Primul Razboi cu adevarat mondial

Homo Sapiens contra Omul de Neanderthal

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primele arsenale. Acum avem rachete si arme nucleare, dar ideea din spatele lor nu s-a schimbat de zeci de mii de ani… 

Foto: descopera.ro

Armament: pietre si sulite, plus aruncatoare de sulite de partea noastra. Doar nu credeati ca noi, astazi, traim pe Pamant fiindca l-am primit cadou cand am fost uschiti din Rai?! Nu domnilor, l-am preluat prin forta si prin exterminarea concurentilor. Timp de multe mii de ani, stramosii nostri au exterminat, dupa un plan serios, orice concurenta, chiar daca respectiva concurenta nu mai era, la un moment dat, un real pericol pentru noi. I-am eliminat oricum: mai bine sa le ducem dorul, dacta sa le ducem grija…

In urma cu doi ani am petrecut cateva zile la Bicaz, langa barajul Raul Muntelui. O zona absolut suberba, unde daca nu esti un tip credincios, sigur ai putea deveni. Vecini de pensiune eram cu o familie de medici din Suceava, mari amatorI de munte si peisaje salbatice. Din vorba-n vorba m-am luat la harta cu Cristina, doamna familiei, pe un subiect absolut si fara nici o legatura cu magnificul lac din spatele barajului.

Cristina era sociolog, cu multe diplome si masterate, o tipa cu adevarat foarte desteapta, iar o discutie cu astfel de persone chiar este o incantare. Scandalul, daca ii pot spune asa , a iesit de la convingerea ei ca oamenii pot, in timp, sa devina buni, sa devina mai putin agresivi, mai putini ucigatori…Niciodata nu am inteles de ce oamenii cu adevarat inteligenti si bine pregatiti, inca mai cred ca omul, ca specie, poate sa-si lase deoparte trecutul agresiv, sa-si infranga instinctul de a ucide, atat timp cat mii si zeci de mii de ani, aceste caracteristici, ale specie noastre, ne-au facut pana la urma Stapanii Terrei.

Adica de ce cred unii ca noi am fi de fapt pasnici si iubitori ai aproapelui nostru, dar societate e de vina ca suntem ai dracului, cand toate evidentele arata contrariul!?

Dar sa revenim…In urma cu 35000 de ani, primul razboi pan- European abia incepea. Era un razboi intre doua specii foarte inrudite: Homo Sapiens, adica stramosii nostri directi si Omul de Neanderthal, numit asa dupa numele unei vai din Germania. Acest conflict a fost al doilea, in ordinea cronologica, dintre Homo Sapiens si competitorii nostri, tot Homo ca specie.

Prima victima a viitorilor stapani ai planetei a fost Homo Erectus, cu mai bine de 70000 de ani in urma, o specie care, desi nu era la nivelul nostru intelectual, era in general mult mai bine adaptata la mediu. Dar cu toate astea au muscat tarana definitiv, lasandu-ne pe noi fata in fata cu ultimul competitor, ultima specie care ar fi putut sa ne extermine, cu ultimul obstacol.

Acum, facand o paranteza, trebuie spus ca actuala situatie, cand suntem singura ramura a specie Homo in viata, este o situatie unicat in istoria acestei ramuri. Absolut tot timpul au fost mai multe specii de om care au trait in paralel, chiar daca in areale diferite. Noi acum suntem unicii din specia noastra traitori pe Terra, o situatie cu totul si cu totul unica, iar motivul pare a fi…noi insine si capacitatea noastra fantastica de a ucide, de a fauri arme, de a evolua mult mai repede decat oricare alta specie inrudita cu noi.

Razboiul pentru supravietuire a inceput in Europa, in conditii strict dezavantajoase pentru noi. Neaderthalienii erau aici de 500000 de mii de ani, erau mult mai bine adaptati la conditiile climatice de atunci, erau mult mai puternici fizic decat noi, ne depaseau cu mult ca numar de indivizi,  iar capacitatea intelectuala era chiar mai mare!

