Țară ruptă-n două…

Mihai Eminescu: „Voi arătaţi prin zilnică pildă că corupția e mijlocul cel mai lesnicios de trăi în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societățile românești și le nimicește pân-în sfârșit; acesta este veninul care dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire … contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aștepta nimic de la muncă, totul de la tertip și de la apucătură…
Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate…. Această priveliște îi ia poporului încrederea în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază… contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.“

167 de comentarii:

  1. ionutzcatalin

    Asemeni fraților noștri de peste Prut.

  2. Rupta-n 3: pro, contra, si nepasatori

  3. Nu e rupta deloc.
    Dragnea incearca sa se reafirme la conducere PSD, de fiecare data cand a facut asta pierde in interiorul partidului. Si asta a inceput la crongres cand din 4000 vreo 800 nu l-au sustinut.

    Si sa nu comparam 180-200 mii din TOATA tara adusi aici astazi. Cu 600 mii (doar Bucuresti 250 mii ) in toate orasele.

    Cred cu tarie ca motiune de cenzura va trece chiar daca va fi la limita.
    Modul cum conduce partidul ii enerveaza pe multi( „greii” din partid) si va pica foarte in fund curand.

    One can only hope. #totulpentruRomania

  4. Problema a fost ca atunci cand am iesit noi aia 600 de mii (iarna) nu s-a materializat in nici un program politic. Ei sunt 180.000 sau cati naiba au fost dar sunt organizati, sunt o armata. Noi suntem 600.000 oaste de stransura, gloata. De aia castiga, de aia conduc tara. Asa cum o mana de conchistadori hotarati au ocupat un continent.
    A…simptomatic… contraoferta politica de astazi a fost marsul diversitatii. Cu participare de 3-4000. Go figure cum s-ar spune…

  5. Nepasatorii sunt in aceeasi oala cu marea majoritate ignoranta, lipsita de educatie. Tara asta e rupta in doua de ceva ani. Tranzitia si atotputernicia PCR FSN PDSR PSD (cate schimbari de denumire!) au adus neamul romanesc in pragul dezbinarii. Ignoranta lor o vom plati si noi. Deja suntem doua tabere. Si mi-e teama ca electoratul PSD nu va fi convins niciodata de strâmbătatea gândirii lor. Mentalitatea rosie s-a combinat cu mentalitatea fanariota si a dat nastere unui monstru. Parca e vara lui 1940. Atunci tara era rupta teritorial. Acum sufletul romanesc se rupe. Suntem nedemni de înaintaşii noştri!

  6. „unde te duci baiete?
    – la miting.
    – Sper ca esti gay!”

    „Contra cui manifestati azi?
    -Contra cost”

  7. Ce tot ii dati cu sutele de mii? ”180 000 – 200 000” din burta…(ca si la mitingul de dupa tragedia de la Colectiv se intreceau care mai de care sa jongleze pe la tv cu numerele cu multe zerouri)
    Sa va numar eu VLS-urile ouale…
    Daca ar fi 1 om pe metru patrat ne-ar trebui un careu cu latura de 424 metri.
    Daca ar fi 2 oameni pe metru patrat ar fi un careu cu latura de 300 de metri.
    3 oameni pe metru patrat, careu cu latura de 244 metri.
    4 oameni pe metru patrat, careu cu latura de 212 metri…

    Piata Victoriei e ca un ”L” intors (3 sferturi dintr-un careu cu latura de 200 de metri = 40 000 de oameni). Deci 30 000 de oameni, daca lumea se strange puhoi si pe iesiri poti sa ajungi si la 50 000.
    Pe scurt, cat bagi si in Arena Nationala pe scaune: intre 50-55 000, poate si ceva extra.
    PS- surpriza, nu aprinde nimeni lanternele? 🙂
    Gata, se goli.

    *editat http://www.gkstill.com/Support/crowd-density/CrowdDensity-1.html

    *editat #2 2 – 2,5 oameni pe metru patrat, am avut dreptate. 🙂

    • Lool
      Refa calculele, conform cu Liviu dragnea au fost…suuurprizaaaa 600.000 (sase-sute-de-mii) =)))))))))))))))))
      Cum or avea tupeul asta oare? Cand se faceau estimarile din 2017 ii dadeau cu calculele pe la A3 ca nu incap acolo mai mult de cateva zeci de mii si acum zic ca au adus 600.000 de oameni =))
      Noaptea mintii cu astia si cu aia de se uita in gura lor.

      • Aia de la Soros erau mai grasi, nu-ncapeau prea multi pe metru patrat, deci erau mai putini. Astia ascultati sunt mai flamanzi, mai subtirei…

    • Daca numara tot aia care au numarat voturile….

  8. Pai daca s-a golit (nu stiu exact pt ca sunt pe mare si netul e incet tare) nu e de mirare. Oamenii trebuie sa ajunga acasa in provincie, au de dat la animale, de maturat curtile…

  9. Super site, militar si profesionist.Vorbim de istorie/tehnica militara/strategie /aviatie/marina ,s au,de idei politice tampite. Daca nu urasti Ciuma Rosie nu mai ai ce cauta aici. Daca, scriu , Deuthland uber alles, toti imbecilii te aplauda.Majoritatea care voteaza, e proasta/ imbecila /inculta deoarece nu gandeste ca voi ….A fost un site bun si corect. Sper ca pasionatii de tehnica militara si istorie sa fim si maine aici. Daca ne invadeaza pseudointelectualii o sa ne regasim doar pe Resboiu.ro. Macar acolo ,vorbim despre tehnica si istorie. S au mai bine citim Modelism.ro de unde putem invata ceva Astept injuraturile voastre adica Hastag.

    • Sau, si mai bine, invatam limba romana, fir-ar…
      E dreptul tau sa te cheme Sturmgewher si sa spui ca doar imbecilii aplauda DeutSChland, e dreptul tau sa crezi ca statul paralel face si drege, iar PSD-ul va salva tara calare pe doi cai frumosi… dar, pentru numele lui Dumnezeu, scrie corect! Esti mandru ca esti roman, dar masacrezi limba asta!

      Cat despre Resboiu, eu nu vad o competitie intre site-urile astea, ci un fel de complementaritate.
      HasHtag

    • ai 1 trilion de posturi de comentat / citit pe ce subiecte vrei tu din tehnica/istorie militara. Aici se discuta mizeria din Victoriei. In toate sensurile.

    • @Sturm-AB: Curajosule! Nu te pune cu Politia Gandirii! „Mama mea face cozonaci mai buni decat mama ta!” …deci fiecare cu mama lui!
      Eu as vrea ca Romania sa fie guvernata de functionarii BOR de exemplu..aia guvernare eficienta!

    • #Sturm AM. Da du-te nene unde te simti confortabil, ar fi pacat sa stai pe aici si sa-si simti constiinta incarcata.
      Regasiti-va unde vreti voi, pe ce .ro vreti voi numai sa fiti fericiti.

      • Nu e nene GMT cum pui tu problema. PSD fura? Fura! E responsabil direct de dezastrul din tara? Este! Dar pornind de aici sa glorifici manipularea aia ordinara din iarna din piata Victoriei mi se pare fie ticalosie, fie prostie, fie inocenta prosteasca. Kovesi si DNA au fost niste unwlte in mainile unor papusari. Au pus si ei umarul la distrugerea tarii dar in alt fel – au compromis ideea de Justitie facuta de romani in tara asta. Si sa il folosesti pe Eminescu, modelul de roman, ca sa induci ideea ca #rezistii manopulati sunt aia inocenti si drepti mi se pare o ticalosie.
        (Sa nu crezi ca in iarna nu au iesit in Piata Victoriei oameni platiti sau luati cu forta de angajator – vezi angajatii IKEA)
        Ca un sfat – v-ar sta bine sa fiti mai echidistanti in problemele astea care nu pot fi atat de usor de inteles si descurcat.
        PS1. Da, romanii sunt dezbinati. Ca mai totdeauna.
        Ps2 …imi veti publica postarea? 😀

        • Cand iti spui „waffen ss” si faci in acelasi timp pe moralistu’ si pe victima…

          E simplu, tatucii tai comunisti au fost si vor fi mereu manjiti, se confunda cu sistemul pe care l-au creat, mostenit, devoltat si dat mai departe, iar acum, cand intra la bulau, vezi Doamne, alde DNA „a compromis ideea de Justitie facuta de romani in tara asta” (de abia astept sa-mi dai exemple de justitie post ’89 – pre DNA.

          Mai stiu pe unu’ care infiera pe cei care „au intinat nobilele idealuri ale comunismului”.
          Scuze cu duiumul sa fie, doar-doar n-om ramane orfani si n-are cine sa mai aiba grija de noi, pentru ca daca n-ar fi hotii nostri de parinti comunisti…”ne-ar fura strainii”.

        • Pentru unul care chipurile nu prea iubeste PSD-ul, cum se face ca raspandesti ineptiile lor? Vezi ca ai uitat-o pe aia cu 50 de lei pt. fiecare caine.

        • Stimate domn Waffen_SS, tin sa va informez ca sunt un sustinator al miscarii rezist si un opozant al PSD (spun asta de la inceput pentru a nu fi acuzat ca fac pe impartialul in mod ipocrit). De asemenea, va mai informez ca nu m-a manipulat nimeni in iarna lui 2017, am stiut exact pentru ce am iesit. Intamplarea face ca sunt avocat, asa ca am mai multe sanse sa inteleg consecintele juridice ale OUG 13 si ale modificarilor legislative promovate atunci. Nu e cazul sa va „ofticati” pentru ca nu a iesit manevra de distragere a atentiei (o masura cu un impact aproape 0 care sa ascunda adevarata masura cu impact, si-anume pragul la abuzul in serviciu). Oamenii, pentru simplificare, au pus eticheta „OUG 13” pe intreaga „operatiune”. P.S.: este foarte usor sa manipulezi corporatistii pentru a NU face ceva, dar este foooarte greu sa ii urnesti la actiune. Oamenii aia au iesit atunci de frustrare si dintr-un sentiment profund de pericol. P.P.S. Cu privire la manipulare: din cate stiu eu (poate dumneavoastra stiti altfel) manipularea presupune prezentarea unor informatii false tintei, pentru a dirija comportamentul acesteia in sensul dorit de manipulator. Or, in iarna lui 2017 stimate domn nu era nevoie de nicio informatie falsa. Masurile luate de Guvern atunci au fost confirmate chiar de sursa – o „amnistie” si „gratiere” ca distragere a atentiei si pragul pentru a scapa mustaciosul si alte multe mii de infractori. In consecinta, „agentii” manipulatori din mintea dumneavoastra, chiar daca ar fi existat, nu ar fi trebuit sa treaca la nicio manipulare. Prezentarea reala a informatiei a fost mai mult decat suficienta pentru a ne scoate in strada.

  10. Mie greata de psd. Dacă atât au putut, suntem mai puternici.

    • Capătu satului

      Nu suntem puternici, suntem foarte slabi
      De aia am ajuns aici
      Si pierdem, in ultimu timp, in fiecare zi cate o batalie
      Se modifica codurile de legi in favoarea hoților

      Instanța supremă este incapabilă să pedepsească furtul de la bujetu de stat: achitari, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau refacerea urmăririi penale
      Cam astea sunt pedepsele pt furturi de milioane de euro
      In conditiile in care se moare in spitale pt lipsa unor medicamente de 10 lei
      Ce justificare mai ai sa condamni unu care fura o masina sau talhareste un om pe strada, eventual il omoară, si ii ia banii din buzunar daca aia care iau milioane nu sunt condamnati
      Toți necalificați ajunsi sus dovedesc incapacitati grave ale autorităților de control
      Ori fara legi si respectarea lor ai doar anarhie
      O tara slaba din interior este mai usor de cucerit din exterior

      Scopu mitingului nu are legatura cu primu sinistru, presedinte, ccr, dna, etc
      Scopu mitingului a fost sa demonstreze inca odata ca nu ar fi bine ca instanța supremă sa il condamne pe sefu camerei derutatilor

      Statu paralel sunt hotii si infractorii
      Acuma ei sunt la conducere
      Nu ca nu am avea in istoria noastra exemple similare
      Asa am fost dupa abdicarea lui Cuza, la 1907, inainte de ww1 si inainte de ww2
      O scrisoare pierdută si o noapte furtunoasă sunt crude realități ale societatii romanesti din acel moment

      Diferenta este ca ca acum potențialii inamici militari sunt cu mult mai bine dotati fata de noi

      Nu te poti astepta la nimik bun
      Strumf, premieru italian si cancelarul austriac nu mai pot de doru tovarashului putin
      Ori strumf este in stare sa inchida bazele de la noi
      El oricum a declarat recent ca se poate autogratia
      Asa ca nu are rost să modifice codurile de legi
      Mai mare prostie nu exista decat in regimurile monarhice in care un tantalau conduce o tara pt ca are o anumita descendenta chiar daca e retardat

      In orice caz, cati mai suntem si am crezut in jurământu militar trebuie sa luptam până la capăt
      Asa s-a construit tara asta si doar asa se poate menține

      • Ziua judecății se apropie. Fie că va fi manifestată într-o formă violentă (la care ne pricepem) fie că va fi în urma unui vot, scursurile care ne conduc acum, își vor mușca degetele.

  11. nu se mai satura poporul asta sa haleasca manipulare pe banda rulanta,chit ca e mizeria cu #rezist sau mizeria lui Dragnea…aceeasi manipulare de ambele parti…clasica din manuale.

  12. Diferenta e ca din cei 600 000 iesiti in 2017 impotriva OUG13 probabil ca doar 20% votasera, din astia 180 000 probabil au votat 90%.

    In rest, mi se pare ca facem cea mai mare greseala dispretuind sau insultand participantii la acest meeting, sau sustinatorii PSD ALDE in general. Au acelasi drept la opinie, la protest, la a se manifesta ca si noi. Cu atitutidini superioare nu facem decat sa ii antagonizam si mai mult, sa adancim clivajul care macina deja societatea noastra.

    PS: poate ne spune domnul Dragnea si cate mii de romani din diaspora l-au sustinut.

  13. Tara e rupta-n 3 (pro, contra si indiferenti) nu de azi de ieri. La „revolutie” au fost oameni care au iesit in strada sa protesteze, au fost tovarasi care au infierat „huliganii” si cetateni care au urmarit revolutia la televizor cu berea in mana ca la meciurile de fotbal. La mineriade a fost cam la fel, samd.
    Astazi am asistat la o manifestatie de sorginte nord coreana in care puterea, asemeni hotului care striga hotul, a infierat cu manie penala (de penali) ultima reduta care nu au daramat-o si spera sa si-o atarne la cingatoare, justitia. Microcefalii si buimacii au fost transportati din teritoriu in corralul Pietei Victoriei pentru a da greutate unei farse incredibile, puterea ducand o lupta titanica si epica impotriva unui imaginar stat paralel in numele poporului neputincios. Revolutia (sau razbunarea ?) mediocrilor si penalilor este in plina desfasurare si incepe sa semene tot mai mult cu „marele salt inaite” chinezesc.

    • „manifestatie de sorginte nord coreeana” mi-a dat fiori reci. E valabila. In plus se poate observa ca puterea executiva se comporta exact ca o banda din lumea interlopa. Trebuie sa afiseze totusi si fațada asta de „partid popular”…

  14. Din presa internationala…
    https://emerging-europe.com/from-the-editor/romanias-counterfeit-protest/
    …pe cine prostesc astia?!
    Erau mai convingatori daca strigau cu… ciuma rosie…

  15. Observ peste tot poziția de superioritate de pe care este atacată tabara lui Dracnea. Ca sunt, ca nu sunt atâția, ca sunt aduși cu forța, ca au educație inferioară… Pana la urma democrația înseamnă voturi! In cabina de vor.

    • :))))))))))) interesanta idea mitingului ! AIA de au venit LA miting nu au observat ca de fapt organizatorii au cazier? :))))))) Inca odata,puterea propagandei este imensa…..! Proverb chinezesc : cans spui unui om 9 zile LA rand ca este magar,in a zecea zi iti va cere paie !!!

    • alt destept care are impresia ca stie ce este democratia si da explicatii pe aici. de unde iesiti bai nene?
      Si nu e superioritate desteptule, este normalitate VS inferioritate, abuz si penibil toate luate impreuna.

    • #Zogu. „ca sunt aduși cu forța, ca au educație inferioară”, unde-i neadevarul, fata de ce am vazut ieri?!

      • #George: cu atitudinea de superioritate nu se va modifica nimic in cei 70-80% care au educație inferioară. Dacă doar radem de ei ca sunt prosti, nu le va scădea numărul!
        Cât privește participarea obligatorie mi se pare exagerata opinia. Dacă pesede le-a dat locuri de munca sau funcții mai înainte se poate spune ca fac un contraserviciu. Oboigatoriu era mersul la cules de porumb! Asta ca sa definim noțiunea de obligat/obligatoriu.

  16. Mai tine vrajeala cu 600.000? Se vede clar in cele doua poze ca au fost cam acelasi numar si atunci la ordonanta si acum la Dragnea. Daca hotnews spune ‘peste 180.000″ e clar ca au fost peste 200.000, cam cat intra in piata. Tara este rupta-n doua, doar ca astia de azi, cum spune colegu mai sus, voteaza cam 90%, aia de la ordonanta multi au iesit sa isi exprime frustrarile, si voteaza doar ca sa nu iasa psd la prezidentiale 90%, dar locale ai parlamentare nema! Poate sa candideze si o maimuta si protestatarii ordonanta o voteaza, important sa nu fie presedintele de la psd ca sa imparta puturile in stat pentru toata lumea.

  17. Rau s a ajuns…..chiar ca nu I departe de Korea de Nord…

  18. :))))))))))) interesanta idea mitingului ! AIA de au venit LA miting nu au observat ca de fapt organizatorii au cazier? :))))))) Inca odata,puterea propagandei este imensa…..! Proverb chinezesc : cans spui unui om 9 zile LA rand ca este magar,in a zecea zi iti va cere paie !!!

  19. Poate este natura mea mai pesimista de vina dar eu consider,cu tristete, ca ei au castigat iar lucrurile nu se vor schimba in bine.Aici nu ma raportez doar la PSD ca entitate de sine statatoare ci mai degraba la idealul sinistru pe care il reprezinta si numarul alarmant de simpatizanti care adera fanatic la el din toate colturile tarii.Asta pentru ca structura sociatatii a fost depravata atat de mult incat acest model de conduita sa iti ofere satisfactia succesului.
    Putem sa dezbatem ad infinitum faptul ca un numar substantial de sustinatori din Piata Victoriei au fost adusi cu forta dar alegem sa le ignoram lipsa de coloana vertebrala si verticalitate morala impotriva acestui abuz.Dar poate mai important,alegem sa ignoram ca acesti oameni ajunsi la putere vin din popor .Sunt multi oameni cu aceasi fibra morala care traiesc printre noi si sunt complici la acest comportament criminal camuflat.Da,spun criminal pentru ca oamenii mor literalmente din cauza acesui sistem.Mor in spitale,mor pe strazi,mor in casele lor mor in sufletulul lor cand se gandesc la visele pierdute sau la gustul amar al unei vieti neimplinite.
    Iar noi,cei constienti si capabili,nu avem curajul sa ne murdarim mainile in acest joc mizerabil si sa facem ce este necesar ca sa scapam de ei.Preferam sa ne mintim singuri ca lucrurile,datorita unor factori externi cu totul implauzibili,vor deveni mai insorite.Adevarul est ca vom regresa ca popor,vom regresa ca oameni ….pt ca desi in alte colturi ale glubului oamenii lucreaza sa ajunga la stele noi aici in coltul nostru mic lucram ca absurdul sa devina realitate…..Si orice rezistenta impotriva acestei initiative este intampinata cu batjocura

    Nu o fie un deznodamant fericit pt ca refuzam sa invatam din istorie, iar timpul nu mai are rabdare.

  20. Trei consideratii as face:
    -aia de aseara au fost adusi, nu cu forta, dar adusi, cei din februarie au venit singur, 70 de orase din Romania au protestat;
    -aia de aseara, psdistii adica, majoritatea habarnuaveau de ce au venit, cei din februarie, si copii pre-scolari iti putea raspunde decent macar la o intrebare;
    -dupa manifestatiile #REZIST, Piata Victoriei ramane mai curata decat era inainte, dupa psdisti era plina de mizerie cum n-am vazut-o absolut niciodata.

    Adica sunt cateva diferente majoare, de educatie, inteligenta si intelegerea realitatii…
    Nu vreau sa spun ca ieri in Piata Victoriei au fost reprezentantii prostimii romane, concluzia vine de la sine.

    • Sa inteleg ca apelurile de participare pe facebook nu se pun la organizare/ aducere? Daca nu exista fb cati erau la protestele #rezist? Cat despre ce stiau cei din iarna de la protest cred ca s-a vazut „noaptea ca hotii” era principalul argument.

      Cat despre mizeria din piata cred ca nu ai fost la un concert sau pe stadion sa vezi cum arata dupa…

      • Ok prostea….

        1. E vorba de STRICT manifestatiile din Piata Victoriei.
        E ceva ne-adevarat in afirmatia”-dupa manifestatiile #REZIST, Piata Victoriei ramane mai curata decat era inainte, dupa psdisti era plina de mizerie cum n-am vazut-o absolut niciodata.” ???
        Inteleg ca esti dus pe la concerte/meciuri pe stadioane; DAAAAR aici e vorba de altceva. вы понимаете, что я говорю ????
        2. E o problema ca stirbii nu au folosit Fb pentru a se aduna sa vina in Piata Victoriei? E o problema ca jegurile nu au folosit Fb sa organizeze manifestatii si in alte orase din tara?
        Si sa nu uitam ca la #rezist nu au fost adusi cu forta persoane ca unii din pesederei.
        3. Lumea cam stia de ce a iesit in iarna, spre deosebire de aberatiile tiganilor, prostilor si stirbilor chemati de dracnea&co.

        Atat pot si ei, cu acei oameni defileaza si voteaza. Nu am nimic cu ei dar, citez, „sunt cateva diferente majoare, de educatie, inteligenta si intelegerea realitatii…”.

    • George, sunt 2-3 Românii. Una urbană, educată, și alta rurală în urmă cu 50 de ani. Știi care ar fi misiunea noastră? Ar fi să-i învățăm pe ăia de la țară că vrem o țară ca afară. Lumea merge înainte. Eu sunt din Iași. E greu aici, față de Cluj, București, Craiova, noi nu venim cu autostradă, producem tudorei. Mi-e rușine. Cât a dat Moldova asta pentru țară și cât a primit? Mi-e rușine și pentru idioții care au mers din Iași acolo, ținând cont că acum 2 săptămâni coarda de firea i-a împrștiat când am vrut autostradă. Sincer, am un job care poate fi prestat si afară. Tata, votant psd, alde, îl țin de 10 ani să facă vârsta de pensionare, disponibilizat de la CUG IAȘI, mi-a zis azi că a fost un bou când a votat.” Am votat pentru mine. De acum o să votez pentru tine și pentru Diana (fiica mea). voi sunteți după mine viitorul, iar nenorociții ăștia confiscă țara asta pe proprietate privată. Florin îmi pare rău, o să-mi îndrept greșeala.” Tata este inginer, este o persoană educată care a căzut victimă capcanei, sunt curios câți o să reușească să iasă din capcană.

      • Florin… Nu stiu ce sa zic… Sper ca si alti parenti sa isi deschida ochii…
        Desi nu cred… Este generatia si traumele comunismului… Alea nu o sa dispara pentru ei…

        • din punctul meu de vedere, e singura variantă. Să ne învățăm părinții și bunicii care este puterea votului lor.

          • Ureche Cristian

            Problema e cu totul alta este lipsa unei alternative,nu stiu daca celelalte partide sunt cu mult mai boteze decat pcr(psd).Sunt la fel de roase de corupție pline de asa zisi baroni.cred ca altenativa ar fi un partid sau o mișcare total diferită de eșichierul politic de acum ,mișcare bazată pe tineri și diaspora pentru ca altfel nu vom face nimic.Mare parte din cei trecuți de prima tinerețe nu pot trăi fără nostalgia „tatucului” deși au trăit prost si pe timpul comunismului oricat le-ai zice întotdeauna vor veni cu replica „atunci era mai bine aveam servici era ordine ,Te lua miliția de pe strada si te ducea la munca aveam congemartorul plin etc”Parerea mea este ca nu acești oameni trebuie convinși ci tinerii oamenii care vor să se desprindă de trecut oamenii câte cu adevărat vo o țară ca”afara”.

            • eu zic sa nu mai probagi placa asta cu toti sunt la fel.
              pe acelasi principiu a mers psd in 2016 si iaca ca acum frustratul de tine ,care nu-i convine ce se intampla,recita placa psd.
              asa cum cum tu nu esti la fel ca mine deasemenea partidele nu sunt la fel.
              proportia de hoti,corupti si vanzatori de tara este imensa la psd.
              la ceilalti este cantitate care poate fi controlata si anihilata.
              orice partid in afara de psd-alde-udmr este o alternativa mult mai buna.
              think with your head!

      • Aia de la tara care, cu pana-n patru clase, nu se lasa prostiti de ajutoarele sociale si au mandria si decenta sa traiasca din munca lor conteaza si ei, sa stii. Putini din pacate, dar inca n-au disparut cu totul.
        Nu-ti trebuie studii ca sa recunosti o curva de politician.
        Inca mai sunt printre noi oameni care-si aduc aminte cum erau luati gospodarii noaptea, in izmene, urcati in dube si nu se mai auzea de ei. In timp ce putorile primeau functii.
        Intr-adevar e trist ca multi se lasa cumparati.
        Deci, nu-ti trebuie studii, trebuie sa ai cumva libertatea in sange. Adica sa nu stai cu mana-ntinsa la stat, ca altfel ajunge sa-ti placa statu ala puternic care ia de la bogati si da la saraci. Ala care pedepseste munca si din cauza caruia ti-e frica sa ai pamant/venituri ca iti pierzi aj. social.

    • D l George….problema e ca in orice tara se pare ca populismul castiga de la Slovacia,Ungaria,Polonia,Italia,Spania….

  21. Din pacate nu numai la noi se manifesta curentul asta de votat fara minte: britancii s-au dat singuri afara din UE, americanii l-au ales pe un retardat mintal presedinte, italienii si-au ales si ei partide populiste etc…

    • Si tocmai asta e frumusetea: democratia nu e plicticoasa, nu e batuta in cuie. Sistemele politice euro-atlantice se bazeaza pe patriotism de introspectie, pe provocari, asa au reusit sa evolueze si fie superioare celor din est sau „nealiniate” (care prefera propaganda ascunderii sub pres si batutul caramidei in piept cat de perfecte sunt).

      -identifici murdaria,
      -expui murdaria,
      -solutionezi murdaria.

      Putem sa bestelim sistemele vestice pentru simplu fapt ca ele insasi sunt construite pentru a permite acest lucru, spre desebire de patriHotismul de est.

      Daca in timp Brexitul, Trump si populismul italienilor (confruntati cu valurile imigrationsite mediteraneene) se vor dovedi greseli, foarte bine!
      Asa se face. Oamenii trebuie lasati sa greseasca.
      Nu cu birocratie prosteasca de „regi filosofi” cocotati la Bruxelles si dictand ordine „subiectilor”.

      • Sper sa nu fie interpretat gresit, dar cred si sper ca esti prea tanar si inca nu ai inteles „sistemele euro-atlantice”. Timp de vreo cateva sute de ani de democratie… cel putin in democratia anglo-saxona, premisa a fost ca „alesii poporului” ca tot e la moda aceasta formulare, au facut ce e in interesul alegatorilor lor, nu neaparat ce isi doresc ei, pentru ca ei au fost alesi sa le apere drepturile si interesele nu starile de spirit de moment. Mai bine sau mai rau cred ca progresul mai rapid sau mai incet a perseverat pe aceasta logica de rational. Cam la asta se rezuma increderea acordata unui conducator”i” mai ales unul ales”i”… ca va face ceea ce e mai bine pentru tine… pentru ca pe tine nu te intereseaza, esti prea prost sau nu gandesti prea departe in viitor. Asa a disparut sclavia, colonialismului, discriminarea fata de minoritatile religioase sau sexuale si cam toata democratia asta de masa promovata de vest… pentru ca acum cateva sute de ani cei ca tine ar fi considerat ca toate ideile de mai sus sunt lucruri perfect valide si justificate.

        Poate respectivele sisteme sunt invechite… dar ironic, ei progreseaza si noi tot la democratie populara am ramas. Nu cred ca ai prins alegerile din anii 90 ca sa intelegi. Pentru o buna parte din electoratul psd pot sa accept ideea de un electorat slab educat si manipulat… pentru filosofii filosofilor, care sunt scuzele?

        • Tinere, de comunisti ”la vremuri noi tot noi” care, dupa o viata de cumetrie antimperialista, sa-mi explice democratia lor originala inca din anii ’90 ai tineretii mele, sunt satul.

          • Razvane noi din pacate democratie autentica nu am avut niciodata…nici macar in perioada interbelica,laudata de multi istorici,avem afacerea Skoda,Malaxa….,la noi din pacate papucul otoman si perioada fanariota si au lasat amprenta adanc in “cultura” noastra…parca mai toti ca si grecii din Fanar incearca sa si “faca plinul “ cat de repede…nu exista o strategie pe termen mediu si lung pt o dezvoltare sustinuta a tarii…tot ce se intampla de bine in tara este in ciuda guvernantilor NU DIN CAUZA lor…este deplorabil “foamea “ lor….acesta este si motivul pt infrastura deplorabila,spitale intepenite in anii ‘70 ,scoli la fel,cercetare cu exceptia Renault,Continental…Bosch,nu mai exista….
            Tot ce ii intereaza este devalizarea fondurilor publice si vile conturi off shore,etc….in UK exista coruptie,insa aici e mai mult de genul posturi cu dedicatie de Special Adviser…Bord Member…..ceva gen Elena Basescu consultant la Luxten sau Philips care era dupa ce tasu daduse contractul de iluminat public in calitate de primar al Bucurestiului…

            • Spre deosebire de Vest, marele pacat al Estului a fost si este lipsa unui Nuremberg al comunismului (care s-a dezvoltat pentru aproape o jumatatate de secol dupa).

              Vestul si-a facut autocritica, introspectia, s-a invatat sa-si accepte imperfectiunile, sa functioneze pe baza lor, sa le scoata la lumina si sa le imbunatateasca, estul insa rumega in continuare propagandistic ce civilizatii marete si perfecte a construit in a doua jumatate a secolului XX.
              De asta – la sfarsitul anului viitor se fac 30 de ani democratie – ne e greu sa renuntam la borfasii astia carora le plangem de mila de parca ne-ar fi Dzei, parinti, profesori de viata, vezi Doamne, „ramane Romania fara helite si ne cuceresc strainezii” daca-i bagam pe astia acolo unde merita, la bulau. Cautam in continuare scuze, mai ales asta cu „DNA-ul nu e adevarata justitie” (de parca de la WWII si pana zi am fi avut asa ceva, chiar rog miorlaitii sa-mi identifice si mie o astfel de perioada daca au curaj).

              Rusinea ca suntem o natie, o tara condusa de talhari si frica „fara acestia am fi mai slabi” face pe multi pe blog si in societatea nostra sa le tot caute scuze. Efortul e greu, muica, tot mai bine e sa dam vina pe cei care se descurca mai bine si sa le luam banii munciti.

              Eu insa zic „Da-i dracu!” Da-o dracu de rusine si de frica, la bulau cu ei! Nu sunt indispesabili, de neinlocuit, ci din contra.

              Ii toleram…deci suntem complici.

              • Asa este…..e mentalitatea aia…”Pusca si cureaua lata…ce barbat eram odata “…..faceam noi Dacii si Roman si TAB…Da ,asa e ,insa in anii ‘80 am inceput sa ramanem in urma,canci competitivitate,libertatile putine si alea din ce in ce mai ingradite….apoi anii ‘90 cand elementele infractionare KGB iste tradatori de tara au vandut interesele si industria aia in pioneze asa cum era pe 2 dolari,la fier vechi de multe ori fabrici intregi….sansa de a privatiza real sau chiar accesarea de credite pt retehnologizare industriilor ramase in anii ‘70 s a dus draq pt ca ei faceau contrabanda la Portile de Fier cu Iugoslavia,Tigareta 2,furtul rezervelor valutare ale regimulului Ceausescu….n a oamenii erau “busybodies “ punandusi banii deoparte pt “ zile negre “ si vilute de neam prost cu ziduri de 3 metri….
                LUMEA A UITAT DE MINERIADE,de Roman,de statul paralel din ‘90…invitatiile minerilor la Bucuresti de catre Iliescu….ce face Dragnea acum nu e nou…

                • Faptul ca esti satul desi nu prea ai avut nici timp nici chef macar sa intelegi ce inseamna a fi satul arata ca ai inteles 0 din ce am spus. Cei mai plictisiti intalniti in timpul vietii au fost aproape mereu cei din categoria celor care au votat FSN pe paine ani de zile pana in 96 sau macar doamne ajuta in 2004… dupa care au fost dezamagiti de schimbarea prea mica ce a urmat. Schimbarea trebuia facuta in 90 aia buna rea putina sau multa… nu democratia populara. Gandirea in eter cu ce buna era schimbarea si ce bine era daca poporul isi lua propria soarta in maini, dar poporul a fost pacalit… suna bine de tot, problema e ca doar vreo 15% au dorit o schimbare reala cand chiar trebuia o schimbare reala. Fiecare poate sa isi motiveze gandirea si etica, dar la o introspectie sincera strict fata de persoana proprie cati gandeau acum 20 de ani precum gandesc astazi…

    • Eu sunt convins că dacă reușești să-i faci pe părinți să voteze pentru viitorul copiilor tăi, și al tău implicit, țara asta are un viitor. trebuie început de la bază, și un caz câștigat e un pas înainte George. Țara asta, o adunătură are atâtea resurse să se redefinească și să-și recâștige din cenușă drepturile, încât, noi nu trebuie decât să arătăm ceea ce suntem. Ia hai 5.000.000 in Bucale. iohannis știe pe cine se bazează. Cum ar fi acum să vină 2 milioane de oameni la București? Mă sui in mașină, mai vin ca mine 40000 de nebuni. Bucureștenii sunt mulțumiți de firea? Pot ieși toți.

  22. Intrebare pentru profani: de ce oare s-a ajuns in situatia in care de țărișoara asta trage fiecare cat de tare poate iar societatea-i atât de dezbinata?…..

    Pot afirma cu tărie ca miscările de strada #rezist sau #antirezist nu rezolva problema, nu fac altceva decat sa adanceasca si mai tare falia dintre tineri si pensionari, bugetari si salariații din privat etc. singurul mod legitim de a da jos sau a instaura o putere e prin VOT!!!…fie ca ne place sau nu.

    Eu nu am mai votat din 2000 dar cu siguranță la viitoarele alegeri voi fi prezent…..restu’ # sau anti # nu-s altceva decat manipulări care o sa ne coste serios viitorul.

    • Suntem o tara polarizata pentru ca sunt 2 Românii: – una a orașelor, mai bogata, mai europenizata, mai educată, mai informata
      – și alta a satelor, depopulata (cei care AU PUTUT au plecat în vest sau la oras), needucata (unde copii învață 3 clase în aceeași sala, cei care pleca la școală nu se mai intorc), captiva politicienilor locali prin locurile de munca la stat și ajutoarele sociale.

      România urbană, e mental în anii 2000, cu globalizarea, cu UE, conectata la problemele globale. România Rurală este rămasă în anii ’70, în statul să ne dea.

      Iar problema de fond este ca statul nu dă nimic nimănui, statul poate doar să redistribuie. Sa ia de la unii și să dea la alții.

      Asta în contextul în care mai mult ca oricând putem alege sa nu dam nimic, să nu cedam din nivelul de trai, locuind aici fără autostrazi, fără spitale și medici și să plecam într-o țară care nu are nicio piatră de gat.

      • Colegu insa daca toata lumea pleaca afara bravii urmasii ai FSN( kgb isti vanzatori de tara) vor acapara pt lunga vreme pargiile puterii totale….NU CRED CA NE DORIM o Venezuela…?

      • O gresala fundamentala. PSD si compania NU se limiteaza la Romania rurala. Ce nu intelegege multa lume este ca PSD&co este profund impregnat/incolacit/samd in:
        – structurile universitare importante dar si in cele mai de mana a doua
        – sistemul medical
        – sistemul de invatamant preuniversitar
        – sistemul de functionari publici si structuri de putere gen MAI
        – marile companii si regii autonome de stat (Tarom, CFR)
        samd
        Incercati sa intelegeti lucrurile astea si veti avea o dimensiune mai exacta a problemei.

      • @Ross Asta s-a întâmplat deja. PSD detine controlul din decembrie 89, cu o mica pauză în care nu au controlat SI serviciile și s-a întâmplat episodul anticorupție. Nu știu câți înțeleg dar ieri am asistat la festivitățile de închidere a sezonului anticorupție din România. Procurorii își cer transferul de la DNA (3 doar săptămâna trecută), justiția dă achitari pe bandă rulantă. Mai rămâne sa se întoarcă Ghiță,
        Mazăre și cu Woodrea din „vacanta” și aia e. Și nu e vorba de ce dorim, este vorba de ce se întâmplă

        @Stelian Marea masă a electoratului PSD are cel mult liceul. Sunt date statistice nu arogante. La ultimele alegeri au fost publicate rezultatele unor sondaje, dacă vrei pot să încerc să le găsesc. Că sunt oportuniști la toate nivelurile adta e altceva, dat nu șefii de promoție cum este Ecaterina Andronescu sunt reprezentativi pentru PSD.

        Și da, PSD = MAFIA. E infiltrat peste tot.

        • O mică precizare dar până anul trecut numărul de ani cu guvern nonPSD e mai mare decât numărul de ani cu guver PSD. Înseamnă și asta ceva.

          • Doar aparent … sa luam de exemplu „guvernarea” Ciolos. Ne ascundem dupa deget ?

            Ponta si-a dat demisia la un fass de demonstratie de nici 30.000 de persoane.
            Au facut blat cu Ciolos sa vina si sa predea tehnocratia 2 ani si apoi la alegeri, PSD fiind in “opozitie” a promis marea cu sarea.

            In timpul asta Romania nu a fost condusa de PSD ?
            Parlamentul da jos guvernul in 5 zile (vezi cazul Grindeanu).
            Nu zbura Ciolos de acolo daca iesea din protocol ?

    • Ăia 10 000 au fost oleacă mai puțini… Dar de, ziarul de partid numără ca Antena 3

      • @alexul
        10.000 e o cifra enorma. In jur de 200 de autocare sau 120 de vagoane de tren.
        Taiati suma aia de 10.000 cam in 5.
        Majoritatea masei de manevra a fost din Bucuresti si judetele apropiate.
        Oricum, logistic vorbind, e laudabil ce-a reusit PSD-ul. Ma indoiesc ca MApN poate disloca vreo cateva zeci de mii de oameni din toate colturile tarii spre un singur punct de concentrare in 12 ore. Mai ales fara sa auzi de accidente, morti, samd. Astia chiar s-au miscat cu talent si au facut lucrurile destul de „smooth”.

        • @stelian Au fost undeva la 600+ moșnegi, asistati, ceva profesori, pe care îi cunosc personal, iar apoi oleacă de TSD.Tu chiar crezi că nu se observa vânzoleală prin oraș la 10 000 de bucăți? Se bat câmpii tăică! Nu ai văzut pe mustața lui pana corbului cum io ieșit lui la numărătoare 600 000 la miting?!

          • Cică restul până la 2000 din județ s-o completat cu microbuze și autobuze de prin județ, din oraș o plecat vreo câteva vagoane + ceva mașini din sudul orașului cu șef de coloană: inspectorul șef de la ISJ împreună cu toar’șu primar și consilierii locali.

            • @alexul. Toar’su primar de la noi e renegade. Poate alt primar de pe langa Is.

              • @stelian Al nostru din Bacău nu e renegade, o venit din școlile de vară alături de ponta, urcat acolo la primărie tot de el, iar acu’ are treburi cu șeful de la CJ care nu îi prea place de mutra lui.

        • Majoritatea celor de la miting nu a fost din Bucuresti si nici din judetele limitrofe, au fost din toata tara…

          • @GeorgeGMT…asta chiar ar fi o informatie interesanta, componenta celor care au fost la meeting. La ochiul liber acolo au fost in jur de 200.000 persoane. Presupunand c-au fost chiar si 50-50 B versus restul tarii, nu-i usor sa aduci 100.000 de oameni din toata tara. Ganditi-va la blocajele de pe Valea Prahovei si A2 din weekenduri. Legaturile cu Moldova pe celebrul „drum al mortii” E85 sunt chiar mai proaste. Din Iasi au plecat 2 vagoane de tren + vreo 3-4 autocare adica in jur de 400 de persoane. + ce or mai fi fost de prin judet cu microbuze si masini personale. Nu cred ca din jud. IS au fost mai mult de 600 persoane. x40 judete asta ar fi in jur de 25-30.000 de persoane din teritoriu si restul din B si judetele limitrofe. Aici e vorba de date care nu se „pupa”, ne scapa ceva. Nu s-au raportat la TV-uri ambuteiaje sau accidente peste media weekendurilor. Va spun ca oamenii aia au fost in mare majoritate adusi local sau de la mica distanta. Un autocar are in jur de 50-60 de locuri, un vagon de tren cam 100 cu tot cu aia de stau in picioare.
            Majoritatea din 180-200.000 cati au fost acolo ar insemna 150.000. Adica 1500 vagoane de tren (pe bune ca nu cred ca CFR mai are atatea) sau 2500-3000 de autocare.

    • Dar poate o luat numărul de la CJ, știi tu de la cine 😉

  23. Întrebare de 1000 de puncte: cine va reuși să-și arondate bazinul național – populist din România? Suntem singura țară din zonă care nu are așa ceva și disperarea e mare…
    Dacă am ajuns în situația ca Premierul să protesteze în stradă împotriva Puterii…
    Trăim într-o lume nebună…

  24. Dragilor, putem sa iesim 1 milion in strada , se numara si conteaza voturile din urna , la alegeri !

    Nu afirm ca nu trebuie sa mai iasa lumea in strada , pt a taxa derapajele politice, dimpotriva !!

    Nu PSD este puternic , sau nu prin el insusi. Au manipulat si manipuleaza populatia prin mass media de foarte multi ani. Presa scrisa , posturi tv….
    Ceilalti , noi, avem internetul…. nu vom avea cum sa contracaram influenta presei aservite , avand in vedere ca publicul tinta nu este pe internet.

    Nu avem o „oferta” politica coerenta din partea opozitiei. Sunt ca niste cai care trag de caruta fiecare in alta directie.

    Greseala maxima la protestele impotriva OUG13 a fost ca nu a emanat cereri politice punctuale, sau un program politic, printr-o organizatie politica , poate chiar aparuta ad-hoc , in strada.

    Cereri de genul celor ce se vehiculeaza si aici pe site:
    – fara penali in functii publice
    – depolitizarea CCR
    – alegeri in 2 tururi de scrutin
    – vot uninominal
    – fara pensii speciale pt politucieni; aplicarea principiului contributivitatii si atat
    – fara politicieni „afaceristi”
    – imunitatea parlamentara cand si eu , cetarean simplu, voi fi „imun” la lege
    – rezultatul referendumului consultativ e obligatoriu pt parlament, ca de aia poporul e suveran , ca parlamentarul e ales de popor , nu parlamentarul aplica doar ce ii convine
    – la procedura de suspendare al presedintelui , daca populatia voteaza impotriva suspendarii, parlamentul e dizolvat automat si au loc din nou alegeri parlamentare
    – presedintele e seful guvernului; numeste premierul cu echipa lui din partidul castigator , dar il si poate trimite „acasa”, cand o ia „pe aratura”

    Lista e deschisa….
    Nu poti fi doar impotriva, trebuie sa ceri schimarea lucrurilor, ca altfel o iei tot timpul de la capat……
    Si sa ceri schimbarea organizat , politic , cu program, platforma ,etc.

  25. Cele două Românii sunt de fapt România celor care VOR și România celor care POT. Pentru a trăi bine, ar trebui ca cele două categorii să se suprapună. Din păcate, cei care vor nu prea înțeleg că pentru a A PUTEA ai nevoie de o logistică impresionantă -minim 15.000 de specialiști 🙂

  26. Citez din ziare.ro (ales ptr orientarea sa politica) :
    Completul de 5 judecatori de la Inalta Curte a pronuntat, marti, sentinta definitiva in dosarul Gala Bute, caz in care Elena Udrea (44 de ani), fost ministru al Dezvoltarii, a contestat o condamnare la 6 ani de inchisoare cu executare, data in prima instanta.” Printre altele instanta a mai hotarart ca „Fostul ministru trebuie sa restituie catre doi afaceristi, Corin Boian si Adrian Gardean, suma de 900.000 de euro, bani care ar fi fost dati ca spaga intr-o geanta, in Ministerul Dezvoltarii.” ( http://www.ziare.com/udrea/condamnata/elena-udrea-condamnata-definitiv-la-6-ani-de-inchisoare-cu-executare-in-dosarul-gala-bute-1516183 )

    Deci asa … de cand se restituie mita?!!??? Voi numiti asta justitie?

    Eu numesc asta ABUZ contra legii !

    Asadar cum ramane cu unele sustineri de pe aici?!

    • Deci banii respectivi au fost dați ca șpagă, într-o valiză. Nu trebuiesc restituiti în valiza în parcare.

      Legal vorbit nu poți sa tranzacționeze mai mult de 10.000€ cache.

      Ai înțeles greșit

      • Assu

        Auzi la tine „nu poti legal” .. asta e argument ?
        Poa sa ioi zic io : nu poti legal sa conduci sub influneta alcoolului . Si ? Cati fac accidente beti la volan?
        Nu poti legal sa ii scoti matele unuia … Insa asta inseamna ca nu poti sa il spinteci pe unu?

        Insa in ariculul ala din ziare.com (ales pecial ca este anti PSD0 scrie „bani care ar fi fost dati ca spaga intr-o geanta, in Ministerul Dezvoltarii.” Scrie pe undeva legal ?a sentinta, asa cum este orezentata de Ziare.com , zice ca abnii au fots dati. Contesti sentinta?!

        Si inca una :

        Ia mai ia de aici : Boian a susținut că ”la data convenită cu Adrian Gărdean, cred că în cursul lunii octombrie 2011, am venit la Bucureşti având asupra mea suma de 600.000 de euro. Banii erau în numerar, în bancnote mari, cred că numai de 500 de euro, pentru a ocupa un volum cât mai mic. M-am întâlnit cu Adrian Gărdean la biroul acestuia, de la Aviaţia Utilitară din Băneasa, iar în prezenţa mea acesta a pus în geantă 300.000 de euro.

        De aici, ne-am deplasat împreună, cu maşina mea, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în Piaţa Constituţiei, în apropiere de Palatul Parlamentului. Am ajuns aici în prima parte a zilei, dar nu pot preciza ora. Eu am aşteptat în maşină, iar Adrian Gărdean a intrat cu geanta cu bani în clădirea ministerului, din cât îmi amintesc prin intrarea din faţă, dinspre Piaţa Constituţiei. Adrian Gărdean s-a întors după cel mult o oră, fără geantă şi mi-a spus că a dat-o domnului Gheorghe Nastasia, aşa cum planificasem”, ( http://gazetadecluj.ro/corin-boian-denuntatorul-lui-udrea-ia-4-milioane-de-euro-de-la-boc-dupa-ce-finul-tise-dat-24-de-milioane-de-euro/ 0

        Cf logicii tale nu exista nici hoti de buznare – este ilegal deci …

        • „de cand se restituie mita” – în momentul în care cel care da mita este cel care se duce la Politie beneficiază de avantajul de a putea face înțelegere cu procurorii: dau dovezi și declarații despre a fapta ilegală dar nu ma acuzați de asta și de asta. Asta e motivul cel mai probabil pentru care banii au fost restituiti dar și motivul pentru care am aflat de acest caz. Ca nu e pr0st nimeni să se ducă la Poliție și sa dea declarație că a dat mită ca să facă pușcărie ca și darea e infracțiune. Oricum, mulțumită comisiei Iordache asta nu se mai poate întâmpla.

          Dacă faci accident beat intri pentru cea mai gravă infracțiune, iar cealaltă e factor agravant. Oricum, nu înțeleg ce vrei sa argumentezi

          • …………………..

            De decenii daca te duci si te denunti „am dat mita lu’ C” estie iertat pe partea penala. Adica nu te baga la sbarna insa .. banii, banii sunt facuti benit la buget.
            Asta daca te duci destuldeiute.

            Insa daca te cheama la poitie si zic „ba pobeste cum am dat mita lu C” ….. nashopa very muci. Daca esti „intelegator” te alegi cu „atenunante” si se poa cu suspendare .. insa infractiunea este infractiune

            Aia 2 si-ua”adus aminte” in timce erau anchetati .. la ani de zile dupa ve au dat mita.

    • asta inseamna sa citesti din presa despre minuta unei hotarari judecatoresti. ziaristii nu-s juristi si interpreteaza mai dupa ureche. citeste minuta pe siteul iccj si ai sa te lamuresti. orice suma provenita din infractiuni se confisca. cum banii s-au stabilit ca s-au dat trebuie confiscati de la udrea.

  27. dan/ , faza cu 1mil in strada nu conteaza decat daca milionul tau e egal cu milionul celuilalt …..altfel cu un nou episod gen Colectiv deznodamantu-i clar.

    Si eu sunt de acord cu tine ca votu-i cel mai important iar cereri de genul celor enunțate de tine sunt esențiale, plus un parlament cu maxim 250 parlamentari, plus descentralizare efectiva (mi-ar place sa-mi înscriu masina la municipiul de care aparțin nu la resedinta de județ, ca-n afara) plus autonomie financiară pe județe sau chiar in cadrul județelor (numarul lor le-as împarți in doua ca-s cam multe! ) , a-s face prin lege salariul la stat mai mic ca la privat sa nu mai fie atâta vanzoleala dupa un post caldut pe principiul x% din salariul mediu pe economie pt. un polițist, militar, profesor, medic, judecător etc. dar tinand cont de importanța si beneficiul adus societatii in ansamblu…

    Problema cea mai mare e platforma politica de care amintești. ..aici a balul, fara oameni cinstiți, ambitiosi si totodata competenți nu va exista niciodata un viitor pt noi asa cum ni-l dorim ….poate doar unul pregatit de altii, o tara dezbinata nu va avea niciodată progres , evolutie si importanță!

  28. Și totuși, o întrebare nu-mi dă pace: DE CE AVEM UN PREȘEDINTE APOLITIC? Pentru că Iohannis nu e locomotivă electorală pentru nimeni, nici măcar pentru el însuși.
    Vom avea încă un Președinte-profesor învins de Sistem?

    • Asa ati cerut cand era clar ca Iliescu era favoritul electoratului.

      Uite asta este o mare hiba in tara noasta . Sunt prea multi .lipsitsi de memorie . Sau poate prea muoti care doresc sa schimbe regulile la fiecare cinci minute

  29. Tman , nu fi naiv presedintele nostru nu-i apolitic , dumnealui e emisarul Bruxelles-ului (Germaniei, stii tara aia care se ține la brat cu…) iar un alt coleg de echipa a fost dl. Ciolos care întâmplător n-a fost un premier chiar rau , a avut totusi ,,ghinionul” sa nu se înțeleagă cu PNL-ul si USR-ul si in acest fel lucrează la vedere doar singur…..se da prieten al USA dar treaba s-a vazut clar cu noua ambasada de la Ierusalim, d’asta a ajuns domnu’ Dracnea sa fie susținut de cealaltă echipă, ca doar e obișnuit sa joace la doua capete ca-sa l-au invatat la scoala.

    Lucru clar, sluga si unu’ si altu’….

  30. Scuze de limbaj indecent, asa s-a nimerit cu tastatura automată. ….poate?

  31. Sau bătălia politică dintre Băsescu și ‘ceilalti’ a fost atât de epuizanta încât s-a decis luarea unei pauze pentru refacerea forțelor și promovarea unui nou proiect politic? În fond, polarizarea socială și identificarea dușmanului sunt specifice național -socialismului. Pardon, am vrut sa spun național -populism!

  32. De unde stim ca nu-i Rusia in spatele rahatilor astia ? Mai mult ca sigur.
    SIE stie dar cui da raportul ?

  33. Noi ca stat tre’ sa ne definim locul in UE, nu un loc de slugă ci un loc pe masura importantei pe care o avem si tre sa recunoastem ca e cel mai bun lucru care n-i s-a întâmplat de dupa ’89 incoa, cu sacrificii imense dar alternativa nu prea a fost…..un exercițiu simplu de imaginație, oare in ce situatie am fi fost daca eram un afara blocului comunitar?…noi nu suntem Turcia cred c-am fi semănat foarte mult cu R. Moldova.!

    Pe de alta parte odata cu consolidarea acestei poziții (dupa ex. Poloniei), tre’ sa le explicăm clar ,, fratilor ” nostri comunitari ca noi avem si un prieten mai îndepărtat care tine la noi (poate si cu interes dar tine!) in care avem nădejdea ca la vreme de primejdie va sări in apărarea noastră, ca ei săracii fratiori i-s cam slabuti si-n caz de nevoie nu ne prea pot ajuta…..asa ca sa nu fie prea supărați !

  34. La aproape sase luni de la accidentul mortal provocat de colonelul Silviu Deatcu, fostul sef SRI Prahova, care s-a urcat baut la volan si a omorat o tanara, procurorii nu reusesc sa trimita cauza in instanta: “Dosarul este in curs de instrumentare, procurorii militari dispunand efectuarea in continuare a urmaririi penale pentru ucidere din culpa si conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante”
    Mda tara e rupat in 2 . Unii vor o justitie „independenta” . Independenta de cutume legislative, de proncipii si mai ales fara de LEGE!

    In legaura cu cea speta . Este .. o .. data statistica. Adica se intampla sa fie accidente.
    Minus functia alauia e o stire cam banala

    Insa ce nu mai este aqccident si banal este faptul ca la SASE luni dupa .. NIMIC!

    Insa ptr ca avem o justitie „independenta” si mai ales o procuratura „independenta” nu se poate pune intrebarea retorica ” BA DA CE VA MAI TREBUIE?” Intr-un stat „normal” procurori respnsabili de p asa „intarziere” ar fi luati la refec de ministru :”Ba daca intr-un caz simplu mai limpede decat ginul* .. ce va faceti cu un caz complex?”

    *Azi apa de izvor risca sa fie poluata ….

  35. ,,Dosarul este in curs de instrumentare, procurorii militari dispunand efectuarea in continuare a urmaririi penale pentru ucidere din culpa si conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante” ……eu nu cred ca-i musamalizare, totusi se vorbeste in acel comunicat ( bănuiesc ca-i comunicat ce-ai pus între ghilimele) de cercetare penala pentru ucidere din culpa si conducere sub influența băuturilor alcoolice……nu cred ca acum procurorii o sa-l scoate basma curata, cel putin una a infracțiune daca nu doua….aprilos, exista vreun termen pt soluționare?

    Eu inca mai am incredere in justiție, fara ea nu se poate……pana la proba contrarie!

  36. Ghiță , stii cum i-i cu justiția in tara asta?…e ca si cum ai avea un copil rau care-ti face numai probleme, nici nu te poti mândri cu el dar nici nu-l poti da afara din casa ca-i al tau, prin el trăiești si tu mai departe iar o parte din vina-ti apartine ma refer la educație ce-ai dat-o… .cand vine vb de justiție vina-i a tuturor , nu poti da vina integral pe ea, pana la urma niciun partid fie ca-i vorba de puterea actuala fie de cele din trecut nu si-au batut capu’ s-o ,,educe” si s-o faca independenta….ti-ai pus vreodată întrebarea de cum ar arata Romania daca puterea judecătorească ar fi 100% independență?

    Întrebarea era retorică ?..

    Asa ca speranța tre’ sa mai existe, altfel nu se poate!

  37. Oare sunt sanatosi ? Ce urmaresc ?

    la UNESCO: Rosia Montana primise recomandare de inscriere in Patrimoniul Mondial in momentul in care guvernul Dancila a blocat procedura. Ambasadorul Romaniei la UNESCO, Adrian Cioroianu, a declarat joi, pentru Mediafax, ca stoparea procedurii de includere a localitatii Rosia Montana in patrimoniul UNESCO, la cererea Guvernului, este o situatie inedita, deoarece primise deja recomandare de inscriere in Lista Patrimoniului Mondial. „Asta a fost instructiunea pe care am primit-o, de stopare a dosarului la nivelul la care se ajunsese.

    https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-22495970-subiectele-zilei.htm

  38. patriHoțism:

    Povești de la mitingul PSD

    "Iohannis are influențe naziste, gena lui de neamț iese la suprafață, nu se poate abține. El nu e român, nu simte cu poporul român. Domnul Dragnea e din popor, chiar dacă a furat în tinerețe, că toți am furat, cred că acum e pentru popor" – susținător PSD

    Posted by Epoch Times Romania on Sunday, June 10, 2018

  39. Vad ca tot se vorbeste de „doua romanii”! Pe bune? La ultimele alegeri, PSD-ul pe urban a fost tot pe primul loc, iar votul tinerilor a fost in jur de 32% pt PSD. Google it… Iar asta cu „domne noi astia de la oras suntem mai dezvoltati, mai europeni, mai destepti etc…”, iar, pe bune? :)))? Marile centre urbane cu mici exceptii, toate au primari PSD. Nu exista „doua romanii” baieti, exista in schimb niste unii care se cred mai destepti incat sa spuna despre altii cat sunt de prosti, si „prostii” ii bat la vot. Cam aici suntem.

    • Exact. Câștigă cine dispune de logistică, nu cine vrea! Și totuși, convocarea ‘diviziilor albe’ la București pentru inspecția de front e un semn de slăbiciune pentru Dragnea. În mod normal, nu ar fi avut nici un motiv- înseamnă că poziția sa de șef nu e 100% sigură!

      • Nu. La vot nu tine de logistica, tine de mobilizare, dar problema este ca aia care ies in numar mare la prezidentiale si atat, o fac doar pentru a nu da puterea alora care au castigat parlamentarele ca sa aiba toate parghiile puterii!

        Slabiciune demostrata de Dragnea? Din contra. Digi24 si Realitatea au „incasat-o” rau de tot in confruntarea pe poze si estimari „mitingPSD vs mitingOrdonanta”. Digi24 si realitatea au facut exact ceea ce a vrut Dragnea sa demostreze, ca manipuleaza si ca in piata NU aveau cum sa intre cati oameni au estimat ei la mitingul pt ordonanta. Si daca te uiti mai bine, „albiciosii” chiar au fost mai multi ca „luminitele”. Dragnea a atins scopu iar Digi24 si Realitatea au incasat-o rau de tot, ca iti eu ca, chiar daca nu esti pesedint si pui alea doua poze la fel, la una scrie ceva la alta de n ori mai mult multimea find cam la fel, iti pui cateva intrebari.

        • tot ce ai spus…e viceversa.

        • 1- albul „ingrasa”
          2- eu am vazut estimari destul de echilibrate. De ex pe hotnews ziceau de vreo 180.000 parca.Singyra eatimare complet aiurea a fist dragnea cu 600.000
          3- exista o mica diferenta intre cele 2 mitinguri: cel PSD a fost static(aia pe care i-ai vazut la tv. la momentul de maxim au fost toti participantii, pe cand la protestele cu og 13 a fost un dute-vino permanent, cand plecau unii veneau altii in loc. Si bineinteles diferenta majora a fost ca aici au fost adunati din toata tara (multi adusi cu forta) pe cand la og 13 cand erau adunati in Victoriei erau si alte adunari de mii zeci de.mii prin diverse (multe) alte orase.
          „Mici” diferente….

      • Jumate tigani si jumate tarani analfabeti pomanagii…probabil li s a dat ceva…50 lei …poate….off Doamne….mi e greata de ce am vazut….

        • Si mie imi e greata… de filmuletul de propaganda vazut.
          Adica sa te duci sa vanezi cu camera doar tigani, oameni amarati, sau „ciudati”, ca apoi sa-i prezinti ca la circ… Fara sa filmezi si alti oameni de mai buna calitate care au fost acolo! Tigani si „ciudati” cu siguranta au fost, dar nu 100% ca in filmuletul asta si altele ca el. Zici ca e un filmulet de propaganda anti-romaneasca facut de unii din vest sau din est care vin si filmeaza numai ghetouri cu tigani sau copii cu handicap. Filmuletele astea vor ajunge in toata lumea. Felicitari realizatorilor, mare realizare ma!

          • *editat (hohenstaufen, imi cer scuze celorlalti pentru ca pur si simplu iti ratai comentariul pana acum, dupa 12 ore de la postare)

          • Exact cum s-au dus „sa-i vaneze” in case, in carciumi, la biserici ca sa-i ia cu arcanu’ la circ. Se lupta cu aceleasi arme, ce nu-ti convine?
            Cand i-au luat in autocare, nu i-au luat pentru propaganda?
            Foarte bine ca ajunge in toata lumea, sa vada TOATA lumea ce inseamna puterea PSD.

            • @VladM
              Nu toti cei care au fost acolo au fost adusi din corturi, colibe, carciumi sau santuri.

              Au fost si bugetari si pensionari obisnuiti, cu aspect decent si comportament normal. Puteau fi si ei inclusi in montajele respective (macar proportional).

              Sigur, tinta a fost PSD, si sublinierea contrastului evident dintre mitingurile Rezist si cele PSD. Insa s-a lovit indirect si in imaginea Romaniei. Asta m-a deranjat nu restul (asta pentru domnul intelectual fin – clar nu cocalar – de deasupra ta). Ce nu-mi convine? Prostia/miopia/rautatea celor care au facut acel tip de filmulete. Puteau sa puncteze anti-PSD intr-un mod mai putin strident sau dezgustator. Strainii de rand vor vedea cum arata romanii, ma tem ca nu-i intereseaza politica noastra sa-si bata capul prea mult dincolo de imaginile jalnice.

              • strainul care a vazut cocalarul, a vazut si demonstratiile #rezist tot din Romania, tot cu romani, filmate si alea. Ma astept sa aprofundeze subiectul sau nu ma intereseaza parerea lui.

              • într-adevăr este dubios cum sunt se încearcă să se pună etichetă negativă pe cei de la mitingul psd .
                Ne călcăm singuri pe picior în felul ăsta.

      • E tare …daca nu ar fi de plans ..e de ras

  40. Daca faci o gaura si in galbenul ala poti spune lejer si tara rupta-n cur!

  41. Mitingul a fost prost oganizat, deci se poate.

  42. Aseară după ce am văzut imagini de la miting am ajuns la o concluzie.
    Mai întâi m am gândit la originea traco romană, la influiențele grecești, vechile civilizații neolitice ce au constituit vatra Europei, la influiențele iluminismului și umaniste și la multe altele pe care majoritatea popoarelor le văd doar în cărți……
    Apoi am văzut realitatea, am văzut mufele participanților și mi a fost rușine ca sunt roman. Nu mi e rușine cu mine ca persoana și cu neamul meu dar sa fac parte din același popor cu indivizii aia, sincer, îmi e rușine.

  43. Sunt doua Romanii, una proasta, corupta și cum mai vreți.. și alta fără speranța!
    Am avut CDR, mai prost decât înainte, altgoritmi politici. nepotism endemic, care i-a și fost fatal PNTCDului. Apoi au tot alternat guverne de dreapta: Tariceanu, Boc, Ungureanul, Cioloș.. Ce rezultate pozitive au avut fata de guvernele Nastase, Ponta, Dracnea…??
    Dacă aceste guverne de dreapta erau performante, prostimea nu vota PSD.
    Și ce opoziție grozava avem? Coechipierii USL!
    Halal speranța.

  44. Razvan, George!

    Scopul lui Dragnea a fost altul, exact acela de a demostra ca Digi24 si Realitatea mint si manipuleaza, cum? Cele doua poze pe care le-ai pus la titlu, daca le puneai si cu estimarile oficiale, ori cat de antipesedist ai fi, nu poti sa nu te intrebi cum la proteste erau de cel putin 3 ori mai mult ca estimare si acum doar 1/3. Scopul asta a fost, POZA! Dar din pacare nu s-a prins cine trebuie.

    • Am incercat sa stau deoparte de politica pt ca nu halesc PSD si splinter group gen PD ……dar interviul asta cu Dragnea e jaw dropping…..asta vrea o revolutie adevarata….nu puciul din ‘89 al FSN kgb ist….,am mai zis sa se uite la clipul cu sfarsitul lui Gaddafi…. nu toata tara aia este a slugilor rosii….mai exista cred Eu “the silent majority “ sa nu declanseze ceva ce nu vor mai putea controla….
      Ai grija ce ti doresti Dragnea….s ar putea sa pornesti o avalansa….suntem 4 milioane de romani afara….Nu ne furi Tu tara unde ne vom intoarce…..
      Noi nu suntem tiganii si analfabetii care s majoritatea electoratului PSD…sa aibe grija mare ce fac….

      • Ca de nu… ce? 🙂 Asta e intrebare pe care si-o pune mustata.
        O sa renuntati la slujbele voastre bine platite de acolo ca sa va intoarceti, cu toate riscurile pe care le prezinta (unde stai, ce face sotul/sotia, ce fac copii, unde lucrezi, etc..)?
        N-o sa votati PSD la urmatoarele alegeri (adica exact ce s-a intamplat pana acum si, s-a vazut, ei au metode de evita efecte neplacute) ?
        O sa va intoarceti o zi sa protestati? Poate odata la 4 saptamani…presupunand ca gasiti un protest la event-uri pe fb…. Oricum fac ei ceva pe protestele noastre.
        Deci…. or else what? Crezi ca schimbi destinul unei tari de la 1000 de km?

    • ???????
      Da’ i-au cautat de i-au gasit…..nu zic ca or fi fost toti participantii distrusi asa….insa cred ca toti distrusii s-au dus la protestul lu’ peste…..
      PS ….cred ca singurul stat paralel a fost….Statul lu’Gutza din ce vad prin clipurile astea…???????

  45. „Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice.” – e un citat larg raspandit si mai actual ca niciodata.
    Stiti tehnica aia a minciunii repetate pana cand este asimilata ca un adevar cu rang de axioma? Da, functioneaza bine pentru mintile odihnite, carora oricum stomacul le-o ia inainte. Din aceasta perversa strategie se tot nasc (si le vad si pe aici) niste afirmatii care deja au ajuns la rangul de axiome. Adica nu mai suporta dezbatere, demonstratie etc. Ei bine, BA DA, inca suporta. Vorba lui George: sunt atatea site-uri .ro in care poti sa-ti faci de cap, de aici zbori fara explicatie. Ei bine, draga posticila (mesaj generic, se recunosc destinatarii), eu inca am rabdare sa explic:

    * conceptul „Romania divizata”. in 2,3,.. deja nu mai conteaza. Intreb eu: ati descoperit apa calda, acum in 2018 ? A fost vreun moment in care tara asta, de la facerea ei in sec 19, a fost cumva omogena? Stiti ca in momentul de mare viteza al dezvoltarii Romaniei moderne (Carol I, sec 20, inceput) a avut loc cea mai mare si mai sangeroasa rascoala a taranimii? s-a folosit armata impotriva lor. Nu dragilor, este aceeasi Romanie ca intotdeauna DOAR ca partea aia, DA aia care o vedeti voi elitista, s-a cam saturat. Are acces la informatie (reala cu fake-uti TV) pe telefon, nu mai este supusa represiunii (inca), incepe sa constientizeze ideea de „pe banul meu”, adica ce inseama salariu BRUT, iese pe afara, intr-un cuvant se trezeste. Sictir pe orice divizare de acum pe care o visati. Este aceeasi tara in care ati dormit pana acum.

    * conceptul de „optiunea politica a fiecaruia” legat de recentele evenimente. Alta aberatie, atac la bunul simt. Nici cei 430.000 de dinti de Sambata (cifra e de la A3, e de un penibil grotesc caci oameni n-au cum sa incapa) nici cei 500-600K protestatari din iarna nu au treaba cu politica. Batalia se da pentru drepturi fundamentale si bun simt. Romania nu are un partid de stanga credibil, Romania nu are un partid de dreapta coerent, Romania nu are un partid care chiar sa reprezinte minoritati. Romania are bande de golani si borfasi care isi bat joc de electoratul propriu (vezi UDMR sau PSD) smulgandu-le orice farama de demniatate sau trai decent prin capturarea si folosirea in interes propriu chiar si a celor mai simple valori. O propaganda de un cinism infiorator, la care fiecare participant se face complice, nu victima. Si nu are scuze.

    * „democratia se manifesta la vot / n-ai votat, ciocul mic. Respecta votul” sau „N-ati iesit la vot, ce cautati in strada?” – Adica drepturile mele democratice mi le manifest doar in cele 15 min odata la 1/2/4 ani? Si daca nu votez, e vreo instanta morala care ma impiedica sa protestez fata de o guvernare de kkt ? Daca ar fi sa iau de buna aceasta fraza de 2 bani ar insemna ca cea mai mare democratie este Coreea de Nord. Prezenta masiva la vot, respect total pentru optiunea de vot, liniste si pace. NU, viermisorilor, este dreptul meu sa votez SAU nu, cu cine si cand vreau. Este dreptul meu sa protestez impotriva celor pe care I-AM VOTAT sau celor pe care NU I-AM VOTAT, cat timp unii sau altii imi ataca drepturi fundamentale. Incep cu demnitatea. Daca optiunea sa votez sau nu inca o am, optiunea de a plati sau nu taxe NU PREA.

    Va doresc intoleranta maxima la prostie, complicitate si manipulare. Simplitatea in sensul descris de aparatorii cauzei celor „saracii multi de sambata” este cam definitia prostiei. Desteptaciunea este un amestec functional intre inteligenta si informatie. Una fara cealalta indeplineste aprope la fel de bine conditia prostiei ca si lipsa ambelor. Daca nimeni nu-si asuma raspunderea in a-i scoate pe astia din bula de prostie gigantica in care traiesc, societatea singura va alege cel mai mic si simplu numitor comun, si isi va desfiinta singura libertatea. Cand accepti sa-ti calci pe mandrie si demnitate ca sa bifezi pe o lista de prezenta, nu te astepta la compasiune sau explicatii. Asa ca scutiti-ma (sau scuteste-ma Danciulescule) de sentimentul de vina ca eu, destept, il fac pe ala prost din simplul motiv ca e prost. Scorul lui la vot nu-l face mai putin prost ci doar ii valideaza prostia pe viitor, pentru cine este suficient de orb sa n-o vada in prezent.

  46. In afara PSD ce forta politica se intereseaza de bazinul electoral format de prosti, tarani, etc. (cum le spuneti voi aici si de care va este rusine ca va sunt conationali) ? Cum a castigat PSD alegerile in mod zdrobitor desi cei care i-au votat sunt un procent minoritar din totalul celor cu drept de vot ? Tot taranii si prostii sunt de vina ca a iesit Firea in capitala ? Am fost 1 an de zile la proteste (la cele mari) si am vazut bine cine iese: tinerii frumosi si liberi ce se pisau pe vot si care cer diverse : Rosia Montana, stoparea defrisarilor, drepturile minoritatilor sexuale, caterincosii alde Free Kekistan si alte socialisme/progresisme si mistocareli „elevate” (lucruri ok dar ce arata lipsa de coeziune). Vin sa socializeze, sa faca selfie si sa isi dea check in si apoi sa mearga la ceai, repeta lozinca cu justitia dar nu prea stiu exact care este treaba si oricum nu ii prea intereseaza, la modul profund, dar face bine la „pisic”: se descaraca nervos, isi mangaie constiinta ca au facut ceva si apoi se retrag in bula lor. Ce facem, ii exterminam pe votanti lor (pentru ca sunt prosti si pun botul la vrajeala PSD) sau ne mobilizam si VOTAM (se vede ca „raul mai mic” este totusi o optiune cand vezi alternativa) ? Treaba cu urinatul, strigatul si luminatul nu schimba nimic

    • „In afara PSD ce forta politica se intereseaza de bazinul electoral format de prosti, tarani, etc (cum le spuneti voi aici si de care va este rusine ca va sunt conationali)?”
      Nu, nu ne e rusine, tu bagi strambe victimizatoare din astea.
      Raspunsul e simplu: toate.
      Toate partidele sunt interesate si au propriul electoral in comune si sate.

    • tocmai lipsa de coeziune indica liberul arbitru adica decizia ca s-a iesit din vointa proprie si nu manipulati de diverse organisme extraterestre.
      sunt nostime optiunile tale, daca nu e alba este verde. Intrebi ce facem? dupa care iti dai singur doar 2 variante de raspuns care ar trebui sa fie irefutabile si sa concentreze discutia spre una sau alta.
      There is more…

  47. Pai unii asta au spus ca le este rusine, cauta la comentarii. Foarte interesate, atata de interesate ca nu reusesc sa miste mare lucru. Lipsa de coeziune arata ca opozitia nu poate (cel putin acum) sa fac o alianta cu un proiect comun (prea multe opinii divergente si lupta pe locul cel mai prielnic in lumina reflectoarelor) singurul castigator din treaba asta il cunoasteti de mult. PS. Vlad mai baga o fisa poate pricepi. Situatia este foarte simpla : opozitia are sanse doar in coalitie pe un proiect comun ce sa raspunda nevoilor votantilor (PNL, USR, PMP, platforma lui Ciolos, etc) trebuie doar sa isi negocieze fiecare ce anume sa puna acolo si sa gaseasca intre ei o persoana suficient de placuta votantilor, totul cu o campanie puternica prin care sa se importanta exercitarii votului. Daca nu vor face asta Firea ajunge la presedentie (Dragnea a fost huiduit si de aia adusi la miting, ma rog, de cei care inca nu plecasera) „baronii” vor sustine candidatul cu cele mai mari sanse.

    • In Europa dreapta mereu va fi cu sansa a doua, iar stanga mereu monolitica si cu prima sansa. In general PSD porneste mereu cu cel putin 30% sanse la vot.
      Diferenta insa e ca monolitul de stanga mereu arde rapid, spre deosebire de dreapta care-si gaseste mereu coeziunea in turul 2, de cursa lunga.
      De abia astept pe Firea sa candideze (deja ma pufneste rasul): lectiile primite de Nastase, Geoana, Ponta.

      • Care dreapta ? Și cum mai arată dreapta asta a europei? dacă susține libertinismul și derapajele precum căsătoria între homosexuali atunci nu e dreaptă e mai stângă și mai roșie decât psd-ul

    • Firea va fi ultima varianta, dupa ce vor suspenda 2 presedinti, pusi tot de ei, pe motiv ca au pactizat cu statul paralel.
      Dupa care HOP, apare solutia Firea cu toate calitatile necesare: se imbraca in IE, e proasta gramada, linge unde trebuie, se face de kkt pe afara si merge des la biserica. Deja vu?
      PS: ma intereseaza prea putin optiunile opozitiei la acest moment, si cum si le vor gestiona. Mai important este pentru mine mecanismul de control/avertizare/ sanctionare al societatitii civile catre orice guvernare in functiune indiferent cum de culoarea politica. Mecanism care scartie in mod evident de atata amar de timp iar atunci cand se unge putin si incepe sa puna presiune, sar de cur in sus toti sobolanii (cu fisa de post sau nu).

  48. Toata tarasenia asta imi aduce aminte de zicala aia
    „E de ajuns ca oamenii de bine sa nu faca nimic …ca raul sa triumfe”
    Sau
    „Fara un invingator nu poate sa fie pace”… Evident nu luat mot a mot
    Deci …cum e zicala lui Caragiale
    „-Da eu cu cine votez???”
    Vrei sa fii condus de reprezentantii ..celor ce s-au perindat prin piata stai in casa ..nu ?? Stampiluta in mana

  49. Atacul frontal nu e (aproape niciodată) cea mai bună soluție. În schimb, atacul pe flancuri e… și, ca atare, iți împarți forțele!
    Prin urmare, veselia victimei (Ponta va dezmembra PSD-ul) mie mi se pare de-a dreptul indecentă!

  50. Ne place sau nu dar nu prea avem societate civila (prea multe voci cu mesaje diferite), in plus ca presiunea publica sa aiba efect ar trebui sa ai politicieni responsabili si cu obraz (nu e cazul la noi) asa ca impactul e minim, oricat ne agitam. Stanga (marxism/bolsevism/comunism/sandinism/socialism/progresism) pare mai apetisanta pentru ca distribuie din ce strange dreapta (nu incurajeaza competitia) si se hraneste din ignoranta si comoditatea umana. Cand esueaza (mai devreme sau mai tarziu este inevitabil) se scuza spunand ca ideile erau bune dar au fost aplicate prost si speculeaza iar momentul de austeritate (necesar sa repari ce distrug) ca sa dea iar foc la valiza. Turul 2 de scrutin ar trebui in toate alegerile (cum a mai fost) sa le multumim idiotilor din PNL. Eu as vrea ca dreapta sa ia tot, e posibil daca chiar ar dori. Consider ca mai important este sa castigi Parlamentul si Guvernul, Presedintele nu e vioara intai.

  51. Sputnik îl laudă pe Liviu Dragnea – liderul principalului partidul de guvernământ acuză NATO și UE de finanțare a “statului paralel”

    https://www.g4media.ro/sputnik-il-lauda-pe-liviu-dragnea-pentru-cea-mai-importanta-declaratie-din-cariera-lui-va-avea-efect-la-nivel-international.html

  52. Un lucru e cert: la urmatoarele alegeri prezenta la vot va fi mult mai mare decat post 1996. Cea mai mare parte a electoratului „tacut” pana la noaptea OUG 13 va vota. Si poate pana atunci partidele din opozitie si vor alcatui un program coerent comun si poate vor gasi o figura de lider autentic. Important e ca Armata si SRI SIE sa ramana anti rusesti. Cel mai mare pericol vine din est, chestie valabila de cand au inceput boierii rusi sa poarte haine evropenesti. Cu balamucul din interior ne vom descurca cumva. Pentru ca se va vota masiv. Si asta va fi fatal PSD-ului.

    • Vise umede. La alegerile urmatoare nu va mai conta cu cine votam. Sa iti spun un secret: PSD-istii sunt hoti, nu prosti !!!

      Cu justitia si procurorii la comanda, nu o sa ajunga sa candideze cine nu are aprobare. O sa aiba un dosar pe rol, dar Dragnea ne va spune ca nu e democratic ca un penal sa candideze … E in stilul lui: Iti da in cap cu argumentele tale pervertind contexul.

        • Adevarat. Dragnea este un cameleon politic imund.Refuz insa sa cred ca PSD va castiga alegerile viitoare cu Dragnea in frunte! Electoratul inactiv pana acum s-a activat. Asa cum am reusit sa imi conving parintii in ’96 ca Iliescu &Co nu e ok, asa vor reusi si altii sa isi convinga rudele si cunostintele pro PSD ca orice alternativa e mai buna. Vom vota raul cel mai mic. Asa e in orice democratie. Acum PSD are accente dejiste, iar perioada Dej a fost cea mai neagra din toata istoria romanilor. A fost posibila pt ca din ’44 pana in ’58 muscalii au ocupat militar Romania. Media pro PSD nu e armata rosie…

          • O sa le castige cum le-au castigat si pe ultimile: Ponta si-a dat demisia la un fass de demonstratie de nici 30.000 de persoane. Au facut blat cu Ciolos sa vina si sa predea tehnocratia 2 ani si apoi la alegeri, PSD fiind in „opozitie” a promis marea cu asarea. PS: Nu ca Ciolos ar fi facut treburi rele, sau daca daca nu era el nu se intampla fix acelasi lucru dar cu alt prim-ministru. Dar ca idee …. Alegerile urmatoare vor gasi PSD tot in „opozitie”, controland ca deobicei parlamentul, finantele (ministru de finainte va fi omul lor) si localele (care aduna turma ratacita la vot). In plus vor avea si Justitia (la acea ora se va numi deja injustitia).

            PSD nu mai este Armata Rosie, dar nici nu mai e nevoie. Democratie cum avem, aveam si pe vremea lui Ceausescu. Mergeai la vot – mergi si acum, aveai de ales doar dintre Comunisti. Cam asta e si acum….

  53. un mare căcat,au strâns după luni de zile de pregatire 200.000 de datori-vânduți partidului unic ca să ne prezinte marea lor „solidaritate”….frecție la picior de lemn.
    sincer cred că mustaței i-a trecut euforia,per total imaginea este dezamăgitoare.

  54. Hai sa pun si eu ca, necunoscatoru o intrebare catre bomnii mai inteligenti …”. OK psd+alde sunt niste scursori penale fara scrupule …. Dar oare celelalte partide sunt mai bune, au parlamentari mai cinstiti care vor binele natiuni Romane; ce facem cand solutia adevarata ramane ghilotina ???Ce facem…. vom schimba niste lichele cu altele ,cum sa mai intamplat in trecutul glorious si zbuciumat al amaratei asta de Tara dezbinata intre hoti,prosti d binelea si nepasatori sau punem mana pe topor ???.. Voi CE parere aveti cum veto proceda ??? Va duceti la vot si dati cu pixu si alegeti Raul cel mai mic sau …. mai bine va intreb p direct inainte ( veti fi la fel de indiferenti k si in trecut sau pune-ti mana pe topor ???? Nu de alta dar in Tara asta istoria a aratat ca ciocoilor le-a fost frica cel mai mult de o gloata inarmata cu secura si coimag nu doar cu vorbe goalse si fara rezultat !!!!

  55. Flaviu Amarandei

    E oare o intamplare ca numarul de participanti la mitingul PSD (aprox 200k) corespunde cu numarul de asistati sociali?

  56. Unii înțeleg mai greu …… Important e sa înțeleagă pana la urma. Mie nu îmi e rușine ca respectivele persoane de la miting sunt romani. Așa sunt ei lăsați de Dumnezeu și nu am nimic cu ei. Când exponenții evoluționismului îmi spun ca fac parte din aceeași familie/ increngatura, mă rog sunt ruda cu multe specii de maimuțe nu am nicio jena. Dar când cineva îmi spune ca eu fac parte din același popor cu domnii/doamnele respective, îmi e rușine. Ma simt în plus, parcă i aş încurca. Nu le împărtășesc valorile .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *