motorizată, susținută de rețele de drumuri, benzinării și convoaie mecanizate. Epoca Războiului Rece a adus o nouă dimensiune: logistica globală. Prepoziționarea stocurilor, transportul aerian strategic și lanțurile transoceanice au devenit parte integrantă a planificării operaționale. Totuși, vulnerabilitatea depozitelor și a rutelor fixe a rămas o constantă, lucru pe care, din nou, l-am văzut și în Ucraina. Poate cel mai elocvent este exemplul coloanei rusești, lungă de câțiva kilometri, rămasă blocată pe drumurile ucrainene din lipsă de combustibil.

Logistica în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina a demonstrat că logistica este nu doar o funcțiune de sprijin a forțelor angajate în luptă, ci și o țintă prioritară. Loviturile cu rachete asupra depozitelor aflate în adâncimea teritoriului inamic și atacurile cu drone asupra convoaielor au transformat întregul teatru de operații într‑un spațiu contestat. Forțele ucrainene și ruse au fost nevoite să-și adapteze rețelele de aprovizionare prin dispersie, folosind vehicule mici, rute alternative și chiar drone pentru transportul de urgență al materialelor.
Potrivit uneia din sursele citate mai jos, „convoaiele sunt urmărite în timp real, iar depozitele din spatele frontului nu mai oferă siguranță; doar fragmentarea și livrările continue pot asigura supraviețuirea logisticii”¹. Dronele de mici dimensiuni, folosite pentru a livra sânge, medicamente, apă sau baterii direct în tranșee, ilustrează o schimbare profundă a modului în care aprovizionarea se realizează în condiții de război intens.

Potențialul dronelor pentru asigurarea logisticii unităților combatante

Poate cel mai important, dronele oferă avantajul de a elimina riscul pentru personal și de a asigura o mobilitate superioară în spații contestate. Sistemele aeriene fără pilot (UAV), vehiculele terestre autonome (UGV) și platformele maritime (USV) pot fi integrate într-o rețea logistică multi‑domeniu, care să furnizeze resurse pe bază de cerere, evitând rutele predictibile. Autonomia ridicată și inteligența artificială fac posibilă planificarea adaptivă a rutelor, evitarea obstacolelor și reacția în timp real. Dronele sunt din ce în ce mai bune și promit o serie de avantaje printre care putem menționa menținerea unui flux de aprovizionare continuu, descentralizarea depozitelor și, după cum spuneam mai sus, reducerea riscului pentru oameni.

Exemple de platforme autonome pentru logistică militară

Un exemplu relevant recent este programul Sikorsky–DARPA MATRIX, care a permis transformarea elicopterului UH‑60 Black Hawk într‑un aparat complet autonom. În testele din 2022–2025, drona a executat misiuni logistice fără pilot, livrând materiale medicale și evacuând răniți. Sistemul MATRIX folosește senzori LIDAR, camere și inteligență artificială pentru navigație autonomă, evitarea obstacolelor și aterizare precisă. Conform Lockheed Martin², un operator poate controla elicopterul de la peste 300 de mile distanță, iar încărcătura utilă este comparabilă cu cea a unui Black Hawk clasic.

Pe mare, Royal Navy a testat drone logistice Malloy T‑150 și T‑650 pentru transportul rapid de piese între nave. Rezultatele au arătat o reducere semnificativă a costurilor și a consumului de combustibil, înlocuind elicopterele folosite în acest tip de misiune.

În mediul terestru, vehiculele autonome de tip Mission Master (Rheinmetall) sau Milrem THeMIS demonstrează capacitatea de transport autonom a munițiilor și alimentelor.

Scurte concluzii

Introducerea dronelor autonome în lanțul logistic necesită o reconfigurare doctrinară: micro‑depozite avansate, fluxuri de aprovizionare distribuite și infrastructuri energetice protejate. Conceptele de tip „micro‑hub logistic” și „organic lift” la nivel de batalion pot deveni elemente centrale în structura armatelor moderne. Totodată, protejarea comunicațiilor, a spectrului electromagnetic și a liniilor de energie devine crucială, deoarece vulnerabilizarea acestor domenii poate paraliza fluxurile logistice. Ca orice în viață, orice soluție nouă crează și probleme noi…

Din ce în ce mai multe teste experimentează introducerea dronelor în lanțul logistic militar. Revoluție sau evoluție? Habar n-am! Pe vremuri geografia impunea limite: distanța, relieful. Sateliții, dronele de recunoaștere și munițiile ghidate cu rază de acțiune din ce în ce mai mare au redus aceste limite. Dar tot tehnologia ne oferă soluții: transport autonom, rețele descentralizate și fluxuri adaptabile. După cum îmi place mie să spun, eternul război dintre scut și spadă continuă în forme din ce în ce mai sofisticate.

Bibliografie

  1. Davidson, A. (2025). How Drone Logistics Are Changing Warfare. Geopolitical Futures.
  2. Lockheed Martin (2022–2025). Sikorsky and DARPA MATRIX Autonomous Black Hawk Program. https://news.lockheedmartin.com
  3. Revista Universității Naționale de Apărare „Carol I” (2023). Integrarea sistemelor UAV în operații logistice moderne.
  4. Royal Navy (2025). Carrier Drone Operations. https://www.royalnavy.mod.uk/news/2025/september/01/20250901-carrier-drone-operations
  5. Defense News (2025). Guardsman learns to fly autonomous Black Hawk in less than an hour. https://www.defensenews.com

2 comentarii:

  1. Ei da, in curand dronele vor inlocui omul atat in domeniul militar dar si in cel civil….ceea ce recunosc ca ma cam sperie!

  2. Vara asta am luat in LA un Waymo. Nu mi-a placut. Asa ca dupa aceea am apelat la Lyft, macar ai cu cine schimba o vorba si daca te grabesti o calca😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *