CALEA SUCCESULUI 4

Continuam cu rachete, avioane, comitete si comitii, deficiente si recomandari in drumul nostru spre Top Gun! Interesant e faptul ca in perioada in care Comisia isi facea treaba, intre 17 iunie-17 septembrie 1968, US Navy si USAF au “cheltuit” aproximativ 600 de rachete aer-aer cu rezultate indoielnice, sub asteptari, impotriva nord-vietnamezilor, proportia “uciderilor” fiind de 1 la 10 rachete trase, proportie considerata “dezamagitoare” de catre membrii comisiei…In urma studiului in care, conform istoricilor americani, Comisia Ault a “examinat profund spectrul complet al influentelor exercitate asupra sistemului de arme aeropurtate utilizat de Marina s-a vazut necesitatea unor noi abordari ale luptei aeriene si a unor noi inovatii in privinta tehnicii, ceea ce s-a si facut rapid”…Ei bine, da, s-a facut, dar sa continuam cu rachete si rachetute!

Continuam cu AIM-9 Sidewinder, racheta aer-aer utilizata din mai 1956, creata special pentru US Navy de catre echipa condusa de Dr.William Burdette MacLean la US.Naval Weapons/NAWS in China Lake, Desertul Mojave/California (NAWS e si astazi una dintre cele mai mari instalatii militare SUA/45.000 kmp, in uz din 1942. Dr.W.B.MacLean, fizician, lucra pentru US Navy la NAWS in proiecte sensibile. Despre el, oficialii Marinei, dupa crearea AIM-9, au spus “isi merita intr-adevar salariul!”. Pentru reusita racheta aer-aer Sidewinder, nume dat de un sarpe cu clopotei din Desertul Mojave, a primit din partea Marinei 25.000$ si o placheta din partea Presedintelui Eisenhower. Dezvoltarea Sidewinder a debutat in 1950 si a costat contribuabilul american mai putin de 100.000 de dolari. Racheta, care initial a purtat numele de AAM-N-7/AIM-9 din 1962, si-a pornit motorul pentru prima data in 1951. Pe 11 septembrie 1953, la al 14-lea test, lansata de un A-1 Skyraider pilotat de catre Walter Schirrem, loveste pentru prima data o tinta aeriana –drona QB-17/bombardier B-17 dronizat. Surse americane sustin ca AIM-9 Sidewinder are astazi in palmares 270 de aeronave doborate! Prima racheta de productie a fost AIM-9A Sidewinder 1/1955, urmata rapid de AIM-9B Sidewinder 1A/1956, varianta produsa in aproximativ 81.000 de exemplare. Ei bine, timp de peste 40 de ani, AIM-9B/C Sidewinder 1C&urmasele au fost principala racheta aer-aer a statelor NATO si a altor aliati ai SUA. Primul succes din cariera AIM-9B a venit pe 24 septembrie 1958 cand un F-86F  taiwanez doboara un Mig-17 chinezesc. Eeee, asa cum “ne-am obisnuit”, AIM-9B a “dat” si omoloaga sovietica R-3S/K-13/AA-2  “Atoll-A”/1961, racheta cu ghidaj IR intrata in paine cu Mig-21F-13 care ca fost nevoit sa renunte la una din cele doua mitraliere de bord. Ehhh, sovieticii au primit planurile AIM-9B Sidewinder de la colonelul Stig Erik Constans Wennerstrom, pilot de Saab Draken si ofiter superior in comandamentul Fortelor Aeriene Suedeze, fost atasat aero-naval la Washington, dovedit ca spion GRU in 1963 –ca fapt divers, asta le-a dat rusilor “totul” despre Saab Draken si planurile de aparare ale Suediei in caz de atac sovietic producand pagube extrem de mari Suediei, SUA si NATO.

Nu a fost prea stralucita si a avut mai multe variante, cea mai fortoasa fiind R-3M/AA-2-2/AA-2C/D Advanced Atoll, SARH, care a debutat cu Mig-21Bis la inceputul anilor *70, ulterior fiind vazuta si pe Mig-23S. Sovieticii si chinezi au pus mana si pe rachete AIM-9 via Vietnam, la inceputul anilor *70. Oricum, fapt recunoscut de catre istoricii rusi, primele rachete copy-paste R-3&AIM-9 nu erau nicicum fiabile avand eficacitate limitata dar, asa cum a demonstrat Comisia Ault, nici “originalul” american nu s-a dovedit prea eficient in primii ani ai razboiului din Vietnam, lauda de sine a producatorului neavand suport real!). AIM-9B era, cel putin in teorie, o racheta aer-aer reusita, cert fiind faptul ca era ieftina si relativ simpla –costa in 1960-1961 aproximativ 3000$ si avea maxim 20 de piese in miscare, un tub de metal/aluminiu de 2,70 m lungime si 127 mm diametru dotat in varf cu un telescop girostabilizat care capta caldura emisa de motorul aeronavei inamice/ghidaj IR. Capul de cautare transforma radiatiile IR detectate in impulsuri electrice controland patru derive pivotante/mobile, acestea directionand racheta si ghidand-o spre tinta. Simplu si eficient, cel putin in teorie, insa practica te omoara! Se stie ca cele mai de succes variante de AIM-9 in Vietnam folosite de US Navy au fost modelele D/G, acestea fiind creditate, conform surselor americane, cu 82 de victorii (incert, sa luam cu paine, zic! Vietnamezii nu recunosc acest numar…). USAF crediteaza modelul AIM-9B/E cu 28 de victorii.

CAPITAN FRANK AULT

AIM-9E era varianta B echipata cu un nou sistem de ochire racit termoelectric, acesta putand urmari tinte care manevrau/se roteau cu 16,50◦ pe secunda, mult superioara AIM-9B care “putea” urmari tinte care schimbau directia cu maxim 11◦ pe secunda, Comisia Ault concluzionand ca “B”-ul “nu e eficient in lupta cu Mig-urile” (Comisia avea dreptate, raportul final identificand peste 200 de probleme tehnice si de mentenanta…Aoleeooo maica! Capul de cautare aflat in varful rachetei avea campul de cautare foarte mic, de doar 4◦. Raza maxima de lansare era de doar 5 km insa in realitate se ajungea si la mai putin de 1 km, racheta neavand timp sa incadreze. Mai mult decat atat, dupa cum avea sa constate si Comisia, capul de cautare IR nu era racit cum trebuie ceea ce facea ca racheta sa fie extrem de sensibila la intregul spectru al radiatiilor infrarosii, cu deosebire la radiatia/lumina solara, marginile norilor si linia orizontului, deseori ducandu-se aiurea. Ei bine, aceeasi problema a avut-o si “surata’ copy-paste sovietica R-3S/AA-2 Atoll, aceasta ducandu-se deseori “dupa soare”. Au fost cazuri, conform marturiilor unor piloti sovietici si bulgari, cand racheta s-a “dus” dupa lumina reflectata de un lac! Mai mult decat atat, AIM-9B nu putea fi lansata decat din spatele tintei care ”statea cuminte”, metoda eficienta in cazul bombardierelor lente, masive si greoaie, nicidecum impotriva micutelor Mig-uri agile si manevriere! Toate concluziile Comisiei au dus la modernizari si upgradari de succes precum AIM-9C/radar de cautare semi-activ, motor racheta mai puternic, raza maxima de 15 km, eficienta la altitudini mari si mici, AIM-9D/fuzelaj imbunatatit, cap de cautare racit cu azot lichid ceea ce a anihilat influenta soarelui sau a solului permitand lansarea de la orice racurs/unghi, AIM-9E&G/sistem de ochire mult mai agil racit termoelectric, pentru prima data racheta putand fi ghidata radar de avionul lansator, AIM-9H/sisteme electronice mult imbunatatite care nu erau influentate de conditiile specifice Asiei de Sud-Est si operarii de pe portavion, si multe, multe altele pe care nu le vom mentiona aici din lipsa de spatiu si “incarcare’ a articolului.    

   Pe F-8 Crusader si F-4 Phantom II lansarea AIM-9B Sidewinder se facea astfel: pilotul sau RIO, dupa caz, orienta dispozitivul de urmarire IR al rachetei spre tinta. Cand acesta “vedea” tinta emitea un sunet in casca care semana cu maraitul unui caine, sunet pe care pilotii l-au si poreclit “maraitul”. Acest sunet crestea in intensitate pe masura ce distanta dintre atacator si atacat se diminua, pe masura ce racheta incadra mai bine tinta. Cand “maraitul” se transforma intr-o linie “melodica continua”, conform veteranilor USAF/US Navy, era timpul sa lanseze racheta).

SIGLA FAGU -1960

 

A-4SKYHAWK&FAGU

In sfarsit, una dintre concluziile dureroase constatata de catre Comisie a fost faptul ca “pilotii de vanatoare au fost nevoiti sa lupte de aproape fara a-si putea utiliza rachetele, fara tunuri de bord, cu deosebire cei de pe F-4 Phantom, si fara a cunoaste manevre si tactici specifice luptei aeriene apropiate. Este necesara revizuirea si pregatirea acestora, trebuie pus din nou accentul pe Air Combat Maneuvering/ACM/Lupta Aeriana Manevriera, trebuiesc revizuite armele, antrenamentul si tactica”. Stop joc, zicem, s-a strigat bingo! Asta avea sa duca la cel mai notabil rezultat in urma recomandarilor Comisiei, crearea Advanced Fighter Weapons School/Scoala de Lupta Arme Avansate a US Navy, scoala cunoscuta sub numele de Top Gun, scoala care avea sa-si arate rapid eficienta, in 1970 rata de ucidere in lupta aeriana directa crescand de la 2,5/1 la 12,5/1 in Vietnam (interesant e faptul ca US Navy a avut o scoala de antrenament in lupta aeriana apropiata pe care a desfiintat-o in 1960 considerand-o “perimata si anacronica” datorita aparitiei rachetelor ghidate aer-aer, scoala fiind cunoscuta drept Fleet Air Gunnery Unit/FAGU, NAS El Centro/California, 1952-1960, aici pregatindu-se piloti US Navy si US Marines. In pregatire era inclusa si trageri cu tunul de bord si lupta aeriana manevriera cu aeronave A-4 Skyhawk/din 1958. Din iunie 1959 pana pe 28 februarie 1960 cand a fost desfiintat, FAGU a functionat la MCAS Yuma, Arizona, aici formandu-se piloti de F-8U Crusader si FJ-4 Fury/F-86 Sabre navalizat utilizat de US Navy si USMC. Ca fapt divers, unul dintre pilotii care s-au format la FAGU a fost comandorul Richard F.Raiter, US Navy, in 1957, viitor instructor Top Gun, si viitorul amiral Paul T.Gilcrist/pilot naval cu peste 6000 de ore de zbor –a fost pilot de test, a evaluat Mig-21 in 1969/10 ore de zbor, devine instructor Arme Avansate la FAGU in perioada octombrie 1955-februarie 1958, primul pilot de elicopter Kaman SH-2G al US Navy si primul ofiter de 51 de ani care a aterizat cu un F-14 Tomcat pe portavion –USS Kitty Hawk/CV-63 in 1981).

SIGLA VX-4

   Raportul Ault a notificat faptul ca desfiintarea FAGU n-a fost de bun augur pentru capacitatea pilotilor Marinei de a lupta “fata in fata’ cu inamicul fara utilizarea tehnologiei de ultima generatie, doghfight, tun contra tun, existau “probleme in formarea si pregatirea pilotilor navali iar potentialul unor aeronave fusese diminuat prin eliminarea armamentului de bord. Metodologia de formare si pregatire a pilotilor, filozofia instruirii, trebuie rapid schimbata chiar daca pilotii de astazi sunt cei mai buni din istoria aviatiei navale si dispun de cea mai buna tehnologie. Trebuie pus accent pe invatarea manevrelor de lupta aeriana, necunoasterea acestora se vede in Asia de Sud-Est. Rachetele aer-aer au probleme in identificarea si anihilarea inamicului aflat in zbor la joasa altitudine iar computerele de bord care controleaza rachetele nu sunt capabile sa identifice si sa fixeze o tinta care zboara manevrier la joasa altitudine, pilotii lansandu-si deseori rachetele “la noroc”. Exercitii Air Combat Maneuvering efectuate de catre piloti experimentati din cadrul VX-4 la Naval Missile Center/NAVMISCEN, Point Mugu, California au aratat ca jumatate din lansarile de rachete erau “la noroc” atunci cand tinta evolua la altitudini joase, tunul de bord ramanand arma ideala in acest caz” (VX-4, Air Test and Evaluation Squadron Four/AIRTEVRON FOUR, supranumiti in cadrul US Navy “Evaluatorii”, era o escadrila formata din piloti experimentati dintre care multi luptasera in WW II si Coreea. Zburau la NAS Point Mugu cu F-4 Phantom, A-4 Skyhawk, ulterior si cu F-14 Tomcat si F/A-18 Hornet. Escadrila, infiintata in 1952, a fost desfiintata pe 30 septembrie 1994. Personalul navigant si nenavigant a fost inclus in VX-9 “Vampires”, NAS Point Mugu). Ei bine, vor fi si mai buni dupa cum vom vedea in randurile care urmeaza!

SIGLA VF-121

   Interesant e faptul ca mai-marii Marinei “miscasera” totusi ceva inainte de Raportul Ault! La NAS Miramar, San Diego, California, exista asa-zisa “Scoala de Arme Avansate” numita si Fightertown SUA, aici activand Fighter Squadron-121/VF-121, escadrila care la acea data se ocupa cu formarea pilotilor si tehnicienilor pentru F-4 Phantom, escadrila desfiintata pe 30 septembrie 1980. VF-121 “Pacemakers” a fost nucleul care a dus la TOP GUN. Noua instructori, piloti si RIO, condusi de Locotenent-comandor Dan Pedersen, au trecut la treaba pe 3 martie 1969 in cadrul noului program al US Navy numit United States Navy Strike Fighter Tactics Instructor/SFTI/Instructie in Tactici de Lupta Marina SUA, cunoscut ulterior ca TOP GUN, program de instruire in tactici si tehnici de lupta si atac al unor piloti navali&RIO selectati din escadrilele Marinei –cei mai buni si merituosi – piloti care dupa absolvire reveneau in unitatile de baza ca “instructori” pentru colegii lor (din 1996 TOP GUN fuzioneaza cu Naval Strike and Air Warfare Center la NAS Fallon, Nevada, existand si-n ziua de astazi). Dar inceputul n-a fost deloc roz, si iata de ce!

INSTRUCTORI TOP GUN DIN VF-121 -1969

PRIMII 8 INSTRUCTORI TOP GUN -1969

  In urma Raportului Ault definitivat si trimis mai-marilor Marinei SUA in ianuarie 1969 se recomanda, printre multe altele, infiintarea la NAS Miramar a unei asa-zise “Scoala de Lupta Arme Avansate” sub girul VF-121, aceasta scoala urmand a fi incadrata cu urmatorul personal: un ofiter comandant responsabil pentru tot si toate, de preferat pilot de F-4 Phantom sau F-8 Crusader; sase instructori de pilotaj, toti piloti de F-4 Phantom II; trei instructori RIO F-4 Phantom II; 1-3 instructori mecanici de aviatie specializati inclusiv pentru F-4 Phantom II. Programa scolii ar consta in 25 de ore de zbor per elev-cursant pilot&RIO pe F-4 Phantom II si F-8 Crusader+75 de ore de curs la sala, toate acestea in doar patru saptamani. Teoretic, Scoala urma sa pregateasca 20 de echipaje pentru F-4 Phantom si 10 piloti de F-8 Crusader intr-un an…Cel care avea sa puna bazele TOP GUN devenind totodata primul sau comandant, a fost locotenent-comandorul Dan Pedersen, supranumit ulterior “Godfather TOP GUN/Nasul TOP GUN” –a comandat aceasta scoala de elita pana la jumatatea lui 1969. Faceti-va comozi, scoateti cafeaua, popcornul, whisky-ul, berea si cola, incepe TOP GUN, zic!

Locotenent-comandor Dan Pedersen a pornit “la drum” alaturi de un grup de piloti si tehnicieni de inalta clasa atent selectati din cadrul VF-121, piloti&RIO de F-4 Phantom cu stagii in Vietnam, deci, la curent cu faptul ca acolo, in aer, nu mergea “deloc bine” -Darrell Gary/pilot, Mel Holmes/pilot, Jim Laing/RIO, John Nash/pilot, Jim Ruliffson/pilot, Jerry “Sky Bird” Sawatzky/pilot, J.C.Smith/RIO, Steve “Rebel” Smith/RIO. A cooptat in echipa si un ofiter de informatii din cadrul Serviciul de Informatii al Marinei, Wayne Hildebrand, acesta avand misiunea de a “le dezvalui” tot ce SUA&US Navy cunosteau despre avioanele sovietice (armament, performante, caracteristici, variante etc) si tactica folosita de sovietici&pactul de la Varsovia&nord-vietnamezi –bineinteles, informatiile erau strict secrete si de aceea personalul a fost atent selectat, cursantilor spunandu-li-se atat cat trebuiau sa stie fara a se dezvalui sursa informatiilor. Sa-i cunoastem pe cativa atat cat se poate, zic!

DAN PEDERSEN&TOP GUN

   Locotenent-comandor Daniel Arthur “Yank/Duke” Pedersen/Dan Pedersen a intrat in Marina in 1953 ca mecanic. In 1955 e acceptat in cadrul Naval Aviation Training Program/NATP la NAS Pensacola obtinand titlul de pilot-naval –antrenamentul de baza se desfasura pe T-28 Trojan iar cel specific Aviatiei navale pe portavioanele USS Antietam/CV-36 (Clasa Essex, 27.500 tone, 271 m lungime, 90-100 aeronave ambarcate, din 1957 utilizata ca nava de antrenament si formare piloti navali la NAS Pensacola pana pe 8 mai 1963 cand a fost pensionata) si USS Lexington/CV-16, Clasa Essex, din 1962 pana in 1991. In perioada 1957-1970 s-a zburat si cu Lockheed T2V SeaStar/reactor iar in perioada 1959-2004, cu North American T-2 Buckeye/reactor. Astazi cadetii zboara cu reactoare McDonnell Douglas T-45 Goshawk si Northrop T-38 Talon.  Pe 1 martie 1957, Pedersen e certificat pilot de vanatoare pe Douglas F-4D Skyray activand in cadrul VF-3. In 1962 e transferat la VF-121 pentru a face trecerea pe McDonnell F-3H Demon. Dupa efectuarea stagiului trece la VFA-213 “Blacklions’, NAS Oceana, Virginia, escadrila cu care, din februarie 1963, trece 8 luni de antrenament intens la bordul portavionului USS Hancock/CV-19, Clasa Essex. Dupa cele 8 luni de antrenament pe mare e detasat la VF-92 “Silver Kings” unde face trecerea pe F-4B Phantom II, escadrila fiind ambarcata ulterior pe USS Enterprise/CVN-65/3 ianuarie-18 iulie 1968. La sfarsitul lui 1968, Dan Pedersen e numit instructor la NAS Miramar. Exista surse independente care sustin ca dupa Raportul Ault, mai-marii Marinei deloc incantati i-ar fi spus lui Pedersen “daca voi la Miramar sunteti destepti, remediati problema. Aveti trei luni!”. Si au fost destepti dupa cum vom vedea, ba chiar smecheri si inventivi fiindca nevoia te invata iar lipsurile&piedicile te ambitioneaza!

   Darrell “Condor” Gary, pilot F-4 Phantom II activ in cadrul VF-121 la NAS Miramar. La trecerea in rezerva avea 170 de misiuni de lupta, patru stagii in Asia de Sud-Est, peste 500 de aterizari pe portavion in 11 ani de serviciu neintrerupt. Pilot&RIO cu coloana vertebrala care nu s-a sfiit sa spuna verde-n fata tuturor adevarul dureros, conform surselor independente, “doboram doua de-ale lor si pierdem unul de-al nostru, un schimb deloc acceptabil, sa stiti! Avem avioane mai bune si rachete mai bune dar n-avem antrenament in lupta aeriana manevriera. Am pierdut arta luptei manevriere, a doghfight-ului  din al doilea razboi mondial, prioritara fiind instruirea pilotilor sa intercepteze bombardiere cu raza lunga. Asta e inutil acum!”. A fost de doua ori instructor TOP GUN –A-4 Skyhawk si F-4 Phantom. Dupa trecerea in rezerva a facut parte din formatia de acrobatie aeriana Red Eagles care zboara Iak-52, formatie despre care spunea “zbor cu piloti extraordinari, ma angajez in evenimente provocatoare si zbor dupa propriul meu program si, cel mai bine, fara aterizari de noapte”.

 

  CAPITAN JOHN SMASH

Jim “Cobra” Ruliffson, pilot de Phantom e caracterizat de catre camarazii sai din TOP GUN ca fiind un om si pilot deosebit –“Cobra” Ruliffson a fost, poate, cel mai inteligent dintre noi. Nimeni nu a inteles mai bine decat el sistemele electronice si avionice ale Phantom-ului, si cum poate sa fie mai bun in a le stapani. Cu mintea lui tehnica si cunostintele de inginerie, Ruliffson a condus efortul nostru de a stapani Sidewinder si Sparrow, de a cunoaste diferentele subtile de performanta dintre aceste Arme de inalta tehnologie, ca sa nu mai vorbim despre parametrii optimi ai utilizarii lor. El ne-a invatat marja critica dintre viata si moarte. Locotenent-comandor “Cobra” Rullifson s-a remarcat prin darul sau superb de a preda acest material complex echipajelor aeriene”. A avut trei stagii in Asia de Sud-Est iar in 1975 a fost numit ofiter-comandant la TOP GUN. Elevii sai au despre el numai cuvinte de lauda –“Era un pilot de vanatoare exceptional care inova tactici de lupta aeriana. Zbura indraznet, era un comandant cu mana forte, un gentleman si vizionar tactician. Imbina critica cu lauda, la cursuri ne spunea mereu -deschideti ochii si urechile, Mig-urile nu va vor ierta! Instructorii ne invatau organizarea Aviatiei sovietice, tipurile de aeronave, performantele si armamentul acestora, tacticile de lupta folosite, chiar si gandirea/mentalitatea pilotilor sovietici. Stim ca veneau informatii, multe strict secrete, de la Defense Intelligence Agency/DIA, Naval Intelligence, Foreign Technology Division, Rand Corporation si altele”.

Jim “Hawkeye” Laing, RIO F-4 Phantom II, avea la activ o catapultare si multe misiuni deasupra Vietnamului de Nord executate in cele doua stagii in Asia de Sud-Est. Pe 24 aprilie 1967, aeronava sa F-4 Phantom II din VA-114 este lovita de focul antiaerienei in timp ce ataca cu rachete Zuni si bombe aerodromul Kep aflat la 60 km nord-est de Hanoi, casa Mig-urilor 17/21, acesta fiind primul atac al Aviatiei Marinei SUA asupra unei baze aeriene apartinand Aviatiei nord-vietnameze, atac executat de VA-112 “Broncos”/A-4C Skyhawk (VA-Attack Squadron/Escadrila de Atac) si VA-114 “Roadrunners”/A-4E Skyhawk+F-4 Phantom II (A-4E Skyhawk, varianta modernizata aparuta in 1962 construita in 499 de exemplare. Avea motor mai puternic, Pratt&Whitney J52-P-6A, 37 kN cu postcombustie, doi piloni de acrosaj suplimentari, TACAN, radar de navigatie Doppler, radar altimetru, computer de bord gestionare Arme acrosate). Pilotul, Locotenent Charles Southwick a catapultat si el cu succes, ambii fiind recuperati fara incidente de USAF. In aceeasi zi, inainte de a fi loviti de antiaeriana, Southwick si Laing au doborat un Mig-17 cu o racheta AIM-9 Sidewinder.

Fac o scurta paranteza pentru a va relata spusele unui jurnalist israelian care a ajuns la TOP GUN in 1983, Ehud Yonay… Iata ce ne spune jurnalistul israelian: ”L-am intalnit pe comandantul scolii TOP GUN, Jack “Gringo” Snyder, liderul Agresorilor, un tip inalt si slabanog care isi incepe ziua cu 200 de flotari si 100 de abdomene. “Gringo” a zburat cu F-4 Phantom in Vietnam. Acesta mi-a spus ca “aici e ca pe vremuri la turnirele medievale cand ieseau sa lupte cate un cavaler din fiecare parte, unul pe cal alb si unul pe cal negru. Cea mai mare batalie aeriana e o serie de dueluri individuale, o duzina de piloti pot dobori usor un bombardier insa in fata unui inamic care zboara cu 1207 kmh esti singur. Minusculele puncte de argint, precum Mig-urile, coboara din cerul albastru improscand cu foc ceea ce te face sa transpiri abundent…Aici te antrenezi sa inveti sa lupti, aici te antrenezi ca si cand te lupti, asta e TOP GUN. Nu stii cum te va ataca echipa Agresorilor, iar ca atacator nu stii cum se va apara cel atacat. Mai putin de 5% din elita pilotilor US Navy ajung instructor Top Gun, trebuie sa fii foarte bun pentru asta”. Ehud numeste NAS Miramar “Camelot-ul pilotilor de lupta” iar centrul de instruire/instructaj/curs “Masa Rotunda a Regelui Arthur ”, locul unde se aduna cei mai mari asi din Aviatia Marinei americane. Inca de la infiintare, in 1969, Top Gun a format asii-asilor revolutionand tehnica luptei aeriene, acestia fiind maestrii internationali ai artei luptei aer-aer. Fortele Aeriene Israeliene ar avea ce invata de la acesti “maestrii”! Ma-ntreb, la Top Gun au ajuns cumva si piloti israelieni? Putin probabil, cert e ca aliati ai SUA au vizitat aceasta scoala, si, interesant, ea a “generat” si surata sovietica!

  CAPITAN JOHN SMASH

John “Smash” Nash, pilot, instructor F-4 Phantom II la Top Gun, specialist in tactica si aerodinamica, descris de catre cursanti “curajos si indraznet, cu o inima mare”.

Steve “Rebel” Smith, RIO F-4 Phantom II, despre acesta se spune ca “era foarte bun cand era lasat liber si nu i se puneau prea multe intrebari”.

Wayne “Chuck” Hildebrand, ofiter de informatii in cadrul Naval Intelligence timp de 22 de ani intre anii 1959-1981, expert in Marina sovietica si absolvent inginerie navala. Foarte probabil avea pregatire ca submarinist.

Am cunoscut pe cat posibil o parte dintre “actorii de inceput “ ai Top Gun, e timpul sa intram in Scoala…Pregatiti-va pentru cursuri si ore de zbor!

Va urma.

 

WW

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://airandspace.si.edu › sov…

https://www.researchgate.net › …

https://owlcation.com › World..

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

http://www.aviation-history.com › …

afmc.af.mil

militaryaviationchronicles.com

interestingengineering.com

weaponsandwarfare.com

https://www.defense.gov › it-…

https://medium.com › raf-caps

Tails Through Time: The Ault Report: Improving USN Fig

TOPGUN: The Navy’s First Center of Excell

Ault Report Archives – Aerotech News & Review

https://www.art-emis.ro › Istorie