Romania Military

  • Romania Military
  • Basarabia

  • Armata Romana

  • English Version

  • Contact

  • Categorii

    • Air Forces
    • Americanii si…prietenii lor
    • armament rusesc
    • Armament romanesc
    • Armata Romana dotare
    • Arme americane
    • Arme europene
    • Armele Armatei Romane
    • Aviatie-RoAF
    • China & Asia
    • China Military
    • Drone-UAV
    • economia
    • Elicoptere
    • enigme
    • Eroii Romaniei
    • Extremul Orient
    • Forte terestre
    • Geopolitica
    • India
    • Industrie militara
    • Inteligenta romanilor
    • Israel & Co.
    • Istoria Armelor
    • Istoria armelor romanesti
    • Istorie
    • Mari Romani
    • Marina Militara
    • Marina Romana
    • Noutati in dotare
    • Orientul Mijlociu
    • Radare si razboi electronic
Romania MilitaryArme de Razboi Arme europene Artilerie Istoria Armelor Istoria armelor romanesti Istorie

Enciclopedia Armelor – BOMBARDELE DIN VECHIME

by: George GMT
Posted in: Arme de Razboi, Arme europene, Artilerie, Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie

Episodul XIII: Inceputurile artileriei, cele mai mari tunuri din istorie

 

 

 DULLE GRIET

 

Artileria, asa dupa cum bine stim, a reprezentat secole la rand cea mai distrugatoare arma din arsenalul distrugerii. Bombarda (“bombard” in limba engleza), tunul cel de inceput, lansa “chetroaie”/pietroaie mai mult sau mai putin bine fasonate, ce noua astazi ni se par adevarate bile de bowling (primele bile de bowling chiar erau realizate din piatra), a aparut cu sute de ani in urma, odata cu praful de pusca inventat de catre chinezi si folosit pentru prima oara in lupta de catre arabi (cel mai probabil in anul 1273). De la bombardele de mana (viitoarele pusti) s-a trecut la bombarde mai mari si mai grele, capabile sa arunce ghiulele din piatra sau fonta (ulterior), cuie si orice altceva ce putea zbura si face praf capatanile dusmanului. Interesant este faptul ca Tarile Romane si domnitorii romani au tinut pasul cu evolutia mijloacelor de distrugere, inca din timpul cand “tancul” era reprezentat de cai si cavaleri in armura, primele bombarde datand la noi, cel putin pana-n ziua de astazi, din vremea lui Mircea cel Batran (o bombarda din bronz ce lansa ghiulele din piatra, basca ca-n 1393 in Cetatea Sighisoarei exista un turnator de tunuri/bombarde, numit Iacob Wahl/Iacobus Wahl -acesta apare in documente drept “artelinus”, ceea ce s-ar traduce ca “turnator de tunuri”).

Tot cam in aceeasi perioada, in Cetatea Brasovului, este mentionata in cronici familia Neidel/Niedel, constructori de tunuri, fiind amintit si asa-zisul “bombardengisser” Andrei, iar in Cetatea Sibiului pe la 1375 este mentionat un fauritor de bombarde si archebuze (dealtfel, pana la urma, in secolele XVI-XVII, archebuzieri vor lua progresiv locul arcasilor in armatele moderne, fiind primii “puscasi”). Un cunoscut fauritor de tunuri de pe la noi, sa zic asa, a fost Nicolae Orban, transilvanean la origine, pe care cronicarul grec Laonic Chalcocondil in lucrarea sa “Expuneri istorice” il numeste surprinzator, “Orban-dacul”! Acest transilvanean este considerat inventatorul artileriei de mare calibru, el realizand tunurile grele ce i-au ajutat pe turci sa cucereasca Constantinopole in anul 1453, la cererea sultanului Mehmed al II-lea. Acesta il angajase sa-i construiasca niste tunuri “de coasta”, avand in vedere apararea stramtorii Bosfor, urmand sa intre in dotarea cetatii Bogazi Kessen. Pentru a fi eficiente impotriva navelor in mars tunurile trebuiau sa aiba precizie si bataie de 4000 m –cat masura latimea Bosforului.

Multumit fiind de tunurile realizate de catre Orban, considerat de catre unii istorici datorita originii sale transilvane, a fi ungur, sultanul i-a comandat un tun imens, capabil sa distruga zidurile Constantinopolului. Acest “baros” avea calibrul de 762 mm (un om putea merge lejer in “patru labe”, prin interiorul tevii), putand trage cu un proiectil in greutate de 750 kg (unii istorici considera greutatea proiectilului ca fiind exagerata, ceea ce este foarte probabil), fiind transportat cu ajutorul unei platforme de peste 30 m lungime, trasa de 60 de boi si avand ca suport cel putin 200 de oameni (istoricul turc Mustafa Ali Mehmed, spunea despre acest tun al lui Orban in lucrarea “Istoria Turcilor” ca, citez: “se putea trage de putine ori pe zi, dar de fiecare data produceau pagube mari”.

Un efort logistic deosebit pentru acele vremuri, daca ne gandim ca l-au carat peste 200 km pana sub zidurile Constantinopolului. Alaturi de acest gigant, turcii se pare ca mai aveau inca 69/70 de tunuri care trageau cu proiectile de 100 kg, insa informatia nu este certa 100%. Oricum, turcul Munir Ali s-a inspirat din “barosul” lui Orban, atunci cand a realizat faimosul tun cunoscut sub numele de “Dardanele” turnat in anul 1464, de calibrul 650 mm, despre care vom vorbi in cursul acestui articol.

Read more »

5 mai 2013|2 Comments

Enciclopedia Armelor – Radare Aeropurtate Germane in cel de-al Doilea Razboi Mondial

by: George GMT
Posted in: Arme de Razboi, Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie, Radare si razboi electronic

Episodul X - OCHII SI URECHILE CELUI DE-AL III REICH 

Partea a II-a: Radare Aeropurtate

 

 

ANTENA RADAR DE BANDA LARGA PE UN HE-111 H

 Antena de banda larga pe un He-111H

Germanii au dezvoltat un numar mare de radare aeropurtate, acestea facand parte din gama Lichtenstein. Acestea au dotat escadrilele de Nachtjager/Vanatori de noapte, regasindu-se pe avioane precum: Me-110, Me-109, Ju-88, He-111, Fw-190, Arado si altele, insa absolut toate proiectele de avioane pe care le dezvoltau germanii, in marea lor majoritate avioane cu reactie, erau prevazute cu radare, unele dintre aceste sisteme fiind absolut extraordinare. Germania n-a mai avut insa timp sa le definitiveze, insa Aliatii si sovietici l-au avut…Insa, despre toate aceste proiecte de aeronave germane, intr-un articol viitor.

FuG-202 IN BOTUL UNUI JU-88

FuG-202 Lichtenstein B/C, in botul unui Ju-88

Primul sistem radar montat de catre germani la bordul unui „vanator” a fost FuG-202 Lichtenstein B/C, realizat de catre firma Telefunken (ca intreaga gama dealtfel), foarte probabil si de catre firma Lorentz AG din Stuttgart. Sistemul nu s-a dovedit prea eficient, fiind puternic influentat de conditiile atmosferice, insa a reprezentat inceputul, ramanand in uz pana in anul 1942. Era foarte sensibil la schimbarile de directie ale tintei, aceasta putand scapa daca facea manevre evazive cu schimbari bruste de directie. Avea urmatoarele performante: frecventa de emisie 410-540 MHz; putere 1,5 kW; frecventa de receptie 479-490-499 MHz (cam 61 cm); putere dinamica 450 W; durata impulsului 1 µ; frecventa impulsurilor 2700 Hz; puterea antenei 13 dB; tensiune de alimentare 12 V/8 A; greutate 55 kg; raza de actiune: minim 200 m/maxim 4000 m (insa, in practica, eficienta maxima era de pana la 2,5 km, iar cea minima in jur de 150 m. Chiar si asa interceptarile reusite s-au desfasurat cam de la 1000 m distanta de tinta, dar totul tinea de conditiile atmosferice si de…noroc). Antena era formata din 32 de dipoli, dispusi pe 4 catarge (cate 8 pe fiecare catarg), dar conul de cautare era relativ ingust si nu de putine ori vanatorii treceau pe langa tinte fara sa le vada, acesta fiind intre -/+20◦.

Read more »

15 aprilie 2013|No Comments

Enciclopedia Armelor – Radare Germane in cel de-al Doilea Razboi Mondial

by: George GMT
Posted in: Arme europene, Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie, Radare si razboi electronic

Episodul IX - OCHII SI URECHILE CELUI DE-AL III REICH

 

RADARE GERMANE

Radare Germane

Despre tehnica si tehnologia militara germana s-a vorbit si se va vorbi intotdeauna, fiindca, incontestabil, ea a fost la cele mai inalte standarde in WW II. Practic, n-a existat domeniu al tehnicii militare unde germanii sa nu se afirme, ba mai mult decat atat, in multe cazuri au fost chiar deschizatori de drum pentru tehnologii care doteaza si astazi armatele lumii. Unul dintre domeniile in care germanii au “stralucit” este cel al radiolocatiei –domeniu in care au avut cu adevarat realizari remarcabile, o parte dintre acestea aparand in spatiul romanesc din decembrie 1942 (subiect pe care il vom aborda dealtfel, in cursul acestui articol). Interesant este faptul ca, Comandamentul Aerian Aliat, exasperat de numarul mare de pierderi in aeronave si oameni, inclusiv de acuratetea de care dadeau dovada tunarii AA germani, a creat in 1942, in mare secret, un department special de cercetare (posibil ca acesta sa fi fost numit “Departamentul 800”), cu misiunea de a studia frecventele si tipurile de emisii radar germane, creand sisteme de bruiaj adecvate. Incepuse, daca vreti, ceea ce astazi este cunoscut in terminologia militara drept, “razboi radio-electronic”.

RADAR WUERZBURG-RIESE FuSU-65 LA OTOPENI

RADAR WUERZBURG-RIESE FuSU-65 LA OTOPENI

Read more »

14 aprilie 2013|4 Comments

Enciclopedia armelor – LUFTFAUST-PUMNUL DIN AER

by: George GMT
Posted in: Air Forces, Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie, Sisteme anti-aeriene, Tehnologie Militara

Episodul IV-Rachete sol-aer portabile germane, primul MANPADS (Man-portable air-defence systems)

 

LUFTFAUST IN UZ (1)

Sincer, trebuie sa recunosc, sunt dea dreptul impresionat de sistemele dezvoltate de catre germani, cu deosebire in ultima parte a razboiului, intre 1943-1945. Desi nu toate au putut fi produse, marea majoritate ramanand doar la stadiul de prototip sau schita, este de admirat tenacitatea lor si faptul ca n-au renuntat nici atunci cand sfarsitul era aproape. Insa, cu siguranta, altfel ar fi stat lucrurile daca razboiul se prelungea pana in 1946-1947, si-aici, indiferent ce cred si spun unii istorici mai mult sau mai putin “oficiali”, Romaniei ar trebui sa i se multumeasca pentru asta. In sfarsit, invingatorii au scris si scriu intotdeauna istoria!

LUFTFAUST (1)

 Luftfaust

Un asemenea sistem deosebit, chiar daca el n-a fost 100% reusit, a fost Luftfaust. “Pumnul din aer” a reprezentat insa primul MANPADS (Man-portable air-defence systems) din lume; sistem pe care americanii si sovieticii l-au adoptat si dezvoltat dupa razboi. Ideea unui sistem portabil de aparare AA cu lansare de pe umar, care sa ofere mijloace adecvate de riposta si aparare trupelor de la sol, inclusiv infanteristilor, in fata avioanelor de atac la sol, le-a venit celor de la Waffenamt, pe la sfarsitul anului 1943. Deja, inca de pe atunci, Germania pierduse suprematia aeriana in fata Aliatilor si sovieticilor, trupele proprii inregistrand pierderi imense, de neinlocuit, din cauza asaltului aerian permanent la care erau supuse.

Read more »

17 martie 2013|16 Comments

BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – PANTHER SI TIGER –FELINELE GERMANE (XIII)

by: George GMT
Posted in: Armata Romana dotare, Armele Armatei Romane, Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie, Tancuri!

Partea a XIII-a

 

EMBLEMA RPR DE PE PANTHER-ELE ARMATEI ROMANE

 Emblema RPR pe un tanc Panther

 

Romania, a cunoscut si ea senilele tancurilor Panther si Tiger in timpul razboiului. Ele nu s-au aflat in dotarea Armatei Romane, apartinand „aliatilor” germani. Acestea apartineau diviziilor de elita germane, „Grossdeutschland” (GD/Germania Mare, apartinand Wehrmacht-ului) si Totenkopff (Cap de Mort, apartinand SS-ului).

  Cele doua divizii de elita au luptat timp de doua luni in Moldova, pe un front care, in aprilie 1944, se intindea de la Carpati, Targu-Frumos, Iasi si Chisinau, pana la Nistrul Inferior. Din datele aparute pana acum (sunt insa discutabile, parerea istoricilor fiind impartita –rusii zic una, germanii zic alta –insa, personal inclin sa cred statisticile germane. Daca gresesc, mea culpa!), regimentul de tancuri ce compunea Divizia Grossdeutschland, dispunea la inceputul lui 1944, de trei batalioane formate din 11 companii, dotate cu tancuri: Panther (companiile 1/2/3/4)/Panzer IV (companiile 5/6/7/8)/Tiger I (companiile 9/10/11). Divizia GD, cel putin in Romania, nu a avut in dotare, Tiger II (nu am gasit mentiuni clare in acest sens).

In luna mai 1944, in inventarul Diviziei GD din Romania, apar urmatoarele blindate: 20 Tiger I, dintre care cateva dispuneau de Zimmerit; 3 Panther de comandament; 27 Panzer IV; StuG III, 28 de unitati ce formau un batalion de tunuri autopropulsate; 20 de Hetzer 38, cu tunuri de calibrul 75 mm, ce formau un batalion AT; probabil 5-10 Hummel, echipate cu tunuri de calibrul 150 mm; 12 tunuri AA, calibrul 88 mm, ce formau doua baterii.

PANZER V GERMANE IN MOLDOVA -APRILIE 1944

Tancuri Panther in Molodva, aprilie 1944

Divizia GD era condusa de catre general-locotenent, von Manteufel, iar la comanda celor 3 batalioane de tancuri Tiger I in august 1944, apare locotenent-colonelul Baumungk/Baumunck (superiorul acestuia, comandantul regimentului de tancuri al Diviziei GD, era colonelul Willi Langkeit. Acesta folosea un Panther A, de comandament, numerotat probabil 01. Interesant este faptul ca, in data de 30.05.1944, i s-a acordat de catre MS Regele Mihai I, Ordinul „Mihai Viteazul”, prin Inalt Decret Regal, nr.1072). Una peste alta, Divizia GD si-a sfarsit existenta in Peninsula Hela, unde s-a opus cu disperare ofensivei sovietice. Asta, dupa ce au ramas fara tancuri in martie 1945, cand ultimele 5 Tiger I de care mai dispuneau, au fost aruncate in aer pentru a nu cadea in mainile sovieticilor, cel mai probabil lipsindu-le combustibilul.

Panther, a ajuns in dotarea Armatei Romane, in luna mai 1946, fiind modele A/D/G, si au fost 13/15 unitati, la care s-a adaugat un Hummel. La noi, tancul apare sub inregistrarea de T-5 Panther, toate fiind vopsite kaki, dupa model sovietic, dar erau intr-o stare avansata de uzura. Initial au fost utilizate de catre Brigada 1 Care de Lupta, ajungand pana la urma la Divizia „Tudor Vladimirescu” (din 1947). Singura data cand au fost vazute in public, dupa stiinta mea, a fost parada de 1 mai 1948, din Bucuresti, la care au participat si „consilierii” sovietici. Au ramas in dotare pana in 1950 cand au fost inlocuite cu tancuri T-34/85, fiind taiate la fier vechi in 1954.

3 PANTHER ROMANESTI+CELEBRUL SI UNICUL HUMMEL

3 Panther romanesti, plus unicul Hummel

Tot de la sovietici, Regimentul 2 Care de Lupta a avut in inzestrare prin donatie, un obuzier autopropulsat T As HUMMEL (BONDARUL). Unul singur! Acesta avea numarul de identificare U 069009, unde initiala “U” era specifica trupelor de uscat. Interesant este faptul ca sovieticii l-au “donat” fara inchizatorul tunului de tipul “15 cm SFH 18/1 L-30” (150 mm) cu bataie maxima de 13000 m, ceea ce-l facea relativ inutil (ma intreb insa ce puteau face cu el, fara inchizatorul armei principale!? Poate doar sa se uite pe teava!). Obuzierul autopropulsat avea o greutate de 2,5 tone, iar soarta sa este necunoscuta –cel mai probabil a fost abandonat sau pierdut in lupta. Si, daca tot am vorbit despre unicul Hummel romanesc, este cazul sa amintim si celelalte tunuri de asalt germane din dotarea Armatei Romane.

Cel mai performant tun de asalt pe care l-a avut Armata Romana in WW II, a fost STURMGESCHUTZ III AUSFUHRUNG G, cunoscut la noi si ca “Stug III Ausf G” sau “T As/T As T3”. Acesta era un adevarat distrugator de tancuri, avand o inaltime redusa, fiind greu de localizat si distrus. Avea urmatoarele caracteristici: armament: tun calibrul 75 mm Stuk 40/L-48, mitraliera calibrul 7,92 mm; lungimea 6850 mm; latimea 2950 mm; inaltimea 2160 mm; blindaj cuprins intre 16-35 mm;  greutate 23,9 tone; camp de tragere vertical cuprins intre -6/+20 grade; viteza maxima pe sosea de 40 km/h; viteza maxima pe teren accidentat de 25 km/h; putere motor 296 CP; munitie 54 de proiectile si 600 cartuse; motor MAYBACH HL120 TRM V-12 pe benzina; raza de actiune de 155 km pe sosea; echipaj 4 militari.

stug-iii-40-ausf-g-russia-01

Stug III Ausf G

Stug_III_Ausf.G_RO

Stug III Ausf G cu soldati romani (foto: Cartula.ro)

 

T As T3 s-a aflat in dotarea Diviziei 1 Blindate si la Divizia 8 Cavalerie Purtata, intr-un numar de aproximativ 110 bucati (se preconizau mai multe, dar atatea au putut fi achizitionate –unele au fost chiar transferate de catre armata germana-in perioada octombrie 1943-august 1944, in cadrul Planului Olivenbaum). Cele care au supravietuit razboiului (aproximativ 30 de exemplare) au ramas in dotare pana in anul 1954, cand au fost definitiv inlocuite cu tehnica de fabricatie sovietica, SU-76/100.

PANTHER ROMANESC DEFILAND IN BUCURESTI 1946

Panther defiland prin Bucuresti in 1946

Armata Romana a mai avut in dotare si cateva autotunuri (numar incert) TAs T4 (PANZER IV/70V), capturate de catre sovietici si cedate celebrei Divizii 1 Mecanizate “Tudor Vladimirescu”. Ele au ramas in dotare (cele care au supravietuit razboiului) pana in 1950 si erau construite pe sasiul tancului PANZER IV. Avea urmatoarele caracteristici: armament: tun calibrul 75 mm Pak 42/L-70, mitraliera MG-34, calibrul 7,92 mm; lungimea 8500 mm; latimea 3170 mm; inaltimea 1850 mm; blindaj: 80 mm frontal, 10 mm lateral;  greutate 25,8 tone; putere motor 300 CP; munitie: 55 de proiectile si 660 cartuse; motor MAYBACH HL120 TRM; raza de actiune de 210 km pe sosea; viteza initiala a proiectilului cuprinsa intre 700-1120 m/s; bataia maxima a tunului de 10000 m; echipaj 4 militari.

 

 

BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – PANTHER SI TIGER –FELINELE GERMANE (XIV)

WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera. Internet.

www.mapn.ro/…/Armata%20romana%20si%20evolutia%20armei%2…

www.oocities.org/…/pzpanther/pzpanther-d…

zonepsico.wordpress.com

www.bzi.ro/proiecte-imposibile-tancul-nazist-de-1-000-de-tone-2065…

www.wwiivehicles.com/…/pzkpfw-v.asp -

www.cartula.ro/forum/topic/987-romanian-panther-colors/

wehrmacht-history.com

ww2drawings.jexiste.fr/…/German-Armor.h…

www.navweaps.com

13 februarie 2013|3 Comments

Instrucţia, bat-o vina!

by: George GMT
Posted in: Armata Romana, Armele Armatei Romane, Istoria armelor romanesti, Tancuri!

Spun “bat-o vina” pentru că ea, la instrucţie mă refer, seamănă cu educaţia, fiind cam acelaşi lucru, după părerea mea.

În vara anului 1997 participam la o aplicaţie a Flotilei de Dunăre.

Atunci, pentru întâia şi singura oară, am intrat în biroul pregătirii pentru luptă al Brigăzii Fluviale de la Brăila.

Mi-a atras atenţia un afiş pe care scria:

  Vine omu’,

  Stă oleacă,

  Mai discută,

  Da’ şi pleacă!

Bineînţeles că m-a amuzat, ba mai mult, l-am adus în unitatea mea unde, în cea mai scurtă vreme, a prins foarte bine, fiind popularizat.

În biroul şefului pregătirii pentru luptă, ulterior, şef S-3, al Brigăzii 40 Mecanizată “General David Praporgescu”, îmi pusesem un afiş, cu aproape un an înainte, pe care scria:

 

“Propria siguranţă nu depinde de cât ai,

ci de cât poţi realiza, neavând.”

Josep Wood Krutch

Unknown

Iesirea din vad

 

După succesul celui cu ”oleacă”, mi-am dat seama că nimeni nu a fost interesat de ceea ce a zis Krutch.

Şi nici nu ştiu pe câţi îi interesează, dar mie mi s-a părut că este unul dintre cele mai inteligente aforisme şi de aceea, mi-am început acest prim articol cu el.

Aşadar, vorbim despre instrucţie.

Cred că este elementul pe care trebuie să punem “cuiul cătării”, acum, pentru că practic, nu costă nimic, dar poate face diferenţa în comparaţia dintre un militar dotat cu cea mai bună armă, dar pe care nu ştie s-o folosească şi cel dotat cu ceva inferior, dar bine cunoscut şi stăpânit.

Nebuloasa în privinţa instrucţiei pleacă de la cei care au fost puşi să întocmească nişte programe, mergând, o spun cu certitudine, doar pe aspect de traducere a unor alte programe.

Fac o paranteză, şi cu acest prilej, vreau să subliniez faptul că, cunoaşterea unei limbi străine, dar mai ales a celei engleze, este cel de-al doilea criteriu de bază în promovarea ofiţerilor.

Aşa s-a ajuns în situaţia când cei de la trupă primeau nişte programe de instrucţie la care se uitau ca la OZN!

Pentru a-mi susţine şi proba afirmaţia, vă prezint textul unui raport scris de mine şi trimis de comandantul Brigăzii 40 Mecanizată către comandantul Corpului 1 Armată.

Iată-l:

Raport-002

” I. Vă rog să-mi permiteţi să raportez unele aspecte grave din domeniul operaţiilor şi instrucţiei, domeniu gestionat de compartimentul S-3.

În opinia mea, instrucţia reprezintă raţiunea şi menirea existenţei personalului armatei. Din păcate, este greu de stabilit nivelul până la care se execută instrucţia, sau dacă se mai execută.

În cadrul U.M.01347 şi a unităţilor subordonate, cauzele care determină disfuncţii în domeniul instrucţiei se referă la:

1. Obiectivele operaţionale precizate în ordinul de instrucţie nu pot fi atinse niciodată în actualele condiţii. Concret, organizarea şi desfăşurarea instrucţiei comandamentului pentru realizarea S.M.O.I.-7, nivel 3 şi a instrucţiei trupelor pentru realizarea S.M.O.I.-3 la nivel 3 este o utopie şi se poate realiza la fel, precum sună.

2. Nu se poate elabora o planificare corectă, dacă elementele fundamentale care stau la baza acesteia lipsesc. Adică, întotdeauna suntem puşi în situaţia de a planifica, fără a avea mijloacele şi resursele de întrebuinţat, precum şi capacitatea de asigurare a acestora.

În aceeaşi idee, nu este normal să planificăm activităţi pe următorii 3-4 ani în condiţiile în care Dispoziţia şefului S.M.F.T. nr.S.I.-100/25.02.2000 vizează perioada 01.03.2000-28.02.2001.

3. Gradul de încadrare cu personal al compartimentului S-3 din cadrul Cdm.M.U. şi al birourilor pregătire pentru luptă de la unităţi este redus, fapt ce impune cumulul de funcţii. Dar nicăieri nu este precizat cum pot fi duse prin cumul, şi de către cine, în cadrul aceluiaşi birou, 3 funcţii de ofiţer cu instrucţia, niciuna încadrată.

4. Degradarea continuă a bazei materiale existente se produce şi datorită condiţiilor meteo, cărora nu ne putem împotrivi, dar mai ales, datorită lipsei capabilităţilor noastre de a o întreţine, repara şi moderniza, fapt ce va duce în scurt timp la dispariţia câmpului şi cadrului de instrucţie. A solicita fonduri pentru aceasta este privit ca o înjurătură.

5. Faţă de cele sus-menţionate, trebuie adăugat şi faptul că efectivul de militari în termen şi chiar de m.a.c. abia asigură necesităţile de pază ale obiectivului, cele impuse de serviciul interior, ordinea interioară şi activitatea gospodărească.

II. Pentru diminuarea efectelor acestor cauze şi ridicarea nivelului instrucţiei, fac următoarele propuneri:

1. Obiectivul de instrucţie să fie real şi să ţină cont de specificul, natura şi mai ales, de posibilităţile structurii militare.

2. Procesul de planificare să aibă la bază mijloace şi resurse certe, iar documentele în baza cărora se execută să fie clare şi trimise din timp. Ideal ar fi, să fie întocmite de persoane care ştiu ce înseamnă instrucţia.

3. Rog interveniţi la eşaloanele în drept pentru încadrarea tuturor funcţiilor prevăzute în stat, altfel, activitatea nu se va ridica niciodată la standerdele cerute.

4. Rog să se asigure măcar fondurile şi mijloacele pentru întreţinerea şi menţinerea în stare funcţională a bazei materiale de instrucţie, altfel, rămânem şi fără ce mai avem.

Lumea vorbeşte deja despre calculatoare şi computere personale. Nu vi le cer încă, dar rog să ni se asigure măcar rechizitele şi imprimatele necesare, altfel, comandanţii de companie şi plutoane nu vor şti niciodată cum trebuie să arate un registru de planificare al companiei sau carnetul comandantului de pluton, acestea fiind primele două documente pe care le cere orice neavenit venit în comisia de control de la eşalonul superior.

5. Propun ca în componenta instruire profesională să intre şi activităţi ce vizează îndeplinirea atribuţiilor. Adică, să-l instruim pe cel care urmează să fie numit într-o funcţie, pentru acea funcţie.

Omul trebuie să ştie din timp ce are de făcut acolo unde va fi pus.

Nu să se trezească şef, cine ştie unde, şi să fie “lost in space”, acceptând astfel “limba în ureche” a celui mai “şmecher” de acolo.

Consider, de asemenea, că documentul de instrucţie elaborat de eşalonul superior  trebuie să precizeze desfăşurarea instrucţiei în ansamblul activităţilor desfăşurate de o unitate, adică, să ţină cont şi de problemele logistice, cele de mobilizare, precum şi cele de personal.

Faptul că nu se mai poate executa instrucţie în condiţiile sus-menţionate, trebuie să fie reglementat.

Rog să-i scutiţi pe comandanţi de aceste frământări şi griji inutile.”

***

Probabil că, referitor la instrucţie, acesta rămâne unul din lucrurile pe care eu le consider ca fiind importante, din cele pe care le-am făcut.

Acest raport nu a avut niciun efect.

Nici nu ştiu dacă a fost citit, probabil că da.

O spun cu tristeţe, deşi l-am scris în urmă cu 13ani, acest raport mi se pare destul de actual.

Sper să mi se pară, doar.

 

tROfi

Sursa: tROfi53

 

 

11 februarie 2013|37 Comments

BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – PANTHER SI TIGER –FELINELE GERMANE

by: George GMT
Posted in: Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie, Tancuri!

Partea a VI-a

 

 

Inainte de a merge mai departe este necesar sa ne oprim asupra echipamentelor radio ce au dotat tancurile Panther si Tiger (ca de altfel, majoritatea vehiculelor blindate sau nu, realizate de catre industria germana), mentionand faptul ca acestea erau considerate printre cele mai bune din lume in acei ani, fiind copiate ulterior de catre Aliati si sovietici. Erau cunoscute sub denumirea de FuG (prescurtare de la “Funk Great/Funkgeraetesaetze”), Panther si Tiger dispunand, in functie de varianta, de sistemele FuG-5/7/12. FuG-5, avea urmatoarele performante: raza maxima de emisie-receptie 310 m; greutate 50 kg; putere 10 Watt (unele dintre turelele Schmalturm, erau dotate cu FuG-5 in varianta modernizata, numite FuG-5M, ce avea raza maxima de emisie-receptie de 620 m si puterea de 20 W), opera intre 27,2-33,3 MHz. FuG-7, avea urmatoarele performante: raza maxima de emisie-receptie 415 m; greutate 70 kg; putere 20 Watt, opera intre 42-47 MHz. FuG-12, avea urmatoarele performante: raza maxima de emisie-receptie 710 m; greutate 150 kg; putere 80 Watt.

FUG-5

FUG-5

 

FUG 7 20 W

 FUG-7

 

FUG-8

FUG-8

 

FUG-16

FUG-16

Revenind la Panther II, OKW (Oberkommando der Wehrmacht) –Inaltul Comandament al Armatei Germane, a hotarat demararea productiei de Panther F la sfarsitul lui 1944, primele 50 de unitati urmand a iesi pe portile fabricii Daimler-Benz in februarie 1945, urmand ca din mai 1945 si fabricile Krupp, MAN si MNH sa se alature productiei. Aceasta intentie era insa nerealista, cel de-al Treilea Reich traindu-si ultimele zile, aflat in haos si in imposibilitatea de a mai face ceva. Dar, cum tenacitatea si seriozitatea germana sunt binecunoscute, firma Daimler-Benz si-a luat sarcina in serios, facand mai multe teste pe sasiu de Panther G, a unor turele Schmalturm. Asta in aprilie 1945, dar nu se stie cert daca asemenea tancuri prototip au participat la luptele pentru apararea Berlinului, desi veterani germani considera ca le-au vazut. Informatia este incerta, cel mai probabil a existat un unic prototip, si acesta nefinalizat.

PantherF (0)

Panther F

Interesant este faptul ca germanii, spre sfarsitul razboiului, au incercat sa standardizeze productia de blindate, demarand un program numit E/Entwicklung, ce inseamna “dezvoltare”. El a fost demarat insa prea tarziu, la ordinul Heereswaffenamt (HWA), Departamentul Tehnic al Armatei Germane, ce constientiza faptul ca trebuia sa-si conserve si rationalizeze forta de munca, fabricile si materiile prime, ce incepeau sa se “subtieze” vizibil in urma bombardamentelor Aliate si a inaintarii spre inima Germaniei, a acestora. Ca urmare, s-a cerut revizuirea programului constructiei de blindate, cerandu-se in mod expres, economii financiare si materiale, standardizarea pe cat posibil a pieselor si subansamblelor, un nou design al turelelor pentru a permite instalarea unor arme de mare calibru, realizarea unor munitii cu performante superioare. Desi programul parea realist, adecvat momentului si promitator, pana la urma, in dorinta lor de a avea “totul” la standarde cat mai inalte, au uitat o regula de baza atunci cand vrei sa faci mai mult si mai repede, si anume: NU TE COMPLICA (sovieticii n-au uitat-o, ba chiar au aplicat-o!).

Mai mult decat atat, HWA a facut o greseala grava, posibil din disperare si fortata de imprejurari, angrenand in acest program firme ce n-aveau experienta in constructia de blindate, toti fiind producatori de piese si subansamble, cutii de viteze, sisteme de franare, etc, pentru MAN si DB, precum: Klockner-Humboldt-Deutz din Ulm, Argus din Karlsruhe, Adler din Frankfurt. Ca urmare, s-au realizat aproximativ 50 de schite, ale unor blindate cu adevarat impresionante, insa, marea lor majoritate n-au depasit stadiul de schita. Spre exemplu, acestor firme li s-a trasat sarcina sa realizeze blindate de 10/25/50/75/100 de tone, in conditiile in care ele n-aveau dotarile tehnice si liniile de montaj necesare, forta de munca calificata in productia de blindate, iar despre materii prime nici nu mai incape vorba.

Un singur succes a avut initiativa HWA –a reusit sa mentina o productie relativ stabila de blindate, spre sfarsitul razboiului, asta in conditiile in care Germania se afla sub asalt aerian si terestru, cu infrastructura, depozitele, fabricile si utilitatile portuare, tocate marunt de masina de razboi a Aliatilor. Au facut asta intr-un mod rusinos, folosind prizonieri de razboi si detinuti din lagarele de concentrare, fortati sa munceasca in fabricile germane, subnutriti si batjocoriti, multi pierzandu-si viata ori fiind executati pentru epuizare, sabotaj si alte greseli inchipuite. Interesant este faptul ca ideologia nazista nu permitea munca femeilor germane, “ariene”, in propriile fabrici, inlocuind barbatii aflati pe front (situatia nu era deloc roza. Spre sfarsitul razboiului, nazistii au adunat tot ce se putea –veterani din WW I, pustani de 16 ani, bolnavi cronici, chiar si marinari din Kriegsmarine, aruncandu-i in prima linie, instruiti ca vai de ei, doar pentru a castiga ceva timp, amanand inutil inevitabilul. Marea majoritate a acestora au murit inutil pentru o cauza in care nu mai credeau de mult –Reich-ul de 1000 de ani!) asa cum procedau dealtfel, sovieticii, americanii si britanicii. Femeile “ariene” erau destinate asa-zisului program national-socialist, numit cei trei K- “Kirche, Kuche, Kinder” (Biserica, Bucatarie, Copii), demarat la jumatatea anilor *30, unica lor indatorire sacra fiind procrearea de noi “arieni”, si intretinerea la cote inalte a “moralului” luptatorilor germanici. Si, daca tot vorbim despre Germania, nu putem trece cu vederea ororile naziste si ideologia idioata, inumana si criminala, ce a permis “supraoamenilor arieni, descendenti din Thor”, sa aduca durere si drame de neimaginat pentru o minte normala, unor oameni a caror singura vina era ca nu se nascusera…arieni.

Deviza era “Germania creste puternica prin mame si copiii sanatosi”, femeile “ariene” fiind incluse in organizatia Lebensborn (“Fantana vietii”, creat de catre SS la ordinul lui Heinrich Himmler, dispunand de spitale, crese si orfelinate, luand in “ingrijire si educare” –bineanteles, in spiritul “educativ-formativ” al doctrinei naziste, inclusiv copiii blonzi din tarile ocupate, cu deosebire Olanda, Belgia, Norvegia, Danemarca, Polonia). Iata ce spunea Himmler cu privire la Lebensborn: “Vom fi in masura sa avem 200 de regimente in fiecare an. Cei 500000-600000 de noi arieni, ar putea produce milioane de marci. Puterea acestor soldati si muncitori va construi Germania Mare”. Punct, revenim la “monstri” nostri!

 

 

WW

 

Blindate care au facut istorie-Panther si Tiger (VII)

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera. Internet.

www.mapn.ro/…/Armata%20romana%20si%20evolutia%20armei%2…

www.oocities.org/…/pzpanther/pzpanther-d…

zonepsico.wordpress.com

www.bzi.ro/proiecte-imposibile-tancul-nazist-de-1-000-de-tone-2065…

www.wwiivehicles.com/…/pzkpfw-v.asp -

www.cartula.ro/forum/topic/987-romanian-panther-colors/

wehrmacht-history.com

ww2drawings.jexiste.fr/…/German-Armor.h…

www.navweaps.com

 

4 februarie 2013|1 Comment

BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – PANTHER SI TIGER –FELINELE GERMANE (V)

by: George GMT
Posted in: Armata Romana, Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie, Tancuri!

Partea aV-a

 

300px-Pak40_parola_1

 PAK -40

Tunul isi are originea in cele AT, Pak-38/40, ce au fost si in dotarea Armatei Romane in timpul WW II si, drept urmare, facem o scurta paranteza pentru a vedea “cariera” lor in uz romanesc.

PAK-38, calibrul 50 mm, model 1938 a fost un tun AT cu calitati superioare, cu adevarat eficient impotriva tancului sovietic T-34 (blindaj de 45 mm). Acesta folosea un proiectil perforant cu miez de tungsten AP-40, cu putere marita de patrundere in blindaj, facand praf si pulbere un T-34, aflandu-se in dotarea Armatei Romane din luna martie 1943 (110 piese, cate sase la companiile anticar de la 12 regimente de infanterie si cavalerie; 38 de piese la grupurile de VM din Crimeea si Caucaz), intr-un numar insuficient in fata puhoiul de tancuri sovietice.

800px-Pak38_cfb_borden_2

PAK-38

Interesant este faptul ca acest tun a ramas in dotare pana in anul 1954, cand a fost inlocuit cu tunuri sovietice de calibrul 57 mm. Tunul se manevra usor avand roata suplimentara care se inlatura pe timpul tragerii, afetul fiind fabricat si din aliaje usoare alaturi de otel (duraluminiu). Avea scuturi metalice curbate si cu inaltime mica (1,05 m), teava lunga de 60 calibre, inchizator de tip semiautomat, suspensie pe bare de torsiune si frana de gura.

PAK-38, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 50 mm; lungimea tevii 3000 mm, 60 calibre; greutatea in mars 1062 kg; greutatea pentru lupta 1000 kg; viteza initiala a proiectilului 1198 m/s; greutatea proiectilului exploziv 2,25 kg; unghi de tragere orizontal de 65 grade; unghi de tragere vertical de la -8/+27 grade; blindaj strapuns cu proiectilul AP-40, 101 mm, la o distanta de 740 m.

Armata Romana a mai avut in dotare si varianta PAK-40, ce a aparut in inzestrare odata cu PAK-38, fiind insa superior acestuia. PAK-40 a fost considerat unul dintre cele mai bune tunuri AT din WW II, fiind capabil sa traga o gama larga de proiectile: perforant cu forma alungita; perforant cu miez de tungsten; exploziv –putea fi folosit si ca tun de camp. Putea distruge blindaje de 98 mm de la o distanta de 2000 m si blindaje de 154 mm de la 500 m, fiind unul dintre putinele tunuri eficiente impotriva mastodontilor sovietici (exceptand tancul IS-2) pe care le avea pe atunci Armata Romana.

800px-Pak40_cfb_borden_2006_2

PAK-40

PAK-40, avea diferente majore fata de fratele sau mai mic, PAK-38: greutate crescuta cu 500 kg; scuturi drepte; garda redusa la sol ceea ce facea ca piesa sa se impotmoleasca frecvent; mobilitate scazuta –pe teren desfundat nu putea fi manevrat decat prin interventia unui tractor de artilerie, ceea ce punea mari probleme soldatilor romani (fiindca tractoarele erau in numar mic in dotare).

PAK-40, chiar daca era o piesa grea, avea o acuratete a loviturii remarcabila, cuprinsa intre: 71-99%, la 1000 m cu proiectil cu miez de tungsten; 58-98% cu proiectil perforant standard. Tunul avea deasemenea un scut inovator, inclinat si dublat, unic la vremea proiectarii sale; profil redus, ceea ce avantaja camuflajul, de numai 1,25 m inaltime; o buna stabilitate; marime si viteza impresionanta a incarcaturii de lovire: 933 m/s pentru proiectilul perforant standard de 6,8 kg, 548 m/s pentru proiectilul exploziv HE de 5,74 kg.

Tunul s-a aflat in dotarea companiilor anticar ale diviziilor din Caucaz, alaturi de PAK-38, cate 12 piese. Un numar insuficient dealtfel pentru a putea avea o influenta majora asupra eficientei trupelor romane impotriva blindatelor sovietice (un impediment major al Armatei Romane pe toata durata razboiului –lipsa tunurilor AT performante si intr-un numar suficient), si avea urmatoarele caracteristici: calibrul 75 mm; lungimea tevii 3450 mm, L/46; lungimea tunului 6200 mm; greutatea pentru lupta 1425 kg; greutatea proiectilelor cuprinsa intre 3,18-6,8 kg; unghi de tragere orizontal de 65 grade; unghi de tragere vertical de la -5/+22 grade; blindaj strapuns la unghi de 0 grade la 500 m: 132 mm, cu proiectil perforant standard si 154 mm cu proiectil cu miez de tungsten; bataia maxima: 8000 m, cu proiectil HE.

Incepand cu primavara anului 1943 si in urma esecului de la Stalingrad unde Armata Romana n-a prea avut ce face in fata tancurilor sovietice in lipsa tunurilor AT in numar suficient, s-a achizitionat tunul antitanc PAK 97/38, calibrul 75 mm. Acesta a dotat companiile anticar de la cele 8 divizii aflate in Crimeea si Caucaz, fiind un tun hibrid franco-german, realizat prin montarea tunului de camp francez model 1897 (mii de asemenea tunuri au fost capturate de catre germani in timpul campaniei din 1939-1940, din Polonia si Franta) pe afetul tunului antitanc german, PAK-38. Germanii au realizat peste 3700 de asemenea piese hibrid pana la sfarsitul razboiului, ce aveau performante antitanc bune, putand strapunge blindajele tancurilor sovietice T-34 si KV din lateral, la distante sub 500 m.

kursk75frenchgermannw8

PAK-97/38

Tunul era relativ usor de manuit si deplasat, teava fiind prevazuta cu frana de gura, dar avea o cadenta de tragere redusa datorita inchizatorului de tip surub.

Tunul utiliza proiectile perforante si explozive, dar avea un camp de tragere orizontal de doar 6 grade, ceea ce nu permitea urmarirea unui tanc in miscare (un handicap major in timpul luptelor).

PAK 97/38, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 75 mm; lungimea 4650 mm; inaltimea 1050 mm; lungimea tevii 2587 mm; regimul de foc 12-14 lovituri/minut; greutatea in mars 1270 kg; viteza initiala a proiectilului 570 m/s; unghi de tragere orizontal de 60 grade; unghi de tragere vertical de la -6/+8 grade; blindaj strapuns: aproximativ 75 mm, la o distanta de 300 m; bataia maxima 10000 m (datorita bataii mari si a capacitatii de a lansa proiectile explozive, era deseori folosit si ca tun de camp).

Nu se stie cu certitudine cate asemenea tunuri a avut in dotare Armata Romana, dar ele au fost cu siguranta insuficiente, ca si alte modele din arsenalul acesteia.

Pusca-mitraliera MG-34 (Maschinengewehr 34, in varianta destinata montarii pe blindate, numita “Panzerlauf”, invelisul tevii fiind mai greu si mai solid, cu orificii de aerisire mult reduse fata de varianta standard. Arma nu avea pat, dar, in caz de nevoie, ea putea fi scoasa si folosita ca arma de infanterie, in interiorul blindatului existand o trusa de conversie ce continea: patul armei, cracanul si sistemul de ochire), avea urmatoarele caracteristici: calibrul 7,92 mm; lungimea tevii 625 mm; lungime totala 1220 mm; greutate 11,08 kg; capacitate incarcator 75 cartuse, dar, in general, la bordul tancurilor era armata cu banda ce continea maxim 250 cartuse; greutate cartus 26 grame; rata de foc 750-850 cartuse/minut; viteza initiala a proiectilului 762 m/s; raza de actiune 2000 m. A fost realizata incepand din 1934 de catre firma Mauser, existand si astazi in dotarea multor armate, inclusiv a celei germane. Panther avea doua mitraliere: una coaxiala cu tunul, elevatie -8˚/+18˚, sistem de ochire si vizare TZF 12a (Turmzielfernrohr, era realizat de catre firma Leitz, putand mari de 2,5/5 ori); cealalta aflata in partea frontala a blindatului, putandu-se misca 5˚ la stanga si 5˚ la dreapta, elevatie -8˚/+18˚, sistem de vizare KgZF 2, operata de catre radist. Rezerva de munitie era de 5100 proiectile

mg34_l

 MG-44

WW

 

 

Blindate care au facut istorie – Panther si Tiger (VI)

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera. Internet.

www.mapn.ro/…/Armata%20romana%20si%20evolutia%20armei%2…

www.oocities.org/…/pzpanther/pzpanther-d…

zonepsico.wordpress.com

www.bzi.ro/proiecte-imposibile-tancul-nazist-de-1-000-de-tone-2065…

www.wwiivehicles.com/…/pzkpfw-v.asp -

www.cartula.ro/forum/topic/987-romanian-panther-colors/

wehrmacht-history.com

ww2drawings.jexiste.fr/…/German-Armor.h…

www.navweaps.com

 

3 februarie 2013|13 Comments

BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – PANTHER SI TIGER –FELINELE GERMANE (IV)

by: George GMT
Posted in: Arme de Razboi, Arme europene, Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti, Istorie, Tancuri!

 

Partea a IV-a

 

PANTHER SISTEMUL DE VIZARE INFRAROSU

 Panther. Sistemul de vizare cu infrarosu

Cateva tancuri Panther au fost echipate cu dispozitive speciale pentru vedere pe timp de noapte. Interesant este faptul ca germanii dezvoltasera sistemul inca din 1936, dar abia dupa ce au pierdut initiativa pe toate fronturile si-au adus aminte de el (deplasarea tancurilor pe timpul zilei devenise extrem de periculoasa datorita superioritatii aeriene covarsitoare a Aliatilor, incepand din 1943, si, drept urmare, acestea se deplasau doar noaptea, la adapostul intunericului, ceea ce punea mari probleme in ceea ce priveste siguranta). Echipamentul montat pe Panther G, purta numele de FG-1250, montat deasupra turelei (proiector infrarosu/infrarot-scheinwerfer), avand in interiorul blindatului convertizorul de imagine, numit Biwa (Bildwandler – convertizor de imagine) de catre echipaje, ce transforma imaginea in infrarosu într-o reproducere vizibilă, inclusiv pentru conductor.

FG-1250

FG-1250

Proiectorul avea puterea de emisie de 200 wati, permitand distingerea tintei, teoretic, pe timp de noapte, in conditii ideale, la maxim 600 m. Echipajele faceau cunostinta cu acest sistem la Scoala de Blindate de la Fallingsboostel (in nordul Germaniei, in apropiere de Hanovra, unde se familiarizau cu conducerea blindatelor pe timp de noapte si modul de vizualizare si incadrare a tintelor. Echipajele nu erau foarte incantate de el deoarece limita folosirea tunului, tintele fiind vizibile de la maxim 600 m, ceea ce era putin pentru performantele tunului, punand in pericol siguranta echipajului si a blindatului, ce putea fi lesne detectat de inamic datorita razei mici de actiune a sistemului infrarosu). Asemenea sisteme au fost atasate si la tunurile AT, la camioane si tunuri autopropulsate, etc –in numar mic, probabil cu putin peste 1000 de exemplare.

panther-11b

MPPAint22

 Macheta Panther F cu sistem de vizare in infrarosu

 

PANTHER G CU SISTEMUL INFRAROSU

Panther G cu Sistem de vizare

Nu se stie cu certitudine numarul total al tancurilor Panther ce dispuneau de aceste sisteme (probabil ca n-au fost mai mult de 20-30 de unitati realizate pana in aprilie 1945, desi in octombrie 1944 se avea in vedere echiparea a cel putin 70 de exemplare), dar se stie ca la inceputul lui 1944 existau 3 exemplare, numite probabil Sperber/Soimul (“Soimul de noapte” dupa unele surse. Tancurile ce dispuneau de acest sistem erau inscriptionate cu litera “F”). Se pare ca se intentiona, la ordinul lui Hitler, folosirea acestor blindate in cadrul ofensivei din Ardeni, ceea ce dupa toate probabilitatile nu s-a intamplat. De asemenea, este foarte probabil ca Armata 6 Panzer sa fi avut asa ceva in apararea Budapestei. Cel putin 10 Sperber au fost dispuse in apararea Berlinului, in cadrul Diviziei Panzer Muncheberg, unde, se pare, ca au fost distruse in totalitate, fara a se sti daca au actionat pe timpul noptii. Asemenea proiectoare in infrarosu (aveau 600 mm in diametru) au fost montate pe vehicule semisenilate Sd.Kfz.251/20, vehiculele fiind botezate Uhu/Bufnita, si insoteau tancurile Panther in atacurile de noapte.

PROIECTOR INFRAROSU 200 MM PE SEMISENILATA Sd.Kfz. 251-20

 Semisenilata Sd.Kfz.251/20, Uhu/Bufnita

 

Vehiculele erau insotite intotdeauna de catre o echipa Panzergrenadier echipata cu pusti de asalt echipate cu lunete pentru vedere nocturna (Sturmgewehr 44/StG 44, echipata cu luneta in infrarosu, ZG 1229 Vampir. StG 44, era o arma de asalt excelenta, considerata de catre istorici germani drept sursa de inspiratie pentru celebra Kalashnikov sovietica, aparuta in dotarea trupelor la sfarsitul lui 1943, avand urmatoarele performante: calibrul 7,92 mm; greutate: 5,54 kg; lungime 940 mm; lungimea tevii 419 mm; rata de foc 550-600 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 685 m/s; distanta maxima de tragere: la foc automat 300 m/semi-automat 600 m; incarcator detasabil cu 30 cartuse).

StG 44

Sturmgewehr 44/StG 44

 

VAMPIR

Sturmgewehr 44/StG 44, dotata cu luneta in infrarosu ZG 1229 Vampir

 

Luneta in infrarosu ZG 1229 Vampir, echipa asa-zisii Nachtjager (vanatori de noapte), intregul sistem cantarind peste 5 kg, fiind compus din: baterie dispusa intr-o caseta din lemn ce deservea sursa de iluminare; inca o baterie dispusa in locul mastii de gaze ce deservea convertorul de imagine; luneta telescopica. Sursa de iluminare era compusa dintr-un bec normal din tungsten ce dispunea de un filtru special ce permitea doar emisii de lumina in infrarosu.

Anglo-americanii, se pare, au fost primii care au intalnit astfel de sisteme in februarie 1945, desi inca din 1944 Wehrmacht-ului ii fusesera livrate 310 exemplare, utilizate, pentru inceput, de catre tragatorii de elita, dar ulterior, au echipat si un numar mic de mitraliere MG-34/42 (sovieticii au dat de ele la Berlin). Aceste vehicule semisenilate, asigurau, cel putin in teorie, lovirea tintelor pe timp de noapte de la 2,5 km. Se pare ca doua asemenea semisenilate erau in evidentele Diviziei 116 Panzer, la mijlocul anului 1944. Americanii au avut dea face cu aceste semisenilate si cu tancuri Panther/Sperber, pe data de 21 aprilie 1945, cu certitudine, pe Canalul Weser-Elba, intr-un atac de noapte –nu se stie daca blindate americane au cazut victima acestora, dar au avut pagube materiale si umane, panica fiind mare datorata faptului ca n-au stiut cine si ce ii ataca pana cand n-au tras rachete luminoase. A cazut victima certa acestor blindate ce apartineau acum, in aprilie 1945, de Divizia Panzer Clausewitz, un pluton intreg de blindate britanice Comet (in apropiere de Uelzen), dar potentialul imens al tehnologiei IR fusese deja dovedit, a fost insa prea tarziu pentru germani, nu si pentru anglo-americani si sovietici care l-au studiat indeaproape dupa capitulare. Oricum, despre germani nu se poate spune nicicum ca n-au avut geniu tehnic si realizari militare de exceptie, chiar americanii recunosteau ca in privinta anumitor sisteme de arme si echipamente militare, erau cu 5-10 ani inaintea lor. Nu degeaba au alergat americanii, britanicii, sovieticii, chiar si francezii, dupa capitularea Reich-ului, sa puna mana pe inginerii si savantii germani. Stiau Aliatii vestici si sovieticii ce stiau, iar Razboiul Rece se prefigura deja!

Desi se intentiona demararea productiei de serie cel mai tarziu la inceputul lui 1944, ea n-a inceput niciodata, unul dintre motive fiind lipsa materiilor prime, bombardamentele Aliatilor ce au distrus fabrici si facilitati de productie (Aliatii vizau cu inversunare uzinele producatoare de Panther si Tiger, inclusiv cele ce produceau motoarele Maybach, din motive lesne de inteles. Unele fabrici, din cauza distrugerilor suferite, si-au incetat productia timp de 5 luni, incepand cu aprilie 1944), dar si datorita faptului ca nu mai exista loc si timp pentru noi proiecte (unele dea dreptul megalomanice si ireale, pe care le vom descrie in cursul acestui articol. Fascinante, dar irealizabile!) datorita situatiei dezastruoase a frontului si cererii masive de blindate (productia nu mai reusea sa acopere pierderile, spre exemplu, doar in septembrie 1944 au fost pierdute 692 de tancuri Panther, dintr-un total de 2304 unitati disponibile pe front. Pentru a ne face o imagine clara a efortului urias depus de catre industria germana, in ciuda bombardamentelor si a distrugerilor suferite, iata care era productia medie de Panther: 148 de unitati pe luna la nivelul anului 1943; 315 unitati pe luna in 1944; ajungand la peste 6000 de unitati realizate in total, in martie 1945-tanc ce ocupa locul trei ca exemplare produse in total, dupa Sturmgeschutz III (9408 unitati) si Panzer IV (8298 unitati).

La inceputul lui 1944, firma MAN a primit totusi incuvintarea sa realizeze doua prototipuri, dar, in aprilie, s-a constientizat faptul ca industriei germane ii era peste puteri a incepe lucrul la un nou blindat. Oricum, Panther II, dupa unele surse germane, Panther F(Ausf F), a aparut din necesitatea modernizarii substantiale a tancului Panther, ce urma sa aiba urmatoarele caracteristici: greutate 47 tone; echipaj 5 oameni; motor Maybach HL 230 P30, pe benzina, 12 cilindri, 700 CP; viteza maxima: pe sosea 55 km/h/30-40 km/h, in teren accidentat; autonomie: pe sosea, 240 km/in teren accidentat 146, km; rezervor intern de combustibil de 700 litri; lungime 6,60 m; latime 3,40 m; inaltime 2,90 m; armament: un tun calibrul 75 mm, KwK 42 L/100 (mai era cunoscut drept KM) –o modernizare a KwK 42 L/70 si doua mitraliere 7,92 mm, MG-34, dintre care una coaxiala cu tunul; blindaj cuprins intre 16-150 mm. Panther F, urma sa fie un vehicul de genul “trei in unul”, avand sasiul specific Panther G, tunul KwK 42, dar cu teava marita si turela Schmalturm, calea de rulare si suspensiile fiind revizuite, identice cu cele de pe Tiger –cantarind peste 12 tone.

PANTHER F

Panther F

 

Din pacate pentru germani si din fericire pentru Aliati, acest prototip n-a fost terminat pana la sfarsitul razboiului. Mai aveau nevoie de doar cateva zile ca sa-l termine, atunci cand sovieticii au capturat fabrica Daimler-Benz de la Berlin-Marienfelde, ei punand mana pe 4 sasiuri de Panther F/Panther II (proveneau de la Panther G) si mai multe turele Schmalturm. Tunul KwK 42, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 75 mm/70 calibre; lungimea tevii 5,25 m; tunul era semi-automat, avand recul maxim de 430 mm; cantarea 1000 kg; bataie maxima 10 km; sisteme optice de ochire si vizare: TZF-12/12 a si Sfl.ZF; putea distruge blindaj de: 138 mm de la 100 m/124 mm de la 500 m/111 mm de la 1000 m/99 mm de la 1500 m/89 mm de la 2000 m; proiectile: Pzgr.39/42 (Panzergranate 39/42, cu urmatoarele caracteristici: greutate obuz 14,3 kg; explozibil –RDX; lungime obuz 640 mm; viteza initiala a proiectilului 925 m/s)/Pzgr. 40/42 (Panzergranate 40 Hk, proiectil perforant AT cu miez din tungsten, cu urmatoarele caracteristici: greutate obuz 11,55 kg; lungime obuz 875,2 mm; viteza initiala a proiectilului 1120 m/s; putea penetra blindaj de: 194 mm de la 100 m/124 mm de la 500 m/111 mm de la 1000 m/99 mm de la 1500 m/89 mm de la 2000 m)/Sprgr.42 (Sprenggranate 42, proiectil cu mare putere de explozie, cu urmatoarele caracteristici: greutate obuz 11,14 kg; lungime obuz 929,2 mm; viteza initiala a proiectilului 700 m/s).

800px-Panther-Sinsheim

Tunul calibrul 75 mm, KwK 42 L/70

Tunul calibrul 75 mm, KwK 42 L/70 (in evidentele germane apare sub denumirea de “7,5 cm, Panzerabwehrkanone 42”), realizat de catre firma Rheinmetall-Borsig AG din Unterlub, avand incarcare semi-automata si o rezerva interna de 79 proiectile, tubul proiectilului tras fiind evacuat automat dupa tragere, putand fi reincarcata rapid. Arma era performanta, lungimea tunului, supradimensionarea camasii proiectilului si energia cinetica mare a acestuia, asigurau calitati deosebite in penetrarea blindajelor inamice. Mai mult decat atat, traiectoria proiectilului era una mai mult dreapta ceea ce marea acuratetea loviturii, darea focului se facea electric. Unii experti considera tunul de pe Panther superior celui de 88 mm de pe Tiger (KwK 36 L/56), in ceea ce priveste capacitatea de perforare a blindajelor.

Blindajul de forma cilindrica ce proteja tunul, descris mai sus,spre exemplu, cu greu putea fi perforat de tunul calibrul 76 mm de pe T-34, dar nici cel de calibrul 75 mm de pe Sherman-ul american nu era mai breaz (daca un Sherman avea ghinionul sa dea de un Panther, victima scria pe el, chiar si de la 2000 m). Arma avea urmatoarele caracteristici: calibrul 75 mm; lungime 5,25 m; greutate 1000 kg; elevatie cuprinsa intre -8˚/+18˚(la Panther I Ausf A); arma era montata in turela putandu-se roti 360˚; sistem de vizare si ochire: TZF 12, TZF 12a, TZF 13, SfiZF, WZF 2/2;recul maxim 430 mm; proiectile: Pzgr.39/42 (Panzergranate 39/42) –penetrare blindaj, exploziv de mare putere (RDX), greutate proiectil 7,2 kg; viteza initiala a proiectilului 925 m/s; putea penetra blindaj de: 138 mm de la 100 m/124 mm de la 500 m/111 mm de la 1000 m/99 mm de la 1500 m/89 mm de la 2000 m; Pzgr 40/42 (Panzergranate 40/42) –proiectil AT din tungsten, greutate proiectil 4,75 kg; viteza initiala a proiectilului 1120 m/s; putea penetra blindaj de:194 mm de la 100 m/174 mm de la 500 m/149 mm de la 1000 m/127 mm de la 1500 m/106 mm de la 2000 m; raza maxima de actiune a tunului era de 10 km, putand trage si cu proiectile HE, Sprgr.42 (Sprenggranate 42) –greutate proiectil 5,74 kg, viteza initiala a proiectilului 700 m/s –dar era rar utilizat in rol de sprijin de artilerie. Majoritatea tancurilor Panther aveau munitia dispusa in turela, ceea ce reprezenta un mare pericol in caz de perforare a acesteia, unul dintre punctele slabe ale acestor tancuri.

Datorita performantelor sale, dupa razboi, arma a fost fabricata de catre francezi, sub numele de CN-75-50, echipand tancul AMX-13. Chiar si Israelul a folosit aceasta arma, ea fiind montata pe tancuri Sherman ce aveau turela modificata, numite de catre ei, Super Sherman.

AMX-13-1

   AMX-13

 

Blindate care au facut istorie-Panther si Tiger, Felinele Germane (V)

  

 WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera. Internet.

www.mapn.ro/…/Armata%20romana%20si%20evolutia%20armei%2…

www.oocities.org/…/pzpanther/pzpanther-d…

zonepsico.wordpress.com

www.bzi.ro/proiecte-imposibile-tancul-nazist-de-1-000-de-tone-2065…

www.wwiivehicles.com/…/pzkpfw-v.asp -

www.cartula.ro/forum/topic/987-romanian-panther-colors/

wehrmacht-history.com

ww2drawings.jexiste.fr/…/German-Armor.h…

www.navweaps.com

 

 

 

2 februarie 2013|5 Comments

BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – PANTHER SI TIGER –FELINELE GERMANE (III)

by: George GMT
Posted in: Istoria Armelor, Istoria armelor romanesti

Partea aIII-a

 

PANTHER D

 Panther D

Motoarele ce au echipat tancurile Panther erau realizate de catre firma Maybach. Initial, primele 250 de Panther realizate dispuneau de motoare Maybach HL 210 P30, V-12, pe benzina, 650 CP/3000 rpm, greutate 750 kg. Ulterior, la urmatoarele loturi, incepand din mai 1943, vechiul motor a fost inlocuit cu unul mai puternic, Maybach HL 230 P30, V-12, tot pe benzina, cantarea 1200 kg, dar care oferea 700 CP, autonomia blindatului fiind de 97-130 km pe sosea si 64-80 km pe teren accidentat.Ultimele modele de Panther construite de catre germani, reuseau sa parcurga 1000-1500 km, fara nicio reparatie la motoare, o performanta remarcabila ce demonstreaza inalta clasa a scolii germane de inginerie. Problemele initiale ale motoarelor Maybach, constand in scurgeri frecvente de combustibil si supraincalzire datorata deficientelor sistemului de racire, au fost rezolvate pana in septembrie 1943, toate motoarele produse anterior fiind revizuite. Motorul era racit cu apa, avand doua radiatoare –cate unul pe fiecare parte a compartimentului motor, conecate printr-un vas de expansiune, avand doua ventilatoare de mare capacitate ce scoteau aerul cald in exteriorul blindatului printr-o grila dispusa in partea spate superioara a acestuia (deasupra motorului).

MOTOR MAYBACH HL-230

Maybach HL 210 P30

Interesant este si urmatorul aspect. Sub presiunea cererii de blindate pe front, firma MAN a reusit sa depaseasca toate greutatile productiei, astfel ca, in ianuarie 1943, au iesit pe portile fabricii 600 de unitati; maxim ce n-a mai fost depasit niciodata, din cauza bombardamentelor Aliate, a lipsei de materii prime si motoare. Cu toate acestea, s-a incercat satisfacerea cererii de blindate pe front, prin implicarea in fabricarea tancurilor Panther si a altor firme, precum: Daimler-Benz (din 1943, la Berlin Marienfelde), Henschel&Sohn (din 1943, la Kassel), Maschinenfabrik Niedersachsen MNH (din 1943, la Hannover). Au colaborat si firmele Demag (Duisburg) si Wegman (Kassel), producand un numar mic de blindate ori executand reparatii la cele avariate.

Turela, la ultimele exemplare produse, avea urmatoarele caracteristici: greutate 8,12 tone; blindaj: frontal 100 mm dispus in unghi de 12˚/lateral si spate 45 mm dispus in unghi de 45˚/plafon 16 mm. Dispunerea echipajului in turela era urmatoarea: comandantul ocupa partea stanga spate a acesteia, tragatorul ocupa partea stanga si incarcatorul partea dreapta.  Panther a avut mai multe imbunatatiri ale turelei, precum: o cupola montata la partea superioara a turelei, destinata comandantului, echipata cu fante ce dispuneau de sticla blindata (faceau diferenta intre Panther A si Panther D –insa, nu toate modele D aveau aceasta cupola); introducerea unui sistem variabil de rotatie al turelei, ce actiona in functie de turatia motorului tancului, aceasta fiind miscata printr-o pedala de picior actionata de catre tragator. Turela se putea roti 360º, in functie de turatia motorului, astfel: 1000 rpm -46 secunde; 2000 rpm -26 secunde; 2500 rpm -18 secunde; 3000 rpm-15 secunde.

D1 CU TURELA DE PANZER IV

D1 cu turela de Panzer IV

Sistemul hidraulic s-a numit Boehringer-Sturm Tip L4S (dupa unele surse, acesta a fost montat incepand cu Panther nr.851), dar initial primele Panther au dispus de un motor hidraulic destinat actionarii turelei, independent de motorul tancului, dar viteza de rotatie era mica ceea ce a dus rapid la abandonarea acestei solutii; din noiembrie-decembrie 1943, a fost introdus sistemul Kugelblende, la mitraliera frontala, ce consta dintr-un angrenaj sferic blindat, in care aceasta se introducea, asigurand o mare mobilitate armei. Sistemul a fost folosit la majoritatea tancurilor germane, inclusiv cele din seria Panzer III/IV si Tiger; s-a imbunatatit sistemul de evacuare al gazelor rezultate din trageri, numit Rohrausblasevorrichtung, din aprilie 1943; garnituri de cauciuc revizuite, mai rezistente; dotarea unor exemplare cu o mitraliera AA, ce era montata pe cupola turelei; sisteme de vizare si ochire mai bune. Interesant este faptul ca Panther era realizat la un cost relativ scazut, de 117100 Reichmarks (RM), o diferenta insignifianta fata StugIII (82500 RM), Panzer III (96163 RM), Panzer IV (103462 RM) si Tiger I (250800 RM), daca avem in vedere complexitatea sa.

SISTEMUL KUGELBLENDE

 

 Sistemul Kugelblende

 

Panther a avut mai multe versiuni, fiecare cu caracteristicile sale, desi diferentele constau in dotari, precum:

-Model D (Ausf D, in evidentele germane, a participat la luptele de la Kursk, din Italia si Franta, el dotand diviziile Panzer SS “Das Reich” si Leibstandarte Adolf Hitler), realizat intre ianuarie-septembrie 1943, cu urmatoarele caracteristici: greutate 43 tone; greutatea turelei 7,5 tone; lungime 8,86 m; latime 3,43 m; inaltime 2,95 m; motor Maybach HL 210 P30, V-12, pe benzina,650 CP/2500 rpm/15,3 CP/tona; viteza maxima: pe sosea 46 km/h/in teren accidentat 24 km/h; autonomie: pe sosea 169 km/in teren accidentat 85 km; rezervor intern de 730 litri (tancurile Panther aveau rezervorul de combustibil impartit in 5 compartimente -cate doua in partile laterale ale motorului si unul in spatele acestuia); armament: un tun calibrul 75 mm, KwK 42 L/70, cu o rezerva interna de 79 proiectile/doua mitraliere calibrul 7,92 mm, MG-34, coaxial cu tunul si frontal, cu o rezerva interna de 4104 proiectile; echipaj 5 oameni: comandant,tunar, incarcator, operator radio si mecanic-conductor; blindaj: frontal 80 mm/lateral 40 mm/turela 120 mm/la sistemul de rulare 15 mm. A fost realizat in 842 de exemplare de catre firmele: MAN, Henschel&Sohn, Daimler-Benz si MNH;

PANTHER D1

Model D ,Ausf D

-Model A (Ausf A, in evidentele germane, reprezenta a doua serie de productie pentru Panther, ele participand la luptele din Rusia, Franta si Italia), realizat intre august 1943-iunie 1944, in 2192 exemplare, de catre firmele MAN, Daimler-Benz, Demag si MNH, avea urmatoarele caracteristici: greutate 45,5 tone; greutatea turelei 7,57 tone; lungime 8,86 m; latime 3,43 m; inaltime 2,95 m; motor Maybach HL 230 P30, V-12, pe benzina,700 CP/3000 rpm/16,3 CP/tona (motoarele Maybach, erau realizate de catre firma Maybach Motorenbau GmbH din Friedrichshafen, dar erau construite si de catre NordBau, la Berlin); viteza maxima: pe sosea 46 km/h/in teren accidentat 24 km/h; autonomie: pe sosea 177 km/in teren accidentat 89 km; rezervor intern de 730 litri armament: un tun calibrul 75 mm, KwK 42 L/70, cu o rezerva interna de 79 proiectile/trei mitraliere calibrul 7,92 mm, MG-34, coaxiala cu tunul, frontala si montata pe turela, cu o rezerva de 4200 cartuse (nu toate exemplarele dispuneau de mitraliera de pe turela); echipaj 5 oameni: comandant,tunar, incarcator, operator radio si mecanic-conductor; blindaj: frontal 80 mm/lateral 40 mm/turela 120 mm/la sistemul de rulare 15 mm.

Panther Ausf A Late 424(Normandy) 02-0

 

Model D, Ausf D

-Versiunea G (Ausf G, in evidentele germane, era a treia serie de tancuri Panther, ce avea blindajul marit, conductorul dispunand de un periscop rotativ. Din octombrie 1944, tancul a fost dotat cu un sistem de incalzire a habitaclului, util pe timpul iernii. Avea si o noua cutie de viteze, mai rezistenta, numita AK ZF 7-400), realizata intre martie 1944-aprilie 1945, in 2953 exemplare, de catre firmele MAN, Daimler-Benz si MNH, avea urmatoarele caracteristici: greutate 44,8 tone; greutatea turelei 7,5 tone; lungime 8,86 m; latime 3,43 m; inaltime 3,1 m; motor Maybach HL 230 P30, V-12, pe benzina,700 CP/3000 rpm/16,3 CP/tona; viteza maxima: pe sosea 46 km/h/in teren accidentat 24 km/h; autonomie: pe sosea 177 km/in teren accidentat 89 km; rezervor intern de 730 litri; armament: un tun calibrul 75 mm, KwK 42 L/70, rezerva interna 82 proiectile/trei mitraliere calibrul 7,92 mm, MG-34, coaxiala cu tunul, frontala si montata pe turela, cu o rezerva de 4200 cartuse; echipaj 5 oameni: comandant,tunar, incarcator, operator radio si mecanic-conductor; blindaj: frontal 80 mm/lateral 50 mm/turela 120 mm/la sistemul de rulare 40 mm. Panther G a fost versiunea finala, avand: blindaj revizuit, marit in punctele vulnerabile; conductorul dispunea de un periscopic destinat vederii in afara blindatului; sistem de rulare asemanator celui de la Tiger, cu roti din otel.

PANTHER G

Panther G

 

-La sfarsitul lui 1942, germanii incepusera dezvoltarea unei versiuni superioare de Panther, ce era mai mare si avea protectie mai buna decat Panther I. A fost numita Panther II/Panther F, insusi Hitler fiind de acord cu noua varianta, in ianuarie 1943. Designul Panther II/F era asemanator in multe privinte cu cel al Tiger II, ambele blindate avand componente comune, ceea ce arata dorinta de standardizare a productiei, precum: anumite piese, transmisia, suspensia si sistemul de rulare.

PANTHER F

Panther F/II

Panther F/II era foarte apropiat de modelul Panther G, dar avea motor si sisteme de ochire-vizare mai bune, inclusiv blindaj marit (frontal 100 mm/lateral 60 mm). Se avea in vedere dotarea noului Panther cu tun calibrul 75 mm Kwk 42 L/100 (teava era mai lunga, crescand viteza proiectilului), dar si cu tunul de pe Tiger, calibrul 88 mm, KwK 43 L/71 –ambele urmand a fi montate in noua turela ingusta proiectata de catre firma Rheinmetall in 1944, numita Schmalturm (urma sa fie produsa la Daimler-Benz). Turela Schmalturm era revolutionara, avand blindajul frontal de 120-125 mm (mansonul blindat al tunului ajungea la 150 mm), blindajul lateral si al partii spate era de 60 mm, iar plafonul avea 30 mm. Turela avea pe plafon monturi special destinate unui dispozitiv de vedere pe timp de noapte cu infrarosu si a unui telemetru telescopic.

PANTHER G CU TURELA SCHMALTURM

Panther G cu turela Schmalturn

 

 

PANTHER G CU SISTEMUL INFRAROSU

Panther G cu sistem in infrarosu

 

Turela Schmalturm (Turela ingusta), cantarea 12,5 tone si a fost dezvoltata in comun de catre firmele Daimler-Benz si Skoda, fiind destinata Panther F/Panther II, Tiger I/II, desi a existat intentia de a dota si Panzer IV cu asemenea turele –posibil ca doar un singur exemplar sa fi fost reechipat, dar informatia este incerta. Turela era mult mai performanta decat modelele anterioare, fiind mai ieftina iar timpul de productie se reducea cu 30%, dar si mult mai sigura –mansonul curbat blindat al tunului de la vechile turele Panther, a fost inlocuit cu un manson numit „Saukopf/Cap de porc”, de catre echipaje, astfel problema devierii proiectilelor fusese rezolvata. Dupa toate probabilitatile, firma Skoda a realizat pentru aceasta turela, un sistem semi-automat de incarcare al tunului, ce ar fi fost folosit la modelul Tiger II, dar urma sa echipeze noile blindate, E-100. De asemenea, dispunea la partea din spate de o trapa de mari dimensiuni, circulara, destinata aprovizionarii cu munitie si evacuarii echipajului in caz de urgenta. Foarte interesant, turela dispunea de Nahverteidigungswaffe (arma de aparare apropiata), destinata camuflarii si mascarii blindatului, dar si anihilarii infanteriei inamice,montata in acoperisul turelei, pe partea dreapta. Sistemul era asemanator unui pistol de semnalizare, permitand echipajului sa lanseze: grenade fumigene de mascare (fumul era de culoare portocalie si foarte dens); grenade de fragmentie (acestea erau lansate la maxim 10 m inaltime, dupa care explodau imprastiind bile de rulmenti cu efect devastator asupra infanteristilor inamici); rachete de semnalizare. Pistolul, avea calibrul 92 mm, intreg sistemul se putea roti fiind actionat manual de catre tragator. Sistemul a aparut probabil in martie 1944, dar el s-a regasit pe tancurile Panther G (in numar mic), Tiger I/II, urmand a dota masiv noile proiecte E-50/100 (seria E/Entwicklung=Dezvoltare, prin care germanii au incercat implementarea standardizarii in realizarea de blindate, dupa model sovietic si american.

Bild006

Nahverteidigungswaffe

 Nahverteidigungswaffe, montata pe Panther

N-au prea reusit, jucandu-se cu proiecte mult prea complexe, a caror realizare genera o multitudine de probleme mecanice si logistice, basca industria care incepuse sa-si cam dea sufletul, cu fabrici bombardate si materii prime deficitare. Chiar si Hitler, ce nu era un mare cunoscator al tehnicii si tehnologiei militare, si-a dat seama in 1944 ca aceste proiecte gigant erau…inutile). Cu toate acestea, acest sistem n-a fost primul de acest gen montat pe blindatele germane. Acestea dispuneau, in marea lor majoritate (chiar si Panzer IV, loturile tarzii, au dispus de asa ceva, dar el s-a regasit cu siguranta pe Tiger I-din august 1942, pana in ianuarie/martie 1944), de un sistem de mascare si de aparare apropiata, compus din lansatoare de grenade (de obicei acestea erau in numar de cinci, trei pe partea stanga laterala a turelei si doua pe partea laterala dreapta), actionate electric din interiorul turelei. Putea lansa grenade: de mascare prin fum; de iluminare; incendiare si explozive; de calibrul 26 mm (Wurfgranatpatrone LP 326 Pz, realizata din aluminiu, 12,5 cm lungime, ce cantarea 140 grame, dintre care 10,5-12 grame reprezenta incarcatura exploziva. Grenada avea o constructie elaborata, fiind stabilizata in zbor cu ajutorul aripioarelor din coada, fiind introdusa intr-un cilindru din aluminiu, avand viteza initiala probabila de 72 m/s, raza maxima de actiune fiind undeva la 400 m. Cu toate acestea, echipajele considerau ca are o cantitate prea mica de explozibil, ceea ce era adevarat, fiind marita ulterior la cel putin 22 grame –hexogen, un exploziv foarte puternic. Grenada putea penetra blindaj de 50 mm, daca era trasa de aproape), dar raza de actiune a scazut la aproximativ 300 m.

Изображение 032

Grenada Wurfgranatpatrone LP 326 Pz

A fost realizata in numar mare, de ordinul zecilor de mii, intre 1941-1943 (anul incetarii productiei). Grenada era utilizata si de catre infanteristi si parasutisti, putand fi trasa cu pistoale de semnalizare (Leuchpistole 28/42); pistoale de asalt (Sturmpistole, raza maxima de lansare fiind de 75 m) si pistoale destinate special lansarii de grenade explozive, numite Kampfpistole, folosite de obicei in luptele de strada din orase. Toate aceste pistoale erau realizate de catre firma Walther, iar grenadele de catre Deutsche Waffen Munitionsfabriken din Luebeck-Schlutup.

 

 

 

 

 

Blindate care au facut istorie Panther si Tiger, felinele germane (IV)

 

 

 

31 ianuarie 2013|4 Comments
1 2 3 4 5 6 7 8
optimizare site

Logo

Logo

Octavian Goga despre politicienii romani 1916

Comentarii recente

  • AdyR în Problema achizitie de avioane F-16A iese in strada!
  • AdyR în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • Moldoveanul ( de peste Prut ) în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • vectoreurasia în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • mihai444 în Problema achizitie de avioane F-16A iese in strada!
  • Moldoveanul ( de peste Prut ) în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • mihai444 în Problema achizitie de avioane F-16A iese in strada!
  • Moldoveanul ( de peste Prut ) în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • Moldoveanul ( de peste Prut ) în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • Adrian în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • gsg9 în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • vectoreurasia în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • gabiposi în Iranul dezvolta un nou sistem AA, Herz-9
  • sorin în Editorial – Un “pojar” mortal! Pericolul musulman in Europa…
  • Ștefan în Problema achizitie de avioane F-16A iese in strada!
  • Mircea în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • sorin în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • unux în Problema achizitie de avioane F-16A iese in strada!
  • Mircea în Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • radu2 în Rusia transmite semnale dure catre Washington!

Articole recente

  • Ministrul Apărării, Mircea Dușa, în Portul Constanța
  • Rusia transmite semnale dure catre Washington!
  • Problema achizitie de avioane F-16A iese in strada!
  • Incidente in Golan
  • OPFOR: ipoteze geometrice. De ce Deveselu?
  • OH 58 de la pensionare la o noua tinerete
  • Iranul dezvolta un nou sistem AA, Herz-9
  • Contramasuri in razboiul asimetric naval
  • China si bazele sale aeriene subterane
  • Detine Siria sisteme S-300?!
  • Rafale fata cu criza economica
  • Corvete rusesti stealth, astazi – Boiky class
  • INS Vikramaditya la reparatii – saga continua!
  • Enciclopedia Armelor: IKARUS IK-3 –Pasarea de prada iugoslava
  • SAAR S-72 versus inutilele Type 22 romanesti

România Economic Blog

România Economic Blog

Doneaza 2% pentru militarii tai

MAPN

Legături

  • Aripi Argintii
  • Aviatia Magazin
  • Blogul lui Neamtu-tiganu
  • Blogul lui tROfi
  • Blogul lui Vlad Petreanu !!!
  • Codrul. Un Blog National
  • Contributors.ro – Geopolitica
  • CRISTIAN NEGREA – BLOG
  • Focus Blog-Fortele pentru Operatiuni Speciale
  • Fortele Speciale
  • Forum SOFTPEDIA
  • In cuiul catarii
  • Industria de Aparare Romaneasca
  • Infomondo militar
  • Karadeniz Press
  • Magazin Diplomatic
  • Maryus315 Blog
  • Perfectionistul, blogul lui Nautilus
  • POVESTI DE AERODROM
  • SuntemRomania
  • Tehnomil.net
  • ZiuaVeche

Youtube

Cont Youtube

Seriile Romania Military

  • Blindate care au facut istorie: Panther si Tiger
  • Blindate care au facut istorie: T-34, pumnul de otel sovietic!
  • Arme produse in Romania
  • Arme incendiare in Armata Romana
  • Enciclopedia Armelor
  • Rachete aer-aer produse in Romania
  • Idei si solutii de inzestrare
  • Istoria parasutismului romanesc si mondial
  • Istoria construirii avioanelor IAR 93 Vulturul si IAR 99, by Neamtu-Tiganu
  • Fiareeee, fiareeee vechi cumpaaaar si F-16!

Aripi Argintii

Aripi Argintii

Legiunea straina

Povesti de aerodrom

Povesti de aerodrom

Calendar

mai 2013
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Petitie

Petitie

Arhive

Facebook

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: