Politici demografice. Revenire

Acum doi ani scriam doua articole in care incercam sa propun solutii pentru evitarea colapsului demografic care ne asteapta prin anii 2038 – 2040, daca nu reusim sa redresam trendul puternic negativ al evolutiei populatiei. Articolele le gasiti aici: http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-romania-peste-25-de-ani si aici: http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-romania-peste-25-de-ani-ii-noi-viitorii-pensionari

 

Ce s-a intamplat de atunci ?  Absolut nimic !

Subiectul este in atentia diverselor institute de cercetare, legate de Academia Romana si de mediul universitar, dar, in afara de ei, nimeni nu-si bate capul.

Din cand in cand presa, in lipsa de subiecte, mai abordeaza tema dar mai mult la categoria “Wow!” sau “Soc, soc, soc!”, alaturi de teme „profunde” precum Triunghiul Bermudelor de langa Insula Serpilor, tunelurile energetice din Bucegi, orasul subteran de sub Sarmizegetusa.

In privinta politicienilor, marea majoritate se gandesc cum sa-si rezolve problemele financiare personale si ale familiei sau cum sa-si asigure pensii suplimentare nejustificate.

Foarte putinii politicieni care realizeaza pericolul par sa nu aiba nicio idee despre ce-i de facut. Masurile guvernantilor nu au nicio legatura cu problema in timp ce programul politic al opozitiei, chiar daca enunta problema, nu prezinta nicio masura credibila pentru rezolvarea ei.

O simpla declaratie rahitica despre cresterea numarului de gradinite de parca o familie care lucreaza in banci sau multinationale, pe 1500 Euro fiecare, nu face copii pentru ca nu sunt gradinite publice.

Acum cateva zile a iesit scandal din cauza ca Parlamentul nu a aprobat majorarea alocatiei pentru copii de la 42 la 200 lei.

Pai asta era solutia !?

Sa dai cate 200 de lei pe copil unor familii care toarna pe banda 6 sau 10 copii doar pentru alocatie, fara sa se preocupe de educatia lor!?

Daca au facut 10 copii pentru cate 42 de lei pe luna de copil, ce credeti ca vor face la 200 lei pe copil pe luna? Vor mai turna alti 4-5 copii !

Se vor ocupa de ei sa-i dea la scoala si la facultate ?

Sa fim seriosi !  

 

Ce se va intampla cu acei copii ?

Daca nu vor umple inchisorile vor fi muncitori necalificati, zilieri sau muncitori la negru sau vor merge la furat si cersit in vest. Foarte putinele cazuri de succes vor fi doar exceptiile care confirma regula.

Cine va plati pentru “cazarea si masa” in inchisori, cine va plati pentru pensiile, ajutoarele sociale, serviciile medicale pentru ei, cand vor fi batrani si bolnavi?

In timp, acestor familii vor incepe sa li se alature imigranti din tari unde familia traditionala are 4-5 copii, lucru care se intampla acum in Marea Britanie, Franta, Germania si unde vedem dificultatile (refuzul) de adaptare si integrare la stilul de viata european.

 Pe scurt, alocatiile actuale trebuie indexate cu inflatia si nimic mai mult.

 

Noi avem nevoie ca familiile in care parintii au joburi si venituri decente si care au inradacinata practica de a-si sustine copiii la scoala si la facultate sa fie stimulate sa aiba mai multi copii iar acest lucru trebuie facut si prin alte mecanisme, in completarea concediilor si indemnizatiilor de maternitate.

Un mecanism util ar fi scutirea de la plata contributiilor salariatului la buget si fonduri sociale, in functie de numarul de copii aflati in intretinere.

In momentul acesta exista niste deduceri la plata impozitului pe salariu dar sunt simbolice.

 

De exemplu, pentru un copil in intretinere (pana la 18 ani sau pana la 25, daca urmeaza o facultate) se poate stabili o scutire de 50% din contributiile unuia dintre parinti, aferente salariului, la alegerea lor pentru a putea aplica scutirea pe salariul cel mai mare.

Pentru doi copii in intretinere se poate stabili o scutire de 100% din contributiile unuia dintre parinti  sau scutiri de 50% pentru ambele salarii, tot la alegerea parintilor.

De la trei copii in intretinere in sus, ambii parinti vor beneficia de scutire 100% la contributii.

 

Sa ne folosim de calculatorul de salarii (il gasiti aici: http://www.calculatorsalariu.ro/), intr-o varianta simplificata, fara sporuri, bonusuri si prime, si sa incercam sa ne facem o idee.

 

Pentru 1 copil in intretinere luam trei variante:

  • parintele intretinator are salariul minim pe economie, de la 1 iulie 2015;
  • parintele intretinator are salariul mediu pe economie, din 2014;
  • parintele intretinator are un salariu brut de 5000 lei;

 

                                                             RON   

Nr.crt Salariu brut Salariu net Contributii salariat Scutire 50%
1 1,050    777 273 136.5
2 2,298 1,627 671 335.5
3 5,000 3,526 1,474 737.0

 

Ce observam:

  • pentru parintele intretinator cu salariu minim pe economie  scutirea de 136.5 lei inseamna o crestere cu 17.57 % a venitului net. Cei 136.5 lei, impreuna cu alocatia actuala de 42 lei inseamna 178,5 lei adica aproape de cei 200 lei preconizati in proiectul de lege dar acordati unor parinti care muncesc pentru a-si creste copilul;

– pentru parintele intretinator cu salariu mediu pe economie, 2298 lei (valabil pentru 2014), scutirea de                335.5 lei inseamna o crestere cu 20.62 % a venitului net. Pe un an intreg suma inseamna 4026                    lei, mai mult decat taxa anuala medie de studii la facultate;

  • pentru parintele intretinator cu 5000 lei brut pe luna (sector bancar, asigurari, multinationala nivel mediu) scutirea de 737 lei inseamna o crestere cu cca. 20.9% a venitului net. De banii astia se poate angaja, cu jumatate de norma, o menajera sau baby-sitter care sa aiba grija de copil si de gospodarie.

 

Pentru 2 copii in intretinere luam aceleasi variante:

  • parintele intretinator are salariul minim pe economie, de la 1 iulie 2015;
  • parintele intretinator are salariul mediu pe economie, din 2014;
  • parintele intretinator are un salariu brut de 5000 lei;

 

Situatia va arata asa:

                                                             RON   

Nr.crt Salariu brut Salariu net Contributii salariat Scutire 100%
1 1.050    777 273    273
2 2,298 1,627 671     671
3 5,000 3,526 1,474 1,474

 

Ce observam:

  • pentru parintele intretinator cu salariu minim pe economie scutirea de 273 lei inseamna o crestere cu 35.13 % a venitului net si aproape o taxa anuala de studii la facultate;

–    pentru parintele intretinator cu salariu mediu pe economie, 2298 lei (valabil pentru 2014), scutirea de 671  lei inseamna o crestere cu 41.24 % a venitului net. Pe un an intreg suma inseamna 8052 lei, mai mult decat doua taxe anuale medii de studii la facultate sau o jumatate de norma pentru menajera / baby-sitter / bucatareasa;

  • pentru parintele intretinator cu 5000 lei brut pe luna (sector bancar, asigurari, multinationala nivel mediu) scutirea de 1474 lei inseamna o crestere cu cca. 41.8% a venitului net, putand insemna o norma intreaga pentru bucatareasa/menajera/baby-sitter sau doua taxe medii anuale de studii la facultate si jumatate de norma pentru menajera/ bucatareasa.

 

Pentru 3 sau mai multi copii in intretinere sumele, in cel mai rau caz, se pot prezenta precum cele pentru doi copii in intretinere, daca exista doar un parinte intretinator sau, in cazul fericit, se pot dubla, in functie de veniturile parintilor.

Pentru doi parinti intretinatori cu 3 copii situatia s-ar prezenta asa (combinatii de salarii):

                                                                      RON

Nr.crt Salarii brute Salarii nete Contributii salariati Scutire 100%(total)
1 1,050 + 1,050    777 + 777 273 + 273 546
2 1,050 + 2,298 777 + 1,627 273 + 671 944
3 1,050 + 5,000 777 + 3,526 273 + 1,474 1,747
4 2,298 + 2,298 1,627 + 1,627 671 + 671 1,342
5 2,298 + 5,000 1,627 + 3,526 671 + 1,474 2,145
6 5,000 + 5,000 3,526 + 3,526 1,474 + 1,474 2,948

Cred ca nu mai este nevoie de comentarii.

 

Atentie, a nu se plafona scutirile !  Cu cat parintii au salarii mai mari cu atat trebuie stimulati sa aiba mai multi copii!

 

Foarte important:

 

  1. Toate calculele au fost facute pe salariile de baza, fara ore suplimentare, alte sporuri, premii sau bonusuri !
  1. Daca pentru doi copii scutirea este de 100 % din contributiile unuia din parinti (sau 50% si 50% din contributiile fiecarui parinte), trecerea la scutirea de 100% din contributiile ambilor parinti este menita tocmai sa-i incurajeze sa faca si al treilea copil. Cu doua nasteri pe cuplu se asigura doar inlocuirea generatiilor si doar prin cresterea peste aceasta medie se poate inversa trendul descendent al evolutiei demografice.
  1. Prin acest mecanism poate fi stimulata si inregistrarea salariilor reale ale parintilor dar, in lipsa unor informatii detaliate privind platile partiale la negru, e greu de cuantificat un impact in aceasta privinta. In mod sigur va fi un impact pozitiv asupra legalitatii contractelor si asupra veniturilor la bugete, aferente acestora.
  1. O persoana cu copii isi va gasi mai usor de munca, sporul de venit net de 20-40%, in functie de numarul copiilor, va face sa-i fie atractive, la acelasi salariu brut, oferte de joburi care pot parea neinteresante pentru unii fara copii.
  1. Implementarea acestui sistem de stimulare a natalitatii va avea efect si asupra somajului. In repetate randuri m-am referit la angajarea, cu norma intreaga sau jumatate, de menajere, baby-sitter sau bucatarese, acestea fiind ocupatiile care mi-au venit prima data in minte.
  1. Chiar daca mecanismul este menit, in primul rand, sa stimuleze nasterile, scutirile de la plata contributiilor vor incuraja si adoptiile interne. Extragerea unui copil dintr-un mediu impropriu dezvoltarii si integrarea intr-o familie dispusa sa investeasca in educatia lui este un castig foarte important.
  1. Este dificil de evaluat precis dar acest sistem, impreuna cu cresterile de salarii din anii urmatori, ar putea face fezabila intoarcerea in Romania a unora din cei plecati in strainatate, din cauza aceluiasi spor de venit net de 20-40%.

 

Pentru cei care vor sari sa strige “Vai ce gaura se va produce in bugetul statului!” sa incercam sa facem cateva calcule.

 

Analizam doua situatii:

 

  1. Sa presupunem ca, de banii suplimentari ramasi la dispozitia familiei, se vor cumpara hrana, bunuri si servicii.

 

Aplicam cota de 9 % (ca asa se aude) pe achizitiile de produse alimentare si bauturi nealcoolice, acestea reprezentand cca 39% din cheltuielile familiei, si 24% pe restul achizitiilor de bunuri si servicii.

La fiecare 100 lei suplimentari cheltuiti de familie vom avea:

Pentru bunurile si serviciile purtatoare de 24% TVA:

100 x 0.61 x 24 / 124 = 11.80 lei care se intorc la buget sub forma de TVA, la prima mana;

Pentru alimente si bauturi nealcoolice, purtatoare de 9% TVA:

100 x 0.39 x 9 / 109 = 3.22 lei intorsi la buget ca TVA, la prima mana;

Din valoarea fara TVA, de 84.98 lei, se cumpara alimente, bunuri si servicii din a caror structura de pret, cca 40 % reprezinta costurile cu salariile din care, la randul lor, cca 41% reprezinta plati la bugetul de stat si bugetele de asigurari sociale, aferente salariilor, adica:

84.98 x 0.40 x 0.41 = 13.94 lei intorsi la buget.

Total 11.80 + 3.22 + 13.94 = 28.96 lei intorsi LA PRIMA MANA la buget.

 

Observatie: am folosit expresia: “La prima mana” datorita vitezei mari de rotatie a capitalului in domeniul comertului, cel putin cel alimentar.

Sa va dau un exemplu: acum vreo 15 ani lucram intr-un nonstop de cartier.

Vanzarile zilnice: 400 ron la un stoc mediu de 500 ron.

Asta inseamna ca intr-o luna (intervalul dintre doua decontari de TVA) aveam:

30 x 400 / 500 = 24 adica vindeam de 24 de ori stocul mediu al magazinului.

Asta inseamna ca banii platiti de client la magazin, parcurgeau in medie cca 12 de cicluri de aprovizionare – desfacere inainte de urmatorul decont lunar de TVA, in functie de data efectuarii cumparaturilor.

Cele 12 de cicluri vin fiecare cu adaosul comercial aferent, plusvaloare care se tot aduna pana la sfarsitul lunii. De asta spun ca, pentru cei 39 lei cheltuiti pe produse alimentare, in loc de cei 3.22 lei TVA la prima mana, la sfarsitul unei luni suma care ajunge la buget din TVA poate sa fie de 35-40 lei.

Un calcul similar se poate face si pentru produsele nealimentare doar ca aici viteza de rotatie este mai mica. Chiar si pentru 3 rotatii pe luna, totalul incasarilor la buget din TVA, impreuna cu cele aferente produselor alimentare, depaseste, sau macar acopera in foarte mare parte, cei 100 lei care raman la dispozitia familiei din scutire.

 

IMPORTANT:

  • pentru simplificarea calculelor am vorbit despre decontarea lunara a TVA. Tinand cont ca deconturile se fac trimestrial, practic sumele incasate raman la comerciant o perioada tripla de timp pentru a fi rulate si inmultite.
  • nu am luat in calcul incasarile la buget din impozitul pe profitul realizat de comercianti pentru ca e mai greu de estimat dar pentru un comerciant este foarte dificil sa explice credibil fiscului cum de iese in pierdere. Activitatea este foarte profitabila iar structura foarte simpla a costurilor nu-ti permite sa-ti umfli cheltuielile pana la anularea profitului.

 

  1. Sa presupunem ca familia, din banii suplimentari ramasi la dispozitie, va angaja o menajera:

 

Din totalul cheltuielilor cu salariul menajerei, cca 41% se intorc direct la buget din impozit pe salariu si contributii la bugetele de asigurari sociale, aferente salariului.

De restul de 59%, menajera va cumpara alimente, bunuri si servicii care, tocmai am demonstrat mai sus, se intorc la buget in suma mai mare decat cea cheltuita.

In plus, daca menajera a fost angajata din somaj, statul realizeaza o economie suplimentara nemaiinregistrand cheltuieli cu ajutorul de somaj.

 

 Am prezentat suficiente argumente pentru a sustine sistemul de masuri?

 

Concluzionand, trebuie abandonata ideea cu cresterea alocatiilor la 200 lei, pentru ca va incuraja “fabricile de copii” si va produce, in principal, votanti la galeata, muncitori necalificati, asistati social si infractori, si introdus acest sistem de stimulare a natalitatii.

Familiile foarte sarace vor face oricum multi copii, in privinta lor problema principala fiind cum sa valorificam aceasta resursa umana, pentru a nu o lasa sa se piarda, dar acesta este un capitol separat.

 

Si ar mai fi un „mic” amanunt. Romania este SINGURA tara din UE care nu subventioneza inseminarile artificiale (in vitro). Pretul unei astfel de interventii in Romania este de 4500 euro, iar Staul – in marinimia sa si grija fata de viitoarea generatie – ofera dora 1000 de euro pentru cateva sute de cupluri pe an.

In restul Europei statul subventioneza total inseminarile artificiale, ba sunt tari care subventioneza mai multe incercari (Franta ofera 6 astfel de iseminari gratuit!). Dar la noi parlamentari au pensii speciale…

De prisos sa mai spunem ca o familie care se chinuie sa aiba un copil folosind inseminarea artificiala este o familie care isi doreste un copil nu pentru alocatie si este o familie care va avea grija de acel bebe.

 

 

 

Eroul Bula

140 de comentarii:

  1. O idee (am citit articolul azi noapte cand era in ciorne) ar fi o combinatie intre masurile aratate in articol pe de o parte dar si alocatii, insa aceste alocatii sa nu fie integrale in bani ci si sub forma de tichete/bonuri valorice, in functie de varsta, un exemplu scurt la botu’ calului:
    -1/4 bani;
    -1/4 tichete/bonuri de masa;
    -1/4 tichete/bonuri de rechizite;
    -1/4 tichete/bonuri de imbracaminte….
    Problema e daca aceste tichete pot fi schimbate/speculate pentru bani de niste parinti mai cu gingia insetata…

    • Am vazut ca si Moise Guran a avut o serie de emisiuni pe ideea asta, cu bonurile directionate.
      Singura sansa ca sa nu fie vandute pe bautura este sa le nominalizezi si sa inaspresti pedepsele pentru folosirea lor in alte scopuri.
      O alta varianta ar fi ca, spre exemplu, cota alocata pentru rechizite sa fie utilizata de guvern pentru achitionarea acestora si distribuire prin primarii.
      Cel putin teoretic, eliminand coruptia, costurile de achizitii sunt mai mici daca se lucreaza direct cu producatorii, in cantitati foarte mari, decat daca se dau bonuri ca sa se cumpere din magazin.

      • Depinde de zona, sateasca sau oraseneasca, insa cine crezi ca va dramui mai bine alocatia pentru rechizite? Parintii cu copiii lor sau statul (care stim noi cum…ehem..”achizitioneaza”)?

        • E drept ca la achizitii mari exista si comisioane mai mari dar, daca achizitile se fac centralizat, ai posibilitatea sa-i supraveghezi mai usor.

        • Ce cumpara parintii? Rechizite? Cum arata acelea? Carti, caiete, stilou, radiera? Sau au forma unor recipiente care contin licori…bahice…

      • eroule in general rationamentul tau e de bun simt mai putin partea cu salariile din multinationale si din banci , sa fim seriosi fff putini angajati in multinationale si sau bancile din romania au 1500 euro salar , mai de graba 1500 ron si aici ma refer la persoane cu studii superioare ca muncitorii vai de mama lor cu minimul pe economie .

  2. „Acum cateva zile a iesit scandal din cauza ca Parlamentul nu a aprobat majorarea alocatiei pentru copii de la 42 la 200 lei.

    Pai asta era solutia !?”

    Corect, dar ăia 42 de lei nu ajung nici măcar de niște pamperși ieftini…

    Ar trebui de asemenea făcut ceva nu nebunia asta cu avorturile. Dar ce să faci când încă în multe din satele patriei ăia se șterg la fund cu coceni?!

    • Nu poti sa te bazezi pe o politica de interzicere / reducere a vorturilor pentru a realiza spor natural sustenabil (economic).
      De regula, femeile care recurg la avort provin din mediile sarace si needucate, adica exact mediile care produc multi copii pe care nu-i pot sustine la scoala si facultate. Vorbind cinic, faptul ca recurg la avort reduce numarul de viitori copii de a caror educatie nu se va ingriji nimeni.
      O femeie educata, cu un salariu cel putin mediu, ca sa nu vorbesc de banci, multinationale, daca nu doreste copii stie sa-si masuri de protectie pentru a evita sarcini nedorite.

    • asta cu alocatia ii ajuta doar pe tigani

      • Nu-i ajuta doar pe ei. In articolul de acum doi ani spuneam ca prima reactie este sa spunem asta dar foarte multe familii sarace, cu multi copii, sunt geto-daci de-ai nostri, rude cu Burebista iar apucaturile sunt aceleasi.

      • Pai da, pentru ca alocatia se da fara sa verifice daca parintii au muncit vreodata in viata lor, si fara sa verifice daca copiii aia merg la cresa/scoala/gradinita.

        Hai sa dam alocatii substantiale doar parintilor care au istoric de macar 2-3 ani munciti pe carte de munca, si doar acelor copii care merg la scoala si o sa vedeti ca tiganimea ori o sa lucreze si o sa isi trimita copiii la scoala, ori nu o sa primeasca nimic.

        Asta e cheia!

        In felul asta o sa beneficieze de alocatii parintii care au un lco stabil de munca si vor sa conceapa un copil, nu toti tiganii care stau cu mana intinsa la marginea strazii si toarne cate 10 copii pe acre ami apoi ii pun sa faca acelasi lucru.

        • @unu
          cu asemenea propunere intri automat la discriminare pe criteri etnice , si atenteaza la drepturile omului !!!

          • @Typhoon se spune ca pentru democratia occidentala politically correct este la fel de nociv cum a fost comunismul pentru estici!

            • @Wandoo N
              parerea mea strict personala , la afirmatia dumitale cu democratia occidentala politically , fac treaba mica pe ea !
              eu am alte legi… LUPUL, si principii pe care le respect, restul trag apa…
              apreciez comentarile dv, si vad ca nu te ascunzi dupa deget cum fac altii !!!
              sanatate si virtute !!!

          • Cu o tara tara condusa de niste labari, intri intr-adevar…
            O tara condusa de niste oameni cu coloana vertebrala dadea legea asta acu 25 de ani.
            Dar asta este, e mai important sa tinem anual marsul poponarilor decat sa ne protejam neamul si traditiile…

  3. Foarte bun articolul!
    Pentru cei ce se tem de o gaura la buget , trebuie explicat ca indiferent din ce categorie de venituri face parte parintele, acesta cheltuie cu un copil cu siguranta mai mult decat deducerea de impozit, de unde rezulta ca statul recupereaza din taxe poate chiar mai mult decat a subventionat.
    Poate reusiti sa il trimiteti mai departe catre politicieni (hotii cei mai mari ai tarii), si acestia realizeaza ca un parazit inteligent nu isi omoara victima, ci are interesul sa o mentina in forma ca sa poata ”suge” si in viitor.

  4. Un exemplu(personal) :nu sunt din iasi ci de langa (50km) iar intretinerea fetei la facultate ma costa 1000 de lei/luna . La suma asta se mai adauga si alte cheltuieli :haine ,carti si altele cam pana la 1300-1400/luna. Salariul mediu in zona este de 1000 de lei. Daca eram harnic si faceam 2-3 copii cu ce ii tineam in facultate?!? Prost sa fii sa faci mai mult de unul in conditiile astea.

  5. In ritmul actual,in care aproape fiecare familie de ROMAN are cate un singur copil,iar un roman din 4 pleaca in strainatate, vom avea o mare problema demografica.Divorturile sunt din ce in ce mai dese iar nasterile din ce in ce mai rare.In acest ritm,in 2030 o sa fim 17,7 milioane,iar in 2060,11,9 milioane.
    In prezent statul acorda o alocatie pentru copii de 42 de lei pe luna, echivalentul a aproximativ 10 litri de lapte. In plus femeia care naste poate sta acasa ca sa-si ingrijeasca bebelusul un an de zile timp in care primeste 85 la suta din salariu, dar nu mai mult de 3600 de lei. In germania mamele care au 4 copii primesc 2.500 de euro pe luna de la stat. In Belgia si Franta politicile demografice sunt sustinute de stat prin scutiri de impozite si indemnizatii de mii de euro pe luna.
    Stia cineva pana acuma ca februarie 2015 a devenit luna cu cea mai ridicata medie zilnica a deceselor din ultimii 10 ani? Excedentul de decese, coroborat cu o mediocra medie zilnica a nasterilor (503 nasteri/zi), face ca februarie 2015 sa fie si luna cu cea mai scazuta medie zilnica a sporului natural din ultimul deceniu!
    De peste 2 decenii traim cu inconstienta o drama demografica profunda si ireversibila, al carei efect inexorabil va fi anihilarea noastra ca natie de pe orice harta a viitorului!!!
    Lunile cu cea mai mare mortalitate din ultimul deceniu:
    Februarie 2015 846/zi
    Februarie 2012 845/zi
    Ianuarie 2007 825/zi
    Decembrie 2009 808/zi
    Martie 2012 792/zi
    Ianuarie 2009 791/zi
    Februarie 2010 790/zi
    Ianuarie 2008 788/zi
    Ianuarie 2015 787/zi
    Ianuarie 2006 787/zi
    Lunile cu cel mai scazut spor natural din ultimul deceniu:
    Februarie 2015 -343/zi
    Februarie 2012 -327/zi
    Decembrie 2013 -319/zi
    Martie 2012 -310/zi
    Decembrie 2014 -309/zi
    Decembrie 2012 -304/zi
    Martie 2013 -283/zi
    Aprilie 2012 -271/zi
    Decembrie 2006 -262/zi
    Decembrie 2007 -259/zi

    Asa ca dragi guvernanti,urarea mea pentru voi nu poate fi reprodusa aici,din bun simt pentru cei care posteaza pe acest blog..Zilele trecute ii scriam unui grobian din Parlament,pe care il cunosc,intrebandul de ce apare pe lista aia a rusinii de 250 de maimute care isi doresc pensii speciale.Mi-a raspuins ca in felul acesta o sa motiveze tanara generatie sa intre in politica.PfuoaiiiiCare tanara generatie?…Mi-a crescut tensiunea,cand am citit asta,cu 200%.

    • NU vom avea ci AVEM!!!!
      Avem dracu stie cati exportati … milioane. In gnl „decreteii” adica cei care aujuns la vasrta matura in anii 90-2000. Care in mod normal ar fi trebuit sa se reproduca …. canci. Cunosc nite tineri (fata de mine) …. unu din 3 poa 4 are un copil – asta la varsat de 35-44 ani. Care trebuiau sa produca .. in tara nu in Spania sau Italia. Canci .
      Ai o problema demografica. Si ca orice problema demografica inseamna si economica si de aparare …]

      Dar te rog scuteste-ma cu Germnia. In Germania majoritatea veniturilor nu se invart in jurul a 250-300 euro pe luna…A da o sa mi se zica „productivitate bre!”.. Da sunt ei eu curios cum este mai productiv unu de la pompa de benzina din Viena decat din Ploiesti .. cand ambii sunt ai OMV ului?!
      Cat despre dragutii aia din parlament – buba la cap si obrazu din talpa de bocanc militar – din aia cu „masele”!

  6. Interesant articolul, dar este cam teoretic, pentru ca asta se intampla in firmele mari, gen multinationale, in care se primeste fluturas, dar in cele mici negocierea salariului e in felul urmator: ” baiete, ai 7-8 mil salariu si de restul (acte, deduceri personale, contributii, impozite) ne ocupam noi”, deci omul primeste exact salariul discutat cu patronul..O a doua opinie este aceea ca acea contributie a salariatului este platita de firma, iar acei bani nu sunt de la inceput in mana angajatului..

    • Partial corect ce spui numai ca sistemul va stimula parintele sa-si regularizeze relatia de munca. In primul rand sa nu lucreze la negru.
      In al doilea rand sistemul incurajeaza inclusiv patronii sa mute catre alb o parte din platile salariale facute la gri (gen contract pe 1050 brut si restul din mana) tocmai pentru ca poate jongla in baza sporului de 20-40% de salariu net.
      In privinta contributiilor platite de firma sunt doua categorii:
      Prima se refera la contributiile angajatorului iar a doua la contributiile angajatului care sunt oprite de firma si virate la bugete.
      Daca in legatura cu prima categorie, neplata lor intra la evaziune, pentru cea de-a doua categorie se intra la deturnare de fonduri, pentru ca nu sunt banii firmei ci ai angajatului, si sa face direct parnaie.
      De cele mai multe ori firmele sunt atente sa vireze contributiile angajatilor tocmai pentru a nu se ajunge la asa ceva.

  7. In poza dupa caciuli sunt romanii din Timoc si asta nu are nici o legatura cu natalitatea. Scaderea numarului etnicilor romani este strans legata de politica de apartheid si de asimilare si in nici un caz de natalitate si asta se vede foarte clar in situatia volohilor din Transcarpatia care inca rezista cu toata prigoana ucrainienilor. In situatia de fata am avea de invatat din experienta germanilor si bulgarilor care au dat cetatenia bulgara in masa cu toate protestele UE la bulgarii pomaci refugiati pe timpul lui Jitkov in Turcia ca doar avem romani peste tot nu numai in spatiul ex-sovietic.

  8. Draga Bulishor ia sa vedem ce cuprind contributiile alea la bugetul de stat …. sa zicem la o suma de 1000 (una mie lei)
    Deci aveam asa :
    CAS individual 10.5 % – 105
    Şomaj 0.5 % – 5
    Asigurări de sănătate 5.5 % – 55
    Impozit pe salariu – 94

    La aceasta suma infavorea persoanei vine
    Deducere personală funcţie de bază – 250

    Adica dintai : deducerea se scade din impozite nu se adauga!! Indiferent daca ai zero sau 15 copii. Daca ai persone in intretinere deducerea creste. Daca ai salar mai mare de 3000 canci deducere.

    Apoi din cei 259 de lei pe care salariatul ii da ca „impozite” doar 94 de lei sunt impozit catre stat. Adica ti-l ia si daca vrei sa zici ceva despre ce si cum ori faci politica ori iei bulane pe spinare (ca nu vrei sa platesti salaru’ jadarmului care te bate)

    Restu sunt .. ei da cotizatii . Ca usnt cotizatii stabilite prin lege deci vrei nu vrei le platesti .. totusi in mod normal vei beneficia de ele …
    Ca ce este aia CAS ? CAS inseamna PENSIE. 10,5 % din venit este bagat in fondu de pensii ca sa iaba ala ce manca la btranete sau chioar mai devreme daca da trenu peste el si scapa cu viata da infirm.

    Asigurări de sănătate sunt pentru ca tot omu sa poa sa mearga la doctor. 5.5 % . Ma rog unii au bafta si sunt sanatosi tun si nici nu isi rup membrele… si cu un pic „de noroc” vor muri inainte sa ajunga salvarea la ei (de ex infarct.. A da eu am stent. Primul si zilile astea scuzati da …) Da tot aici vin si cheltuielile legate de copii bolnavi care cica sunt ingrijiti gratis. Adica platesc ptr ei si cei care nu au copii…

    Somaj. Cotizatie. Ca unu zice ca nu beneficiaza.. NOROCUL lui!!! Ca nu cred ca un beneficar de somaj (nu ma refer la pustiu gaozar care a terminat liceul) era f bucuros :ura o sa iau somaj!!! Dimpotriva .. (hm .. tipsesa a carui post era desfiintatat .. 25 de ani vechime .. in 2 luni facea varsta de pensionare .. de ce sa ii pese?! Tremura socata „da de ce?” Eh ..)

    Deci tu ce vrei sa scazi?! Deducerea poate …

    Mai Bula necazurile pornesc de la cestia ca majoritatea au salarii de rahat. Si ca unii dintre parliti sunt cu coada pe sus care deloreaza ca cum “fabricile de copii” si va produce, in principal, votanti la galeata, muncitori necalificati, asistati social si infractori cand de fpat el ganeste ca „aia” s-ar putea sa nu voteasca cu „preacinstitii” Udrea -Cocos and Claudiu Florică ori neregretatu disparut (din stiri ca altfle bine mersi) Hoara samd. Si ca faceti ma economie la gandire mai ceva deact Ceausescu la energie !
    Pai ia sa te vaz … ce mia presupui Sa presupunem ca familia, din banii suplimentari ramasi la dispozitie, va angaja o menajera: Din care bani tu?! Din aia 273 lei de care ii scutesti [pe cei cu 1000 lei salaru’?! Tu stii cumva cat costa un kil de cartofi sau unu de zahar?! Tu chiar crezi ca cu 273 sau hau 546 lei poti angaja pe careva?
    A da.. si daca parintele ala cade pe gheata si isi rupe picioru’ si trebe sa stea in gips 45 de zile … din ce va manca bre?! Ca find scutit nu a platit cotizatia pentru sananate si nici asigurari sociale! NADA! NEMA!! NIMIC !!!
    Din ce il asisti ma?! Daca face apendicita il lasi sa crape si ii lasi copilu orfan sau din ce bani il asisti medical?!

    A da.. inca o perla .. O persoana cu copii isi va gasi mai usor de munca, sporul de venit net de 20-40%, in functie de numarul copiilor, va face sa-i fie atractive, la acelasi salariu brut, oferte de joburi care unora fara copii li se par neinteresante adica hai s afraierim fraierul … Ma baiete un salar de sub 200 euroi ca cand platesti utilitati aliniate la preturi „europene” este de-aa dreptu nestimulativ … Ar trebui de mers in cealalta parte.. Da asta este greu de inteles ptr tine ca voi suntei ptr salarii de mizerie si TVA de 24% la alimente…

    Unica ta gaselnita fiind de fapt cum sa lasam pe parintii de azi fara pensii in viitor si imediat fara asigurari de sananate. …

    • Ok, am inteles ca n-ai inteles, hai sa continuam sa ne evitam.

      • Ce nu am inteles?
        Ca tu propui sa nu se mai plteasca asigurile sociale (pensiile) si de sanatate ?!
        Sau cumva tu nu integei ce propui?!
        Megi la calculatorul indcioat de tine si vezi ce se plateste si deduce. Si apoi verifica ce este asia CAS si Asigurari de sanatate…
        Deci de unde vor fi ingijiti medical copii daca parintii lor n u vir plati asigurari de sanatate? Din ce bani ?! „Are statul” da?!

        Nu dragutzule nu te voi ignora. Zici prostii te taxez!!! Ce crezi ca mia esti in socialialism?!

        • Mecanismul este simplu:
          Firma intocmeste situatiile de plati si le depune la fisc, evidentiind scutirile la contributii si impozit pe salariu.
          De valoarea sumelor scutite bugetul de stat vireaza sumele respective catre bugetele de asigurari sociale.
          Statul recupereaza banii virati din surplusul de taxe (TVA, impozit pe profit, impozite pe salarii) aferent circulatiei banilor ramasi la dispozitia angajatului (am explicat mecanismul in articol).
          Pe scurt, contributiile nu raman neachitate.

          In prezent un mecanism oarecum apropiat este utilizat de stat pentru facilitati la angajarea de persoane peste 45 de ani.
          Acolo, daca nu s-a modificat nimic in ultima vreme, firma facea platile la bugete dupa care depunea situatia la AJOFM iar statul ii vira in cont valoarea aferenta scutirilor de contributii, in functie de numarul persoanelor peste 45 de ani angajate. Aici era vorba despre scutirea firmelor iar in cazul prezentat de mine este vorba despre scutiri acordate angajatului, sistemul de compensare l-am explicat la inceput.

        • Stoian Ioan - Emilian

          Ghita nu vreau sa ma bag peste voi doi dar trebuie sa stii ca toate contributiile platite atat de catre salariat cat si de catre firma chiar daca se fac in conturi diferite, ajung intr-o singura mare galeata din care statul ia si pune unde arde mai tare.
          Tu chiar crezi ca, cotributia la pensii a tuturor romanilor cotizanti la statul roman ajunge pentru a platii pensiile actuale?
          In concluzie modelul prezentat de Eroul Bula este oricum mai fezabil decat ceea ce avem acuma, atat datorita faptului ca parintii ar avea mai multi bani de cheltuit in general cat si datorita faptului ca statul va incasa taxe mai mari pe palierele de TVA, impozite pe salarii (locuri noi de munca) si impozit pe profit care asa cum am spus mai devreme chiar daca se fac in conturi diferite ajung in aceeasi mare galeata care este la ministerul de finante. Plus sa nu uitam ca o crestere a consumului de aproximativ 15% (am facut asa o medie) ar fii un lucru exceptional exceptional, pentru ca acesti 15% nu s-ar duce numai in sectorul alimentar sau cel pentru cresterea copilului. Eu nu sunt economist de profesie dar stiu atata cand stimulezi consumul toata economia creste atat la nivelul celor care se ocupa cu desfacerea cat si al transportului, productiei, materiei prime, ambalajelor, etc, etc.
          Va multumesc pentru rabdarea de a citi si va doresc o zi buna.

  9. ce politici demografice daca ei trag in directia opusa 🙂

  10. La noi problema cea mai mare e „in cap”. Cine are mai mult de 2 copii este privit ca un ciudat. Aici ar trebuii lucrat prima data. Si apoi la ajutorul dat de stat catre mame. Concediile post-maternale platite si cele lalte. Mai e si disperarea asta cu cariera, pe care eu personal nu o inteleg, dar ma rog … Si nu in ultimul rand ar mai trebui si masuri de prevenire a abuzurilor angajatorilor (desi nu pare este o problema foarte serioasa).

    • pe „netu’ romanesc” cand e vorba de cineva care are 2-3 copii propaganda macabra ignora tot si incepe cu „tiganii” daca are multi copii….

      mie primu’ lucru care imi vine in cap este acoperisu’ dupa cum spunea si un sondaj international ieri ca romanii sunt cei mai interesati de „house” pe goagal 🙂 ceea ce cred ca e un pas vital, si fara lumina sa fie da’ nu ma da nimeni afara, ca am bani sau nu

      • noi si cu bielorusii, chestia e ca astia chiar interesati de „house” suntem si cei care avem – procentual vorbind prin comparatie cu restul – cele mai multe locuinte proprietate personala…
        De exemplu la nemti e exact invers, se axeaza pe chirii pentru ca si dupa 70 de ani tot cu sechele de la distrugerile din WWII au ramas…

        • @ Razvan Mihaeanu

          „De exemplu la nemti e exact invers, se axeaza pe chirii pentru ca si dupa 70 de ani tot cu sechele de la distrugerile din WWII au ramas…”

          Partial adevarat, insa „di vina”-i si mobilitatea sociala mult mai mare, atat in cazul lor cat si al celorlalte state super-mega-extra-para dezvoltate. Amu` ai un job in Hamburg, peste 2 ani s-ar putea sa fii relocat la Stuttgart sau in Dresda…Nu are rost sa investesti intr-o casa atat timp cat poti gasi un job mai bine platit in alta parte. Bine, daca aveau dimensiunea teritoriului Olandei sau Belgiei, situatia s-ar fi schimbat „un picut”, dar altfel…..

        • Si cand ajung la pensie (care este de cacao) cu ce mai platesc chiria?? Ajung boschete si decorez parcurile. Nu?

      • Corect! Fiindca la noi siguranta locului de munca este relativa spre inexistenta.Or, odata ramas fara loc de munca , in secunda 2, doi si-un sfert esti homeless la cutie de carton daca esti in postura de chirias!

    • si da, va pare o teorie a conspiratiei da’ in Romania este o propaganda anti-copii, pentru ca pe unii ii intereseaza

      • La capitolul „house” trebuie lucrat serios. Eu locuiesc in UK iar aici sunt campanii foarte puternice, si eficiente, pentru „ANL-uri”. Foartr multi locuiesc in case (ce inteleg ei ca fiind casa dar macar nu sunt apartamente minuscule) de la primarie unde chiria este rezonabila. Ca exemplu intre noi si ei : la mine la munca 80% sunt pana in 35 de ani. Din 10, sub 35, suntem doar doi cu un singur copil. Eu si inca unul. El nu mai poate avea din motive medicale, iar eu negociez cu nevasta de 2 ani 🙂 Restul cate 3 ! In plus al meu e si cel mai mic, cu 3 ani. Celalti au in medie 10 ani !!!! Concluzia este ca ei nu doar ca fac mai multi copii dar ii fac si mult mai devreme !

  11. Domnule autor, planul e cam prea economic și exclude cam orice altceva din discuție.
    Degeaba stimulezi economic pe cineva care are un venit mare să facă X copii, dacă acea persoană nu-și va reconsidera prioritățile în viață în momentul în care vin copiii pe lume.
    Dacă și după ce ai copil, tot „eu vreau să merg la ski de 10 ori pe iarnă, eu vreau să am cea mai mare producție la hectar (și să stau de la 8 la 20 la serviciu), să merg în club, să fac asta și să fac ailaltă”, ghici cu câte bone va sta copilul.
    A face și a educa un copil e o treabă ce trebuie asumată, iar pe care prea mulți din generația contemporană o pune în lista de priorități pe undeva pe la sfârșitul paginii 5 din 4.

    • Am accentuat partea economica pentru ca toata lume spune ca trebuie stimulata natalitatea apoi vine replica „de unde bani” si totul ramane cum s-a stabilit.
      In privinta modului cum utilizeaza fiecare familie banii suplimentari, in special cei cu venituri medii si mari, puteti fi convins ca, daca au decis sa aiba copii, vor face tot ce depinde de ei pentru a le asigura o crestere si educatie de buna calitate. Poate nu vor angaja bona pentru ca va veni o bunica sa stea cu copiii si sa faca mancare sau vor gasi o alta solutie. In niciun caz nu-si vor neglija copiii si asta dintr-u motiv foarte simplu: daca-i neglijeaza pot fi decazuti din trepturile parintesti si pierd si facilitatile.

  12. Partial gresesti in ce priveste alocatia, 200 lei era clar prea mare dar si 40lei este cam prea mica cel putin pt. a determina pe unii parinti sa isi trimita/mentina la scoala copiii (parca era conditionata de o anumita prezenta la cursuri iar daca nu trebuie modificat imediat. Unii parinti prefera sa ii trimita la munca/cersit sau cu animalele pt. ca este mai „rentabil“ pt. ei). Daca copiii nu vin la scoala sau vin doar din cand in cand vor fi, cel mai probabil, pierduti pt. societate.

    Mai este o problema pragmatica si cinica chiar daca dai mai multi bani pt. parintii care au servici s-ar putea ca natalitatea sa nu creasca suficient este si o problema de mentalitate/educatie. Cati dintre acestia vor avea mai mult de 2 copii..
    Partea cea mai cinica trebuie sa ai si forta de munca necalificata sau care este dispusa sa faca munci necalificate (cu cat gradul de educatie creste cu atat scade accepatarea) prost platita pt. a ramane competitiv (ex. tarilor vestice si emigranti)

    O alta problema care ar trebuii avuta in vedere este si ce faci cu cei de la tara unde parintii nu prea au ce lucra, deci bursele sociale si cele de merit trebuie crescute. Cel putin cele de merit ar trebuii sa fie suficient de mari incat sa stimuleze parintii sa nu oblige copilul sa renunte la scola si sa se duca cu ziua sau cu animalele.
    Probabil undeva in intervalul 50-100 de euro in functie de notele/mediile obtinute.

    Dar cam degeaba oferim mai multi bani si sa zicem ca reusim sa crestem natalitatea daca in tara nu ai perspecitva unui loc de munca sau a unuia care sa iti ofere cat de cat speranta unei vieti decente.

    Cat timp tu ai o economie semisclavagista dependenta pe exportul de copii si parintii care sa trimita bani in tara pt. a stimula consumul produselor care le importam (exportam dar produsele sunt cu valoare daugata cam mica – copaci taiati de ex. ce faci cand ramaii fara ei?) si astfel guvernantii sa poata spune: „Uite avem crestere economica“ pai ai dar bazata pe consumul din import (saracie pt. noi bunasare pt. exportatori) (poate si de aceea a trebuit stimulata mentalitatea: „ce este produs in tara porcarie, ce este de import calitate/ valoare“) este ca si cum acei oameni nu s-au nascut in Romania. In cazul tinerilor este de presupus ca o buna parte din ei isi vor intemeia famili si vor ramane in tarile unde au emigrat si atunci ce viitor poate avea o tara in care ramam pensionarii, bugetarii si copiii care nu pot inca muncii…

    Tragedia, da tragedia Romaniei este industriile ei nu sunt capabile sa mai produca bunuri complexe si cu valoare adaugata nici macar cat Bulgaria (sa fim bine intelesi mentalitatea populatiei este in buna parte vinovata pt. ca atata timp cat se prefera produsele din import, nu exista un segment decent „patriot/nationalist“ adica care sa prefere bunurile produse in tara ne lipseste un atu pt investitori ca sa fie stimulati sa produca local) iar cele din Ungaria au capacitea de a produce de x3 ori valoarea adugata a noastra…
    La acesta se aduaga semnalele ca am ajuns sau suntem pe cale sa ajungem la un nivel al costurilor care nu prea mai este atractiv pt. investitori (Dacia datorita costurilor va concedia 500 de muncitori anul acesta iar progamul va continua in fiecare an). Si atunci tragedie, o data ce ai pierdut atuul costurilor reduse (iventitotii se vor duce unde au profit mai mare si garantii) nu prea mai poti spera la o dezvoltarea rapida a economiei si idustriilor daca nu ai si celalant atu cel al posibilitatii de a putea asigura/ajuta o anumita cerere adica tu controlezi, in anumita masura, intergratoriii iar cea mai integratoare industie este cea de armament (cam toate statele o fac fie direct (ex. pachete majoritare/minoritare de actiuni) fie prin interpusi) si constructii de masini (ce prostie sa nu ne sustinem Roman).

    Si iarasi ajungem la Moreni si Saur2 ce poate reprezenta el pt. Romania cum le poti folosi pt. a dezvolta sau atrage noi investitori. O sa repet la nesfarsit nu mai exista o alta cale, predictibila si rapida, de a incepe reindustrializarea si de a creea produse cu valoare adaugata mare daca se inchide. Nu este solutia magica dar este un prim pas absolut necesar.

    • Problemele legate de accesul la scoala si stimularea performantei scolare sunt reale dar vor face obiectul altui articol.
      In privinta mentalitatilor, daca ii stimulezi pe cei educati si cu venituri medii si mari sa aiba doi copii nu e un capat de tara daca nu-l vor face si pe al treilea pentru ca, impreuna cu familiile sarace, media nasterilor va sari peste 2 pentru a asigura o crestere a populatiei.

  13. @Eroul Bula
    care politica demografica dle. in romania a crescut foarte mult natalitatea , dar nu spui ! ci te axezi doar pe partea economica.

    • Care natalitate a crescut ? Da-mi ceva detalii suplimentare, un link ceva.
      Copiii care se nasc acum sunt cei care vor inlocui pe piata muncii chiar seria mea, cea mai mare din istorie. Problema este ca seria lor e de aproape trei ori mai mica decat a mea iar trendul se va mentine si in anii urmatori daca nu luam decizii curajoase.

  14. Romania are mare nevoie de” natalitate crescuta” scurt. Cele 200 lei pentru un copil ar fi fost o masura foarte BUNA.. Lasati-ne cu articole de genu asta ..o sa primesaca bani famiile care nu sint interesate de educatia copiilor … ca o sa le lucreze copii in agricultura sau in it NU CONTEZA VREM NATALITATE

    • Tu si cu care 4 utere ale tale?

    • Masura cu 200 lei este o idiotenie ……. tot scurt.
      O familie cu zece copii va incasa 2000 lei pe luna si nu se va mai duce la munca, una pentru ca ii vor ajunge banii (au nivel de astptari foarte redus) si doua pentru ca „vor sta acasa sa aiba grija de copii”.
      Adica nu vor contribui la buget ci vor mai primi si ajutoare sociale pe langa alocatia marita.
      Ce vor face ei, tot stand, asa, acasa ?
      VOr mai face 4-5 copii si-si vor duce incasarile la 3000 pe luna.

      Ce se va alege de copiii aia?
      1 % vor ajunge la facultate, inca 4-5% vor termina un liceu sau o scoala profesionala si vor avea o meserie.
      Restul vor fi muncitori necalificati, cei mai multi la negru, nu vor plati contributii la pensii, somaj, sanatate.
      Mai mult, multi dintre ei vor umple inchisorile.

      Peste 25 de ani, generatia asta desteapta care lucreaza in IT sau in industriile aducatoare de plusvaloare ridicata vor fi la pensie sau la final de cariera si din urma lor nu va veni nimeni.
      Pe ideea cu alocatie de 200 lei, peste 25 de ani ramurile economice vor fi agricultura, agroturismul si industira extractiva unde ai nostri se vor ocupa de tarnacop sau de paza)

  15. Nici nu trebuie sa citesti pana jos, ca daca e cu tabele cu culculele atunci este copyright Eroul Natzionale Bula

    Eroule, iara scrii povestiri din Padurea Adormita 🙂

    Regresul demografic nu-l mai resetezi matale nici cu 42 nici cu 200 de lei nici cu ce mai culculezi matale acolo

    Asta e trendul si a explicat odata nea Vasile Ghetau imediat dupa recensamant ca asta se schimba foarte greu in timp si ca lui personal i se pare imposibila o revenire

    Si nea ala cam stie despre ce vorbeste pt ca este directorul Centrului pentru Cercetari Demografice

    Sunt cel putzin doo probleme:

    Prima, natalitatea redusa, mortalitatea mare, sporul negativ

    Si a dooa emigratia puternica

    Asa cum spunea nea Vasile, clasa politica a incurajat emigratia ca supapa de presiune, altfel, daca erau toate milioanele alea de romani someri in Tara, aia le luau gatul cumva

    Asa ca Nutzica mai fa matale griji pt anii 2038 – 2040 si mai ales cu pensia, ca nu stiu ce o sa mai primesti, or sa va dea o galeata de porumb si 2 sticle de lapte la sfarsitul lunii si aia e pensia

    Si oricum astia nu spun clar cati mai sunteti in tara desi probabil au o idee, ambiguitatea le convine

    Pana una alta astia au pierdut urma la numa’ vreo 45000 de copii si matale mai visezi politici demografice 🙂

    „Pentru diferenţa semnificativă de aproape 45.000 experţii spun că între explicaţii sunt rămânerea la grădiniţă, înscrierea direct în clasa întâi sau părăsirea ţării, dar atrag atenţia că mulţi copii vor rămâne în afara sistemului educaţional. Ministerul Educaţiei nu are o explicaţie exactă pentru această situaţie, calculele aproximative fiind făcute pornind de la presupuneri.”

    Fii atent la exprimare!

    „Expertii spun … calculele aproximative fiind făcute pornind de la presupuneri” 🙂 🙂

    Asa ca expertii aia aproximeaza cu presupunerile bai Eroule 🙂 🙂

    Parerea mea e ca majoritatea sunt exportati cu parintii prin mUE

    Imi povestea cineva venit p’aici ca la el in sat nu mai sunt copii si acum au clasele goale la scoala

    Iar pe aici e plin de puradei romani care atunci cand se joaca vorbesc intre ei exclusiv in engleza

    Si din restul ramasi in Tara, odata ajunsi la maturitate vor pleca si aia la lucru o buna parte si nu se vor mai intoarce si-si vor face copii acolo

    Asa ca trendul va fi tot mai in jos si mai in jos…

    Politica demografica lipseste cu desavarsire, mai mult, pe nimeni de la ministere nu intereseaza ce se va intampla in viitorul apropiat 🙂

    „Ministerul muncii nu are nicio prognoza. Nici un minister nu ne consulta, de fapt.”

    „Nici cei de azi nu au nevoie de date de prognoză. Totul e de azi pe mâine. Totul e improvizație”

    Si corelat cu

    „Ponderea pensionarilor va fi de aproximativ 32% din întreaga populaţie în 2025 şi de peste 45% în 2050 în situaţia păstrării vârstei medii reale de pensionare din prezent.”

    eu iti zic sa te relaxezi Eroule si sa nu te bazezi pe pensie si asistenta medicala, altfel mai ai ceva timp la dispozitie ca sa-ti asiguri o sursa de venit pt batranete

    • Ascultati ce va zice Omul asta …ca adevar graieste..
      Pot sa va duc oricand in sate din Dobrogea si sa va arat ca gasiti doar oameni iesiti la pensie si copii pana in maxim 7 ani(lasati de cei plecati afara in grija la bunici)…exceptand luna august cand satele se umplu de tineret ( scapat din sclavie si venit in concediu)…Un exemplu extrem este satul Carcaliu judetul Tulcea..daca gasiti voi mai mult de 50 de persoane intre 8-60(exclus luna august) de ani eu va dau palinca de Campia Turzii (de care beau chilotii ) la toti care postati pe forum.Bine astia din Carcaliu aveau voie si pe vremea lui Raposatu sa iasa din tara…prin Italia erau numiti escavatoare cu barba…Care mai aveti ceva ani pana la pensie nu va bazati pe suport de la stat.Puneti bani la ciorap ca din aia o sa mancati …

  16. @ dle. Eroul Bula
    e simplu sa afli unde a crescut ! si creste vertiginos
    ai auzit de traian vasiliu romanescu !

  17. Eroule, oamenii nu din cauza banilor nu fac copii. Acum 300 de ani familiile aveau cate 10-12 copii si nu erau mai bogati ca acum. Egoismul, hedonismul si preocuparea pentru confortul propriei persoane, fac familiile moderne sa se multumeasca cu un singur copil sau chiar sa nu-si doreasca copii.Degeaba le dai bani, cei care fac copii pentru bani sunt doar tiganii.

    Fertilizarea in vitro e controversata. Din punct de vedere crestin, viata incepe in momentul conceptiei, cand spermatozoidul intalneste ovulul. FIV presupune ca din mai multe ovule fecundate sa fie pastrat doar cateva care se implanteaza in uterul mamei, celelalte fiind eliminate.

    • „Acum” 300 de ani existau prezervative?…femeile erau cat de cat egale cu barbatii?

    • Nu poti compara situatia de acum 300 de ani cu cea de acum desi familiile sarace din zilele noastre au exact aceleasi mentalitati.
      In privinta familiilor care nu-si doresc mai mult de un copil (sau niciunul) as spune sa nu ne grabim sa generalizam.
      Hai sa le acordam suportul financiar pentru a-i incuraja sa aiba doi copii.
      Cu cei care nici asa nu vor dori copii deloc nu prea ai ce face dar in unele state mai exista si taxa de celibat. Iei bani de la ei si finantezi programele pentru copii, fecundare in vitro etc.

      • Pe asta cu taxa de celibat nu tineam neaparat s-o spun pentru ca desteptii de politicieni se vor repezi direct la aplicarea ei in loc sa inceapa cu facilitatile financiare….. c’asa-i la noi.

        • ba sa stii ca e mai buna asta cu celibatul, decat cointeresarea materiala ca sa faca o familie copii. ce aberatie-i asta: daca primesc bani fac copii, daca nu primesc bani nu fac copii? dar ce, copiii is abonament la cablu sa ti-i permiti daca sunt mai ieftini sau doar daca au promotie? cine crezi ca gandeste asa (in afara de tigani)?

          • Exact ce-mi era teama ca voi auzi:
            De ce sa stimulam economia si natalitatea cand e mai simplu sa-i busim cu taxe sa le sara ochii. Ca-n comunism ce mama dreacu’

        • Pe vremea lui Ilici cel vestit si clotza cu mere de aur de la Cotroceni, se platea PIP (port ilegal de powla)… Dumnezeu stie unde ajungeau acei bani, dar mi se pare imoral ca unii sa plateasca pentru simplul fapt ca nu au copii… Tot pe vremea aia, Ministerul Sanatatii avea cel mai mare buget, contributiile platite de catre angajati pentru sanatate fiind destul de maricele… Si tot pe vremea aia sanatatea in Romania era sinonima cu spaga, plosnite si paduchi in spitale (ca si acum !).
          A fost abrogata legea undeva prin 2000 daca nu ma insel…. (PIP-u’ !)
          Adevarata forma de incurajare a familiilor pentru a avea mai multi copii este BOGATIA! O familie bogata isi permite sa creasca mai multi copii (inclusiv sustinerea studiilor acestora) si automat acesti copii vor deveni cetateni de nadejde ai statului roman. In cazul unei familii bogate sunt sanse ca 3 din 5 copii sa ajunga cetatean adevarat, pe cand in cazul unei familii sarace sunt sanse mari ca 1 din 10 sa ajunga om de nadejde. Daca incurajam iepuroaicele sa fete cate 10 prichindei iar unul din acesti prichindei ajunge sa devina cetatean adevarat, iar ceilalti 9 ajung drojdia societatii ce am facut? Plus valoarea creata de acela care ajunge cetatean model nu este cumva mai mica decat eforturile financiare facute de statul roman pentru a combate pe ceilalti 9 ajunsi drojdia societatii?

      • Care „unele state”?.. ca in afara de de tara Geniului din Carpati, eu de altele nu stiam…

  18. Solutia este simpla.Trebuie interzisa orice forma de contraceptie.Doar non-caucazienii sa aiba acces la ea.Trebuie interzis avortul,cu exceptile de rigoare [copil rezultat in urma unui viol,radiografia arata ca are trei picioare si doua capete,etc] Romania ar trebui sa aiba 40-50 milioane de locuitori.In fond agricultura romaneasca poate hrani 100 de milioane nu ? Daca iranienii pot sa interzica contraceptia noi de ce nu putem? Trebuie sa disparem de pe pamanturile pentru care am murit cu milioanele ca sa le facem loc la tigani,musulmani,maimutelor sub-sahariene? Poporul roman,caucazian, trebuie sa-si urmareasca interesul,sa-si apere pamantul si rasa iar daca cineva protesteaza se poate duce dracu.

    • Bre, stii cum e asta cu interzicerea avortului? La fel cum e aia cu legalizarea prostitutiei!

      Cine e de acord cu ambele cazuri de legislatie enumerate mai sus, ar trebui „sa conduca prin exemplu”! 🙂 Te prinzi tu de smen…

    • Mai era unu’ cu mustață care gândea la fel și nu a sfârșit prea bine. Asta cu interzisul nu prea funcționează și știi de ce? Întotdeauna se vor găsi unii care pentru suma corectă vor face acel lucru interzis

  19. Cred ca articolul asta e scris dintr-un singur unghi si acela unu putin cam ignorant.
    Avem nevoie si de femei de serviciu, avem nevoie si de zilieri si de muncitori la camp si de alte meserii unde nu e necesara facultatea.
    Problema e, zic eu, ca aceste meserii / ocupatii nu sunt vazute cu ochi buni de o parte din societate si citez din articol: „Daca nu vor umple inchisorile vor fi muncitori necalificati, zilieri sau muncitori la negru sau vor merge la furat si cersit in vest. Foarte putinele cazuri de succes vor fi doar exceptiile care confirma regula.” mie fraza asta imi arata desconsiderarea pt oamenii care fac o munca vazuta ca fiind prea putin intelectuala (nu iau cersitu si furatu aci in considerare bineinteles). si eu au nevoie sa traiasca si ei simt la fel ca si cei care au o facultate. Ce usor este sa -i consideri ratati pe cei care nu au o facultate si fac munca campului. Dar de multe ori am vazut oameni prefacuti cu facultate si de mai putine ori oameni prefacuti fara facultate. Atentie la ce va doriti si spre ce aspirati.

    • Sigur ca ai nevoie si de femei de serviciu si de muncitori necalificati, problema apare cand nu vei avea decat femei de serviciu si muncitori necalificati pentru ca familiile medii sau instarite nu mai fac copii pe care sa-i trimita la facultate.
      Cu salariile foarte mici, incasate de femeia de serviciu sau de munictori necalificati, nu vei avea contributii suficiente la bugetele de pensii exact cand vor trebui platite pensiile pentru generatiile foarte numeroase de decretei.

      • nu mi se pare ca in romania exista un numar mic de absolventi de facultate.
        Dar mi se pare ca tinerii sunt usor pacaliti de diverse miraje. Sa fim seriosi daca vrei sa ai o facultate in romania poti sa ai diploma fara eforturi considerabile, pt tine ca student. greul intervine cand vrei cu adevarat sa inveti sau in alte cazuri unde lipsa banilor sau alte probleme impiedica terminarea sau accederea la o facultate.
        Eu faceam referire la cum privesc unii oameni pe alti oameni si la tonul articolului.

  20. Cat timp nu se interzic avorturile care nu se bazeaza pe ratiuni medicale/legal (viol, incest etc.) nu se va rezolva nimic.

    http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/6/61/AbortionLawsMap05.jpg
    http://cdn3.chartsbin.com/chartimages/l_3385_150e6f59e87c3a99d7d1b94a1fb46e7b

    • Hehehe!..ce dulce e razbunarea!
      …sa vad care mai are curaju’ sa-mi zica de populatia Romaniei ca e de doar 20 de milioane…”stabile” si atat!
      🙂

      • E-n regula deci nu avem nici o prbklema demografica DA?!
        Apopos da cati din aia cu domiciulul chiar erau prezenti aici si nu in Spania sau Italia?!

        • Imi puneti cuvinte-n in gura?
          Sau ar trebui ca cei din Spania si Italia sa ramana acasa „sa manance salam cu soia in continuare ca toti cei normali”? (nu mai tin minte ce matracuca afirmase asta intr-o stire cu ceva saptamani-luni in urma)

          In privinta scaderii demografice…v-a trecut vreodata prin cap ca poate e de fapt o…revenire la o situatie „normala” de dinainte de…DECRET?

          PS, repet ce am mai zis: prietenul dumitale, Ponta, a zbierat in 2012 la referendum ca sunt doar 15 milioane cu drept de vot, desi AEP a spus clar ca sunt 18,2 milioane (lucru ce a fost confirmat si la alegerile ulterioare din 2012 si 2014, cand Mickey Mouse a tacut din gura, n-a mai chitait).
          Eu v-am spus de atatea ori ca populatia Romaniei la recensamantul din 2011 era de cel putin 21,1 milioane (ca de la recensamantul din 2002 si pana la cel din 2011 n-am scazut decat cu vreo 55 000-60 000 pe an, in total vreo 600 000, lucru confirmat si din statisticile UE)..nicidecum milioane cum debitau unii mai isterici…

          Totusi, sa nu ziceti ca-s rau, da, se poate vorbi de o problema demografica din punct de vedere al imbatranirii populatiei…sau a modificarii demografiei etnice (cresterea numarului tiganilor desi in 2002 au fost categoric defavorizati la numaratoare, procentul actual de 3% din populatie este veridic)

          • Este ceva normal pentru domnu’ @… sa puna „cuvinte-n in gura”…
            Asa face cu toti… ba mai mult jigneste fara sa-si ceara scuze, i se pare ca daca este in varsta automat intelectul depaseste varsta…

          • Pf of ce susceptibili suntem!!

            Hai sa megem la stirea orijinela : Numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, respectiv populaţia după domiciliu, a fost de 22,279 milioane persoane la 1 ianuarie 2015, cu 0,3% mai puţin decât la 1 ianuarie 2014, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
            Asta inseamna de fapt ca multe din persoanele alea au domiciliul DOAR in acte in tara si asta din varii motive inclus lenea ( las ca si in tara .. X isi scnoba lpcuinta da se duce sa faca mutatia .. hat mai incolo!! Lene iti zic eu)
            Cuplat la cestia ca datel;e finale ale recensamntului ne aratau ca eram 20.121.641 la 20 octombrie 2011 ar reiesi o crestere a populatiei cu 2 milioane…
            Da-mi voie sa zic ca nu crez ca chiar 2 milione s-au intors in tara (desi stiu pe 2 reveniti din Italia) si nici invazie de copii nu vad (si nici bortoase ca in 1966!!! Stii anu cu decretu … uan din 5 sau 7 era gravida)

            Si stii ce este staistica? Arta de a demonstra orice ..

            A si cu numrul de votaci de pe .\liste.. Pai moare nenea Lica. Si careava uita s ail stearga de pe lista.. Ai un votac in plus!! te muti la lata adresa… si uiti sa te interesezi (adoca sa vezi) sa fii sters de la vechea adresa. Insa e unu Nae care stie cum votesti si ii „place” .. asa ca te pastreaza pe lista.. (nu se stie … ) Tu te inregistrezi pe lista la nouia adrea.. si iata cum mai pare un votac pe lista! Cu un pic de noroc vei fi luat de guler ca de ai votata de 2 ori. ba chiar si de 4 ori ca ai fost cam zglobiu si ai schimbat 4 adrese in 5 ani …

            A da Si i-am vazut pe aia care aveau comicil in tara cum faceau cozi la Madrid… sa voteze!!! Pai ce cautrau la madird cand au domiclil la Dalga?! I-a pruins pe toti brusc pofta sa vaza picturile lu Murillo si el Greco?!

            Asa ca unst tare curiis de unde cresfcu populatia cu 2 milioane (pri fi numar si „comunitarii” din orase ?!)

      • asta cu 22 mil. nu o cred nici aia care au „numarat” 🙂

        hai sa fim seriosi, cred ca am mai ramas vreo 18

        daca erau si cei omorati de ilievici……

  21. Bulflex dupa ce ai tot dat o cu terele si alte harmamente , vii cu alta chestie de bazait flexu !
    noi am doua personaje vestite N ceausescu si Bula si iata ca acum prin una din replicile tale vii sa ne arati ce ai tu in comun cu fostul conducator : taxa pe celibat !!!! Idee mai idioata ca asta readusa in prim plan de tine nici ca se putea !
    Zici c ar putea repezii politicienii pe ea ca sa mai adune bani ! Sa l vad pe ala care mai tembel ca tine ?!! Sa fie acuzat de discriminare si sa aibe o scadere de voturi !!!
    Mai bine ramaneai la fetisu tau cu obuzier M777 pe Saur 2 ! Decat sa aberezi cu taxe de dictator !!! Cred ca ar sati insemineze Tie niste creier !!!

  22. @BlaBla & Comp
    Art 1. Masturbarea si regulatul pe la spate vor fi considerate ca acte de tradare nationala 🙂
    PS In Egiptul antic existau metode de contraceptie.

    • In Art 1. la Paragraful 69 nu e clara legea daca mai e voie sa dai o mooe si in ce conditii.

      • Da’ bre… dar se ezzzzzzplica cu lux de amanunte cum poti face sex la parlament… 🙂
        http://livenews.romaniatv.net/scene-de-sex-filmate-in-parlamentul-rusiei_33215.html

      • @gsg
        he, he … uite ca mi-ai dat idei:
        -legalizarea poligamiei si poliandriei
        -promovarea swinging-ului la orase si sate
        🙂

        • -„-promovarea swinging-ului la orase si sate”… asta este deja la nivel de arta atit la sate cat si la oras… Aia pe la sate rezolva problema usor cand sapa la porumbi… ca altfel nu se ezzzzzzzplica nenumaratele cazuri de „vatamari corporale cu obiecte contondente”…. aia la oras „socializeaza” de cele mai multe ori in toaletele restaurantelor….exclus in apartamente datorita numarului mare de pensionari votanti PSD care se declara „indignati” de noile practici… Ai draqu’ bosorogi de parca ei nu au calcat stramb niciodata… 🙂

  23. Stoian Ioan – Emilian & Bula

    Scenariul lui Bula are o „mica” hiba…

    Cotizatiile (adica taxele ptr pensie, sanatate si somaj) reprezinta 16,5 % din ce taxe plateste un angajat . Aica in cazul „didactic” al unuia care are salariu brut de 1000 (una mie lei ) angajatul „da” la acele fonduri 165 lei.
    Lssati la dispozitia salariatului angajatul ar .. ce? Ma rog ca de fapt sa nu se plateasca nici impozitul-impozit – aia 94 de lei care nu sunt in nici un caz 16%..
    Cu 259 lei lei a cumprara heleala si apa minerala zice Bulica. (Mai cinic zic ca poa si tigari de contrabanda.. da hai numa alimente fiscalizate). La un TVA de 9% (adica 100 + 9) … din totalul de 259 ramasi la salarita s-ar intoace la buget sub forma de diverse cat?! Sigur 8,25 % (TVA aul) adica lei 21,36. La care s-ar aduga un numar neprecizat de lei proveniti din teoretice accize (pe combustibl ca s-ar tranporta inca un pet de apa minerala) si impozite diverse (ca s-ar produce sau importa mai mult) si ce s-ar impozita din profitul nonstopului lu Eroul.. hai sa zicem ca astea toate ar insemana 60% din ce plateste gutzanu’ numit politicos „client” adica lei 155,4
    Total retururi prezumate : lei 176,76 care ar trebui sa faca treaba a 259. Adica ai avea un deficit de lei 82,24 …. PE CARE CU CE IL ACOPERI ?! Ma voi suntei greci de-ai Syriziei?!

    A da. Stiu ca Bulica presupune ca viteza de rotatie din comert va umfla de nspe mii de ori incasarile TVA .. insa minutata lui prsupunere se bazeaza pe „uitarea” ca angajatul dupa ce va cheltui cu folos (un kil de cascaval, 4 de carne , 20 de ciocolate ptr ala micu si platit inca ceva angarale) aia 259 lei se termina!!! Ca comerciantu nu poa mari rulajul sau viteza mai mult decat are clientu in punga!
    Ca de unde nu e nici Dumneziu nu poate lua!! Sau o fi Eroul ami tare ca Pantocratorul ? Nu de alta dar au mai incercat Enron si Grecia iar Syrizia va observa ca imultirea painilor a fost un miracol … si Tsipras nu va putea inmulti euroii…

    Asaca fratii meii scenariul vost este nashpa very rau. Ca in 3 luni ar trebui s aincepem sa taiem. Dintai cheltuielile de parare : lume lume! vand 50 de Bizoni, oteluri speciale pret de pornire 0,25 bani pe kil!!!
    Eu as prefera sa vanz vreo cativa „inteliigenti” da nu au miscare … nici cat „da si mie un leu nene!”

  24. Bula si compania

    exista „taxa pe celibat”
    Ia de vedeti deducerea aia… Nua i copii (persoane in itretinere) ai deducere mica. Ai persona ein intretinere? Deducerea creste ..
    Toata cestia este ca nu se mai numeste „taxa pe celibat” adica sa aiba o nota de pedeapsa ci se numeste „deducere” si are o nota de „solidaritate”
    De fapt tot aia este :cei cu copii sunt taxatai mai putin decat cei fara. Restu este vorba !

    • Am mentionat in articol deducerea din impozit doar ca e simbolica. Ai pornit cu tractoul pe camp, ti-am demonstrat ca spui prostii ” vai nu se mai platesc cotizatii” si o continui in brazda.

    • Ma Bulica

      ia fi amabil si arata care cifre am bagat eu aiurea .. Mai Bulisor taica eu am zis 1000 si am dat cifrele :CAS individual 10.5 % – 105
      Şomaj 0.5 % – 5
      Asigurări de sănătate 5.5 % – 55
      Impozit pe salariu – 94
      Total 259

      Tu ai pornit cu 1050 unde ai dat doar totalul platilor : 273

      Deci unde dracu am dat eu cifre aiurea?
      Stii, nu imi place ca sa fiu facut mincinos de un superficial obraznic.
      Ai demonstrat pe dracu ghem si acu demonstezi ca minti cu nerusinare!!!
      Singurul lucru pe care il demonstrezi este ca nu stii ce scrii … ca cand scrii De valoarea sumelor scutite bugetul de stat vireaza sumele respective catre bugetele de asigurari sociale.
      Statul recupereaza banii virati din surplusul de taxe (TVA, impozit pe profit, impozite pe salarii) aferent circulatiei banilor ramasi la dispozitia angajatului (am explicat mecanismul in articol).
      Pe scurt, contributiile nu raman neachitate.

      Adica asa ca sa intelegi .. din sa zicem 273 lei surplusul de taxe nu poate fi de 273 de lei!!!! Este mai mic …

      • Hai linisteste-te ca aberezi si nici n-am rabdare sa-ti desenez.
        In economie 1+1 nu fac doi ci mai mult pentru ca apare rotatia capitalului.
        Scrie unde te pricepi.
        Obraznic esti tu pentru ca ti-am zis ca nu mai comunic cu tine dar continui sa te bagi in seama si sa jignesti.

        • Adica sa te las sa pozeai in desteotu neamului? De ce ?

          Si ia de vezi o cestie ce iti scapa – 1+ 1 = 2 . Foondca orice ce ai zice oricat rotesti tu capotalul la buticu non stop .. depinzi de cati bani ai clientii tai. Si daca un client are in plus 20% oricat te vei straudi s ate rotesti nu vei putea sa ii vinzi peste banii pe care ii are… asta presupund ca avand doi poli in plus nu te tradeaza .

          Asa ca esti in profunda eroare daca presupui ca un minus de 270 lei (la bugetul de stat, al asigursailor sociale si de sanaate) poate fi inlouit de TVA si acize provenite din vanzari de 270 lei. Baga la teasta – tu rotetsi capiltalu insa ala du[pa ce a cheltuit ultimui ban trebe sa aspepre leafa !!! Findca ma Eroule ca sa astupi pe aia 270 lei iti trebuie TVA luat pe vanzari de lei 3292,70 . Si de unde sa cumperi de 300 lwei cand tu ai doar 273?!

          • Cauta un curs de economie, ceva usor, de anul intai, si studiaza. Nu intelegi lucruri simple si devii obositor.
            Rotatia capitalului nu inseamna ca-i vei vinde aceluiasi client de mai multe ori de aceiasi bani.
            Tot zic sa nu-ti sterg bazaconiile dar nu te lasi pana nu te faci total de rahat.

            • Scuzele mele dar tu intelegi ce scrii?!
              Tu cui vrei sa vinzi in plus ca sa maresti viteza de rotate a capitalului?
              Ca este un client sau ca sunt 10.000 sau 3 milioane .. extre vorba despre acelsi lucuru : o suma finita de bani ! Si care nu ai cum sa o depasesti!!

              Deci iar regula de 3 sumpla : ca sa castigi 270 lei din TVA de 9% trebuie sa existe vanzari de 3200 de lei. Si ia zi cum vrei sa rotetsi tu aia 270 de lei de 12 ori inttr-o luna?!
              Si asta este valabil si ptr un singur ins si ptr o masa M .

              A da.. si ia de vezui fabula asta
              The Gotrocks Fable:
              Gotrocks is a family that owns all corporate America. Each year after taxes, their net worth goes up by $700 billion. The family shares the money equably and all grow fabulously wealthy. Then some members decide they should be able to do better than the others, so they hire “Helpers,” who for a fee will improve their position by trading. Since the family already
              owns everything, they are just rearranging assets. But the additional
              costs reduce the family’s net wealth, and most end up worse off.
              So they hire more sophisticated, and highly paid, consultants,
              eventually graduating to paying hedge fund and private equity
              management fees. An arms race starts as family members start
              hiring more and more sophisticated Helpers. Soon, much like
              today, the fees to the Helpers consume 20 percent of the earnings
              of business. Buffett concludes the sad tale by proposing Newton’s
              Fourth Law of Motion: “For investors as a whole, returns decrease
              as motion increases.”

              Cred ca Buffet se pricepe la bani ceva mai bine ..”returns decrease
              as motion increases”!!!

  25. Deci pana la urma discutia a alunecat (si) spre taxa pe celibat… sau PIP-ul cum era denumita neoficial…
    Este absurd sa-i ceri unui cetatean care nu are sau nu doreste sa aiba copii sa plateasca o taxa de solidaritate!
    Pentru ca sub o forma sau alta se incalca indirect libertatea de alegere a individului, pentru asta este absurd. Nimeni nu te trimite in dormitor la echitatie fara prezervativ…. Jumatate din populatia RO prezenta si neprezenta in tara in acest moment este rezultatul unei partide de sex mai mult sau mai putin reusite, si nu rezultatul unei legaturi trainice si a dorintei de a avea un copil sau mai multi!
    Doar un creier neted ca al lui Ilici putea sa oficializeze taxa pe celibat… mai mult taxa asta pe celibat incurajeaza oamenii la conceperea unor copii dupa consumarea uneia sau a mai multor sticle de bere consumate… 🙂
    Doar niste creiere spalate fac copii cu speranta ca vor fi crescuti cu ajutorul statului… care stat are pantalonii rupti in fund, si incearca sa-i mai carpeasca cu ajutorul impozitelor si taxelor….

    • Cand eram la liceu, treceam in clasa a X-a, m-am angajat o luna la IIRUC. La sfarsitul lunii, cei de la financiar dezbateau problema daca trebuie sa-mi ia PIP sau nu 🙂
      (amintiri din vremuri ceausiste)

      • Taxa pe celibat a fost abrogata in 1991 concomitent cu introducerea impozitului pe venit retinut si varsat la buget de catre angajator.
        Daca in clasa a X-a ai prestat activitati renumerate nu datorai impozit pe celibat, vorbesti fara sa stii.
        Impozitul pe celibat era datorat de orice persoana care la implinirea varstei de 25 de ani nu avea copii in intretinere, proprii sau adoptati.Un individ(a) cu varsta de 26 de ani divortat(a) legal cu unul sau mai multi copii chiar daca nu aveau copii in intretinere nu mai erau obligati sa plateasca impozit pe celibat.Aveau insa de plata pensie alimentara, bineinteles in cuantumul decis de instanta judecatoreasca.
        Pensia alimentara sau taxa de celibat erau retinute din salariu de catre angajator.
        P.S.
        O persoana divortata cu copii in intretinere primea pensia alimentara datorata de fostul-fosta de la propiul angajator concomitent cu salariul.
        Singurul amanunt mai notabil care merita mentionat din epoca de aur e acela ca un „angajator” evita sa „concedieze” un angajat care avea la activ grave abateri dar datora pensie alimentara.
        De ce?

        • Las=-ai draga ca ptr ei totul incepe cu Ilici.
          A
          da.. si gluma din iepoca …
          Un cetatean face memoriu la Ministerul de Finante ca sa fie scutit de taxa de celibat invocand motive medicale ..
          ” Eu cetateanu Ion Pendula
          Om al muncii fara p,la
          Vreau sa nu mai platyesc tyribut
          fiindca nu pot sa ..t!”
          Rapsuns oficial ”
          „Cetatene Ion Pendula
          Om al muncii fara p,la
          Cat exista deget, limba
          LEGEA TARII NU SE SHIMBA!!”

        • @el_futador
          Pai la varsta aia chiar nu stiam. Trebuia sa stiu ?
          Am relatat o situatie, in urma careia am aflat si eu de PIP.
          Asta-i tot, daca n-ai inteles.

          • Pana la 25 de ani nu se platea …
            Dupa se platea.
            Mai eleganta solutia vestica : toti platesc la fel. Ptr copii se acorda „deducere”

  26. Deci, carevasăzică, trec anii și ajungeți la vorba mea… cu societatea și demografia.
    În fine, n-are importanță, orișicum tendința în discuție este seculară și nu o schimbă nimeni. Evoluția – ca rată negativă se poate remarca începând din anii 60, tendință care a continuat în ciuda decretului cretin ceaușist când seria statistică arată un scurt „șoc” al mediei anuale, după care tinde să revină la scădere. A mai fost un vârf – începutul anilor 80, dar s-a fâsâit repede și acum e oablă treaba…
    Pensia mea nu va fi plătită de cei mai tineri decât mine, clar. Guv. este deja nevoit să descopere noi surse pt buget.
    Sporul natural e negativ în ciuda creșterii speranței de viață și scăderii mortalității infantile… nu se mai fac copii la noi, familii întregi au emigrat și fac copii în țările de reședință… țara s-a golit.
    Și da, populația nu s-a opus tare să fie împinsă să emigreze – supapa de care vb gsg a funcționat și roadele se văd…
    Din analizele mele, natalitatea a reacționat cu o corelație din ce în ce mai mică la ciclurile socio-economice de creștere din anii 90 și 2000-2007, serie confirmată pe ciclul actual 2011-prezent. Adică, nu se mai fac copii nici în vremuri (mai) bune și pare că suntem condamnați să fim puțini.
    Așteptăm, deci, epoci mai bune.

    • constatari corecte doar la concluzia finala am niste observatii:

      „Așteptăm, deci, epoci mai bune”, pe care cel mai probabil nu le vom prinde, pentru ca epocile mai bune se creeaza si nu se asteapta. Dar noi suntem obisnuiti sa mai asteptam, fiind foarte rabdatori din fire…

    • @Flogger
      „populația nu s-a opus tare să fie împinsă să emigreze”

      da, pt ca populatia indobitocita de ani de comunism n-a stiut ca exista si alternativa sa-si ceara drepturile, sa lupte impreuna pt drepturile lor si nu fiecare pt el, sa intre cu parul in parlament si prin ministere sa le crape capul alora, sa le dea in cap directorilor de intreprinderi care au falimentat unitati perfect functionale numai ca sa le cumpere activele pe nimica si sa le vanda terenurile si utilajele la fier vechi

      populatia indobitocita a vazut supapa asta si s-a carat, clasa politica…happy days…

      acuma s-au pus cu controalele pe buticuri ca sa imbunatateasca colectarea, ce mare dezvoltare in ciclul actual 2011-prezent vezi matale…mie-mi suna a disperare…

      @MariusZ
      Vezi matale, ca vremile alea mai bune nu prea mai ai cu cine sa le mai creezi
      Tara aia e mancata de viermi la toate nivelele, nu numai la nivel de conducere politica, toata lumea asteapta pensia

      Si ce viseaza Eroul, pe langa ca nu se va incerca aplicarea probabil nici n-o sa aiba rezultatul scontat, pe motiv de eterna si fascinanta…

      • gsg9

        dintai .. multi visau sa emigreze. Ca dreptirole omului asta insemna ptr ei sa emigreze!!!
        Apoi populatia a fots si mintita .. ca este normal ca trebe provatizat, ca este bine s ate razbuni pe stat „ca destula aluta el de la noi”. Cine zicea latfel era „comunist” …. De abia prion 99 in sfrasit s-a cam terminat cu idea ca trebe sa temrinam cu industria ca sa traim ca-n romania interbelica – adica moneda de aur ! ehe !! si alte prosteli

        Oricum mi se pare f ciudata ca la noi este de vina populatia care n ua stiut da niciodata „elita” care propune cestii stupide

    • Anmii 90 au fost de scadere economica .. De abnia dupa 2000 s-a reusit ca sa se atinga PIB ul din 89!! Carele era sub cel din 83-84 …

  27. A crescut gradul de nesiguranta, de incertitudine in societate si asta i-a determinat pe romani sa puna cariera pe primul loc si in consecinta a scazut natalitatea la etnia romana. Acelasi lucru poate fi spus si despre maghiari.

    Avortul este legal asa ca femeia nu mai este supusa presiunii de a avea neaparat copii, in general femeile romance s-au emancipat si nu mai sunt dispuse sa faca copii de dragul natiunii sau de frica vreunei legi.

    La etnia tiganeasca nu exista probleme cu natalitatea asa ca poate prin secolul 22 numarul tiganilor il va egala sau depasi pe cel al romanilor. Femeia tiganca se supune in continuare legilor etniei indiferent de situatia materiala a familiei.

    In Constitutie scrie ca Romania este stat social asa ca politicile sociale sau socialiste ar trebui sa aiba prioritate, ca nu se intampla asta este alta poveste.

  28. Nici o masura nu poate mari natalitatea romanilor mai ales din puct de vedere etnic pentru ca orice copil in plus pune problema unei locuinte cel putin la nivel de locuinta sociala si asta se vede mai ales la banatenii originari care sunt un dezastru la capitolul natalitate. Dupa acordarea dreptului la proprietate strainilor o familie cu un venit mediu ar trebui sa economiseasca cel putin 200 de ani pentru 10 copii si asa ajungem inapoi la natalitatea banatenilor: cel mult un copil pe familie. orice prima sau ajutor dat de stat pentru cresterea natalitatii e o teapa si un cosmar pentru parinti mai tarziu.
    Si asa ajungem si la copiii din orfelinate dincolo de stereotipurile etnice ca sunt si multi copiii de romani care cu toate ajutoarele si cu tot sistemul UE ajung carne vie in bordelurile olandezilor si nu numai cu toate ajutoarele de la stat si cu toate promisiunile ….
    PS: Lipsa de respect pentru familie si pentru incurajarea natalitatii s-a vazut in tacerea din mijlocul campaniei prezidentiale cand a izbucnit scandalul declansat de un popa catolic in Italia.

  29. Nici o masura nu poate mari natalitatea romanilor mai ales din puct de vedere etnic pentru ca orice copil in plus pune problema unei locuinte cel putin la nivel de locuinta sociala si asta se vede mai ales la banatenii originari care sunt un dezastru la capitolul natalitate. Dupa acordarea dreptului la proprietate strainilor o familie cu un venit mediu ar trebui sa economiseasca cel putin 200 de ani pentru 10 copii si asa ajungem inapoi la natalitatea banatenilor: cel mult un copil pe familie. orice prima sau ajutor dat de stat pentru cresterea natalitatii e o teapa si un cosmar pentru parinti mai tarziu.
    Si asa ajungem si la copiii din orfelinate dincolo de stereotipurile etnice ca sunt si multi copiii de romani care cu toate ajutoarele si cu tot sistemul UE ajung carne vie in bordelurile olandezilor si nu numai cu toate ajutoarele de la stat si cu toate promisiunile ….
    PS: Lipsa de respect pentru familie si pentru incurajarea natalitatii s-a vazut in tacerea din mijlocul campaniei prezidentiale cand a izbucnit scandalul declansat de un popa catolic in Italia cand toti erau mai preocupati de dreptul la vot al autobuzelor electorale peste mari si tari.

  30. Masurile fiscale propuse trebuie sa faca parte dintr-o strategie, care nu cred ca exista la noi. Cea mai simpla metoda este cresterea generala a salariilor si reducerea taxelor. Nu cred ca Romania va avea o generatie de politicieni capabili sa puna in aplicare planuri atat de minutioase si de detaliu precum cel propus. Si nici nu stiu ce se poate face atata timp cat actuala generatie de politicieni e pe metereze.
    Multe se pot face in Romania, doar sa vrei.

  31. Cea mai importanta intrebare: alocatia este a copilului sau a parintelui?

    Daca alocatia e un sprijin alocat parintelui, atunci s-ar putea schimba sistemul astfel incat, pentru primii doi copii alocatia sa fie de cate 200 Lei/lunar de fiecare, pentru urmatorii doi sa fie de cate 100 Lei/lunar, iar de la al cincilea copil zero Lei, fara a fi considerata discriminare intre copii (fiindca nu ei sunt considerati beneficiarii).

    Si prin Olanda a fost anul trecut o propunere de a oferi alocatii doar pentru primii 4 copii. Astfel ar disparea temerea ca unele familii s-ar inmulti ca iepurii numai pentru a trai din alocatie, deoarece suma maxima primita ar fi de 600 Lei/lunar chiar daca ar face douaj’ de copii.

    • interesant… doar ca au aratat Moldova fara Bucovina si Transilvania fara Banat si Crisana… in schimb la final profilul Romaniei se prelungeste spre NV, pe crestele Carpatilor, exact pe zona unde se intindeau vlohii, goralii si valahii cehi…

  32. Dragilor Erou Bula cel cu Flexu’ si Ghita Bizonu’ nostalgic dupa Comunism si vremuri dulci, o sa incerc sa va dau dreptate amandurora dar in acelasi timp sa ve arat si greselile fiecaruia.
    1. Ce ai prezentat aici eroule este sublim si complet adevarat doar daca am trai in Norvegia si nu in Romania.
    2. Cea mai simpla cale de a ajuta natalitatea este de a scapa dracului de plafonarea deducerii pentru copii in intretinere la max 3000 RON BRUT. Se elimina plafonul si se mareste deducerea pentru fiecare copil in intretinere de la 200 ROn la 400-500- 1000000000RON calcule se pot face…Asa doar cei care muncesc vor primi banuti in plus iar in al doilea rand nu lasi ditamai gaura la CAS si CASS dand scutiri utopice de 50%-100%.
    3. Eroule zic ca e utopie ceea ce spui din urmatorul considerent: tu vrei sa iei niste venituri cu colectare buna si f buna (CAS si CASS) si sa le treci la venituri indirecte din consum gen TVA, accize, etc…La gradul de colectare a TVA si al accizelor in tara asta o sa ai gaura de 10 mld EUR cel putin in varianta prezentata de tine si iti pui toti pensionarii in cap si te spanzur pana intr-un an de zile sau o sa tai bugetele tuturor ministerelor inlusiv nu vei mai avea bani de investitii numai ca sa acoperi gaura provocata pe termen scurt si imediat de o astfel de masura.
    4 @ Ghita daca ce ai prezentat dumneata a fost prin prisma faptului ca traim in Romania da ai dreptate. La evaziunea fiscala si „baietii destepti” in a eluda plata taxelor catre stat intr-adevar s-ar recupera mai putin din TVA decat nivelul de colectare actual din asigurari sociale. Dar Eroul are dreptate, rotind capitalul, produci bunastare prin creare de noi locuri de munca, de produse cu valoare adaugata mai mare si intr-adevar s-ar recupera pe termen lung din consum ceea ce s-ar pierde din neincasarea contributiilor la asigurari sociale ale celor care muncesc si mai au si copii.
    Dar ca si eroul bula sa aiba suta la suta dreptate cu rotatia stocurilor lui, ar trebui ca MENTALITATEA ROMANILOR sa se schimbe si banii pe care i-ar primi in plus sa-i investeasca PRIMORDIAL in a cumpara produse ROMANESTI, MADE IN ROMANIA. Astfel fiecare banut neincasat de bugetul de stat este pus in mod chibzuit la treaba de catre fiecare familie cu copii pentru CAPILARIZAREA si DEZVOLTAREA ECONOMIEI ROMANESTI: mai multe locuri de munca, formare accelerata si in suma bruta de capital romanesc in economie.
    Altfel: toti banii primiti in plus de catre familiile cu copii s-ar duce in CRESTERE IMPORTURI si creare de bunastare in alte tari.
    Demografia trebuie tratata si incurajata printr-un mix de reguli si facilitati fiscale, educatie economica a populatie si nu in ultimul rand a recuperarii si reinsuflarii patriotismului in fiecare roman. Nu inseamna ca esti extremist daca te duci si ceri (implicit cumperi) cartofi romanesti in defavoarea celor din Polonia de exemplu.
    Dar astea sunt utopii si din partea Eroului BUla si din partea lui Ghita atata timp cat suntem condusi de idioti si orbi in ale macro si micro economiei. Plus ca ar trebui sa avem cel putin 51% din capitalizare sistemului bancar cu capital romanesc. Altfel nu o sa-ti finanteze nimeni firme romanesti fara sa le ceara tona de garantii. Va pot spune ca se fac discriminari intre firmele cu capital autohton si celel cu capital strain, mai ales daca firmele din Romania au actionariat din aceeasi tara cu actionariatul bancii (ei vor avea intotdeauna pricing si cerinte de constituire garantii pentru imprumuturi mult mai bune decat ale unei companii cu performante similare economice dar cu capital romanesc).
    Asa ca relaxati-va ca nu putem face nimic, decat printr-un cataclism major (nu neaparat dezastru natural) care sa-i puna pe romani la grele incercari si sa-i scoata din zona utopica de ” noi vrem pace, suntem deci si celelalte natii au intentii bune fata de noi si sunt mierea/nectarul zeilor”. Pana nu repunem si reactualizam, conform realitatilor secolului 21, expresia ” prin noi insine” nu o sa facem decat sa exportam bunastare si sa importam mancare, ifoane si mertane…dar deh…romanii au un defect major: chiar rupti in cur si cacandu-se la par in fundul curtii, ei sunt FUDULI si trebuie sa iasa in lume doar in AUDI sau BMW desi masinile sunt cele mai proaste investitii ever.

    • Draga Reis

      dintai sa ne lamurim asupra unui aspect. Nu sunt chiar asa de nosotalgic al socialismului … desi nu imi pla fantezille excesive pmagarete ale unora. Ma rog trebe sa recunaosca ca esnte mai misto sa aia de 5 ori pe noapte decat de 2 juma pe luna. Da las ca o sa vedeti si voi!!!! (Minus daca nu va sinucideti mai devreme)

      Si la abjectu’ lu’ subjectu’. Nu uit nici o clipsa ca traiesc in Romania. In care leafa medie este sub 400 euroi , in care fisclizarea este de-a dreptul relativa si in care buna parte din cosul zilnic este nefiscalizat sau pe aproape (eu cumpar cartfofi si ceapa din piata). Cestii de ca cum este la altii sau ca cand in Jemanika nu ma intereseaza …nu de alta dar la altii salrul minin este de obicei neimpozitat!!!! Cxa la latii taxarea alimentelor este mica sau chiar zero pe cand la noi .. ehe! Era si 24% ca asa cum zicea tova Lenutza Codi sa se potoleasca „viermii pamantului”…

      Apoo .. mai am si eu o idee despre voteza de rotatoe si importanta ei (relatuva). Mai am asa niste vagi amintiri derspre capital constant, circulant , variabil samd. Insa ca de iobicei voteza este ceva care in mod „natural” are o limita. De ex votezza de rotatie a capitalului depinde si de natura productiei – ca una este sa produci reactoare nucleare si alta paine.
      Mai poate depinde si de capcitaea de absortie a pietei. Eroul intre eroi preispune ca daca ar fi adoptata ideea sa vuteza de rotatioe ar creste nu nu stiu cate ori .. el pornid de la e4xpereinta cu un non stop (nu i-o contest) .. insa mi se pare ca concluziile sale sunt cam gresite cand scrie Cele 12 de cicluri vin fiecare cu adaosul comercial aferent, plusvaloare care se tot aduna pana la sfarsitul lunii. De asta spun ca, pentru cei 39 lei cheltuiti pe produse alimentare, in loc de cei 3.22 lei TVA la prima mana, la sfarsitul unei luni suma care ajunge la buget din TVA poate sa fie de 35-40 lei. Nu de alta dar el incepe prin a prezuma ca din lei 100 (una suta) ramasi in plus X va consuma 39 cumparand apa plata, paine, malai si bulion.
      Draga Reis observi? Discutia se incepe cu 39 care raman in plus. Ce sustine EROaRea asta este ca se va accelra vioteza de rotatie INSA de cate ori poti chletui 39 de lei atunci cand ai 39?!!!!! Care crestere a vitezei de rotatie daca capacitaea de consum a clientilor este limitata ?! Ca este limitata financiar sau fizic nu are importanta.. vietza nu poate creste
      ad libitum .
      Ca sa reiau pre EROrUl intre Postandalele neamului :
      acum vreo 15 ani lucram intr-un nonstop de cartier.

      Vanzarile zilnice: 400 ron la un stoc mediu de 500 ron.

      Asta inseamna ca intr-o luna (intervalul dintre doua decontari de TVA) aveam:

      30 x 400 / 500 = 24 adica vindeam de 24 de ori stocul mediu al magazinului.

      Asta inseamna ca banii platiti de client la magazin, parcurgeau in medie cca 12 de cicluri de aprovizionare – desfacere inainte de urmatorul decont lunar de TVA, in functie de data efectuarii cumparaturilor.

      Cele 12 de cicluri vin fiecare cu adaosul comercial aferent, plusvaloare care se tot aduna pana la sfarsitul lunii. De asta spun ca, pentru cei 39 lei cheltuiti pe produse alimentare, in loc de cei 3.22 lei TVA la prima mana, la sfarsitul unei luni suma care ajunge la buget din TVA poate sa fie de 35-40 lei.

      Un calcul similar se poate face si pentru produsele nealimentare doar ca aici viteza de rotatie este mai mica. Chiar si pentru 3 rotatii pe luna, totalul incasarilor la buget din TVA, impreuna cu cele aferente produselor alimentare, depaseste, sau macar acopera in foarte mare parte, cei 100 lei care raman la dispozitia familiei din scutire.
      Chiar asa?! Cate „rotatii” a 100 de lei poto face cu UNA SUTA LEI ? O singura bucata de plastic cu nena Iancu pe ea.. ca suntem ca-n Caragiale!! Presupunearea este ca X primeste in plus 100 de lei iar Bula presupune ca va roti de vreo 3 ori banii aia!!! Care bani? Ca ii numara mai ceva decat numara Pristanda steagurile!!!

      In rest ai drepatate da fi atent la Pristandale!

      • Ghita, daca tii neaparat sa continui sa te faci de ras e problema ta dar daca-mi mai atribui lucruri pe care nu le-am spus (cresterea vitezei de rotatie a capitalului) iti sterg toate comentariile.
        Bea un ceai si culca-te.

  33. @Eroul Bulă
    Calculele economice și facilitățile financiare nu pot ține loc de o mentalitate pronatalitate și promeserie! Din articol se vede că autorul suferă de tara studiilor cu orice preț, de tara disprețului față de meserie și de tara disprețului natalității celor săraci sau din altă etnie! Geaba ai vrea să propui măsuri de dreapta când tu ești afectat serios de comunism!

    • Nu ti-a explodat capul cand ai scris?
      Tara studiilor cu orice pret? Daca nu se duc la facultate sau nu termina un liceu sau scoala profesionala ca sa stie o meserie cine crezi ca-i va angaja pe salarii mari in industria auto sau in IT sau oriunde se plateste macar mediu pentru ca din contributiile lor sa se poata plati pensii?
      Ca vor fi 1-2% care vor fi IT-isti straluciti fara sa fi trecut prin scoala este foarte posibil dar cateva exceptii nu vor acoperi deficitul de bani la bugetele de asigurari sociale.
      Dispretul fata de meserie ? Asta chiar e o prostie. Repet, pentru ca a mai zis cineva bazaconia asta. E normal sa avem muncitori necalficati si femei de serviciu dar nu putem fi toti necalificati si femei de serviciu pentru ca se prabuseste economia si bugetele de asigurari (salarii f.mici = contributii foarte mici)
      Dispretul natalitatii celor saraci sau din alta etnie? Alta prostie. Nicaieri in articol nu am vorbit despre componenta etnica. Auzi: „dispretul natalitatii celor saraci”. Tu te uiti ce scrii?

      • Pai..atunci cand propui „progresie negativa -regresie” pentru sustinerea mai accentuata a familiilor cu venituri medii „in dauna” celor mai sarace, normal ca sare socialistu’ pe capul tau! 🙂

      • @Eroul Bulă
        Nu avea cum să îmi explodeze capul pentru că citisem ce era important, principial! Așa cum am citit și comentariile!
        Ar fi trebuit să pornesc totuși din alt loc! Și anume de la câți copii ai tu, Eroule?

        Ce e drept, un comentariu! Dacă acesta este comentariu al unui om de dreapta atunci eu sunt Klaus Johannis! Cel mult poate fi național/socialist, curent denumit în mod eronat de dreapta!

        Eroul Bula
        24 aprilie 2015 at 8:52

        Nu poti sa te bazezi pe o politica de interzicere / reducere a vorturilor pentru a realiza spor natural sustenabil (economic).
        De regula, femeile care recurg la avort provin din mediile sarace si needucate, adica exact mediile care produc multi copii pe care nu-i pot sustine la scoala si facultate. Vorbind cinic, faptul ca recurg la avort reduce numarul de viitori copii de a caror educatie nu se va ingriji nimeni.
        O femeie educata, cu un salariu cel putin mediu, ca sa nu vorbesc de banci, multinationale, daca nu doreste copii stie sa-si masuri de protectie pentru a evita sarcini nedorite.

        Dar și ceva din articol!

        Sa dai cate 200 de lei pe copil unor familii care toarna pe banda 6 sau 10 copii doar pentru alocatie, fara sa se preocupe de educatia lor!?

        Daca au facut 10 copii pentru cate 42 de lei pe luna de copil, ce credeti ca vor face la 200 lei pe copil pe luna? Vor mai turna alti 4-5 copii !

        • Spuneti-mi si mie: in caz de bubuiala majora, dpdv procentual, carnea de tun pe care o va furniza Romania din ce categorii sociale va proveni???
          Cu alte cuvinte, vom avea un ofiter, presupus bine crescut si educat, la o turma de merloi. Cati ofiteri vor crapa si cati merloi? Mie imi pare ca avem nevoie de cam multi merloi pentru ca ofiterasul sa aiba ce conduce in timpul carnagiului. Gresesc cumva?

  34. Salut,
    Aici se discuta de politici demografice, de posibilitatea cresterii natalitatii iar in parlament despre admiterea „parteneriatului” inclusiv intre persoane de acelasi sex.
    http://www.antena3.ro/romania/cuplurile-ar-putea-incheia-pe-viitor-parteneriate-civile-care-sunt-prevederile-parteneriatului-civil-291541.html

  35. Eh problema asta e fix motivul pentru care romania tot accepta cereri de azil de la arabi,africani etc.

    Solutia politicienilor nostri si astora europeni la problema natalitatii e sa ne umble de babuni.

    • Eu asta le tot spun celor care tipa cu cresterea numarului de romi.
      Peste 25 de ani nici nu ne vom aminti de problema asta pentru ca vom avea vecini de apartament din Bangladesh sau Sudan care vor transa oaia cu satarul pe gresia din bucatarie si o vor gati la focul aprins in mijlocul sufrageriei, cu lemne din tocurile usilor si geamurilor.

  36. Faceti partide, dati afara din parlament derbedeii si golanii aia si puneti-ti-va in aplicare teoriile.Pina atunci va recomand filmul ” Ticalosii „.E chiar relaxant : ” http://ro.wikipedia.org/wiki/Tic%C4%83lo%C8%99ii_(film_din_2007)

  37. Băieți, cea mai bună politică demografică: Make love not war!

    : )

  38. http://www.gandul.info/international/dupa-ce-natalitatea-a-atins-cote-dramatice-danemarca-a-lansat-o-campanie-inedita-14156118

    „Deşi este confruntată cu o rată a natalităţii foarte scăzută, Danemarca nu duce însă lipsă de idei. Spies, filială a grupului turistic Thomas Cook, a creat pentru piaţa daneză o campanie de publicitate intitulată „Do it for Denmark” („Faceţi sex pentru Danemarca”). Pornind de la constatarea că 10% dintre bebeluşii danezi sunt concepuţi în timpul unei vacanţe în străinătate, această companie propune danezilor o „promoţie la ovulaţie”.

    Astfel, dacă un cuplu danez îşi rezervă un sejur în timpul unei perioade propice fecundării, acel cuplu va beneficia de o reducere tarifară. Iar dacă acelaşi cuplu prezintă ulterior dovezi ale faptului că voiajul a fost fructuos din acel punct de vedere, tinerii părinţi vor primi gratuit un cărucior pentru bebeluşi şi scutece pentru o perioadă de trei ani.”

  39. Au inceput si alti sa se gandeasca la stimulente financiare, sub forma de reduceri ale contributiilor aferente salariilor dar o fac cu sfert de masura.
    Adica unul care castiga 6000 brut o sa umple casa de copii pentru ca i-ai mai lasat 200 lei la salariu.
    http://cursdeguvernare.ro/solutia-logica-si-echitabila-de-reasezare-a-fiscalitatii-si-stimulare-a-natalitatii.html#comment-268789

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *