…nu este unul tipic, sau nu este unul similar cu cel pe care ne-am fi asteptat sa-l poarte fortele aeriene ruse.
Stim deja ca rusii nu au reusit sa obtina suprematia aeriana deasupra frontului si desi detin superioritatea aeriana nu au reusit sa distruga mult mai fragila forta luptatoare ucraineana, nu au reusit sa distruga bazele aeriene si infrastructuira acestora. Ucrainenii, mai cu fereala, continua sa puna probleme rusilor intr-o zona unde ne-am fi asteptat ca fostii sovieticii sa zburde in voie, sau macar sa fie mai siguri pe ei.
Cu toate aceste lucrurile nu sunt deloc in favoare invadatorilor rusi, pierderile in avioane si elicoptere fiind substantiale si cateodata surprinzatoare. Astfel, cel mai nou avion de vanatoare-bombardament – Suhoi Su 34 a suferit pierderi similare ca numar cu mai modestul Suhoi Su 25, care zboara subsonic si in focul anti-aerianei inamice.
Bineinteles ca exista si o oarecare motivatie: folosirea necorespunzatoare a Su 34.
Iar pierderile inregistrate au facut ca aviatia rusa sa nu-si atinga eficienta scontata, iar fortele terestre sa nu beneficieze de sustinerea necesara. Intr-un raport al Ministerului Britanic al Apararii, publicat pe 7 august, se arata ca desi fortele aeriene ruse chiar fac eforturi pentru sustinerea trupelor terestre (se estimeaza ca rusii ajung frecvent la +100 de misiuni pe zi) acest lucru nu se vede suficient de clar in economia generala a razboiului si asta din doua motive:
1.In primul rand aviatia rusa evita sa zboare deasupra teritoriului ucrainean, in bataia sistemelor anti-aeriene occidentale, asta dupa ce au invatat pe pielea lor ca acestea chiar sunt eficiente. Din acest motiv atacurile sunt lansate de pe teritoriul rus, folosind atat bombardiere strategice Tu 95MS, Tu-22M, sau chiar Tu-160, pentru lansarea de rachete de croaziera. Mai folosesc rusii si rachete balistice lansate de MiG 31BM. Dar evita cu desavarsire atacul aerian cu avioane care efectiv sa intre in spatiul in care anti-aeriana ucraineana este prezenta.
2.In al doilea rand lipsa preciziei bombelor ghidate si in general a munitiei ghidate de orice tip. Cea de-a doua metoda folosita – mult mai ieftina dar si mai putin exacta – frecvent pentru atacurile aer-sol consta in bombardarea pozitilor ucrainene cu bombe clasice, gravitationale, carora li se monteaza kit-uri pentru planare. Americanii numesc aceste bombe JDAM. Avantajul acestor kit-uri poate fi substantial din trei motive simple: transforma niste bombe cu raza fix zero in arme cu raza ceva mai extinsa, permitand aeronavei sa lanseze de la o oarecare distanta, al doilea este – macar in teorie – ca aceste kit-uri cresc semnificativ precizia bombelor si transforma niste arme “chioare” in arme de precizie, chiar de mare precizie si in final al treilea motiv este cel financiar-industrial, poti foarte usor sa tranformi niste arme foarte ieftine dar cu totul nesofisticate, in arme de precizie cu raza extinsa prin atasarea unor kit-uri nici ele prea scumpe.
Cu toate acestea rusii dau rateuri dupa rateuri cu aceste bombe care desi pot plana spre tinta pe distante de pana pe la 20 km au dovedit ca precizia este nu foarte buna si cu toate aceste aviatia rusa nu prea indrazneste sa intre in spatiul aerian ucrainean si prefera sa loveasca, asa cum poate, de la distanta, de preferat din afara razei de actiune a sistemelor cu raza lunga ucrainene: Patriot si SAMP/T.
Iar acest lucru face ca aportul aviatiei sa fie mult mai slab decat sperau rusii si decat credeam noi in primele luni si in acelasi timp bazele aeriene ucrainene raman operationale, iar Kievul are inca avioane de lupta. Pentru ca atacurile in adancimea teritoriului ucrainian sunt executate numai cu rachete de croaziera (foarte scumpe si greu de fabricat) si cu ceva drone, cu totul ineficiente in privinta infrastructurii mari. Exemplu, recentele bomardamente ale porturilor dunarene Ismail si Reni, ori daca aceste porturi ar fi fost lovite cu aviatia cu totul alta era situatia lor actuala.
Un exemplu in acest sens este si atacul masiv, in trei valuri a bazei aeriene ucrainene de la Starokonstantinov, regiunea Khmelnytskyi, in vestul Ucrainei.
Acesata baza este foarte importanta in ochii rusilor pentru ca de acolo sunt operate aparatele Suhoi Su-24M si Suhoi Su-24MR care sunt adaptate pentru lansarea rachetelor de croaziera franco-britanice Storm Shadow/SCALP. Ei bine, rusii au aflat si, evident, s-au hotarat sa distruga baza, poate si ceva avioane, infrastructura de la sol etc. Logica este una normala, daca scapa de Su 24 scapa si de rachetele de croaziera franco-britanice si pentru asta s-au angajat intr-un atac masiv, in trei valuri: primul a constat din lansarea de rachete de croaziera de catre bombardierele strategice Tu-95MS, al doilea val – rachete de croaziera si drone Geran-2 (un fel de Shahed-136 usor modificata de rusi), iar al treilea val a constat in rachete de croaziera Kh-101, lansate de la bordul avioanelor rusesti.
Insa niciun avion rusesc nu s-a aventurat pana in vestul Ucrainei, toate munitiile au fost lansate de la mare departare de deasupra teritoriului rusesc.
Nici luptele aer-aer dintre avioane nu sunt ce am putea noi sa credem ca ar fi, aviatia rusa nu patruleaza cerul Ucrainei, sau macar zona de deasupra frontului pentru a tine la distanta eventualele avioane ucrainene ci zboara deasupra propriului teritoriu si daca se iveste ocazia ataca aparatele Kievului folosind rachete aer-aer cu raza lunga (+200/300km) Vympel R-37.
Iar in acest caz se remarca efectul foarte important pe care sosirea Patriot si a SAMP/T l-a avut asupra economiei generale a conflictului. Rusii nu au gasit metode de a trece de sistemele NATO cu raza lunga si atunci evita pur si simplu zona respectiva.
Revenind la cele doua modele de avioane folosite de rusi pentru atacul la sol, rolurile lor sunt destul de clare, mai rapidul si mult mai modernul Suhoi Su 34 este folosit pentru atacuri de precizie (un fel de misiuni SEAD), in timp ce mai batranul Suhoi Su 25 este trimis la lupta cu munitie mai putin precisa, sau simpla, gravitationala, la ochiul pilotului. Cu toate acestea pierderile sunt practic similare
Cum se descurca insa elicopterele de atac rusesti pe front? Ei bine, aici lucrurile sunt putin diferite, dar tind sa se schimbe, conform britancilor. Astfel Kamov Ka-52 Alligator nu s-a facut de ras si a prapadit destule blindate ucrainene mai ales de la inceputul contra-ofensivei.
Elicopterele de atac rusesti opereaza prudent, si evita sa intre in raza sistemelor AA cu raza foarte scurta de tip MANPADS, fiind in acelasi timp protejate de avioane rusesti Su-35S sau Su-30MS, acestea din urma folosind rachete aer-aer cu raza lunga RVV-BD.
Avioanele de vanatoare patruleaza la mare altitudine protejandu-si elicopterele de atac in fata unui potential atac al aviatiei de vanatoare ucrainene, doar ca ucrainenii au schimbat tactica si au inceput sa aduca pe linia frontului sisteme anti-aeriene cu raza medie, impingand elicopterele rusesti, cu tot cu protectia lor, din ce in ce mai departe si desi ucrainenii au suferit pierderi in sisteme AA, reusesc sa mentina – macar in anumite sectoare – o minima acoperire aeriana, mai ales daca tinerm cont ca un elicopter este o tinta mult mai usoara decat un Suhoi Su 35S.
Invatamintele – din modul in care rusii isi duc razboiul aerian – pot fi importante si pentru ucraineni in ideea in care vor primi candva avioane de lupta NATO. Este foarte dificil pentru orice forta aeriana sa lupte intr-un mediu in care anti-aeriana cu baza la sol este prezenta iar daca acest lucru este totusi incercat se poate lasa cu pierderi mari atat in tehnica cat mai ales in piloti si atunci care ar fi solutie?
Pai solutia este, teoretic, teoretic simpla si am vazut-o aplicata de americani in Irak cat si in Vietnam: distrugerea apararii anti-aeriene – ca obiectiv principal, prin atacuri masive care insa necesita precizie. Doar ca de la teorie si pana la practica este cale lunga asa cum o demostreaza astazi ucrainenii.
Desi rusii au reusit distrugerea unor sisteme anti-aeriene lucrurile nu s-au schimbat deloc in bine pentru ei, pur si simplu le lipseste tehnologie, precizia si calitatea informatiei pentru putea sa vaneze in mod eficient bateriile anti-aeriene ucrainene si pana nu reusesc asta se marginesc la atacuri de la mare distanta, suficient de ineficiente pentru ca ucrainenii sa ramana in lupta. Ar mai fi de luat in considerare ca nici capacitatea de razboi electronic rusa nu sta stralucit, atat timp cat radarele bateriilor anti-aeriene nu sunt in mod eficient “orbite”, prin asta intelegandu-se mai ales reducere razei de detective a radarelor.
Pentru ca daca aviatia rusa ar fi zburdat pe cerul Ucrainei lucrurile s-ar fi terminat repede sau macar situatia frontului era radical diferita.
In Ucraina sunt lectii de invatat pentru toata lumea, atat pentru aviatie, cat si pentru fortele terestre, cert este ca apararea anti-aeriana se pare ca poate face fata aviatiei de lupta, mai ales daca aviatia este cea ruseasca.
Iar dansul aviatie-antiaeriana continua…
GeorgeGMT