Astfel, ca medie, neaderthalienii aveau un creier mai mare decat noi. Iar la inceputul migratiei spre Europa, Homo Sapiens au venit in grupuri familiare mici, niste prototriburi, daca vreti, departe de forta si organizarea triburilor pe care astazi le vedem pe canalele de televiziune.

Dupa mai bine de 100 de ani de cercetari, raspunsurile incep sa apara si s-ar putea sa nu placa mai deloc, in sensul ca Victoria Totala a venit in urma unui tip de mentalitate, pe care multi idioti si idealisti de astazi il considera ca fiind indezirabil, animalic, salbatic si foarte departe de idealurile, cica nobile, ale umanismului specie noastre.  Daca insa stramosii nostri ar fi tinut seama de astfel de …deziderate, noi eram astazi cei dupa care se faceau sapaturi antropologice!

Avantajele care au primat in conflictul cu oponentii nostri au fost:

Capacitatea oamenilor de a trai in comunitati mai mari. In aceeasi perioada istorica neaderthalienii traiau in grupuri familiare mici insumand 10-15 membri, in timp ce comunitatile de Homo Sapiens atingeau  si  100 de membri.

Un alt avanataj era comnuicarea dintre diversele prototriburi, o comunicare extrem de intensa pe intreg cuprinsul Europei. Ca o dovada in acest sens, dispozitivul de aruncat sulite a aparut brusc in toate arealele populate de oameni, lucru care arata, pe langa functionalitatea armei si faptul ca oamenii din acele timpuri intretineau contacte dese intre diferite grupuri.

Insa cel mai important argument in favoare castigarii suprematiei totale a acestei noi specii, a fost modul nostru de gandire, mentalitate noastra individuala si de grup!

Desi dovezile nu sunt inca suficiente pentru a fi siguri, toate indiciile duc spre o tactica de exterminare planificata si urmarita generatie dupa generatie, mileniu dupa mileniu, de catre stramosii nostri, asupra neaderthalienilor. Ori acest gen de gandire este unic in lumea animala, unde fiecare raspunde doar unor stimuli locali si apropiati in timp. Caractertistica de urmarire a unor scopuri, care nu au legatura directa cu supravietuirea ca specie sau a individului, pe parcursul a mii de ani, este un unicat.

Practic, in timp ce Omul de Neaderthal ataca un om doar ocazional si cel mai probabil in autoaparare sau pentru hrana, exista suficiente dovezi astazi, ca sa putem afirma ca Homo Sapiens ii vanau pur si simplu pe neaderthalieni, iar motivele erau pur politice, nu legate strict de supravietuire: aparare si procurarea hranei.

Desi neaderthalienii erau in general superiori stramosilor nostri si fizic si din punctul de vedere al capacitati intelectuale, Homo Sapiens a reusit performanta ca in urma cu aproximativ 20000 de ani sa extermine ultima competitie serioasa, undeva in zona Gibraltarului. Insasi locatia arata ca neaderthalienii au fost pur si simplu hartuiti si exterminati cu metoda, nu intamplator.

Ce ne-a diferentiat pe noi de restul speciilor cu care am intrat in competitie?! Iar aici trebuie tinut cont ca din punctual de vedere al varstei, Homo Sapiens este inca cea mai tanara specie de Homo de pe Terra. Neaderthalienii erau prin zona de peste jumatate de million de ani, Homo Eractus, cea mai de success specie Homo, chiar mai mult, iar noi cand am pus piciorul in Europa nu aveam mai mult de 100-150 de mii de ani.

AGRESIVITATEA si capacitatea de a deazvolta rapid arme noi, noi tactici, ca si perseverenta, incapatanarea daca vreti, au facut din noi stapanii unici si incotestabili ai planetei.

Asadar cand auziti discutii despre latura blanda si gentila a specie noastre, cand auziti diversi oameni care sustin cum ca peste 1000 de ani nu vor mai fi razboaie si arme, iar noi toti ca frati vom trai…sa radeti cu lacrimi si sa va ganditi ca in cateva mii de ani de…spoiala de civilizatie, instinctele si tiparele de gandire si comportament, create in peste o suta de mii de ani de evolutie, ca si bagajul genetic comun cu toate specile de animale de pe Terra, nu are cum sa se schimbe!

Suntem ceea ce suntem: cea mai agresiva si sangeroasa specia care a calcat vreodata pe suprafata planatei! STOP! Nu mai avem nimic altceva de adaugat!

A ucide fara un scop bine definit, este un act politic, si in afara de noi mai sunt doar doua specii care ucid in scopul obtinerii puterii: cimpanzeii si delfinii, ambele specii fiind foarte inteligente!

Si atunci cand armele faurite de mintea si mainile noastre sunt numite diavolesti, satanice, spectre ale parti intunecate ale spiritului uman …sa radeti din nou cu lacrimi!

Armele noastre sunt parti din noi, parti din noi insine! Ne definesc  ca specie, si nu sunt altceva decat o extensie a pumnului nostru, la fel cum sulitele stramosilor nostri erau o extensie a bratelor lor. Daca timp de zeci de mii de ani armele nopastre ne-au facut sa fim stapanii planetei, daca ne-au hranit si ne-au aparat familile, de ce ar deveni acum, brusc, diavolesti?! Doar pentru acum avem capacitate sa ucidem tot ce-i viu pe Terra?!

J Zambesc pentru ca nu ar fi prima oara cand am face asta! Daca specia umana, daca Homo Sapiens este buna la ceva, daca este desavarsita in a face ceva, atunci acel ceva este  Sa lupte pana la moarte! La moarte altora, bineinteles!

Suntem ce suntem astazi datorita modului nostru sangeros de a fi, insasi curtarea unei femei este o problema de agresivitate, asa ca sa spui ca trebuie sa devenim mai buni, mai blanzi…spui de fapt sa ne modificam genetic. Singurul lucru care poate tine in frau agresivitate acestei specii este bata! Doar o bata mai mare ca a noastra ar fi in stare sa ne faca pasnici, dar nu pentru mult timp.

In anii “70 un episcop din Brazilia, declara foarte serios, intrebat fiind de un ziarist, ca daca extraterestrii ar ateriza pe Terra, ar fi obligatia morala a bisericii catolice sa-i aduca la dreapta credinta crestina, asta daca nu cumva sunt deja crestini. Iar daca ne aducem aminte cum au crestinat spaniolii America de Sud…Cum spuneam, doar o bata mai mare, altfel vai de mama speciei cu care am intra in contact!

Razboiul, agresivitatea noastra definitorie, ne-au servit cu credinta prin negura istoriei, in fata nenumaratelor specii concurente sau chiar dusmane! Fara ele nu am fi supravietuit, nu am fi astazi satapanii incotestabili ai planetei. Iar daca acum sunt idealisti care cred ca aceste lucruri se pot schimba printr-o spoiala de cultura si prin putina apa calda, dati-mi voie sa le spun ca sunt cu totul imbecili si habarnuau ce vorbesc!

Germania nazista, Yugoslavia, razboaiele de tot felul si pe toate continentele, arata ca agresivitate noastra asteapta doar o oportunittate pentru a-si arata din nou forta, pentru a arata ca ea este una dintre principalele caractertistici ale acestei magnidfice specii dominate: HOMO SAPIENS!

Ideea din spatele acestei scurte istorii, care din pacate nu se invata in scoli, este destul de simpla: perioadele de pace, si aia destul de relativa, sunt scurte si necaracterisitice pentru noi! Datorita faptului ca din 1945 a fost pace in Europa, nu inseamna absolut nimic si cu atat mai mult nu poate fi un motiv sa fi tampit si sa presupui ca asta va fi viitorul. Ar trebui sa fim destepti si in scurtele perioade de pace sa folosim acest timp in vedere pregatirii urmatoarelor conflagratii locale sau mai putin locale.

Ce facem noi romanii acum?! Stam cu degetul in gura si suntem siguri ca asta a fost tot! Cum domne razboi in Europa?! Poate prin Africa, pe la salbaticii aia, nu la noi europeni civilizati, albi si bine educati. Iar cand va veni…vom fi total surprinsi si vom avea munitie pentru cateva zile de trageri zdravene ca in Libia.

In timp ce toata lumea creste bugetele apararii, Europa, intr-o inconstienta din aceeasi colectie cu inalta tradare, reduce fortele  armate proprii, in conditiile in care este un continent foarte bogat si deci foarte atractiv de jefuit….de Romania ce dracu sa mai zic. La noi incostienta viermilor alesi democratic m-a facut de mult sa detest democratia, ca fiind ceea mai idioata forma de organizare politica. Drepturi egale?! Unde dracu ati vazut voi ca doi oameni sa fie egali?! Da 19 milioane?!

Sursa: Muzeul Antipa 🙂 🙂

12 comentarii:

  1. Atat de „multi” am ramas?

  2. RomaniaTricolor

    „Prima victima a viitorilor stapani ai planetei a fost Homo Erectus, cu mai bine de 70000 de ani in urma, o specie care, desi nu era la nivelul nostru intelectual, era in general mult mai bine adaptata la mediu.”

    Daca numarul ala de „70 000 ani” e aproximativ corect, probabil e in legatura cu eruptia supervulcanului Toba, din insula Sumatra, Indonezia: http://en.wikipedia.org/wiki/Toba_catastrophe_theory

  3. Pai daca nu aveam arme cadeam prada pradatorilor .

  4. Nicorescu Alin

    O intrebare baieti,exista asa ceva in armata romana?Please raspundetimi,nu prea are de a face cu Homosapiens da nu stiam unde sa postez,please raspundeti daca exista si cum ii structura daca este: http://en.wikipedia.org/wiki/Fireteam Mersi!

  5. faza cu exterminarea este cam fortata.
    Mai degraba cred chestia cu mixarea populatiilor:

    neanderthal la 5%

    http://www.telegraph.co.uk/news/1527481/There-is-a-little-Neanderthal-in-a-lot-of-us.html

    si cifra creste la 9%

    http://www.sciencedaily.com/releases/2011/07/110718085329.htm

  6. toate indiciile duc spre o tactica de exterminare planificata si urmarita generatie dupa generatie, mileniu dupa mileniu, de catre stramosii nostri, asupra neaderthalienilor

    „Indiciile” contravin logicii. Pentru a urmări şi vâna pe cineva generaţie după generaţie timp de mai multe mii de ani pe o suprafaţă de milioane de kmp pe care un om nu o poate parcurge pe jos (prin comparaţie, întreaga istorie cunoscută a omenirii nu e mai lungă de 5000-6000 de ani) e nevoie de o structură cu legi, şefi, organizare socială şi militară, păstrarea informaţiei în scris, capacitatea de a face planuri întinse pe intervale mari de timp. Lucruri pe care oamenii Epocii de Piatră nu le aveau, cel puţin nu la nivelul modernilor.

    ~Nautilus

    • Bre aici te cam inseli. Nu am spus ca au avut un scop legiferat, ci ca generatie dupa generatie Homo Sapiens a exterminat pe unde a prins, cu metona, nu intamplator, Omul de Neaderthal. Aia traiau prin Europa de sute de mii de ani si nu aveau cum sa moara de moarte naturala in 15000 de ani.
      Iar informatiile arheologice arat clar ca pe atunci grupurile de oamenii atingeau frecvent 150 de indivizi, ori de la cateva zeci in sus se formeaza in mod natural o ierarhie. Iar o ierarhie presupune legi, organizare, divizarea muncii, etc.
      Mai mult, toate descoperirile arheologice indica un permanent contact intre comunitatile de oamenii, chiar daca distantele erau foarte mari. Cultural si genetic existau schimburi foarte dese, deloc intamplatoare intre comunitati.
      Iar istoria are mult mai mult de 5-6000 de ani. In Turcia s-au descoprit recent ruine extrem de rafinate a caror varsta este estimata intre la +8-9000 de ani, si asta oficial…
      Altfel nu se explica disparitia atat de rapida a unei specii mult mai bine adaptata decat noi si mai mult decat atat, geometria extictiei. Practic se poate trasa o linie a inaitarii omului modern, concomitent cu disparitia neaderthalienilor, acestia fiind impinsi spre periferia Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *