Parteneriat militar româno-francez întărit la Cincu. Miniștrii apărării, în vizită la trupele aliate

Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut joi, 30 octombrie, la Sibiu, o întrevedere cu ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză, Catherine Vautrin. Programul a inclus discuţii bilaterale și vizitarea militarilor dislocați în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu.

Cei doi oficiali au analizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, contribuția Franței la consolidarea posturii NATO pe flancul estic și cooperarea bilaterală în sprijinul apărării colective. Ministrul Moșteanu a subliniat rolul esențial al Franței, ca națiune-cadru a Grupului de Luptă aliat din România: „Prezența militarilor francezi, alături de cei din Belgia, Luxemburg și Spania, reprezintă o garanție solidă a solidarității aliate și un semnal puternic al angajamentului Franței pentru securitatea regiunii Mării Negre.”

Vizita de la Cincu s-a desfășurat în contextul exercițiului DACIAN FALL 2025, în care Grupul de Luptă aliat își ridică nivelul operational de la batalion la brigadă, cu aproximativ 5.000 de militari. Exercițiul are ca obiectiv creșterea interoperabilității și consolidarea capacității de apărare colectivă, precum și exersarea sprijinului națiunii-gazdă asigurat de România.

Ministrul francez al Forțelor Armate a transmis un mesaj ferm privind cooperarea bilaterală: „Sunt aici pentru a confirma forța angajamentului nostru față de securitatea Europei și pentru a marca un nou pas în parteneriatul de apărare dintre Franța și România. Aș dori să îi mulțumesc ministrului Apărării pentru primirea sa călduroasă și sunt încântată că lucrăm împreună pentru a consolida relația dintre țările noastre.”

La finalul întrevederii, ministrul Moșteanu a reafirmat importanța acestui parteneriat: „România și Franța împărtășesc aceeași viziune: o Europă puternică, unită și sigură. Prietenia și cooperarea noastră vor continua să se dezvolte în beneficiul securității spațiului euro-atlantic.”

MApN – Biroul presã – Galerie foto

25 de comentarii:

  1. Generatie de suvorovisti subteranisti social-media fara lovilutie…. hac ptiu!
    Luati cu lamaie: https://x.com/Ellunes/status/1983804147913654564/photo/1

    13
  2. „La Roumanie va acheter pour environ 600 millions d’euros de missiles Mistral à la France”
    „Le ministre de la Défense roumain a annoncé jeudi 30 octobre que son pays allait acquérir des missiles sol-air Mistral 3 en vertu d'”un contrat signé d’ici à la fin de cette année, dans le cadre de l’Initiative européenne d’acquisition conjointe dirigée par la France”
    https://www.franceinfo.fr/economie/emploi/metiers/armee-et-securite/la-roumanie-va-acheter-pour-environ-600-millions-d-euros-de-missiles-mistral-a-la-france_7585094.html

    9
  3. Trei lucruri ma atrag din inventarul francezilor
    Caesar , h160 și Scorpene.
    Sper să le văd și în curtea noastră

    4
  4. Ne vor apara, la fel cum s-au aparat pe ei in primul si al doilea razboi mondial.

    8
    • Cum e cand realizezi ca Rusia va lupta impotriva Ucrainei mai multi ani decat in WWII?

      17
    • Citind comentariu tau si pe cele ale altor cativa d’astia ca tine, nu pot sa nu ma gandesc despre cum e sa spui ca habar n-ai despre ce vorbesti fara sa spui ca habar n-ai despre ce vorbesti. Nu ca francezii ar avea o dragoste profunda fata de romani, insa per ansamblu, daca vreo mare putere ne-a ajutat mai mult decat ne-a facut rau in istoria moderna, atunci aia au fost francezii. Mai citeste si tu un pic macar despre ce s-a intamplat in 1812, 1853 si 1919 si intreaba-te de ce rusii ne-au sarit in cap exact pe 26 iunie 1940 urmati rapid de unguri si bulgari.

      1
  5. Bre, mai luati pe careva sa mai scrie pt w-end articole de-alea mai elaborate, cum erau „atelierul lui Bula” si restu.

  6. Ati facut schimb de steaguri albe?

    4
    • Nu stiu, bre.
      Voi suvorovistii lui Potra ati facut-o in Congo, poate ne spui din proprie neexperienta cum se face.

      21
      • Bre, au fost si din MApN in Africa (inclusiv FOS) si MI (atat SAS cat si jandarmi).
        Ce a facut Potra pe persoana fizica, cu cativa fosti in LE si restu care s-au mai lipit de ei la „rebeliune” e altceva.
        Deci nu toti „mercenarii” (aka contractori, fosti militari/politisti, la aia civilizati spre care ne uitam) s-au bagat sa-l apere pe CG, ca tot ai ramas tu cu oful asta.

        7
        • Ba numai alde din astia, de „junta militara” (nu e pleonasm) am tot vazuti lipiti de el si de toata Cacareaza Gucci asta, cu ifosele lui de Gregorian Bivolaru band pisat filosofic la costum si visand la un sistem politic neo-ceausesco-putinist.

          Ni s-a urat cu binele.

          41
          • Eu ti-am mai spus ca acolo ai avut 2 grupuri, cei fosti in Legiune si cei din Sistem (activi, rezerva) care s-au dus sa faca doar un ban in plus sau sa mai invete si ceva prin lumea reala, cu ocazia asta. Ca printre ei erau si unii pasionati de politica sau religie.
            Potra era in baza de date de multa vreme, a intrat Sias-ul peste el, la Medias, nu era la prima abatere.

            4
            • Eu nu stiu ce „mi-ai spus”, ce crezi ca stii in plus fata de mine.

              Amatorii au plecat de acolo la fel de repede cum au venit (grupul a angajat cateva mii de oameni de-a lungul timpului, pornind de la cateva sute.. desi contractual erau maxim 1000 in situ, cu „concedii” si R&R cu tot).
              Ultimii, cei aprox 300 care s-au predat, nu erau amatori. Puteau fi facuti praf la aeroport, au avut noroc cu diplomatia Romaniei si via ONU, ca le-au dat M23 un ultimatum. S-au bagat pentru bani in situatii tactice sortite esecului din start, macar astia au avut noroc, altii nu.

              Dar au adus un prejudiciu de imagine Romaniei, nu e usor sa-l vezi pe (*editat – Willy Ngoma) guralivul ala M23 de labagiu „ofiter de presa” sau cum isi mai spune acum, rastindu-se la ei pe aeroport.

              20
            • aia cu SIAS-ul la sf o bagi de zici ca ca intrase SAS si Green Berets combinat calare pe un distrugator imperial 🙂

              problema e ca a fost nevoie sa intre peste el abia dupa turul 1 si ca au fost atatia din sistem cu el in Congo…

              9
    • Cu francezii? Pffi. Cauta te rog care tara are cele mai multe razbele castigate. Amuh, nu le poti pe toate:)

      4
      • Deși este adesea batjocorită pentru istoria sa militară recentă, Franța este țara care a obținut cele mai multe victorii în războaie și bătălii : 1115

        20
        • E batjocorita in special de englezi, care au frustrarile lor legate de francezi, incepand de la Hastings. Sunt destule capete seci si la ei care o sa-ti spuna ca francezii nu au cucerit Anglia, normanzii nu sunt francezi etc.

          5
        • Franta medievala =/= Franta de azi.

          Feudele medievale sunt des confundate cu statele natiune. Nu sunt deloc acelasi lucru.
          In evul mediu conflictele erau intre familii si indivizi nu state. Totul inclusiv loialitatile erau pe persoana fizica. Nu erai loial angliei sau frantei ci lu richard sau lu ludovic.
          Legile si taxele erau in functie de lordul feudal local nu erau uniforme in toate domeniile regelui.

          4
  7. Vom avea parte de multe ” surprize” ca prea ne- o dorim….

    1
  8. La 24 de ore de la anuntul retragerii unei parti din contingentul american, Dna Catherine Vautrin, ministrul francez al Apararii, coboara din avion la Sibiu.
    Nu e o intamplare, Franta vrea sa transmita un mesaj clar de sustinere. Iar Romania raspunde prin anuntul cumpararii de rachete Mistral 3.
    Danemarca a deschis balul, Romania a iesit la dans 🙂

    31

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *