Romania Military

Kurganets-25, noul standard de MLI rusesc

Kurganets-25_armoured_infantry_fighting_vehicle_Russia_Russian_defense_industry_military_technology_640_002

Noua masina de lupta a infanteriei ruse – Kurganets-25, este parte a programului de modernizare a echipamentului rusesc, alaturi de platformele Armata, Boomerang si Taifun, fiind proiectul uzinei Kurgan si avand scopul de a inlocui vehiculele de lupta BMP, BMD si MT-LB.

Platforma este dotata standard cu o turela operata electric de 2 oameni si echipata cu un tun cal.30mm 2A42, o mitraliera coaxiala cal. 7,62mm si 4 lansatoare de rachete antitanc Kornet- EM, cu traiectorie spirala, si capacitate trage-si-uita datorita sistemului automat de urmarire a tintei. Astfel sistemul poate angaja concomitent 2 tinte cu o acuratete crescuta de aproximativ 5 ori, zi sau noapte, la o distanta de maxim 5,5km.

Turela cal.30mm

Turela este prevazuta ca si optiune si pentru alte clase de vehicule, cum este cazul transportorului blindat Boomerang.

Exista discutii si speculatii legate si de optiunea de dotare cu arme de calibru mai mare, cum ar fi cazul turelei pentru tunul cal. 57mm cu cos de munitie in compartimentul echipajului. Arme de calibru superior ar putea fi necesare pentru a putea cauza scoaterea din lupta a posibililor oponenti occidentali, cu protectie crescuta in arc frontal, care rezista si la calibre de 30mm sau peste acesta.

Turela cu arma cal. 57mm

Sistemul de lupta este acompaniat de camera cu vizor termic, telemetru laser sigur pentru ochi, navigatie inertiala/GPS si sistem de tragere computerizat.

Turela cal.30mm, „refolosibila” si pentru Boomerang dar si pentru un derivat al platformei Armata

Blindajul de baza este usor si modular, putand fi modificat in functie de nivelul de amenintare. Dincolo de blindajul pasiv, blindatul poate fi echipat cu sistem de protectie activa Drozd-2. Acesta ofera protectie simultana multipla in arc de 120°, cu ajutorul unor mici rachete instalate in tuburi multiple pe turela. Echipajul este format din 3 oameni (sofer, comandant, tragator) situati in partea stanga fata, in timp ce motorul este plasat in dreapta, la care se adauga capacitatea de transport a 8 militari echipati care pot fi debarcati pe rampa electrica din spate. Trapa soferului detine 3 periscoape iar in spatele ei se afla alte 3 trape, chiar la baza turelei.

Propulsia este asigurata de un motor diesel de 800CP care poate duce cele 25 de tone ale vehiculului la viteza maxima de 80km/h pe un tren de rulare cu 7 galeti cauciucati pe fiecare parte.

Kurganets 25 este amfibiu si poate atinge 10km/h in apa datorita unei noi tehnologii cu jeturi de apa.

Deci rusii continua sa insiste pe ideea de vehicul de lupta al infanteriei de greutate medie si cu capacitate amfibie si mobilitate ridicata, in detrimentul unei protectii excesive care au dus la cresterea masei omologilor occidentali la peste 30 de tone, pornind de la 32 de tone si atingand chiar 40 in cazul Puma german, ceea ce este practic masa unui T-72A in versiunea de baza.

PUMA

Ca si comparatie, germanul Puma este echipat cu un tun similar cal. 30mm MK30-2/ABM, alaturi de un lansator de rachete Spike LR .

Concept posibil Boomerang

Boomerang, fratele pe roti al familiei in dezvoltare, pare sa beneficieze de un design care aminteste de Patria AMV si care ar putea fi concurat de ruso-francezul BMP ATOM, anuntat gata de prezentare live, in actiune, pentru luna februarie a acestui an.

ATOM

 

Marius Zgureanu

Exit mobile version