Comunicat de presă privind lansarea în circulație a bancnotei de 20 de lei

Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească.

Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Noua bancnotă va fi prezentată publicului într-o conferință de presă vineri, 26 noiembrie 2021, ora 12.00, susținută de Guvernatorul Băncii Naționale, dl. Mugur Isărescu.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. Imaginea bancnotei împreună cu toate aceste elemente de siguranță vor fi prezentate în conferința din 26 noiembrie.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

 

*
* *
 

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Națională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881.

Detaliile privind replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 sunt prezentate în Circulara nr. 28 din 19 noiembrie 2021.

Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăți.

Prețul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 este de 100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Lansarea în circuitul numismatic a replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția replicii se vor regăsi pe site-ul Băncii Naționale a României.

BNR

41 de comentarii:

  1. oltence fierbinți??
    pentru bnr si isarescu as fi avut eu niste idei dar trebuiau sa circule doar intre orele 23.00-07.00?
    personal as fi pastrat una-doua bancnote pentru cateva evenimente semnificative din istoria noastra gen unire,independenta,etc dar nu e rau nici cu ecaterina.
    acum mai important decat toate e puterea de cumparare a acestor bilete bancare.

    3
    • poate un vodă,ceva daco-roman…

      3
    • si mi-ar fi placut sa fie ceva mai inguste dupa model dolar…
      oricum noi acum avem doua monede oficiale, leu si euro .prima la cumparaturi domestice iar a doua pentru facturare si calculat grile salariale.
      in acelasi timp ne tot ameninta cu platile virtuale si plastic pe aici in europa…

      2
  2. Hai ca urmeaza bancnota cu un gay, una cu vreun negru cetatean roman, una cu steagul curcubeu etc, deh, politica corecta.

    22
  3. Daca tot pomeneste psycho de puterea de cumparare,hai sa facem cateva comparatii.
    La 1900,1leu= 1franc = 0,20 centi.Etalon aur.
    Salariile erau 50-60 lei/luna un muncitor,60-300 lei un functionar,90 lei un invatator,peste 300 lei un functionar superior.,400 lei un tanar inginer,380 lei directorul general al teatrelor,120-150 un agent de politie,250-300 un comisar.
    1kg paine-24 bani,1kg cartofi-12 bani,1kg carne-67 bani,1kg lapte-37 bani,1kg vin-70 bani.
    1ha pamant arabil aducea cam 20 lei/an venit(cam 400lei costa la vanzare).
    O casa cu 4-5 camere costa 10.000-20.000 lei.
    In concluzie,in perioada aia o familie putea trai modest,dar decent cu 80 lei/luna. 1leu de atunci valora cam 45 de astazi.
    Acum sa aruncam o privire la americani,in aceeasi perioada.
    Se platea 10-15 centi/ora(10-12 ore ziua de munca)
    1 livra carne porc-18 centi,1 livra zahar- 6 centi,1 livra cafea- 30 centi,12 oua- 26 centi
    O pereche de pantofi 1,5-2,5 dolari,pensiunea completa-12 dolari pe luna(dar trebuie sa fi fost ceva modest,pentru muncitori).
    Leafa unui emigrant era de 20-25 dolari pe luna.
    Din observatii personale,as zice sa inmultiti dolarul de atunci cu 60,ca sa aflati valoarea de astazi.

    5
    • Salut initiativa Bancii Nationale. Meritele Ecaterinei si sacrificiul suprem ne aduc aminte ca tot neamul a participat in lupta pentru existenta statului Roman. Cei ce ne vand pe nimic, ne pribegesc cetatenii si ne injosesc prin lume prin vorba si fapta, va doresc sa traiti ce a vazut bunicul la Stalingrad.

      17
  4. Doamne fere sa nu avem una cu Coana Firea…….
    banuiesc ca domna Dancila de la finante a avut un rol important in consultanta 🙂

    7
  5. Ce consolidare a egalitatii de gen? Nici un barbat roman, cat de cat patriot, nu se va opune vreodata ca Ecaterina sa fie celebrata ca si eroina nationala. Ca de obicei, imbecilocratia neomarxista proclama victorii neluptate.

    27
  6. In 2028, la 110 ani de la crearea Romaniei Mari va fi pusa in circulatie o bancnota cu alta personalitate feminina. Ati sesizat ca nici atunci nu vom fi in zona euro ? Tot cu leul cu valoare de matza .

    4
  7. De fapt , Catalina

    3
  8. Simbolistica bat-o vina!
    Astazi se sarbeaza Sf Ecaterina, coincidenta? Nu cred!
    PS La multi ani, sarbatoritilor!

    4
  9. Bravo BNR, o initiativa binevenita! Respect eroilor nostri, datorita sacrificiului lor noi existam! Inca…

    13
  10. Frumos. O eroina, un militar adevarat. Un militar care s-a sacrificat pentru tara, un militar provenit dintr-o invatatoare.
    Cand vad protretul acestei eroine langa „carieristii” de azi, langa modul imbecil de management al resurselor umane din minister, langa foamea de statut special si privilegii imi dau seama ca in afara de o bancnota de 2j de lei, nimic nu ne mai leaga de trecut.
    Cu evocarile mele, imi pansez singur ranile si nimic mai mult.

    17
    • @lt(rez) totusi sa nu idealizam. Daca citim doar memoriile participantilor romani la WW1, (printre ei si scriitori cunoscuti ca Toparceanu sau Camil Petrescu) vedem ca lucrurile erau departe de-a fi roze. Ma refer la coruptie, tradari, samd

      4
      • Desigur Stelian. Am scris si eu despre episoade mai putin roze si s-au apucat latraii de serviciu ca de ce „pângăresc” eroismul romanilor.
        Problema este ca daca nu ne amintim periodic de greseli si mai ales sursa lor, suntem condamnati sa le repetam. Ma rog, decidentii le repeta si norodul plateste. Adica noi.

        1
  11. Frumos din partea BNR, sa o pună pe Ecaterina Teodoroiu pe bancnota de 20 lei. Problema ramane alta, nu contează cine este pe bancnotă, bacnota are o valoare foarte mica. Ce-ți poti cumpara cu 20 lei… Nu prea are importantă cine este pe bacnota daca ai stomacul gol.

    • E vorba de simbolistică și recunoașterea unor merite. Nu trece totul prin maț.

      2
      • totul pleacă de la maț,sistemul digestiv asigura organismului materia primă pentru a funcționa in parametri optimi si de a recicla si elimina deseurile .este cenusăreasa celorlalte sisteme din organismul nostru?

        1
        • Ce au spus cei cinci mari evrei ai lumii:

          1. Moise: Totul porneste de la cap. Sa fii intelept,
          luminat… si problemele se rezolva!

          2. Isus: Ba nu, e de mai jos, de la inima! Sa fii bun cu
          ceilalti, sa-ti iubesti aproapele… si problemele
          se rezolva!

          3. Marx: Ba nu, e si mai jos, de la stomac! Daca ai
          burta plina… problemele se rezolva!

          4.. Freud: Ba nu, e un pic si mai jos, de la sex! daca nu
          ai probleme pe acolo si esti satisfacut…
          problemele se rezolva!

          5. Einstein: Totul e relativ!

          Cu 20 de lei iei un meniu de mici nu? Sau niste cauciucuri. Tot e ceva.

          Trebuiau sa o puna intr-o tinuta mai de front, de acord.

          3
  12. Portretul este prea prelucrat, arata ca o comunista chinezoaica. Varianta facuta in photoshop de pasionati este mai frumoasa, mai autentica.

    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *