Contracte semnate pe sfârșit de 2025 (2)

Polonia

Pe 29 decembrie, Hanwha Aerospace a anunțat că a semnat un contract ferm cu Agenția pentru Armamente Poloneză – în sumă de aproximativ 3,4 miliarde de euro – pentru producerea în Polonia a rachetei sol-sol ghidată cu rază lungă CGR-080.

Astfel, elemente-cheie vor fi produse local. Polonezii își continuă planurile pentru indigenizarea sistemului de rachete sol-sol sud-coreean K239 Chunmoo, desemnat Homar-K în nomenclatorul polonez.

CGR-080 este o rachetă sol-sol ghidată, calibrul 239mm și poate atinge ținte la o distanță maximă de 80km cu o precizie de 15 metri (CEP – circular error probability). Sistemul de ghidare este dual, inerțial și GPS.

Conform contractului semnat, producția ar trebui să demareze în Polonia în 2030.

În octombrie 2022 a fost semnat contractul pentru livrarea către forțele terestre poloneze a 288 de lansatoare Homar K și a 23 de mii de rachete.

Ideea de bază în cazul acestui tip de artilerie (reactivă) este bineînțeles accesul la muniție (rachete). Degeaba cumperi sistemul de lansare dacă tu ai în depozite rachete să-ți ajungă de 2-3 salve. Atât artileria clasică (obuziere) cât și cea reactivă (rachete sol-sol) sunt notorii mari consumatoare de muniție și dacă obuzierele / lansatoarele de rachete pot fi cumpărate din afară, munitia ar fi o condiție sine qua non să ți-o poți produce la tine în țară.

Sau măcar așa îți indică bunul-simt.

productie poloneza rachete sol sol coreene franta cumpara saab global eye awacs

Franța

Știrea nu este nouă, dar acum francezii au semnat contractul cu Saab.

În esență, Parisul deține patru avioane AWACS americane E-3F SDCA doar că acestea sunt cam bătrâioare și, deși francezii au de gând să le țină în viață până cel puțin în 2035, trebuie să privească adevărul în față.

Astfel, Franța va cumpăra două avioane AWACS GlobalEye de la Saab, cu o opțiune pentru încă două.

Avioanele vor fi cumpărate la cheie, direct din Suedia. Oficialii francezii au declarat că operarea AWACS-urilor americane este deja foarte scumpă – în jurul a 100 de mii de euro per ora de zbor – iar costurile sunt în creștere datorită vechimii aparatelor care au la bază modelul 707 al celor de la Boeing.

Așadar, pe 30 decembrie 2025, Saab și DGA au semnat un contract ferm pentru două aparate pentru o sumă de un pic peste 1,1 miliarde de euro, cu livrare în 2029 și 2032.

Este posibil ca acest contract să dea aripi și guvernului suedez să aleagă în primăvara aceasta ca viitoare fregată pentru marina sa oferta franceză cu FDI.

GeorgeGMT

16 comentarii:

  1. Si polonezii astia ce oameni risipitori! 🙂 Sa priveasca la ai nostri cum se gestioneaza un buget pentru aparare. :))))

    14
  2. Polonia nu are atâtia generali ca noi 😆.

    10
  3. FDI ar fi buna si la noi in Cazan.

    3
  4. Eu zic ca guerilla exasigurata la noi. Daca vin rusii le furam ceasurile si le dam sifilis la toti.
    E pamflet, evident.
    Nu avem o strategie de mobilizare coerenta. Adica sa cresti de 60-70 000 de oamenj la peste 300 000 „on short notice”
    Vorbim din ce mai mult de vulnerabilitatea zonei maritime (o problema de razboi hibrid, deci extrem de probabila) dar tot ce ne-a sparcait mintea a fost sa luam o cvsi-corveta de la turci.
    Bun, bun, si mai departe?
    Slava Ukraina! Asa am zis in 2022 si e inca adevarat.

    8
    • Mai întâi sa dotăm aia „profesioniști” cu arma de asalt modernă, sa le facem formare pe FPV-uri, sa le asiguram si transport blindat ca lumea. La țivili trebuie si acolo sa ai ceva arma de asalt modernă, dar mai „eftină”. Si nu stiu de ce nu mergem si noi pe dotare masivă cu MLRS-uri ghidate si mai ales cu balistice tactice. Avem doar 54 de ATACMS, fix pla! O tot lălăim cu „helicoptere” cu cine stie ce alte scule cvasi inutile in loc sa luam ceva cu care sa lovim naibii în adâncime.

      6
      • la mintea mea, arma aia de asalt, cu reducere de calibru si implicit cu reducerea distantei la care ai efect omorator al glontului, e bine pe hartie, dar in realitate nu-i bine,
        sa reduci calibru, ca unii se viseaza john waine si ii mitraliaza pe toti dintr-o rafala, si toti inamici stau in apropierea tragatorului asteptand secerarea, ca altfel nu se explica,

        toata lumea incearca sa extinda, cat mai mult distanta la care elimini inamicu, pt a reduce probabilitatea de eliminare a propriilor militari de catre inamic,
        pt a elimina inamicu inainte de a ajunge militarii tai in raza de actiune a armelor inamice,

        armat victoria curam

        3
        • In epoca echipamentelor de protecție din kevlar și placi ceramice,nu prea mai contează distanța. Dar contează cantitatea de muniție. Un pifan cu M14 de 7,62nato duce(in limita a 10kg muniție) vreo 250 rds. Același pifan cu M16 de 5,56 nato duce 600. In mags uri de 30 nu 20 ca primul. Ptr distanțe mari ai sniperi cu arme specializate.

        • Calibru ala imbunatateste precizia nu poarta toti echipament de dezamorsat bombe

    • Noi suntem campioni la pdf-uri. Am purtat o discuție cu un ofițer de rang înalt și l-am întrebat de ce Armata Română nu este deschisă la noutăți în ceea ce privește dotarea. Răspunsul a fost: „Păi, domnii generali se gândesc la pensie.” As adăuga că avem o clasă politică care dorește să fie bine, să nu fie rău.
      În schimb, polonezii gândesc scenarii și modalități concrete de apărare.

      3
  5. pfui, mai nene, mai. 3.5 miliarde de oiro. Pai de banii astia, Grindeanu era pentru o zi presedintele lumii in locul lui Trump in consiliul pentru pace. Daca ai pace ce-ti mai trebuie arme?

    9
  6. Pe mine cel mai mult ma îngrijorează numărul mare de oameni ușor manipulabili in rândul cetățenilor și calitatea foarte proasta a politicienilor de la varful politicii românești .
    Exista un citat care i se atribuie lui Napoleon Bonaparte – o armata de oi condusa de un leu va învinge o armata de lei condusa de o oaie …
    Asta e marea problema a țării – conducerea politica a României , plină de curve si oportuniști , oameni corupti si incompetenți …

    15
    • Si ? Cineva ia ales, nu?

      2
    • Insinuezi ca cetățeanu e leu 🫠?

      • Soldații romani sunt Lei , dar și poporul roman , pot spune cu toată certitudinea ca suntem un popor de lei – dacă avem conducătorii potriviți …
        Problema României este ca in ultimii 30 de ani , cei care au condus România nu au vrut progres , nu au vrut performanta , au vrut sa doar sa rămână la putere ca sa își umple buzunarele …

        1
  7. Noi îi batem la pdf-uri. Am purtat o discuție cu un ofițer de rang înalt și l-am întrebat de ce Armata Română nu este deschisă la noutăți în ceea ce privește dotarea. Răspunsul a fost: „Păi, domnii generali se gândesc la pensie.” Eu cred că o vina o au și politicienii noștri.
    În schimb, polonezii gândesc scenarii și modalități concrete de apărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *