Romania Military

Romania ar dori sa cumpere “Iron Dome”

Nu stim exact in ce context si cum se gandesc militarii nostri sa-l foloseasca (in retea, impreuna cu sistemul national de aparare anti-aeriana si anti-racheta sau independent ca sistem “point-defense” pentru protejarea unor obiective foarte importante: noduri de comunicatii, porturi, centarale electrice, poduri etc), dar conform cotidianului israelian “Haaretz”, ministrul apararii de la Bucuresti – Vasile Dancu – ar fi discutat posibila achizitie in timpul vizitei efectuate in Israel saptamana trecuta.

Se mai discuta si despre o oarecare cooperare industriala si de asemenea se mai au in vedere si alte sisteme de arme, dar deocamdata ceea ce stim sigur este ca “Iron Dome” este cert vizat.

Cel mai probabil ca ofiterii romanii au gasit foarte potrivit sistemul israelian in lupta impotriva rachetelor de croaziera, dar si mai potrivit impotriva rachetelor tactice sol-sol, rachete care au facut prapad in Ucraina de ambele parti ale frontului.

Iron Dome-ul este in esenta un sistem C-RAM proiectat sa apere o anumita suprafata de teren in fata rachetelor sol-sol ca si a proiectilor de artilerie, insa el a fost folosit masiv de armata israeliana impotriva rachetelor sol-sol cu rezultate excelente.

Evident ca un astfel de sistem este necesar oricui, sper doar ca – daca afacerea se va concretiza – Romania sa nu se doteze doar cu Iron Dome pe post de sistem AA SHORAD, in rest sa vina ca ne-ar trebui, mai ales integrat cu alte straturi de aparare.

Doar ca in cazul nostru, de la discutii si pana la semnarea unui contract ferm pot sa treaca anii cu nemiluita, asadar mare entuziasm n-ar avea rost sa aratam. Mai dorim si corvete, sisteme VSHORAD, masini blindate 4×4, o noua arma de asalt, drone, transportoare blindate amfibii, sistem SHORAD, submarine, tancuri, MLIuri si discutam aici doar despre programe care au tot fost aduse in discutie de oficialitati in ultimii ani, nu de o lista a necesarului pentru Armata Romana…

Iron Dome este fabricat de compania israeliana Rafael, are o raza de aproximativ 70km si are la baza un radar ELTA EL/M-2084, in jurul caruia (la nivel de baterie) ar fi trei unitati de lansare containerizate, fiecare dispunand de cate 20 de rachete. Acelasi radar este integrat cu Spyder-MR.

In cazul Romaniei exista, ne aducem aminte – BSDA 2018, un acord  semnat intre Rafael Advanced Defense Systems si compania romaneasca Romaero cu privire la producerea sistemului Iron Dome daca acesta va fi cumparat de Bucuresti, compania israeliana pozitionandu-se astfel în vederea participarii la programul SHORAD al Romaniei.

Reamintim ca sistemul Spyder MR integreaza trei tipuri de rachete: Tamir (Iron Dome) pentru C-RAM, Python 5 (IR) pe raza scurta și Derby (RF) pe raza medie.

Acordul mai prevede si dezvoltarea unei variante navalizate a Iron Dome, varianta care insa, intre timp, a si fost testata de israelieni. C-Dome (varianta navala a Iron Dome) a fost testat de succes de Rafael in februarie 2022 si in principiu pot fi interceptate o gama variata de proiectile, de la rachete de croaziera/anti-nava, la proiectile de artilerie si drone.

Israel completes the first C-DOME interceptions from aboard the Navy’s Sa’ar 6 corvettes – YouTube

Sistemul Iron Dome foloseste racheta “Tamir” al carei cost per bucata variaza (in functie de sursa) intre 20 mii si 50 mii de dolari. Un avantaj al Iron Dome este ca sistemul de comanda si control intercepteaza doar rachetele care ar urma sa loveasca tinte importate, cele care se duc in treaba lor sunt lasate in pace.

GeorgeGMT

 

Citeste si:

. Sisteme SHORAD: astăzi Iron Dome 

. Competitorii pentru SHORAD-ul romanesc 

. Radare cu raza lunga, la moda 

Exit mobile version