Peste 10 000 de elevi din toate județele României vor fi implicați în cadrul campaniei ,,O oră de istorie pentru Basarabia”

Peste 10 000 de elevi din toate județele României vor fi implicați în cadrul campaniei ,,O oră de istorie pentru Basarabia”, proiect desfășurat sub egida Platformei Civice Acțiunea 2012 și Centrului pentru Cultură, Istorie și Educație în colaborare cu peste 120 de licee din țară, transmite Romanian Global News.

Anniversary of the unification of Moldova with Romania in 1918

Campania ,,O oră de istorie pentru Basarabia” se va desfășura în perioada 1-5 aprilie 2013, în timpul săptămânii ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!” iar peste 300 de voluntari vor susține cursuri de informare asupra trecutului și prezentului provinciei românești Basarabia, dar și asupra realităților românilor de la Est de Prut cu scopul de a sesiza necesitatea implicării active a tinerilor în procesul de readucere a Basarabiei acasă.

Programul ,,O oră de istorie pentru Basarabia” a fost derulat cu succes anul trecut în fază-pilot în liceele din Botoșani, București și Suceava, astfel că, în acest an, va avea loc în toate județele României.

 

Persoanele interesate să se înscrie în calitate de voluntari sau participanți în cadrul acestui proiect sunt rugate să contacteze organizatorii la adresa contact@centrul-cultural-roman.ro. Programa de predare va fi pusă la dispoziţie tuturor lectorilor, alături de instrucţiunile proiectului.

 

Ora de Istorie pentru Basarabia la TVR

Au cele mai bune bomboane şi vinuri, vorbesc româneşte şi au fost până în 2009 sub conducerea Partidului Comunist. Asta au aflat elevii Colegiului „Elena Cuza” din Capitală, la Ora de Istorie pentru Basarabia, o activitate din cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

 

Sursa: rgnpress.ro

 

 

3 comentarii:

  1. Speram ca nu peste mult timp, cu experienta realizata in acesta actiune sa se treaca la faza 2 si anume o ora de istoria Basarabiei predata la ea acasa, adica in Basarabia!

  2. Ar trebui sa precizezi ca si tu faci parte din program si ai fost deja la un liceu din Timisoara. Cateodata suntem prea timizi cu lucrurile bune pe care le facem.

  3. George, eu doar am ajutat putin, nu fac parte din program 🙂

    Dar cand apar asemenea initiative, suntem cu totii datori sa-i ajutam pe cei care le-au gandit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *