RENAULT CHARD1 a aparut in anul 1928, fiind ultimul descendent direct al renumitului, FT-17. El a fost un proiect nu prea reusit (avea probleme mecanice, nu era puternic motorizat, incomod pentru echipaj, tanchistii francezi considerandu-l prost conceput si cu performante reduse in teren accidentat) avand trei oameni in echipaj si, remarcabil pentru acele vremuri, echipament radio. Dezvoltarea acestui nou tanc a inceput in anul 1926, avand la baza un proiect anterior, RENAULT NC 27/29 – de la sfarsitul WW I; proiect care nu s-a bucurat de atentia armatei franceze, dar care a reprezentat totusi o dezvoltare a FT-17, in doua variante: NC 1 si NC 2. Aceste tancuri aveau transmisie si suspensie mult imbunatatita fata de FT-17, cu piese din metal si cauciuc si un design nou, fiind cunoscute si ca Renault Kegresse.
Ca si predecesorul sau, Renault FT-17, NC 1/2 (sunt cunoscute si ca RENAULT NC 24/25, NC 27/29 ), era destinat suportului infanteriei. Acesta avea blindaj marit la 34 mm, in special la partea frontala, suspensie imbunatatita, sase amortizoare de socuri verticale, si, pentru prima data la un blindat francez, diferential. Motorul era pe benzina, 4 cilindrii, dezvoltand 60 CP. Viteza maxima pe sosea era de aproximativ 20 km/h, la o greutate totala a blindatului de 8,5 tone. Vehiculul avea 4,41 m lungime, 1,71 m latime si 2,14 m inaltime. Initial, acest vehicul era echipat cu aceeasi turela ca Renault FT-17, cu tun Puteaux de calibrul 37 mm si o mitraliera. Cu toate acestea, armata franceza n-a fost interesata, expertii militari francezi aveau indoieli in privinta calitatii otelului folosit la realizarea blindatului, iar cutia de viteze si ambreiajul necesitau intretinere permanenta.
Renault Char D1
Desi nu si-a gasit locul in armata franceza, NC 27 a avut totusi succes la export, cu precadere in Iugoslavia si Japonia. Japonezii l-au numit „Otsu-Gata Sensha, tip B”. Ei au modernizat si reconstruit acest tanc, incepand cu anul 1928, numindu-l „Type 89 I-Go”, dotandu-l cu un motor mai puternic de 75 CP, Mitsubishi (ulterior a fost inlocuit cu unul si mai puternic, Mitsubishi A6120VD, pe benzina cu 6 cilindrii, racit cu aer, de 120 CP, 1800 rpm, viteza maxima pe sosea de 26 km/h si autonomie de 170 km). Type 89 I-Go era un tanc mediu, cu putin peste 14 tone greutate; blindaj cuprins intre 6-17 mm; 5,73 m lungime; 2,13 m latime; 2,56 m inaltime; echipaj 4 oameni. Era inarmat cu un tun calibrul 57 mm/Type 90 (rata de foc 10-12 proiectile/minut; lungimea tevii 1,05 m; viteza initiala a proiectilului 355 m/s; elevatie cuprinsa intre -15º/+2º; penetra blindaj de 25 mm grosime de la 1000 m; greutatea proiectilului 1,80 kg. Tunul era realizat la Arsenalul din Osaka); doua mitraliere –una fiind coaxiala cu tunul, ambele de calibrul 6,5 mm/Type 91 (realizata incepand cu anul 1931. Mitraliera era racita cu aer si tragea 600 proiectile/minut, la o distanta maxima de peste 600 m). Acest tanc a fost folosit de catre armata japoneza in China prin anii *30, ulterior si pe frontul din Pacific, avand mai multe variante, despre care vom vorbi la momentul potrivit.
Otsu-Gata Sensha, tip B
Renault NC 27/29 a fost vandut si in alte state, precum: Polonia (intre 1929-1930, fiind numit de catre polonezi, Renault Model 26/27 –probabil au fost 30 de unitati); Olanda –un singur exemplar, achizitionat in vederea testarii, probabil in 1929. Rezultatele testelor fiind scazute, olandezii au renuntat sa-l mai cumpere; Suedia –a cumparat un singur exemplar in vederea testarii, cunoscut ca Stridsvagn fm/28, in luna ianuarie 1928 (tancul a fost respins de catre armata suedeza, datorita defectiunilor sistemului de transmisie si ambreiajului, ajungand sa fie folosit in urmatorii ani pentru instructia conductorilor in cadrul batalionului de tancuri, Gota Livgardes). Se pare ca si China a achizitionat aceste tancuri, dar informatia este incerta.
Un client important a fost Iugoslavia. Acestia aveau la momentul invaziei germane doua batalioane de tancuri ce dispuneau de 110 vehicule, cel putin 48 dintre acestea fiind Renault FT-17 si Renault NC 27 –aveau cam 5 tancuri la un pluton.
Renault Char D1
RENAULT CHAR D1, construit in cel putin 160 de exemplare pana in anul 1935 (inclusiv cele 10 prototipuri), si-a inceput cariera operationala in Tunisia, unde 3 batalioane aveau misiunea de a contracara un eventual atac din partea italienilor. Cu toate acestea, un batalion, compus din 67 de tancuri, a fost readus rapid in Franta pentru a participa la lupta impotriva germanilor, in iunie 1940. N-au reusit sa faca fata Blitzkrieg-ului, toate vehiculele fiind pierdute. Celelalte doua batalioane ce au ramas in Tunisia au ramas alaturi de Guvernul de la Vichy, ulterior alaturandu-se Fortelor Franceze Libere, luptand impotriva italienilor si germanilor, incepand cu anul 1942.
Caroseria era realizata din placi de blindaj nituite, motorul fiind dispus in partea din spate a vehiculului ce era inclinata. Vehiculul se remarca prin antena cadru imensa de forma triunghiulara (antena masura 2,4 m inaltime fiind prost dispusa. Datorita antenei, turela nu se putea roti complet la dreapta, limitand gradul de actiune al acesteia la aproximativ 345º. Operatorul radio, ce se afla dispus in partea dreapta a compartimentului de lupta, avea si rolul de a aproviziona comandantul ce se afla in turela, cu proiectile pentru tun si munitie pentru mitraliera) si turela mica in forma de galeata, numita ST-2 (primele prototipuri au avut si turela de pe FT-17), ce avea la partea superioara o cupola plata, ce nu era foarte apreciata de catre echipaj.
Primele modele erau inarmate cu un tun cu teava scurta, de calibrul 47 mm/SA 34 (acesta a aparut in anul 1892, fiind destinat fortelor navale) si doua mitraliere Reibel, calibrul 7,5 mm –una fiind coaxiala cu tunul (una dintre mitraliere era actionata de catre conductor, cealalta de catre comandant). Tancul avea urmatoarele caracteristici: lungime 5,76 m; latime 2,16 m; inaltime 2,40 m; suspensie cu arcuri verticale de mari dimensiuni ce erau protejate de cate un panou blindat; blindaj maxim 30 mm –frontal si lateral; viteza maxima pe sosea 19 km/h; greutate 14 tone.
RENAULT CHAR D2, este o modernizare a D1, a carui proiect a aparut in anul 1931. Acest model a intrat in dotarea armatei franceze incepand cu anul 1933, avand doua serii construite (primul prototip din cele trei construite a intrat in teste in anul 1932. Interesant este faptul ca doua dintre prototipuri aveau motor Diesel, solutie neadoptata pana la urma la vehiculele din productia de serie. Primele livrari au inceput cu anul 1934) fiecare cu un numar de 50 de bucati.
Renault Char D2
Tancul nu era mult superior variantei D-1, avea viteza mica pe sosea, autonomie scazuta, greutate crescuta ceea ce a afectat grav nivelul de mobilitate si defectiuni la transmisie si cel de rulare. Tancul avea urmatoarele caracteristici: motor pe benzina Renault V 6, de 150 CP, racit cu apa; greutate 20 de tone; lungime 5,47 m; latime 2,22 m; inaltime 2,66 m; suspensie cu arcuri verticale de mari dimensiuni, ceea ce facea ca blindatul sa fie mai inalt decat predecesorul sau, D1; echipaj 3 oameni –comandantul, conductorul si operatorul radio; blindaj maxim 40 mm in partea frontala si zonele expuse, format din placi de otel, prinse cu suruburi; era echipat cu o antena radio dispusa pe partea dreapta spate a vehiculului (tancurile de comanda erau echipate cu doua antene radio; a doua antena era situata in partea din fata a blindatului); viteza maxima pe sosea 23 km/h; autonomie de aproximativ 120 km, pe sosea.
D-2 din prima serie a fost echipat cu turela turnata, APX 1 –de forma prismatica, echipata cu un tun SA 34/35 (din luna martie 1940, la seria a doua. Acestea erau dispuse in turela APX-4, mai masiva si mai bine proportionata decat APX-1. Ulterior, din martie 1940, si tancurile din prima serie au primit noua turela), calibrul 47 mm si doua mitraliere Reibel de calibrul 7,5 mm (cu o rezerva interna de 5000 de proiectile), una dintre acestea fiind coaxiala cu tunul (tunul calibrul 47 mm era eficient impotriva blindajului de 25 mm grosime doar de la maxim 100 m distanta, ceea ce s-a dovedit un impediment major in timpul luptelor cu germanii, putine ajungand fata in fata cu blindatele Wehrmacht-ului).
Interesant este faptul ca primele 50 de exemplare de CHAR D-2 au intrat in dotarea Regimentului 507, al carui comandant era colonelul Charles de Gaulle, incepand cu anul 1937 (in iunie 1940, nu toate tancurile regimentului au fost apte de lupta, multe fiind intr-o stare avansata de uzura desi colonelul s-a zbatut ca toate deficientele sa fie remediate. In haosul aprovizionarii de atunci si cu gramada de sefi si sefuleti marcati de ineficienta si coruptie, n-a reusit mare lucru). Toate tancurile acestui regiment erau din fabrica echipate cu aparatura radio (unele surse sustin ca datorita insistentelor acestui viitor mare general), iar la inceputul ostilitatilor cu germanii aceasta unitate era considerata a fi cea mai bine instruita din armata franceza. Al doilea lot format tot din 50 de exemplare, avand o noua turela, a fost comandata nu cu mult inainte de izbucnirea ostilitatilor cu germanii, dar, in iunie 1940, nu toate erau complet echipate –unele, spre exemplu, n-aveau montat echipamentul radio.
Renault Char D3
O varianta neintrata in productia de serie a tancului D-1 a fost CHAR D-3. Desi nu prezenta diferente vizibile fata de D-1, acest tanc urma a fi destinat si trupelor coloniale (cu precadere a celor din Maroc. Acest proiect mai era cunoscut si sub numele de Char Colonial). El nu a reprezentat un castig major fata de tancurile deja realizate. Desi blindajul era redus fata de predecesorii sai, ceea ce ar fi marit autonomia si viteza, generalii francezi l-au respins considerand ca…blindajul este prea subtire iar viteza prea mica!!! Studiul la aceasta varianta a inceput in anul 1930, primul si unicul prototip fiind gata in 1932; acest unic prototip avand urmatoarele caracteristici: echipaj 3 oameni; lungime 5 m; latime 2,13 m; inaltime 2,30 m; greutate-cu putin peste 10 tone; motor pe benzina Renault 8L/6 cilindrii, 120 CP; autonomie 150 km pe sosea; viteza maxima pe sosea 32 km/h; putea traversa vaduri de 1,40 m si santuri de 2,50 m. blindaj maxim 22 mm; era dotat cu un tun calibrul 47 mm in turela (aceasta se putea roti 360º) si doua mitraliere de calibrul 7,5 mm Reibel (una fiind coaxiala cu tunul).
Un proiect interesant din anii *30 este cel al tancului amfibiu, DP-2. Acest tanc amfibiu nu a dat rezultatele scontate la testele din primavara anului 1936, mai mult decat atat, prototipul s-a scufundat dar echipajul a reusit sa-l scoata din apa. Armament consta dintr-o mitraliera de calibrul 7,5 mm Reibel si un tun antitanc usor de calibrul 25 mm, SA-L (Semi-Automatique Legere. Tunul avea urmatoarele caracteristici: lungimea tevii 1,8 m; elevatie -5º/+21º; viteza initiala a proiectilului 918 m/s; raza maxima de actiune 1800 m; greutatea proiectilului 0,32 kg) MLE 1934 –varianta modernizata a tunului Hotchkiss de calibrul 25 mm, realizat in 1926.
Tanc amfibiu DP-2
Acest unic prototip nu a fost introdus in dotare, el reprezentand de fapt un proiect privat (al Compagnie Generale de Construction de Batignolles-Chatillon, ce printre altele, producea si locomotive), dar conceptia sa este interesanta si ulterior aplicata tancurilor amfibii din alte armate. Blindatul avea corpul asemanator cu cel al unei nave si un rezervor intern de aer comprimat dispus in partile laterale, ce ajuta la mentinerea flotabilitatii (sistemul era asemanator cu cel folosit pe submarine), iar propulsia in apa era asigurata de catre o elice dispusa in partea spate a amfibiei, actionata de catre motor.
Prototipul DP-2 a fost gata la sfarsitul anului 1935 si avea urmatoarele caracteristici: motor pe benzina de 228 CP/V12; viteza maxima: pe sosea 40 km/h/pe apa 6,5 km/h; greutate cu putin peste 12 tone; echipaj trei oameni –comandantul, conductorul si operatorul radio. Datorita deficientelor constatate in teste, s-a incercat realizarea unei noi variante, mult imbunatatita, numita DP-3. Aceasta, din pacate, n-a apucat sa fie realizata datorita invaziei germane, dar exista informatii neconfirmate care sugereaza ca germanii ar fi pus mana pe planurile tehnice ale acestei variante. Va urma…
WW
Surse date si poze: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET
www.chars-francais.net/…/index.php?…
philippe.boursin.perso.sfr.fr/autohi3b.htm –
www.lesfrancaisaverdun-1916.fr/theme-cha…
www.warwheels.net/…/WFVFrance3HAUG…
militaires-d-hier.forumgratuit.org/t13… – Franța
http://www.landships.freeservers.com/
www.warlordgames.com/…/new-french-cha… –
forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/…
tancurile franceze ,niciodata in forma ideala ,unele aveau blindaj dar naveau motor sau aveau viteza da nu aveau un tun eficient
Corect, asa este!