Episodul XIII: Inceputurile artileriei, cele mai mari tunuri din istorie
Artileria, asa dupa cum bine stim, a reprezentat secole la rand cea mai distrugatoare arma din arsenalul distrugerii. Bombarda (“bombard” in limba engleza), tunul cel de inceput, lansa “chetroaie”/pietroaie mai mult sau mai putin bine fasonate, ce noua astazi ni se par adevarate bile de bowling (primele bile de bowling chiar erau realizate din piatra), a aparut cu sute de ani in urma, odata cu praful de pusca inventat de catre chinezi si folosit pentru prima oara in lupta de catre arabi (cel mai probabil in anul 1273). De la bombardele de mana (viitoarele pusti) s-a trecut la bombarde mai mari si mai grele, capabile sa arunce ghiulele din piatra sau fonta (ulterior), cuie si orice altceva ce putea zbura si face praf capatanile dusmanului. Interesant este faptul ca Tarile Romane si domnitorii romani au tinut pasul cu evolutia mijloacelor de distrugere, inca din timpul cand “tancul” era reprezentat de cai si cavaleri in armura, primele bombarde datand la noi, cel putin pana-n ziua de astazi, din vremea lui Mircea cel Batran (o bombarda din bronz ce lansa ghiulele din piatra, basca ca-n 1393 in Cetatea Sighisoarei exista un turnator de tunuri/bombarde, numit Iacob Wahl/Iacobus Wahl -acesta apare in documente drept “artelinus”, ceea ce s-ar traduce ca “turnator de tunuri”).
Tot cam in aceeasi perioada, in Cetatea Brasovului, este mentionata in cronici familia Neidel/Niedel, constructori de tunuri, fiind amintit si asa-zisul “bombardengisser” Andrei, iar in Cetatea Sibiului pe la 1375 este mentionat un fauritor de bombarde si archebuze (dealtfel, pana la urma, in secolele XVI-XVII, archebuzieri vor lua progresiv locul arcasilor in armatele moderne, fiind primii “puscasi”). Un cunoscut fauritor de tunuri de pe la noi, sa zic asa, a fost Nicolae Orban, transilvanean la origine, pe care cronicarul grec Laonic Chalcocondil in lucrarea sa “Expuneri istorice” il numeste surprinzator, “Orban-dacul”! Acest transilvanean este considerat inventatorul artileriei de mare calibru, el realizand tunurile grele ce i-au ajutat pe turci sa cucereasca Constantinopole in anul 1453, la cererea sultanului Mehmed al II-lea. Acesta il angajase sa-i construiasca niste tunuri “de coasta”, avand in vedere apararea stramtorii Bosfor, urmand sa intre in dotarea cetatii Bogazi Kessen. Pentru a fi eficiente impotriva navelor in mars tunurile trebuiau sa aiba precizie si bataie de 4000 m –cat masura latimea Bosforului.
Multumit fiind de tunurile realizate de catre Orban, considerat de catre unii istorici datorita originii sale transilvane, a fi ungur, sultanul i-a comandat un tun imens, capabil sa distruga zidurile Constantinopolului. Acest “baros” avea calibrul de 762 mm (un om putea merge lejer in “patru labe”, prin interiorul tevii), putand trage cu un proiectil in greutate de 750 kg (unii istorici considera greutatea proiectilului ca fiind exagerata, ceea ce este foarte probabil), fiind transportat cu ajutorul unei platforme de peste 30 m lungime, trasa de 60 de boi si avand ca suport cel putin 200 de oameni (istoricul turc Mustafa Ali Mehmed, spunea despre acest tun al lui Orban in lucrarea “Istoria Turcilor” ca, citez: “se putea trage de putine ori pe zi, dar de fiecare data produceau pagube mari”.
Un efort logistic deosebit pentru acele vremuri, daca ne gandim ca l-au carat peste 200 km pana sub zidurile Constantinopolului. Alaturi de acest gigant, turcii se pare ca mai aveau inca 69/70 de tunuri care trageau cu proiectile de 100 kg, insa informatia nu este certa 100%. Oricum, turcul Munir Ali s-a inspirat din “barosul” lui Orban, atunci cand a realizat faimosul tun cunoscut sub numele de “Dardanele” turnat in anul 1464, de calibrul 650 mm, despre care vom vorbi in cursul acestui articol.
