Noua era CLOSE AIR SUPPORT

Aristotel a scris că „aproape toate lucrurile au fost inventate, dar unele au fost uitate”, o zicală  demonstrata în mod repetat în domeniul militar prin lecţii plătite de sânge ce au fost uitate sau neglijate în timp de pace, pentru a fi redescoperite şi plătite  din nou în lupta. Mai jos este o mica introducere despre conceptul CAS in US AIR FORCE.

Ce inseamna CAS ? „Acţiune in aer  împotriva unor  obiective ostile aflate în imediata apropiere a forţelor proprii şi care necesită integrarea detaliata a  fiecarei misiuni  a focului  şi mişcarii  fata de acele forţe.”

Încadrarea  CAS a fost subiectul unei dezbateri serioase între fortele terestre  şi forţele aeriene de la introducerea  avionului ca armă de război. Forţele terestre cer  mai mult  sprijin la sol in operaţiuni, în timp ce forţele aeriene se concentreaza pe alte misiuni, cum ar fi  interdicţie aeriana  şi bombardamente  strategice, care să sprijine campania. Indiferent de priorităţile  diferite atribuite CAS de armata și forțele aeriene, rămâne faptul că Statele Unite au nevoie CAS în ultimele conflicte şi va continua să aiba nevoie de ea în viitor.
Oricum istoria ne arata ca nici un razboi nu a fost castigat pana acum doar de fortele aeriene.

Cum arata  o aeronavă ideala pentru  CAS? Un studiu al forţelor aeriene USAIF  efectuate în anii 1960, probabil cu ceva ajustari in prezent,  a ajuns la concluzia că trebuie să aibă următoarele capacităţi:

  1. Avionul trebuie să fie capabil să funcționeze pe aerodromuri improvizate

stock-photo-middlesex-va-september-model-rc-jets-lined-up-in-the-grass-at-hummel-field-airport-222153865

  1. Ar trebui să fie fiabil şi uşor de întreţinut în condiţiile din timpul războiului

image a 10

  1. Acesta trebuie să fie capabil de a transporta cantităţi mari de munitie şi în mod special trebuie să fie capabil să distruga tancuri şi alte blindate

Iraqi tank destroyed by aerial bomb

  1. Trebuie să aibă suficienta capabilitate de a raspunde  „la chemare” de lângă câmpul de luptă, şi atunci când este necesar pentru CAS sa aiba suficienta  resursa  pentru a găsi ţinta, să o identifice şi să confirme că este, într-adevăr, duşman mai degrabă decât prietenos, şi apoi de a o  distruge.

la sol

  1. Trebuie să zboare cu  cel puţin 600km/h, dar sa fie suficient  de manevrabil la rândul său si sa zboare strâns peste câmpul de luptă, aşa că pilotul nu va pierde din vedere ţinta atunci când vizibilitatea este redusă.

sight aiming

  1. Acesta trebuie să fie rezistent si  ar trebui să fie în măsură să supravietuiasca la foc de la sol şi sa revina la bază cu un pilot de sănătos.

campbell-a-10-damage

  1. Ar trebui să fie un avion low-cost în comparaţie cu preţurile avioanelor supersonice

low cost 1

Pentru că piloţii de aeronave CAS trebuie să localizeze vizual obiectivele lor înainte de a ataca, pentru a minimiza riscul de fratricid, viteza lor trebuie sa fie cat mai redusa.

Acesta e un comentariu mai vechi  :

F/A-16 nu întruneşte criteriile  forțelor aeriene (americane) pentru CAS, menţionat anterior. Mai exact, este lipsit de apărare şi capacitate de supravieţuire,  mecanismele necesare pentru pilot si avion să opereze în mod eficient în mediul low-level şi să livreze CAS exacte, sunt inadecvate în special cu tun de 30 mm. F-16 Fly-by-wire  si un singur motor nu asigura  redundanţă pentru a absorbi in luptă daune și sa zboare în continuare. Faptul că este un avion de mare viteză limitează capacitatea  pilotului de  a  identifica vizual  ţinte la sol – mai ales în apropierea forţele prietene. Pentru a produce F/A-16, Air Force va modifica  aparatul prin dotarea cu sistem de navigaţie la joasă altitudine şi direcţionarea infraroşu pentru noapte (LANTIRN), prin adăugarea unui pod de 30 mm si  un modem de date imbunatatita (IDM) pentru integrarea cu sistemul. Nu stiu daca ce cumparam noi acum are aceste sisteme.  Sper ca da.

In acest moment in SUA exista o mare dezbatere referitoare la CAS, respectiv daca mai este eficienta mentinerea sa, inlocuirea, respectiv cu ce tipuri de avioane noi.

Desigur dezbaterea este influentata si de lobby-ul marilor firme, politicieni mai mult sau mai putin interesati, militari profesionisti si desigur marele public.

Ar pare ridicol sa sustii in continuare mentinerea celebrului A 10, in dauna lui F 35, dupa ce  doua programe au consumat deja  zeci, poate sute de miliarde de dolari.

Trecem acum in „meandrele concretului ” si lasam deoparte teoria americana, complexa si poate influentata de bani multi.

Sa ne uitam un pic la statistici  recente:

1.     Conflicte militare SUA

CloseAirSupport_chart2B

 

2.     Razboiul din Siria ( mai recent ca asta nu exista ) :

Avioane folosite de rusi :

A. Bombardiere strategice (folosite probabil doar propagandistic si pentru imagine):

14   TU – 22M3

6  TU-95MSM

5  TU-160

B. Bombardiere tactice

12  SU 24M2

8  SU 34

C. ATAC LA SOL

12 SU 25 SM
su25sm

cititi cum a fost folosit

http://theaviationist.com/tag/sukhoi-su-25/

in principal bombe neghidate de 250 kg si rachete S 13

D. MULTIROL

4 SU 30SM

4 SU 35S

Daca ne uitam putin la listele de mai sus, avioanele „single rol” folosite pentru CAS sunt inca „de folos”.

La ce se munitie se gandesc partenerii nostri din USA ?

CloseAirSupport_table3_0

 

Si la ce avioane ?

Primul pe lista e bineinteles batranul A 10

a 10

sau…………..

TEXTRON SCORPION

Scorpion

Si chiar :

SUPERTUCANO

tucano

Desi Tucano a castigat licitatia pentru 15 avioane  de „atac usor/blindat/recunoastere” organizata de USAF , contractul a fost contestat in justitie de ceilalti competitori si este blocat. Singurul jet in competite a fost MB 345.

https://en.wikipedia.org/wiki/Light_Attack/Armed_Reconnaissance

Interesante sunt cerintele acestui program  „Light Air Support (LAS)”: piste neamenajate, masuri defensive, cabina si motor blindate, min 5 ore zbor/iesire, distanta zbor 1600 km, electronica de supraveghere, transmitere video, patru puncte de acrosare, tun   etc/

Contra ISIS au luptat in Siria si doua batrane OV 10 BRONCO, aparat al carui  cost de operare este de 1000 usd/ora fata de 40 000 usd/ora pentru un F 15.

Conform USAF  acest avion va fi reluat in calcul pentru CAS. A fost un experiment de testare  a acestui avion din 1965 care a luptat si in Vietnam.

Aici este un articol complet despre Bronco in Siria.

ww.thedailybeast.com/articles/2016/03/09/why-is-america-using-these-antique-planes-to-fight-isis.html

ov 10

In final cred ca cele mai mari sanse le va avea avionul de antrenament AT X (poate o combinatie intre T 50 sau MB 346 :

tx

Desigur e o mare necunoscuta cine va castiga aceasta licitatie.

Hai sa uitam de ce fac astia CEI MARI !

Ce facem noi, sau ce am facut ?

De aici imi cer scuze dar sunt subiectiv. Am lucrat prea multi ani in fabricatia,  dezvoltarea si marketingul IAR-urilor.

Actiunile ROAF :

1. Am modernizat 70 MIG 21 LANCER  A, in varianta de atac la sol, desi proiectantul sau il destinase ca avion de interceptie. Am cheltuit in total 450 mil usd la nivel 2000, echivalent a 700 mil usd astazi, din care 75% au fost cheltuite pentru varianta A, din care nu mai zboara nici un avion de mult.
Pe scurt s-au cheltuit 500 mil USD actuali pentru 70 avioane atac la sol care nu indeplinesc nici unul din crietriile US AIR FORCE 1-7 ale avioanelor de atac la sol .

Armament :

1 tun Gsh 23, 1000 kg bombe, manevrabilitate redusa la viteze mici,

Nu am nimic a comenta despre solutia fericita a MIG 21 C – varianta de interceptare – adica varianta conceputa de Mikoian. Chiar cred ca a fost solutia optima pentru  acel moment. S-au modernizat doar vreo 30 aparate.

2. Am ramas cu niste IAR 99 SOIM destinate CAS . Paradoxal au aceeasi cantitate de munitie si armament, chiar o avionica apropiata, cu exceptia radarului ca si un MIG 21 LANCER A..!!!????

Cu banii de modernizare a 70 MIG 21 LANCER A, puteam avea 60 IAR 93 supermodernizate si cu resursa inca 20-30 ani si inca 30 IAR 99 SOIM noi, precum si o industrie de aviatie functionala.
Sunt sigur ca totul era realizabil.

Q.E.D

Intrebarea mea este daca CAS  mai este o optiune pentru RoAF ?
Poate IAR 99TD va avea o sansa, poate…

 

Grigore Leoveanu

Sursa: IAR99SOIM.ro

82 de comentarii:

  1. Cred ca ar trebui sa ne uitam foarte bine la FA-50.IAR-99TD ar putea fi o solutie dar asta pe termen scurt.Achizitiile de armament ar trebui facute in asa fel incat sa nu te trezesti la 5 ani dupa achizitie ca ceea ce ai cumparat a devenit inutil si ca banii s-au dus naibii.FA-50 e o varianta buna pe termen lung,poate indeplini foarte bine si rolul de avion de antrenament si cel de atac la sol iar pretul nu e deloc piperat pentru un supersonic.

  2. si nu cel din urma punctul 8 pe care ai uitat sa-l mentionezi in articol , trebuie sa fie in conformitate cu cerintele specialistului nostru Mr. Eroul Bula

  3. Si pe cine sa mai closeairsuporteze CAS ul asta de avion?Pe TAB 77,TABC 79 si pe cateva amarate de TR 85 toate mancate de „reumatism„ si dupa care se scurge uleiul…?

    • Mihu ,
      TAB 77 , TAB-C-79 au functionat fara probleme la manevrele din anii trecuti din Germania . Exista imagini , reportaje si evaluari destule pe net .
      TR-85M1 idem . Mai mult , acesta are un sistem integrat complex de observatie si conducerea focului , superior tancurilor estice , si existau prototipuri sau proiecte in derulare de sisteme superioare .
      http://www.tehnomil.net/2016/03/07/vanzatorii/
      Nu stiu de ce continuati sa faceti afirmatii deplasate , rupte de realitate .

      • @ Nicusor

        „Nu stiu de ce continuati sa faceti afirmatii deplasate, rupte de realitate.”

        Păi pt că-s habarniști și păreriști ce se pricep la tot și toate, dar de fapt la mai nimic. E muy clar, senor Nicu?! 🙂

        • @ nicusor ,Jimmy…habar n aveti…TABC a fost un
          Blestem in afganistan!!!! Nu numai datorita blindajului
          ci si din cauza „fumaraiei” de 14,5 si a lipsei de extractoare de fum din dotare…te c..i pe ele de jafuri..
          Din mers nu poti sa combati tinta,daca te opresti sa deschizi foc de anihilare,tre sa deschizi toate chepengurile ca te inceci in fum si te expui atunc
          Direct focului inamic…sunt jale masinile astea..

          • Aaa,si ai nevoie de observator extern pt foc la inamic,tot din cauza fumului si a opticii de rahat de p 14,5

          • intreaba la MApN de ce nu au vrut sa le modernizeze cu turele RWS, existente in oferta mai multor firme romanesti si straine, incepand cu Moreni si UMB. O turela exterioara, actionata din interiro ar fi rezolvat rapid problema gazelor… ca si inlocuirea motoarelor.

            • @marius parca existase la un moment dat un proiect de midernizare a b 33 cu o turela exterioara si tun de 25(acu mai bine de 10 ani) mm…aia era o solutie buna,pt ca btr 80 u e o masina buna,cu protectie frontala excelenta…. Motor mai bun decat 77 si 79 ul…din cate am inteles,ar fi probleme cu licenta pt b 33 zimbru- stau toate unse la cotet din lipsa de piese…stiu ca rusii ne au dat lucenta pt alea 70 care le am mai avea…probabil ca efectivul gata de lupta ar fi fost undeva la 20-25 de masini ( restu canibalizate pt piese)si nu se merita continuarea programului…cred ca asta a si dus la inceperea proiect. Saur…

              • Bune proaste pe astea le avem, intrebare este cat mai sunt cu adevevarat functionale? Sa nu uitam ca tancurile plecate in Germania au trecut mai intai pe la UMB sa fie reparate, altfel se duceau cu T 55AM, daca o mai functiona si alea…

          • Bre @mihule
            Cheama bre pe @Sandel sa te ajute cu un comentariu pozitiv…il cadorisesti cu inca un tricou la fel cu ala promis zilele trecute…
            Nu cred ca esti mai calificat in problema blindatelor romanesti decat @nicusor, garantez asta… chiar daca am avut unele discutii contradictorii cu @nicusor pe alte probleme, cand scrie @nicusor pe tema blindatelor romanesti citesc cu placere….
            Deocamdata tu vorbesti din auzite, multi de pe aici vorbesc din experienta proprie…
            Hai… cheama pe @Sandel sa-ti dea dreptate….

            • dany,eu am facut de bine de rau 9 luni de armata(4 cu totul ca ne trimiteau acasa pe cei cu domiciliul in apropierea unitatii) la Jandarmi ,UM 0658, avandu-l comandant al unitatii pe alde Vasile Talvescu s pe Popescu Florin,un analfabet cu diploma,probabil tot pe acolo si astazi care o data a luat la palme un terist pt ca i aratase unui cameraman de la o tel locala cum se demonteaza un akm(da,componentele akm erau conform graficului din sala de instructie-SECRET MILITAR :)))))))..am avut insa ocazia nesperata sa particip cred la singurele trageri din anul 2003 din toata zona Olteniei cred , impreuna cu o unitate de la Caracal, um 1257 parca..oamenii au venit atunci cu 8 tab uri la poligonul de la Preajba dintre care 2 s-au defectat si au fost duse la uzina de reparatii din Targu Jiu unde au ramas parcate cred ca cel putin o luna….au pus niste copertine cauciucate pe ele pe care le zbura vantul,dupa aia le au legat cu sfoara…..am avut atunci pt prima si ultima data ocazia sa stau intr un tab romanesc-un jeg infect si mizerabil…tin minte ca nici munitia de 14,5 nu au tras o toata pt ca s-au defectat cred ca jumate din mitraliere…trageau 2 salve de 4-5 se bloca,daca trageau o salva prelungita ,iesea fumul pe toate gaurile…aaa,si da,protectia NBC la79 si 77 e MINCIUNA-doar la zimbrii functioneaza chestiunea(asa se plangea ofiterimea pe atunci)…..i auzi Nicusoare am dreptate?..

              in Belarus si Rusia m am dat cu BTR ul daca ti vine sa crezi….. :)))

              PS:Sandel ar fi cica doritor de publicatii de ale mele..uite aici un fragment:

              UNIVERSITÄT Hxxxxxxxx FAKULTÄT FÜR GEISTESWISSENSCHAFTEN HISTORISCHES SEMINAR NEUE GESCHICHTE

              Eurasien – Versuch einer Selbstidentifizierung

              Dozent: Prof. Dr.xxxxxxxx
              Referent: xxxxxxxxxxxxxxxxxx
              Matrikelnummer: xxxxxxxxxx
              Wintersemmester 2009-2010

              Inhaltverzeichnis: Seite

              1Einleitung 2

              2Entstehung des Russischen-Euraischen Konzept 3

              3Das geopolitische Fundament Dugins 6

              3.1Orthodoxie 22

              3.2 Sobornost 38

              3.3 Neoeurasianismus 48

              4 Analyse des Eurasisches Konzept 72
              xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

              Eurasien – Versuch einer Selbstidentifizierung

              1.Einleitung

              Eurasien oder Eurasianismus als politisches Idee und Projekt einer Gruppe emigrierter russischer Gelehrter Anfang des 20. Jahrhunderts prägt die heutige globale Szene der Machtpolitik deutlicher als nie zuvor. Das Konzept Eurasien bezieht sich zuerst auf ein gewaltiges geopolitisches Gebiet in Europa und Asien, dessen Einwohner durch gemeinsame Zivilisationsmerkmale gekennzeichnet sind. Obwohl nicht unbedingt auf eine Nation beschränkt, wird der neue geographische, historische und politische Begriff des Eurasiers jedoch vor allem Russland zugeordnet.
              In der vorliegen Arbeit soll der Versuch unternommen werden, den russischen Eurasianismus Anfang des 20. Jahrhunderts sowie die daraus entstandenen Konzepte (hauptsächlich die von Alexander Dugin vertretenen) zu untersuchen und zu erklären. 1920 entstand in Sofia die durch den emigrierten Fürsten Nikolaj Trubeckoj angeregte „Eurasische Bewegung„. Diese unter dem Begriff Eurasianismus zusammengefasste Bewegung impliziert ein präzises politisches Konzept, welches gegenüber der westlichen Welt und der europäischen Kultur in Opposition steht . Grundlage dieser politischen Idee sind Religion (Orthodoxie), Gemeinschaftlichkeit (Sobornost) und Nationalismus.
              Im diesem Sinne soll zu Beginn der Arbeit auf die Ausgangspunkte des russischen eurasischen Konzeptes eingegangen werden, um die politischen und sozialen Anforderungen herauszuarbeiten, denen die russischen Gelehrten gegenüberstanden. In einem zweiten Schritt werden die Ansichten und Vorgehensweisen Alexander Dugins und anderer eurasischer Denker dargestellt und erläutert. Darüber hinaus sollen diese …….samd.-incercati cu goagle….

      • au functionat fara probleme la exercitii din pacate in afganistan nu erau capabile nici de patrule ca nu aveau protectia necesara.

        • Ele nu au fost concepute pentru un razboi de genul celui din Afganistan, ci pe cel clasic si direct, gandit de sovietici! 🙂

        • Ele au fost gandite pt alt gen de conflict, cu totul alt „mediu” fata de Afganistan.

          Pe minciuna ca nu sunt bune domnul Melescanu a impins un contract pt Pirana, care sunt la fel de proaste ca si TAB-urile noastre in acel mediu.
          Din aceasta cauza au ajuns la imprumutat MRAP de la varu’ Sam.

          Cu pareri de genul asta armata va ajunge sa aiba tot din import, si intretinerea lor va fi f scumpa, si f problematica in caz de conflict, daca producatorul lor nu e de acord cu ideea ca tu îi dai la gioale lu pretenu’ lui.

          Asa e tot ce fac românii e prost, industria a fost un morman de fiare vechi, bine ca au taiat tot , ce ne trebuie industrie noi ne luam si chilotii ” made in china”. Noi putem sa traim doar din servicii ce ne trebuie noua industrie….

          Milioane de români plecati prin lume sa aiba de munca ,ce impresie iți lasa?

          • tab-urile sunt facute de rusi nu de romani.

            Mie imi pasa mai mult de industria de aparare si de armata decat 99% din populatia tarii. De aia si zic ca avem nevoie de transportoare noi

            • TAB-urile noastre sunt făcute la noi după modele sovietice, dar cu unele îmbunătățiri, cum ar fi motorizarea.

            • robi,
              Tab-urile sunt facute de români, dupa un proiect rusesc.
              http://www.uamoreni.ro/
              Tot acolo au fost facute si cele ce le au in dotare in prezent, nu in URSS.

              • sunt clone ale btr-urilor rusesti.

                • Da , bre robi, am inteles gândirea ta, nu mai trebuie sa subliniezi pt toata lumea….

                  Daca maine se cumpara licenta pt Patria si sunt facute la Moreni, nu sunt facute de români, sunt clone finlanzeze…. si nu sunt bune….

                  Daca sunt cumparate ” la cheie” / adica import ,din Finlanda, atunci sunt bune?
                  Noroc ca au cumparat/importat Pirana, si le-au folosit intensiv in teatre, ca daca cereau de la Moreni o solutie si ar fi finantat un program de cercetare pe tema asta erau bani aruncati….?

                  • n-am zis nicaieri sa cumpere la cheie din alta tara ci doar ca astea care sunt acum sunt vechi si rable.

                    mai sus un baiat a zis ca astea vechi sunt spirt si eu l-am contrazis ca avem nevoie de altele noi

                    vad ca e o mentalite la unii ca daca spui ca ce avem acum sunt niste rable esti automat anti industria romana….desi n-are nici o legatura una cu alta.
                    adevarul e ca sunt niste rable.

  4. O mica corectie la articol. Contractul pentru A-29 Super Tucano atribuit catre Embraer si Sierra Nevada Corporation este in derulare. Primele doua aparate au fost livrate Fortelor Aeriene Afgane acum doua saptamani.

    • ce armament vor primii afganii pentru avioanele astea ?

      • Diferite containere pentru armament de tip Gatling (probabil GAU-19), rachete Sidewinder, rachete Maverick, bombe clasice si din gama de precizie GBU si/sau Paveway.

        • Sidewinder ? Ce inamic ar vrea sà doboare afganii cu acest cuplu (Tucano+Sidewinder) ? Poate elicoptere ?

          • Mai zboară câte unii cu carpete cu răpirea din serai….

            • The A-29 features two internally mounted .50 cal machine guns (one in each wing), and has five hardpoints under the wing and a fuselage that can carry up to 1,500 kg of additional weapons. These can include .50 cal or 20 mm gun pods, rocket pods, short-range air-air missiles of the AIM-9X class, and conventional or smart freefall bombs. The aircraft’s inboard stations, as well as its ventral one, are also ‘wet’-configured for underwing fuel tanks.

          • Nu este vorba despre inamici. Versiunea de „mission software” folosita pentru A-29 este similara cu cea dezvoltata pentru Super Tucano operate de Brazilia si Colombia unde Sidewinder este integrat. Astia din cand in cand mai asmut un Sidewinder pe avioane suspectate de contrabanda cu narcotice.

  5. capatu' satului

    Toate aparatele enumerate sunt depăsite si nu fac fata criteriilor USAF enumerate;
    aparatele enumerate ma refer la A10 si Su 25 sunt bune numai in cazul in care ai controlu’ spatiului aerian – altfel, pilotu’ aparatului CAS nu are nici o sansa
    Generațiile noi de muniție heat, rachete sol aer, manpads, pantsir, dronele si restu fac ca un aparat CAS sa naiba nici o sansa;
    doctrina noastra trebuie modificată – aparatu CAS este o povară pt. armata care nu-si poate controla spatiu aerian.
    atât americanii cât si rusii au folosit aparat CAS doar după ce au avut controlu’ total al spatiului aerian;
    refuz sa cred ca rusii sau altcineva ne’ar ataca terestru inainte sa aibă controlu’ complet al spatiului aerian
    in concluzie, ar fi mai preferabilă dotarea cu interceptoare decat cu aparate CAS plimbate la 1 decembrie;
    nici măcar amercanii nu au bagat bani în modrnizarea A10 – si nu este intamplator;
    Daca ai controlu’ complet al spatiului aerian este preferabilă utilizarea lui Su 34 sau F 15 Strike E;

    se pleaca de la premisa gresita ca piloți de avion CAS ar putea avea o mai buna apreciere a câmpului tactic, decat ceea ce se observa cu drone, radare, sateliți ceea ce este fundamental eronat.

    • capatu' satului

      textronu’ este un jaf la ce aripi are;
      poate fi folosit eventual pt. zbor de agrement;

      IAR 93 este un proiect depasit;
      ar fi oportună inceperea muncii pt. un aparat care se fie urmasul lui 93
      cu materiale compozite, alte aripi, o ridicare a poziției ajutajului pe aceiasi axa cu planul aripii, o pozitie a pilotului dimilara cu cea de pe F22 sau F35, doua ampenaje verticale, o amprentă radar redusa si eventual motoare de la ucrainieni.

      cerințele războiului actual sau modificat fata de Vietnam si Afganistan

    • Intr-nu conflict cu rusii, Doamne fereste, Romania singura nu are nici o sansa sa-si pastreze suprematia aeriana. Cele citeva interceptoare care ar putea inzestra, cindva, armata nu ar fi in nici un caz suficiente. Ramine speranta NATO.

      Proiectarea unui urmas al lui 93, la nivelul tehnicii de azi, ar costa peste 2 miliarde euroi, spun numai proiectarea, productia si mai departe exploatarea ar mai fi citeva miliarde.
      Solutia fericita ar fi gasirea unui partener, sau mai multi, gen Ungaria, Cehia sau poate chiar Ucraina, ca tot ar furniza motoarele, s.a.m.d, cu care ocazie s-ar mari si numarul de avioane. E drept ca ar avea avantajul colosal al asigurarii unor locuri de munca cu recuperarea unei parti mici din investitii prin impozite si, daca tot visam, export.
      Am mai spus-o in mai multe postari, e un mare pacat ca Ro nu s-a implicat in tehnologia compozitelor, culmea e ca investitiile necesare sunt mult mai mici decit in tehnologia metalelor si, chiar daca n-am spus , ma repet, e greu de automatizat, deci e avantajoasa unei tari cu un salariu relativ scazut.

      • Compozite si imprimare 3D… nu prea le stapanim pe niciuna.
        Cat despre parteneriatul cu ucrainenii, tocmai l-am ratat prin amabilitatea deosebita a directorului Romarm, Floarea Serban. Desi am ridicat atunci problema, nu s-a intamplat nimic:
        http://www.rumaniamilitary.ro/scrisoare-deschisa-primului-ministru-dacian-ciolos

        • Tin sa va reamintesc ce a explicat Arhengel , programul AMTA urmarea exact acest scop : mentinerea unui know-how in CAD si lucrul cu materiale compozite .
          Dar alungarea ARCA din tara demonstreaza ca cineva vrea sa mergem exact invers .

      • capatu` satului

        preturile sunt foarte mari si nu au in vedere costu` redus al proiectarii de la noi corespunzatoare salariilor,
        la textronu` din articol proiectarea a fost foarte ieftina,
        daca imi amintesc bine, se prea poate sa ma insel, a fost vorba de vreo 40 mil dolari, proiectu`a fost pornit de altcineva si a fost vandut la actualu` producator,

        daca incasu`, comoti si restu` nu sunt in stare sa lucreze pe bani putini se poate apela si la straini;

        costu` de 2 mld. ieuro este rezonabil in masura in care se face ceva competitiv, daca ne gandim ca lanceru` a insemnat vreo 480 meleoane ieuro,
        urmasu`lui 93 ar fi vorba de alta tehnologie din alta era,
        era la 40 de ani dupa f16 third hand,

        trebuie avut in vedere faptu` ca demararea programului poate insemna versiuni ulterioare diferite de aparate plecate din programu`initial – interceptare, vanatoare, etc.
        precum si upgradari in timp a echipamentelor si a senzorilor,
        daca suedejii pot, trebuie sa putem si noi,

        daca facem un concurent pt. A 10 sau Su 25 nu are rost sa demaram programu`, astea` depasite la fel ca IAR 80,
        daca facem un concurent pt. Su 34 (blindaj pe motoare rezervoare, cokpit) si care sa fie din compozite, observabilitate redusa, etc., se vor gasi si cumparatori,
        numai de ar fi conducatori s`ar face toate,
        trebuie sa vrei ca sa poti,

        sansa este de partea celui care actioneaza;

        din pacate, toata stima pt. munca Dvs. ,
        dar cred ca ideea cu costu`ridicat al proiectarii si al implementarii ne`au adus unde suntem,
        la noi proiectarea si implementarea este mai scumpa decat la nemti sau oriunde altudeva si nu se justifica sa producem nimik,
        eventual de am importa si apa de la robinet,

        doar import si daca se poate tehnologii cat mai depasite sau a caror competivitate si performante ridica serioase semne de intrebare,
        ca sa bagi dupa aia un vapor de bani in retehnologizare;
        retehnologizare in urma careia vei avea tot un jaf peticit.

        TBT nu se justifica ca`i produs local,
        daca vine un jaf de la piranhia care sta pe tusa din cauza defectiunilor dese ministresu` apararii spune ca n`am avut norok, ce sa`i faci,
        dar pe de alta parte nu se justifica sa bagi banii in TBT cand deja toate smenurile au fost facute si platile efectuate,

        piranhia daca se poate proiectate de 50 de ani, dar vopsite ca sa arate bine la parada de 1 decembrie,

        intr`un conflict ca cel din ww2, spunem ca atunci, n`am avut norok,
        numa ca noroku` ti`l faci tu cu mana ta,
        atunci s`ua numit afacerea skoda, malaxa, auschnit, renault, etc,
        astazi cei implicati au nume de bulevarde prin capitala patriei,
        deci se justifica sa faci smen, urmasii vor fi profund recunoscatori,

        la conducerea noastra se numeste indolenta si smen,

        tara asta a ajuns mai rau ca o frunza in vant,

        odata cu plecarea celui caruia multi ii spun dictatoru`basescu am piedut un om la conducerea tarii;
        astazi avem un presedinte al republicii care poate fi orice…mai putin conducator.

        • @capu’ satului : mai este nevoie sa-ti reamintesc ca starea jalnica in care a ajuns Armata Romana s-a petrecut in cea mai mare parte in cele doua mandate ale lui Basescu ? Ca cele mai mici alocari bugetare au fost in cele doua mandate ale lui Basescu , persoana care avea o pregatire militara la baza ?
          2 : conform unor stiri aparute la un post TV ( digi ) viitorul transportor blindat romanesc va fi ASAMBLAT in tara in colaborare cu o firma straina.

          • mai intra in ecuatie si criza incepand din 2009

          • Daca tansportorul va fi doar asamblat in Romania, nu va mai exista Romania cel putin nu asa cum o stim acum.

          • capatu' satului

            Este discutabil ca in timpul lui băsescu nu s’au facut investiții în armata;
            Atunci s’a semnat contractul cu f16 third hand;
            Sau credeti ca este meritul lui duska torpile aeriene;

            Peste vreo 50 de ani cand se vor desecretiza discutiile din csat vom afla cum s’a ajuns la f 16, cine va mai apuca;

            Armata a fost privată de investiții în timpul lui basescu; Totusi, punerea in functiune a justiției si a arestarilor si a condamnarilor la varfu armatei este un mare plus – iar meritele ii revin lui
            Smenu din aparare a fost intodeauna mare corespunzător sumelor platite

        • @capatul satului,

          proiectare nu-seamna numai executat desene si facut ceva calcule de rezistenta, proiectare inseamna si incercari de suflerie, in sine destul de scumpe, incl machete, incercari statice si de anduranta, incepind cu piese mici, continuind cu subansamble, pina la celula completa, construirea a doua, trei prototipuri si citeva sute de ore de incercari in zbor. Fabricarea prototipurilor include SDVistica completa.
          In urma incercarilor o parte din proiect se reia, pt. a repara eventualele neajunsuri, pt. a imbunatati pe ici pe colo, si, cel mai des, pt. a indeplini noile dorinte ale beneficiarului si mai ales pt. a putea fi certificat. Numai documentatia necesara certificarii costa ceva milioane!

          Nu prea sunt la curent cu politica romaneasca dar nu-mi amintesc ca expresedintele basescu sa fi pornit vrun progarm de aviatie! Ai vrut sa faci o poanta 🙂

        • In October 1998, it was reported that the venture was increasingly becoming an Italian-led effort due to a lack of financial support on the part of Russia.[3] By July 2000, Aermacchi held a 50% stake in the development programme, Yakovlev and Sokol had a 25% share each.[4] In mid-2000, it was announced that differences in priorities between the two firms, and a lack of financial backing from the programme’s Russian participants, had brought about an end to the partnership, and that each firm would pursue development of the aircraft independently; Yakovlev received US$77 million for technical documents of the aircraft.[5][6] Yakovlev would be able to sell the Yak-130 to countries such those in the Commonwealth of Independent States, India, Slovakia and Algeria; while Aeromacchi would be able to sell the M-346 to NATO countries, among others.[5]

      • spune-mi cate tari de pe planeta se pot bate cu rusii????

  6. „Oricum istoria ne arata ca nici un razboi nu a fost castigat pana acum doar de fortele aeriene.”

    Cu exceptia atacului mini-Yugoslaviei (Serbia+Montenegro) de càtre NATO în ràzboiul Kosovoului.

  7. Cred ca e suficient sa ai avioane care sa sigure superioritate aeriana, sa care multe jucarele si pt lupta aeriana si pt CAS, drone pt descoperire- marcare tinte terestre, o infanterie care sa aiba la rândul ei posibilitatea sa marcheze tintele, si toate astea sa comunice datele in timp real intre ele.

    Si apoi ca pifanter as prefera si un pic de artilerie cu munitii destepte, aruncatoare de bombe, tunuri si MLRS, cu dronele de rigoare, pe care le am langa mine tot timpul.

    Avionul poate nu e disponibil sau in zona chiar atunci când e „groasa” langa mine.
    Parerea mea….

  8. Pe cand o discutie si despre elicopterele de atac ?

  9. Ce faci cu iar 99 vs o armata cu capabilitati antiaeriene bune ?NIMIC ,CARNE DE TUN!Ce arati tu aici e valabil pentru Siria adica un inamic care nu are capabilitati antiaeriene valabile poate decat ceva Zis-uri vechi si care trag la nimereala.Romania are nevoie de o forta de aviatie undeva la 50-60 de aparate ultimul racnet restul sunt povesti

  10. Close air support in FARo = sprijin pentru factorul tehnologic national .
    Dar vad ca exista oameni multumiti cu borduri si panselute .

  11. Despre morti numai de bine….IAR 93 nu trebuia taiat si trimis la fiare vechi, ci mai degraba modernizat complet sau poate ne interesa trecerea la un proiect nou de IAR 93. Varianta 2.0 derivata din experienta acumulata din primul proiect, plus deschiderea vestului fata de noi dupa revolutie, a Israelului in special, puteau justifica un astfel de program si ne pastram si industria de profil la standarde decente, nu ca astazi, aproape inexistenta! 🙂

  12. Off topic:
    S-au reluat luptele in Ucraina.

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/S-au+reluat+luptele+in+Ucraina

    Pentru cine se mai intrebe ce va face Putin dupa retragerea din Siria! 🙂 Oare urmeaza si Basarabia?

  13. Atata timp cat suntem in NATO, noi nu avem neaparata nevoie de un avion dedicat CAS. Avem nevoie de avioane multirol cu accent pe suprematie aeriana, pentru a fi capabili sa facem fata unui atac prin surprindere al Rusiei. Dupa aceea, daca bazele aeriene vor fi in buna stare, vor veni mai mult decat suficiente avioane pentru CAS.

    Iar ca avion dedicat CAS in cadrul USAF, sper ca nu vor face vreo prostie, gen „ieftin si suficient de capabil”. Accentul trebuie pus pe capacitatea anti-tanc, iar aici e nevoie de un avion cu putere de foc masiva. APSurile curente pot fi pacalite cu precursori / decoys, dar va veni un timp cand vor fi capabile sa discrimineze si sa doboare orice munitii ghidate. O solutie este atacul de saturatie cu Hellfire / Brimstone / Spike, dar e cam scumpa. Eu as vrea un succesor al A-10 care sa fie stealth, echipat cu turela laser pentru a dobori rachetele AA inamice, iar ca arma principala tun (uri) de cel putin 40 mm, capabile sa strapunga orice blindaj suplimentar (adica peste 10 cm RHAe) amplasat pe capota motorului T-14. Ca baza de proiect al tunului as pleca de la Mauser BK-27, presupunand ca se poate scala la 40 mm sau chiar 57 mm si trage cu APFSDS. Exista deja munitie CTA de 40 mm care poate strapunge 15 cm, poate e suficient, daca nu e, se poate merge pe ceva mai puternic. Daca tragi o rafala de 20+ APFSDS la un unghi de 45 grade, mai ai si 150 m/s avantajul vitezei avionului, energia cinetica ar fi probabil suficienta, iar APS de pe T-14 ar putea intercepta poate 7-8 din 20+, restul il vor ciurui (in principal la motor).

    • -„Cel mai probabil, in Europa, rachetele Thaad vor fi pozitionate pentru a intercepta rapid un eventual atac cu rachete balistice din partea Rusiei, Polonia fiind candidatul cel mai potrivit pentru a gazdui noul sistem antiaerian.”…
      Sa-i vezi acum pe cioloveci cum dau marunt din buze… 🙂

      • THAADul vizeaza Iskander si atat.

        • Inseamna ca tara in care aceste sisteme vor fi plasate este vizata de Iskander-ele rusesti, ca alta explicatie nu exista!? 🙂 Vizata la modul real si serios! Am vazut ca de fiecare data cand a fost vreo amenintare reala, ceva s-a miscat in concret de catre aliati(a se intelege americani ca restul sunt pfffff).

          Sa fie oare ceva legat de luptele care au reizbucnit violent azinoapte in Ucraina?

          • Exact!
            Legat de luptele violente din Ucraina, sa vedem ce zice coana Europa pusa in genunchi pe coji de nuca… Adica nimic inteligibil…. Si cand va spuneam ca cineva urmareste cu orice pret ca tanti Europa sa stea in genunchi chiar si atunci cand luptele reincep in apropiere, toata lumea zicea ca fabulez…
            Calmantu’ belgian administrat cu mana ciuhabilor are menirea sa o faca pe tanti Europa sa stea cuminte pe scaunel si sa croseteze ciorapei de lana pentru viitorul razboi rece…

            • Problema e ca spre deosebire de 2014/2015 acum nu prea mai apar filme cu ce se intimpla, controlul asupra media e mult mai bun, si asta nu e bine de loc, ca nu ne putem face o idee despre ce se intimpla acolo.

              • Cum nu iti dai seama ce se intimpla bre?
                Crezi ca inamicul de acum 2-3 ani s-a evaporat brusc?
                In 2013-2014 totul era ping pong… acum se joaca sah… Actorii au ramas aceeasi… Crezi cumva ca Rusia + China au renuntat brusc la planurile lor? Ma cam indoiesc…
                Acum este faza cu pocnitori sub fustele prezente la balul mascat…

                • NU frate, dar atunci vedeai filme cu combat, trupe in miscare, vedeai echipamentul, samd. Acum nimic…
                  Atunci puteai sa tragi o concluzie despre ce se intimpla, cat de bine sunt antrenate trupele, cat de bine sunt echipate samd.

                  • Pai nu vezi rezultatul antrenamentului „trupelor” in Belgia?
                    Razboi asimetric se refera si la terorism de stat cu mana altora…
                    Razboi nu inseamna doar cai, pusti si femei goale… inseamna sah pe real inainte de toate…
                    Si un pumn de nisip poate deveni o arma eficienta ca sa-ti neutralizezi adversarul… nu trebuie neaparat sa te duci peste belgieni cu tancurile sa-i faci pe politicienii lor sa adopte o pozitie „concilianta” in viitoare tratative…Basca ,,,ca si ceilalti de la masa se intreaba ingroziti unde va fi urmatorul atentat in loc sa negocieze la sange in viitoarele tratative de pace…

              • Nu e chiar asa, chiat ca cineva acolo sus se opune cat de tare poate pentru a impiedica raspandirea imaginilor si implicit informatiilor in acest sens:

                http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/S-au+reluat+luptele+in+Ucraina

                Uite dovada! Se vede cat se poate de limpede ca acolo a reizbucnit razboiul, tir de mortier, rachete si readucerea echipamentului greu de catre rusi in zona de lupta. Probabil urmeaza si alte miscari mai soft sau mai directe! 🙂 Problema e ce planuri au legat de Basarabia, sau mai mult, de unele tari NATO vulnerabile, inclusiv de noi. Aici ma refer la actiuni indirecte, de sprijinire a unora cu pretentii ca papusoiul de la Budapesta, de trage garduri de jur in prejurul sau! 🙂

  14. poate ar trebui sa incepem noi sa construim un avion pentru CAS dedicat
    cum ai spus in articol ar trebui sa fie low cost deci nu trebuie multi bani pt al fabrica si nici tehnologi pe care noi nu le avem

  15. Cat clasicims 🙂 .
    Cautati ceva ce partial aveti se numesc IAR99, drone si artilerie dar nu o sa le vedeti cat timp ne comportam ca o gubernie ruseasca.

    Punctele:
    1, 2, 4, 5, 7 = true;
    3 si oarecum 6 nu prea mai sunt, decat partial, de actualitate.

    3. „Acesta trebuie să fie capabil de a transporta cantităţi mari de munitie” – ideal da cat mai mult practic, nevoia de munitii si raza a avionului nu mai sunt chiar asa de mari datorita kiturilor de planare si ghidare.
    Un kit de planare iti duce o bomba de 250kg lansata de la 10km altitudine la 70-80 km. Costul kitului care include si ghidarea GPS 25 000 de dolari dar va scadea cand va intra in productia de masa deci este destul de accesibil (evident se poate face si unul ghidat laser). Ti avionul la +100km ii urci la 10km lansezi de la 50-60km de tinta si ii creste mult mai mult „sperata de viata” decat orice avion vreti care trebuie sa lanseze sub 10km de tinta. Daca isi imagineaza cineva CAS, impotriva unui imamic gen Rusia, facut ca in anii 80-90 si impotriva unui nr. foarte mare de tinte o face degeaba.

    Eficienta unui avion care depinde de o pista poate fi scazuta pana la anihilare. Pt. Rusia nu este cine stie ce sa lanseze atacuri de saturatie asupra a 4-5 aeroporturi din tara si dupa, daca mai ai, decolezi/aterizeri avioanele prin Trucia caci Ungaria a avut grije sa isi ia alt tip de avion iar F16 este destul de pretentios cand vine vorba de a decola incarcat cu munitie.

    Mai interesat mi s-ar parea capacitatea avionului de a renuta la carburat cand decoleaza pt. distante scurte (100km) in favoarea munitiei (capacitate de a acrosa cantitate mare sau greutate mare a bombelor).

    6. „Acesta trebuie să fie rezistent si  ar trebui să fie în măsură să supravietuiasca la foc de la sol şi sa revina la bază cu un pilot de sănătos”. Asa ar trebuii dar cerinta nu prea mai este chiar de asa de vitala cand tu lansezi bomba de la 50km si altitudine de 10km din spatele propriilor linii.

    IAR99+ upgradat sa indeplineasca punctele 1, 2, 4, 5, 7 asta este raspunsul. Am scris de cateva ori CAS faci si cu artileria (in sensul cel mai larg).

  16. Off-topic dar nu stiam unde sa postez.

    LSE Ideas, think-tankul lui London School of Economics, a scos un raport maricel pe evitarea unui nou Razboi Rece, editata de un roman, Dr. Cristian Nitoiu, si avand diversi autori.

    Poate fi citit integral aici
    http://www.lse.ac.uk/IDEAS/publications/reports/pdf/LSE-IDEAS-Avoiding-a-New-Cold-War.pdf

    Nu am apucat sa citesc, asa ca nu ma pot pronunta in legatura cu ideile din interior, am constatat doar ca exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *