Francezii se ceartă cu spaniolii…

Iar germanii stau la pândă. Povestea a început în anii “90 și avea ca protagoniști de partea franceză DCN – Directorate of Naval Construction, devenit mai târziu DCNS iar astăzi cunoscut sub numele de Naval Group, iar de partea spaniolă Navantia fosta Empresa Nacional Bazán.

Aceste două companii au format un parteneriat pentru dezvoltarea unei noi clase de submarine clasice. Francezii au venit cu transfer de tehnologie, dar logica Parisului era să-i țină la distanță pe germani.

Rezultatul a fost clasa Scorpene care s-a dovedit a fi una relativ bine vândută, nu la nivelul submarinelor germane, dar orișicum s-au vândut prin Chile, Malaiezia, India și Brazilia.

Dar lucrurile au degenerat când francezii i-au acuzat pe spanioli că au furat tehnologia Scorpene și au folosit-o pentru dezvoltare submarinelor din clasa S-80 pentru marina spaniolă cu – ofensă maximă – tehnologie americană de la Lockheed Martin. Francezii promti au și înaintat o plângere pentru… plagiat.

Spaniolii, la rândul lor, i-au acuzat pe francezi de calicie pentru faptul că Navantia a fost exclusă din contractul Scorpene pentru Brazilia, deși spaniolii au fost parte în contractul cu India.

În fine, prin 2010 cele două părți au ajuns la un acord și au dizolvat parteneriatul, iar francezii și-au retras plângerea din instanța.

Însă de ceea ce se temeau francezii nu par să fi scăpat, pentru că după 16 ani de la liniștirea apelor, spaniolii n-au reușit să vândă S-80 vreunui client extern și cum în 2027 va fi livrat cel de-al patrulea și ultimul submarin S-80 către marina spanioală, Navantia este în căutarea de lucru, să spunem așa.

Iar germanii n-au stat cu mâinile în san și TKMS a semnat un memorandum de înțelegere cu Navantia care a intrat în vigoare pe 15 aprilie.

„The geopolitical developments of recent years have significantly increased the demand for modern naval equipment. At the same time, Europe lacks shipyards and technological resources. În this context, TKMS and Navantia want to investigate how closer industrial cooperation could make it possible to complete projects more efficiently, quickly and economically,” au transmis cele două companii într-un comunicat comun.

De fapt și de drept lucrurile nu sunt atât de generale cum arată comunicatul, germanii au de gând să ofere spaniolilor de lucru pentru submarinele din clasa U 212CD.

La ei acasă, cei de la TKMS au deja contractate 12 submarine U 212CD, câte șase pentru Norvegia și Germania, iar compania spaniolă Indra a semnat deja un contract pentru livrarea sistemelor de război electronic și radare pentru ultimele șase submarine comandate de cele două țări (patru Germania și două Norvegia).

În același timp TKMS este în cursa pentru Canada cu 12 submarine și Grecia. Mai mult, a primit recent și o comandă din partea guvernului german pentru fregatele din clasa MEKO și una peste alta comenziile deja semnate valorează 18,7 miliarde de euro, în februarie. Asta înseamnă că șantierele navale ale TKMS sunt deja la capacitate și este nevoie de alte unități de producție, iar aici Navantia are o pâine de mâncat, pentru că în același comunicat de presă scrie și că:”The agreement envisages the potențial production of TKMS vessels, including submarines, în Navantia’s shipyards în Spain.”

„TKMS has been a global market leader în non-nuclear submarines for decades. We share Navantia’s commitment to the highest quality standards and the clear goal of delivering quickly and reliably to our customers. This MoU allows us to leverage synergies between the capabilities of our shipyards and act together aș strong European partners,” a declarat Herr Volkmar Dinstuhl, înalt demnitar în consiliul de administrație al TKMS.

Bafta spaniolilor și paguba francezilor, ca să spunem așa, deși Scorpene nu pare să mai aibă viitorul în față și oricum Naval Group are suficientă capacitate de producție disponibilă dacă apare vreun contract la orizont.

GeorgeGMT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *